Universitatea Spiru Haret

Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Psihologie

ID

Grupa 1

Psihologie cognitivă

Etnopatologie- perspectivă de abordare în

psihopatologie

Dorohoi

1
 Etnopatologie –perspectivă de abordare în psihopatologie

În societatea actuală, datorită libertății de mișcare între țările diferitelor

continente, culturile lumii s-au intersectat, unele fuzionând, altele acceptându-se
tacit, iar altele fiind în conflict deschis atât politic, la nivel de mase, cat și individual, la
nivel de psihic .

Astfel apare și nevoia psihologilor de a se adapta în toate privințele cerințelor

impuse de noile schimbări soci-culturale.

Am ales să prezint perspectiva culturală, denumită etnopsihopatologică

întrucât aceasta studiază raportul dintre tulburările psihopatologice și cultura de
origine a pacientului .

Toate perspectivele sunt în egală măsură importante în elaborarea tabloului

clinic. Alegând să abordezi, ca psihopatolog, o singură perspectivă sau doar câteva
ar fi o eroare . În urma investigațiilor incipiente, în funcție de ipotezele formate,
putem alege perspectiva cea mai potrivită pentru viitoarele intervenții.

Ca specialiști în susținerea sănătății mintale a tuturor oamenilor, psihologii

trebuie să ne pregătim mereu și să fim în pas cu realitățile cotidiene, atât prin
cunoștințele asimilate din studii de specialitate cît și din propriile noastre cercetări și
experiențe .În plus, ca psihopatolog poți fi un foarte bun observator comportamental
și ai cunoștințele generale cu privire la discernerea între tipurile de cauze
generatoare de tulburări psihice. În situația în care problemele psihopatologice sunt
de ordin cultural, nu în toate cazurile este nevoie de medicație pentru reabilitare, și
avem destule tehnici cu care putem veni în ajutorul pacientului .

Un fenomen de amploare care marchează în mod intens și țara noastră este

migrația economică. Schimbările culturale, diferențele socio – economice duc nu de
puține ori la tulburări psihice atât în rândul copiilor cât și a celor mai în vârstă,
exemplu este sindromul Italia .

De asemenea conflictele de amploare din anumite țări precum Siria a determinat

exodul populației, refugiații intrând forțat într-un proces de adaptare care de multe ori

2
eșuează, fiind o posibilă cauză a tulburărilor psihice a acestora .

Etnopatologia, împreună cu etnopsihiatria și etnopsihanaliza, sunt orientate în

egală măsură spre studiul psihopatologiei, fundamentare clar psihanalitică . Un aport
important la avut Georges Devereux care a continuat pornind de la cercetările
predecesorilor săi începând cu Esquiral,sfârșitul secolului al 19-lea și continuând cu
cercetătorii secolului 20.(Freud,Benedict,Mead,Linton,etc.)

”Cercetările lor au analizat aspecte precum:

- influenţa modelelor culturale de gîndire asupra teoriilor psihiatrice

primitive şi moderne, aspect abordat de Devereux în Ethnopsyhanalyse

complementariste;

- diferenţierea culturală a expresiei, în special verbală, a simptomelor,

problemă tratată în numeroase lucrări printre care remarcabilul volum

colectiv editat de Simpson (1980): Psycholinguistics in Clinical Practice :

Languages of Illness and Healing ;

- teoriile etiologice tradiţionale : posedarea de un geniu, de un demon,

de un strămoş, un mort, atacarea de către un vrăjitor canibal, absorbţia unor

elixiruri de dragoste, ură, vrăji, pierderea sufletului, transgresarea tabuurilor,

iniţierea solitară, pe care Nathan (1988) le descrie ca generînd şi

coordonînd terapii;

- reprezentarea, locul şi valoarea evenimentelor vieţii, studiate dintr-o

perspectivă culturală, temă abordată de Bensmail (1985), Boucebci (1985),

Gounongbe et al. (1985);

- un aspect foarte important pentru înţelegerea anumitor întîrzieri în

dezvoltare, precum şi pentru cunoaşterea manierei în care se exercită influenţa

culturii asupra cogniţiei, domeniu în care se manifestă actualmente

3
două tendinţe: studiul practicilor culturale şi analiza ecologiei social-

-cognitive (Miller-Jones, 1989).”(Ionescu S.,1998)

În cadrul acestei abordări s-au evidențiat o serie de sindromuri specifice. Însă a

apărut problema multiplelor denumiri pentru aceleași manifestări, așa că Simons a
sugerat gruparea lor sub aceeași denumire . Alți cercetători din domeniul sociologic,
insistă pentru păstrarea denumirilor inițiale, considerând importantă abordarea lor
doar în contextul socio – cultural de proveniență, Kanye 1983 . Aceste sindromuri
sunt specifice anumitor sisteme de credință, au un anumit specific cultural și apar în
zone geografice bine definite. Printre ele se numără nevroza curățeniei, isteria artică,
sustu(teama pierderii sufletului), antropofobia japoneză, etc.

Dezavantajele abordării

Inconvenientele acestei perspective sunt :

 Raritatea studiilor privind metodele diagnostice ale vindecătorilor .

 Terapeutul nu poate cunoaște cu exactitate informațiile subtile din sistemul de
valori specific unui număr prea mare de zone geografice
 . Pacientul cu astfel de tulburări este posibil să nu își dorească să coopereze
cu psihopatologie, avut nevoie de acele persoane specifice culturilor care au
gradul de vindecători cum ar fi preoți sau lideri religioși, etc.
 Pentru a fi siguri de diagnosticul pus, cercetătorul trebuie Să examineze mai
multe aspecte legate de variabilitatea diagnosticului și este indicat ca doi câini
cinci să fie în acord,Cuantificat de scorul Kappa.
 Apare o problemă de platoplasticitate.De exemplu în unele culturi, alcoolismul
este considerat problemă de comportament, în alte culturi fiind considerat
depresie . pentru ca problemele unui pacient care sunt abordate în cadrul etno
psihopatologie să fie rezolvate eficient sau diagnosticarea să fie cat mai
corectă, este necesară conlucrarea cu psihopatologi din zona culturală de
referință pentru pacient .
 Acest lucru, pe lângă faptul că este dificil mai este și îngreunat de traducerea
termenilor care descriu stările emoționale, aceasta fiind foarte dificilă.
4
 Din cauza unor astfel de probleme se înclină mai mult spre o perspectivă etică,
care formulează un diagnostic din ce în ce mai standardizat și utilizabil la nivel
mondial .

„Existenţa unor diferenţe în expresia stărilor patologice în funcţie de culturi

este un fapt universal acceptat, dar trebuie să ne ferim în acest domeniu de

erori prin exces, la fel ca şi de erori prin omisiune. Dintr-o prea mare

dorinţă de a evidenţia particularităţile, riscăm să cădem într-un culturalism

integral, capcană în care au căzut cîndva unii etnologi" (Pichot, 1981).

Bibliografie:

Ionescu Ș., ” Paisprezece abordări în psihopatologie”, Editura ”Polirom” 1998