1

Dreghici Cătălina-Patricia
Anul I
Subiect: Evul Mediu
Omul medieval
de Jacques Le Golf
Cartea ,, Omul medieval” a fost scrisă de Jacques le Golf, fiind publicată în anul
1988 de editura italiană Laterza. Este structurată în zece capitole, fiecare aparținând unui istoric
medieval diferit și prezintă un număr de 345 de pagini. Fiecare capitol semnifică o ipostază
diferită a omului medieval, autorul încercând să scoată în evidență caracteristicile unor grupuri
sociale precum negustorii, orășenii, intelectualii. De asemenea putem sesiza faptul că celor zece
capitole le sunt acordate dimensiuni diferite, acest aspect oferindu-ne o altă informație
importantă, și anume faptul că preocuparea pentru situația călugărilor și pentru orășeni este într-o
măsură mult mai mare și a faptului că orașul este locul unde își desfășoară activitatea o
multitudine de categorii sociale.

Jacques Le Golf (1924-2014) a fost un istoric francez, autor specializat în istoria Evului

Mediu, cu precădere în secolele XII și XIII. Prin longevitate, activitatea prolifică, angajamentul
profesional, cariera universitară, este considerat unul dintre cei mai marcanți medieviști
ai secolului XX. Între 1972 și 1977 a condus Școala de înalte studii în științe sociale (École des
hautes études en sciences sociales – EHESS).

Subiectul este societatea medievală, analizând diferitele statuturi sociale ale omului din
occidentul creștin, conținutul se desfășoară în mod special pe definirea diferitelor aspecte ale
grupurilor sociale (precum călugării, războinicii și cavalerii, țăranii, orășenii, intelectualii,
negustorii, femeile, etc). Jaques Le Golf încearcă prin intermediul acestei lucrări să scoată în
evidență structura societății în perioada carolingiană, când societatea era împărțită în trei
categorii sociale: oratores, belatores și laboratores.

Primul capitol intitulat ,,Călugării” a fost scris de Giovanni Miccoli . Este prezentată
condiția creștinului în Evul Mediu occidental. Observăm că cei alfabetizați se educau citind texte
sacre, precum psaltirea. Un vers foarte cunoscut al vremii era "Nebunul zice în inima lui: Nu
exista Dumnezeu!" (Psalmi 14.1). În concepția sa, omul Evului Mediu se vedea drept o creație a
 2

lui Dumnezeu, istoria fiind cea povestită în capitolul biblic "Geneza".În perioada medievală au
fost sanctificați diferiți călugări ,anahoreți și episcopi.Mănăstirile păstrează relicvele , memoria
acestor sfinți,și promit prin intermediul acestor morminte sfinte o intervenție ajutătoare.

În secolele al IX-lea si al X -lea mănăstirile, promovate fie de rege,senior sau episcop

ocupă un rol central în societatea medievală.Pe lângă calitatea de centru religios ,mănăstirea
dispunea de gospodării agricole și era obiectul expansiunii și întăririi politicii teritoriale a regilor
și seniorilor.Comunitățiile monastice sunt subordonate intereselor care le înconjoară.Mănăstirile
se organizează în congregații care aspiră să obțină de la Roma independența.Exemplar este cazul
abației de la Cluny,întemeiată de abatele Bernon,care va deveni,în secolele al X -lea si al XІІ-
lea,congregația religioasă cea mai importantă a creștinătății. Recrutarea călugărilor se realizează
dintre copiii aflați la o vârstă foarte fragedă,în scopul unei formări culturale, dar și dintre adulții
nobili care se dedică vieți monastice,în scopul mântuirii. Bogața atinsă de unele mănăstiri și
îndepărtarea de învățăturile apostolice provoacă o reformă monastică. Sistemul monastic se
fărămițeaza treptat. Mănăstirile și călugării își pierd rolul dominant în societate.

Cel de-al doilea capitol, ,, Războinicul și cavalerul” de Franco Cardini prezintă societatea
secolului X care se va împărții în milites ( privilegiații care luptă ) și rustici( laici, agricultori).
Lumea secolului al X-lea era o lume primejdioasă, dominată de invaziile barbare și luptele
aristocrației ,motiv pentru care oamenii timpului se refugiază în castele, fortărețe. Tot în această
perioadă, conflictele dintre mari deținători de seniori au avut efecte dezastruoase. Oamenii
înarmați (tyranni) comiteau acte de violență împotriva celor lipsțti de apărare(pauperes).Pentru a
combate aceste acte de violență clericii sustinuți de aristocrați și milites inițiază mișcarea pax și
tergua. Presupuneau interzicerea comiterii actelor de violență în anumite zile a săptamânii sau în
anumite locuri puse sub tutela specială. Tot pentru protejarea pauperes pledează și etica
cavalerească .Tot în această perioadă Grigore al V -lea a elaborat conceptul de miles sancti
Petri ,cavaleri pregătiți să lupte în slujba preoțimii.În secolul al X -lea cavalerii luptau împotriva
islamului.În această perioadă se nasc poeme epice și legende ,adevarate propagande care
îndemnau creștinii la luptă împotriva păgânilor precum Chanson de Ronald: ,, înainte de a
închidde ochii, paladinul adresează un adevărat cânt de iubire, strălucitoarei sale spade
Durandal, ăn mânerul căreia sunt închise prețioasele relicve , iar apoi își oferă mănușa lui
Dumnezeu, într-un suprem act de fidelitate ridicând-o spre cer. Cer care se deschide îndată,
 3

lăsând o mulțime de îngeri să se pogoare ca să-l întâmpine pe erou și să-l poarte în zbor spre
porțile paradisului.” Odată cu procesul de schimbare a monarhiei feudale cu cea absolutistă,
cavaleria și-a pierdut progresiv importanța.Suveranii statelor europene centralizate în curs de
aparitțe au subordonat cavaleria printr-o serie de ordine de curte(cel mai relevant exemplu fiind
cavalerii Mesei Rounde) și au privat-o de puterile juridice și social-politice.Alt motiv al
decadenței cavaleriei îl constituie și schimbarea substanțială a tehnicilor militare și al
armamentului. Cavaleria și cultura care i-a conferit prestigiu,s-a dovedit a fi printre cei mai
puternici catalizatori ai procesului de civilizare.

Al treilea capitol ,, Țăranul și muncile câmpului” scris de Givani Cherubini descrie în

cele mai mici amănunte profilul omului de la țară. Aproximativ nouă zecimi din populația
Europei trăia pe și din pământul muncit. Populația agrară trăia în special adunata în sate lipsite
de fortificație sau protejate de ziduri sau construcții de apărare, de unde pleca în zori să
muncească pe câmpurile din jur, să culeagă fructe din păduri, să ducă turmele la pășune , să
vâneze sau să pescuiască.

Preocuparea țăranului era să asigure propriei sale familii producția de cereale ,care
constituia ingredientul fundamental al alimentației umane. De asemenea un rol important îi
revenea cultivării vitei-de-vie si păstoritului. Pe timpul iernii bărbații confecționau coșuri,
reparau unelte, iar femeile țeseau pentru nevoile familiei. Rutina de zi cu zi era întreruptă de
participarea la liturghie, frecventarea cârciumii din sat duminica, participarea la târguri ,mersul la
moara sau la prăvălia fierarului, de marile sărbători religioase si nunți. Comunitatea rurală era
subordonată puterii unui senior ,laic sau cleric, proprietar de terenuri. Astfel pământurile erau
divizate în trei porțiuni porțiune exploatată de senior, o a doua porțiune împărțită țăranilor în
concesiuni familiale, și o a treia porțiune de păduri și terenuri necultivate ,de folosință colectivă.
Seniorul era deținător de puteri cu caracter militar, teritorial și jurisdicțional, judeca pe săteni și
avea până și dreptul de a-i condamna la moarte. Aspirația țăranilor la libertate trezea răscoale
împotriva seniorului. Țăranii simțeau aversiune fata de orășeni, cărora le reproșau fiscalitatea,
politica de aprovizionare care dăuna ținutului.

Un capitol care mi-a atras atenția în mod deosebit a fost cel de-al patrulea ,,Orășeanul”
scris de Jacques Rossiaud. Autorul face o comparație a viziunii a unui călugăr și a
contemporanului său asupra orașului Londra, astfel lectorul își poate imagina cum era viața
 4

londonezilor în Evul Mediu : ,, {…} fiecare rasă își aduce propriile vicii și obiceiuri. {…} Cu cât
un om este mai ticălos cu atât este mai stimat. Nu vă amestecați cu mulțimea în hanuri...
Numărul paraziților este acolo infinit. Actori, măscărici,, băieți efeminați, mauri lingușitori,
efebi, pederaști, fete care cântă și dansează, șarlatani, dansatoare din buric, vrăjitori, șantajiști
{…} aceasta e lumea care umple casele. Așa că, dacă nu vreți să aveți de a face cu asemnea
răufăcători, nu mergeți să trăiți la Londra.”, Dar pe de altă parte, un contemporan de-al său,
descrie Londra într-un mod diferit ,,Din toate orașele nobile ale lumii, Londra, tronul regatului
englez și-a răspândit în tot universal gloria, bogăția, mărfurile și s-a înălțat cel mai sus. {…}
Locuitorii Londrei sunt faimoși pretutindeni pentru eleganța mainerelor și a veșmintelor lor și
pentru bunătățile de pe masa lor. Celelalte orașe au cetățeni, Londra are baroni.”

Familia urbană era mai restransă și mai fragilă,distrusă de economia mediul și etica
orașului,despărțirile fiind tot mai dese. Banul era sângele orașului,mentalitatea negustorească
domina. Istoria orașelor din Occident este întrețesută de episoade violente ,revoluții având ca
miză onoarea familială. Orașeanul trăia în cartiere, înconjurat de vecini,care contribuiau la
formarea identității legitimau conjugalitatea unui cuplu,participau la
botezuri ,căsătorii,funeralii.Orașul dispunea de spații ale sociabilității:taverna(loc de întâlnire al
bărbaților),cimitirul(loc de joacă al copiilor),fantâna și cuptorul(unde se adunau femeile)și
piateta(unde se discuta despre problemele orașului).Cartierul avea șefii lui și confrerii de ajutor
reciproc,dar și de supraveghere iar uneori de excludere.Aceste confrerii aveau atât rol pacificator
cât și protector,și erau amenajate în biserici. Termenii urbanitate și civilitate desemnau arta
specifică de a trai in lumea urbană.Orașul era locul privilegiat al consumului alimentar,a hranei
diversificate.Spațiul urban a instituționalizat prostituția.Părinții dădeau bani fiilor pentru vin și
fete. Purgatoriul oferea speranța mântuirii,iar munca era privită pozitiv.Apar sființi
meșteșugari,negustori și școlile urbane,care pregăteau viitori mesteșugari și negustori. Orașeanul
Evului Mediu era cumpătat ,ordonat și politicos.

Capitolul V ,, Intelectualul”-Mariateresa Fumagalli Beonio Brocchieri, face referire la

învâțământul în Evul Mediu. Important este de reținut că în Evul Mediu, intelectualul nu există.
Termenul „intelectual“,desemnând nu o calitate ,ci o categorie de persoane, intră în circulație
foarte târziu, în secolul al XΙX-lea. Pentru a-i desemna pe cei pe care noi îi numim intelectuali.
Omul medieval folosea următorii termeni: : „maestru“ și „profesor “(desemnau persoane care
 5

predau după ce studiaseră), „erudit “ și „doct “(desemnau persoane care au acumulat cunoștiințe
din cărți), „filosof “(se referă mai ales la antici), „litterați “(toți cei care știau să citească și să
scrie). În Europa secolului al XΙ-lea inițiativa culturală se afla în mâinile clericilor.Apar școli
specializate pe o anumită disciplină la Laon (teologie),la Orleans(poezie),la Paris
retorică,dialectica,teologie).Învatamantul devenea una dintre munci,la fel ca activitățile
mesteșugărești sau comerciale.Edictul conciliului de la Lateran(1179) marca dezvoltarea
instituțională a universității.Disciplinele erau organizate după vechea schemă a celor șapte arte
liberale:trivium(gramatica ), logica (retorica) și quadrivium ( aritmetică, geometrie, muzică,
astrologie).

Capitolul VI intitulat ,,Artistul”a fost scris de Enrico Castelnuovo. Artizanul medieval era
modest,devotat în munca sa,umil și mulțumit în anonimat, Își dorea doar răsplata divină nu faima
și popularitatea.Artistul Evului Mediu timpuriu nu își semna operele. Condiția artistului, lucrător
manual, este marcată de mentalitatea medievală ,care desconsidera muncile manuale. În
domeniul artistic, cel mai apreciat era arhitectul. De asemenea orfevrierii, care prelucrau
materiile cele mai prețioase,specialiștii în topire și meșterii sticlari se bucurau de recunoștință.
Până spre sfarșitul secolului al XΙ-lea majoritatea artistilor au fost clerci.La începutul secolului al
X -lea se schimba atitudinea față de artist,inscrisuri elogioase așternute pe zidurile noilor
catedrale celebrează artistul,perioada e marcată și de înflorirea semnăturilor.Tot mai multor
pictori și sculptori le este recunoscutămunca. Artiști importanți ai epocii au fost:sculptorul
Giovanni Pisano,pictorul Giotto di Bondone,orfevrierul Vuolvinus.

Capitolul VII denumit ,, Negustorul” a fost scris de Aron J. Gurevici.

La începutul secolului al XΙ-lea negustorii alcătuiau unul dintre elementele constitutive ale
societatii. Un aspect demn de remarcat este faptul că negustorul este tratat cu scepticism, acest
lucru se datorează preocupării acestuia de a obține bani, profit, în acea perioadă preocupările
lumești fiind privite cu dispreț. Femeia era considerata inferioara bărbatului, blestemată cu
chinurile sarcinii, îngrădită de cadrul gospodăriei, vocea ei era neauzită într-o perioadă
nefavorabilă ei. În secolul al XlII-lea, numeroși negustori au întreprins expediții maritime, lungi
și primejdioase, un exemplu bun fiind Marco Polo. Încetul cu încetul, tipul dominant al marelui
negustor se modifica: se trece de la întreprinzătorul care călătorește pe mare și pe uscat, la
 6

negustorul instalat in birou, care își conduce afacerile, în principal, prin corespondența și prin
intermediul agenților.

Dacă capitolele anterioare fac referire la bărbat și raporturile acestuia în societate,

capitolul VIII ,, Femeile și familia” prezintă realitatea acestora în Evul Mediu. Oamenii în aceea
perioadă erau subordonații bisericii. Aceștia aveau în general o părere proastă despre femei
deoarece le considerau vinovate de păcatul suprem al Evei. Rolul femeii în societatea medievală
era un unul cât se poate de trist. Femeia era subordonata bărbatului și nu exista înafara familiei.
Ea avea grijă de casă, de copiii și nu avea dreptul la avere. În această epocă mariajul avea rol de
conciliere între familiile rivale, iar femeia este cea care pecetluiește pacea. Primii amatori de
asemenea căsătorii au fost chiar conducătorii creștinătății. Astfel despărțirile în cadrul familiilor
regale declanșau războiul. Fetele erau date în căsătorie abia adolescente unor bărbați cu mult mai
în vârstă.

Penultimul capitol este dedicat sfinților. Aceștia sunt împărțiți în trei categorii : martiri,
fecioare, mărturisitori. Tabloul sfințeniei creștine medievale este foarte variat.Totul decurge din
cultul martirilor,care au murit după exemplul lul Hristos .De la sfirșitul secolului al V-lea, în
Orient prestigiul sacru al împaratului, conducător al poporului creștin, sporea în paralel cu
prestigiul eremiților și al călugărilor,care renunțau la orice proprietate privată,la violență și la
viața sexuală. În Occidentul bântuit de invadatorii germanici și împărțit în mai multe regate
barbare, episcopii, păstrătorii relicvelor și apărătorii cetăților, devin figurile centrale ale vieții
bisericești. Sfântul din Antichitatea târzie era un adept al vieții pasive,  căuând desăvârșirea prin
renunțarea la lume,în schimb Occidentul din Evul Mediu timpuriu a fost marcat cu precadere de
figurile unor conducători religioși și ale unor întemeietori profund angajați în viața activă.
Aspirația către sfințenie se baza pe concepții diferite: la nord de Alpi, legătura foarte puternica
între nașterea aristocratica, putere și sfințenie a dat sfinți aristocrați precum Ludovic cel Sfânt
(rege), Cunegunda(împărăteasa), Edwiga (ducesa); în țările mediteraneene eremiți, pelerini sau
laici binefăcători care se identificau cu Hristos ,renunțau la plăcerile vieții au fost ulterior
canonizați.

Ultimul capitol al acestei cărți este intitulat ,, Marginalul” și a fost scris de Bronislaw
Geremek. Este un capitol foarte interesant deoare explică etapele care aduceau un om în pragul
de a fi marginalizat, adică îndepărtat din societatea medievală. Este clar că toleranța nu era o
 7

calitate reprezentativă a acestei epoci și într-un fel nu este nici în ziua de azi pentru că unele
dintre aceste meserii continuă să producă disgust . Este vorba despre cămătarii,
proxeneții ,prostituatele, hingherii, călăii, gunoierii, groparii, măcelarii, ciobanii si profesioniștii
spectacolului :comedieni, menestreli, bufoni, dansatori pe sârmă.

În încheiere, această carte mi-a plăcut pentru că cele zece capitole sunt foarte bine
structurate și prezintă omul medieval cu tot ce ține de acesta, cu trăirile, gândurile și moralitatea
perioadei lui.

(
8