Cursul 6

PIAŢA

1. Tipuri de pieţe
2. Rolul preţurilor în economia de piaţă
3. Concurenţa: tipologie şi mecanisme

1. Piața – definire. Tipuri de piețe.

Piaţa nu este o noţiune geografică, ci una economică, reprezentând ansamblul relaţiilor

de schimb care se stabilesc între agenţii economici, pe baza cererii şi ofertei.
Sistemul contemporan al pieţei este complex şi eterogen, putându-se grupa după
următoarele criterii:
a. După natura bunurilor economice care fac obiectul tranzacţiilor şi rolul lor în reproducţia
sistemului economic se disting:
- piaţa bunurilor şi serviciilor;
- piaţa factorilor de producţie cuprinzând: piaţa resurselor naturale, piaţa capitalului
fizic, piaţa monetară, piaţa muncii etc.;

b. În funcţie de gradul de diversificare al bunurilor tranzacţionate se cunosc:

- piaţa bunurilor omogene (uniforme);
- piaţa bunurilor eterogene (diversificate).
c. În funcţie de spaţiul economic al derulării relaţiilor de schimb, sistemul de pieţe cuprinde:
- pieţele locale;
- pieţele zonale (regionale);
- piaţa naţională;
- pieţele internaţionale;
- piaţa mondială.
d. În funcţie de raportul dintre cererea şi oferta unui bun tranzacţional, componentele pieţei
sunt:
- piaţa vânzătorului;
- piaţa cumpărătorului.

***
În raport cu numărul, importanţa şi puterea economică a participanţilor, formele
contemporane ale pieţei sunt:
- piaţa cu concurenţă perfectă presupune că pe piaţa bunurilor există un mare număr
de vânzători şi cumpărători, prin a căror ofertă, respectiv cerere individuală nu se pot modifica,
în niciun caz, condiţiile şi preţul pieţei;
- monopolul reprezintă acea structură de piaţă în care oferta este concentrată de către un
singur agent economic, iar cererea este atomicizată;
- monopolul limitat redă situaţia în care un singur ofertant se întâlneşte cu un număr
mic de cumpărători;
- monopsonul este situaţia de piaţă în care cererea este controlată de către un singur
cumpărător, iar oferta este atomicizată (numărul mare de ofertanţi mici şi mijlocii);
 - monopson limitat se manifestă atunci când unui singur şi foarte puternic solicitant i se
opune pe piaţa bunului un număr mic de ofertanţi, care dispun de o importantă putere economică
şi concurenţială;
- monopsonul bilateral este structura de piaţă caracterizată prin unicitate, atât din partea
cererii, cât şi din partea ofertei;
- oligopolul este situaţia de piaţă în care se întâlnesc un număr mic de vânzători, care
dispun de o producţie concentrată, cu un număr mare de cumpărători, deci oferta este
concentrată, iar cererea atomicizată;
- oligopsonul este acea situaţie de piaţă a unui bun care cuprinde un număr mic de
cumpărători ce se confruntă cu un număr mare de vânzători ai bunului respectiv;
- oligopolul bilateral se manifestă ca o structură de piaţă în care există o simetrie între
numărul mic de vânzători şi numărul mic de cumpărători.
Sintetizând, avem:

CUMPĂRĂTORI
Unicitate Număr mic Număr
V mare
 Unicitate Monopol Monopol limitat Monopol
N bilateral
Z Număr mic Monopson Oligopol Oligopol
Ă limitat bilateral
T Număr mare Monopson Oligopson Concurenţă
O perfectă
R
I

Caracteristica esenţială a pieţei este concurenţa, iar forţele principale ale pieţei, prin
care ea se materializează, sunt cererea, oferta şi preţul.

2. Prețul. Rolul preţurilor în economia de piață

Preţul exprimă cantitatea de monedă ce trebuie plătită pentru achiziţionarea unor

bunuri materiale şi servicii, în cadrul tranzacţiilor bilaterale de piaţă.
Nivelul şi dinamica preţurilor sunt influenţate de o serie de factori, un loc central
ocupând cererea şi oferta:
- dinspre cerere de utilitatea bunului ce urmează a fi achiziţionat de consumator,
capacitatea de plată a cumpărătorului, costul cumpărării din altă parte a bunului respectiv etc.
-din unghiul ofertei, acestea depind de: costul de producţie, respectiv consumul de
factori necesar producerii bunului oferit, preţurile bunului respectiv practicate pe alte pieţe.
Pe termen scurt, deoarece oferta (producţia) nu se poate modifica, cererea constituie
factorul principal al formării preţului. Pe termen lung însă, oferta reprezintă factorul
predominant al evoluţiei preţurilor.
Rolul esenţial al preţurilor în cadrul mecanismelor economice este reliefat prin funcţiile
acestora.
a. Funcţia de calcul şi măsurare a cheltuielilor şi rezultatelor.
Preţurile servesc la evidenţierea dimensiunilor cantitative şi structural - calitative ale
evoluţiei diverselor activităţi, constituind un important instrument de analiză şi fundamentare
a deciziilor privind introducerea noilor tehnologii, repartizarea şi utilizarea resurselor,
participarea la circuitul economic.
 Preţul este un purtător al informaţiilor, exprimând tensiunile de raritate a bunurilor şi
serviciilor, a factorilor de producţie, orientând atât opţiunile şi deciziile producătorului, cât şi
ale consumatorilor.
b. Funcţia de stimulare a producătorului.
Preţurile reprezintă elementul central al strategiilor agenţilor economici, stimulându-i în
adaptarea permanentă a nivelului calitativ şi a structurilor producţiei la cerinţele reale ale pieţei.
c. Funcţia de recuperare a costurilor şi de distribuire a veniturilor presupune, în
primul rând, ca prin nivelul lor, preţurile să asigure agenţilor economici compensarea
cheltuielilor şi obţinerea unui anumit profit.

3. Concurenţa: tipologie şi mecanisme

Concurenţa semnifică o situaţie în care are loc o confruntare liberă, completă şi veridică
între agenţii economici, atât la nivelul ofertei, cât şi al cererii de bunuri şi capitaluri.
Formele de manifestare a concurenţei sunt:
1. varianta clasică: prin cantitate şi preţ;
2. varianta modernă: prin diversificarea produselor, noutate, specificitate, personalizare, marca,
reclamă, prezentare;

Factori determinanți ai concurenței

Amploarea concurenţei este pusă în evidenţă de mai mulţi factori:
- numărul şi puterea agenţilor economici, în calitatea lor de vânzători şi cumpărători,
- intensitatea şi complexitatea intereselor de piaţă,
- gradul de transparenţă a pieţei,
- gradul de diversificare a preferinţelor şi a ofertei,
- nivelul general de dezvoltare a economiei şi societăţii,
- substituibilitatea, omogenitatea şi complementaritatea bunurilor economice,
- specificitatea mediului de afaceri,
- gradul intervenţiei statului în economie,
- dependenţa de exterior,
- conjunctura politică şi economică internaţională.
- Concurenţa perfectă (teoretică) este aceea care satisface o serie de condiţii:
- - atomicitate,
- - fluiditate deplină,
- - transparenţă perfectă,
- - omogenitate a produselor,
- - mobilitate perfectă a factorilor de producţie.
Atomicitatea pieţei presupune existenţa unui număr mare de agenţi economici
de puteri economice aproximativ egale, astfel încât niciunul nu poate să influenţeze,
prin deciziile şi acţiunile sale, starea pieţei: nivelul şi evoluţia preţului de echilibru,
cererea şi oferta etc.
Fluiditate deplină - se presupune că agenţii pieţei intră şi, respectiv, ies în mod
liber de pe piaţa oricărui bun, fără a se „lovi” de bariere juridice, economice.
Se apreciază că o piaţă este transparentă atunci când agenţii ei sunt permanent,
complet şi corect informaţi asupra variabilelor pieţei;
Omogenitatea - pe piaţa cu concurenţă perfectă, toate firmele sunt producătoare
ale aceluiaşi produs sau pe piaţă există numai produse echivalente şi perfect
substituibile, deci, indiferent de producător, produsele nu sunt diferenţiabile.
 Mobilitatea perfectă a factorilor de producţie presupune că agenţii economici
pot găsi şi folosi fără restricţii deosebite factorii de care au nevoie la un moment dat.