Jacques Le Goff:Omul medieval

Omul medieval(introducere)-Jacques Le Goff

Jacques Le Goff ne prezinta subiectul cartii,si anume conditia omului in

societatea Occidentului crestin.Omul medieval este definit prin prisma religiei,motiv
pentru care nereligiosul este exlus din panorama omului medieval.In functie de
epoci crestinatatea medievala insista fie asupra imaginii negative a omului,cea a
pacatosului,slab ,vicios(Evul Mediu timpuriu,intre secolele V-X),fie asupra imaginii
pozitive a omului ,fiinta divina creata de Dumnezeu(incepand cu secolele al X-lea si
al X-lea).

Omul medieval este o fiinta complexa,el este constituit din unirea conflictuala a
sufletului si a trupului.Deasemenea in alcatuirea sa joaca un rol important si
spiritul,care leaga mentalul uman de a treia persoana a Sfintei Treimi,inima
raspunzatoare de sentimente si capul care se opune inimii.Indiferent de statutul lor
social,profesiunea lor , oamenii medievali prezinta structuri mentale comune,obiecte
asemanatoare de credinta,obsesia pentru pacat,vicii comune si o lume imaginara
dominata de miracole ,fantasme,lumea cealalta,simbolistica viselor . Cartea de fata
ni-l prezinta pe omul medieval si ne ofera zece profiluri ale acestuia, scrise de zece
medievalisti. Ne intalnim, pe rand, cu Calugarii, Razboinicul si Cavalerul,Taranul si
muncile campului, Oraseanul, Intelectualul, Artistul, Negustorul, Femeia si familia,
Sfantul si Marginalul.

Capitolul . Calugarii-Giovanni Miccoli

Intre secolele al X-lea si al X-lea crestinismul autentic este redus la viata

monastica.In constiinta de sine ,care s-a manifestat treptat in cultura
monastica,singurii adevarati crestini erau calugarii. Optiunea pentru cenobitism a fost
una dintre aspectele decisive pentru exceptionala inflorire a monahismului occidental
in Evul Mediu. Modul de viata al cenobitilor este o reconstituire vie a vietii apostolice
care presupune retragerea in manastiri si celibatul.Manastirea era considerata lume
aparte,perfect ordonata,un centru de rugaciune , de munca si de
cultura.In comunitatile monastice s-au impus anumite coduri de conduita,reguli.Una
dintre aceste reguli prevedea obligatia calugarilor de a invata sa citeasca.

De la jumatatea secolului al V-lea dateaza Regula Sfantului Benedict,text care a

devenit carta normativa a vietii monahale,datorita sistemului de organizare si codului
de conduita propus.Autorul acestei opere de success este Benedict din Aniane care
a fost numit al doilea intemeietor al monahismului occidental.

In perioada medievala au fost sanctificati diferiti calugari ,anahoreti si

episcopi.Manastirile pastreaza relicvele , memoria acestor sfinti,si promit prin
intermediul acestor morminte sfinte o interventie ajutatoare.

In secolele al X-lea si al X-lea manastirile, promovate fie de rege,senior sau

episcop ocupa un rol central in societatea medievala.Pe langa calitatea de centru
religios ,manastirea dispunea de gospodarii agricole si era obiectul expansiunii si
intaririi politicii teritoriale a regilor si seniorilor.Comunitatiile monastice sunt
subordonate intereselor care le inconjoara.Manastirile se organizeaza in
congreatii,care aspira sa obtina de la Roma independenta.Exemplar este cazul abatiei
de la Cluny,intemeiata de abatele Bernon,care va deveni,in secolele al X-lea si
al X-lea,congreatia religioasa cea mai importanta a crestinatatii.

Spre sfirsitul secolului al X-lea familii si sate intregi ,din dorinta unei vieti
religioase mai riguroase ,se organizeaza in fraternitates legate de lumea monastica.

Recrutarea calugarilor se realizeaza dintre copii aflati la o varsta foarte frageda,in

scopul unei formari culturale, dar si dintre adulti nobili care se dedica vietii
monastice,in scopul mantuirii.

Bogatia atinsa de unele manastiri si indepartarea de invataturile apostolice

provoaca o reforma monastica. Sistemul monastic se faramiteaza treptat. Manastirile
si calugarii isi pierd rolul dominant in societate.

Capitolul .Razboinicul si cavalerul-Franco Cardini

Incepand cu secolul al X-lea societatea crestina se impartea in milites(cei care

aveau privilegiul de a lupta) si rustici(majoritatea laicilor,agricultorii).Lumea secolului
al X-lea era o lume primejdioasa,dominata de invaziile barbare si luptele
aristocratiei,motiv pentru care oamenii timpului se refugiaza in castele,fortarete.

Ceremonia de investitura cavalereasca isi are originea in secolului al V-lea,si

reprezenta ritul de initiere al tanarului print in lumea puterii. In secolele al X-lea si al
X-lea,conflictul dintre marii detinatori de seniori a avut efecte dezastruoase.Oamenii
inarmati (tyranni) comiteau acte de violenta impotriva celor lipsiti de
aparare(pauperes).Pentru a combate aceste acte de violenta clericii sustinuti de
aristocrati si milites initiaza miscarea pax si tergua Dei,care presupuneau interzicerea
comiterii actelor de violenta in anumite zile a saptamanii,sau in anumite locuri puse
sub tutela speciala.Tot pentru protejarea pauperes pledeaza si etica cavalereasca
.Tot in aceasta perioada Grigore al V-lea a elaborat conceptul de miles sancti
Petri ,cavaleri pregatiti sa lupte in slujba preotimii.In secolul al X-lea cavalerii luptau
impotriva islamului.In aceasta perioada se nasc poeme epice si legende ,adevarate
propagande care indemnau crestinii la lupta impotriva paganilor.

In prima cruciada actionau grupuri de cavaleri sarmani.Acesti cavaleri se

numeau sarmanideoarece au renuntat la setea de glorie ,de imbogatire si de
aventura..Dupa cucerirea din 1099 , nevoia de a intarii teritoriile castigate, explica
nasterea ordinelor religioase militare ordinul templierilor (consacrat apararii
Sfantului Mormant si a pelerinilor sositi la Ierusalim) si ordinul ospitalierilor (dedicat
primirii, ajutorarii si protectiei pelerinilor), cunoscut si sub alte nume: de Rodos, de
Malta, al Sfintei Maria, al teutonilor.Una din caracteristicile oricarui ordin
religios este refuzul oricaror forme de legatura cu razboiul.Ordinele religioase
militare prescriu pentru laici legamantul de lupta,de castitate ,supunere si saracie
personala ,si au aparut sa intuchipeze idealul cavaleriei divine,in opozitie cu
cavaleria laica,cea din urma fiind animata aspiratia la aventurile din taramuri
indepartate, de dorinta casatoriei si a afirmarii sociale. In secolele al X-lea si al X-
lea a aparut moda turnirului,care presupunea competitie in cadrul unor sarbatori in
cursul carora cavalerii se intreceau in manuirea armelor.Turnirul a fost condamnat de
Biserica,care isi multiplica indemnurile impotriva jocurilor militare si punea in
circulatie zvonuri infricosatoare .Turnirul s-a transformat treptat in spectacol si a
dezvoltat aparitia unei literaturi proprii.

Odata cu procesul de schimbare a monarhiei feudale cu cea absolutista, cavaleria

si-a pierdut progresiv importanta.Suveranii statelor europene centralizate in curs de
aparitie au subordonat cavaleria printr-o serie de ordine de curte(cel mai relevant
exemplu fiind cavalerii Mesei Rounde),si au privat-o de puterile juridice si social-
politice.Alt motiv al decadentei cavaleriei il constituie si schimbarea substantiala a
tehnicilor militare si al armamentului.

Cavaleria si cultura care i-a conferit prestigiu,s-a dovedit a fi printre cei mai
puternici catalizatori ai procesului de civilizare.

Capitolul .Taranul si muncile campulul-Givanni Cherubini

Profilul omului de la tara,apartinand clasei de mici producatori, isi schimba

trasaturile de la o regiune la alta.Aproximativ noua zecimi din populatia Europei traia
pe si din pamantul muncit.Populatia agrara traia in special adunata in sate lipsite de
fortificatie sau , protejate de ziduri sau constructii de aparare,de unde pleca in zori sa
munceasca pe campurile din jur,sa culeaga fructe din paduri,sa duca turmele la
pasune,sa vaneze sau sa pescuiasca.

Preocuparea taranului era sa asigure propriei sale familii productia de cereale

,care constituia ingredientul fundamental al alimentatiei umane. Deasemenea un rol
important ii revenea cultivarii vitei-de-vie si pastoritului.Pe timpul iernii barbatii
confectionau cosuri,reparau unelte,iar femeile teseau pentru nevoile familiei.Rutina
de zi cu zi era intrerupta de participarea la liturghie,frecventarea carciumii din sat
duminica,participarea la targuri ,mersul la moara sau la pravalia fierarului,de marile
sarbatori religioase si nunti.

Comunitatea rurala era subordonata puterii unui senior ,laic sau cleric,proprietar
de terenuri.Astfel pamanturile erau divizate in trei portiuni:o portiune exploatata de
senior,o a doua portiune impartita taranilor in concesiuni familiale,si o a treia
portiune de paduri si terenuri necultivate ,de folosinta colectiva.Seniorul era detinator
de puteri cu caracter militar,teritorial si jurisdictional,ii judeca pe sateni si avea pana
si dreptul de a-i condamna la moarte.Aspiratia taranilor la libertate trezea rascoale
impotriva seniorului.

Biserica satului nu era doar loc de rugaciune ,ci chiar inima

comunitatii,participarea la viata parohiei constituia o educatie politica pentru
taran.Taranii se rugau pentru calitatea recoltelor,clementa cerului,sanatatea
oamenilor si al animalelor.

Taranii simteau aversiune fata de oraseni,carora le reprosau fiscalitatea,politica

de aprovizionare care dauna tinutului.

Capitolul V.Oraseanul-Jacques Rossiaud

Orasul era asezarea unei umanitati foarte speciale,condamnata de unii ,laudata

de altii.Viata la oras presupunea un mod de a trai specific,concentrarea unei mese de
oameni pe un teritoriu restrans,folosirea cotidiana a banilor si acumularea unor
drepturi,insa cetatenia era greu de dobandit.Ingramadeala orasului a determinat
structura constructiei:concentrarea de turle,case alipite.A fi orasean in Evul Mediu
inseamna a depinde de piata,a duce lipsa de apa potabila,a trai in dejectii.La inceput
s-au indreptat spre oras oamenii instariti,dar din secolul al X-lea portile oraselor
erau trecute de saraci ,fugari,fiii taranilor care erau atrasi de atelierele urbane.
 Familia urbana era mai restransa si mai fragila,dirtrusa de economia mediul si
etica orasului,despartirile fiind tot mai dese.Banul era sangele orasului,mentalitatea
negustoreasca domina.Roata Fortunei ducea societati si indivizi spre reusita sau
ruina.

Istoria oraselor din Occident este intretesuta de episoade violente ,revolutii avand
ca miza onoarea familiala.Nu exista reputatie fara onoare,si nici onoare fara
autoritate,cea din urma fiind transpusa in acte de violenta.

Oraseanul traia in cartiere,inconjurat de vecini,care contribuiau la formarea

identitatii legitimau conjugalitatea unui cuplu,participau la botezuri
,casatorii,funeralii.Orasul dispunea de spatii ale sociabilitatii:taverna(loc de intalnire
al barbatilor),cimitirul(loc de joaca al copiilor),fantana si cuptorul(unde se adunau
femeile)si piateta(unde se discuta despre problemele orasului).Cartierul avea sefii lui
si confrerii de ajutor reciproc,dar si de supraveghere iar uneori de excludere.Aceste
confrerii aveau atat rol pacificator cat si protector,si erau amenajate in biserici.

Termenii urbanitate si civilitate desemnau arta specifica de a trai in lumea

urbana.Orasul era locul privilegiat al consumului alimentar,a hranei
diversificate.Spatiul urban a institutionalizat prostitutia.Parintii dadeau bani fiilor
pentru vin si fete. Purgatoriul oferea speranta mantuirii,iar munca era privita
pozitiv.Apar sfinti mestesugari,negustori si scolile urbane,care pregateau viitori
mestesugari si negustori.

Oraseanul Evului Mediu era cumpatat ,ordonat si politicos.

Capitolul V.Intelectualul-Mariateresa Fumagalli Beonio Brocchieri

In Evul Mediu,intelectualul nu exista. Cuvantul intelectual era cunoscut si folosit

in pozitie adjectivala, insotind diferite substantive (cunoastere intelectuala, virtute
intelectuala),desemnand deci o calitate.

Termenul intelectual,desemnand nu o calitate ,ci o categorie de persoane,intra

in circulatie foarte tarziu,in secolul al XX-lea.Pentru a-i desemna pe cei pe care noi ii
numim intelectuali,omul medieval folosea urmatorii termeni: : maestrusi profesor
(desemnau persoane care predau dupa ce studiasera), erudit si doct
(desemnau persoane care au acumulat cunostinte din carti), filosof (se refera mai
ales la antici), litterati (toti cei care stiau sa citeasca si sa scrie).
 In Europa secolului al X-lea initiativa culturala se afla in mainile clericilor.Apar
scoli specializate pe o anumita disciplina la Laon (teologie),la Orleans(poezie),la Paris
(retorica,dialectica,teologie).Invatamantul devenea una dintre munci,la fel ca
activitatile mestesugaresti sau comerciale.Edictul conciliului de la Lateran(1179)
marca dezvoltarea institutionala a universitati.disciplinele erau organizate dupa
vechea schema a celor sapte arte liberale:trivium(gramatica ,logica,retorica)si
quadrivium(aritmetica,geometria,muzica,astronomia).

Sunt evocate figuri spectaculoase: Ablard, Ioan din Salisbury, Anselm,

Bonaventura, Toma de Aquino, Roger Bacon. Extrem de interesanta analiza
intrepatrunderii dintre teologie si politica a lui William Ockham, John Wycliff, Jan Hus
si Jean Gerson,care s-au angajat in conducerea proiectelor de reforma si in
organizarea societatii.

Capitolul V.Artistul-Enrico Castelnuovo

Artizanul medieval era modest,devotat in munca sa,umil si multumit in

anonimat,isi dorea doar rasplata divina nu faima si popularitatea.Artistul Evului Mediu
timpuriu nu isi semna operele.Conditia artistului,lucrator manual, este marcata de
mentalitatea medievala ,care desconsidera muncile manuale.In textele medievale nu
gasim nici un termen care sa-l desemneze pe cel pe care astazi il numim
artist,termenul artist desemna o persoana care studia sau practica artele liberale.

In interiorul domeniului artistic cel mai apreciat era arhitectul,caruia ii era

recunoscuta o componenta conceptuala si organizatorica.Deasemenea orfevrierii,care
prelucrau materiile cele mai pretioase,specialistii in topire si mesterii sticlari se
bucurau de recunostinta.In regiunea Meuse odata cu inmultirea marilor centre
comerciale s-a constatat si o inflorire a activitatii artistice,manifestata in domeniul
artelor topitoriei si orfevrariei.Orfevrierii din Meuse se bucurau de o popularitate
iesita din comun,insa de aceasta faima se bucura in adevaratul sens al cuvantului
comitentul .Tot in aceasta perioada s-au afirmat miniaturistii,copistii.

Pana spre sfarsitul secolului al X-lea majoritatea artistilor au fost clerci.La

inceputul secolului al X-lea se schimba atitudinea fata de artist,inscrisuri elogioase
asternute pe zidurile noilor catedrale celebreaza artistul,perioada e marcata si de
inflorirea semnaturilor.Tot mai multor pictori si sculptori le este recunoscuta munca.

Artisti importanti ai epocii:sculptorul Giovanni Pisano,pictorul Giotto di

Bondone,orfevrierul Vuolvinus.
Capitolul V.Negustorul-Aron J. Gurevici

La inceputul secolului al X-lea negustorii alcatuiau unul dintre

elementele constitutive ale societatii.Acestia importau stofe si vesminte costisitoare,
pietre pretioase, aur, vin, untdelemn, fildes, fier si alte metale, sticle si o multime de
alte produse menite sa satisfaca nevoile de grandoare ale elitei. Atitudinea societatii
fata de negustor era cu totul contradictorie. Pe de o parte, era greu sa se lipseasca
de el.pe de alta parte, prestigiul social al negustorilor este modest, trezeste invidia si
dusmania, exista indoieli cu privire la responsabilitatea si cinstea sa.La inceput
Biserica s-a declarat impotriva acestei activitati,insa din secolul al X-lea Biserica
recunoaste importanta economica a comertului.

Secolul al XlII-lea si prima treime a secolului al XlV-lea reprezinta o perioada de

inflorire a corporatiei negustorilor. Negustorii,denumiti in aceasta perioada si
poporul gras' , joaca un rol important in conducerea cetatii , o masa de lucratori
salariati, argati, mici mestesugari si mici comercianti depind de ei.

Negustorul se distingea prin energie, spirit intreprinzator,curaj,politete dar si prin

tupeu, egoism si dezinvoltura. Ei rivalizeaza cu aristocratia in vesminte si podoabe, ca
si in ceremoniile funerare, organizate cu maximum de pompa.

In secolul al XlII-lea, numerosi negustori au intreprins expeditii maritime, lungi si

primejdioase,un exemplu bun fiind Marco Polo. Incetul cu incetul, tipul dominant al
marelui negustor se modifica: se trece de la intreprinzatorul care calatoreste pe mare
si pe uscat, la negustorul instalat in birou, care isi conduce afacerile, in principal, prin
corespondenta si prin intermediul agentilor.

Capitolul V.Femeile si familia

In secolul al Xl-lea, schema tripartita ce domina conceptiile asupra societatii

crestine nu acorda femeilor nici un loc specific Oamenii Bisericii o priveau cu
neincredere: femeia este urmasa Evei, fiinta slaba, gata sa pacatuiasca.Femeia era
subordonata barbatului,barbatul trebuia sa domine femeia.

In aceasta epoca mariajul avea rol de conciliere intre familiile rivale,iar femeia
este cea care pecetuieste pacea.Primii amatori de asemenea casatorii au fost chiar
conducatorii crestinatatii,astfel despartirile in cadrul familiilor regale declansau
razboiul.Fetele erau date in casatorie abia adolescente unor barbati cu mult mai in
varsta.Dota adusa de sotie depasea deseori contributia sotului,cu toate ca femeia
dispunea de drepturi infime asupra averii.
 Rolul femeii era acela de a procreea,sarcinile ocupau aproape jumatate din viata
femeilor casatorite.In familiile instarite mamele isi dadeau bebelusi la doica imediat
dupa botez.Femeia

trebuia sa vegheze aspura familiei,ea era stapana ordinii casnice,a pacii familiale.

Capitolul X.Sfantul-Andr Vauchez

Vietile de sfinti si culegerile de miracole ii impart pe slujitorii lui Dumnezeu in

diferite categorii :martiri, fecioare, marturisitori.Acestia tindeau sa se identifice cu
Hristos,sau sa se apropie cat mai mult de norma absoluta.

Tabloul sfinteniei crestine medievale este foarte variat.Totul decurge din cultul
martirilor,care au murit dupa exemplul lul Hristos .De la sfirsitul secolului al V-lea, in
Orient prestigiul sacru al imparatului, conducator al poporului crestin, sporea in
paralel cu prestigiul eremitilor si al calugarilor,care renuntau la orice proprietate
privata,la violenta si la viata sexuala. In Occidentul bantuit de invadatorii germanici si
impartit in mai multe regate barbare, episcopii, pastratorii relicvelor si aparatorii
cetatilor, devin figurile centrale ale vietii bisericesti. Sfantul din Antichitatea tarzie era
un adept al vietii pasive , cautind desavarsirea prin renuntarea la lume,in schimb
Occidentul din Evul Mediu timpuriu a fost marcat cu precadere de figurile unor
conducatori religiosi si ale unor intemeietori profund angajati in viata activa.

Aspiratia catre sfintenie se baza pe conceptii diferite: la nord de Alpi, legatura

foarte puternica intre nasterea aristocratica,putere si sfintenie a dat sfinti aristocrati
precum Ludovic cel Sfant (rege), Cunegunda(imparateasa), Edwiga (ducesa); in tarile
mediteraneene eremiti,pelerini sau laici binefacatori care se identificau cu Hristos
,renuntau la placerile vietii au fost ulterior canonizati.

In multimea sfintilor medievali se remarca: Sfantul Francisc din Assisi

(intemeietorul ordinului

fratilor minoriti) si Sfantul Dominic (intemeietorul ordinului fratilor predicatori).

Capitolul X.Marginalul-Bronislaw Geremek

Marginalitatea rezulta din respingerea sistemului instituit de catre indivizi sau

grupuri ce refuza sa se conformeze normelor de convietuire, legilor si principiilor
carora viata colectiva le ramine supusa.Marginalul era perceput de societate
drept diferit,si a fost omniprezent in arhivele de politie si ale tribunalelor.

In mentalitatea oamenilor medievali stabilitatea era o valoare pretioasa,motiv

pentru care ideea de calator ,strain implica un risc de marginalizare.In societatea
medievala au existat doua pedepse de excludere,de marginalizare:surghiunirea,care
presupunea excluderea de la viata comunitara si excomunicarea,practicata de
Biserica,care presupunea excluderea din comunitatea crestina.

Principalii factori ce duceau la marginalizare sunt :o viata solitara ,departe de

comunitatile umane,si practicarea anumitor meserii. Sensibilitatea medievala privea
cu neincredere si teama vagabonzii, infirmii, cersetorii, bolnavii,leprosii, dar si
vaduvele. Nu lipseau, fireste, violenta, hotia si crima.

Numeroase meserii erau considerate pacatoase, ilicite,nedemne sau impure, iar

cei care le practicau se gaseau la marginea societatii: camatarii, proxenetii
,prostituatele,hingherii, calaii, gunoierii, groparii, macelarii, ciobanii si profesionistii
spectacolului:comedieni,menestreli, bufoni,dansatori pe sarma.