Un capitol important din istoria Europei se refera la formatiunile politice create de

germane in fostele provincii romane, fapt favorizat de criza secolului III. Germanicii atacau
de imperiul. Nemaiputandu-l apara, Theodosius a hotarat sa-l imparta intre fii sai, Arcadius si
Honorius. Imperiul Roman a fost in continuare invadat, iar decaderea economica, sociala si
politica a dus la disparitia lui. Numele de ,,migration gentum’’, provine de la umanismul
german, si care a fost folosit pentru studierea complexului de evenimente care au dus la
caderea Imperiului Roman. Fenomenul marii migratii a barbarilor a fost cauzat de o serie de
factori social-politici, economici, culturali si spirituali ale epocii in discutie. Membri cetei
militare erau deja organizati intr-o ,,casta’’, care se hraneste numai din razboi si prazi. In
oponia lor, ar fi o rusine a trai din munca si o lasitate sa obtii ceva, ce poate fi luat prin lupta.

Nu poate fi neglijata nici cresterea masiva de populatie din cadrul triburilor, care a
determinat cresterea puterii lor militare. Un factor independent este invazia hunilor, care a
fost un factor catalizator. Lumea romana se afla intr-o criza a capabilitatilor militare. Migratia
s-a facut in mai multe etape. Prima este patrunderea pe cale pasnica pana in secolul III, sub
forma de federati. Se produce insertia unor barbari in armata si ascensiunea unor personalitati
barbare. A doua etapa este patrunderea germanicilor in secolele III-V, prin atacuri violente,
cum sunt expeditiile de prada si jaf, distrugeri, conflicte armate. In 476, capetenia
germanicilor heruli, Odoacru, a intrat in Roma si la detronat pe Romulus Augustulu, iar apoi
s-a proclamat rege al Italiei. Dupa acest an, au inceput sa apara regatele barbare, iar limba
administrative a ramas in continuare latina.

Istoris acestor regate trebuie privita ca o simbioza intre lumea barbara si cea romana.
Unele dintre ele au avut o existent scurta, deci una ephemera. Se spune ca ar fi avut o soarta
similara daca aparea in zona mediteraniana. Baza puterii lor era in nordul si central Galiei,
departe de interventia arabilor, de influenta bizantinilor. Integrarea germanicilor in lumea
romana s-ar fi facut prin mai multe etape, de la stadiul de simple ginti pana la transformarea
lor in regate. Ea a inceput de la acomodarea lor in mediul fostului imperiu. In etapa cealalta
au inceput sa se formeze organizatii numite foedus-uri, care a dat termenul de feudal de mai
tarziu.

In acest stadiu au inceput sa preia tot mai multe elemente care tineau de putere, ritualuri
si titulaturi, iar acest proce a purtat numele de imitation imperii. S-a produs o reglementare a
germanicilor cu populatia romana. S-a produs o transpunere in scris a legilor germanice, si o
armonizare a relatiilor barbarilor cu romanii. Au aparut ca urmare a nesecitatii si a
armonizarii sistemelor juritice. Cand s-a ajuns la aceasta etapa, statele barbare isi infatisau
imbunatatirile militare, juritice, politice, pe care germanicii le-au considerat egale cu cele
romane. Cand s-a ajuns aici, statele barbare au cunoscut fenomenul de aemulatio imperii.
Faza finala mai este cunoscuta sub denumirea de translation imperii, in secolele VIII-IX,
cand francii au preluat idea imperial, si l-au incoronat in 800 pe Carol ca imparat. Influenta
romana a fost mai puternica in zona mediteranei. Pe scurt, toate statele germanice aveau
structuri similar, adica regele avea un rol dublu, de rex si dominus, pentru neamul din care
facea parte, si de magister pentru romani. El guverna sustinut de un grup de fideli din cadrul
elitei militare, care era stapanitoare de pamant. In aceasta etapa se schimba esenta guvernarii
tocmai din acest motiv, care a fost mai pregnant in zona Italia si Spania.
 Nu se aplica legi dupa criteriul territorial, ci in functie de neam, care a caracterizat
Evul Mediu, pana in secolul XII, cand se va redescoperi dreptul roman, la Universitatea din
Bologna. Cei care finalizau studiile si obtineau functii, il convingeau pe rege ca aceste legi
sunt necesare pentru a-i intari autoritatea. Biserica a jucat un rol important, fiind initial un
intermediar intre barbari si romani. In cele din urma, ea a devenit un sustinator al puterii
regale, capata un rol variabil. In anumite perioade din secolele VI-VII, a existat o lipsa a
izvoarelor care sa relateze despre diferite evenimente. O cauza ar putea fii ca nu toti stiau
carte, ci numai reprezentantii clerului si elita regatului. Fiecare neam are o cronica proprie,
dar care a fost scrisa de reprezentantii bisericii.

De la franci ne-a ramas Historia Franchorum, poeziile lui Venantius Fortunatus,

Chronicon Frederic. Despre gotii au scris Ennedius, Vita Epiphani, Cassiodorus, Historia
Gothorum, Jordannes, Gotica. Din secolul XI, se dezvolta fenomenul monastic. Este un
personaj numit Benedict, care a pus bazele legilor bisericesti. Au mai aparut scrieri fara
majuscule. Posibil sa fie aparut mai multi care stiau sa scrie, dar educatia lor era rudimentara.
Nu trebuie uitate, nici izvoarele hagiografice, numismatice sau epigrafice. De la germaneci
ne-a ramas legi care au si continut cu drept canonic, care dau informatii despre organizarea
vechi societatii.