Dreghici Patricia

Istorie

Anul II

Vlad Țepeș

DE Nicolae Stoicescu

Unul dintre cele mai controversate personaje istorice pe care România le-a avut, a
cărui popularitate a depășit granițele țării, învăluit în mister și legende, Vlad Țepeș a rămas o
figură prestantă în amintirea colectivă. Se cunoaște faptul că a fost domnitorul Țării Românești,
a avut trei domnii scurte, dar semnificative și o viață la fel de scurtă, căci a murit la vârsta de 46
de ani. Pe lângă celebra sa poreclă ,, dracul”, a mai primit și una care avea să-l transforme
literalmente într-o vedetă de filme de la Hollywood și anume ,, vampirul”.

Despre toate acestea se poate citi în monografia realizată de Nicolae Stoicescu numită
simplu ,,Vlad Țepeș”. Cartea a fost publicată de editura Academiei Republicii Socialiste
România la București în 1976. Are 242 de pagini, fiind împărțită în patru părți. Tema este viața
și domnia lui Vlad Țepeș între legendă și adevăr.

Nicolae Stoicescu s-a născut la 30 noiembrie 1924, Slatina, Olt, România și a

decedat în 1999. A fost un medievist român, membru de onoare al Academiei Române. Este
autorul unor instrumente de lucru și al unor studii privitoare la organizarea administrativă a
țărilor române După ce și-a făcut studiile secundare în București, a absolvit Facultatea de Istorie
a Universității din București. Nicolae Stoicescu și-a luat doctoratul în științe istorice în anul
1970. A fost cercetător și cercetător științific principal la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”,
unde a lucrat începând cu 1950. . A editat monografii dedicate unor domnitori precum Vlad
Țepeș (tradusă și în limbile engleză, japoneză și greacă), Matei Basarab, Constantin
Șerban și Radu de la Afumați.

A fost printre colaboratori la tratatele Istoria României (vol. II-III), Istoria dreptului
românesc (vol. I), la volumul Politica externă a României. Dicționar cronologic și la
dicționarul Instituții feudale în Țările Române. Totodată s-a îngrijit de editarea unor izvoare
istorice, ca și de reeditarea unor opere precum Descrierea Moldovei și Istoria ieroglifică,
de Dimitrie Cantemir și Istoria românilor din Dacia Traiană, de A. D. Xenopol. În perioada 18
ianuarie - 28 iunie 1990 a îndeplinit funcția de ministru al cultelor în primul guvern Petre
Roman, iar apoi a fost numit ambasador al României în Grecia.1

Prima parte a cărții conține două capitole. Primul despre începutul domniei lui Vlad Țepeș
și al doilea despre domnia lui Vladislav al-II-lea, pribegia lui Vlad Țepeș și recuperarea tronului.
Moartea lui Vlad Dracul cât și problema succesorului său, au fost subiecte de meditație pentru
istoriografia română. Unii istorici susțin că a fost ucis din ordinal lui Iancu de Hunedoara care a
întreprins o expediție peste Carpați la o dată necunoscută, ar putea fi decembrie 1446 sau
noiembrie-decembrie 1447.

Părerile fiind împărțite, aautorul prezintă argumentele unor istorici precum C, Stoide și
Francis Pall. Căt despre problema succesiune, istoriografia a acceptat faptul că Vladislav al-II-
lea, nepotul de fiul al lui Dan al-II-lea, a fost domn al Țării Românești între 4 decembrie 1447 și
între 15 aprilie și cca. 3 iulie 1456.

În al doilea capitol este prezentat parcursul istoric al acestui domnitor. Domnia sa,
coincidea cu sfârșitul tragic al anului 1447 și era o necesitate pentru coaliția antiotomană
condusă de Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei. Relațiile acestuia cu Vlad Dracul erau
încordate, existând zvonuri că Iancu și-ar fi dorit să ia în stăpânire tronul Țării Românești.
Această perioadă a rămas neclară în istorie, unii susțin că Iancu a condus un atac împotriva lui
Vlad Dracul prin noiembrie 1447. Părerile sunt împărțite, dar cert este că din acest an , Vlad nu
mai era domnitor. Când este vorba despre cronicarii vremii, aceștia se refera la Vladislav ca ,,
fiul lui Dan”, deși nu sunt documente care să ateste acest fapt. Cert este că se afla în relații bune
cu voievodul Transilvaniei, o scrisoare trimisă de Iancu din 7 august 1448 către Universitatea
săsească, este primul act care atestă domnia lui Vladislav al-II-lea. Relațiile bune dintre ei au
fost demonstrate în bătălia de la Kossovo când a luptat alături de Iancu.

În acest timp, apare Vlad Țepeș care cu sprijinul sultanului, ia tronul Țării Românești, dar
pentru scurt timp, mai puțin de o lună. Iancu a reușit prin Tratatul de la Adrianopol din 1451 să
oprească expansiunea otomană spre Țările Române. Vladislav urmând să accepte plata
haraciului. Acesta a condus o politică de echilibru.

1
Internet ( accesat în 20.I.2024)
 Presiunea otomană asupra Țărilor Române se simțea din plin. În 1455, aceștia au distrus o
puternică flotă pe Dunăre și au jefuit Moldova. Aceste fapte l-au determinat pe Iancu să încerce
înlocuirea ambilor domnitori, dar ajung din nou în relații bune. Acestea se vor deteriora rapid.

În primăvara anului 1456, Vladislav pătrunde în Transilvania pe fondul unor răscoale a

populației ortodoxe împotriva încercărilor de catolicizare cu forța inițiate de regatul maghiar în
zonă, asediază Făgărașul și satele din zonă. Iancu în vară se decide să-l sprijine pentru tron pe
fiul lui Vlad Dracul, dar puternica ofensivă otomană din vară, care amenința Belgradul, l-a
determinat să-și amâne planurile și să-i dea lui Vlad comanda defensivei în Transilvania. În
august, Vlad a inițiat o campanie în Țara Românească și ia tronul.

Vladislav al-II-lea ,, a pierit de sabie în mijlocul Tîrșorului ” și a fost înmormîntat la

mănăstirea Dealu.

Partea a II a conține cinci capitole de la politica internă a lui Vlad Țepeș până la căderea sa.
Și-a dat seama că numai o domnie puternică în interior,care să asigure ordinea în țară, putea
organiza apărarea ei de primejdiile externe. Într-o scrisoare din 10 septembrie 1456 adresa
această idee brașovenilor : ginditi-va §ivoi cá, atunci cind un om sau un domn este tare §i
puternic (in interior N.S.), atunci poate face pacea cum vrea ; iar aid e fara putere, unul mai tare
va veni asupra lui i va face cu dinsul ce va vrea". Principala cauză a slăbirii statului si conducerii
centrale a acestuia erau luptele pentru putere dintre taberele boierești ; el a încercat să dea
stabilitate puterii centrale eliminare cauzei care ducea la această slăbire. Se cunoaște că una
dintre faptele sale a fost uciderea unui număr mare de boieri.

În acest capitol este prezentată și relația domnitorului cu Moldova. Era rudă cu viitorul domn
Ștefan el Mare, a petrecut câțiva ani împreună cu acesta în Moldova ; In anul 1451, după
asasinarea lui Bogdan al II-lea, au trebuit s'ă fuga amândoi în Transilvania, unde au rămas până
în anul 1456.

După ce a ajuns din nou domnul Țării Românești, l-a primit aici pe vărul său Ștefan, care
aștepta momentul potrivit să preia tronul Moldovei. Aveau aceiași adversari ; după moartea lui
Vladislav al II-lea, partizanii fostului domn și dușmanii lui Tepeș au fugit In Moldova la Petru
Aron, ucigașul tatălui lui Ștefan. Vlad l-a ajutat pe Ștefan să ocupe tronul Moldovei în 1457.
 Aceștia promovau politici diferite. Ștefan s-a împăcat cu regele Poloniei și era în relații bune cu
Poarta, iar Vlad ducea o politică antiotomană.

Anul 1462 este unul de criză pentru Vlad. Relațiile cu vărul său, Ștefan erau tot mai
deteriorate, iar politica sa antiotomană începea să-l coste. În izvoarele istorice a fost consemnată
o luptă între munteni și moldoveni pentru cetatea Chilia ce aparținea muntenilor. Concomitent cu
această luptă, a fost intrarea sultanului Mahomed al-II-lea împreună cu ostașii săi în Țara
Românească. Această alegere neînțeleaptă a domnului Moldovei, l-a costat pe Vlad înfrângerea
în fața otomanilor, căci o parte din armată a trebuit să o trimită la Chilia. Istoricii l-au judecat
aspru pe Ștefan pentru alegerea sa, dar nu trebuie să uităm că aceștia aveau politici diferite.
Ștefan a înțeles că Țara Românească nu trebuie lăsată să ajungă în mâinile turcilor și îl ajută pe
Țepeș în luptele contra lui Radu cel Frumos.

Cât despre relațiile cu Transilvania și Ungaria, Vlad a decis să sprijine lupta antiotomană și
rămâne de partea acestora . A încheiat un contract cu regele Ungariei, Ladislau, la 6 septembrie
1456. La începutul domniei sale, când tronul nu era încă consolidat, relațiile cu Regatul Ungariei
și Transilvania erau bune, dar lucrurile aveau să ia o întorsătură urâtă pentru domnitorul
muntean. a 16 decembrie 1456 regele Ladislau al Ungariei, împreună cu Ladislau de Hunedoara,
căpitanul general al regatului, sprijineau împotriva lui Vlad Tepes pe unul din pretendenți, Dan.
În conflictul dintre Dan și Vlad, a intervenit regele maghiar Matei Corvin care l-a acuzat pe
Țepeș de scandalul din Transilvania.

Pe lângă implicarea masivă a lui Vlad în pedepsirea negustorilor necinstiți, există o mulțime
de povești care fac referire la această acțiune, punctul culminant al domniei sale a fost conflictul
cu Imperiul Otoman. În anul 1459, Vlad refuză să plătească tributul de 10,000 galbeni , datorită
existenței unui proiect de cruciadă împotriva otomanilor. În acest context politic, Vlad Țepeș
încheie o alianță cu Matei Corvin în 1460 pe care otomanii au încercat să o împiedice. Mahomed
al II-lea, acesta, surprins de sfidarea lui Țepeș, îi va pregăti un răspuns pe măsură. În primăvara
anlui 1462, sultanul pornește cu o armată de ccr, 100-120.000 de oameni , a doua ca mărime
după cea cu care a cucerit Constantinopolul, în timp ce armata domnului muntean nu depășea
30.000. În ciuda eforturile domnitorului, turci reușesc să treacă fluviul, îndreptându-se spre
Târgoviște în noaptea dinspre 4 iunie. Vlad a folosit cea mai utilizată tactică când vine vorba de
dușmanii turci, hărțuirea pământului, a avut loc marea lovitură a lui Vlad Țepeș, atacul de noapte
din 16-17 iunie 1462, menit să demoralizeze și mai mult oastea otomană. Au fost uciși o
mulțime de turci, iar sultanul a scăpat, fiindcă s-a deghizat în vizir. Mahomed al-II-lea, s-a întors
în imperiul său în mod rușinos, dar l-a lăsat la Târgoviște pe Radu cel frumos, sperând că
dușmanii lui Vlad îl vor sprijini. Ceea ce a urmat, este un episod tulbure din istoria Țării
Românești. Spre deosebire de Vlad, Radu a oferit boierilor prietenie și înțelegere, făcându-i pe
aceștia să treacă de partea lui. Vlad s-a refugiat în Transilvania, așteptând sprijin de la Matei
Corvin, dar cum acesta nu a venit nici cu chef sau prea pregătit, l-a părăsit, acceptându-l pe
Radu. În noiembrie 1462 Vlad Țepeș, în loc să primească ajutorul aliatului său, este arestat sub
acuzația de trădare și încarcerat la Visegrád vreme de 12 ani. După e silit să locuiască 2 ani la
Buda, dar va fi eliberat de Ștefan cel Mare în 1475.

A treia parte cuprinde ultimi ani de domnie ai lui Vlad Țepeș. A fost recunoscut ca domn al
Țării Românești pentru a treia oară în 1475, dar pentru scurt timp. A fost asasinat la sfârșitul
lunii decembrie 1476. Corpul său a fost decapitat și capul trimis sultanului, care l-a așezat într-o
țeapă, ca dovadă a triumfului asupra lui Vlad Țepeș.

A patra parte este despre faima lui Vlad Țepeș și amintirea acestuia în poporul român.
Vlad Țepeș a fost unul dintre cei mai buni domnitori români, sigur este prezentat de unii ca un
erou, un patriot, reformator al țării sale, în timp ce alții văd doar un tiran nemilos și însetat de
sânge. Prin această monografie, Nicolae Stoicescu a încercat să realizeze un portret al unui
domnitor valoros. Personalitatea sa , care este greu de conturat, a fost faimoasă încă din timpul
vieții sale. După cum am văzut în partea a treia, regele Matei Corvin nu și-a respectat partea de
promisiune și pentru a se justifica a condus o propagandă de defăimare împotriva lui Vlad printr-
o serie de povestiri.

Dar cel căruia ar trebui ca popor să-i mulțumim pentru că într-un fel a contribuit la punerea
numelui țării noastre într-un context mai favorabil a fost Bram Stoker prin celebra sa
carte ,,Dracula”. Tatăl lui Vlad, numit Vlad Dracul primise porecla fiindcă făcea parte din ordinul
dragonului, nu pentru că ar fi fost asociat cu diavolul , deși când vine vorba despre fiul său,
lucrul acesta este greu de crezut, datorită legendelor și poveștilor care au circulat de-a lungul
secolelor despre el.

Bram Stoker făcea parte dintr-un cult secret, iar pentru romanul său, s-a inspirat din două
evenimente contemporane din Londra în 1888: teroarea provocată de un altă personalitate a cărei
poveste va rămâne în istorie, Jack Spintecătorul din august 1888 și comportamentul șocant al lui
Oscar Wide. Personajul principal, care este un vampir, e imaginea vie a domnitorului muntean.
Cartea s-a bucurat de un succes imens, făcându-l pe Vlad Țepeș, cel mai faimos vampir din lume
și subiectul multor filme, documentare, iar din Transilvania, tărâmul vampirilor care continuă să
fie vizitat de turiști din întreaga lume, încântași să cunoască zonele în care acest personaj
legendar a trăit.

În concluzie, monografia scrisă de Nicolae Stoicescu prezintă într-o manieră concisă, viața și
domnia lui Vlad Țepeș. Mi-a plăcut faptul că a reliefat faptul că acțiunile sale nu s-au datorat
cruzimii, ci a luat decizii la fel ca și contemporanii săi pentru a împiedica cucerirea otomană a
Țării Românești.