Vlad epe

Mari Români

1/10/2019

Deseag Teodora-Maria-Andreea Bogdan

 Vlad Țepeș

Vlad Țepeș este, datorită realizărilor sale, un mare român. Cel mai mare, am spune
noi. O precizare importantă de făcut, însă, este faptul că, deși lumea îl știe și sub denumirea de
Vlad Dracul, acesta era numit, de fapt, în popor, Drăculea (forma populară a numelui lui; cea
literară este, într-adevăr, „Dracul”). Alte denumiri sub care apare sunt „Draculia”;
„Drakulya”, „Dracuglia” sau „Drakulyam”.1 Totuși, o mențiune importantă este faptul că
numele domnitorului provine de la numele tatălui său, Vlad I, numit și Vlad Dracul, care
fusese investit în ordinul Dragonului, numele de „Dracul” derivând de la străvechiul simbol
al acestui ordin.

Vlad Țepeș este un personaj important din istoria românească . În cele 3 domnii,
acesta a pus bazele unei societăți corecte prin teroare, după cum va fi demonstart. Astfel,
prima domnie a acestuia este precedată de o serie de evenimente precum eșecul trupelor lui
Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei, și ale lui Vlad Dracul, voievodul Țării
Românești, tatăl lui Vlad Țepeș, la Varna, în 1444, împotriva otomanilor. Relațiile lui Vlad
Dracul cu Iancu de Hunedoara se deteriorează 2, iar, la scurt timp, acesta moare în urma unei
expediții de pedepsire a lui de către domnul Transilvaniei, în satul Bălteni. 3 După moarte
acestuia, Vlad Țepeș era cel „îndreptățit să ocupe tronul Țării Românești, care, însă, era
ocupat e Vladislav al II-lea, vărul său din familia Dăneștilor, întrucât el era ostatic la turci.
Totuși, el reușește, cu ajutor, să treacă Dunărea, înscăunându-se voievod la Tărgoviște, în al
cincelea deceniu al secolului al XV-lea. 4

Vlad Țepeș s-a dovedit a fi un mare român și un mare om în momentul în care, în anul
1448, adresează o scrisoare „fraților și prietenilor” din Brașov, scrisoare ce dovedește „în mod
indiscutabil urcarea lui pe tron”5 și fiind „o dovadă a abilității sale diplomatice la o vârstă încă
fragedă”.6 După părăsirea tronului din cauza lipsei de experință și a unei armate în urma
atacurilor lui Vladislav, Vlad Țepeș l-a însoțit pe Iancu la Buda și la Pesta, îmbogățindu-și
experiența militară și diplomato-politică. A doua domnie a lui Vlad Țepeș este determimnată
1
Ioan Bogdan. Vlad Țepeș și Narațiunile germane și rusești asupra lui-studiu critic, București, editura Librăriei
Socecu& Comp., 1886, pp. 60-61.
2
Ibidem, p. 42
3
D.R.H., B., vol. III, p. 289 (astăzi comunca Periș, Ilfov) apud Emil Stoian. Vlad Țepeș. Mit și realitate istorică,
București, editura Albatros, 1989, p. 42.
4
Emil Stoian. Vlad Țepeș. Mit și realitate istorică, București, editura Albatros, 1989, p. 44.
5
I. Mihnea, XV/1, p. 35 apud Emil Stoian. Vlad Țepeș. Mit și realitate istorică, București, editura Albatros, 1989,
p. 44.
6
Emil Stoian. Vlad Țepeș. Mit și realitate istorică, București, editura Albatros, 1989, p. 44.

1
de apropierea de Iancu de Hunedoara, înrăutățirea relațiilor dintre acesta și Vladislav, pe de o
parte, și Imperiul Otoman, pe de cealaltă parte. Fiind preocupat de apărarea fronturilor
antiotomane, Iancu de Hunedoara îl însărcinează pe Vlad Țepeș cu apărarea sudului
Transilvaniei, acesta fiind cunoscut ca un bun om de arme. Astfel, având la dispoziție o
armată de „ostași călări”7, reușește să câștige lupta împotriva lui Vladislav odată cu trecerea
munților în Țara Românească, fiind susținut de regele Ungariei, Ladislau. În amintirea lui
Vladislav, vărul său de al doilea, Țepeș ridică, la Tîrgșor, o biserică. 8 Astfel, încă o dată,
voievodul dă dovadă de omenie, deși e cunoscut ca fiind unul dintre cei mai sângeroși
conducători, dar și de diplomație. Un alt aspect important legat de importanța voievodului este
faptul că, atât regele Ungariei, cât și Iancu de Hunedoara îl considerau a fi „un colaborator
devotat și un sprijin puternic în marele plan de respingere generală a turcilor” 9; datorită
intențiilor sale antiotomane, „prezența lui pe tronul Țării Românești constituia o garanție a
apărării Transilvaniei”10, iar faptul că ajunge la putere ajutat fiind de Iancu și Ladislau îl
obligă să facă promisiuni Coroanei maghiare11 și încheie o alianță cu regele Ungariei
împotriva turcilor.12

Faptul că Vlad Țepeș e un mare român se reflectă și în aceste situații, fiind un voievod
de încredere, patriot și cinstit; de asemenea, el înțelesese faptul că, în Țara Românească,
puterea domnească slăbise, iar perioada premergătoare domniei sale a fost una de „fărâmițare
feudală pe care el a reușit s-o învngă”13, iar statutul său de mare român este menținut și de
faptul că el înțelesese, de la o vârstă fragedă, că luptele împotriva turcilor ar fi avut succes
numai în situația în care puterea centrală era realmente consolidată 14, ceea ce arată nu numai
devotamentul său față de țară, ci și capacitățile sale organizatorice extrem de bine puse la
punct. De altfe, după cum a fost anterior afirmat, meritul, probabil, cel mai mare al
7
C. Șerban, Relațiile lui Vlad Țepeș cu Transilvania și Ungaria, în „Revista de istorie”, nr. 11/1976, p. 1702 apud
Emil Stoian. Vlad Țepeș. Mit și realitate istorică, București, editura Albatros, 1989, p. 54.
8
Emil Stoian. Vlad Țepeș. Mit și realitate istorică, București, editura Albatros, 1989, pp. 54-55.
9
Din istoria Transilvaniei, vol. I, Editura Academiei, București, 1961, p. 165; N. Iorga, Geschichte des
Osmanichen Reiches, Gotha, 1909, vol. II, p.111 apud Emil Stoian. Vlad Țepeș. Mit și realitate istorică, București,
editura Albatros, 1989, p. 55.
10
Din istoria Transilvaniei, vol. I, Editura Academiei, București, 1961, p. 165; N. Iorga, Geschichte des
Osmanichen Reiches, Gotha, 1909, vol. II, p 165 apud Emil Stoian. Vlad Țepeș. Mit și realitate istorică, București,
editura Albatros, 1989, p. 55.
11
Hurmuzaki, XV/1, p. 46 apud Emil Stoian. Vlad Țepeș. Mit și realitate istorică, București, editura Albatros,
1989, p. 56.
12
Hurmuzaki, XV/1, p. 45 apud Emil Stoian. Vlad Țepeș. Mit și realitate istorică, București, editura Albatros,
1989, p. 56.
13
Manole Neagoe, Problema centralizării statelor feudale românești, Moldova și Țara Românească, scrisul
Românesc, Craiova, 1977, p. 82, 174, 214, 217 apud Emil Stoian. Vlad Țepeș. Mit și realitate istorică, București,
editura Albatros, 1989, p. 56.
14
Emil Stoian. Vlad Țepeș. Mit și realitate istorică, București, editura Albatros, 1989, p. 57.

2
voievodului este instaurarea ordinii și corectitudinii în societate, deși au fost impuse în mod
agresiv și violent. Se poate spune, deci, că a reușit să taie de la rădăcină problemele principale
ale unui popor necinstit; o cauză a slăbirii puterii domnești era și dezbinarea marilor boieri și
dregători ai țării, fapt ce a dus la tragerea în țeapă a 500 dintre aceștia (cifră
exagerată,probabil)15. Boierii trădători și schimbători de domn au avut, de asemenea, aceeași
soartă,, fiind torturați și trași în țeapă alături de familiile și slujitorii lor. 16

Un motiv important, așadar, pentru care îl considerăm un mare român e faptul că „ura
răul în țara lui, încât dacă cineva făcea rău, furt sau tâlhărie sau vreo minciună sau nedreptate,
nici unul dintre aceștia nu rămânea viu”.Măsurile împotriva acestor acțiuni nu vizau doar
boierii, ci și preoți, călugări sau oameni de rând. 17 De asemenea, „a vrut să scape ţara şi de
tâlharii de drumul mare, care se ascundeau prin codri şi, ieşind, îi jefuiau pe trecători, mai cu
seamă pe negustorii care duceau cu ei mărfuri şi bani”; cetele de ostași însărcinați cu
menținerea ordinii se ocupau de aceste probleme, tăindu-i, spânzurându-i și trăgându-i în
țeapă pe hoți.”.18 O altă realizare a domnitorului a fost reorganizarea țării prin întărirea
cetăților, a zidurilor cetății de scaun de la Târgoviște, cetății Poienari, refăcând și oastea mică
a țării.19 Cea de a treia domnie, una de scurtă durată, a dus la arestarea voievodului de către
Matei Corvin, din cauza plângerilor orașelor din sudul Transilvaniei și dușmanilor sași
formulate împotriva lui.20

Concluzionând, statutul de cel mai mare român al lui Țepeș poate fi asociat domniilor
sale ce au adus avantaje pe plan politic și organizatoric; acesta, după cum reiese, nu era numai
cel ce lupta pentru țară împotriva otomanilor, întrucât reușise să instaureze corectitudinea și
cinstea într-un popor format din tâlhari și leneși, precum arată scrierile. „Curagios până la
temeritate”, Țepeș era dispus să sacrifice orice pentru mântuirea țării de străini, organizând
statul „militărește” și introducând în țară „o securitate publică mai până la necrezute”. 21
Acțiunile sale au pus, așadar, bazele unei societăți mai bune atât pe plan politic și militar, cât
și moral.

15
Michael Beheim, Gedicht Über den Woiwoden Vlad II Drakul, ed. Gr. Conduratu, pp. 40-41 apud Emil Stoian.
Vlad Țepeș. Mit și realitate istorică, București, editura Albatros, 1989, pp. 57-58.
16
L. Chalcocondil, Expuneri istorice, Editura Academiei, București, 1958, p. 45 apud Emil Stoian. Vlad Țepeș. Mit
și realitate istorică, București, editura Albatros, 1989, p. 58.
17
Cronicile slavo-române publicate de I. Bogdan, Editura Academiei, ed. P.P. Panaitescu, București, 1959, p. 209
apud Emil Stoian. Vlad Țepeș. Mit și realitate istorică, București, editura Albatros, 1989, p. 58.
18
Neagu Djuvara. De la Vlad Țepeș la Dracula Vampirul, editura Humanitas Junior, 2003, pp. 33-34.
19
Ibidem, pp. 34-35.
20
Emil Stoian. Vlad Țepeș. Mit și realitate istorică, București, editura Albatros, 1989, p. 119.
21
Ioan Bogdan. Vlad Țepeș și Narațiunile germane și rusești asupra lui-studiu critic, București, editura Librăriei
Socecu& Comp., 1886, p. VI.

3
Bibliografie
Cărți

Bogdan, Ioan. Vlad Țepeș și Narațiunile germane și rusești asupra lui-studiu critic, București,
editura Librăriei Socecu& Comp., 1886.

Djuvara, Neagu. De la Vlad Țepeș la Dracula Vampirul, editura Humanitas Junior, 2003.

Stoian, Emil. Vlad Țepeș. Mit și realitate istorică, București, editura Albatros, 1989.