Mari exploratori romani

Spiritul de aventura si setea de performanta au propulsat exploratorii romani in toate colturile lumii

Unii oameni au in singe dorul de duca. Pe apa sau pe pamint, ei vor sa depaseasca limitele altora, dar mai ales pe ale lor.

Desi ceilalti ii considera putin “nebuni”, intoarcerea acasa a acestor oameni arata ca ei stiu sa-si pastreze singele rece in fata provocarii, ca singura
sansa de supravietuire.

Astfel, povestile aventurierilor si exploratorilor moderni devin mai mult decit rupturi de cotidian sau simple bravade; sint acte de curaj pavat cu
intelepciune si daruire, care demonstreaza ca nimic nu este imposibil.

Renuntind adesea la tot ce ii leaga de sentimentul de “acasa” si impunindu-si un regim de viata drastic, asemanator cu cel al vechilor cuceritori ai
“tinuturilor virgine”, acesti aventurieri dovedesc ca lumea e prea mica sa-i incapa.

In final, nimic nu se compara cu citeva clipe de extraordinara satisfactie, suficiente insa pentru a o lua de la capat.
Ne–am propus, in rindurile urmatoare, sa realizam un serial care sa readuca in atentie, dar si sa valorifice activitatea si contributia unor exploratori, a unor
calatori romani care, fara indoiala, au fost si mari romani. Prin urmare, am dori ca acest serial sa conduca la actiuni complexe, constind in realizarea unei
expeditii sau a unei excursii, producerea unor filme documentare, aparitia unor articole in ziare si reviste, realizarea unor emisiuni radio si tv, publicarea unor
carti, albume etc., intilniri, dezbateri, conferinte, mese rotunde, workshop–uri, pe parcursul expeditiilor – consacrate domeniului de interes respectiv, armoniei
om–natura, relatiilor Romania – tara in cauza – si realizarea (atunci cind se impune) a unor colectii de plante, animale, roci, obiecte de artizanat etc.
Lista exploratorilor/calatorilor care ar merita un asemenea demers ii include, in primul rind, pe Ilarie Mitrea (1842–1904) – Arhipelagul Indonezian (nu mai
putin de 25 de ani!) si Mexic; Iuliu Popper (1857–1893) – America de Sud, cel mai mare explorator al Tarii de Foc/Tierra del Fuego; Emil Racovita (1868–
1947 ) – Patagonia si zona subantarctica; Francisc Binder (1820–1875 ) – 15 ani in Africa (mai ales in Bazinul fluviului Congo); Ioan Xantus (1825–1894) –
vestul Americii de Nord si Asia de Sud si de Est; Samuel Fenisel (1868–1893) – marea insula Noua Guinee; Ion Catina (1870–1940) – sudul continentului
african; Sever Pleniceanu (1867–1924) – Africa, dar mai ales regiunea ecuatoriala; Mihai Tican–Rumano (1895–1967) – continentul african, mai putin
extremitatea sudica; Constantin Dumbrava (1890–1935) – realizatorul primei expeditii arctice romanesti (traversarea Groenlandei); Samuila Damian (1749) –
primul pamintean care a incercat sa faca o calatorie pe jos in jurul lumii; Bazil Assan (1860–1918) – primul roman care a calatorit in jurul lumii (cu trenul,
vaporul si pe jos); Nicolae Milescu–Spatarul (1636–1708 ) – Siberia si China. Mai sint, desigur, si alti exploratori/calatori, precum Dimitrie Cantemir, Miron
Costin, Ion Neculce, Constantin Cantacuzino, Dinicu Golescu, Nicolae si Dimitrie Ghika–Comanesti, Ion Ghika, Grigore Antipa, Badea Cirtan si multi altii.

Emil Racovita
Emil Racovita s-a născut la Iaşi în anul 1868. L-a avut pe Creangă ca învăţător în ciclul primar, iar mai târziu, la liceu şi facultate pe cunoscuţii profesori Gr.
Cobălcescu şi Petru Poni. Face Facultatea de Drept, apoi Facultatea de Ştiinţe, dar se afirmă de tânăr ca om de ştiinţă.

     Când Societatea Belgiană de Geografie organizeză expediţia antarctică cu vasul "Belgica", este desemnat ca naturalist în cadrul acestei prestigioase expediţii.
Cu această ocazie îl cunoaşte pe Amundsen, cuceritorul de mai târziu al Polului Sud, precum şi pe F.A. Cook, contestatul descoperitor al Polului Nord.

     Racoviţă ajunge şi în Patagonia şi în Ţara de Foc ( în timpul unei escale prelungite a navei ). Expediţia antarctică propriu-zisă începe în ianuarie 1898 şi s-a
încheiat în marie 1899. Ajunsă în apropierea continentului antartic, nava "Belgica" rămâne imobilizată între gheţuri timp de 13 luni.

     În acest timp membrii expediţiei fac numeroase cercetări şi strâng un bogat şi complex material. Acesta va da naştere la 60 de volume de scrieri. Racoviţă
cerceteză si colecţionează peste 1600 specii de floră şi faună, cele necunoscute la momentul respectiv fiind de ordinul sutelor. Tot el studiază viaţa balenelor şi
pinguinilor, aducând noutăţi importante despre viaţa acestor animale.

     Mulţi ani după aceea îşi continuă studiile ştiinţifice. Mai călătoreşte în Africa, în diferite ţinuturi din Europa, dar şi pe Marea Mediterană. Este pasionat de
studierea peşterilor, fiind cel care pune bazele biospeologiei, o nouă ştiinţă. În 1920 revine definitiv în ţară, stabilindu-se la Cluj, unde înfiinţează primul Institut
de Speologie din lume. Este autorul unui număr impresionant de  studii şi lucrări ştiinţifice, iar ca profesor a îndrumat paşii a numeroase generaţii de studenţi,
împărtăşindu-le din tezaurul lui de cunoştinţe.
Videoclip YouTube

    

Spatarul Milescu
Despre Nicolae Milescu Spătarul se vorbeşte prea puţin, deşi are merite deosebite în cunoaşterea unor ţinuturi îndepărtate. Cărturar vestit la vremea sa,
traducător şi scriitor memorialist, s-a născut în anul 1636 într-o familie de boieri care aveau moşii întinse în ţinutul Vasluiului. Îşi face studiile la
Constantinopol, unde învaţă limbile greacă, latină, slavonă, neogreacă şi turcă. Ocupă funcţia de "grămătic" în Moldova, după care pleacă în Ţara Românească,
fiind chemat de Gh. Ghica, cel ce îl va numi în funcţia de spătar. Este trimis ca ambasador la Constantinopol, acolo , printre altele, traduce Vechiul Testament în
limba română.Această traducere va fi folosită la editarea Bibliei de la Bucureşti ( 1688 ). Începând cu anul 1664 călătoreşte prin Europa ( Berlin, Paris,
Stockholm ).

     Nicolae Milescu dorea să devină domnitor, dar voievodul Alexandru Iliaş află de planurile sale, îl arestează şi drept pedeapsă pune călăul să-i cresteze nasul (
aşa era obiceiul în Orient ) , deoarece cu acest semn nu mai putea ajunge pe tronul ţării.

     După acest eveniment neplăcut pleacă din nou la Constantinopol, apoi în Rusia, unde este pus pe postul de tălmaci. Mai târziu va deveni profesorul viitorului
ţar Petru cel Mare. Între anii 1675-1678 face o călătorie diplomatică în China. Cu această ocazie călătoreşte şi prin ţinutul îngheţat al Siberiei. Peste tot pe unde
a fost şi-a notat impresiile, a descris locurile văzute, obiceiurile locuitorilor.

     Scrie trei lucrări importante: "Călătoria de-a lungul Siberiei de la Tobolsk până la fortul Nercinsk", un raport oficial denumit "Documentul de stat al soliei lui
Nicolae Spătarul în China" şi lucrarea "Descrierea Chinei". Scrierile sale s-au răspândit prin versiunea în limba engleză pe care J.F.Baddelez o include într-o
lucrare din 1919 ,publicată la Londra şi numită "Rusia, Mongolia, China".

Alţi călători români:

Dinicu Golescu, din renumita familie a Goleştilor, călătoreşte prin Ungaria, Austria, Elveţia, Italia.

Iuliu Popper, născut la Bucureşti, studiază la Politehnica din Paris, dar dorinţa de a călători il duce prin locuri precum India, China, Japonia, Alaska, Siberia,
America de Nord şi de Sud, Argentina. În Argentina i se face o ofertă tentantă, anume aceea de a merge în Ţara de Foc să caute aur. Aici cercetează zone
necunoscute, face măsurători, corectează hărşi, deschide o mină, descoperă exemplare de faună şi floră necunoscute. Nu-şi va uita niciodată ţara, dând nume
româneşti unor locuri din acea zonă. Astfel un râu din zona studiată poartă numele de Rio Popper. Din păcate în limba română a apărut doar studiul "Ţara de
Foc", în 1887.

Ioan Xantus- fiind persecutat de autorităţile austro-ungare, deoarece a participat la revoluţia din 1848, fuge in America. De aici pleacă în Sri Lanka, Asia de
sud-est, China . Japonia. Este autorul unor colecţii impresionante de plante, păsări, mamifere împăiate, care se află în muzeele din America.

Francis Binder, originar din Sebeş-Alba, călătoreşte în Africa. Ajunge în bazinul superior al Nilului Albastru, fiind considerat primul european care a ajuns în
această zonă. O parte din materialele colectate se află la muzeul Brukenthal din Sibiu.

Dimitrie Ghica şi fiul său Nicolae sunt românii care au ajuns în "Cornul oriental al Africii", fiind vânători pasionaţi. Sunt primii europeni care au escaladat
munţii Kojar şi Jigo. În urma derulării acestei adevărate aventuri apare scrierea "O călătorie română în Africa", precum si o importantă colecţie de plante, dintre
care 16 specii fiind necunoscute. Unele au primit denumiri româneşti, iar în cinstea celor doi o plantă a fost numită Ghikeea.
Calatoria la romani
Cu siguranta, nu suntem un popor care sa stie sa calatoreasca. O dovada simpla este data de faptul ca, in aceasta parte a Europei, noi (si albanezii) suntem cele
mai vechi popoare, cu alte cuvinte, suntem cei care au stat cel mai mult "pe la ei pe-acasa" (in jur fiind numai popoare care s-au format ca urmare a migratiilor
din secolele VI - X sau chiar mai tarziu). Ce e drept, albanezii au fost chiar mai sedentari decat noi, considerand ca au preferat sa isi schimbe religia, mai curand
decat sa plece de acasa.
La noi, la romani, calatoria nu a fost niciodata de placere sau din proprie initiativa, ci a fost mai tot timpul fortata de imprejurari: transhumanta, fuga in padure
pentru a ne ascunde din calea navalitorilor, calatoriile domnitorilor romani la Istanbul la inalta poarta sau drumul lui Horea la Vienna, la imparat. Si in aceste
conditii, mi se pare cu atat mai ciudat ca putinii romani care au calatorit cu alte motivatii decat cele descrise aici si care sunt toate "calatorii de supravietuire", nu
au primit o apreciere mai mare din partea natiunii. Spataru Milescu sau Emil Racovita ar fi in aceasta categorie aparte de exploratori romani pentru care
calatoria era mai mult decat o necesitate, decat ideea de a ajunge "de la A la B".
Putini stiu ca, in secolul XVII, Milescu a fost primul explorator care a identificat, cartografiat si descris numeroase zone din Asia Centrala, in drumul sau catre
Beijing (ce e drept, ca ambasador al Tarului Rusiei la curtea imparatului Chinei). Doua sute de ani mai tarziu, Emil Racovita (intamplare sau nu, tot un
moldovean, nascut la Iasi) era primul biolog din lume care a cules mostre de animale si plante din Antarctica, de dincolo de Cercul Polar de Sud. Sa nu il uitam
din aceasta enumerare si pe Badea Cartan, care a mers pana la Roma pe jos. Ce e drept, daca ar fi incercat azi aceeasi calatorie, probabil ca era rapid expulzat de
italienii isterizati pe motive de "securitate nationala", mai ales ca tinuta lui Cartan era foarte asemanatoare cu a dacilor de pe Columna lui Traian, si prin urmare
ar fi fost considerat periculos. Lasand gluma la o parte, e o realitate aceasta lipsa de interes si de chemare a romanilor pentru calatorii. Stiu acest lucru chiar si
din proprie experienta, pentru ca mi-a fost foarte greu sa conving prieteni sau amici sa calatoreasca in diverse locuri indepartate cu mine.
Ma fascineaza de exemplu ideea unei calatorii in jurul lumii dar nu am gasit alti romani interesati de asa ceva, desi ar putea fi pentru multi o aventura
extraordinara. Motivele difera, de la lipsa de bani la lipsa de timp si de la teama de necunoscut pana la "frumusetile patriei". Despre frumusetile patriei, fara sa
exagerez in niciun fel, sunt tari si locuri mult mai frumoase decat la noi, si ar trebui sa acceptam cu totii acest lucru, ca nu detinem un monopol asupra unei "guri
de rai". Dimpotriva, mai ales cu activitatea industriala nechibzuita din perioada comunista, multe zone din Romania sunt aproape iremediabil pierdute ca
frumuseti naturale.
In plus, cei care imi arunca in fata "frumusetile patriei" sunt de multe ori oameni care nici macar nu au calatorit prea mult prin tara, pentru a vedea aceste
frumuseti. Cu siguranta, matricea noastra geografica si culturala si-a pus amprenta asupra obiceiurilor sedentare ale poporului nostru. Cu certitudine, inchiderea
granitelor Romaniei in timpul celor 50 ani de comunism a afectat obiceiurile de calatorie ale romanilor. Iar apoi, dupa Revolutie, e adevarat ca granitele s-au
deschis greu si treptat. Calatoream deja destul de mult la mijlocul anilor `90 si imi amintesc de acele situatii umilitoare cand aveam nevoie de viza pentru a
merge mai oriunde in Europa, sau aiurea in lume. Dar acele timpuri sunt acum, din fericire, de mult apuse.
Putem calatori acum oriunde, oricand, chiar fara pasaport mai peste tot in Europa. Si totusi, nu o facem. Evident, vor fi multi care vor spune ca lipsurile
materiale din Romania (de azi si dintotdeauna) nu sunt un stimulent pentru calatorii, deoarece iti trebuie bani pentru a calatori. Nu cred ca e intru totul adevarat.
Cu siguranta, daca vrei sa calatoresti "in style", e nevoie de multi bani. Dar exista intotdeauna si variante de buget redus, exista low-cost! Sa nu uitam ca
nomazii sunt in general saraci, si totusi calatoria este viata lor. Cum bine spuneau Iris "drumul vesnic ne e rostul, treaca zile, treaca ani, asta este trenul nostrum:
trenul celor fara bani". Si atunci, ce ne lipseste? Cred ca, la fel ca si in alte domenii, turismul international nu a fost deloc bine promovat in Romania.
E dezolant sa vezi ca destinatii exotice minunate, de prin Oceanul Indian sau Pacific sau alte locuri minunate, ajung sa reprezinte in Romania, prin intermediul
presei, spatii "mondene" unde merg in excursie cine stie ce starleta sau semi-vedeta TV sau altfel de persoane publice dubioase de la noi, care povestesc la
intoarcere cu gura plina cate zeci de mii de euro a costat excursia (de obicei, cifrele sunt dublate sau triplate, pentru a arata "potenta" financiara a demoazelei
sau a amantului "platitor"). Si atunci, intr-adevar te poate apuca un pic de lehamite sa mai mergi si tu in Seychelles, Tahiti, Hawaii sau Bali. Sau in orice caz,
daca inca mai ai chef de calatorie, entuziasmul piere cand auzi acele sume cu multe zerouri pe care x sau y se lauda ca le-au platit pentru o excursie intr-una
dintre acele destinatii.
Desi, din experienta, stiu ca sumele nu sunt niciodata atat de mari. Sau in orice caz, nu sunt mari atat timp cat nu incluzi in buget si tot shopping-ul facut de
familie la destinatie (shopping care poate fi deseori mult mai costisitor decat calatoria in sine).
Oricum, lasand la o parte aspectele mercantile, dupa mine dragostea de calatorii ramane o forma simpla si clara a dragostei de viata, iata probabil ceea ce ne
lipseste pentru a iubi mai mult calatoriile