Radu cel Frumos

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Radu cel Frumos (cca. 1437/1439 – ianuarie 1475) a

fost domn al Țării Românești de patru ori (1462-1473, Radu cel Frumos
1473-1474, 1474, 1474-1475). Domnitor al Țării Românești

Biografie

Viața cu otomanii

Radu cel Frumos a fost fiu al domnului Vlad Dracul și al

Vasilisei Mușat. Pe lângă Vlad al III-lea (Țepeș), Radu a
mai avut doi frați mai mari, Mircea al II-lea și Vlad
Călugărul, ambii care aveau să conducă pentru scurt timp
Țara Românească.[1]
Radu cel Frumos. Reprezentare din sec. al
În 1436, Vlad al II-lea Dracul a urcat pe tronul Țării XIX-lea
Românești. El a fost înlăturat în 1442 de facțiunile rivale Date personale
din liga cu Ungaria, dar și-a asigurat sprijinul otoman Născut cca. 1437–1439
pentru întoarcerea sa acceptând să plătească tribut Sighișoara, Regatul
sultanului și, de asemenea, să-i trimită pe cei doi fii Ungariei
legitimi, Vlad al III-lea și Radu, la curtea otomană, pentru Decedat ianuarie 1475
Țara Românească,
a servi ca ostatici și a asigura loialitatea sa. Vlad și Radu
România
au fost mai târziu educați în logică, Coran și limba și Părinți Vasilisa Mușat
literatura turcă și persană. Tatăl băieților, Vlad Dracul , cu Frați și surori Vlad Țepeș
sprijinul otomanilor, s-a întors în Țara Românească și și-a
Căsătorit cu Doamna Maria
luat înapoi tronul de la Basarab al II-lea. [2] Copii Doamna Maria Voichița
În timp ce Vlad a fost eliberat în cele din urmă pentru a-și Ocupație militar
lua locul pe tronul muntenesc în 1448, după ce tatăl său a Apartenență nobiliară
Familie
fost ucis de Ioan de Hunedoara, Radu s-a convertit la Dinastia Drăculeștilor
nobiliară
islam și a fost permis să intre în curtea imperială otomană. Domn al Țării Românești (1x)
Mai târziu, Radu a participat alături de Mehmet al II-lea, Domnie august 1462 – noiembrie
acum sultan, la asediul otoman care a dus în cele din 1473
urmă la căderea Constantinopolului în 1453. Lui Radu i Predecesor Vlad Țepeș
sa permis să locuiască în noul Palat Topkapı din Istanbul. Succesor Basarab Laiotă cel Bătrân
Potrivit ienicerului sârb, Konstantin Mihailović Radu era Domn al Țării Românești (2x)
un comandant al ienicerului; în campania împotriva Domnie 23 decembrie 1473 –
fratelui său Vlad al III-lea, Radu era în fruntea a 4000 de martie 1474
călăreți. [3] Predecesor Basarab Laiotă cel Bătrân
Succesor Basarab Laiotă cel Bătrân
Domn al Țării Românești (3x)
Cronici bizantine Domnie martie – vara 1474
Potrivit traducerilor în latină ale cronicarului grec bizantin Predecesor Basarab Laiotă cel Bătrân
Laonic Chalcocondil, Radu a devenit un prieten intim și Succesor Basarab Laiotă cel Bătrân
un favorit al lui Mehmed al II-lea, cu care probabil, Domn al Țării Românești (4x)
datorită aspectului frumos, a avut o relație amoroasă.[4] Domnie octombrie 1474 – ianuarie
Într-o poveste povestită de Chalcocondil, Radu este 1475
invitat în dormitorul lui Mehmed, dar când își dă seama Predecesor Basarab Laiotă cel Bătrân
de intențiile amoroase ale sultanului, scoate un cuțit și îl Succesor Basarab Laiotă cel Bătrân
Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.p
rănește pe Mehmed. În ciuda acestui incident, el a devenit
hp?title=Radu_cel_Frumos&action=edit&section=0)
unul dintre favoriții sultanului. La începutul cronicii, se
remarcă faptul că incidentul s-a petrecut când Mehmed a
urcat pentru prima dată pe tron ​în 1451.[5][6] Chalcocondil a scris că
sultanul, împreună cu oamenii națiunii sale, aveau obiceiul de a
folosi băieții preferați și a petrecut „zi și noapte împreună” cu
Radu.[7]

Din relatările cronicarului grec Laonic Chalcocondil:

„„Iarna aceasta însă împăratul petrecând-o în palatele

sale, a trimis după Vlad, feciorul lui Dracula, domnul
Daciei; și avea la sine pe fratele aceluia, mai tânăr, fiind
favoritul său și trăind și locuind la el. Și s-a întâmplat ca
în timpul, când a ajuns la domnie și sta să plece asupra
lui Caraman, împăratul dorind să aibă relații cu acest
băiat, era cât pe ce să moară de mâna aceluia. Căci
fiindu-i drag băiatul, îl chema la petreceri și, închinând
cu patimă păharul către el, îl chema în camera de
culcare. Și băiatul, fără a bănui că va păți așa ceva din Reprezentare din secolul al XIX-lea
partea împăratului, l-a văzut pe împărat repezindu-se la el
pentru un lucru de așa fel și s-a împotrivit și nu se da la
dorința împăratului Și-l săruta împotriva voiei lui și băiatul, scoțând un pumnal îl lovește în
coapsă pe împărat și așa îndată a luat-o la fugă, pe unde a putut. Doctorii i-au vindecat
rana împăratului. Iar băiatul urcându-se într-un copac undeva pe acolo, s-a fost ascuns.
După ce însă împăratul și-a făcut bagajele și a plecat, atunci și băiatul coborându-se din
copac și luând-o la drum, nu cu mult mai pe urmă a venit la Poartă și a devenit favoritul
împăratului. Dar are obiceiul să se folosească nu mai puțin de cei ce duc același fel de
viață ca și el; căci cu aceștia e mereu împreună și petrece cu ei zi și noapte, de cei de alt
neam se crede că împăratul se folosește nu prea mult, ci puțintel. Lui Vlad, fratele acestui
băiat, împăratul i-a încredințat domnia Daciei; și cu ajutorul împăratului Vlad feciorul lui
Drăculea a năvălit și a luat domnia.”[8][9]”

Lupte pentru stăpânirea Țării Românești

În noiembrie 1447, Ioan de Hunedoara a lansat un atac împotriva Țării Românești datorită alianței acesteia
cu otomanii prin tratatele semnate de Vlad al II-lea Dracul și duplicității sale în campania de la Varna
(1444). Tatăl lui Radu a fugit, dar Mircea al II-lea a fost prins de boierii din Târgoviște și a fost orbit înainte
de a fi îngropat de viu. La scurt timp după ce tatăl lor a fost capturat și ucis de forțele lui Ioan de
Hunedoara, Vlad al III-lea a fost eliberat în 1448 și a fost candidatul turcilor otomani la tronul Țării
Românești, prima dintr-o succesiune de dăți în care va deține tronul, întâi doar câteva luni.
Fratele lui Radu, Vlad al III-lea, a preluat mai târziu tronul de la
Vladislav al II-lea în 1456 și și-a început a doua domnie pentru care
urma să devină celebru. La fel ca fratele său mai mare, Mircea al II-
lea, Vlad al III-lea a fost un comandant militar abil și acum s-a opus
otomanilor.

Radu, la 22 de ani, a devenit o figură de frunte la curtea otomană.

În 1461, Mehmed al II-lea a început să se pregătească să invadeze
Țara Românească. După ce și-a consultat astrologii, sultanul în
vârstă de treizeci de ani a hotărât să conducă personal expediția
punitivă. Garda sa personală de ieniceri era mai mare decât întreaga
armată a lui Vlad al III-lea. Mai mult, sultanul a optat să
răsplătească loialitatea continuă a lui Radu punându-l pe tronul Țării
Românești în locul lui Vlad al III-lea. [10]

În 1462, o armată masivă otomană a mărșăluit împotriva Țării Hrisovul voievodului Radu cel
Românești, cu Radu în fruntea ienicerilor. Vlad al III-lea s-a retras
Frumos dat in Cetatea de Scaun a
în Transilvania. În timpul plecării sale, a practicat o politică de Bucureștilor, 14 octombrie 1465,
pământ pârjolit fără a lăsa nimic important să fie folosit de armata pergament (facsimil). Documentul
otomană care îl urmărea. Când forțele otomane s-au apropiat de este prima atestare a Bucureștiului.
Târgoviște, au întâlnit peste 20.000 de oameni de-ai lor trași în
țeapă de forțele lui Vlad al III-lea, creând o „pădure” de cadavre
moarte sau muribunde pe țăruși. Această priveliște atroce și sfâșietoare a fost prea mult chiar și pentru ei ca
să o suporte, așa că s-au întors la forțele otomane pentru a se regrupa.

Vlad al III-lea a purtat o campanie de gherilă împotriva forțelor otomane comandate de marele vizir
Mahmud Pașa în mai 1462, urmărindu-le în retragerea lor până la Dunăre . Pe 16 și 17 iunie, el a învins din
nou o forță otomană considerabilă în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Atacul de noapte, care a dus
la pierderi grele pentru armata otomană, precum și pierderi logistice.

După ce Mehmed al II-lea a suferit pierderi din atacul de noapte, Radu și loialiștii săi au făcut campanie pe
câmpiile Dunării pentru sprijin pentru a-și înlocui fratele la conducerea țării. Nu a fost greu să-i convingă;
trebuia doar să le promită boierilor că le va restabili privilegiile și să-i asigure pe dezertorii din tabăra lui
Vlad al III-lea că nu vor fi pedepsiți. Dar mai presus de aceasta, el a propovăduit despre o pace durabilă, o
domnie blândă și nicio răzbunare pentru vreo greșeală din trecut. Radu a trimis soli în orașele săsești cele
mai afectate de Vlad al III-lea, ispitindu-le cu reglementări comerciale avantajoase de modă veche și
garantând pentru sfințenia familiilor lor. Firea lui bună și-a atras instant aliați, printre care și bucureșteni și
târgovișteni, care s-au săturat de cruzimea fratelui său.

Radu l-a alungat pe Vlad al III-lea până la castelul său de la nord de Curtea de Argeș și, în cele din urmă,
din Țara Românească însăși, care a fost încorporată sub control otoman. Profitând de averea lor, otomanii
și-au întărit prezența comercială în Dunăre împotriva oricărei influențe și intervenții maghiare în regiune.[11]

Între timp, fratele său Vlad al III-lea, din cauza politicilor sale dure față de boieri (de ale căror lupte pentru
putere i-a învinuit pentru starea regatului), a fost trădat de aceștia. Vlad al III-lea a călătorit în Ungaria
pentru a cere ajutor fostului său aliat, Matei Corvinul. Dar, în loc să primească ajutor, s-a trezit arestat și
aruncat în temniță din cauza acuzațiilor false de trădare.

După campania victorioasă de la nord de Dunăre, otomanii l-au plasat pe tânărul Radu (pe atunci în vârstă
de 26 de ani) drept Domn al Țării Românești. Curând după aceea, ienicerul aflat sub comanda sa a început
atacurile și raidurile asupra cetății de munte a lui Vlad al III-lea de pe râul Argeș, Castelul Poenari. În timpul
domniei sale, otomanii spahii au câștigat o poziție puternică în sudul țării.
În 7 martie 1471, Radu a luptat în bătălia de la Soci împotriva lui Ștefan al III-lea, viitorul său ginere, pentru
stăpânirea Chiliei.[12] Cronicile slavo-române relatează că Ștefan al III-lea a avut un „război cu Radu
voievod pentru Soci”. Relațiile lui Ștefan al III-lea cu Radu au fost ostile. Acesta a invadat Țara
Românească în mai multe rânduri în timpul domniei lui Radu, detronându-l de patru ori ca răspuns la
închinarea la turci a lui Radu.

În 1473, în urma unei înțelegeri cu otomanii sau cu ajutor din partea lui Ștefan cel Mare, a preluat tronul
Basarab Laiotă cel Bătrân. Între 1473 și 1475 Radu s-a întors pentru scurt timp de două ori pe tron.

Viața personală
Soția lui Radu era Maria Despina, considerată a fi o prințesă sârbă sau albaneză. [13]

Fiica lui Radu cel Frumos, Maria Voichița, a fost cea de-a treia și cea din urmă soție a lui Ștefan cel
Mare.[14]
Se estimează că a murit între 1475 și 1477

Note
1. ^ Documenta Romaniae Historica. Seria B Țara Românească. Volumul 1 1247–1500.
2. ^ „Călătorul: Ibn Battuta” (https://archive.aramcoworld.com/issue/200504/the.traveler.ibn.batt
uta.htm). Saudi Aramco World. Accesat în 28 februarie 2023.
3. ^ "Iar fratele lui mergea inaintea noastra" ("Călători străini despre Tările Române" Nicolae
Iorga. p. 127, 128)
4. ^ Laonicus Chalkondyles Joannes Oporinus, Conrado Clausero 1556, „De origine et rebus
gestis Turcorum”. „...regis eius concubinus factus est.p.158”
5. ^ Laonicus Chalcocondylus, Historiarum Libri X. 499
6. ^ Tursun Beg, Tārīh. Istoricii Imperiului Otoman. C. Kafadar H. Karate (ascensiunea lui
Meḥmed al II-lea pe tron ​în 855/1451. Campania lui Meḥmed II la Qaraman; 855/1451.)
7. ^ Laonicus Chalkondyles, Conrado Clausero 1556: „De origine et rebus gestis Turcorum”
p.158
8. ^ Laonic Chalcocondil, Expuneri istorice, traducere de Vasile Grecu, Editura Academiei
R.P.R., 1958, p. 282-283
9. ^ Cosmin Zamfirache, Voievozii homosexuali ai Moldovei și ai Țării Românești. Radu cel
Frumos și Petru Cercel, bănuiți de „blestemății“ sexuale cu sultani și regi occidentali (http://a
devarul.ro/locale/botosani/voievozii-homosexuali-moldovei-Tarii-romanesti-radu-frumos-petr
u-cercel-banuiti-blestematii-sexuale-sultani-regi-occidentali-1_55880eaecfbe376e358bc27b/
index.html), Adevărul, 23 iunie 2015. Accesat la 23 iunie 2015
10. ^ Rădăcinile balcanizării: Europa de Est 500–1500 CE. De Ion Grumeza
11. ^ „An Economic and Social History of the Ottoman Empire” (https://books.google.ro/books?id
=1j-AtkBmn78C&pg=PA290&redir_esc=y#v=onepage&q&f=false). p. 290 la Google Books.
12. ^ George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia,
București, 2011
13. ^ George Marcu (coord.), Enciclopedia personalităților feminine din România, Editura
Meronia, București, 2012
14. ^ Alexandru Vlahuță, Din trecutul nostru

Bibliografie
Radu III. cel Frumos. Drama in versuri in cinci acte, Gheorghe Bengescu, 1875

Legături externe

Succesor:
Predecesor: Domn al Țării Românești
Basarab Laiotă cel
Vlad Țepeș 1462-1473
Bătrân
Predecesor: Succesor:
Domn al Țării Românești
Basarab Laiotă cel Basarab Laiotă cel
1473-1474
Bătrân Bătrân
Predecesor: Domn al Țării Românești Succesor:
Basarab Laiotă cel 1474 Basarab Laiotă cel
 Bătrân Bătrân
Predecesor: Succesor:
Domn al Țării Românești
Basarab Laiotă cel Basarab Laiotă cel
1474-1475
Bătrân Bătrân

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Radu_cel_Frumos&oldid=16046274