Tudor Vladimirescu

Într-o familie de moşneni din părţile Gorjului, în satul Vladimiri, s-a născut în jurul
anului 1780 acela ce avea să deschidă istoriei noastre porţile epocii modeme: Tudor
Vladimirescu. După ce, copil fiind, a agonisit de la un bătrân din sat ştiinţa cititului, a plecat la
vârsta de 10-12 ani la Craiova, unde a intrat în slujba familiei Glagovenilor. Câştigând preţuirea
acestora, Tudor a primit însărcinarea să le administreze moşiile de la Baia de Aramă şi Glagova.
La 18 ani - fapt semnificativ şi important pentru destinul său - s-a înscris în corpul de oaste al
pandurilor. În fruntea unor cete de panduri, Tudor a participat la războiul ruso-turc din 1806-
1816. Ca răsplată a faptelor de vitejie săvârşite pe câmpul de luptă alături de trupele ruse, a fost
înaintat la gradul de locotenent (porucic), a fost decorat cu ordinul Sf. Vladimir şi a primit un
inel din partea ţarului, pe care erau gravate iniţialele numelui său

În anul 1806, Tudor a fost numit vătaf de plai la Cloşani, în grija lui intrând îndeosebi
probleme grănicereşti. În acelaşi timp se ocupa şi cu arendăşia, morăritul şi negoţul pentru care
făcea numeroase drumuri în ţară şi străinătate. Călătoriile i-au fost cu folos tânărului Tudor. Ele
l-au pus în contact direct cu marile probleme politice şi sociale ale Europei (atunci aveau loc
Congresul de la Viena, mişcarea carbonarilor italieni, atunci se organiza mişcarea de eliberare a
grecilor, cunoscută sub numele de Eteria, atunci s-au produs răscoala antiotomană a sârbilor şi
revoluţia spaniolilor din 1820-1823), dar, mai cu seamă, i-au înlesnit o bună cunoaştere a stării
grele în care se găsea poporul său.

Clăcaşii erau siliţi să presteze zile de muncă peste cele rânduite. Dreptul de folosire a
iazurilor, păşunilor, pădurilor, dreptul de desţelenire a pământurilor erau mereu mai îngrădite.
Povara obligaţiilor fiscale datorate domniilor fanariote, ce se arătau vrednice mai cu seamă în
strângerea agoniselii oamenilor nevoiaşi, ajunsese de nesuportat. Dublei exploatări - a boierilor şi
a domniei - se alăturau relele pricinuite de dominaţia otomană, de atacurile trupelor de pradă ale
paşalelor de la Dunăre.

Revoluţia pornită în ianuarie 1821, în ţinutul Gorjului, la Padeş, cuprindea în programul

ei revendicări sociale, economice şi politice importante.

Între proiectele lui Tudor se înscria, de asemenea, realizarea unor legături strânse între
Ţara Românească şi Moldova, care să constituie premisa formării unui stat unitar românesc.
«Urmează să ştim - scria el - cele ce se fac acolo (în Moldova) şi să le vestim ceste de aici ca,
fiind la un gând şi într-un glas cu Moldova, să putem câştiga deopotrivă dreptăţile acestor prin-
ţipaturi, ajutorându-ne unii pe alţii.»

Numit de întregul popor «domnul Tudor», viteazul pandur a început «a poruncit şi

înlăuntru şi afară ca un stăpânitor». De cum a sosit în capitală, la Bucureşti, spune un
contemporan pe nume Dârzeanu, «mulţi dintre locuitorii politiei (oraşului) cum şi cei de pe
afară... alergau cu jalbe de plângere la slugerul Tudor, dându-i titlul de domnul Tudor». Cât timp
a deţinut puterea, Tudor a luat unele măsuri de traducere în fapt a promisiunilor făcute în
proclamaţiile sale de a asigura «slobozenia de sub stăpânirea domnilor şi boierilor». A căutat să-
şi întărească armata, propunând divanului ca toată ţara sa ia pilda ispravnicilor de Olt: Papa
Vladimirescu (fratele său) şi Vasile Moangă, care strânseseră un mare număr de oşteni. A cerut
în acelaşi timp marelui vistier Alecu Filipescu să dea porunci «tutulor vătaşilor de plaiuri ca
jumătate din plăiaşii ce vor fi având, care vor fi mai vrednici şi deprinşi la arme» să fie de îndată
trimeşi la Cotroceni, înarmaţi bine cu pistoale şi puşti.

Măsurile preconizate de Tudor au înspăimântat pe boieri - dintre care unii au fugit sau l-au
trădat - şi au neliniştit marile puteri străine. Înalta Poartă a hotărât să intervină cu armele.În faţa
primejdiei apărute din pricina trecerii Dunării de către trupele otomane de represiune, Tudor s-a
îndreptat la 8 mai 1821 spre Oltenia. Treisprezece zile mai târziu, la Goleşti, Tudor a fost arestat.
După o judecată nedreaptă a fost condamnat şi ucis la 27 mai 1821 pe malul Dâmboviţei, în
preajma Târgoviştei.