Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război - Roman interbelic, modern, subiectiv

de analiză psihologică
-prin cele două romane ale sale Ultima.. (1930) și Patul lui Procust (1933), ca și prin estetica
privitoare la această specie, Camil Petrescu a înnoit romanul interbelic prin sincronizare cu
literatura universală
-„Ultima... este o scriere în care arta analizei câștigă unul din succesele ei cele mari”
(Tudor Vianu)

Premisă -roman psihologic prin: -temă

-conflict (interior)
-protagonist (o conștiință problematizantă)
-tehnici ale analizei psihologice - „o monografie a îndoielii”
-T. Vianu apreciază „exactitatea aproape științifică în despicarea complexelor sufletești”
-roman modern subiectiv: -unicitatea perspectivei narative
-timpul prezent și subiectiv
-fluxul conștiinței
-memoria afectivă
-narațiunea la persoana I
-luciditatea autoanalizei
-anticalofilismul
-autenticitatea definită ca identificarea actului de creație

Perspectiva narativă: -romanul este scris la pers I sub forma unei confes. a personajului principal
care trăiește două experiențe fundamentale: iubirea și războiul

Instanțele comunicării narative: -narațiunea la persoana I cu focalizare exclusiv internă

-punct de vedere unic și subiectiv al personajului-narator care
mediază între cititor și celelalte personaje, face ca cititorul să
cunoască atât cât știe și protagonistul
-acest punct de vedere unic conferă autenticitate, deoarece
evenimentele nu sunt povestite la cald, ci sunt interiorizate și
mai mult analizate
-reprezentarea epică clasică obiectivă nu mai este prezentă,
caracterul modernist făcându-și simțită prezența în romanul
modern , de analiză psihologică, de tip subiectiv

Construcția discursului narativ: -este structurat în două părți precizate în titlu care indică temele
și în același timp experiențele fundamentale ale romanului
-prima parte -reprezintă rememorarea iubirii matrimoniale
eșuate (dintre Ștefan Gheorghidiu și Ela)
-prima parte este pur fictivă
-a doua parte -reprezintă experiența marcantă de pe frontul de
Est al Primul Război Mondial
 -partea a doua valorifică jurnalul de război al
autorului și documente ale epocii, dându-i o
valoare de autenticitate
Unicitatea romanului -unicitatea conștiinței care analizează cele două experiențe în plan interior
-primul capitol și cântecul de la răspântie de drumuri (topos simbolic) care

fac tranziția dintre cele două experiențe definitorii pentru protagonist

Construcția subiectului -rom. debutează cu artificiul compozițional din primul capitul „La Piatra
Craiului în munte” cu discuția de la popotă în care se evidențiază timpul

narării (prezentul frontului) și timpul narat (trecutul poveștii de iubire)

-în primăvara din 1916, în timpul unei concentrări de pe Valea Prahovei,

Ștefan Gheorghidiu asistă la popota ofițerilor care discutau despre un

fapt divers din presă: un soț care și-a ucis soția infidelă și care a fost
achitat

-Iubirea -această discuție declanșează memoria afectivă a protagonistului (exact

ca la Proust, un eveniment exterior declanșează rememorarea unor
întâmplări, diferența dintre cei doi fiind ca în cazul stilului proustian
întâmplările trecute sunt retrăite, iar Camil Petrescu optează pentru o
memorie voluntară, analizând și interpretând trecutul)
-cel de-al doilea capitol începe cu rememorarea relației de dragoste
dintre Ștefan, un student la filosofie, și Ela, o tânără studentă frumoasă
la litere
-orfană, crescută de mătușă, fără venituri însemnate, Stefan se
căsătorește cu Ela din dragoste „Iubești întâi din milă, din îndatorire,
din duioșie, iubești pentru că știi ca asta o va face fericită”
-urmând mai apoi ca Ștefan să mărturisească că începuse să-l gâdile
ideea că este privit admirativ de colegii de facultate pentru că acesta era
iubit atât de pătimaș de una dintre cele mai frumoase studente
-după căsătorie aceștia trăiesc modest, dar fericiți, echilibrul familiei este

tulburat de o moștenire pe care Gheorghidiu o primește la moartea

unchiului său avar, Tache care spectator la discuția între Ștefan și Nae
Gheorghidiu asupra gestionării banilor îi lasă nepotului său cea mai
mare parte a averii (scenă prezentată în stil balzacian prin tehnica
detaliului avere pentru care se va judeca cu mama și cu surorile sale
-Ștefan este întristat de faptul că Ela este atrasă de această nouă lume în
care, cu ajutorul banilor, le este permisă intrarea, această întristare
culminând cu episodul excursiei de la Odobești din perioada sărbătorii
 Constantin și Elena, în care protagonistul are un exces de gelozie față de

un personaj intitulat domnul G pe care-l consideră amantul soției

-după o scurtă despărțire cei doi se împacă
-înrolat pe frontul românesc, Gheorghidiu cere o permisie pentru a
verifica dacă Ela îl înșală, fapt nerealizat datorită începerii războiului
-Războiul -a doua experiență în planul cunoașterii o reprezintă războiul
-„absolutul morții eclipsează absolutul iubirii”
-imaginea războiului este demitizată în descendență stendhaliană
(Mănăstirea din Palma)
-se observă diferența dintre romanul tradițional de război „Război și
pace” de Lev Tolstoi și romanul modern care renunță la elementele
laice, medievale ale războiului și-l prezintă așa cum este el de fapt: un
front plin de haos, mizerie, cu măsuri absurde, învălmășit de
contradicții, dezordine și dorința ca fiecare dintre soldați să-și scape
viața
-nu mai există onoare, sacrificiu pentru un ideal sau dorința de-a tinde la

standardului de soldat medieval, mirosul morții îmbibându-se în

conștiința soldaților care fug cu orice preț de frica insurmontabilă a
morții
-experiențele de pe front modifică atitudinea personajului-narator față
de celelalte aspecte ale vieții, acesta spunând că sunt mai aproape de
copilăria lui, decât de cel de azi
-eroismul este înlocuit de spaima de moarte, instinctul de supraviețuire
inhibând toate celelalte simțuri, ducând la un automatism „nu mai e
nimic omenesc în noi”
-drama colectivă a războiului pune în umbră drama individuală a
războiului
-rănit și spitalizat, obosit să mai caute absoluturi, hotărăște să o
părăsească pe Ela, lăsându-i totul de la casă, la mobilă, la lucruri
personale, la amintiri, adică la tot trecutul
-finalul, deși aparent deschis, este prezentat într-o notă de subsol din
romanul „Patul lui Procust” din care ar reieși că Gheorghidiu ar fi
dezertat. Acest fapt reprezintă o componentă a stilului modernist și a
originalității autorului prin care acesta își conturează un univers care se
aplică asupra mai multor romane ce constituie microuniversuri

Personajele: -Ștefan Gheorghidiu:-personaj narator

-tipul intelectualului lucid
-inadaptat superior, care trăiește drama îndrăgostitului absolut
-acesta este singurul personaj pe care-l putem caracteriza și
cunoaște cu adevărat, deoarece celelalte personaje sunt puse
sub lupa subiectivității, mai ales în cazul Elei
Modalitățile narării: narațiunea și povestirea sunt înlocuite în proza modernă cu analiza
psihologică și interpretarea

Stilul anticalofil: scriitorul nu refuză corectitudinea limbajului, ci efectul de artificialitate, de

aceea în scena discuției de la popotă acesta numește subiectele de conversație
ca fiind simple „platitudini”

Concluzie: Ultima... este un roman: -modern

-psihologic
-având drept caracteristici: -unicitatea perspectivei narative
-timpul prezent și subiectiv
-memoria afectivă
-narațiunea la persoana I și autenticitatea trăirii