Sunteți pe pagina 1din 3

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga (1895 – 1961)

“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii


Şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină-
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i ne-nţeles
se schimbă-n ne-nţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.”

1. Apariţie
Poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” deschide volumul de debut al
poetului:“Poemele luminii”(1919) şi este o artă poetică a creaţiei lui Lucian Blaga.
Metafora centrală a acestui volum este lumina semnificând cunoaşterea şi iubirea sau,
mai degrabă, cunoaşterea prin iubire.
2. Conţinutul de idei
S-a afirmat că lirismul lui Blaga este unul predominant reflexiv, deoarece fiecare poezie a
sa este legată de o reflecţie, de o idee filozofică.
Astfel ca specie lirică poezia “Eu nu strivesc…” este o meditaţie filozofică deoarece
versurile sintetizează cu mijloacele poeziei, în limbaj metaforic, concepţia filozofică a lui
Blaga. De fapt ideea centrală a poeziei fusese formulată anterior ca un aforism în volumul
“Pietre pentru templul meu”(volum de aforisme, cugetări filozofice): “Câteodată datoria
noastră în faţa unui adevărat mister nu e să-l lămurim, ci să-l adâncim aşa de mult încât
să-l prefacem într-un mister şi mai mare”. Această concepţie va fi inclusă ca o idee de
bază în sistemul filozofic al lui Blaga şi explicată pe larg în lucrarea “Trilogia
cunoaşterii”. O scurtă prezentare a concepţiei sale filozofice este necesară pentru
înţelegerea poeziei.
Blaga considera că noi trăim într- un univers plin de mistere pe care noi, oamenii ne
străduim să le înţelegem. Problema este că Marele Anonim (Marele Tot) a pus o limită
caspacităţii noastre de cunoaştere - “cenzura transcedentală”. Totuşi, avem la dispoziţie
două modalităţi de cunoaştere:
• Cunoaşterea paradisiacă - cunoaşterea ştiinţifică, prin care, cu ajutorul raţiunii, se
încearcă elucidarea misterului; aceasta nu reuşeşte să clarifice tainele, reuşind doar să
destrame frumuseţea lor;
• Cunoaşterea luciferică – cunoaşterea poetică; aceasta nu implică raţiunea ci
sentimentul şi nu urmăreşte lămurirea misterului ci potenţarea lui, accentuarea lui. În
felul acesta misterul nu e dezvăluit ci înfrumuseţat.
În mod evident Blaga este adeptul celui de-al doilea tip de cunoaştere şi prin poeziile sale
accentuează misterul lumii înconjurătoare, încifrându-l prin intermediul limbajului
metaforic.
Tema poeziei este deci cunoaşterea sau contrastul dintre cunoaşterea (gândirea)
raţională, ştiinţifică şi cea poetică. Poetul –filozof se declară protector al tainelor pe care
nu le “sugrumă” ci le schimbă în “ne-nţelesuri şi mai mari” pentru că le iubeşte. Această
idee nu este însă transmisă într-un discurs filozofic ci într-o confesiune lirică încărcată de
metafore revelatorii.
Evident poezia îl defineşte pe poet, prezenţa eului liric fiind sugerată de prezenţa mărcilor
specifice: pronume personale “eu”, posesive “mea”, “mei”şi verbe la persoana I sg: “nu
strivesc”, “nu ucid”, “le-ntâlnesc”, “iubesc”etc.
Poemul pune în opoziţie două atitudini posibile vizavi de “corola de minuni a lumii”,
concretizată în “flori”, “ochi”, “buze”, “morminte”. Opoziţia se organizează în jurul a
două metafore centrale: lumina mea – lumina altora, sau a celor două pronume: eu-alţii.
Lumina mea/eu Lumina altora/alţii
Nu strivesc corola de minuni Sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
Nu ucid cu mintea tainele ce le-ntâlnesc
Cu lumina mea sporesc a lumii taină
Îmbogăţesc întunecata zare cu largi fiori de
sfânt mister
Iubesc şi flori şi ochi şi buze şi morminte

3. Forma discursului poetic


Aşa cum am menţionat poezia este un monolog cu caracter de artă poetică, deoarece
poetul îşi prezintă concepţia despre viaţă, despre cunoaştere, despre creaţie şi despre rolul
creaţiei (acela de a adânci misterul). Din punct de vedere compoziţional este o poezie
modernă în vers liber, fără rimă şi având doar un ritm interior. Versurile lungi de 13-15
silabe “Aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare” alternează cu cele scurte de 2-4 silabe “dar
eu”; o altă particularitate formală ar fi continuarea unei propoziţii în versul următor
(procedeu numit ingambament –trecerea unei părţi de frază, propoziţie sau cuvinte dintr-
un vers în versul următor pentru a reliefa o idee, un termen) ceea ce face ca puţine versuri
să înceapă cu majusculă.
Din punct de vedere stilistic, în text predomină metaforele “revelatorii”
(denumirea de metaforă revelatorie a fost dată de Blaga; el considera că metaforele pot fi:
plasticizante- dau frumuseţe limbajului ex.“prin oraş/ Ploaia umblă pe catalige” “un zbor
de lăstun /Iscăleşte peisajul” sau revelatorii- cele care adâncesc, potenţează misterul,
adăugând noi sensuri elementelor metaforizate: ex. “corola de minuni a lumii”- această
metaforă substituie termenul real:“realitatea, lumea ce ne înconjoară” dar în acelaşi timp
îi adaugă noi sensuri: frumuseţe, puritate, tinereţe, farmec, culoare etc.)
Înţelegerea metaforelor din text este esenţială pentru analiza textului. Astfel:
• “Lumina mea” şi “lumina altora”, metafore fundamentale în poezie semnificând cele
două tipuri de cunoaştere (ştiinţifică – paradisiacă şi poetică - luciferică).
• Corola de minuni a lumii – lumea ce ne înconjoară plină de mistere;
• Flori, ochi, buze, morminte – ar fi elementele care compun corola de minuni, putând
reprezenta natura, frumosul (florile), cunoaşterea (ochii), iubirea sau rostirea,
comunicarea (buzele), moartea ca un element firesc în lumea noastră (morminte).
• O serie de termeni metaforici denumesc misterele lumii înconjurătoare: “tainele”,
“vraja nepătrunsului ascuns”, “adâncimi de întuneric”, “sfânt mister” “tot ce-i ne-
nţeles”;
• Remarcăm în text şi o comparaţie amplă “şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna/ nu
micşorează, ci tremurătoare,/ măreşte şi mai tare taina nopţii/ aşa îmbogăţesc şi eu
întunecata zare/ cu largi fiori de sfânt mister” menită să plasticizeze atitudinea
poetului în faţa misterului.
• Pe lângă tropii menţionaţi anterior frumuseţea textului este îmbogăţită de prezenţa
epitetelor “corolă de minuni”, “nepătrunsului ascuns”, “adâncimi de întuneric”, “raze
albe”, “întunecata zare”, “largi fiori”, “sfânt mister” a enumeraţiei din versul “în
flori, în ochi, pe buze ori morminte” repetată în ultimul vers şi al repetiţiilor “dar eu,
eu cu lumina mea…”, “tot ce-i ne-nţeles se schimbă-n ne-nţelesuri…”
4. Concluzii
“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” rămâne un text de referinţă al liricii româneşti
şi o capodoperă a creaţiei lui Lucian Blaga, o adevărată artă poetică, deoarece îl defineşte
pe poet, concepţia lui despre poezie şi despre rostul poeziei în lume. De asemenea textul
ne îndreptăţeşte să – l numim pe Blaga un poet modern atât prin conţinutul versurilor
sale de un profund lirism, cât şi prin forma originală a poeziilor sale.