Vlad Țepeș

A fost un voievod al Ţării Româneşti.

Născut 1431[3] 
Sighișoara, Regatul Ungariei 

Decedat 14 decembrie 1476 (45 de ani) 

București, Țara Românească 

Înmormântat Mănăstirea Comana 

Domnia:
Cauza
omor[4] (decapitare[5]) 
decesului
În anul 1430 Vlad Dracul se afla la Arad,
sub protecţia regelui Sigismund al Ungariei, Părinți Vlad Dracul

aşteptând momentul favorabil pentru a Frați și surori Radu al III-lea cel Frumos 
ocupa tronul Ţării Româneşti, pe care
Căsătorit cu Anastasia Maria Holszanska? sau
domnise tatăl său, Mircea cel Bătrân. În Cneajna Bathory?
februarie 1431 se găsea la Nürnberg, sub Jusztina Szilágyi de Horogszeg [2],
sau Ilona Szilágyi
protecţia aceluiaşi suveran, care îi Ilona sau Jusztina Nelipic[1]
recunoscuse lui Vlad titlul de domn al Valahiei
Copii Mihnea I cel Rău[6] 
Transalpine şi duce al Amlaşului şi
Făgăraşului. În plus, regele Sigismund îi Religie creștinism ortodox[*]
catolicism[7] 
conferise şi însemnele de membru, în înalt
grad, al Ordinului Draconului. Unii istorici Ocupație conducător[*] 

afirmă că de la acest ordin şi-ar fi tras Vlad Limbi vorbite limba slavonă 
supranumele de "Dracul", alţii spun că
porecla şi-a primit-o datorită cruzimii sale.

Cu ajutor militar de la regele Sigismund şi susţinut de partizani din rândul boierilor, Vlad
Dracul trece munţii şi îl atacă pe Alexandru Aldea cândva la sfârşitul anului 1436 sau începutul
anului 1437. Chiar dacă nu se cunoaşte exact data confruntării militare dintre cei doi, e cert că
la începutul anului 1437 domn în Ţara Românească era Vlad Dracul.

Datorită ajutorului dat de regele Sigismund, turcii intră în Ţara Românească şi o pustiesc
cumplit în toamna anului 1436. Domn fiind în aprilie 1437 şi pus în faţa atacului turcesc, Vlad
Dracul s-a aflat în aceeaşi situaţie ca şi predecesorul său: să recunoască suzeranitatea turcilor
sau să expună ţara la alte atacuri de pedeapsă din partea acestora. Aşteptând vremuri mai
bune, Vlad a optat pentru supunerea în faţa turcilor. El a mers personal la Brusa, unde s-a supus
sultanului şi a făgăduit drum liber oştilor otomane care se vor deplasa spre a ataca Ungaria, deşi
în taină spera să se poată alătura din nou cauzei creştine.

În expediţia turcească din Ardeal din anul 1438 Vlad Dracul îi însoţeşte. Au fost prădate
Valea Mureşului, Mediaşul, Sighişoara, suburbiile Braşovului şi Sebeşul. La asediul Sebeşului,
pentru că ţinea totuşi cu creştinii, Vlad îi sfătuieşte pe locuitori să se predea, promiţând să îi
ajute să se întoarcă din robie, pentru a evita pierderile mari de oameni în caz contrar. Populaţia
din Sebeş a urmat sfatul lui Vlad Dracul. Cetatea de Baltă şi Sibiul au rezistat atacurilor
otomane. Oastea turcă s-a retras nestingherită de nimeni prin pasul Branului, încărcată cu
prada luată, sultanul temându-se totuşi ca Vlad să nu fi căzut la înţelegere cu ungurii.

Pentru următorii câţiva ani Vlad îşi menţine atitudinea de supus al Porţii otomane, păstrând
bune relaţii cu vecinii săi creştini.

În primăvara anului 1442 turcii trimit o oaste împotriva Ungariei, care trece prin Ţara
Românească şi pustieşte Transilvania. Guvernatorul Ungariei, Iancu de Hunedoara, e înfrânt
iniţial de turci la 18 martie 1442 la Sântimbru. Ulterior acesta câştigă o mare victorie la 23
martie 1442, însuşi comandantul turc şi fiul acestuia căzând în luptă.

În acelaşi timp Vlad Dracul a fost chemat de sultan la Poartă, fiind suspectat de infidelitate
faţă de suveranul său otoman, fiind închis. Fii săi, Vlad şi Radu, au fost şi ei întemniţaţi de turci.

Mircea, un alt fiu al lui Vlad Dracul, nevârstnic, rămăsese în ţară şi a fost decapitat de Iancu
de Hunedoara care trecuse în Ţara Românească după victoria din 23 martie 1442. În locul lui
Mircea a fost pus domn Basarab, fiul răposatului Dan Vodă, de către Iancu de Hunedoara.

Pentru restabilirea situaţiei din Ţara Românească o nouă armată otomană, mai puternică,
trece la nord de Dunăre. Un detaşament turcesc înaintat, care trecuse în Transilvania, este
distrus la Poarta de Fier, la trecerea spre Banat. Grosul armatei otomane e distrus de Iancu de
Hunedoara într-o bătălie dată lângă râul Ialomiţa. Aceste înfrângeri ale turcilor au dus la
schimbarea atitudinii politice a lui Vlad Dracul, care trece hotărât de partea creştinilor.

În anul 1443, la o dată aflată după cea de 9 ianuarie, Vlad Dracul reia domnia Ţării
Româneşti de la Basarab. În acelaşi an Vlad participă la marea expediţie militară condusă de
Iancu de Hunedoara, guvernatorul Ungariei şi regele Vladislav, până dincolo de Sofia. În anul
1444 participă, cu 7.000 ostaşi, la cruciada care s-a încheiat cu dezastrul de la Varna, regele
Vladislav murind în luptă. A urmat retragerea în debandadă a creştinilor, Vlad Dracul şi ostaşii
săi călăuzind fugarii peste Dunăre.
 În anul 1445 a avut loc expediţia flotei burgunde pe Dunăre, care îl căuta pe regele
Vladislav, despre care se credea că mai trăia. Flota spera să determine o nouă expediţie creştină
să pornească împotriva turcilor. Vlad Dracul se alătură expediţiei. Silistra şi Turnu n-au putut fi
luate de la turci, fiind cucerite numai Turtucaia şi Giurgiu. Sub protecţia flotei burgunde oastea
munteană şi cea a lui Iancu de Hunedoara, ajuns între timp pe câmpul de luptă, trec Dunărea pe
la Rahova pentru a lupta cu turcii. Aceştia s-au retras spre interiorul ţării şi oştile creştine au
fost nevoite să se retragă din lipsă de provizii.

După expediţia de la Dunăre legăturile din Vlad Dracul şi Iancu de Hunedoara s-au
deteriorat. În decembrie 1446 armata ungurească, condusă de Iancu de Hunedoara, intră în
Ţara Românească aducându-l pe pretendentul la tron, Dan al II-lea.

Vlad Dracul a fost prins şi decapitat la satul Bălteni, fiind vorba, probabil, de Băltenii din
Ilfov.