Eu nu strivesc corola de minuni a lumii - Lucian Blaga

Poet: -poet și filosof, acesta este considerat ca fiind unul dintre cei mai mari poeți interbelici
-este numit și poetul filosof, deoarece, ca si Eminescu, opera sa are întotdeauna elementul
filosofic pe planul secundar

Context: -„Eu nu...” de Lucian Blaga face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii
române din perioada interbelică, alături de „Testament” de Tudor Arghezi și „Joc
secund” de Ion Barbu
-poezia este așezată în fruntea volumului „Poemele luminii” publicată în anul 1919 și
are rol de program/manifest literar, realizat însă prin mijloace poetice, nefiind un text
teoretic în proză

Artă poetică: -este o artă poetică, deoarece autorul își exprimă crezul liric, adică propriile
convingeri despre arta literară și cea poetică
-prin mijloace artistice, sunt redate propriile idei despre poezie, printre care: teme,
mod. de creație și de expresie, cât despre rolul poetului și al poeziei în societate

Modernism: -este o artă poetică modernă, pentru că interesul autorului este deplasat de la
tehnica poetică la relația poet-lume și poet-creație

Raportul autor: -ideile poetice se vor regăsi ulterior în alte volume și își vor găsi formularea și
-eu liric corespondența în plan teoretic-filosofic în lucrarea „Cunoașterea luciferică”
publicată în 1933, volum care face parte din „Trilogia cunoașterii”
-dar textul operei „Eu nu..” nu este de ordin conceptual, nu conține un șir de
raționamente, ce este un text poetic, cu limbaj metaforic, având, ca la Eminescu,
un plan filosofic secundar
-atitudinea poetului față de cunoaștere poate fi conturată cu ajutorul terminologiei
filosofice ulterior constituite
-el face distincție între -cunoașterea paradisiacă, cea rațională, matematică, care
reprezintă minus cunoașterea, unde misterul este parțial redus cu
ajutorul logicii și al intelectului
-și cunoașterea luciferică, intuitivă, din care face parte și
cunoașterea poetică, care reprezintă plus cunoaștere, misterul
fiind sporit cu ajutorul imaginației poetice, al trăirii interioare
-optând pentru al doilea tip de cunoaștere, poetul desemnează propria „cale”: adâncirea
misterului și protejarea tainei prin creație

Rolul poetului -nu este acela de-a descifra tainele lumii, ci de a le potența prin trăirea interioară
și prin contemplarea formelor concrete prin care ele se înfățișează, transformând
realitățile și lucrurile certe în incertitudini, ducând viața și conceptele ce o
însumează înapoi la origini, în relativ, lăsându-l doar pe Marele Anonim să fie
absolut
Rolul poeziei -este acela ca prin mit și simbol, elemente specifice imaginației, creatorul să
pătrundă în tainele Universului, sporindu-le și adăugând astfel la plus cunoaștere,
conferind omului un nou motiv de conspectare asupra temelor mai mult sau mai
puțin existențiale
-creația este un mijlocitor între eu (conștiința individuală) și lume
-sentimentul poetic este acela de contopire cu misterele universale, cu esența lumii
-actul poetic transfigurează misterul, nu îl reduce, acesta fiind substanța originară și
esențială a poeziei: cuvântul originar
-cuvântul poetic nu înseamnă, ci sugerează, aducerea în relativ fiind menirea sa

Tema: -poeziei o reprezintă atitudinea poetică în fața marilor taine ale Universului: cunoașterea
lumii în planul creației poetice fiind posibilă doar prin iubire
Lirismul subiectiv: -fiind o poezie de tip confesiune, lirismul subiectiv se realizează prin
atitudinea poetică transmisă în mod direct și la nivelul expresiei, prin
mărcile subiectivității, mărci lexico-gramaticale prin care eul liric își face
simțită prezența: pronume la persoana I, adjective posesive la persoana I,
verbe la prezent, la persoana I

Titlul: -este o metaforă revelatorie care semnifică ideea cunoașterii luciferice

-pronumele personal „eu” este așezat orgolios în fruntea primei poezii din primul volum,
adică în fruntea operei, ridicând poetul pe un piedestal al importanței poetice
-plasarea sa inițială poate corespunde influențelor expresioniste, exacerbarea eului
-dar mai ales exprimă atitudinea poetului-filosof de a proteja misterele lumii, o atitudine
izvorâtă din iubire
-verbul la forma negativă „nu strivesc” exprimă refuzul cunoașterii de tip rațional și
opțiunea pentru cunoașterea luciferică/poetică
-metafora revelatorie „corola de minuni a lumii”, imagine a perfecțiunii, a absolutului,
prin ideea de cerc, de întreg, semnifică misterele universale, iar rolul poetului este
adâncirea tainei care ține de o voință de mister specific blagiană

Incipit: -titlul este reluat în incipitul poeziei, ca prim vers, iar sensul său, îmbogățit prin seria de
antiteze și prin lanțul metaforic, se întregește cu versurile finale: „Eu nu strivesc corola
de minuni a lumii […]/căci eu iubesc/ și flori și ochi și buze și morminte
-prin faptul că titlul deschide și închide poezia, pune în evidență prin circularitatea
textului poetic, perfecțiunea ideii centrale că poezia înseamnă intuirea în particular a
universalului
-metaforele enumerate surprind temele majore ale creației poetice, imaginate ca petalele
unei corole uriașe care adăpostește misterul lumii:
-„flori” -viața/efemeritatea/frumosul
-„ochi” -cunoașterea/contemplarea poetică a lumii
-„buze”-iubirea/rostirea poetică
-„morminte” -tema morții/eternitatea
-poezia este un act de creație, iar iubirea o cale a cunoașterii misterelor lumii prin trăirea
nemijlocită a formelor concrete

Compoziție : -compozițional poezia are 3 secvențe marcate, de obicei prin scrierea cu inițială
majusculă a versurilor
Secvențe poetice: -prima secvență -exprimă concentrat, cu ajutorul verbelor la forma negativă
„nu strivesc”, „nu ucid” -atitudinea poetului față de tainele
lumii -refuzul cunoașterii logice, raționale
-verbele se asociază metaforei „calea mea” care reprez.
destinul poetic asumat

-a doua sec: -mai amplă, se construiește pe baza unor relații de opoziție:

eu-alții, „lumina mea” - „lumina altora”
-metafora luminii, emblematică pentru opera poetică a lui Lucian
Blaga, inclusă în titlul volumului de debut, sugerează cunoașterea
-dedublarea luminii ca într-o prismă optică conferă două fascicule
care se află în opoziție: -„lumina altora”-care reprezintă
cunoașterea rațională, logică,
împământată în realitate
-„lumina mea”-care reprezintă
cunoașterea poetică, intuitivă a
adevărurilor fine ale existenței
-verbele la timpul prezent proiectează aceste realități în etern,
iar numărul mare de conjuncții „și”, dau cursivitate discursului
poetic, făcând ca ideile să lege unele de altele, susținându-se
reciproc
-plasticitatea ideii poetice sunt date și cu ajutorul elementelor ce
țin de imaginarul poetic blagian: lună, noapte, zare, fiori, mister

-a treia secvență: -finalul poeziei are rol concluziv, deși este exprimată în
raport de cauzalitate „căci”

Elemente de recurență -sunt: misterul și motivul luminii, care implică implicit întunericul,
neștiința
-discursul liric se organizează în jurul acestor elemente
-la nivel lexico-gramatical se observă terminologia abstractă, lexicul fiind

împrumutat din sfera cosmicului și a naturii „ca forme sensibile ale

cunoașterii”
-opoziția lumină-întuneric relevă simbolic relația; cunoaștere poetică prin
iubire și creație, contrară cunoașterii logice
-o particularitate stilistică este cultivarea cu predilecție a metaforei
revelatorii, care caută să reveleze un mister esențial
-poezia este alcătuită din 20 de versuri libere, cu metrică variabilă și
măsură inegală, al căror ritm interior redă fluxul ideilor și frenezia
sentimentelor
-forma modernă este o eliberare de rigorile clasice, o cale directă de
transmitere a ideii și a sentimentului poetic
-creația este un mijlocitor între eu, conștiința individuală și lume
-actul poetic transfigurează misterul, nu-l reduce
-misterul este substanța originară și esențială a poeziei
-cuvântul poetic nu înseamnă, ci sugerează, nu explică misterul universal,
ci îl protejează prin transfigurare