Basarab al III-lea cel Bătrân

Basarab al III-lea cel Bătrân (frescă murală târzie) - imagine oferită de

http://romaniancoins.ancients.info

Basarab al III-lea cel Bătrân sau Laiotă Basarab (domnitor al Ţării Româneşti între
noiembrie - decembrie 1473, 1474, ianuarie 1475 - octombrie 1476, decembrie 1476 -
noiembrie 1477) fiu al lui Dan al II-lea, aşa cum el însuşi afirmă într-o scrisoare adresată
burgraf-ului Braşovului datată 11 iulie 1475.

Laiotă apare pentru prima oară în preajma marelui voievod ca pretendent la tronul
muntean în anul 1472 în pline pregătiri a ofensivei ce avea să îl alunge pe Radu al III-lea
cel Frumos în toamna anului următor.

Campania militară începe pe 8 noiembrie 1473 prin trecerea Milcovului de către armatele
unite ale lui Ştefan cel Mare şi corpurile de mercenari angajate de Laiotă. Radul cel
Frumos iese în întâmpinarea armatei invadatoare probabil undeva pe lângă Gherghiţa în
Prahova unde, între 18 şi 20 noiembrie, are loc aşa numita "bătălie de la Cursul Apei".
Voievodul muntean este înfrânt şi obligat să se refugieze în cetatea Bucureştiului unde pe
21 noiembrie începe un scurt, dar violent, asediu. Văzându-se fără perspectiva vreunui
sprijin extern, Radu cel Frumos este obligat să fugă în noaptea de 23 noiembrie spre
cetatea Giurgiu, capitala raialei turceşti, de unde va reveni pe 28 noiembrie cu o armată
de 13.000 de turci şi 6.000 de munteni, armată spulberată de domnul Moldovei împreună
cu noul voievod al Ţării Româneşti.

Sub aceste auspicii începe prima domnie a lui Laiotă, ce urcă pe tronul părintelui său cu
numele de Basarab. Nu însă pentru mult timp, căci la sfârşitul lui decembrie, pe 23, Radu
cel Frumos trece Dunărea în fruntea unei armate turceşti estimată în jurul a 30.0000 de
oameni. Laiotă, lipsit de sprijinul protectorului său, este nevoit să renunţe la tron şi să se
refugieze în Moldova urmărit de oastea turcească ce înaintează până la Bârlad, loc unde
este înfrântă de domnitorul Moldovei.

Evident că revenirea pe tron a lui Radu cel Frumos nu îi convenea deloc lui Ştefan, care,
în martie 1474, reia eforturile de înscăunare a lui Laiotă. Această expediţie se pare că nu
a reprezentat un succes căci o nouă expediţie este pornită în luna august a aceluiaşi an.
Nu se cunoaşte rezultatul luptelor din acea vară însă, o lună mai târziu, Basarab cel
Bătrân, reînscăunat pe tronul părinţilor săi, solicită principelui Transilvaniei, Ştefan I
Báthory de Ecsed, sprijin militar până la sosirea armatelor moldovene care erau pe drum.

Armata ardeleană a venit repede însă nu pentru a-l susţine pe Laiotă Basarab ci pentru a
impune pe tron pe Basarab cel Tânăr, nepotul de frate al acestuia. Prima luptă dintre cei
doi se dă pe 5 octombrie şi marchează o strălucită victorie a lui Laiotă Basarab. În acelaşi
timp, oastea lui Ştefan cel Mare asediază cetatea Teleajăn, aflată încă sub ascultarea lui
Radu cel Frumos. În numai câteva zile garnizoana formată din nobili este ucisă iar cetatea
incendiată.

Aceste succese insă sunt insuficiente pentru a asigura tronul lui Laiotă Basarab care este
înfrânt de armata transilvană într-o a doua bătălie ce are loc tot în cursul aceleiaşi luni.
Dar nici Basarab Ţepeluş nu urcă pe tron căci pe 20 octombrie o puternică oştire otomană
în frunte cu fostul voievod Radu cel Frumos îi pune pe fugă pe ambii pretendenţi. Armata
ce venea se dovedi a fi forţa principală a unei mari invazii otomane în drum spre
Moldova cu scopul de a anexa ambele ţări. Laiotă îl înştiiţează pe voievodul moldovean
despre intenţiile otomanilor, acesta pregătind din timp defensiva. Luptele ce au urmat se
încheie cu strălucita victorie de la Podul Înalt din 10 ianuarie în urma căreia tronul Ţării
Româneşti rămâne liber. Laiotă, în fruntea unui corp militar, taie calea unei armate
turceşti de 8000 de oameni ce se retrăgea din Moldova şi îi zdrobeşte într-o luptă în care,
cu mâna sa, taie capul paşei turc.
Ducat emis de Basarab al III-lea cel Bătrân - imagine oferită de
http://romaniancoins.ancients.info

Acestă luptă însă este şi ultima dată împotriva turcilor căci după înscăunarea sa, Laiotă
uită de ceea ce datora domnului moldovean şi se duce să ceară pace direct la sultan aşa
cum recunoaşte într-o scrisoare către braşoveni.

Scurta sa domnie a fost caracterizată, pe plan extern, prin încercările disperate de a-şi
asigura, dacă nu favoarea, măcar neutralitatea din partea Moldovei şi a regelui Matei
Corvin neuitând să mulţumească şi Înalta Poartă. Pe plan intern caută să păstreze
autonomia economică fiind de altfel ultimul domnitor al Ţării Româneşti care bate
monedă proprie, emisiunile monetare ale acestuia, ducaţi de tipul celor emişi de Radu ce
Frumos, în ziua de azi sunt rarităţi căutate pe piaţa numismatică.

Situaţia se complică la începutul anului 1476 căci Ştefan cel Mare, nemulţumit de ieşirea
Ţării Româneşti din coaliţia anti-otomană, începe demersurile pe lângă regele maghiar
pentru a-l elibera şi pune pe tron pe Vlad Ţepeş şi numai destinderea relaţiilor dintre
Laiotă Basarab şi Matei Corvin, pe fondul tratatului de pace dintre Regatul Maghiar şi
Polonia din 1474, au amânat înlocuirea lui. Matei Corvin însă nu uită să menţină
presiunea asupra domnitorului muntean căci îl eliberează pe Dracula, iar, dintr-o
scrisoare datată 10 ianuarie 1476 le porunceşte braşovenilor să stea la dispoziţia acestuia
totodată poruncindu-le să păstreze şi bunele relaţii cu voievodul muntean.

Este evident că decizia de a păstra o garnizoană de soldaţi ai lui Vlad Ţepeş în sudul
Ardealului îl nemulţumeşte pe Laiotă care, într-o scrisoare adresată saşilor Sibiului datată
22 februarie 1476, afirmă că nu se mai poate considera prietenul lor de vreme ce sprijină
pe adversarul său. Un protest asemănător este adresat şi conducătorilor Braşovului în care
spune că de vreme ce el îi protejează de invaziile turceşti, "[...]vrăjmaşii noştri se ridică
din mijlocul vostru şi se duc în Moldova împreună cu secuii şi-mi pradă ţara şi se întorc
iarăşi între voi şi beau şi mănâncă în casele voastre[...]", totodată, în numele prieteniei cu
voievodul Ardealului, le cere "[...]să pedepsească pe acei secui..., precum şi pe pribegii ce
se ridică din mijlocul vostru[...]".

Braşovenii, susţinuţi de voievodul moldovean şi de regele maghiar, refuză să dea

ascultare lui Laiotă Basarab care îşi reînoieşte de câteva ori cererile până spre vara acelui
an când, convins că există o înţelegere între aceştia şi Ştefan cel Mare, trece fără rezerve
în tabăra otomană aşa cum o arată un raport al sibienilor din 25 iunie. De fapt este mai
mult ca sigur că această "strângere" a relaţiilor dintre Laiotă şi Mehmed al II-lea, sultanul
otoman, se produc pe fondul marii ofensive ce urmărea anexarea Moldovei din vara
acelui an ce avea ducă la marea bătălie de la Valea Albă din 26 iulie.

Înfrângerea Imperiului Otoman din vara lui 1476 avea să anunţe, în mod firesc, şi
sfârşitul celei de a doua domnii a lui Laiotă Basarab. Chiar la sfârşitul aceleiaşi luni, Vlad
Ţepeş, Basarab Ţepeluş şi Ştefan Báthory se întâlnesc la Mediaş să facă planul ofensivei
în Ţara Românească iar pe 27 iulie deja o armată de circa 30.000 de oameni mărşăluiau
spre Târgovişte în frunte cu Drăculea. Cu toate acestea, ofensiva maghiară şi moldoveană
începe abia la începutul lui noiembrie. Laiotă, cu o armată de circa 18.000 de oameni
încearcă să reziste undeva lângă Târgovişte însă armata maghiară cifrată la 25.000 de
oameni spulberă oastea munteană într-o sângeroasă bătălie. Laiotă, împreună cu
rămăşiţele armatei sale, se retrage şi se închide în cetatea Bucureştiului. Pe 8 noiembrie,
Vlad Ţepeş anunţă cu bucurie în Târgovişte că "[...]am răsturnat pe vrăjmaşul nostru
Laiotă[...]" iar pe 11 noiembrie, Ştefan Báthory, din tabăra ce asedia Bucureştiul anunţa
că ţara este compet anexată şi deja fusese instalat noul voievod, de altfel şi cetatea
Bucureştiului avea să cadă pe 16 noiembrie după un asediu de 15 zile.

Basarab reuşeşte să scape refugiindu-se peste Dunăre în aşteptarea unor vremuri prielnice
pentru reluarea tronului, aşa cum apare în scrisoarea lui Matei Corvin către ducele
Saxoniei. Iar acele vremuri aveau să vină imediat după retragerea armatelor de susţinere
căci undeva în decembrie 1476 sau la mijlocul lunii ianuarie anul următor Laiotă, în
fruntea unui contingent otoman, se năpusteşte asupra Bucureştiului. Undeva, între
Giurgiu şi cetatea de scaun, în urma unei trădări a boierilor apropiaţi, Vlad Ţepeş este
asasinat, sau după unele relatări conteporane cu evenimentul, prins şi decapitat.

Laiotă se reîntoarce pe tron însă şi această ultimă domnie nu avea să ţină decât până în
noiembrie 1477 când dinou voievodul Moldovei năvăleşte în Ţara Românească şi, în
urma unei bătălii, este înfrânt şi ucis. Tronul este dat nepotului său omonim, Basarab cel
Tânăr, Ţepeluş cum i s-a mai zis.

Numele acestui obscur voievod este legat de tulburea perioadă marcată de tentativele
domnitorului moldovean, Ştefan cel Mare, de a-şi asigura o coaliţie de state creştine în
lupta anti-otomană pe care o iniţiase. Cu siguranţă că celebritatea sa, aproape nemeritată,
se datorează exclusiv marelui voievod, căci acestuia i s-a datorat atât urcuşul cât şi
sfârşitul.

Predecesor: Succesor:
Domnitor al Ţării Româneşti
Radu al III-lea cel Radu al III-lea cel
1473
Frumos Frumos

Predecesor: Domnitor al Ţării Româneşti Succesor:

Radu al III-lea cel 1474 Radu al III-lea cel
 Frumos Frumos

Predecesor: Succesor:
Domnitor al Ţării Româneşti
Radu al III-lea cel Radu al III-lea cel
1474
Frumos Frumos

Predecesor:
Domnitor al Ţării Româneşti Succesor:
Radu al III-lea cel
1475-1476 Vlad Ţepeş
Frumos

Succesor:
Predecesor: Domnitor al Ţării Româneşti
Basarab al IV-lea cel
Vlad Ţepeş 1476-1477
Tânăr