Vlad Tepes

Născut la Sighişoara, probabil în anul 1431, ostatic la turci (intre anii 1442 - 1443;
1446 - 1448), trăind apoi o vreme în Transilvania sub aripa lui Iancu de Hunedoara,
regent al Ungariei între 1446 şi 1452, Vlad Ţepeş s-a afirmat pe deplin ca personalitate
politică în Ţara Românească în cele trei domnii: septembrie - noiembrie 1448, 1456 -
1462, noiembrie 1476, mai ales pentru lupta sa impotriva otomanilor.

Vlad Ţepeş se trage din dinastia întemeiată de Basarab I, primul domnitor al Ţării
Româneşti. Cum expansiunea otomană ajunsese deja la Dunăre la sfârşitul secolului XIV,
iar singurele state care separau Ungaria de Imperiul Otoman erau Serbia, Bosnia şi Ţara
Românească, regele maghiar, Sigismund I de Luxemburg (1387 - 1437), încearcă să
aducă aceste state sub stapanirea sa, pentru a-şi consolida graniţa de sud. Astfel că, în anul
1408, întemeiază Ordinul Dragonului, unul dintre scopurile acestui ordin fiind apărarea
credinţei creştine.

Tatăl lui Vlad Tepes, Vlad al-II-lea, fusese primit în Ordinul Dragonului. Ordinul,
care poate fi comparat cu cel al Cavalerilor de Malta sau cu cel al Cavalerilor Teutoni, era
o societate militaro-religioasă iar scopul ei era apărarea creștinismului și lupta contra
turcilor.

Simbolul Ordinului Dragonului era reprezentat de un dragon (otomanii) si o cruce

(semn al crestinatatii). Prin urmare, prezenţa acestui dragon (drac, cum îl numeau
românii), a facut ca tatal lui Vlad Țepeș sa fie supranumit Dracul.

Vlad al III-lea este cunoscut în istoriografia română cu numele de Ţepeş, tot o

poreclă, dată de istoricii turci încă din secolul XV, ca urmare a utilizării, se pare, cu
preferinţă, a pedepsei tragerii în ţeapă, pentru fapte grave.

Curtea domnească de la Târgovişte, ridicată de bunicul patern al lui Vlad Tepes,

domnitorul Mircea cel Bătrân (1386 - 1418), a fost casa în care Vlad a locuit şi unde a
înălţat turnul de apărare, numit azi Turnul Chindiei.

Deoarece, sub diferite pretexte, Vlad Tepes nu plătise de trei ani tributul de 10 000
de ducaţi de aur către Imperiul Otoman, în decembrie 1461, a fost urzit un plan de
capturare, a domnitorului, la Giurgiu, de către Hamza- Paşa.

Aflând planurile otomane, Vlad a strâns un corp de oaste în fruntea căruia a

capturat detaşamentul turcesc cu tot cu Hamza-Paşa: apoi, demonstrativ, i-a tras pe toţi în
ţeapă, la Târgovişte. Ulterior, a declanşat o fulgerătoare campanie împotriva fortăreţelor
turceşti de la sud de Dunăre, în care au fost pierit, conform unui registru trimis în ianuarie
1462 de Vlad, regelui Ungariei, Matei Corvin, 23 809 turci.

O astfel de provocare nu putea fi lăsată nepedepsită de sultanul Mahomed al II-lea,

care în primăvara anului 1462 a invadat Ţara Românească în fruntea unei puternice
armate (cifrele variază de la 100 000 la 250 000 de luptători), cu gândul de a o transforma
în paşalâc.

Vlad a reuşit, în mai 1462, să învingă între Brăila şi Buzău oastea marelui vizir
Mahmud-Paşa, dar faţă de forţele mult superioare ale sultanului a trebuit să aplice tactica
pământului pârjolit în faţa duşmanului ce înainta spre Târgovişte şi cea a loviturilor
neaşteptate de hărţuire. Cea mai spectaculoasă dintre acestea a fost atacul de noapte din
16/17 iunie 1462, în care Vlad şi un corp de oaste de circa 7 000-10 000 de oşteni,
îmbrăcaţi în haine otomane, au atacat surprinzător tabăra sultanului, încercând să-l ucidă.

Temerara acţiune a lui Vlad nu şi-a atins obiectivul, pentru că oştenii valahi nu
cunoşteau prea bine dispunerea taberei otomane, dar au provocat pierderi însemnate
turcilor, obţinând asupra sultanului o victorie de mare răsunet în Europa. Mahomed, deşi a
ocupat cetatea Târgoviştei, a descoperit o capitală pustie şi a fost nevoit să se retragă la
Adrianopole.

Totuşi, sultanul şi-a atins până la urmă obiectivul politic, înlocuindu-l pe Vlad
Ţepeş cu fratele acestuia, Radu cel Frumos, ca urmare a abandonării trădătoare şi în masă
a victoriosului Vlad de către marii boieri.

Turcii îl înscăunează voievod pe Radu cel Frumos, in anul 1462 cu intreruperi pana
in anul 1475.

Vlad se retrage în Transilvania, căutând ajutor la ''aliatul'' său Matei Corvin –

Regele Ungariei, dar acesta folosindu-se de scrisori falsificate, care arătau o aşa-zisă
înţelegere a lui Vlad Tepes cu sultanul pentru cucerirea Transilvaniei, il acuza pe acesta
de tradare. Matei Corvin îl arestează pe Vlad Ţepeş şi îl ia ostatic în Ungaria vreme de 12
ani. Abia în anul 1475, când regele Ungariei se decide să reintre în lupta contra turcilor,
face din nou apel la Vlad Ţepeş, erou al luptei antiotomane, şi îl sprijină, alături de Ştefan
cel Mare, să reocupe scaunul domnesc de la Târgovişte, în anul 1476. Înainte de finele
anului însă, trădarea boierilor sprijiniţi de turci pune capăt, brutal, unui destin care ar mai
fi avut multe de înfăptuit.
 La sfârşitul secolului XIX, romancierul Bram Stoker (1847 - 1912) l-a făcut
celebru pe Dracula - Vampirul şi a umbrit imaginea voievodului Vlad Tepes. Deşi
Castelul Bran este prezentat ca fiind castelul lui Dracula, în realitate el aparţinea regelui
Ungariei şi avea rolul de a păzi drumul ce lega Braşovul de Câmpulung şi de Bran.

Vlad Ţepeş nu a fost primul care a inventat ţepele, nu a fost cel mai crud domnitor
al vremurilor în care a trăit şi, mai mult, nu merită supranumele de ''Dracula - Vampirul''!

Dracula este doar un personaj imaginar şi aşa trebuie să rămână!

Pentru romani, Vlad Tepes a ramas voievodul in timpul caruia puteai bea apa din
fantana Cetatii Targoviste, cu un pocal din aur masiv fara ca cineva sa-l fure (surse
istorice confirma existenta acestei cupe care a fost folosita pana in ziua in care Vlad Tepes
a murit).

Simbolul Ordinului Dragonului