In Evul Mediu, imaginea pe care o avea femeia in societate si realitatea vietii sale era

impartita in doua lucru distincte. Religia, reprezentata in plan social de clerull format barbate,
impunea femeii o imagine inferioara din punct de vederea fizic, moral, si mental. Cea mai de
prêt virtute a femeii era fecioria, despre care se spunea ca este calea de aur a vietii, iar
casatoria una inferioara. Pentru ele existau doua alegeri considerabile, fie deveneau maici in
manastiri, fie se casatoreau cu un barbat. Atunci cand barbatii fac parte din elite, primesc
privilegii, iar femeile sunt considerate inapte. Spre deosebire de restul societatii, femeile din
nobilime se bucurau de o stare materiala si morala mai buna. In cadrul familiei, femeia era
intotdeauna obedient, considerandu-se ca are nevoie de un barbat protector, si de un sef
masculine, care putea fi tatal, fratele, unchiul, apoi sotul. Imaginea femeii, locul atribuit ei in
ierarhia sociala este prezentat in diverse coduri de legi, foi de zestrez testament.

Intr-o societate rurala chinuita, marcata de decaderea taranimii libere si aservirea ei,
femeia isi desfasura existent in limitele spatiului domestic. Considerata drept o fiinta mai o
putin inzestrata fizic si intelectual, avand in vederea neputinta si slabiciunea firii, si faptul
ca ,,iaste mai proasta, si mai leasne decât barbatul’’, femeia este supusa autoritatii masculine.
Pentru o femeie era imposibil sa tinda catre un scop propiu sau sa aiba aspiratii personale,
drepturi care erau rezervate doar barbatilor. Din tinerete, fetele erau tintuite in casa
parinteasca, dorindu-se pastrarea lor neprihanite si virtuase, prin apararea bunelor moravuri,
contra pacatelor. Cand o faata depasea pragul admis al intimitatii intr-o relatie înainte de
casatorie, onoarea ei era definitiv compromisa, stigmatul pacatului lipsind-o aproape aproape
total de posibilitatea intemeierii unei familii.

Indiferent de patura sociala din care faceau parte, femeile impartaseau un destin comun.
In Epoca Medievala, maternitatea este una dintre principalele trasaturi pe care le imbraca
portretul feminine. Este epoca in care de altfel, a fi mama, a fost principal ocupatie care ii
revenea femeii de cele mai multe ori. Ii ocupa mai mult de o jumatate din viata, daca avem in
vederea numarul mare al copiilor carora le dadea viata. Perspectivele erau de multe ori
antinomice, in societate si biserica. In secolele XII-XIII, cultul Fecioarei Maria luae amploare
in rândul burghezilor, si celebra elemental feminine ca fiind superior din punct de vederea
moral. La aceasta contribuiau si povestile cavaleresti si romantele. Femeile germanice se
puteau casatorii cu barbati de vârsta lor, iar la nunta, aceasta primea in dar o proprietate de la
sotul ei, pe care o putea pastra indifferent de circumstante, de exemplu, sotul murea. Legea le
permitea sa aiba dreptul la proprietate, sa o administreze, si sa o poate vinde.

Femeile germanice aveau dreptul sa invoce barbatii in instant, la judecata, in cazul in care
acestia le cauzau rani corporale sau in cazul unui viol. In alte parti, in urma casatoriei, caer de
cele mai multe ori nu avea loc in acord cu optiunea fetei, ci mai degraba era conditionata de
existent zestrei, femeia devenea supusa sotului si era deposedata dintr-o parte a patrimoniului
ei patern. Sotul avea drept deplin de a o administra si folosi, dar pe care nu o putea instraina.
In ceea ce priveste pedeapsa aplicata femeii, barbatul socotea ca initiativa ii apartine in
totaltate, socotea ca are drept de viata si de moarte asupra ei. Legea medieval romaneasca
permitea uciderea femeii doar in caz de incalcare a fidelitatii conjugale, sau prin
confirmarea unor legaturi incestuase cu rude. Potrivit provilelor, chiar din vina minora a
sotiei, ca de exemplu, de va merge la vederea jocurilor fara voia barbatului ei, sau de intra
fara voia lui in casa straina, unde nu vor merge si rudele ei, in caz de despartire, sotul putea
dobandi zestera ei.

Cum la casatoriei, fecioria fetelor era o valoare de netaguit oferita sotului si familiei lui,
pe care si familiei lui. Pe parcurs, probitatea moralei matrimonial si bunul renume al femeii
maritate reprezentau conditii fundamentale pentru respectarea cinstei familiei si a reputatiei
barbatului. Convietuirea pasnica in fiecare casa tinea de respectarea cu strictete a oblligatiior
ce ii reveneau femeii in raport cu barbatul. Intreg comportamentul acesteia, de la obiceiul de
a nu trece drumul taind calea unui barbat, pana la locul ocupat la masa, corespundea unei
anumite oranduieli doveditoarea a cinstei, a respectului si a atentiei acordate barbatului,
precum si a faptului ca sotul ii era superior si stapan.

Plecand de la aceasta conceptie invechita, legiutorul ii recunostea barbatului dreptul de

aplicare a corectiilor asupra sotie sale. De cadea in vina usuara fata de el, legea ii recomanda
sa o bata cu blandete, doar cu pumnul sau cu o palma, paradoxal insa cat de mult si cat de
des. Iar de va fii vina mai mare, de isi va insela sotul cu un alt barbat, ii e aplica bataia cu
vrasmasie. Barbatul nu era dator sad ea socoteala decât cand o batea cu toiagul, mai ales
daca, se va sfarma lemnul, sau sa faca cu el rani orice alta parte a corpului. In situatii de
nesupunere mai grava, sotul era indreptatit sa-si puie sotia in fiara sau sa o inchida intr-o
temnita, iar in ceea ce priveste adulterul descoperit de sot chiar in casa lui, glava in carre se
mentonata, de ca ucide pre dansa, acela nu se pedepseste cu adevarat, il absolva de orice
incriminare.

Toate acestea arata cum atitudinea legiuitorului reflecta si invatatura Bisericii care nu tinea
cont de drepturile natural ale femeii, cum ar fi dreptul la viata si la a doua sansa. In schimb,
probabil pe considerente de finite fara minte, in cazul savarsirii unor fapte care reprezentau
pericol social, precum cand in casa ei se vor va certa mai putin decât barbatul. Pozitia
inferioara a femeii in societate si in familie este o caracteristica a lumii mediteraniene,
influentata de gandirea Greco-romana si crestinism. Infatisarea ademenitoare a femeilor
desfata si privirile celor straini, la noi, dupa cum o arata descrierea calatorului german
Erasmus Heinrich, ,,In toata tara femeile sunt peste masura de frumoase, au parul, au parul
negru ca carbunele, ochii si sprancenele la fel de negru, iar fata lor este ca laptele si sangele.
Mai frumoase maini. Chiar si la tarani gasesti fete si femei atat de desavarsite si de frumoase,
cum nu se afla nicicand la noi in Germania.’’ Frumusetea lor le sporea vulnerabilitatea
existential, transformandu-le in tentatii, mai ales pentru barbatii de sorginte nobila, in casa
carora uneori trebuiau sa slujeasca.

Asadar, femeile erau crescute pentru a se marita. Puteau intra la o manastire data de
familie, dar putea merge si benevol, indifferent de vârsta. Pentru multe dintre ele, manastirea,
manastirea era locul unde scapau de saracie, in care li se oferea oportunitatea de a avea o
viata pioasa si de a obtine o educatie care le era refuzata in lumea exterior. Ele au impartit
ierarhia bisericeasca cu calugarii, si au cautat moduri de a ajute comunitatea. Casatoria
genera obligatii personale si patrimoniale intre soti. Statutul social al femeii in Evul Mediu,
beneficiaza si de o schimbare a statutului juritic, pentru ca se schimba modul de percepie fata
de Antichitate. Ea devine uneori propietara unor bunuri. Femeia din clasele nobiliare poate
detine chiar feuduri, daca le-a mostenit.

In Anglia, cunoscuta prin instaurarea unor drepturi civile inca din primele secole ale
mileniului II, o femeie, apartinand clasei nobiliare sau burgheziei, poate chiar beneficia de
drepturi juritice, cum ar fi transmiterea averii prin testament, posibilitatea de a participa la
actiuni juritice. Poligamia a fost condamnata explicit de catre Biserica relative tarziu. Din
clipa in care a devenit norma juritic, declararea consimtamantului de ambii parteneri, situatia
femeii se schimba si la nivelul mentalitatii. In Evul Mediu Occidental, participarea femeilor
la activitati mestesugaresti este frecventa. Sunt cunoscute bresle mestesugaresti in care
prezenta femeilor este majoritara.

Evul Mediu Occidental consacra, in buna masura sub influenta Orientului, statul
social al femeii din aristocratie ca subiect al unui sentiment deosebit, necunoscut pana atunci,
cum este adoratia si devotamentul barbatului, care isi pune intreaga fiinta si semnele nobleitei
sale in slujba femeii iubite. Curtenia, ca ideal cavaleresc si ideolizarea femeii in literature
trubadurilor, reprezinta elementele cele mai importante ale schimbarii mentalitatii. Acest
model se impune cu precadere catre sfarsitul secolului XI, cand apare modelul iubirii
cavaleresti. Acest nou mod de relatie intre barbat si femeie exaltaa simultan adulterul,
castitatea, duplicitatea, fidelitatea, placerea si durerea.

Pentru prima data se admit valori ale stimei, respectului si admiratiei fata de femeie,
care pana atunci nu erau concepute decât in cazul prieteniei dintre baarbati. Incepand cu
aceasta etapa, femeia numai este obiectul sotului, al nobilului sau al seniorului. Se produc
schimbare importante in exercitarea rolurilor, barbatul se doreste mai putin cuceritor, cat mai
ales cucerit, iar femeia este mai mult rugata decât recompensata. Dar, dragostea pe care
trubadurii, nu poate fi traita decât in afara casatoriei si a oricarui scop procreative. In
extremis, ea trebuie sa fie satisfacuta de dorinta necarnala, mereu mai arzatoare, cu cat este
mai neimplinita.

Semnificatia idealului cavaleresc nu este iubire in scop procreative, cat nevoia

confrutarii cu obstacolul, dorinta care se refuza a fi implinita. Simultan, casatoria aboleste
libertatea daruirii de sine, situand relatia conjugal in prozaismul unui contract social. Din
aceata conceptie au izvorat doua arhetipuri, care influenteaza inca si viata omului de azi,
adica bavarimul si femeia asexuata. Ca si Emma Bavary, numeroase femei asteapta iubitul
ideal, demn de dragostea lor. El nu este conceput decât in afara casatoriei, a carei monotonie
cotidiana sterilizeaza imaginatia.

Dominata de mentalitatea vremii, fiindu-i interzis orice rol in viata politica, comerciala
sau economica, precum si accesul la educatie, femeii din clasa taraneasca medieval ii
ramanea drept cadru de socializare, din ce depasea propia ograda, in care nu se semnala doar
prezenta masculine si cele care nu erau associate cu imoralitatea. Fantana, moara, albia raului
unde isi spala rufele, biserica sau ulita satului, se numarau printre spatiile collective
ingaduita frecventarii de catre femei, cu acordul sotului, unde acestea se intalneau sis a stea
de vorbi. Puteau fi prezente si alaturi de sotii lor la hora sau la zilele de sarbatoare. Nu se
cuvenea, insa, ca femeia sa mearga la baia publica sau intr-un alt loc la baut cu barbatii.
 Calugaria nu era o optiune pentru femeile din clasa de jos, pentru ca admiterea in
Biserica era permisa doar celor care dispuneau de o zester substantial. Nu erau multe
calugarite in Evul Mediu, tocmai din acest motiv. Intr-o astfel comunitate, femeile puteau
ajunge la o functie importanta sis a exercite o autoritate care nu li se permitea in afara
bisericilor. Cu toate acestea, ele trebuiau sa se supuna unui cler masculine superior in rang.
Pe de alta parte, in secolul IX, monarhii Carolingieni s-au subordonat clerului si au inceput
sa consolideze monogamia. Acet fapt, era in dezavantajul lor. Sotiile castigau o demnitate
mai mare si securitatea legala sporita, dar greutatile vietii casnice le apasau mai greu. La fel si
cu obligatia de a avea copii. Unele femei mureau de tinere. Majoritatea femeilor din Evul
Mediu munceau. Exista dovezi ale faptului ca in interiorul casatoriei ele erau iubite si
appreciate ca sotii, de sotii lor, poate si pentru ca lucrau alaturi de ei.

De la vârsta dee 10-16 ani, fetele erau invatate meserii intocmai ca baietii. Atunci
cand se casatoreau, ele urmau sa lucreze fie pe cont propiu, fie cu sotii lor. Industriile care
aveau cel mare numar de femei muncitoare, erau industria alimentara si textila. Mai
apartineau de bresle si puteau devein mestere dar nu aveau acelasi salariul ca barbatii. In Evul
Mediu tarziu, femeile din mediul urban, au inceput sa aiba acces la educatie, dar nici acest
lucru nu le permitea sa lucreze ca profesionistii. Viata femeii avea trei aspecte principala,
anume familia, casatoria, religia. Sunt femei care s-au indepartat de traditiile vremii si au
devenit vestite scriitoare, poate, educatoare si vrajitoare. Femeile se aflau sub umbra
pacatului originar. Pe langa munca de la camp, ele mai trebuiau sa aiba grija de familie, sa
faca de mancare si s-a imbrace.

Casatoria se facea in mai multe etape. Mai intai este vorba despre oferirea unui pret pe
mireasa, adica viitorul ginere ii facea socrului un dar, prin cai, sabii, sau alte forme. Fata nu
trebuie sa fie prezenta la acest schimb. Dreptul femeii era dat tata, viitorului ginere. A doua
etapa consta in ceremonia care avea loc abia dupa cativa ani. Din punct de vederea legal,
sotul detinea controlul asupra proprietatii, atat timp cat el era in viata. Doar daca era vaduva,
proprietatea ramanea sotiei. Daca pentru prima etapa a casatoriei, vârsta medie era de 7 ani,
pentru ceremonia casatoriei vârsta necesare era de 12 ani la fata si 14 ani la baieti. Inca de la
o vârsta frageda, fetele erau obisnuite cu gandul ca se se vor gasatori, si erau invatate cum sa
se comporte cu viitorii lor soti, adica cum sa le faca pe plac si cum sa creasca copii.

Apoi,

luc