TEMA 7:

Spaţiul românesc între diplomaţie şi conflict

în Evul Mediu (sec. XIV-XVI)
şi la începuturile modernităţii (sec. XVII-XVIII)

I. SPAŢIUL ROMÂNESC ÎNTRE DIPLOMAŢIE ŞI CONFLICT ÎN EVUL MEDIU (SEC. XIV-XVI)

Epoca medievală se caracterizează prin existența relațiilor suzerano-vasalice între state. Astfel, un stat (numit
vasal) accepta și recunoștea printr-un tratat protecția unui alt stat mai puternic (numit suzeran). În schimbul
protecției primite, statul vasal avea obligația de a acorda ajutor militar la nevoie și de a desfășura o politică externă
conform principiului ”prieten prietenilor și dușman dușmanilor” statului suzeran.

Situația internațională în sec XIV-XVI este caracterizată de declinul Hoardei de Aur și de ascensiunea Ungariei și
Poloniei, care inițiază campanii militare de expansiune în sud-estul Europei. În paralel, la jumătatea sec. XIV începe
și expansiunea turcească în Europa de Est. Turcii ocupă mare parte din Peninsula Balcanică și, spre sfarșitul sec.
XIV, ajung la Dunăre, în vecinătatea Țărilor Române. Expansiunea rapidă a acestei mari puteri ”păgâne”
(necreștine) a fost favorizată de slăbiciunea Imperiului Bizantin (doar Constantinopolul mai rezista presiunii
otomane) și de mobilitatea soldaților otomani echipați cu armament ușor de luptă. Intenția sultanilor otomani era
aceea de a înainta de-a lungul Dunării pentru a ajunge la Viena, considerată ”inima Europei”. Situația s-a agravat
la jumătatea sec. XVI când Ungaria, după ce a fost zdrobită în bătălia de la Mohacs (1526), a fost transformată în
1541 în pașalâc (provincie otomană).
În acest context, Țările Române s-au văzut direct vizate de pericolul otoman. Abia devenite independente față de
Ungaria, ele luptă începând de la sfârșitul sec. XIV pentru păstrarea integrității teritoriale și pentru menținerea sau
recâștigarea independenței față de Imperiul Otoman.
Conflictele românilor cu turcii sunt, pe tot parcursul Evului Mediu, ”asimetrice”. Neavând resurse suficiente pentru
a face față pericolului turcesc, Țările Române adoptă o strategie în general defensivă (de apărare) și tactici prin
care suplinesc lipsa soldaților și a echipamentului militar adecvat, precum tactica ”pământul pârjolit”, hărțuirea
adversarului, atacurile – surpriză, atragerea inamicului în zone cu relief nefavorabil (văi înguste, mlaștini). Pentru
mai multe șanse de izbândă, Tarile Române sunt active în relațíile internațíonale, participând la frontul european
antiotoman. Astfel, în sec. XIV-XVI, Țările Române participă alături de alte state creștine la ”cruciada târzie” ce
avea ca scop apărarea creștinătății în fața pericolului Islamic și alungarea turcilor din Europa.
Politica externă a domnitorilor români îmbină acțiunile militare cu acțiunile diplomatice, având ca obiective
afirmarea individualității statelor românești, asigurarea integrității teritoriale și menținerea/recâștigarea
independenței. Uneori, în schimbul sprijinului militar antiotoman, domnitorii români recunoc suzeranitatea statelor
creștine mai puternice, precum Ungaria sau Polonia sau chiar acceptă plurivasalitatea (2 puteri suzerane în acelați
timp).
Rezultatul acstei politici externe a fost menținerea individualității statelor românești și evitarea transformării Țărilor
Române în pașalâcuri (provincii turcești). Disproporția de forțe și sprijinul redus din partea vecinilor i-a determinat
pe domnitorii români să poarte tratative cu Imperiul Otoman. Din sec. XV se încheie capitulații (acte de pace) prin
care se stabilește statutul Țărilor Române față de Imperiul otoman. Prin aceste capitulații li se recunoaște statutul
de stat tributar (care plăteste tribut în schimbul păcii) sau de stat vasal - care recunoaște suzeranitatea otomană, își
păstrează autonomia internă (instituții proprii, politică internă proprie), în schimb are față de Imperiul otoman
obligații economice (plata tributului anual) și militare, dar și obligația unei politici externe conform principiului
”prieten prietenilor și dușman dușmanilor” statului suzeran.
Secol Statul medieval Domnitor Acțiuni militare Acțiuni diplomatice

Primul domnitor român care s-a angajat în cruciada târzie.

Sfârșitul Țara Românească Mircea cel Bătrân, În 1388, după moartea lui Ivanco în luptele cu turcii, Mircea cel
secolului domn al Țării Bătrân alipește Dobrogea Țării Românești. Apoi sprijină populațiile
XIV Românești creștine de la sudul Dunării împotriva turcilor: astfel, în 1389 îl ajută
(1386-1418) pe cneazul Lazăr al sârbilor în bătălia antiotomană de la
Kossovopolje (Câmpia Mierlei), încheiată cu înfrângerea sârbilor.
Aceste acțiuni antiotomane ale lui Mircea duc la declanșarea
conflictului deschis cu Imperiul otoman. 1389 – încheie un tratat de alianță, la Radom, cu
Astfel, în 1394/1395, sultanul Baiazid I (“Fulgerul”) organizează o regele Vladislav Jagiello al Poloniei, împotriva
campanie de pedepsire la nordul Dunării. Cu o oaste inferioară Ungariei. Tratatul era încheiat de pe poziții egale,
numeric celei otomane, Mircea adoptă o tactică defensivă, pustiind cei doi suverani obligându-se să se sprijine
pământul și hărțuindu-și adversarul, tactică ce avea ca urmare reciproc împotriva dușmanului comun: regele
micșorarea efectivelor militare și demoralizarea inamicului. Bătălia Ungariei. Tratatul este reînnoit în 1390, la Lublau.
decisivă se dă într-o zonă mlăștinoasă numită ROVINE (10
oct.1394 sau 17 mai 1395) și se încheie cu victoria lui Mircea. Învins
Rezistența și cu mari pierderi, Baiazid se retrage din Țara Românească.
antiotomană a lui Consecințe:
Mircea cel Bătrân 1.Victoria de la Rovine a îndepărtat, pe moment, pericolul otoman
Basarb a asigurat asupra Țării Românești.
menținerea 2.Organizarea primei coaliții antiotomane. Creșterea pericolului otoman îl determină să își
individualității În 1396, la chemarea papalității, se organizează prima cruciadă schimbe orientarea antimaghiară și să se apropie
statului românesc antiotomană, sub conducerea regelui maghiar Sigismund de de Ungaria:
de la sud de Carpați Luxemburg. Participă la această cruciadă oastea ungară, cavaleri 1395 – încheie, la Brașov, un tratat de alianță
și evitarea occidentali (francezi, englezi, germani) și Mircea cel Bătrân. antiotomană cu regele maghiar Sigismund de
transformării sale în CRUCIADA DE LA NICOPOLE (la sudul Dunării) s-a încheiat Luxemburg. Este primul tratat antiotoman
pașalâc, așa cum dezastruos pentru creștini. încheiat în SE Europei. Urmare a acestui tratat,
se întâmplase cu Consecințe: prin care cei doi semnatari își promiteau sprijin
țaratele bulgare de 1. Desființarea țaratului bulgar de la Vidin. reciproc împotriva turcilor, Mircea cel Bătrân va
la sudul Dunării. 2. Descurajarea eventualelor încercări ale Occidentului de a mai participa la cruciada de la Nicopole (1396).
veni în ajutorul țărilor creștine din estul continentului.

La începutul sec. XV pericolul otoman slăbește,

Baiazid fiind luat prizonier de mongoli în bătălia
Începutul de la Ankara(1402). În anii următori, Mircea a
sec. XV desfășurat o intensă activitate diplomatică,
intevenind în luptele pentru putere dintre fiii lui
În cele din urmă se impune ca sultan Mehmed I, care organizează Baiazid. Nu îl susține pe Mehmed.
în 1417 o expediție militară contra Țării Românești.
Consecințe:
1. Mircea cedează otomanilor Dobrogea și cetățile de la Dunăre
(Turnu și Giurgiu)
2. Mircea acceptă plata tributului anual, în schimbul păcii. Acceptarea regimului tributar, în schimbul păcii.
Secol Statul medieval Domnitor Acțiuni militare Acțiuni diplomatice

Jumătatea Țara Românească VLAD ȚEPEȘ, La începutul domniei, Vlad Țepeș acceptă regimul tributar. Dar,
sec. XV domn al Țării după ce în 1459 Serbia a fost transformată în pașalâc (provincie
Românești turcească), pericolul ca Țara Românească să aibă aceeași soartă
1444; era foarte mare. În acord cu boierii, Vlad Țepeș ia decizia
1456-1462; declanșării luptei antiotomane. Astfel, el refuză in 1459 plata
1476 tributului (10 000 galbeni). În conditiile in care papalitatea finanteaza o noua
coalitie otomana condusa de regele Ungariei,
Vlad Tepes încheie în 1460 o alianță antiotomană
cu regele Matei Corvin al Ungariei
În iarna 1461/1462, Vlad evita o capcană otomană ce avea ca scop
capturarea lui la Giurgiu, după care atacă cetățile otomane de la
sudul Dunării.
Acțiunile antiotomane ale lui Vlad Țepeș (refuzul de a plăti tributul,
atacarea cetăților de la sudul Dunarii) l-au determinat pe sultanul
Mehmed al II-lea să organizeze în 1462 o expediție militară
împotriva Țării Românești. Domnitorul muntean a adoptat tactica
pământului pârjolit și a hărțuirii adversarului, evitând o ciocnire
directă, din cauza disproporției de forțe (conflict ”asimetric”).
În noaptea de 16/17 iunie 1462 are loc ATACUL DE NOAPTE DE
LA TÂRGOVIȘTE: Vlad Țepeș și o ceată de oșteni deghizați în
soldaţi turci au pătruns prin surprindere în tabăra otomană, cu
scopul de a-l ucide pe sultan. Și-au ratat scopul, dar au semănat
panică și confuzie în tabăra otomană, încât câteva mii de turci au
pierit în acest atac curajos.
Consecințe:
1. Sultanul Mehmed al II-lea s-a retras din Țara Românească, fără
a-și fi atins scopul: capturarea lui Vlad Țepeș și transformarea
Țării Românești în pașalâc.
2. Vlad Țepeș și-a pierdut tronul, deoarece boierii, văzând pericolul
îndepărtat, au trecut de partea lui Radu cel Frumos. Părăsit de
boieri, Vlad Ţepeş s-a refugiat în Transilvania în aşteptarea
ajutorului Mathias Corvin, regele Ungariei. Acuzat de tradare si
de înțelegere cu turcii, este arestat de Matei Corvin.
Secol Statul Domnitor Acțiuni militare Acțiuni diplomatice
medieval
În 1457, când Ștefan a devenit domn al Moldovei, țara era deja
A doua Moldova ȘTEFAN tributară turcilor, deoarece predecesorul lui Ștefan plătise tribut,
jumătate a CEL MARE, recunoscând suzeranitatea otomană.
sec. XV domn al Stefan a dus o politica externă echilibrată, evitând confruntarea cu În prima parte a domniei, Ștefan a plătit în continuare tribut
Moldovei doi dușmani în același timp. turcilor, concentrându-se pe normalizarea relațiilor cu Polonia și
(1457-1504) cu Ungaria.
Relațiile Moldovei cu Polonia erau încordate, fiindcă polonezii îl
adăposteau pe Aron_Vodă, pretendent la tronul Moldovei. În
1459, la Overchelăuți (pe Nistru) se încheie un tratat între
domnitorul Moldovei și regele polonez Cazimir al IV-lea: Ștefan
cel Mare recunoaște suzeranitatea Poloniei, iar Cazimir îl
recunoaște ca domn al Moldovei. Cei doi își promit ajutor militar
reciproc în caz de pericol.
Cu Ungaria, Moldova ajunge la conflict din cauza pretențiilor pe care
ambele le au asupra Chiliei, important centru comercial la gurile
Dunării. Ocuparea Chiliei de către Ștefan afecta grav interesele
comerciale ale Ungariei. În consecință, în 1467 regele Ungariei Matei
Corvin conduce o campanie militară contra Moldovei. Învinși la BAIA,
ungurii se retrag din Moldova. Astfel eșuează ultima încercare a
Ungariei de a impune, cu forța, dominația asupra Moldovei.

În a doua etapă a domniei, Stefan declanșează confruntarea cu

Imperiul Otoman, refuzând plata tributului in 1470. Apoi patrunde in
Tara Romaneasca, unde il alunga de la tron pe Radu cel Frumos,
supus turcilor. Turcii ii cer sa plateasca tributul restant si sa le cedeze
cetatile Chilia si Cetatea Alba, ce aveau un important rol comercial la
gurile Dunarii. Stefan refuza. Ca urmare, sultanul Mehmed al II-lea
“Cuceritorul” trimite în Moldova o armată condusă de Soliman-Pașa.
Fiind în inferioritate numerică și tehnică (conflict ”asimetric”), Ștefan
adoptă tactica pământului pustiit și a hărțuirii adversarului. La 10
ianuarie 1475, turcii suferă o înfrângere categorică la VASLUI
(PODUL ÎNALT), unde nu au putut profita de superioritatea lor
numerică din cauza terenului mlăștinos și din cauza ceții. Victoria
strălucită a moldovenilor a răspândit faima domnitorului Ștefan în
întreaga Europă, el fiind numit de către papă ”sabia creștinătății”.
Conștient că reacția sultanului Mehmed al II-lea va fi rapidă,
Ștefan a trimis la 25 ianuarie 1475 o scrisoare principilor
europeni, încercând să atragă alte țări creștine într-o coaliție
antiotomană. În această scrisoare, el arată Europei că Moldova
era ”poarta creștințății” și atrage atenția că prăbușirea Moldovei
 ar pune în pericol întreaga Europă. Dar apelul lui Ștefan nu a
primit răspuns decât din partea Ungariei, care era direct
amenințátă de pericolul otoman. În iulie 1475, Stefan și Matei
Corvin, regele Ungariei, au incheiat un tratat de alianță
împotriva turcilor, prin care isi promiteau ajutor reciproc si
puneau capat relatiilor tensionate dintre Moldova și Ungaria.
În 1476, sultanul Mehmed al II-lea conduce el însuși o campanie
militară pt. a readuce Moldova sub ascultare. În același timp, din
ordinul sultanului, tatarii ataca si ei Moldova, dar sunt respinsi. Stefan
este înfrânt de Mehmed II la RĂZBOIENI (VALEA ALBĂ) și obligat
să se retragă. Sultanul înaintează spre capitală, dar cetățile Moldovei
(Neamțul, Suceava) nu au putut fi cucerite. Ștefan se pregătește
pentru o nouă confruntare cu otomanii. Mai mult, vine și vestea că
Matei Corvin se pregătește să trimită o oaste maghiară în ajutorul
moldovenilor, în virtutea tratatului din 1475. În aceste condiții, sultanul
Mehmed al II-lea a ordonat retragerea din Moldova. Campania
otomană s-a încheiat cu un eșec: Ștefan a rămas domnul Moldovei,
țara nu a putut fi cucerită și transformată în pașalâc. În anii următori, Ștefan rămâne fără aliați în fața pericolului
otoman, deoarece Ungaria încheie pace cu turcii. După ce în
1484 Moldova pierde cetățile CHILIA și CETATEA ALBĂ, tot
sistemul defensiv al Moldovei era pus în pericol. Pentru a obține
sprijinul Poloniei, în 1485 Ștefan depune jurământ de vasalitate
la Colomeea regelui polonez Cazimir al IV-lea.
Dar, fiindcă sprijinul polonez în anii următori nu s-a materializat,
Sfârșitul Ștefan a început tratative cu noul sultan Baiazid al II-lea pentru
sec. XV încheierea păcii cu turcii. În 1489 a încheiat un tratat prin care
recunoștea suzeranitatea otomană și se obliga să reia plata
tributului.
Spre sfârșitul domniei lui Ștefan, acesta reușește să se emancipeze
de sub suzeranitatea Poloniei. Noul rege polonez Ioan Albert a
organizat în 1497 o expediție militară cu scopul declarat de a
recupera Chilia și Cetatea Alba de la turci. Dar, odată ajunse pe
teritoriul Moldovei, trupele poloneze s-au îndreptat spre Suceava, pe
care au supus-o unui îndelungat asediu. Neputând cuceri capitala și După înfrângerea din Codrii Cosminului, relațiile dintre Moldova
în condițiile în care era posibil ca Moldova să primească ajutor din și Polonia s-au îmbunătățit oarecum. Astfel, în 1499 s-a încheiat
partea Ungariei, regele Ioan Albert a hotărât să se retragă din Tratatul de la Hârlău, prin care Ștefan cel Mare și regele Ioan
Moldova. Pe drumul de întoarcere, armata poloneză a fost atacată Albert îți promiteau ajutor reciproc în caz de război, liniște și
de moldoveni si invinsa în CODRII COSMINULUI. Polonezii nu au pace veșnică. Prin acest tratat, Moldova înlătură suzeranitatea
putut profita de superioritatea lor numerică, din cauza locului polonă. Deoarece regele Ioan Albert a refuzat să recunoască
drepturile Moldovei asupra Pocuției (o regiune a Moldovei aflată
accidentat și împădurit în care Ștefan a declanșat atacul.
sub control polonez), aceasta a rămas un motiv de tensiune în
relatiile moldo-polone.
Secol Statul medieval Domnitor Acțiuni militare Acțiuni diplomatice

La Țransilvania IANCU DE În anii 1443-1444 voievodul Iancu de Hunedoara adoptă o politică ofensivă
jumatatea HUNEDOARA antiotomană și conduce “campania cea lungă” la sud de Dunăre, pe teritoriul
sec. XV (HUNYADE), Serbiei și Bulgariei. Eliberează orașele Niș si Sofia de sub ocupația turcească,
voievod al iar populațiile din Balcani i se alătură în lupta antiotomană. Astfel, în 1444, între regele Ungariei
Transilvaniei Consecința acestei campanii: turcii se văd nevoiți șă ceară pace. Vladislav Iagiello (care era și regele
(1441-1456) Poloniei) și Imperiul otoman se
semnează Pacea de la Seghedin,
La jumătatea sec. al pe o perioadă de 10 ani. Turcii se
XV-lea, înaintarea obligau sa evacueze teritoriile si
otomană spre Slăbiciunea aparentă a puterii otomane în Balcani a încurajat reluarea ofensivei cetatíle cucerite din Serbia si
centrul Europei a antiotomane. La insistenţele papale şi ale unor nobili maghiari, pacea încheiată Albania, sa elibereze prizonierii si sa
fost oprită de către în 1444 este ruptă. Regele Vladislav Iagiello organizează o nouă coaliție plateasca o despagubire de razboi.
voievodul creștină și redeschide conflictul cu Imperiul otoman.
Transilvaniei, Voievodul Transilvaniei participă la CRUCIADA DE LA VARNA, în 10 noiembrie
marele apărător al 1444, alături de oastea ungară. Deși voievodul Transilvaniei a reușit să ocupe
creștinătății, Iancu câteva poziții strategice, uciderea regelui Ungariei și al Poloniei pe câmpul de
de Hunedoara. luptă a dus în cele din urmă la înfrângerea armatei cruciate.
Consecințe:
1. Iancu devine guvernator al Ungariei.
2. Turcii organizează noi campanii militare spre centrul Europei.

După ce în 1453 turcii reușesc să cucerească Constantinopolul și să îl

transforme în capitala Imperiului otoman, puterea otomană este în plină
ascensiune. În 1456, sultanul Mehmed al II-lea ”Cuceritorul” încearcă să
pătrundă, prin Serbia, spre centrul Europei. Primul obiectiv era cucerirea
Belgradului, una dintre cele mai fortificate cetăți din Balcani, considerată ”cheia
Europei centrale”.
Voievodul Transilvaniei a organizat APĂRAREA CETĂȚII BELGRADULUI. În
urma unei bătălii crâncene, turcii au fost respinși. Sultanul Mehmed al II-lea,
rănit în luptă, a fost nevoit să abandoneze planul de cucerire a Ungariei și să se
întoarcă la Constantinopol. Vestea victoriei lui Iancu a străbătut Europa, el fiind
numit de către papă „cel mai puternic atlet al lui Hristos”. Dar la câteva zile după
victorie, Iancu de Hunedoara a murit din cauza epidemiei de ciumă ce se
răspândise în cetate.
În epocă s-a considerat că victoria lui Iancu de Hunedoara de la Belgrad a
decis soarta creștinățății europene. Înaintarea otomană spre centrul Europei a
fost întârziată cu 70 ani (turcii vor înfrânge armata ungară abia în 1526, la
Mohacs, iar în 1541 vor transforma Ungaria în pașalâc)
Secol Statul medieval Domnitor Acțiuni militare Acțiuni diplomatice

Începutul Moldova ALEXANDRU CEL Fiu al lui Roman I, Alexandru cel Bun obține tronul Moldovei cu
sec. XV BUN, sprijinul lui Mircea cel Bătrîn, domn al Țării Românești.
domn al Moldovei
(1400 – 1432) Lunga sa domnie a corespuns, în general, unei perioade de pace,
rezultat al politicii extrem de abile a voievodului moldovean, care a
menţinut echilibrul între Ungaria şi Polonia. Astfel, a recunoscut suzeranitatea regelui
Poloniei Vladislav Jagello, prin tratatul încheiat în
1402 și reînnoit ulterior de mai multe ori..
Promițând ajutor Poloniei împotriva oricarui
duşman, domnul Moldovei s-a asigurat de
sprijinul Poloniei în faţa oricărei amenințări din
partea Ungariei, care era interesată să își
reinstaureze suzeranitatea asupra Moldovei și să
ocupe cetăţile Chilia şi Cetatea Albă, extrem de
importante din punct de vedere strategic și
comercial.

Tratatul de la Lublau încheiat în 1412 între

În virtutea obligațiilor asumate ca vasal al regelui Poloniei, prin
tratatul de vasalitate, Alexandru cel Bun acordă ajutor militar
Poloniei în luptele contra cavalerilor Teutoni, la MARIENBURG
(1410) și la GRUNWALD (1422).
Consecință: prevederile Tratatului de la Lublau nu au fost puse în
practică.
În 1420 are loc primul atac turcesc asupra Moldovei: turcii atacă
ceățile CHILIA și CETATEA ALBĂ, de la gurile Dunării. Domnul
Moldovei reușește să își apere cetățile cu forte proprii.
regele Ungariei Sigismund de Luxemburg și
regele Poloniei Vladislav Iagiello reprezenta un
mare pericol pentru Moldova. Este primul acord
de împărţire a unui teritoriu românesc între două
puteri străine. Cei doi regi plănuiau să îl alunge
pe Alexandru cel Bun și să își împartă teritoriul
Moldovei, în cazul în care Alexandru cel Bun nu
și-ar fi respectat obligațiile de a da ajutor Poloniei
împotriva dușmanilor. Acordul nu a fost aplicat,
datorită faptului că Alexandru şi-a onorat
întotdeauna obligaţiile rezultate din acceptarea
suzeranităţii regelui polon.
Situația în Europa centrală și de sud-est s-a agravat la jumătatea sec. XVI.

Sec. al XVI-lea a fost ”secolul de aur” al Imperiului otoman aflat la apogeu sub conducerea sultanului Soliman
Magnificul. Cetatea Belgradului, ”cheia Europei centrale” – pe care voievodul Transilvaniei, Iancu de
Hunedoara, o apărase cu succes în 1456, în fața sultanului Mehmed al II-lea ”Cuceritorul”, - a fost cucerită în
1521. Apoi Ungaria a fost zdrobită în bătălia de la Mohacs (1526) și transformată în 1541 în pașalâc (provincie
otomană). Tot în 1541 Transilvania a devenit principat autonom sub suzeranitate otomană. Timișoara și
Oradea au fost și ele transformate în pașalâcuri.

În acest context, în sec. XVI atitudinea Europei față de Imperiul Otoman se schimbă: politica de cruciadă este
abandonată, marile puteri ale Europei se resemnează cu prezența turcilor în Europa și aleg soluția diplomatică
în detrimentul acțiunilor militare. Astfel, Franța a încheiat un tratat de alianță cu Imperiul otoman. Polonia a
încheiat și ea în 1533 ”pace perpetuă” cu turcii. Singura putere europeană care se mai opune militar turcilor
este Imperiul Habsburgic, care respinge în 1529 primul asediu turcesc al Vienei.

În sec. XVI, politica externă a Țărilor Române se desfășoară după modelul secolelor anterioare, alternând
acțiunile militare cu cele diplomatice, dar cu un accent mai mare pe soluția diplomatică. Statutul Țărilor
Române în acest secol s-a agravat continuu. În a doua jumătate a sec XVI se instaurează regimul de
vasalitate asupra Țărilor Române. Acest regim se deosebea de cel tributar prin dublarea dominației
politice cu cea economică.
Dominația politică – caracteristici:
Era respectată în mare autonomia internă, dar politica externă a Țărilor Române era subordonată Porții:
a fost este eliminat treptat dreptul de a semna tratate, armata era obligată să însoțească trupele otomane
în campaniile militare organizate de sultan. Domnii Țărilor Române încep a fi confirmati de sultan și, din
ce în ce mai des, sultanul îi numeste direct, fără a mai consulta boierimea română. Cetățile sunt demolate,
capitalele sunt mutate în zone deschise, de câmpie, pentru a fi mai ușor controlate: capital Moldovei se
mută, de la Suceava, la Iași; capitala Țării Românești se mută, de la Târgoviște, la București .
Dominația economică – caracteristici:
Sunt introduse o serie de obligatii economice: pe lângă haraci (tributul oficial, aflat în continuă creștere),
apar o serie de peșcheșuri – daruri oficiale și neoficiale (cai de rasă, șoimi de vânătoare, blănuri scumpe,
obiecte de aur și argint) pentru sultan și pentru dregătorii săi, plătite periodic pentru a le câștiga
bunăvoința. Din sec. XVII peșcheșul plătit cu ocazia întronării noului domn sau a confirmării domniei la
3 ani se numește mucarerul mare, iar cel plătit pentru confirmarea anuală se numește mucarerul mic.
Aceste peșcheșuri depășeau mult valoarea haraciului. Pentru a putea plăti haraciul și peşcheşurile domnii și
pretendenţii la tron făceau împrumuturi fabuloase, plătind dobânzi uriașe.
Dominația economică se manifesta și prin alte obligații împovărătoare, precum: livrarea obligatorie de alimente
(cereale, oi, vite) pentru aprovizionarea Istanbulului și a armatei otomane, la prețuri preferențiale fixate de otomani;
prestaţiile în muncă și furnizarea materialelor de construcţie pentru repararea cetăţilor şi drumurilor turceşti;
transportarea încărcăturilor militare pentru armata otomană.

În aceste condiții, posibilitățile de înlăturare a regimului dominației otomane erau reduse. La sfârșitul sec.
XVI apare un context internațional favorabil, atunci când o nouă coaliție antiotomană numită LIGA
SFÂNTĂ (din care făceau parte Imperiul Habsburgic, statul papal, Spania, o parte a principatelor
germane și italiene) și-a propus alungarea turcilor din Europa.
Secol Țara și domnul Actiuni militare Acțiuni diplomatice

Sfârșitul MIHAI Din inițiativa papalității se constituie la sfârșitul sec.

sec. XVI VITEAZUL, XVI Liga Sfântă, o nouă coaliție antiotomană (formată
domn al Țării din Imperiul Habsburgic, statul papal, Spania, o parte
Românești Imediat după ce devine domn, MV declanșează ostilitățile antiotomane: a principatelor germane și italiene), care își propune să
(1593-1601), - în 1594: cheamă la Bucuresti cămătarii turci, pentru a-si plăti datoria. Dar odată ajunși la alunge turcii din Europa.
domn al tuturor palatul domnesc, toți cămătarii sunt uciși, după care armata domnească atacă și garnizoana 20 mai 1595 – o delegatie de boieri ai Tării
celor trei Țări otomană staționată în capitala Țării Românești. În același timp, domnitorul Moldovei Aron- Românești încheie, în numele lui Mihai, Tratatul de
Românești între Vodă declanșa și el, la Iași, acțiuni antiotomane. la Alba Iulia cu Sigismund Bathory, principele
1600-1601 Tranilvaniei. Prin acest tratat, Sigismund Bathory
devenea suzeranul Țării Românești, fapt acceptat de
Conform Mihai Viteazul deoarece Poarta se pregătea să
obiceiului epocii, intervină militar în Țara Românească, iar el avea
MV ajunge la Acțiunile antiotomane din 1594 și aderarea la Liga Sfântă au avut ca urmare organizarea unei nevoie de ajutor militar. Prin acest tratat, Mihai aderă
tronul Țării campanii de pedepsire a Țării Românești. În 1595 o armată otomană condusă de Sinan-Pașa oficial la Liga Sfântă.
Românești intră în Țara Românească pe la Giurgiu și înaintează spre București având ca obiectiv
compărându-și transformarea țării în pașalâc (provincie turcească).
domnia cu o În condițiile disproporției evidente de forțe (conflict asimetric), Mihai Viteazul a aplicat tactica
sumă uriasă, atragerii inamicului într-un loc neprielnic, în mlaștinile râului Neajlov. Bătălia s-a dat la
pentru care s-a CĂLUGĂRENI (august 1595), Mihai Viteazul obținând o victorie pe care nu o poate valorifica,
împrumutat la deoarece este nevoit să se retragă în munți, așteptând ajutor de la principele Transilvaniei. În
cămătarii turci. acest timp, Sinan-Pașa a înaintat în teritoriul Țării Românești, a ocupat Bucureștiul și a început
transformarea țării în pașalâc. După ce a primit ajutorul asteptat de la Sigismund Bathory,
Mihai Viteazul a reluat ofensiva antiotoană, iar în octombrie 1595 turcii au fost înfrânți la
GIURGIU și aruncați peste Dunăre. În 1598, Mihai Viteazul încheie pace cu turcii:
recunoaște suzeranitatea otomană, acceptă plata
tributului și obține în schimb confirmarea domniei pe
durata vieții sale.
Tot în 1598 a fost semnat la mănăstirea Dealu tratatul
dintre împăratul Rudolf al II-lea, conducătorul
Imperiului Habsburgic, și Mihai Viteazul. Împăratul
austriac se obliga să finanţeze un corp de oaste
pentru acțiunile antiotomane ale lui Mihai Viteazul, iar
Mihai îl recunoştea pe împărat ca suzeran.
Avem aici un caz de sublă suzeranitate, din partea a
două puteri rivale (Imperiul otoman și Imperiul
Habsburgic), ceea ce făcea ca, în fapt, ele să se
În 1599-1600, deoarece Transivania și Moldova s-au retras din Liga Sfântă (noul principe al anuleze reciproc.
Transilvaniei, Andrei Bathory și noul domn al Moldovei, Ieremia Movilă, erau filoturci), Mihai
Viteazul a organizat acțiuni militare pentru a le readuce în frontul antiotoman:
1599 – după ce obține acordul lui Rudolf al II-lea, MV intră în Transilvania. În octombrie 1599
are loc bătălia de la ȘELIMBĂR, între oastea Țării Românești condusă de Mihai Viteazul și
cea a Transilvaniei, condusă de Andrei Bathory. Victoria lui Mihai Viteazul în această bătălie
are ca urmare intrarea sa triumfală în Alba Iulia, unde este recunoscut de Dieta Transilvanieo
drept conducător al Transilvaniei, în numele împăratului austriac. Andrei Bathory este prins și
ucis de secui în timp ce încerca să se refugieze în Moldova.
În primăvara anului 1600 Mihai Viteazul întră în Moldova, de unde îl alungă pe Ieremia
Movilă.
Ca urmare, în iulie 1600 Mihai Viteazul se intitulează ”domn al Țării Românești, al Ardealului
și a toată Țara Moldovei”.

Dar unirea celor 3 Țări Românești sub conducerea lui Mihai Viteazul nu era pe placul marilor
puteri vecine și nu era destinată să dureze:
- Polonia era nemulțumită că pierduse controlul asupra Moldovei (prin alungarea lui
Ieremia Movilă)
- Împăratul Rudolf al II-lea nu avea multă încredere în Mihai, se folosea doar de el,
intenția sa fiind să obțină controlul total al Habsburgilor asupra Transilvaniei
- politica pe care o ducea Mihai Viteazul în calitate de conducător al Transilvaniei
(protejarea bisericii ortodoxe și a micii nobilimi românești) a stârnit ostilitatea nobilimii
maghiare.

Drept urmare, în septembrie 1600 Mihai Viteazul este înfrânt de nobilimea maghiară sprijinită
de generalul imperial Gheorghe Basta în bătălia de la MIRĂSLĂU. Urmare a acestei
înfrângeri, Mihai Viteazul pierde conducerea Transilvaniei. Sigismund Bathory revine la
conducerea Transilvaniei. Mai mult, polonezii intră în Moldova și îl reinstaurează pe tron pe
Ieremia Movilă. Înaintează apoi până în Țara Românească, unde îl așază pe tron pe Simion
Movilă. În această situație deosebit de grea, pierzând toate
cele 3 Țări Românești, Mihai Viteazul pleacă în exil
pentru a cere din nou sprijinul împăratului Rudolf al II-
lea. Împăratul habsburgic îi oferă sprijinul militar
solicitat, printr-un corp de oaste condus de generalul
Gheorghe Basta.

Revenit în Transilvania, cu sprijinul militar obținut de la Rudolf al II-lea, Mihai Viteazul câștigă
bătălia de la GURUSLĂU (august 1601) asupra principelui Transilvaniei, Sigismund Bathory.
Dar puțin timp după bătălie, Mihai a fost ucis în tabăra sa din Câmpia Turzii, din ordinul
generalului Gh. Basta.
II. LA ÎNCEPUTURILE MODERNITĂȚII (SEC. XVII-XVIII)

Relațiile internaționale în sec. XVII–XVIII se caracterizează prin schimbarea raportului de forțe în

defavoarea Imperiului Otoman, moment de debut al ”crizei orientale”. După atacul eșuat asupra Vienei
(1683), Imperiul Otoman pierde teritorii în favoarea Imperiului Habsburgic și a Rusiei țariste:
- în 1686 – 1687 turcii pierd Ungaria (pașalâcul de la Buda) în favoarea Habsburgilor;
- în 1699 - Pacea de la Karlowitz: turcii cedează în mod oficial Transilvania Imperiului Habsburgic;
- în 1718 - Pacea de la Passarowitz: Banatul și Oltenia sunt cedate Habsburgilor (Oltenia până în 1739);
- în 1775, Imperiul Habsburgic smulge și Bucovina (partea de nord a Moldovei).
Rusia țaristă profită de declinul Imperiului Otoman, urmărind să obțină controlul asupra Strîmtorilor Bosfor
și Dardanele (care controlau comerțul între M. Neagră și M. Mediterană). În acest scop, folosește pretextul
protejării creștinilor din Balcani. În 1774 Rusia obține acces la Marea Neagră.
Țările Române sunt câmp de bătaie în numeroasele războaiele ruso-austro-ruse din această perioadă, suferind
pierderi teritoriale (vezi mai sus) și mari pagube care le încetinesc dezvoltarea. Nemaiputând să se opună
militar Imperiului Otoman, ele încearcă să-și modifice statutul internațional pe cale diplomatică. Diplomația
românească jonglează între cele 3 puteri, cu scopul de a înlătura suzeranitatea otomană și, în același timp, de
a se feri de intențiile expansioniste țariste și habsburgice.

Secol Domnitor Acțiuni militare Acțiuni diplomatice

XVII ȘERBAN 1683 - participă alături de turci la După înfrângerea turcilor la porțile Vienei a purtat
CANTACUZINO, domn asediul Vienei, dar oferă în secret negocieri secrete cu Habsburgii, în scop antiotoman,
al Țării Românești taberei creștine informații despre care nu s-au finalizat din cauza decesului domnului.
(1678-1688) mișcările armatei otomane.
Sec. CONSTANTIN A purtat tratative cu statele creștine (Polonia, Austria)
XVII- BRÂNCOVEANU, domn și a semnat o convenție secretă antiotomană cu Rusia
XVIII al Țării Românești țarului Petru cel Mare. Acuzat de trădare de către
(1688-1714) turci, a fost mazilit și executat (1714).
Înc. DIMITRIE CANTEMIR, 1711 – semnează cu țarul Petru cel Mare al Rusiei
sec. domn al Moldovei Tratatul de la Luțk, un tratat de alianță antiotomană.
XVIII (1710-1711) Rusia lua Moldova sub protecția sa, îi garanta
integritatea teritorială și neamestecul în treburile
interne, iar granița modo-rusă se stabilea pe Nistru.
1711 - urmare a semnării tratatului Semnând acest tratat, Dimitrie Cantemir urmărea să
de la Luțk, D. Cantemir participă la obțină independența și integritatea teritorială a
bătălia de la STĂNILEȘTI, pe Moldovei cu ajutorul celei mai mari puteri creștine din
Prut, dintre trupele țariste și cele E. Europei. Rusia avea interesul de a obține controlul
otomane, ca aliat al Rusiei. După asupra Str. Bosfor și Dardanele. Consecința semnării
înfrângere, Cantemir pierde tronul acestui tratat a fost campania otomană din toamna
Moldovei și se refugiază în Rusia. 1711, în urma căreia Cantemir pierde tronul Moldovei.

Urmare a ”trădării” voievozilor români (alianțele antiotomane încheiate cu statele creștine), sultanul Ahmed
al III-lea instaurează în Moldova (1711) și în Țara Românească (1714) regimul fanariot, caracterizat prin:
- știrbirea autonomiei interne
- desființarea domniilor pământene și numirea de către sultan a domnitorilor fanarioți, proveniți din
cartierul Fanar al Constantinopolului
- monopol commercial otoman și înăsprirea obligațiilor economice ale țărilor române față de Poartă
- desființarea armatei proprii.
După revoluția condusă de Tudor Vladimireascu (1821), în 1822 Imperiul Otoman a decis revenirea la
domniile pământene.