INTRODUCERE ESEU

P1 – Dacă începutul sec. al XIV-lea a fost marcat de formarea statelor medievale româneşti extracarpatice (ŢR, M, D), sfârşitul secolului a rămas în istoria românilor
datorită politicii de diplomație și conflict dusă de domnii români. Acțiunile diplomatice și militare se însriu în registrul RI. Acestea au fost influențate de conjunctura
internațională și de comuniunea religioasă.
P2 – Deoarece, în sec. XIV-XVI, românii au evitat transformarea Țărilor Române în pașalâcuri, in consecinta, statutul acestora a fost determinat de marea rezistență a
/
românilor în fața atacurilor otomane și de interesul Marilor Puteri vecine de a menține Țările Române ca stat tampon între ele și Imperiul Otoman. Pt ca la mijlocul sec XVI a
debutat a doua etapa a RI dintre Țărilor Române si IO, statutul acestora era de vasalitate față de Poartă, fiind înscris în capitulații, care reglementau păstrarea
domniei de rit creștin și era deosebit de cel tributar – îngustarea substanţială a funcţiilor statului, prin dublarea dominaţiei politice cu cea economică. Astfel,
autonomia internă era respectată, dar politica externă devine subordonată Porţii, domnii – aleşi de ţară, dar trebuiau confirmaţi de sultan și, din ce în ce mai des,
sultanul îi numeşte direct, fără a mai consulta boierimea. De ademenea, durata domniilor se scurtează. Începând cu sfârşitul secolului al XVI-lea, Ţările Române au
utilizat mai mult soluţia diplomatică. (doar pt MV)

CONFLICT ȘI DIPLOMAȚIE – SEC. XIV-XVIII

Introducere mică 1 - Pentru că Imperiul Otoman ajunsese cu graniţa la Dunăre, domnii români au încheiat alianţe politico-militare și diplomatice cu statele creştine din zonă –
Ungaria, Polonia, Imperiul Habsburgic – în vederea opririi expansiunii otomane către centrul şi estul Europei.
Introducere mică 2 - Deoarece Poarta a încălcat grav autonomia tărilor române, Polonia decădea, Imperiul Habsburgic devenea un real pericol și Rusia o putere de rang
european, domnii români au încheiat alianţe politico-militare și diplomatice pentru evitarea transformării țărilor române în pașalâcuri.

Secolul Statul medieval Domnitorul Anii conflictelor militare şi ai alianțelor diplomatice

 1390 – încheie, în ianuarie 1390, un tratat de alianţă cu regele Poloniei, Vladislav Jagiello (tratatul a fost semnat la
Radom, în 1389 şi ratificat la Lublin, în 1390), deoarece era conştient de puterea crescândă a turcilor şi urmărea să înlăture
influenţa politică a Ungariei asupra Ţării Româneşti. Acest tratat prevedea sprijin reciproc obligatoriu împotriva
duşmanului comun - regele Ungariei, sprijinul împotriva altor inamici şi era încheiat de pe poziţii de egalitate, ca între doi
suverani. Mircea cel Bătrân va renunţa la acest tratat, câtiva ani mai tărziu, prevederile lui nefiind puse în practică.
Mircea cel Bătrân  1395 – încheie un tratat de alianță antiotoman cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, la Braşov – caracter defensiv,
Ţara Românească (ŢR) ajutor militar reciproc și era încheiat de pe poziții de egalitate.
1386-1418
 1395 – Bătălia de la Rovine – victorie – În 1395, Baiazid I înteprinde o expediţie în Ţara Românească, având ca obiectiv
cucerirea ei şi îndepărtarea influenţei maghiare în regiune. Bătălia principală s-a dat la Rovine. Lupta s-a încheiat cu
victoria categorică a lui Mircea. În urma acestei victorii (consecinţele victoriei) a fost îndepărtat pericolul otoman şi s-a
XIV organizat prima mare coaliţie continentală antiotomane, la care a participat şi domnitorul român.
 1396 – Bătălia de la Nicopole - Mircea cel Bătrân, alături de restul cruciaţilor, este înfrânt din cauza fortificaţiilor otomane
 1402 – Tratatul de la Suceava incheiat cu cu Vladislav Iagiello, regele Poloniei → (reînnoit în 1404, 1407, 1411, 1415)→
avea caracter de vasalitate → in baza acestui tratat domnul Moldovei il sprijina militar pe regele polon în luptele Poloniei
cu cavalerii teutoni: Grünwald (1410) și Marienburg (1422)
 1412 – Tratatul de la Lublau – Pericolul ce plana asupra Moldovei din partea celor două regate, Ungaria şi Polonia, şi-a
Moldova (M) Alexandru cel Bun găsit expresia în tratatul de la Lublau, semnat între Sigismund de Luxemburg şi Vladislav Jagiello, care prevedea, în
cazul neparticipării domnului moldovean la lupta antiotomană, împărţirea statului său între Polonia şi Ungaria. Tratatul
de la Lublau reprezintă primul acord de împărţire a unui teritoriu românesc în sfere de influenţă. El nu a fost aplicat
datorită faptului că Alexandru cel Bun (1400-1432) şi-a onorat întotdeauna obligaţiile rezultate din acceptarea
suzeranităţii regelui polon şi datorită contradicţiilor polono-maghiare.
XV Transilvania (Tr) Iancu de Hunedoara  1442 – Bătălia de pe Ialomiţa - victorie
1441-1456  1443 – Campania ce Lungă – victorie - încheierea unei păci semnată la Seghedin, cu Imp. Otoman, pe o perioadă de 10
ani.
Secolul Statul medieval Domnitorul Anii conflictelor militare şi ai alianțelor diplomatice
 1444 – Bătălia de la Varna – înfrângere - Încurajate de victoria obţinută de voievodul transilvănean, statele creştine din
Europa au cerut ruperea păcii de la Seghedin şi organizarea unei noi ofensive antiotomane. Înfrângerea de la Varna a avut
ca rezultat reafirmarea puterii otomane în Balcani şi pregătirea unor noi expediţii militarea otomane spre centrul Europei.
 1456 – Bătălia de la Belgrad – victorie - În contextul cuceririi Constantinopolului de către otomani în 1453, sultanul
Mehmed al II-lea a pornit o nouă campanie în Europa, cu scopul de a cuceri Belgradul, una dintre cele mai bine fortificate
cetăţi din Balcani, considerată “cheia de intrare în Europa”. Împotriva oştirii otomane s-a organizat în 1456 o
contraofesivă creştină, condusă de voievodul Transilvaniei, Iancu de Hunedoara. Acesta a organizat apărarea Belgradului,
luptele finalizându-se cu înfrângerea turcilor, însuşi sultanul fiind rănit în bătălie. În epocă, s-a considerat că bătălia a decis
soarta creştinătăţii europene, victoria obţinută la Belgrad în 1456 de Iancu de Hunedoara oprind pentru 70 de ani ofensiva
turcilor spre centrul Europei.

Vlad Ţepeş  1462 – Bătălia de la Târgovişte – victorie - Acesta, în fruntea unui corp de oşteni îmbrăcaţi turceşte şi cu torţe aprinse, a
Ţara Românească (ŢR) năvălit în noaptea în tabăra turcilor, pe care au măcelărit-o. Victoria, însă, nu a avut efecte deoarece Vlad Țepeș a fost
1456-1462
nevoit să se retragă, a fost arestat de Matei Corvin și eliberat la intervenția lui Ștefan cel Mare.
 1459 – Tratatul de la Overchelăuţi – Ştefan cel Mare s-a orientat la începutul domniei spre relaţiile cu Polonia, care
asigura Moldovei protecţie faţă de Regatului Ungar; Ştefan încheie cu regele Poloniei, Cazimir al IV-lea, în aprilie 1459,
tratatul de la Overchelăuţi, prin care regele polon recunoaşte domnia lui Ştefan cel Mare în Moldova. Tratatul înscria şi
obligaţia celor două părţi de a se sprijini militar în caz de nevoie. Pentru a da mai multă autoritate actului, Ştefan
recunoaşte formal, suzeranitatea regală. Acest tratat marchează orientarea politicii externe a Moldovei şi în timpul lui
Ştefan cel Mare, mai ales către Regatul Poloniei.
 1467 – Bătălia de la Baia – victorie – În 1465, Ştefan cel Mare a reuşit să aducă în stăpânirea sa Chilia, subminând
interesele comerciale ale Ungariei. Pentru a restabili situaţia, Matei Corvin, regele Ungariei, a atacat Moldova în 1467.
La Baia, Ştefan a dezlănţuit contraatacul. Incapabil de a continua înaintarea, Matei Corvin a părăsit Moldova. Această
confruntare a însemnat şi ieşirea Moldovei de sub suzeranitatea Ungariei.
 1475 – Bătălia de la Vaslui – victorie – În ziua bătăliei, Ştefan a atras oastea tomană pe Valea Bârladului, într-o zonă
mlăştinoasă, unde aceasta nu se putea desfăşura, superioritatea numerică nemaiconstituind un avantaj. Domnul român s-a
folosit de ceaţa densă din ziua respectivă pentru a ascunde numărul real al oştirii sale. Otomanii au fost înfrânţi, suferind
pierderi grele. Lupta de la Vaslui (Podul Înalt) a fost o victorie strălucită, care a dus faima domnului în Europa şi a
integrat Moldova în relaţii internaţionale diplomatice de amploare.
 1475 – Încheie un tratat de alianță antiotoman cu Matei Corvin, regele Ungariei – caracter defensiv, prevedea sprijin
Ştefan cel Mare militar reciproc
Moldova (M)
1457-1504
 1476 – Bătălia de la Războieni – înfrângere – Soarta bătăliei este decisă de atacul ienicerilor, elita armatei otomane,
condus chiar de către sultan. Ştefan este nevoit să abandoneze tabăra improvizată şi să se refugieze. Campania otomană
din 1476 s-a încheiat cu un eşec pentru sultan, Ştefan cel Mare rămânând domn, iar Moldova nepierzând niciun teritoriu.
 1485 – Încheie un tratat de alianță antiotoman cu regele Poloniei, Cazimir IV: tratul reînnoia jurămâhntul de fidelitate față
de Polonia și prevedea sprijin împotriva otomanilor; Polonia va încheia pace cu turcii, Ștefan semnând și el o pace cu
turcii și reluând plata tributului.
 1497 – Bătălia de la Codrii Cosminului - s-au confruntat armata Moldovei, condusă de Ştefan cel Mare şi a cea a
Poloniei. Polonia, în 1497, organizează o expediţie militară, a cărui scop oficial era recuperarea Chiliei şi a Cetăţii Albe.
Superioritatea armatei poloneze a fost contracarată de dificultatea terenului deluros şi împădurit. După acest conflict,
relaţiile dintre Moldova şi Polonia se îmbunătăţesc, dovadă fiind încheierea unui tratat, doi ani mai târziu, la Hârlău.
 1499 – Tratatul de la Hârlău - Prin acest tratat, Ştefan cel Mare şi Ioan Albert, regele Poloniei, îşi făgăduiau sprijin
reciproc în caz de război şi "linişte şi pace veşnică" între cele două state. Era eliminată orice pretenţie de suzeranitate din
partea Poloniei, tratatul fiind încheiat în condiţii de deplină egalitate. Încheierea acestui tratat reprezintă cel mai de seamă
succes diplomatic al lui Ştefan cel Mare, consfinţindu-se astfel independenţa Moldovei faţă de Polonia. Astfel, la sfârşitul
domniei sale, Ştefan a reuşit să pună capăt oricărei forme de dependenţă faţă de Ungaria şi Polonia şi a impus Porţii
recunoaşterea autonomiei Moldovei, care se afla la apogeul prestigiului şi puterii sale.
 Secolul Statul medieval Domnitorul Anii conflictelor militare şi ai alianțelor diplomatice
 1594 – Aderă la Liga Sfântă alături de IH, M, Tr, alianţă creată la sfârşitul sec XVI, din iniţiativa Papei, având ca scop
alungarea otomanilor din Europa; este alcătuită din IH, Statul Papal, Spania, Ducatele Italiene.
 1595 – Încheie un tratat de alianță antiotoman cu principele Tr, Sigismund Bathory, la Alba Iulia – caracter defensiv,
ajutor militar reciproc și nu era încheiat de pe poziții de egalitate.
 1595 – Bătălia de la Călugăreni şi Giurgiu – victorie; Mihai Viteazul a încercat să oprească oastea otomană
invadatoare condusă de Sinan Pașa, al cărei obiectiv era transformarea Țării Românești în pașalâc. Operațiunea lui Mihai
nu a reușit, ea fiind urmată de ocuparea Bucureștiului de către turci și de retragerea tactică a lui Mihai în munți. Ulterior,
întărit cu o armată mai mare, Mihai avea să-i îndepărteze pe otomani, învingându-i decisiv în bătălia de la Giurgiu, la
mijlocul lunii octombrie 1595.
 1598 – Încheie un tratat de alianță antiotoman cu împăratul Rudolf II, la Mânăstirea Dealu, prin care Rudolf al II-lea îi
Mihai Viteazul
XVI Ţara Românească (ŢR) recunoaşte lui Mihai Viteazul domnia ereditară şi primea sprijin militar și bani pentru a echipa o armată împotriva turcilor .
1593-1601
Prin încheierea acestui tratat se anulează relaţia de vasalitate impusă lui Mihai Viteazul de principele de atunci al
Transilvaniei, Sigismund Bathory, prin tratatul din 1595.
 1600 – Bătălia de la Mirăslău – înfrângere – În contextul ostilităţii nobilimii din Transilvania faţă de politica lui Mihai
Viteazul, acesta este înfrânt la Mirăslău de nobilimea din Transilvania, care s-a alăturat generalului imperial Gheorghe
Basta. Ca urmare a acestei bătălii, Mihai pierde Transilvania.
 1601 – Bătălia de la Guruslău – Obiectivul luptei de la Guruslău a fost înlăturarea lui Sigismund Bathory de la
conducerea Transilvaniei şi reintegrarea principatului în frontul antiotoman. Bătălia a avut loc la 3 august 1601, când
oastea lui Mihai Viteazul şi a generalului Gheorghe Basta s-a confruntat cu cea condusă de Sigismund Bathory. Acesta
din urmă este înfrânt. În ciuda colaborării cu Gherghe Basta, la scurt timp după bătălie Mihai Viteazul a fost ucis de
oamenii acestuia.
 1683 (17 iulie - 12 septembrie) – ca vasal al IO, Șerban Cantacuzino a trebuit să participe la Asediul Vienei; românii
aveau sarcini mai mult în infrastructură – trebuiau sa construiasca 2 poduri pe Dunăre, în aval și în amonte, constructie pe
care Șerban Cantacuzino a întârziat-o foarte mult. Sub pretextul trimiterii de spioni sub zidurile Vienei, Șerban
Cantacuzino trimitea de fapt soli pentru a-i informa pe creștini despre miscările din tabăra otomană si pentru a nu trezi
suspiciuni turcilor, el a realizat un sistem de comunicații. Când armatele românești trebuiau să bombardeze orașul, ei
Șerban Cantacuzino umpleau tunurile cu paie sau introduceau ghiulele din fonta pentru a nu crea pagube mari creștinilor, iar în ziua bătăliei
XVII Ţara Românească (ŢR) decisive, românii au privit pasiv desfășurarea luptelor. Pentru că a avut o politică externă antiotomană activă, a obținut
1678-1688
garantarea de către habsburgi a domniei ereditare și titlul de Baron, dar nu se reușeste întocmirea actului scris prin care TR
își păstra hotarele pentru că moare în 1688.
 1688 – Încheie un tratat de alianță antiotoman cu țarii Ivan și Petru, prin care aceștia din urmă promit că vor porni război
împotriva IO în primăvară; ei îi cer domnitorului să nu se supună altei puteri (IH) și să se alăture cu oastea trupelor
rusești. Tratatul nu s-a aplicat deoarece domnul ȚR a murit.
 1711 – Încheie un tratat de alianţă cu Petru cel Mare la Lutk – caracter defensiv, ajutor militar reciproc
Dimitrie Cantemir
XVIII Moldova
(1710-1711)  1711 – Bătălia de la Stănileşti este înfrânt de otomani, iar Dimitrie Cantemir este nevoit să renunţe la tron, fuge în Rusia,
iar în Moldova s-a instaurat regimul fanariot

ASEMĂNARE CONFLICTE MILITARE: toți domnii români au utilizat TACTICILE HĂRȚUIRII și PÂRJOLIRII PĂMÂNTULUI

CONSECINȚE: spre sfârșitul domniei, domnii români au încheiat pace cuturcii și au început plata tributului

ASEMĂNARE TRATATE DE ALIANȚĂ/DIPLOMATICE – ANTIOTOMANE, CARACTER DEFENSIV, PREVEDEAU SPRIJIN MILITAR RECIPROC, = / NU=

Încheiere standard
 Domnii români au acționat pe plan extern în perioada secolelor XIV-XVIII pentru apărarea intereselor țărilor române, în contextul internațional al perioadei,
deoarece Marile Puteri au avut rolul hotărâtor în viața internațională.