Omul Luminilor – Michel Vovelle

Ed. Polirom, 2000

Este prezentată imaginea omului liber: gol cu brațele larg deschise într-un nimb strălucitor.
Astfel este sugerată imaginea de centru al Universului: un om de lumină.
"A exorcizat forțele umbrei și ale trecutului." (a ieșit de sub supunerea bisericii abuzive,
începând să raționeze singur).

Omul văzut în epoca luminilor

sec XVIII
*este pusă problema fixării limitelor:
1. se înscrie ruptura cu evul baroc,
2. sensibilitatea de un secol în epoca post-tridentină care se mentine în ordinea clasică, aparent
până la mijlocul veacului,
3. dar la sfârșitul secolului savantii sunt descoperiți de criza conştiinţei europene amurgul
Luminilor și Revoluția franceză.

Autorii au acordat importanță distincției dintre "omul Luminilor", ideal- tip, și "oamenii
Luminilor" în masa lor anonimă.

*Honnête homme are o cunoaștere generală, măsura și calitățile sociale proprii pentru idealul
momentului. Om de curte și om al lumii, el trebuie să fie umil, amabil și cultivat, dar și să se
poată adapta celor din jurul său. În numele naturii, el refuză orice exces și știe să-și controleze
emoțiile. Noul discurs despre om în Marea Enciclopedie ‒ Diderot și D'Alembert ‒ articolul
Omul:
Omul este pus sub semnul contemplării, liber, stăpân pe propriul destin, odată înlăturate
piedicile prejudecății, ale religiei și ale condițiilor inerente propriei sale firi, omul se deosebește
de celelate animale, ca ființă rațională: trăiește în societate, a creat artele, științele, activitatea
producătoare de bogății, într-un cuvânt civilizația. Este maleabil și perfectibil, istoria oamenilor
fiind cea a progresului.
De altfel se disting cele două "substanțe" din care e compus: sufletul și trupul.

Apoi e tratată moralitatea omului prezentată în "articolul D-lui Le Roi":

Omului îi este recunoscută calitatea de stăpân al naturii, dar şi înjosirea sa prin înclinarea spre
rău. Religia are rolul de a alimenta nădejdea la o viață după moarte, pe când filosofia studiază
motivele naturale ale acțiunilor omului pentru a-l face mai bun.
Este pusă în discuție dezbaterea dintre bunătatea nativă a omului, ulterior pervertită și interesele
egoiste.
De asemenea este menționată disputata: sensibilitate versus rațiune.

NOBILUL
Perre Serna

“Dar un lucru m-a surprins, ordinea în dezordine. “ Abatele Coyer

“Nu întotdeauna un paradox este o falsitate. “ Jaques Fatalistul

Nobilimea este pusă sub semnul paradoxului, fiind bogată și săracă, celebrată sau
nerecunoscută, conservatoare luministă, nouă sau veche.
Nobilul ocupă un statut juridic înalt, deține bunuri funciare e moral și atașat de tradiție.

În Franța se pune problema unității și, prin urmare, a coeziunii nobilimii.

Se deosebesc nobilimea de curte ‒ cu austere condiții de viață ‒ și nobilimea pariziană,
fastuoasă.
Un element însemnat de cenzură a ordinului nobiliar este accesul la cultură, descoperindu-se un
divorț ideologic în sânul nobilimii.

După un veac și jumătate conflictul devine mai puțin public.

Impresia de coeziune este întărită prin alianțele matrimoniale încheiate între familii din cele
două feluri de nobilime, militară și din justiție. Însă înnobilarea în carierele administrative și
juridice și puterea banului stau în calea unei coeziunii proclamate.
Oamenii Luminilor nu-i mai recunosc nobilului facultatea de a fi biologic superior, privilegiat
prin naştere din punct de vedere social.
Respectul față de tradiție și față de ordinea instituită e înlocuit de dorința de reformă și afirmare
a unei egalități naturale între toți oamenii.

La începutul secolului al XIX-lea nobilimea regăsește un rang social care îi fusese reproşat în
veacul precedent. Se reîntoarce în finanțe, în armată și diplomație.
Abatele Coyer contestă sistemul nobiliar propunând o soluție coerentă: înlocuirea nobilimii cu
noul grup al comercianților.

Nobilii ajung se fie definiți de rafinament, narcisism, delicateți, ajungând să-și piardă identitatea
de sex. Jovellanos:

Personajele literare sunt în felul lor fiii Luminilor, în sensul că sunt concretizarea literară, dar
trăită de toți la modul realității, a descalificării nobilimii în calitate de forță capabilă să
regenereze, să-și asume modernitatea unei Franțe noi, imaginate de filosofi, întrevăzute în
timpul Revoluției și construite de-a lungul sec XIX.
 OMUL DE LITERE
Roger Chartier

*sec. XVII În Enciclopedie Voltaire scrie articolul "Oameni de Litere", beneficiarii acestui
nume fiind cei cu o cultură vastă care se manifestă în toate domeniile (enciclopedist),
"litere" referindu-se la științe, nu la literatură. Literatul se ocupă de critica gramaticală a
autorilor greci și latini.

Mai mult decât calitatea de autor care trăiește din condei, ceea ce-l caracterizează pe omul de
litere din sec XVIII este participarea la "societatea oamenilor de litere". Adică întâlniri în
saloane și dineuri pariziene. Acestea devenind, mai târziu, expresia unui ansamblu de locuri de
socializare intelectuală.
*sec XVIII Adevăratul om de litere este maestrul discursului în societate.

Contradicțiile care definesc condiția omului de litere în evul Luminilor: între privilegiu și
egalitate, între protecție și independență, între prudență reformatoare și aspirația utopică.

PREOTUL
Dominique Julia

"Legea nu poate decât să le pună frâu celor răi din fire și să mențină ordinea exterioară; dar
numai pastorilor le este încredințată ordinea interioară. Un bun paroh este imaginea unui
Dumnezeu de pace și îndurare." Pierre de Clorivière.

În sec XVIII accentul este pus mai curând pe sarcina socială decât pe mistica unire cu
divinitatea. Contează nu atât credințele religioase pe care parohii ar trebui să le mențină, cât
rezultatul produs de administrarea practicilor în sânul parohiei și hermeneutica predicărilor lor:
ca educatori, ei au reușit să civilizeze un întreg popor.
Jezofismul austriac (sofismul = un raționament corect în aparență dar fals în realitate) de la
sfârșitul secolului definește preotul ca fiind un paroh‒funcționar de stat, expert agronom.
Mai târziu riturile și simbolurile religioase determină un control social care-i transformă pe
credincioși în obiectul unei politici.