Contextul actual al concurenţei imperfecte

Proiect Microeconomie aplicată

Universitatea Hyperion
Facultatea de Ştiinţe Economice
Specializarea Contabilitate şi Informatică de Gestiune
Studentă – Lupu (Anghel) Mihaela anul I ID
• Concurenţa economică reprezintă disputarea oportunităţilor pieţei, de
către subiecţii economici de acelaşi tip, în condiţii de libertate
economică şi de reglementare juridică.
• Modalităţile prin care se duce lupta de concurenţă sunt extrem de
diverse. Alături de mijloace economice (reducerea cheltuielilor de
producţie, lansarea de noi produse, îmbunatăţirea calităţii, reclama şi
publicitatea, etc.), se folosesc şi mijloace extraeconomice (spionajul
industrial, sabotajul, privarea concurenţilor de resurse materiale sau
de muncă etc).
• In fiecare ţara concurenţa se desfăşoară prin respectarea unor reguli
scrise şi nescrise, în cadrul legal, admis şi chiar stimulat pentru efectele
sale benefice asupra evoluţiei societăţii în ansamblu. Aceasta este
denumită concurenţa loială, dar în practică unii agenţi economici
uzează de mijloace nepermise, necinstite prin care aduc prejudicii
premeditate concurenţilor, sancţionate în mai toate ţările prin legi
juridice (în România, există Legea nr.11/1990 privind combaterea
concurenţei neloiale). Ea poartă denumirea de concurenţă neloială
sau incorectă.
• Modalităţile cele mai utilizate în concurenţa incorectă sunt:
- denigrarea prin vehicularea unor informaţii nereale cu privire la concurenţi;
- concurenta parazitară, prin crearea confuziilor referitoare la concurenţi;
- dumping-ul, prin practicarea unor preţuri de vânzare mai reduse, în general
cu mult mai mici decât costurile de producţie;
- concurenţa ilicită sau frauda fiscală, prin care, eludând impozitarea, îşi pot
permite să practice preţuri mai reduse decât concurenţii, în condiţiile obţinerii
de profit.
• Faţă de agenţii economici care practică concurentă neloială, trebuie
adoptată întotdeauna o atitudine fermă, intransigentă, întrucât ei
dezechilibrează mecanismul de funcţionare a economiei libere.
• O piaţă caracterizată prin fluiditate, transparenţă, atomicitate, mobilitate şi
omogenitate ar impune o concurenţă perfectă, dar aceasta nu există în
realitate, întrucât nu se pot întruni simultan toate cele cinci condiţii. De fapt,
în viaţa de toate zilele, nu există decât piaţa cu concurenţă imperfectă, care
cunoaşte mai multe tipuri, în funcţie de numărul de vanzători şi cumpărători
prezenţi la un moment dat pe piaţă.
• Schematizat, ea poate fi prezentată astfel:

Ofertă\Cerere Număr mare Număr mic Unicitate

Număr mare Concurenţă Oligopol Monopol

monopolistică

Număr mic Oligopson Oligopol bilateral Monopol

contracarat

Unicitate Monopson Monopson Duopol

contracarat
• Pentru înţelegerea mai bună a denumirilor, trebuie specificată originea
termenilor. Astfel, toţi termenii au origine greacă, având următoarele
semnificaţii:
oligos = puţini, câţiva
polein = vânzare
pson = cumpărare.
• Oligopsonul este un termen care desemnează o formă a pieţei cu
concurenţă imperfectă, în cadrul căreia un număr mic de firme mari
cumpără cea mai mare parte a unei anumite mărfi, marfă care este
furnizată de mai mulţi producători sau ofertanţi.

• Numărul de solicitanţi este suficient de mic, iar puterea lor economică

este suficient de mare, pentru ca acţiunea întreprinsă de fiecare firma
cumpărătoare, luată separat, să aibă un impact semnificativ asupra
condiţiilor generale de cumpărare-vânzare de pe piaţa mărfii respective.

• În concluzie, oligopsonul este piaţa pe care un număr redus de

cumpărători controlează puterea de cumpărare şi, în consecinţă,
dictează producţia şi preţul de piaţă al unui anumit produs sau serviciu.
Într-un oligopson preţurile tind să fie mai mici decât într-o piaţă liber
concurenţială, aşa cum preţurile într-un oligopol tind să fie mai mari.
Practic, un oligopson este inversul unui oligopol.
• Oligopolul este tot o formă a concurenţei imperfecte.
Se caracterizează prin:
 numărul redus de producători prezenţi pe piaţă, dar care au o forţă
economică mare. Se consideră oligopol dacă pe piaţă există cel puţin trei
producători;
există bariere la intrarea pe piaţă în calitate de producător;
este o formă mai mult caracteristică ţărilor dezvoltate;
este foarte clar evidenţiată diferenţierea mărfurilor;
producătorii deţin un oarecare grad de control al preţurilor.
 
• Marile firme sau giganţii industriali care acţionează în economiile de
piaţă şi intră în concurenţă în cadrul aceluiaşi produs omogen (oţel,
aluminiu etc), sau în cadrul produselor strâns substituibile (automobile,
televizoare etc) formează oligopoluri. În multe ramuri, ele joacă un rol
dominant în ceea ce priveşte volumul producţiei. Un număr mic de firme
deţine majoritatea sau întreaga producţie (servicii) oferită pe piaţă.
Oligopolurile constituie formele tipice de concentrare a producţiei şi a
capitalurilor în firme mari.
• Cu toată tendinţa generală existentă în lume de concentrare a producţiei,
de regulă însă, oligopolurile reprezintă forme stabile de organizare a
pieţei, în sensul că ele nu se transformă în monopol. 
• Oligopolurile îşi bazează existenţa atât pe realizarea unor costuri joase,
cât şi pe puterea lor de piaţă. Cu cât firmele oligopoliste devin mai mari
şi mai puternice, iar firmele mici concurente devin mai slabe, cu atât
oligopolurile capătă o putere mai mare de a influenţa preţul de vânzare. 
• Oligopolurile sunt caracterizate printr-o mare eterogenitate şi o
clasificare a lor devine absolut necesară. Clasificarea lor se poate face pe
baza a două criterii importante:

A. După obiectul de activitate sau caracteristicile principale ale

producţiei şi serviciilor în care acţionează, oligopolurile sunt de două
tipuri:
• Primul tip cuprinde acele firme mari care domină piaţa în cadrul unor
produse omogene sau aproape omogene cum sunt oţelul, aluminiul,
unele produse chimice de bază. Fiecare dintre cele câteva firme
oligopoliste pot influenţa piaţa (preţul sau volumul producţiei ) prin
deciziile pe care le iau.
• Al doilea tip de oligopol cuprinde acele firme mari (puţine la număr) care
stăpânesc piaţa unui produs eterogen. Fiecare dintre aceste firme
produce şi vinde tipuri diferenţiate din punct de vedere al calităţii,
formei, noutăţii conceptuale s.a.
 B. Dupa gradul de coordonare la care convin oligopolurile, conform diferitelor politici
si in acord cu permisiunea legislatiilor in vigoare. Gradul de coordonare in care sunt
implicate oligopolurile sa afla in raport invers cu gradul de concurenta. Din punct de
vedere al gradului de coordonare sau de concurenta, oligopolurile se clasifica astfel:

•Oligopoluri fără coordonare (nici formală, nici tacită), la care apar trei tipuri de relaţii
concurenţiale între oligopoluri:
a) Relaţii de concurenţă agresive în domeniul stabilirii preţurilor (războiul
pretţurilor);
b) Relaţii hiperconcurenţiale cu accent pe calitate, noutatea produsului şi reclama;
c) Relaţii concurenţiale legate (înlănţuite) în cadrul industriilor cu multe firme, în
care un vânzător A este oligopol în raport cu B şi C, C este oligopol în raport cu D şi E etc.

•Oligopoluri cu coordonare parţială (fără vreun acord formal) la care apar două tipuri de
relaţii concurenţiale:
a) Relaţii de concurenţă în cadrul cărora apare o firmă lider a cărei influenta este
dominanta, aceasta dominare datorandu-se mai multor cauze cum sunt: dimensiunea
firmei si ponderea in ramura in raport cu toate celelalte firme oligopoliste, increderea pe
care o inspira etc;
b) Cooperarea voluntara (fara organizatie, acord sau firma lider) formata intre
firmele oligopoliste realizata pe baza unor interese comune, pe etica afacerilor si
toleranta reciproca.

 
 • Oligopoluri complet coordonate prin întelegeri scrise sau secrete între
firmele oligopoliste la nivel naţional sau internaţional cu sau fără acordul
guvernelor (sau chiar sub coordonări interguvernamentale).
• Asemenea înţelegeri, fie că sunt oficiale sau secrete, iau forma unor carteluri
şi sindicate, prin care se convine asupra unor cote de producţie şi de vânzare,
asupra împărţirii unor pieţe de desfacere, asupra nivelului minim al preţului
de desfacere în funcţie de care se reglează volumul desfacerilor şi cotele de
producţie. Firmele participante îşi păstrează individualitatea.

• Cartelul – Întelegere formală de cooperare între mai multe companii, pe o

piaţa oligopolistă, prin care se convin procedurile în privinţa unor variabile
cum ar fi preţul sau cantitatea produsă. Consecinţa încheierii de carteluri este
o micşorare a concurenţei şi o intensificare a cooperării pentru îndeplinirea
anumitor obiective, cum ar fi, maximizarea profitului sau împiedicarea intrării
pe piaţă a unor noi firme. Analiza economică a cartelurilor s-a concentrat
asupra condiţiilor care pot induce instabilitatea acestor organizaţii. O atenţie
considerabilă a fost acordată problemei încălcării acordurilor încheiate între
membrii cartelului.
• Trustul - spre deosebire de cartel, reprezintă o concentrare de capitaluri grupate sub
aceeaşi conducere. La sfârşitul secolului al XIX-lea, forma de trust a fost utilizată în
SUA ca mijloc de stabilire a monopolului în anumite industrii, astfel încât termenul de
trust a căpătat, atât în SUA cât şi în alte părţi, o semnificaţie de ceva dăunător, fiind
asociat cu practicile monopoliste.
• Duopol este un caz special al oligopolului; este ramura de activitate care are în
componenţă doar doi vânzători.
• În cazurile de concurenţă, acest termen este, de asemenea, utilizat frecvent pentru
situaţiile în care doi vânzători principali domină structura concurenţială, iar restul de
mici vâzători se adaptează comportamentului acestora. Cei doi vânzători mari se
numesc, în acest caz, duopolişti („duopoleurs”).
• Piaţa cu concurenţă monopolistică
• Această piaţă este specifică unei situaţii în care un număr mare de firme (ofertanţi)
concurente ajung să constituie un anumit monopol, adică să creeze o cerere de firmă
imperfect elastică datorită diferenţierii produsului lor.
• Dacă mărimea unei pieţe şi condiţiile tehnice permit participarea unui număr
important de firme (producători, ofertanţi), piaţa respectivă este concurenţială cel
puţin sub anumite aspecte. Dar firmele implicate sunt totodată tentate să limiteze
concurenţa prin preţuri de fapt care le-ar diminua profiturile. Pentru a evita această
situaţie ele ajung să dezvolte o concurenţă de alt gen, în afara preţurilor, acţionând
asupra produsului. Această orientare constă în diferenţierea produsului propriu în
raport cu acelaşi fel de produs realizat de celelalte firme. Ca urmare produsul fiecărei
firme devine într-un anumit fel unic. Dacă reuşeşte într-o astfel de tentativă, firma
dobândeşte un fel de monopol asupra produsului purtător al caracteristicilor unice pe
care firma i le-a dat. Acest mod de a interpreta competiţia dintre ofertanţi a fost
denumit concurenţa monopolistică. Aceasta are toate caracteristicile concurenţei
perfecte mai puţin omogenitatea produsului.
 •Monopolul reprezintă capacitatea unei entităţi de a hotărî unic, în mod
majoritar asupra altei entităţi, posibil contrar tendinţelor normale.
•Monopolul presupune referirea la o zonă geografică. Puterea de piaţă a
monopolului poate fi maximă, fiindcă firma de monopol stabileşte preţul
produsului, iar acesta este un preţ mare cu siguranţă.
•Caracterizat prin oferta pentru un produs, monopolul este făcut de o
singură firmă, care se numeşte monopolist sau firmă de monopol.
•Produsul se numeşte produs de monopol.
• Monopolul este opus concurenţei (nu există concurenţă fiindcă nu există
concurenţi, nu există concurenţi fiindcă există monopol). Există totuşi
anumite forme de concurenţă care fac ca firmele de monopol să practice o
politică moderată de preţ si să nu exploateze la maxim situaţia de
monopol.
•În economiile de piaţă, monopolurile îmbracă diferite forme, printre care
trebuie menţionate:
 Înţelegerile secrete între marile firme – concentrarea producţiei şi
capitalului prin acumulări şi prin cumpărări şi fuziuni de întreprinderi şi
firme pe linie orizontală şi pe linie verticală are ca rezultat reducerea
numărului de firme concurente.
Monopolul natural - economia de scară realizată în anumite domenii,
contribuie la scăderea costurilor de producţie într-o măsură atât de mare
încaăt alte firme cu un volum mai redus de activitate nu ar putea ajunge la o
atare performanţă.
Monopolul legal - există anumite produse sau sectoare de interes strategic
(apărarea naţională) şi de interes public care trebuie să intre sub incidenţa
controlului public (ex. fabricarea sau distribuţia unor medicamente,
producţia şi comercializarea tutunului şi alcoolului, producţia unraniului, a
izotopilor radioactivi, producţia banilor etc.)
Monopolul tehnologic - generat in special de proprietatea asupra patentului
de inventie si a dreptului de autor, ceea ce confera inventatorului sau
autorului controlul exclusiv asupra noului produs sau asupra noii tehnologii
intreaga perioada prevazuta de lege (15-17 ani pentru patente)
Monopolul asupra mărcii comerciale – cuprinde astăzi un număr mare de
produse ale industriei moderne. Imaginea produsului creată de originalitatea
modelelor reînnoite la anumite intervale de timp şi garanţia calităţii
produselor sunt legate de marca comercială care este unică şi recunoscută
prin investiţia făcută în reclamă insistentă, prin seriozitatea şi
promptitudinea cu care sunt serviţi clienţii.
Monopolul exercitat prin control asuprat unor inputuri – cum sunt
energia, unele minerale ca bauxita, cuprul, staniul etc. datorită în special
rarităţii acestora şi proprietăţii asupra unor zăcăminte importante.
• Monopsonul este un termen care desemnează o formă a pieţei cu
concurenţă imperfectă, în cadrul căreia o firmă sau întreprindere unică,
cumpără cea mai mare parte a unei anumite mărfi sau a unui anumit bun,
marfă care este furnizată de mai mulţi producători sau ofertanţi. Un
monospson este forma extremă a unui oligopson.
• Bibliografie
• Dictionar Macmillan de Economie Moderna, Editura Codecs, 1999
• Paul A. Samuelson, William D. Nordhaus – Economie, editia a XV-a , Editura
Teora, 2000
• Aurel Iancu – Tratat de economie vol.3 Piata, Concurenta, Monopol, Editura
Expert, Bucuresti, 1992
• Ilie Babaita, Alexandru Duta – Piete si preturi
• J.K. Galbraith – Stiinta economica si interesul public
• Internet – diverse site-uri