Marco Polo (1254-1324)

Explorator Italian

Pictură din secolul al XVI-lea în Galeria Monsenior Badia din Roma

 Marco Polo

Marco Polo s-a născut, cel mai probabil, la 15 septembrie 1254, la Veneția,
Republica Veneția – sau conform altor opinii, pe Insula Korcula, pe teritoriul actual al
Croaţiei – , într-o familie de negustori bogaţi, descendenţi ai unei familii din Dalmația,
o zonă aflată de-a lungul Mării Adriatice.

Familia Polo făcea comerţ cu bunuri rare – mătase, pietre preţioase şi

condimente, toate foarte scumpe.

În anii copilăriei, a fost ajutat să descifreze tainele negustoriei, iar mai târziu a
studiat domeniile vaselor de marfă şi evaluarea mărfurilor. Tatăl său era mai mereu
plecat în călătorii, iar mama sa a murit când el era adolescent, astfel că, pentru o
perioadă, a fost crescut de unchiul şi mătuşa sa.

Tânărul Marco a fost pasionat de lectura unor lucrări ale autorilor clasici şi a
învăţat limba franceză. Şi-a întâlnit tatăl şi celălalt unchi, pentru prima dată, când a
împlinit 15 ani, la revenirea acestora dintr-o călătorie începută în anul 1270, în Asia
Centrală, de unde aduceau, în Europa, blănuri scumpe. Se spune că Marco Polo era
un tânăr chipeş, bun comerciant, cu un spirit de observaţie remarcabil.

Tatăl și unchiul său au observat că tânărul Marco era fascinat de poveştile lor
din călătorii şi devenea din ce în ce mai interesat de activitatea de comerciant. El
începuse deja să lucreze ca negustor şi era foarte interesat de bogăţiile care puteau
fi aduse din Orientul Îndepărtat.

În anul 1271, realizează prima călătorie, pentru a găsi noi pieţe de comerţ în
Orient, alături de tatăl şi de unchiul său – şi de doi călugări creştini -, pornind către
Ierusalim pentru a aduce ulei din candela sfântă pentru conducătorul mongol –
mama lui fiind creştină a cultului nestorian, apoi călătoria continuă pe Drumul Mătăsii,
pentru ca în anul 1275, să ajungă în China, aflată la acea vreme sub stăpânire
mongolă.

Odată ajunși acolo, tânărul avea să înveţe foarte multe despre cultura și
tradițiile întâlnite pe tot parcursul călătoriei sale. A explorat multe locuri până a ajuns
la Cathay, în China, unde, alături de rudele sale, a fost primit la curtea regală a lui
Kublai Khan (1214-1294), nepotul de fiu al lui Genghis Han și întemeietorul dinastiei
Yuan (1280-1368).

Khan a fost atât de impresionat de inteligența și șarmul tânărului, încât Marco

a fost numit emisar străin în India și în Birmania. Ca parte a acestei însărcinări,
Marco a călătorit foarte mult în interiorul Chinei, aflând lucruri care practic fuseseră
necunoscute pentru orice alt european. A devenit membru în consiliul intim al lui
Kublai Khan şi a fost reprezentatul acestuia în oraşul Yangzhou timp de trei ani.
Marco a fost foarte impresionat de noul oraş al Hanului şi de palatul acestuia – cel
mai mare, spunea el, dintre toate câte erau în lume.

Marco Polo avea să povestească ulterior cât de surprins a fost de numărul mare de
oameni – China fiind mult mai populată decât Europa, de bogăţiile întâlnite aici – jad,
mătase, blănuri, mirodenii, arme,  de casele neobişnuite, rotunde – iurtele, de
alimentaţia diferită – în care foloseau mult produsele lactate, de sistemul complex de
livrare a mesajelor, de folosirea cărbunelui şi a banilor de hârtie, toate lucruri noi şi
foarte interesante pentru tânărul Marco.

A cunoscut direct sau din povestirile altora deşertul Gobi, fluviul Huanghe,
regiunea Pekinului, Tibetul, Siberia şi chiar îndepărtatul Ocean Arctic. A auzit şi de o
insulă cu palate acoperite de aur, Zipangu (Japonia de astăzi), dar nu a ajuns până
acolo.

După 17 ani petrecuţi la curtea lui Khan – în care au adunat o bogăţie impresionantă
(pietre preţioase şi aur), Marco Polo a decis să se întoarcă acasă, în Veneția. Doar
că, în afara imperiului mongol, Polo nu mai beneficia de protecţie, iar la trecerea prin
regatul Trebizond (Turcia), guvernul local le-a furat 4.000 de monede bizantine. În
cele din urmă, ei ajung acasă în anul 1295, ca oameni (totuşi) bogaţi, după ce au
folosit un şiretlic, ascunderea pietrelor preţioase în căptuşeala hainelor.

Se întorc la Veneția pe mare, urmând ruta maritimă care ocolea Asia pe la

sud, cu popasuri în insula Sumatra (cinci luni), apoi insulele Nicobar și Andaman,
Ceylon și țărmurile sudice ale Iranului, până la Ormuz.

Kublai Kahn a murit în timpul întoarcerii lui la Veneţia, Imperiul mongol s-a
prăbuşit, iar grupuri tribale au preluat rutele prospere cunoscute ca Drumul Mătăsii,
tăind astfel orice conexiune între Est şi Vest.
 Marco și-a găsit, însă, ţara de origine în război cu Republica Genoa, un alt stat
puternic la acea vreme, cu tendinţe expansioniste şi s-a implicat în dispută, fiind chiar
comandant pe un  vas de război. A căzut, însă, prizonier şi a fost întemniţat.

În perioada în care s-a aflat în închisoare, a relatat cu lux de amănunte,

călătoriile sale unui coleg de celulă, Rusticiano (Rusticello) din Pisa, cunoscut ca
scriitor al unor poveşti de dragoste. Astfel, povestirile lui Marco Polo au căpătat o
formă literară şi au constituit volumul „Marvels”, așa cum a fost denumit inițial, care
avea menirea de a fi un ghid destinat negustorilor europeni care intenţionau să
dezvolte afaceri în Orient. Textul avea să ia ulterior numele de „Călătoriile lui Marco
Polo” şi explica în detaliu modul cum a explorat Marco atât de multe țări de-a lungul
drumului spre China și înapoi.

Marco Polo vorbea dialectul venețian al limbii italiene, iar pisanul Rusticiano
pe cel toscan, italiana cea mai pură și cea mai melodioasă; era însă un om cult și a
pus pe hârtie istoriile lui Marco Polo într-o franceză dacă nu perfectă, măcar
acceptabilă.

Manuscrisul original al „Descrierii lumii” este în franceza veche și s-a păstrat la

Biblioteca Națională din Paris, fiind publicat abia în 1824, însă Marco Polo și-a
repetat, probabil, în timpul vieţii, de mai multe ori povestirile, care au fost așternute
pe hârtie și traduse în numeroase limbi. Se cunosc astăzi circa 80 de manuscrise,
textele lor fiind diferite în ceea ce privește amănuntele.

Aflăm astfel că diferitele limbi vorbite în atât de multe ţări pe care Marco Polo
le-a străbătut, au constituit unele dintre cele mai mari bariere în calea comunicării, că
multe mile de călătorie au fost acoperite de călăreți, de cele mai multe ori în condiții
extreme, iar întâlnirea cu triburile de barbari au însemnat tot atâtea provocări.

În anul 1299, genovezii l-au eliberat, Marco Polo se întoarce la Veneţia şi

apelează la talentul său de comerciant pentru a dezvolta afaceri, iar în anul 1300, s-a
căsătorit cu Donata Badoer, o nobilă veneţiană, cei doi având trei copii.

Multe lucruri despre ultima perioadă a vieţii nu se cunosc, se ştie doar că a

dezvoltat afaceri înfloritoare, făcând negoţ cu Egiptul, Siria şi alte ţări aflate în zona
Mării Egee.
 La 8 ianuarie 1324, Marco Polo a murit, la vârsta de 70 de ani, fiind
înmormântat în basilica San Lorenzo. El a lăsat în urmă o moștenire considerabilă
pentru soţie şi cele trei fiice – Fantina, Bellela şi Moretta, un compendiu extins,
preţios, al călătoriilor sale, dar şi o afirmaţie – făcută pe patul de moarte –  care i-a
pus pe contemporanii săi pe gânduri: „Am spus doar jumătate din ceea ce am văzut!”

Marco Polo nu a fost primul european care a călătorit în această zonă a lumii,
dar a fost cel mai important. Călugărul franciscan Giovanni da Pian del Carpini a
ajuns în China în anul 1240, unde a obţinut o audienţă la Marele Han al mongolilor,
apoi alţi emisari catolici i-au urmat, incluzându-l pe William de Rubruck, care, se
spune, a plecat în anul 1250 să-i converteasca pe mongoli la creştinism. Au urmat
tatăl şi unchiul lui Marco Polo, Nicola si Matteo Polo, în 1260, care la revenirea în
Europa i-au adus Papei o scrisoare a conducătorului mongol, care îi solicita 100 de
misionari care să meargă în Asia şi să-i creştineze pe mongoli.

Sigur, despre Marco Polo au existat şi păreri conform cărora celebrul

explorator nu ar fi ajuns niciodată în China şi în Orientul Îndepărtat, opinii avansate în
anul 2011 de către arheologi italieni, care au realizat mai multe cercetări, în cadrul
unui proiect arheologic realizat în Japonia. Ei cred că este mult mai probabil ca
aventurierul veneţian să fi preluat poveşti despre China, Japonia sau Imperiul Mongol
de la comercianţii persani, cu care s-a întâlnit pe malul Mării Negre, deci la mii de
kilometri de Orient. Apoi el le-ar fi pus cap la cap, împreună cu alte informaţii, şi a
scris una dintre primele volume de călătorie, „Descrierea lumii”, care a devenit cea
mai bine vândută carte din acea perioadă.

Au existat oameni care au afirmat că Marco Polo nici măcar nu ar fi plecat

vreodată din Veneţia şi au accentuat că nu se poate vorbi de o călătorie a sa în
China, din moment ce în relatările sale nu se regăsesc niciun fel de informaţii despre
Zidul Chinezesc sau despre tipar, extrem de folosit atunci de chinezi. Mai mult, în
nicio relatare a sa nu se aminteşte nici măcar o denumire de localitate din Mongolia,
China sau din orice altă zonă din Asia.

Cei mai mulți istorici sunt convinși, însă, de veridicitatea documentelor datorită
naturii detaliate a povestirilor, care au fost dovedite prin înregistrări arheologice,
istorice și geografice.
 Pe de altă parte, alţi specialişti afirmă că Marco Polo nu a călătorit doar în
China şi Asia, o nouă hartă incredibilă putând dezvălui faptul că Marco Polo a fost,
de fapt, primul european care a descoperit America cu mai mult de două secole
înainte de Cristofor Columb (1492). O hartă desenată pe piele de oaie, desenată, se
pare, pe baza povestirilor lui Marco Polo, arată ceea ce pare a fi strâmtoarea Bering,
Alaska, Insulele Aleutine și coasta de vest a Americii de Nord, iar “Harta cu nava” –
care ar trebui să rescrie istoria – provine dintr-un tezaur de 14 documente care
tocmai au fost studiate în profunzime pentru prima dată. Ele au fost găsite în anul
1930 într-un portbagaj al unei maşini care a aparținut unui imigrant italian care s-a
stabilit în San Jose, California.

Pentru omagierea celebrului lor concetățean, venețienii au denumit aeroportul

lor internațional „Aeroportul din Veneția–Marco Polo”, iar bancnotele cu valoare
nominală de 1.000 de lire italiene au purtat timp îndelungat chipul său. De
asemenea, personajul Marco Polo a devenit, de-a lungul anilor, eroul a numeroase
cărți, filme, producţii de televiziune sau chiar jocuri pe calculator.

Două sute de ani mai târziu după Marco Polo, Cristofor Columb a fost
următorul explorator important care i-a urmat. Acesta ţinea întotdeauna la el o copie
a „Călătoriilor lui Marco Polo”, tradusă în latină, când a plecat spre Lumea Nouă, ba
chiar Columb chiar plănuia să-i calce pe urme, dorind să-l întâlnească pe împăratul
mongol…