Limba și literatura română

Clasa a X-a
TEXTUL NARATIV
Nuvela realistă şi psihologică

„Fă trei cruci și zi „Doamne-ajută!” când treci pragul casei, fie ca să ieși, fie ca să intri, căci lumea din
întâmplări se alcătuiește, iar întâmplarea e noroc ori nenorocire, și nimeni nu știe dacă e rău ori bun ceasul în
care a pornit, nici dacă va face ori nu ceea ce-și pune de gând. Busuioc însă, bogătoiul, era om care știe ce
voiește. Pe vrute, pe muncite, pe chibzuite, el ajunsese gospodar ce ară cu patru pluguri zece zile de-a rândul și
seamănă brazdele numai cu grâu bob ales, și de aceea se putea simți destoinic a scoate la capăt lucruri pe care
alții nici măcar de gând a și le pune nu se încumetau. Se ivise holeră-n țară, iar Busuioc nu voia să știe de ea.
Holeră-n timpul secerișului?! La aceasta nu s-a gândit și nici acum nu voia să se gândească. Avea patruzeci de
jugăre de pământ acoperite cu grâu, un singur lan ce șovăia mereu sub sarcina de spicuri grele; holeră,
neholeră el trebuia să-și adune rodul în timp de trei zile, căci puțin se scutură de la cei săraci, dar mult de la
dânsul.
Și de la mulți mult s-ar scutura în fieștecare an și încă mai mult ani și ani de-a rândul dacă n-ar fi
brațul pădurenilor flămânzi. Simțind apropierea timpului de secere, pădurile se pun în mișcare colibă cu
colibă, sat cu sat se adună, văile pornesc întregi spre câmpia întinsă, și în câteva zile cât ține locul din Mureș
până în părțile Orăzii și până la izvoarele Crișurilor nu mai rămân prin sate decât moșnegii neputincioși,
babele bătrâne și copiii nevârstnici; setea de viață îi ia și-i duce pe toți la sărbătoarea cea mare ce se ține în
fieștecare an o dată pentru împărțirea pânei de toate zilele.[…]
– Măi taică, eu zic să mă duc eu, grăi Iorgovan, iar Iorgovan era feciorul tătâne-său.
Busuioc nu prea stetea de vorbă cu oamenii, și unul dintre oamenii cu care mai ales nu stetea de vorbă
era fiul său, Iorgovan.[...]
Fă trei cruci și zi „Doamne-ajută!” când treci pragul casei, fie ca să ieși, fie ca sa intri, căci lumea din
întâmplări se alcătuiește, iar întâmplarea e noroc sau nenorocire și nimeni nu știe dacă e rău ori bun ceasul în
care a pornit, nici dacă va face ori nu ceea ce-și pune de gând. Nenorocirea îl ajunsese năprasnic pe Iorgovan;
a dat în graba lui peste stâlp, s-a izbit de el, a spart lampa și a căzut aprins la pământ.
Cine e oare acela care s-ar încumeta să se laude că nu i s-ar fi putut întâmpla și lui una ca aceasta?!
[...]
Și s-a dus Simina la Curtici, fiindcă nu mai putea să rămână. Busuioc era gata să-și dea toată averea ca
să-și vadă încă o dată feciorul pus în picioare, dar nu i-a spus doctorului că a venit Simina, pădureanca, să-l
vadă și să-l caute pe bolnav.[...]
– Vai, Doamne! Tu, Simino! Săracul de mine! șopti el; apoi își adună toate puterile, ridică amândouă
brațele spre ea, o apucă de umeri, o aduse spre el și-i sărută gura, apoi un ochi, apoi celălalt, apoi o depărtă, ca
să se poată uita drept în fața ei, și iar o sărută. Ea îi luă mâna și o dădu încetinel înapoi, se lăsă pe pat lângă
dânsul, își puse capul lângă al lui și câtva timp rămaseră așa, tăcuți și nemișcați.
(Ioan Slavici – Pădureanca)
1. Indică o temă și câteva motive literare ale fragmentelor din nuvela Pădureanca.
2. Identifică cel puțin două elemente ale realismului în fragmentul dat.
3. Comentează, în 4-5 fraze, citatul: „Fă trei cruci și zi „Doamne-ajută!” când treci pragul casei, fie
ca să ieși, fie ca să intri, căci lumea din întâmplări se alcătuiește, iar întâmplarea e noroc ori
nenorocire, și nimeni nu știe dacă e rău ori bun ceasul în care a pornit, nici dacă va face ori nu ceea
ce-și pune de gând.”
4. Identifică două elemente ale oralității în fragmentul dat.
5. Transcrie pasajul în care este ilustrat stilul indirect liber.
5. Identifică două trăsături ale nuvelei realiste în fragmentul dat.
6. Argumentează, folosindu-te de exemple din text, că fragmentul citat se încadrează în categoria
prozei obiective.
 Limba și literatura română
Clasa a X-a
TEXTUL NARATIV
Romanul subiectiv

„O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie... Trebuie timp si trebuie complicitate pentru
formarea ei. De cele mai multe ori te obişnuiesti greu, la început, să-ţi placă femeia fără care mai târziu nu mai
poţi trăi. Iubeşti întâi din milă, din îndatorire, din duioşie, iubeşti pentru că ştii că asta o face fericită, îţi repeţi
că nu e loial s-o jigneşti, să înşeli atâta încredere. Pe urmă te obişnuieşti cu surâsul şi vocea ei, aşa cum te
obişnuieşti cu un peisaj. Şi treptat îţi trebuieşte prezenţa ei zilnică. Înăbuşi în tine mugurii oricăror altor
prietenii și iubiri. Toate planurile de viitor ţi le faci în funcţie de nevoile şi preferinţele ei. Vrei succese ca să ai
surâsul ei. Psihologia arată că au o tendinţă de stabilizare stările sufletesti repetate si că, menţinute cu voinţă,
duc la o adevărată nevroză. Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la început, patologic pe urmă….
Ameţind totul, această iubire înflorea fără seamăn, cum înfloresc sălbatic, în luna mai, nimfele
lujerilor de crin. Cu ochii mari, albastri, vii ca nişte întrebări de cleştar, cu neastâmpărul trupului tânar, cu gura
necontenit umedă şi fragedă, cu o inteligenţă care irumpea, izvorâtă tot atât de mult din inimă cât de sub
frunte, era, dealtfel, un spectacol minunat. Izbutea să fie adorată de camarazi, băieţi și fete deopotrivă, căci
înfrumuseţa toată viaţa studenţească. Ştiau toţi orele ei de cursuri şi i se preţuia prezenţa, ca unei adevărate
vedete, fragile și mici, pe vastele culoare. Făcea totul cu pasiune. Uneori isprăvile ei ţineau de miracol. Când
am început să studiez filozofia din timpurile mai noi și mai ales problema spaţiului și timpului, am simţit
nevoia să audiez un an de zile un curs de matematici superioare, făcut de un profesor savant, de reputaţie
europeană. Şi ea, care nu urma decât franceza și româna, care avea oroare de matematici - fusese de doua ori
corigentă din cauza lor - numai ca să fim împreună, mă însoţea şi asculta acum, o oră pe săptămână, serioasă şi
cuminte ca un căţeluş, principiile generale ale calculului diferenţial. Partea năzdrăvană era că, deşi în linii
generale nu înţelegea nimic desigur, după curs punea surprinzătoare întrebări despre unele detalii (și cum
întreba de pasionat...). Nu mai vorbesc că nu lipsea nici de la cursul de enciclopedia filozofiei, unde afla
noutăţi despre viaţa celulară. De altfel, în scurtă vreme, a trebuit să ne mutăm împreună, pentru că nu mai
puteam sta nici câteva ceasuri despărţiţi unul de altul.”
(Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război)

1. Menţionează tema textului.

2. Transcrie două mărci ale subiectivităţii din text.
3. Explicaţi motivul pentru care personajul feminin a urmat cursurile de matematici superioare şi
cursul de enciclopedia filozofiei.
4. Rezumă în maximum cinci rânduri fragmentul de mai sus.
5.Argumentează, folosindu-te de exemple din text, că fragmentul citat se încadrează în categoria
prozei subiective.
 Limba și literatura română.
Clasa a X-a
TEXTUL NARATIV
Romanul balzacian

„Sunt case în unele oraşe de provincie a căror privelişte insuflă aceeaşi melancolie pe care o provoacă
mănăstirile cele mai sumbre, întinderea şesurilor cu bălării şi mărăcini, nespus de mohorâte, ruinele cele mai
pline de jale. Poate că dăinuiesc îndeolaltă în aceste case şi tăcerea schiturilor, şi întinderea stearpă a şesurilor
cu bălării şi mărăcini, şi rămăşiţele ruinelor; viaţa şi mişcarea sunt atât de mocnite înăuntru, încât un străin le-
ar crede nelocuite dacă n-ar întâlni deodată privirea slabă şi rece a unei fiinţe neclintite, cu obrazul pe jumătate
de schimnică, înclinat peste pervazul ferestrei, la vuietul unui pas necunoscut.
Acelaşi suflu de melancolie se desprinde din fizionomia unei locuinţe aşezate în Saumur, la capătul
străzii care duce, în urcuş, spre castel, prin partea de sus a oraşului. Strada, acum puţin umblată, încinsă vara,
îngheţată iarna, întunecoasă pe alocuri, se deosebeşte între toate prin sonoritatea pavajului de prundiş mărunt,
întotdeauna uscat şi curat, prin îngustimea întortocheatei sale căi, prin tihna caselor sale, care ţin de târgul cel
vechi şi domină meterezele.
Locuinţele de trei ori seculare sunt încă trainice, deşi durate din lemn, iar aspectele lor felurite dau
acestei părţi din Saumur originalitatea care atrage luarea-aminte a anticarilor şi a artiştilor. Cu neputinţă ar fi
să treci prin faţa unor asemenea clădiri fără a admira uriaşele grinzi, cu capetele lor cioplite în chip de figuri
bizare, încununând cu un negru basorelief parterul celor mai multe din ele. Aici, grinzile de lemn transversale
sunt acoperite cu ardezie şi ies în relief dungi albastre pe şubredele ziduri ale unui sălaş cu acoperişul terminat
în grinzi aşezate perpendicular pe un perete de paiantă, acoperiş pe care anii l-au gârbovit şi a cărui putredă
şindrilă s-a scorojit sub acţiunea alternativă a ploii şi a soarelui. Dincolo se zăresc pervazurile roase şi
înnegrite ale ferestrelor cu gingaşe încrestături, care abia se mai desluşesc, şi par prea fragile pentru ghiveciul
de lut cafeniu de unde se înalţă garoafele şi trandafirii vreunei biete lucrătoare.
În acest ţinut, ca şi în Touraine, vicisitudinile atmosferei domină viaţa comercială. Podgorenii,
proprietarii, negustorii de cherestea, dogarii, hangiii şi marinarii, cu toţii pândesc o rază de soare; se culcă
seara tremurând ca nu cumva să afle dimineaţa că peste noapte a dat îngheţul; se tem de ploaie, de vânt, de
secetă, şi toţi ar voi apă, căldură sau nori la poruncă. E un necurmat duel între cer şi interesele pământeşti.
Barometrul posomorăşte, înseninează şi înveseleşte mutrele pe rând.
Vechile palate ale oraşului sunt aşezate în partea de sus a acestei străzi, locuită odinioară de nobilii
ţinutului. Clădirea plină de melancolie, unde s-au petrecut întâmplările povestirii de faţă, era tocmai una din
asemenea case, rămăşiţe venerabile ale unui veac în care lucrurile, ca şi oamenii, aveau acea simplicitate
caracteristică pe care moravurile franceze o pierd văzând cu ochii.
După ce ai străbătut acest pitoresc drum cu cotituri, ale cărui amănunte ― chiar şi cele mai
neînsemnate ― trezesc amintiri şi a cărui impresie generală ajunge a te cufunda într-un fel de visare fără voie,
zăreşti o adâncitură destul de întunecoasă, unde la mijloc se află pitita poarta „casei domnului Grandet”. (...)
Dar e peste putinţă a înţelege tâlcul acestei denumiri provinciale fără a da biografia domnului Grandet.
(...) Orice om din Saumur era încredinţat că domnul Grandet avea o comoară ascunsă, doldora de ludovici, şi
că noaptea se desfăta în nespusa plăcere pe care ţio dă priveliştea unei imense grămezi de aur. Zgârciobii,
îndeosebi, aveau un fel de nezdruncinată siguranţă în aceasta numai văzându-i ochii, care-şi însuşiseră parcă
culoarea galbenului metal. (...) „Casa domnului Grandet”, această casă ştearsă, rece, mută, aşezată în susul
oraşului şi adăpostită de ruinele meterezelor. Cei doi stâlpi şi bolta, alcătuind ochiul de poartă, ca şi casa, erau
din tuf, acea piatră albă ce se găseşte pe ţărmul Loarei şi e atât de moale, încât durata-i mijlocie abia dacă
ajunge la două sute de ani. Numeroasele şi inegalele găuri ciudat săpate de ploaie şi de vânturi dădeau curbelor
concave şi părţilor laterale ale porţii înfăţişarea lespezilor ventriculare ale arhitectonicii franceze şi oarecare
asemănare cu porticul unei închisori. Deasupra bolţii domnea un basorelief sculptat în piatră tare, reprezentând
cele patru anotimpuri, figuri roase şi înnegrite de ani. Deasupra acestui basorelief, pe brâul ieşit în afară, se
înălţau câteva din acele vegetaţii datorite întâmplării, galbene parecherniţe, volbură, rochiţa-rândunicii,
pătlagină şi un tânăr cireş destul de mărişor.
Poarta, de stejar masiv, scorojită, afumată, brăzdată de crăpături, şubredă în aparenţă, era zdravăn
ghintuită cu piroane, care înfăţişau desene simetrice. O ferestruică mică, pătrată, dar cu gratii dese şi înroşite
de rugină, se afla în mijlocul portiţei construite în poarta cea mare şi slujea, ca să spunem aşa, de suport unui
ciocan prins cu cârlig, care lovea capul schimonosit al unui piron.”
(Honoré de Balzac, Eugénie Grandet)
1. Precizează un mod de expunere utilizat în text şi justifică-ţi alegerea.
2. Notează tipul de narator şi perspectiva narativă din textul dat.
3. Motivează cum se obţine efectul de realism în secvenţa citată.
4. Transcrie indici de timp şi de spaţiu din fragmentul citat.
5. Numește câmpul semantic care predomină în fragmentul citat.
6. Prezintă descrierea de tip focalizant (zoom progresiv) aşa cum apare în text.
7. Precizează informaţiile ce se desprind din fragment despre mediul social.
8. În viziunea lui Balzac, o casă este un document sociologic şi moral care, atent studiat, oferă
posibilitatea reconstruirii unei întregi societăți. Exprimă-ţi opinia, într-un text de 15-20 de rânduri,
despre această afirmaţie