Inca din timpul vietii, Mircea cel Batran, pare sa-l fi asociat la tron pe fiul sau, Mihail.

Era o practica obisnuita in monarhiile medieval, menita sa garanteze transferul lin si sigur al puterii.
Dar, desfasurarea ulterioara a evenimentelor avea sa fie altfel, decât si-o dories Mircea. Mihail I,
care a condus intre anii 1418 si 1420, a domnit foarte putin. Unii istorici presupun ca ar fi cazut
intr-o lupta cu turcii, altii ca el ar fi fost omorat de fratii sai. Exista banuiala ca ar fi fost omorat de
un alt Dan. Lui ii s-a succedat la domnie, Radu Praznaglada, care a condus intre 1420 si 1422, zis si
cap gol, un fiu nelegitim al lui Mircea. El a ajuns la putere cu sprijin turcesc. Din aceasta prima
domniea sa, ar fi de retinut un tratat incheiat cu Brasovul si Tara Barsei in anul 1421. Succesorul lui
la domnie a fost Dan II, care a domnnit intre anii 1422 si 1426, pare-se ca ar fi slujit in armata
turceasca si sa-l fi insotit pe insusi sultanul otoman, Mehmed II, la asediul Constantinopolului din
anul 1422. Trecand in tabara bizantina, a traversat Marea Neagra, si a ajuns la Cetatea Alba, unde a
purtat o serie de lupte cu turcii, care in sustineau pe Radu, colaborand pentru aceasta cu italianul
Pedro de Coimbra, fiul al regelui Portugaliei.

In acele din urma, Dan II, s-a retras la Rasnov in Tara Barsei, unde a organizate o ofensiva
impotriva adversarilor sai, avand si sprijin maghiar. Pentru scurt timp, mai precis intre 1426 si
1427, Radu Praznaglada a fost reinstalat in functia de domn de catre turci. El si-a pierdut tronul si
viata in urma unei victorii a lui Dan II. Astfel, cu sprijinul lui Sigismund de Luxemburg si al lui
Pedro de Coimbra, Dan II, a devenit domn pentru a doua oara, conducand intre 1427 si 1431. Lui ii
se datoreaza recuperarea temporara a cetatilor Turnu si Giurgiu. In anul 1428, Dan II, a participat,
alaturi de ostile maghiare, la o campanile anti turceasca, incheiata cu infrangerea de la Galubac, in
Serbia. Exista pareri care sustin ca Radu Praznaglada si-ar fi pierdut viata in timpul acestei
confruntari. In ceea ce il priveste pe Dan II, se spune ca ar fi murit in luptele cu turcii din anul 1431,
pentru ca unele cronici sarbesti ne spun ca, a murit Dan Voievod, luptand vitejeste cu turcii.
Conform altor opinii avizate, se pare ca aceasta stire s-ar fi referit la un alt eveniment omonim.

Dupa moartea lui Dan II, despre a carui moarte nu ii se cunosc circumtantele in care a avut loc,
tronul Tarii Romanesti a fost luat Alexandru Aldea, care a condus intre anii 1431 si 1436, si el fiu
nelegitim al lui Mircea cel Batran, casatorit cu o fiica a domnului Moldovei. In 1431, a avut loc o
expeditie otomana, care trebuia sa aduca Tara Romaneasca in zona controlata de turci. In aceste
imprejurari, domnul muntean a fost nevoit sa se prezinte la Poarta si sa plateasca tribute. Alexandru
Aldea, a devenit astfel primul domn roman care tratat o pace cu turcii, cele doua parti facandu-si
juraminte de credinta. In virtutea lor, domnul muntean a fost nevoit sa-i insoteasca pe turci intr-o
expeditie in Transilvania. Unii boieri s-au revoltat si au trecut de partea unui alt pretendent, care
purta numele de Vlad Dracul, aflat pe atunci in Ardeal, si care se bucura de sprijinul Ungariei si al
sasilor din Brasov. Fiul nelegitim al lui Mircea cel Batran, Vlad Dracul, a condus intre 1437 si
1442. Se pare ca a petrecut ceva timp la turci, de la care a invatat sa manuiasca armele.
 A ajuns apoi in anturajul regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg. In aceasta ambianta
a fost primit in Ordinul Sfantului Ladislau si in Ordinu Dragonului, de la care si-a obtinut probabil
porecla, devenita ulterior supranume. Ca si inaintasul sau, Alexandru Aldea, Vlad Dracul a ajuns
sa faca act de supunere fata de sultan, la Brusa, si sa promita plata anuala a tributului. Ca urmare, in
1438, l-a insotit pe Murad II, intr-o expeditie in Transilvania. La cererea sultanului, in 1442, a mers
a mers la Adrianopol impreuna cu fii sai, Vlad si Radu, care urmau sa ramana ostatici o vreme
acolo. In lipsa lui din tara, voievodul Transilvaniei, Iancu he Hunedoara, angajat in luptele anti
otomane pentru apararea regatului maghiar, l-a impus domn pe Basarab II, care a condus intre 1442
si 1444. Cu el ca aliat, Iancu de Hunedoara, a putut patrunde pe teritoriul Tarii Romanesti, unde i-a
infrant pe turci in lupta de la raul Ialomita, in 1442. Domnul muntean a participat la Campania cea
lunga, organizata de Iancu de Hunedoara si care avea sa se incheie cu infrangerea taberei crestine la
Varna in 1444. Circumstantele mortii lui Basarab II sunt incerte.

Cert este faptul ca in 1444, la tronul Tarii Romanesti a revenit Vlad Dracul care a condus
doar in acel an. La inceput, el a avut probabil sprijinul turcilor. In scurt timp, a trecut in tabara lui
Iancu de Hunedoara. Intrucat Campania cea Lunga era in plina desfasurare, Vlad Dracul a trimis un
corp de oaste pentru a lupta alaturi de el. Dupa infrangerea de la Varna, prevazuta de domnul
muntean, care cunostea tacticile de lupta ale turcilor, Vlad a mai luat parte si la Campania Burgunda
de pe Dunare, din 1445, dupa care a adopta o pozitie mai rezervata. Atitudinea aceasta a starnit
nemultumirea lui Iancu de Hunedoara, mai ales dupa ce Vlad Dracul l-a sustinut in Moldova pe
Roman II, impotriva lui Petru II, agreat si sprijinit de guvernatorul Ungariei. Ca urmare, in 1447,
Iancu de Hunedoara a trecut muntii l-a infrant pe Vlad Dracul in lupta de la Balteni si l-a ucis sub
acuzatia de tradare.

Tot atunci, a fost omorat si fiul sau cel mare, Mircea. Aceste evenimente se petreceau in
decembrie 1447. La Targoviste, domn a devenit Vladislau II, care a condus intre 1447 si 1448, care
era nepot de fiu al lui Dan II. Ca protejat si aliat al lui Iancu de Hunedoara, el a participat in 1448 la
lupta de la ossopolje in care turcii i-au infrant pe maghiari. Pe cand Vladislau II se afla in
campanile, sultanul Murad II, l-a pus domn pe fiul lui Vlad Dracul, Vlad Tepes, caruia avea sa ii se
spune Tepes. Potrivit unei marturii contemporane, el urma ca in fiecare an sa vina la sultan, ca ii
dea tribut, dupa cum facea tatal sau. Prima domnie a lui Vlad Tepes a durat in jur de o luna, pentru
ca a revenit de la Kossopolje Vladislau II, care si-a reluat tronul. In anii care au urmat, Vladislau a
trebuit sa duca o politica de echilibru intre turci si maghiari. Tratatul de pace cu turci, incheiat in
1451, intre el si turci, asigura autonomia Tarii Romanesti. Pe de alta parte principatul de la sud de
Carpati urma sa plateasca in continuare tribute turcilor. Pe de alta parte, ii se cerea ascultare,
supunere si indatorire, fata de Iancu de Hunedoara.
 Intre timp, dupa moartea lui Murad II, noul sultan a devenit legendarul Mehmed II, care a
condus intre 1451 si 1481. Relatiile lui Vladislau II cu Iancu de Hunedoara n-au fost intotdeauna
bune. Incurajat de situatia de schilibru, domnul Tarii Romanesti a introdus in circulatie moneda
turceasca de argint. Ca raspuns, Iancu de Hunedoara i-a confiscate Amlasul si Fagarasul. Vladislav
II a raspuns asediind cetatea Fagarasului si cateva sate din jur. Aici, Iancu il adapostea pe Vlad
Tepes, nu est exclus ca interventiile sa fii trebuit sa-l alunge pe Vlad. In tot cazul, pe cand Iancu de
Hunedoara apara Belgradul de turci, in Tara Romaneasca s-a produs o schimbare de domni. La 3
iulie 1456, Iancu de Hunedoara scria scaunelor sasesti ca a incredintat apararea lor lui Vlad Tepes.
Vladislau II a fost taiat de Tepes la Targusor. Pe piatra sa de mormant, care exista si in prezent in
biserica Manastirii Dealu, a fost pusa mai tarziu de boierii Craiovesti, in semn de recunostiinta fata
de domnul care ii ridicase la statutul de slugi domestic.

Dupa Mircea cel Batran, Vladisau II este primul domn al carui loc de ingropare si de
reingropare este cunoscut. Venirea lui Tepes la tron s-a produs in imprejurari complexe. In anul
1453, tanarul sultan Mehmed II, cucerise Constantinopolul. Trei ani mai tarziu s-a pus in fruntea
ostirii care a asediat Belgradul. A fost infrant de Iancu de Hunedoara care l-a scurt timpt este rapus
de ciuma, in tabara de la Zemun. Un atac decisive al otomanilor la Dunare era eminent. Dupa
ephemera domnie din 1448, Vlad Tepes s-a refugiat in Moldova, unde a ramas pana la uciderea lui
Bogdan II. Ulterior, probabil insotit de Stefan, a trecut in Transilvania, sub protectia lui Iancu de
Hunedoara. Dupa scoaterea din domnie si uciderea lui Vladislau II, Tepes s-a preocupat de
consolidarea puterii sale si a stratului Wallachiei. Cronicarul Laonic Chalcohondil avea sa scrie,
Omul acesta a prefacut cu totul organizarea Daciei, adica a Wallachiei. Cautand sa incurajeze
comertul desfasurat de negustorii autohtoni, el a cerut ca acestia sa aiba parte in Transilvania de
drepturi si privilegii similare cu ale negustorilor sasi in Wallachia. Pozitia aceasta avea sa
declanseze un lung conflict cu orasele sasesti care adaposteau si sustineau inca din 1457, diversi
pretendenti la tron din sudul Carpatilor.

Mai multe interventii ale lui Tepes dincolo de munti au tintit inlaturarea acestor pericole
si pedepsirea celor care ii adaposteau pe adversarii sai. Masurile economice luate impotriva sasilor
si atacurile desfasurate impotriva lor i-au determinat pe acestia sa recurga la o forma de razbunare
pe care nnu o mai practicasera pana atunci, alcatuirea si tiparirea in limba germane a legendelor
despre Vlad Tepes, zis Dracula, in care el apare ca un om insetat de sange, de o cruzime fara
margini, caruia suferinta altora ii provoaca placere. Aceste povestiri citite ca niste basme au
cunoscut o larga raspandire si in secolul XIX, si au stat la baza lui Bram Stoker, pe care s-a pastrat
pana azi, mitul lui Dracula. Asigurandu-si sprijinul lui Matei Corvin, Vlad a interrupt plata
tributului catre turci in 1459. In acelasi an, turcii au cucerit cetatea Semendria, ceea ce a dus a
disparitia ultimului cnezat sarbesc si integrarea lui in granitele otomane.
 Doar cetatea Belgradului ramanea in mainile ungurilor. Pentru readucerea Tarii Romanesti
la conditia de platitoare a tributului, sultanul l-a trimis la Tepes pe beiul de la Nicopole, Hamza si
pe grecu Katabalinos, cu ordinul sa-l atraga pe acesta intr-o ambuscada. Afland insa de planurile
tainice, Vlad a pregatit pe ascuns un corp de oaste cu care i-a lovit si i-a infrant pe turci. Prizonieri
au fost dusi la Targoviste si trasi in teapa. A urmat cucerirea cetatii Giugiusi o campanile
fulgeratoare de la sud de Dunare, in cursul careia au fost trecute prin foc si sabie mai multe asezari,
fiind ucis si o multime de oamenii. Se pare ca Vlad Tepes a recurs si la o stramutare la nordul
Dunare a populatiei din asezarile distruse. Urmarea tuturor acestor actiuni a fost Campania de
pedepsire intreprinsa de sultan, venit in persoana asupra Tarii Romesti. El aducea cu sine si un
pretendent la tron, pe fratele lui Vlad, Radu. Tepes si-a gasit adapost in Ardeal, sperand la protectia
lui Matei Corvin. Acesta a pretins ca Vlad ar fi trimis scrisori sultanului, cu promisiunea de a ii se
supune, in cazul in care ar fi fost repus la domnie.

Daca lucrul se va fi petrecut asa sau altfel, nu se stie. Vlad a fost luat prizonier si dus la Buda,
unde si-a petrecut urmatorii 12 ani. Documentele il atesta in Transilvania in 1475 si in Moldova in
1476, pentru ca, in acelasi an, cu sprijinul lui Matei Corvin si al lui Stefan cel Mare, el sa-l infranga
pe Basarab cel Batran, si sa preia puterea. La ceremonia de investitura, care a avut loc in ziua de 26
noiembrie 1476, a luat parte sj Stefan cel Mare. Cu acel prilej, spune un izvor, au avrut supusii ca
amandoi domnii sa-si jure impreuna dragoste si unire, din care pricina toate tara aceea este asigurata
ca turcul n-o va mai putea vatama, am incheiat citatul. Stefan cel Mare insusi avea sa povesteasca,
Ispravind aceasta, el mi-a cerut sa-I las, pentru paza lui, oamenii de ai nostril, caci in valahi nu se
prea increde, si eu i-am lasat 200 de oamenii din curtenii mei. Si, facand aceasta, am plecat,.
Neincrederea lui Vlad Tepes in valahi, era justificata, privind din perspective evenimentelor care au
urmat. Inainte de 10 ianuarie 1477, Basarab Laiota a venit cu sprijin turcesc, iar Vlad a cazut victim
unui complot al boierilor care-l sustineau pe adversarul lui.

Locul ingroparii lui Tepes nu este cunoscut. S-a crezut o vreme ca el s-ar fi aflat in biserica
Manastirii Snagov, care trecea drept ctitoria a sa. O ipoteza de data mai recenta plaseaza mormantul
lui in biserica primei manastiri de la Comana, care a precedat biserica zidita in secolul XVII, de
Radu Serban. Capul lui Vlad Tepes a fost trimis la Constantinopol, asa dupa cum Antonius
Bonfinius si Sebastian Munster, ,a fost ucis in lupta cu turcii si capul sau a fost trimis lui
Mahomed,. Tepes nu este doar un nume din lista de domni ai Tarii Romanesti, ci si o figura
emblematica, un model si un mit. Din pacate, cei care i-au urmat la tron, in domnii efemere,
Basarab Laiota, Basarab cel Tanar Tepelus si Vlad Calugarul, confruntati cu pericolul ottoman, tot
mai apasator, macinati de luptele dintre ei si poate covarsiti de personalitatea vecinului lor din
Moldova, Stefan Voda, n-au reusit sa urmeze aceeasi politica indrazneata si nici sa intre in
memorabilia istorie miloitara a Wallachiei.
 Acum voi vorbi despre mostenitori si epigoni. Asociat la tron inca din 1492, fiul lui Vlad
Calugarul, Radu cel Mare, care a condus intre 1495 si 1508, si-a capatat supraumele nu datorita
unor exceptioale fapte de arme sau realizari politice, ci pentru ca este personajul care a insistat
asupra reoganizarii Bisericii. In aceasta intrepridere l-a avut alaturi pe fostul patriarch al
Constantinopolului, Nifon, scos din scaun si tinut sub paza de turci. Radu le-a cerut invoire sa-l
aduca pe fostul ierarh in Wallachia si a obtinut o, astfel incat Nifon s-a stabilit la Targoviste. Din
colaborarea celor doi a rezultat reorganizea Bisericii UngroVlahiei in doua episcopii, Buzau, si
Ramnic, hotarare adoptata in cadrul unui sinod convocat de domn. Insa relatiile dintre cei doi au
inceput sa se deterioreze cand Radu cel Mare a incalcat unele prevedere ale dreptului Bisericesc.
Domnul voia sa-si marite sora cu un boier moldovean, Bogdan, care era inca casatorit. Fara a tine
seama ca desfacerea unei casatorii era de competent instantelor ecleziastice, Radu l-a despartit pe
boier de sotia sa, ceea ce l-a determinat pe Nifon sa-l mustre.

Ca raspuns, domnul l-a invinuit pe fostul patriarh ca strica obiceiurile tarii si l-a alungat. Nifon
a parasit Tara Romaneasca, aruncand un greu bluestem asupra lui Radu cel Mare, si s-a retras la
Muntenele Athos. Cronicile spun ca blestemul ar fi avut efect, pentru ca domnul s-a imbolnavit de
guta, fiind purtat, vreme de 7 ani, in trasatura ca un trunchi. Dupa plecarea lui Nifon, Radu cel Mare
l-a avut sfatuitor pe Maxim Brankovic, fost despot al sarbilor, iar Gheorghe Brancovic a reusit sa
aplaneze un conflict intre Bogdan III, domnul Moldovei, si Radu cel Mare, conflict care risca sa se
transforme intr-un razboi. Argumentul decisive adus de Maxim Brankovic, a fost cei doi domni sunt
crestini si din acelasi neam, ceea ce era adevarat, prin mama sa, Maria Voichita, fiica lui Radu cel
Frumos, Bogdan III ii venea nepot de var primar lui Radu cel Mare. In 1518 si 1519, Moldova si
Wallachia au facut demersuri in vederea participarii la cruciada antiotomana a lui papa Leon X.

De numele lui Radu cel Mare se leaga intemeierea primei topografii din spatial romanesc, in
care calugarul Macarie a tiparit cea dintai carte cu litere slave aduse de la Venetia, Liturghierul din
1508. In domnia lui Radu cel Mare începe sa creasca puterea boierilor din neamul Craiovestilor,
care detineau bania Olteniei si care aveau un rol extreme de active in viata politica a Tarii
Romanesti, in deceniile imediat urmatoae. Radu cel Marea fost ctitor la Manastirea Dealu , in a
carui biserica a fi fost ingropat. Succesorul lui Radu cel Mare a fost un fiu nelegitim al lui Vlad
Tepes, Mihnea cel Rau, care a condus intre 1508 si 1509, cunoscut drept fecior al Amlasului,
Dracea din Manesti. Mihnea petrecuse un numar de ani la Constantinopol, apoi la Buda, la curtea
lui Matia Corvinul, si in final la Sibiu. Pretendent la tron devenise inca de la moartea lui Vlad
Calugarul, in 1495. Dupa incercari nereusite de a lua domnia, a trecut in sudul Dunarii, de unde s-a
intors cu ajutor turcesc, si a ocupat tronul la moartea lui Radu cel Mare. Din ceea ce se cunoaste, in
vremea sederii in Ungaria, Mihnea trecuse la catolicism. Simpatiile lui filomaghiare, dar si
incercarea de a-si suprima adversarii interni, pentru a-si si spori propia putere, a declansat conflictul
cu boierii Craiovesti.
 Preveniti ca Mihnea dorea sa-i ucida, au fugit peste Dunare. In replica Mihnea a poruncit
ca manastirile si curtile boierilor olteni sa fie distruse. La interventia Craiovestilor, turcii au acordat
domnia lui Vlad cel Tanar, iar Mihnea a parasit tronul, lasand in loc pe fiul sau, Mihnea III, care a
condus intre 1509 si 1510. A plecat apoi in Transilvaia, indreptandu-se spre Bran si acolo spre
Brasov. In cele din urma, impreuna cu doamna Vaica, s-au stabilit la Sibiu. Intre timp, Vlad cel
Tanar si boierii Craiovesti au trecut Dunarea, ajungand in Tara Romaneasca. Mihnea III, a fost silit
sa ia si el calea pribegiei, urmandu-si tatal la Sibiu. In orasul transilvanean in afara de Mihnea se
mai aflau si inamici ai sai, precum un pretendent, Danciul, fiul lui Vlad Tepes, boieri pribegi si, in
fine, Dimitrie Jaksic, un nobil sarb, a carui sora fusese batjocorita de Mihnea si al carui ginere
fusese ucis de fostul domn. La 12 martie 1510, Dimitrie Jaksic l-a asteptat pe Mihnea la iesirea din
biserica, unde se aflala slujba, si l-a ucis. Mihnea cel Rau a fost ingropat in Sf. Cruce a Ordinului
Dominican, langa care fusese omorat.

Desi Vlad cel Tanar, care a condus intre 1510 si 1512, obtinuse domnia cu ajutorul
Craiovestilor, ulterior relatiile dintre ei s-au deteriorat, boierii olteni fiind silitisa pribegeasca din
nou in sudul Dunarii. Acolo, beiul de Nicopole, Mehmed, i-a acordat insemnele domnesti comisului
Neagoe, urmand ca investirea la Poarta sa fie facuta ulterior. Impreuna cu rudele sale si sprijinit de
turci, Neagoe a intrat cu oaste in Tara Romaneasca. Vlad cel Tanar a fost prins si decapitat.
Mormantul lui se afla la Manastirea Dealu. In ceea ce priveste originea ui Neagoe Basarab, intrat in
istorie cu acest nume. Exista doua opinii, potrivit uneia, el ar fi fost fiul lui Parvu Craiovescu,
potrivit celeilalte, ar fi fost fiu nelegitim al lui Basarab cel Tanar. In timpul domniei sale, care a
condus intre 1512 si 1521, Neagoie Basarab a intretinut legaturi amiabile cu domnii din Moldova,
Bogdan III si Stefan cel Tanar, dar si cu voievodul Transilvaniei.

Ca vassal al turcilor, a participat a asediul si cucerirea Belgradului in 1521. Neagoe a fost un

domn evlavios, ctitor si donator la manastiri din tara, dar si de la Muntele Athos, Ierusalim,
Constantinopol, Siria si Egipt. A fost un sustinator constant al Bisericii ortodoxe ale sarbilor,
bulgarilor si grecilor. Cea mai importanta ctitorie a sa este Manastirea Adormirea Maicii Domnului
din Curtea de Arges, la a carui sfintire au participat ierarhi din toate lumea ortodoxa, in frunte cu
patriarhul de la Constantinopol. Neagoe Basarab a fost casatorit cu Milita Despina, din neamul
despot ilor sarbi, Brankovic, sora dinspre tata cu Elena, viitoarea sotie a domnului Moldovei, Petru
Rares. Dupa moartea lui Neagoe Basarab, care a asigurat un deceniu de stabilitate si a adus un
enorm prestigiu Tarii Romanesti, au urmat tulburari si lupte pentru putere. Mort de tuberculoza, si
inhumat in ctitoria de la Arges, Neagoe Basarab a lasat un mostenitor foarte tanar, pe Teodosie, care
a condus intre 1521 si 1522, care avea sa moara curand. In aceste imprejurari se ridica la domnie
Radu de la Afumati, care avea sa ocupe tronul Wallachiei in 5 randuri, in perioada anilor 1522 si
1529.
 Domniile lui, ginere al lui Neagoe Basarab, au fost marcate de un lung sir de lupte, circa
20, mentionate in letopisete si pe piatra lui mormant. Ciocniri repetate au fost cu beiul de Nicopole
si cu diversi pretendenti, sustinuti de factiuni boieresti si de forte externe. In ciuda acestei situatii,
Radu de la Afumati a reusit sa pastreze autonomia Tarii Romanesti. In domeniul ctitoresc, se cuvine
amintita pictarea Manastirea Adormirea Maicii Domnului de la Curtea de Arges, si ramasa
neterminata pictarea Manastirii Adormirea Maicii Domnului de la Arges. Radu de la Afumati a fost
asasinat, impreuna cunoscute. Decapitat la Ramnic, Radu a fost adus si inmormantat la Curtea de
Arges. Domniile lui Radu de la Afumati au fost intrerupte de trecerile pasagere ale lui Vladislav III
si Radu Badica, pentru ca la moartea lui boierii care-l ucisesera sa-l inscauneze pe un oarecare
Basarab. Din toate aceasta perioada, ar fi de remarcat, poate domnia lui Moise Voda, care a condus
intre 1529 si 1530, care ca si omologul din Moldova, Petru Rares s-a implicat in luptele pentru
tronul Ungariei dintre Ferndinand de Habsburg si Ioan Zapolya, sprijinandu-l pe acesta din urma.

In sirul de domni care au urmat mai figureaza Vlad Inecatul, care a condus intre 1530 si 1532,
Vlad Vintila de la Slatina, care a condus intre 1532 si 1535, si Radu Poise, cu patru domnii, intre
1535 si 1545. Anul 1545, aduce Tarii Romanesti primul domn numit direct de Poarta si care si-a
cumparat domnia, fiind vorba de Mircea Ciobanul. Aceasta porecla i-a fost data mai tarziu, in
secolul XVIII, se pare, ca domn, el s-a numit Mircea, iar din botez, Dimitrie. Ca unul care-si
petrecuse tineretea la Stambul, Mircea cunostea obiceiurile turcilor si avea relatii in lumea
oamenilor puternici si influenti. Printr-un meditator de la Adrianopol, el a tratat cu marele vizir,
promitandu-I, in schimbul tronului un pesches urias. In 1546, s-a casatorit cu o fiica a lui Petru
Rares, Chiajna. Domnia lui a fost marcata de numeroase incercari ale diverselor pretendenti de a-l
scoate din scaun, si de o nevoie continua de bani pentru achitarea datoriilor la Poarta, de unde
persecutiile, arestarile si uciderea boierilor bogati. Cronicile interne cronicile straine, rapoarta
diplomatice, toate sursele vremii sunt unanime in a-l socoti pe Mircea Ciobanul un tiran, iar domnia
sa, sangeroasa in istoria Wallachiei. Acum are loc o pribegie masiva a boierilor si tot acum se
inregistreaza cautarea unor alternative la tron.

Dupa mai multe incercari esuate, Mircea Ciobanul a fost inlocuit cu Radu Ilie, un fiu al lui
Radu de la Afumati. Fost domn s-a refugiat la Giurgiu, sub protectia turcilor, de unde a trecut
Dunarea in sud. A revenit pentru inca doua domnii, intre 1553 si 1554, apoi intre 1558 si 1559. In
cursul celei de a doua domnii a murit. A fost ingropat la biserica domneasca a Curtii Vechi din
Bucuresti, pe care el o ctitorise. Domniile lui Mircea Ciobanul, care au marcat puternic istoria
Wallachiei a mijlocul secolului XVI, se caracterizeaza printr-o accentuare a stapanirii otomane, si ,
pe de alta parte, prin preocuparile domnului de a face din Bucuresti o adevarata capital, cu structure
si institutii urbane.
Oricum, Vlad a fost repus la domnie.