Marco Polo şi fascinaţia sa pentru călătorie

El este cunoscut prin relatările sale despre o călătorie în China care mai apoi a fost istoristă în volumul
„Diversitatea Lumii”, „Milionul” sau „Cartea Minunilor” ori „Călătoriile lui Marco Polo”, remarcabilă
poveste de călătorie a Evului Mediu și prima astfel de lucrare care dezvăluia Europei lumea fascinantă a
Chinei și a Asiei.

Marco Polo s-a născut, cel mai probabil, la 15 septembrie 1254, la Veneția, , într-o familie de negustori
bogaţi

Familia Polo făcea comerţ cu bunuri rare – mătase, pietre preţioase şi condimente -, toate foarte scumpe

În anii copilăriei, a fost ajutat să descifreze tainele negustoriei, iar mai târziu a studiat domeniile vaselor
de marfă şi evaluarea mărfurilor.

Tatăl său era mai mereu plecat în călătorii, iar mama sa a murit când el era adolescent, astfel că, pentru o
perioadă, a fost crescut de unchiul şi mătuşa sa.

Tânărul Marco a fost pasionat de lectura unor lucrări ale autorilor clasici şi a învăţat limba franceză.

În anul 1271, realizează prima călătorie, pentru a găsi noi pieţe de comerţ în Orient, alături de tatăl şi de
unchiul său , pornind către Ierusalim pentru a aduce ulei din candela sfântă pentru conducătorul
mongol , apoi călătoria continuă pe Drumul Mătăsii, pentru ca în anul 1275, să ajungă în China, aflată la
acea vreme sub stăpânire mongolă.

Odată ajunși acolo, tânărul avea să înveţe foarte multe despre cultura și tradițiile întâlnite pe tot
parcursul călătoriei sale. A explorat multe locuri până a ajuns la Cathay, în China, unde a fost primit la
curtea regală a lui Kublai Khan (1214-1294)
Khan a fost atât de impresionat de inteligența și umilința tânărului, încât Marco a fost numit emisar
străin în India și în Birmania.

Ca parte a acestei însărcinări, Marco a călătorit foarte mult în interiorul Chinei, aflând lucruri care practic
fuseseră necunoscute pentru orice alt euroepan.

Marco Polo avea să povestească ulterior cât de surprins a fost de numărul mare de oameni – China fiind
mult mai populată decât Europa – , de bogăţiile întâlnite aici – jad, mătase, blănuri, mirodenii, arme -,
de casele neobişnuite, rotunde – iurtele – , de alimentaţia diferită – în care foloseau mult produsele
lactate – , de sistemul complex de livrare a mesajelor, de folosirea cărbunelui şi a banilor de hârtie, toate
lucruri noi şi foarte interesante pentru tânărul Marco.

După 17 ani petrecuţi la curtea lui Khan – în care au adunat o bogăţie impresionantă (pietre preţioase şi
aur) -, Marco Polo a decis să se întoarcă acasă, în Veneția. Doar că, în afara imperiului mongol, Polo nu
mai beneficia de protecţie, iar la trecerea prin regatul Trebizond (Turcia), guvernul local le-a furat 4.000
de monede bizantine. În cele din urmă, ei ajung acasă în anul 1295, ca oameni (totuşi) bogaţi, după ce au
folosit un şiretlic, ascunderea pietrelor preţioase în căptuşeala hainelor.

Marco și-a găsit, însă, ţara de origine în război cu Republica Genoa, un alt stat puternic la acea vreme, cu
tendinţe expansioniste şi s-a implicat în dispută, fiind chiar comandant pe un vas de război. A căzut, însă,
prizonier şi a fost întemniţat.

În perioada în care s-a aflat în închisoare, a relatat cu lux de amănunte, călătoriile sale unui coleg de
celulă, un cunoscut ca scriitor al unor poveşti de dragoste.

Astfel, povestirile lui Marco Polo au căpătat o formă literară şi au constituit volumul „Marvels”, așa cum a
fost denumit inițial, ulterior ia numele de „Călătoriile lui Marco Polo”
În anul 1299, genovezii l-au eliberat, Marco Polo se întoarce la Veneţia şi apelează la talentul său de
comerciant pentru a dezvolta afaceri, iar în anul 1300, s-a căsătorit cu Donata Badoer, o nobilă
veneţiană, cei doi având trei copii.

La 8 ianuarie 1324, Marco Polo a murit, la vârsta de 70 de ani,facand pe patul de moarte o afirmaţie care
i-a pus pe contemporanii săi pe gânduri: „Am spus doar jumătate din ceea ce am văzut!”

Inchiziţia a reprezentat unul dintre episoadele dure ale Evului Mediu şi ale istoriei Bisericii
Catolice.

Inchiziţia a fost o organizaţie înfiinţată de papalitate pentru a găsi, a judeca şi a condamna pe cei
presupuși vinovaţi de erezie. Inchiziția a funcţionat între secolele XII-XIX, în Europa Occidentală și în
Biserica Romano-Catolică.

Sute și mii de oameni au ars pe rug, au fost torturați în cele mai oribile moduri cu putință de
personalul Bisericii catolice în perioada Inchiziției…

Categorii de pedepse degradante date de Inchizitie inculpatilor:

- posturi indelungate, opere de binefacere,zidirea unei biserici, pelerinaje la locurile sfinte.

- purtarea unui semn distinctiv, cusut pe hhaine, ori purtarea unor vesminte de culoare speciala.

- amenzi, confiscarea bunurilor, interdictiia indeplinirii anumitor functii publice.

- inchisoarea pe un timp determinat sau pe viata.

- condamnarea la moarte.

Un alt pretext de condamnare era chiar o frază a lui Iisus: „Dacă nu rămâne cineva în Mine, este
aruncat afară ca mlădița neroditoare și se usucă; apoi mlădițele uscate sunt strânse, aruncate în foc și
ard”.

Inchiziția a aplicat ad litteram aceste cuvinte din Biblie, ucigându-și fără milă oponenții, de cele
mai multe ori imaginari. Dar simpla ucidere nu le era de-ajuns: înainte de a-și da sufletul, păcătosul
trebuia să sufere chinurile și durerile cele mai groaznice.