1

Dreghici Cătălina-Patricia
Anul I
Istorie medievală universală
Marile descoperiri geografice de la Alexandru la Magellan
de Jean Favier
Cartea ,,Marile descoperiri geografice de la Alexandru la Magellan” scrisă de Jean Favier
a fost publicată în anul 1991 de editura Fayard în Franța. Drepturile asupra acestei ediții în limba
română aparțin editurii Artemis din 2001, traducerea a fost realizată cu ajutorul lui Sandra
Mihăescu-Cîrteanu, Rodica Maria Valter și Radu Valter. Lucrarea conține 469 de pagini, este
împărțită în patru părți și conține nouăsprezece capitole. Tema este sugerată încă din titlu, fiind
prezentat parcursul descoperirilor geografice din Antichitate și până în Evul Mediu.
Jean Favier(1934-2014) a fost un istoric francez, specializat în istoria medievală. Din
1975 până în 1984 a fost directorul Arhivelor Naționale Franceze. A fost membru al Académie
des Inscriptions et Belles-Lettres din Franța din 1985. A scris o sumedenie de lucrări despre
Evul Mediu , îndeosebi despre istoria Franței.
Prima parte a lucrării conține primele trei capitole. În primul capitol, autorul prezintă
marile imperii din Antichitate: orientul, Grecia, Cartagina , Roma de la formare și până la
ascensiunea lor. Capitolul doi face referire la astronomie, sunt prezentate instrumentele pe care
oamenii de știință ale epocii le foloseau pentru măsurarea timpului, printre acestea se numărau
orologiul construit de astronomul roman Facundus Novius din anul 10 Î.Hr. ; clepsidra sau
orologiul cu apă cunoscut încă din Antichitate de chinezi și lumea grecească, Ctesibios din
Alexandria construiește o clepsidră cu apă ce îi permite să studieze orele inegale potrivit
anotimpurilor. De asemenea, este utilizată nisiparnița, echivalenta clepsidrei cu apă, care a fost
folosită chiar și de Columb ,, înmulțind viteza măsurată de la un timp la altul în noduri -în mile
pe oră- cu numărul ,, balonașelor” răsturnate”. A fost măsurată și înălțimea astrelor cu ajutorul
gnomului: ,, constituit dintr-un obelisc, .monument destul de înalt și destul de subțire ca să se
poată calcula, după umbra lui, o tangentă îndeajuns de precisă a înălțimii unghiulare ale
soarelui”. Al treilea capitol prezintă marile migrații cauzate de variațiile climatice ale
anotimpurilor, obligând populațiile la o viață nomadă. Migratori sunt de origini diferite, asiatici:
huni, avari, turci; iranieni: sciți, alani,sarmați și germanici: franci, goți, saxoni și frizi. Ei pătrund
treptat pe teritoriul Europei, intrând în contact cu Imperiul Roman de Apus. Migrația s-a realizat
în trei valuri din secolul IV până în secolul VII. În această parte este prezentată și cucerirea
arabă. În secolul VII, Mahomed supune jumătatea occidentală a Arabiei. Astfel, după 635
întreaga Arabia este musulmană. Noua religie apărută, islamismul se va extinde rapid, ajungând
și pe teritoriul Europei. În 711, musulmanii ajung în Spania unde ,,regatul vizigot cade ca un
fruct copt”. În 716 ajung și în Asia Mică ocupând Cappadocia și ajung și la Constantinopol. La
sfârșitul secolului VIII, odată cu Carol cel mare începe Reconquista. Totuși, doar în 1492 ,
Islamul va dispărea din Europa Occidentală. De asemenea, este dezbătută și perioada
carolingienilor.
 2

Partea a doua cuprinde capitolele IV-VIII. În această parte este prezentată extinderea
lumii creștine, pelerinajul , dar și cruciadele. Un capitol care mi-a plăcut în mod special a fost
al-VI-lea, intitulat ,, Drumurile Asiei”. Este prezentată călătoria spre Asia a celor doi frați Polo
Piano del Carpini și Ruysbroeck, tatăl și unchiul lui Marco Polo. Aceștia traversează itinerarii
diferite, fiind comercianți convinși, îl îndrumă pe Marco spre cea mai bună rută spre bogățiile
Asiei. De asemenea, un punct forte al capitolului și în general al cărții este descrierea minuțioasă
a fiecărui eveniment petrecut în perioada respectivă, Spre exemplu, autorul prezintă Italia
comercială a anilor 1290, discuțiile comercianților pentru a găsi drumul cel mai avantajos de
călătorie.
Tot în acest capitol este prezentată călătoria lui Marco Polo alături de cei doi frați ai săi:
Niccolo și Mateo Polo. Marco avea doar cinsprezece ani cănd a plecat împreună cu frații săi în
1271 spre China. De această dată plec pe cale maritimă din portul Ormuz. Călătoria durează
peste douăzeci de ani, iar autorul descrie locurile unde ajuns și drumul parcurs.
În această parte este reliefată importanța unor monede prețioase precum aurul și argintul.
Economia monetară data încă de pe vremea celților, dar Europei îi lipsea aurul, în schimb era
bogată în argint. Raportul constant al aurului diferă în funcție de țară, unele având mi mult
precum Germania. Din această cauză se creează o tensiune în Europa: ,, guvernele se întrec în
spionaj și subtilitate făcând să varieze raportul cu o zecime sau două, pentru a încerca să
declanșeze mișcări de numerar care să-i prejudicieze pe inamicii lor sau pur și simplu pe vecinii
lor”
Pe de altă parte, argintul se găsește din abundență în Orient, fenicienii fiind primi care și-au
dat seama. Antichitatea greacă și romană asistă la explorarea minelor din care s-a extras acest
minereu. Ele contribuie în epoca clasică la bogăția Atenei, romanii nu beneficiază la fel,
deoarece zăcământul devine o amintire. Argintul din Atlasul Mijlociu din vest și din Asia Mică
de Est vor fi adăugate resurselor din Europa. Astfel, argintul procură lumii greco-romane și
succesorilor ei din Evul Mediu mijloace de plată. Situația va dura până în secolul XIII.
Europenii sunt tentați să folosească argintul pentru a cumpăra mirodenii, mătase, fildeșuri din
Orient.
Dar, argintul nu este de ajuns. Pentru plățile importante era nevoie de aur. Încet, dar sigur se
va trece din nou la utilizarea aurului. În 1252, ducatele guvernelor Florenței și Genovei trec la
plățile în aur, urmate de Ludovic cel Sfânt în 1266, apoi Filip cel Frumos în anii 1285-1290.
Exista aur în Europa, dar foste puțin. Resurse mai abundente erau în Peninsula Iberică.
Zăcăminte existau în Orientul elenist de la Tracia și Macedonia, iar lumea greco-romană a știut
să profite de ele. Dar, s-au epuizat rapid pe timpul lui Strabo. Occidentul avea nevoie de aur. Din
fericire pentru europeni, Africa avea destul: Senegatul de Sus, Nigerul de Jos, Sierra Leone,
Ghana. Africanii încearcă să-i țină deoparte pe europeni. Aurul aducea bogăție negustorilor
africani, iar prezența antreprenorilor europeni doar îi incomoda. Antonio Malfante, comerciant
genovez, ajunge în secolul XV la Tuat și începe să dispere, văzând cum pierde comoara de sub
ochi: ,, Am rămas paisprezece ani la negri. N-am întâlnit niciodată pe vreunul care să-mi poată să
dea o informație sigură: ,, Uite la ce-am fost martor, uite cum se găsește și se adună aurul” De
aceea, e de crezut că el vine de departe”.
 3

Partea a treia cuprinde capitolele IX-XIII. Este vorba despre mijloacele utilizate de europeni
pentru a lua comorile Orientului. Studierea geografiei a fost o necesitate pentru realizarea
călătoriilor pe mare. Din această cauză sunt utilizate hărțile. Ele apar peste tot: în Mallorca,
Geneva și Veneția unde sunt perfecționate. Erau desenate pe cartoane distincte, caligrafia și
formatul erau ușor de mânuit pentru navigatori. În secolul XV, europenii se concentrează pe
largurile oceanului. Infantele Henric Navigatorului trimite împreună cu exploratorii Golfului
Guineii, expediții științifice. Rezultatul, o corectă apreciere a latitudinilor și o reprezentare a
coastelor africane. Cartografia utilitară reia tradiția cartografiei solastice. Spaniolii și portughezii
rivalizează cu italienii. Necesitatea cunoașterii hărților era tot mai mare, astfel, Henric
Navigatorul înființează o școală de cartografie la Lisabona, în timp ce fratele lui, don Pedro,
străbate Italia în căutare de hărți vechi și moderne.
Această parte este axată pe navigație. Lectorul poate să-și facă o idee despre navele utilizate în
Evul Mediu și despre echipaj. Lumea mediteraneeană utiliza galera, o navă ușoară, rapidă,
maniabilă, lungă și subțire. Este descrisă amănunțit : ,, La proră are un pinten. La centru i-a fost
amenajat un eșafodaj, la început mobil, apoi fix, ,,castelul” de pe care arbaletrierii își puteau
regla tirul ca pe uscat de pe un turn de asediu”. Vera apare mai târziu în secolul XVII.
Cât despre echipaj: ,, primul personaj e acela care hotărăște existența unei nave și care o
finalizează în totalitate sau în parte. ” Acesta este Armatorul, un capitalist, patrician venit de la
Veneția sau Lubeck. Adesea este reprezentat de mai mulți asociați. ,,Al doilea personaj este
căpitanul, cel care va avea pe mare și în timpul escalelor responsabilitatea navei și va luat
hotărârea privind ruta și navigația”. Căpitanul este un profesionist în călătorii, trecând drept
patron. Este conducătorul acțiunii. Are un contabil la bord, un fel de gestionar care urmărește și
reglementează cala. Căpitanul poate ține cârma, dar nu este esențial. În mod normal, marinarii
sunt cei care cârmuiesc. ,, Al treilea personaj este marinarul, omul care manevrează velele sau
care trage la rame”. Căpitanul își negociază contractul cu armatorul și de cele mai multe ori își
alege singur marinarii, oamenii de încredere, căci vor petrece luni de zile, câteodată ani
împreună.
Partea a patra și ultima, cuprinde capitolele XIV-XIX. Este vorba despre descoperirea lumii.
Ca și în celelalte capitole, bogățiile Orientul atrag atenția europenilor, care odată ce pun mâna pe
aurul , mirodeniile, fildeșul africanilor și asiaticilor, revin pentru a luat tot mai mult.
Coasta Africii devine un punct important pe harta de navigație a mediteraneenilor. Genova,
Barcelona și curând Lisabona exploatează economic litoralul maghrebin. Lumea europeană s-a
obișnuit cu un mod de viață mai bun. Acum, pâinea albă este accesibilă și orășeanului, nu doar
aristocrației, la fel și în cazul carnei de vită și de oaie. Din această cauză, nu e de mirare că sunt
găsiți constant pe drumurile Atlanticului de Sud castilienii, cărora le vor lua locul portughezii.
Un capitol foarte important este cel dedicat lui Cristofor Columb. Cristofor Columb (1456-
1506) originar din Genova, a fost un navigator italiano-spaniol. A navigat spre vest, pe Oceanul
Atlantic, în căutarea unei rute spre India, dar și-a câștigat reputația descoperind un nou continent,
denumit mai târziu, America, în perioada precolumbiană fiind cunoscută doar Lumea Veche. A
întreprins patru călătorii. Călătoriile sale au fost finanțate de regina Isabela I și soțul ei, regele
 4

Ferdinand al-II-lea de Aragon, ai Spaniei. Columb a descoperit Venezuela, care se asemăna cu

orașul Veneția. În această parte sunt descrise călătoriile sale, navigația pe coastele Americii
Centrale, deși habar nu avea că descoperise un nou continent în drumul său spre India. Este
adevărat că băștinașii din America de Sud se asemănau cu indienii, de aceea Columb trimite o
încărcătură de ,,indieni” destinați târgului de sclavi din Sevilla. Columb îi elogiază în scrisoarea
trimisă reginei Isabella: ,, E obiceiul de a folosi sclavi negri în Castillia, în Aragon, în
Portugalia...unul dintre acești indieni valorează cât trei negri. M-am aflat în Insulele Capului
Verde, unde e un mare târg de sclavi și am văzut că erau plătiți cu opt mii de maravedi... S-ar
putea obține patruzeci de milioane dacă nu ducem lipsă de nave pentru a veni aici.” Planul era
ca aceștia să fie evanghelizați și trimiși înapoi pentru a-i învăța pe ceilalți sălbatici. Columb
moare în 1506 la Valladolid.
În anii ce urmează, un nou explorator, la fel de curajos și ingenios ca și Columb se arată. Este
vorba despre Vasco da Gama (1469-1524). A fost primul european care a pus bazele unei rute
comerciale maritime către India. Într-o călătorie impresionantă, el a navigat de-a lungul coastelor
africane, dincolo de Capul Bunei Speranțe și a reușit să distrugă monopolul negustorilor arabi și
venețieni în comerțul cu condimente. Această călătorie a reprezentat una din cele mai mare
realizări ale epocii , mult mai importantă decât reușita lui Columb, traversarea Atlanticului, ea a
stat la baza unor evenimente care au schimbat lumea. În 1497, noul rege al Portugaliei, Manuel I,
l-a numit pe Vasco da Gama liderul unei noi călătorii către India. Bartolomeo Diaz a
supravegheat personal pregătirile pentru această călătorie. Da Gama avea să conducă o flotă
formată din patru nave (una de provizii), dintre care două au fost construite special cu această
ocazie. Exploratorii au traversat Marea Arabiei în 27 zile, călătoria lor fiind ușurată de vânturile
favorabile.  Flota lui da Gama a ajuns la Calicut, pe coasta Malabar. Zona respectivă era centrul
comerțului cu mirodenii și principala piață de desfacere pentru piperul din Kerala. Era, de
asemenea, locul în care navele din Insulele Moluce veneau să facă negoț cu cuișoare cu
negustorii arabi. Nou-veniții au stat la Calicut timp de trei luni și au fost inițial bine primiți de
liderul hindus local. Însă negustorii musulmani se bucurau de o anumită influență la Curte și nu
erau dispuși să renunțe la controul asupra comerțului cu mirodenii în fața vizitatorilor creștini. Și,
încă o dată, bunurile pe care da Gama le oferea pentru negoț au fost considerate inadecvate.
Relațiile dintre portughezi și localnici s-au deteriorat, iar oamenii lui da Gama au făcut mari
eforturi pentru a reuși să adune bunurile necesare călătoriei înapoi spre casă.
Călătoria înapoi către Malindi a fost extrem de grea. Marinarul care-i ajutase la venire
dispăruse, iar vântul bătea din nou împotriva lor. Drumul de 3700 de kilometri a durat trei luni.
Echipajul s-a îmbolnăvit de scorbut, și 30 de oameni au murit. Numai bunăvoința Sultanului din
Malindi i-a salvat pe restul, acesta dăruindu-le alimente proaspete, carne și portocale. Pentru că
pierduseră prea mulți oameni din echipaj, una dintre nave a trebuit să fie arsă. Grupul a trecut de
Capul Bunei Speranțe pe 20 martie 1499 și a început călătoria spre nord de-a lungul coastelor
vestice ale Africii. Călătoria înapoi către Malindi a fost extrem de grea. Pentru că pierduseră prea
mulți oameni din echipaj, una dintre nave a trebuit să fie arsă. Grupul a trecut de Capul Bunei
Speranțe pe 20 martie 1499 și a început călătoria spre nord de-a lungul coastelor vestice ale
Africii.
 5

Vasco da Gama a ajuns înapoi la Lisabona pe 18 septembrie, după mai bine de doi ani. Doar
54 de oameni din echipajul de 170 au supraviețuit. Regele era însă mulțumit, gândindu-se că
dacă această expediție s-a putut realiza o dată, ea se putea face din nou.  a doua expediție, de data
aceasta cu 13 nave și 1200 de oameni, a fost trimisă imediat către India sub conducerea lui Pedro
Alvares Cabral, a cărui misiune era întărirea controlului asupra rutei către India. Flota a ajuns la
Calicut în doar șase luni.  Au mers în India cu bunuri luxoase cu ajutorul cărora l-au convins pe
liderul hindus care-l refuzase pe da Gama să încheie un acord comercial. Negustorii musulmani
au fost indignați de această încercare a europenilor de a le fura comerțul și, drept răzbunare, au
omorât 50 de oameni din echipajul lui Cabral. Aceasta, la rândul său, a răspuns prin incendirerea
a 10 nave musulmane. Cabral a mers la Cochin, unde a pus bazele primului centru comercial
portughez din India. S-a întors acasă în vara anului 1501, cu doar șapte nave și jumătate din
echipaj. Însă încărcătura de condimente adusă a fost suficientă pentru a distruge monopolul
arabo-venețian asupra comerțului cu condimente din Europa.
Anul următor, Vasco da Gama a condus cea de-a treia mare expediție portugheză către India.
Sarcina lor era de a consolida dominația portugheză asupra rutei către India. Această expediție
avea să ducă însă  la unul dintre cele mai mari masacre maritime din istorie. A început o
campanie de teroare împotriva musulmanilor care făceau negoț pe Coasta Malabar. A capturat
nava Meri, pe care se aflau și 200 de pelerini musulmani ce se întorceau acasă după pelerinajul la
Mecca, și i-a dat foc. La bordul navei se aflau aproape 400 de oameni, inclusiv femei și copii. Da
Gama a păstrat focul aprins timp de patru zile, până s-a asigurat că toți de la bordul navei
muriseră. Apoi și-a continuat drumul către Calicut, unde a capturat și ucis 30 de pescari, lăsându-
le cadavrele să plutească la mal. Temut și urât de localnici, da Gama plecat lăsând în urmă prima
putere navală europeană din apele asiatice. Când s-a întors acasă, în septembrie 1503, da Gama a
fost recompensat din plin de portughezi pentru eforturile sale și a fost ulterior numit Vicerege al
Indiei.
Ultimul navigator a cărui parcurs este menționat în carte este Fernando Magellan (1480-1521).
A fost un aristocrat portughez , navigator experimentat. În 1505 a luat parte la expediția lui
Francisco de Aldemida, acesta dispunând de sfaturilor lui Francisco da Gama. Călătorește
deoarece ,, vrea să vadă cu proprii săi ochi” minunățiile. La 10 august 1519, părăsește Sevilla cu
cinci corăbi. Traversează Atlanticul La 13 decembrie e în Rio de Janeiro. La 11 ianuarie e în Rio
de la Plata. Restul anului călătorește prin zonă, iar iarna se adăpostește în San Julian. În Brazilia
întâlnește canibali, dar și oameni cumsecade. În jurnalul său de călătorie descrie fetele ca fiind
socialbile, iar localnicii sunt dispuși să le ofere papagali, piepteni, zurgălăi și oglinzi. Au loc
revolte. Este trădat de locotenenții săi, iar unul dintre căpitanii unei nave este ucis, astfel rămâne
doar cu patru corăbii. Călătoria este una grea și plină de obstacole, În cele din urmă, ajunge la
Pacific. Aici întâmpină probleme, datorită lipsei de legătură. Foame își face simțită prezența : ,,
Rămăseserăm trei luni și douăzeci de zile fără a lua alimente și alte prospături. Nu mâncam decât
pesmeți vechi transformați în praf, plini de viermi și mirosind urât a urină de la șobolanii care
mâncaseră miezul bun”. Au petrecut șase luni pe mare, fără urme de speranță. Norocul le surâde,
la 6 martie 1521 ajung la viitoarele Insule Mariane. Apoi la 16 martie ajung în Filipine. Aici
 6

sunt botezați cu sute de indigeni, jurând să fie supușii regelui Spaniei, în schimbul ajutorului
împotriva unor triburi.
Navele au ajuns la Tidore insulele Maluku, la 8 noiembrie 1521. Aceste insule erau deja
cunoscute portughezilor de circa cincisprezece ani, Francisco Serrão (mort cu câteva luni înainte
de sosirea navelor), fiind prezent acolo încă din 1512. Echipajele au încărcat cu mirodenii cele
două nave rămase. În timp ce Victoria era pe cale să iasă din port, a fost descoperită o gravă
scurgere de apă pe Trinidad. Ea a fost nevoită să rămână pentru reparații, și a pornit la drum
patru luni mai târziu. Cu 50 de oameni la bord, și sub comanda lui João Lopes de Carvalho, nava
a fost în cele din urmă arestată de portughezi, care nu au mai găsit la bord decât douăzeci de
marinari foarte slăbiți de încercarea lor zadarnică de a se îndrepta spre Istmul Panama.
Victoria, cu 60 de oameni (dintre care 13 molucani), sub comanda lui Elcano, a părăsit insula
Tidore pe data de 21 decembrie 1521 și a reușit să traverseze Oceanul Indian și să treacă
de Capul Bunei Speranțe, ajungând înapoi în Spania. Numai optsprezece membri ai echipajului
au ajuns la Sanlúcar de Barrameda pe 6 septembrie 1522.  Doisprezece oameni au rămas
prizonieri în Capul Verde portughez și s-au întors câteva săptămâni mai târziu. Victoria a fost
primul vas care a efectuat o circumnavigație completă a globului. Vânzarea mirodeniilor aduse în
cală a acoperit cea mai mare parte a costurilor inițiale ale călătoriei, dar nu a fost suficientă
pentru a acoperi datoriile față de urmașii și văduvele celor morți. În fapt, situația financiară a fost
foarte negativă, și chiar și următoarele expediții (García Jofré de Loayza, în 1526, și Alvaro de
Saavedra( în 1527) s-au soldat cu dezastre. [56] În 1529, prin tratatul de la Zaragoza, Spania a
renunțat la pretențiile sale față de Insulele Moluce, vândute scump pentru 350.000 ducați.
Beneficiul politic a fost aproape de zero până la deschiderea liniei Manila–Acapulco, în 1565, și
până la ocupația Filipinelor, revendicate de Spania, în numele primei descoperiri.
În încheiere, cartea ,, Marile descoperiri geografice de la Alexandru Macedon la Magellan”
prezintă parcursul istoric al descoperirilor , începând cu formarea imperiilor și până în Evul
Mediu, când mânați de curiozitatea pentru necunoscut și lâcomia pentru bogățiilor strâinilor,
europenii efectuează multe călătorii în Orient. Deși situația în Occident s-a îmbunătățit datorită
acestor expediții, băștinașii au avut doar de pierdut din cauza europeniilor. Au fost cuceriiți,
jefuiți,vânduți ca și sclavi, dezumanizați, uciși și cultura le-a fost distrusă. Toate acestea doar
pentru aur și mirodenii.