Eu nu strivesc corola de minuni a lumii – Blaga

Context:
- în deschiderea primului său volum „Poemele luminii” (1919)
- face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii române
interbelice

Curent:
- artă poetică – autorul își exprimă (prin mijloace artistice) concepția
despre poezie (teme, modalități de creație și de expresie) + rolul poetului
(raportul său cu lumea, creația + cunoașterea), din perspectiva unei
estetici moderne; + este o meditație filosofică + o confesiunea elegiacă pe
tema cunoașterii
- aparține modernismului prin: influențe expresioniste, intelectualizarea
emoției, noutatea metaforei (metaforă plasticizantă + revelatorie),
înnoirea prozodiei (versul liber + ingambamentul)
- ilustrează influențe expresioniste pe care vol. „Poemele luminii” le aduce în
peisajul literar al vremii: exacerbarea eului creator, sentimentul
absolutului, interiorizarea + spiritualizarea peisajului, tensiunea lirică
- trăsătură modernistă a limbajului poetic = intelectualizarea emoției; în
poezia lui Blaga, limbajul + imaginile artistice = puse în relație cu un plan
filosofic secundar; tehnica poetică blagiană organizează ideile poetice prin
compararea amplă a elementului spiritual cu un termen concret, de un
puternic impact vizual
Idei poetice:
- tema = cunoașterea (metafora „lumina”) + atitudinea poetică în fața
marilor taine ale Universului; cunoașterea lumii în planul creației poetice
este posibilă numai prin iubire; enumerația de metafore revelatorii, cu
multiple semnificații, desemnează temele poeziei lui Blaga: „flori”-
viața/efemeritatea/frumosul, „ochii”-cunoașterea/spiritualitatea/
contemplarea poetică a lumii, „buze”- iubirea/ rostirea poetică,
„morminte”- tema morții/eternitatea
- între filosofia + poezia lui Blaga există o circulație a conceptelor;
atitudinea poetului față de cunoaștere – explicată cu ajutorul
terminologiei filosofice ulterior constituite (în „Trilogia cunoașterii”), =
exprimată artistic prin opoziția dintre metaforele revelatorii „lumina
altora” (cunoașterea paradiziacă, rațională) și „lumina mea” (cunoașterea
luciferică, poetică/ intuitivă)
- rolul poetului nu = de a descifra tainele lumii, ci de a le adânci misterul prin
creație, aceasta apare ca un mijlocitor între eu și lume
Elemente de compoziție:
- titlul conține o metaforă revelatorie („corola de minuni a lumii”) + exprimă
atitudinea poetului de protejare a misterului; pronumele „eu” (reluat de 5
ori) evidențiează rolul eului liric de centru creator al propriului univers
poetic (aceasta este și o influență expresionistă – exacerbarea eului
creator + o marcă a confesiunii); verbul „nu strivesc” exprimă refuzul
cunoașterii de tip rațional + opțiunea pentru cea luciferică; rolul poetului =
de a adânci taina (privilegiere a misterului tipic blagiană)
- discursul liric se construiește în jurul relației de opoziție dintre cele 2
tipuri de cunoaștere, care se realizează prin antiteza „eu/alții”, „lumina
mea”/„lumina altora”, prin alternanța motivului luminii și al întunericului,
evidențiate prin conjuncția „dar”
- 3 secvențe lirice: I (versurile 1-5) – atitudinea poetului față de
cunoaștere, II (versurile 6-18) – opoziția „lumina mea”-„lumina altora”,
III (versurile 19-20) – explicația pentru atitudinea din prima secvență
- I secvență exprimă refuzul cunoașterii logice, paradiziace, prin verbe la
forme negative („nu strivesc, nu ucid”)
- II secvență se construiește pe baza unor relații de opoziție: „eu-alții”,
„lumina mea”-„lumina altora”, ca o antiteză între cele 2 tipuri de
cunoaștere (paradiziacă + luciferică)
- III secvență are rol concluziv, cunoașterea poetică = un act de
contemplație + de iubire
- înnoirile prozodice moderniste = versul liber (eliberarea de rigorile
clasice) + ingambamentul (continuarea ideii poetice în versul următor,
marcată prin scrierea cu literă mică la început de vers)

Concluzie:
- arta poetică „...” aparține modernismului prin vizunea asupra lumii
(subiectivismul), intelectualizarea emoției, influențele expresioniste,
noutatea metaforei, tehnica poetică, înnoirile prozodice