Sunteți pe pagina 1din 1

Lacustra de George Bacovia

Poezia simbolista Lacustra sugereaza sentimentul insingurarii totale intr -o lume aflata in iremediabil declin. Este o lume de care eul liric se simte despartit printr-un gol istoric. Motivele poetice din poezie sunt: noapte, ploaia, moartea, nevroza, plansul. Exista, in poezie, doua planuri: cel exterior, al naturii si al lumii, si cel interior, al spaimei, al fricii. Relatia dintre cele doua planuri se realizeaza printr-o stare pornita din subconstient, din perceptie. Eul liric tresare dintr-un somn similar mortii sau inceputului lumii. Este un somn adanc, dar si iritant, aflat sub amenintarea mortii. Somnul bacovian presupune zvarcolire si cosmar: Tresar prin somn si mi se pare/ Ca n-am tras podul de la mal. Poezia are 4 strofe, iar prima si ultima sunt aproape similare si sugereaza dimensiunea auditiva: De-atatea ori aud plouand,/ Aud materia plangand.../ Sunt singur si ma duce-un gand/ Spre locuintele lacustre. In strofele a doua si a trei, locul senzatiilor auditive este luat de cele tactile si organice, de ex: scanduri ude, pilotii grei. Sentimentul de monotonie exasperanta este dat de utilizarea unor cuvinte terminate in ind, cum ar fi: gand, asteptand, plouand, plangand. Plansul, spaima frica sunt ale eului liric, dar el aude si plansul naturii, ca simbol al insingurarii, al izolarii. Eul liric traieste acut sentimentul dezagregarii materiei din cauza apei. Acest sentiment generat de apa este specific bacovian. In conceptia poetului, apa si focul reprezinta moartea lenta. In toata poezia lumii, focul purifica, iar apa fertilizeaza, dar, la Bacovia, cele doua elemente duc la o dizolvare perpetua, la surpare cosmica, la apocalipsa : Un gol istoric se intinde/ Pe-aceleasi vremuri ma gasesc.../ Si simt cum, de atata ploaie/ Pilotii grei se prabusesc.. Eul liric nu schiteaza niciun gest de aparare atunci cand i se pare ca nu a tras podul de la mal, navalind peste el toate vicisitudinile. Ultima strofa este o reiterare a primei. Deosebirea dintre cele doua consta in faptul ca, daca in prima predomina plansul materiei, in ultima predomina spaima si asteptarea: De atatea nopti aud plouand,/ Tot tresarind, tot asteptand.../ Sunt singur si ma duce-un gand/ Spre locuintele lacustre.