Incepand cu secolul XII, Valahia este mentionata in diferite izvoare, fiind regiunea

unde au fot mentionate primele structuri politice incipiente, care erau conduse de cnezi si
voievozi. O parte din acest teritoriu a facut parte in secolul XII din Taratul Bulgar. Marea
invazie mongola din 1241 a declansat o serie de schimbare care aveau sa duca la formarea
Tarii Romanesti. Muntenia a iesit se sub autoritatea Taratului de Tarnavo, fiind controlata de
mici feudali. Ungaria nu a reusit sa controleze ferm Oltenia, astfel ca regele Bella al IV-lea a
incercat sa aduca cu acest scop Ordinul Cavalerilor Ioaniti. In diploma acestora acordata la 2
iunie 1247, mentioneaza ca pe teritoriul Tarii Romanesti existau mai multe formatiuni
prestale. Ea atesta cnezatele lui Ioan si Farcas la Rasarit de Olt, ,,Terra Lytua Litovoi’’, care
cuprindea spre nord si Tara Hategului, era situate in nordul Olteniei, Voievodatul lui
Seneslau era situat in stanga Oltului. Intr-un studiu elaborate in 1948, istoricul Silviu
Dragomir pune sub semnul intrebarii autenticitea diplomei. Chiar daca se va dovedi un fals,
realitatea pe care aceasta o reflecta ramane valabila. Se pare ca teritoriul dintre Carpati si
Dunare era organizate inca dinaintea invaziei mongole, lucru dovedit de un izvor person care
aminteste de luptele hanului Bocay la hotarele lui Miseslav.

Istoricii au vazut in el un lider care avea luptatori, capabili sa reziste mongolilor

un timp. Factorii interni care au determinat aparitia acestui formatiunilor prestale au fost
cresterea demografica, viata economica prospera, drumurile comerciale care stabateau spatial.
Factorii externi sunt amenintarea cumanilor si mongolilor care au oprit expansiunea Ungariei
la est. stingerea dinastiei Arpadienilor, care a dus la lupte interne in Ungaria, ceea ce a
favorizat o coagulare prestala. Faptul ca erau organizati la acest nivel arata implicarea lor
in diferite evenimente majore. In ceea ce il priveste pe Litovoi, despre el se spune ca ar fi
ocupat o parte din Banatul de Severin, care a atras riposta ungurilor prin 1277. Anterior,din
diploma acordata de regele Bela, Ioanitilor, se spune despre Litovoi ca dispunea de o forta
militara , si trebuia sa se ajute reciproc cu cavalerii contra altor amenintari. Intre timp, el
incearca sa uneasca aria Jiului sub domnia lui. Dar, in 1272, acesta este infrant in luptele de la
Rau, iar voievodatul sau se reduce ca intindere. Nu e cunoaste exact data mortii lui, se
situeaza intre 1277 si 1279. Atunci el refuza sa se supuna regelui Ladislav al IV-lea Cumanul,
care trimite oaste contra voievodului, care moare in lupta, iar fratele acestuia, Barbat, este
luat prizonier si se rascumpara cu o suma mare de bani. Apoi, potrivit unor surse, il urmeaza
pe fostul voievod la tron.

(Pe plan extern, la acea vreme la sudul Dunarii se gasea un tarat vlaho-bulgar
condus de Asanesti, stat care luase nastere in urma rascoalelor anti-bizantine din Balcani. In
timpul lui Ioan Asan al II-lea, 1218-1244, statul sau se intindea, de la nord de Dunare pana la
orasul Adrianopol, de la Adriatica la Marea Neagra. Avea capital la Tarnavo. In vremea
primului tarat, bulgarii stapaneau si nordul Dunarii, dar aceasta s-a incheiat in secolul X,
odata cu venirea in valuri a maghiarilor si pecenegilor. Dupa 1187, statul lor s-a extins asupra
unor zone limitate de la nord de Dunare. Cea de a doua mare putere politica si economica era
RegatuL Ungariei, care la inceputul secolului XIII, traversa o Perioada de criza, culmanand
cu revolta lui Stefan, voievod al Transilvaniei intre 1235-1270. El a condus-o ca un stat de
sine statator. In vremea domniei lui Ladislav Cumanul, 1272-1290, puterea voievodului s-a
intarit, iar cea a regelui a fost pusa la incercare din cauza multor rascoale interne, intre care si
cea a sasilor.

Pesesiunile ungurilor se invecinau cu cele ale bulgarilor, intre aceste doua

neamuri au aparut conflicte, care au culminat cu o campanile a lui Bela IV. Dupa cucerirea
zonelor Belgrad si Branicevo, in teritoriul de la nord de Dunare a fost creat Banatul de
Severin, care a apartinut regalitatii Arpadiene pana in 1291, cand tatarii lui Bogay-Han, si-au
extins controlul asupra tuturor teritoriilor din zona balcano-carpatica. Cu toate acestea, regii
unguri nu au incetat sa socoteasca teritoriul ca apartinandu-le de drept. Pe cand cadea sub
loviturile tatarilor, romanii din Tara Fagarasului isi vedeau drepturile restranse prin
suprimarea temporara a autonomiei lor in cadrul regatului maghiar. Mai mult chiar, pe la
1200, o parte din acest teritoriu a fost dat calugarilor cistercieni. Totusi, in 1222, aceasta zona
avea sa fie mentionata ca Terra Vlachorum, adica romanii continuau sa fie majoritari.

Pentru unii istorici, presiunea facuta de regii meghiari ar fi fost un motiv ar fi

fost un motiv suficient care ar fii declansat o revolta a romanilor, in urma careia si-au parasit
teritoriul si au trecut la sud de Carpati. Trecerea peste munti a unor grupuri compacte etnic si
confessional, avand si unee ratiuni economice s-au petrecut intr-un timp relativ indelungat nu
a presupus discolari de populatii, potrivit unor istorici. Dar, in afara acestei miscari, se pare
ca, ar fi avut loc si o trecere de proportii mai mari, care este asociata cu descalecatului
legendarului Negru Voda, din zona Fagarasului. Este un personaj probabil mitic, in spatele
caruia se pot ascunde mai multe figure istorice reale. Dupa alte opinii, descalecatul care
inseamna intemeiere si organizare, a constat doar in mutarea scaunului voievodal de la nord
la sud de Fagarasi, in cadrul aceleiasi formatiuni politice care cuprindea ambele versante ale
Carpatilor.

La venirea descalecatorului, teritoriul de la sud de Carpati era organizate in mici

structure care au fost luate in stapanire de la nord la sud, se de la est spre vest. Letopisetul
Cantacuzinesc, o cronica anonima de la sfarsitul secolului al XVII-lea, vorbeste despre o
inchinare a Olteniei. Se pare ca daca de la nord spre sud si est, noul organism politic s-a
extins prin colonizari operate de alti descalecatori si insotitorii lor, in teritoriul de la vest s-a
produs o supunere a mai marilor locului, si se stie ca in secolele urmatoare, Oltenia a avut o
anume autonomie cvasi-statala, statut unic intalnit in componenta Tarii Romanesti. Aici,
istoricii au vazut dovada intelegerii stabilite intre capeteniile de pe ambele maluri ae Oltului,
in momentele fondari stratului. Se produc schimbare decisive in acest teritoriu.

In anul 1301, dinastia Arpadiana s-a stins odata cu moartea lui Andrei II, iar
disputele pentru tron s-au intins pe cativa ani, pana in 1307 sau 1308, odata cu venirea la tron
a lui Carol Robert de Anjou. Totusi, pana in 1310, voievodul Transilvaniei, Ladislau Kan, a
refuzat recunoasterea noi autoritati regale si sa predea coroana Sf. Stefan, in a carui posesie
intrase inca din vremea luptelor pentru tron. Pe de alta parte, statul tatarilor era infiintat pe
Volga si avea resedinta la Serai Baku. Hoarda de Aur era framantata de disputele dintre
Toptay si emirul Nogay, care luase teritoriul Banatului de Severin. Dupa moartea sa, fii lui au
continuat sa se opuna lui Toptay. Neintelegerile ulterioara dintre fii i-au ingaduit lui Toptay
sa-si impuna autoritatea asupra teritoriilor stapanite de ei.
 Ulterior, in vremea lui Uzbeck, 1311-1342, puterea Hanului si a Hanatului a crescut
din nou. In acelasi timp, Imperiul Bizantin era zguduit de razboiul civil dintre Andronic II si
Andronic III. Taratul bulgar era tributar mongolilor. Bulgarii smulg de la bizantini zona
Stara Planina. In vremea lui Ioan Alexandru, statul s-a divizat in Taratul de Vidin si Tarnovo.
Carol Robert emitea un document prin care il felicita pe un anume Martin ,,pentru purtarea
soliilor noastre in mai multe randuri la Basarab, domnul ce stapanea in Tara Romaneasca.
Intr-un document din 1324 este mentionat ca fiul lui Tihomir. S-a stabilit in mod
conventional ca anul de inceput al domniei este 1310. El a procedat la unirea in jurul
nucleului argesean a acelor formatiuni care au inteles ratiunile contruiroo unui stat
centralizat. El mai este supranumit si Basarab Intemeietorul. In lipsa oricaror elemente
documentare, inceputul domniei a fost plasat in 1310, conform scrierii lui Luccari. El mai
este atestat ca aliat al bulgarilor contra bizantinilor. El era inrudit cu dinastia bulgara,
Asanida, prin fiica sa Theodora. Basarab va mai sprijini si in data de 28 iunie 1330, pe
bulgari in batalia de la Velbuzd. A sprijiniit pe Mihail Sisman Bulgarul contra lui Stefan
Uros.

Anul mortii este plasat intre 1 septembrie 1351, 31 august 1352. La inceputul
domniei s-a aflat in relati de vasalitate fata de regele maghiar. El apare in 1324 ca ,,Bazarab
Woyvodam nostrum Transalpinum’’. Cu toate acestea, un an mai tarziu, el a rupt relatiile cu
Ungaria prin refuzul de a plati tribute. Un document din 1325, il amnteste ca ,,Basarab
Transalpinum, necredinciosul coroanei maghiare.’’ Luand in calcul si infrangerea acestuia de
la Veklbuz din 1330, regele maghiar a considerat oportun ca ar fi momentul sa-l atace pe
Basarab, dupa cum arata Cronica pictata de la Viena. La indemnul voievodului Transilvaniei,
al comitelui de Bihor, si altor nobili, Carol Robert a pornit o expeditie cu scopul alungarii lui
Basarab de la domniei. Expeditia începe in septembrie 1330, cu ocuparea Severinului, unde
este pus un ban.

Basarab trimite o solie cu o propunere generoasa de pace. El a propus ungurilor

cedarea definitiva a Severinului, despagubiri de razboi, trimiterea unui fiu ca ostatic, si o
suma mare de bani in tribute, echivaland cam 7.000 de marci de argint. Solia a transmis
ungurilor ,,numai va intoareceti in pace si va feriti de primejdii, ca de vesti veni mai incoace,
nu veti scapa de dansele’’. Regele a respins propunerile de pace si a continuat marsul, unde
au gasit teritorii pustiite, iar unguri au fost revoiti sa se retraga, neavand provizii. Pe drumul
de intoarecere, intr-un loc crangos si paduros, oastea maghiara a fost atacata de luptatorii lui
Basarab. Inclestarea a durat 3 zile, 9-12 noiembrie, iar locul bataliei este numit generic
Posada, care a fost poate fii identificata pe Valea Cernei, intre Dunare si Mehara, iar altii pe
valea Argesului superior in zona Lovistei pe drumul spre Sibiu