10.

OLIGOPOLUL ŞI CONCURENŢA MONOPOLISTICĂ

După ce parcurgeţi această temă veţi înţelege...

Gradul în care pieţele sunt dominate de câteva firme mari

Cum – în cazul pieţei cu structură de oligopol – deciziile fiecărei

firme depind de deciziile altor firme

Care sunt condiţiile care afectează performanţele pieţelor cu grad

mare de concentrare

Cum înţelegerea între firme rivale poate genera creşterea profiturilor

pe seama creşterii cheltuielilor consumatorilor

Demersurile care s-au făcut pentru măsurarea performanţelor

pieţelor cu structură de oligopol şi concurenţă monopolistică

Cum se maximizează profitul în condiţii de concurenţă

monopolistică
 Microeconomie: Oligopolul şi concurenţa monopolistică

10.1 Concentrarea pieţei

Măsurarea concentrării pieţei
Cauzele concentrării pieţei
Măsurarea performanţelor de piaţă în cazul oligopolului

10.2 Teoria oligopolului: interdependenţă şi înţelegere

Teoria cartelului
Coordonare fără înţelegere
Măsurarea performanţelor pieţei cu structură de oligopol

10.3 Teoria concurenţei monopolistice

Maximizarea profitului în condiţiile concurenţei monopolistice
Performanţele pieţei cu structură monopolistică
Microeconomie: Oligopolul şi concurenţa monopolistică

10.1 CONCENTRAREA PIEŢEI

Pentru ca piaţa să funcţioneze satisfăcător trebuie să existe concurenţă

perfectă sau este necesar să existe doar concurenţă, în sens de rivalitate între
întreprinzători, deşi pe piaţă există doar câteva firme?

Concentrarea pieţei Gradul în care o piaţă este dominată de câteva

firme mari.

Măsurarea concentrării pieţei

Indice de concentrare Procent din totalul vânzărilor deţinut de

primele patru sau opt firme mari pe o piaţă.

Printre cele mai concentrate pieţe sunt: piaţa autovehiculelor, piaţa

ţigaretelor, piaţa echipamentului foto, piaţa anvelopelor, piaţa aparatelor de
zbor, piaţa de săpun şi detergenţi.

Printre cele mai puţin concentrate pieţe sunt: piaţa ziarelor cotidiene, piaţa
băuturilor răcoritoare ambulate, piaţa tipăriturilor cu character commercial.

Cauzele concentrării pieţei

Economiile de scară

Bariere la intrarea pe piaţă

Bariere la intrarea pe Orice factor care împiedică intrarea unei noi

piaţă firme pe o piaţă, oprind-o să concureze pe
picior de egalitate cu firmele deja existente pe
piaţa respectivă.

 Uneori, barierele la intrarea pe o piaţă cu structură de oligopoly sunt

create în mod deliberat de autorităţi. De exemplu, Comisia Naţională
pentru Audio-Vizual controlează numărul posturilor de radio şi de
televiziune care există pe piaţă;
 Microeconomie: Oligopolul şi concurenţa monopolistică

 Un al doilea tip de bariere la intrarea pe piaţă ăl constituie dreptul de

proprietate asupra resurselor nereproductibile. De exemplu, intrarea
în industria cinematografică este dificilă dacă toţi actorii de vârf se
află deja sub contract cu alte firme;

 Un al treilea tip de bariere la intrarea pe piaţă este reprezentat de

patente şi de drepturi de autor.

Totodată, influenţe aleatoare – precum şansa – pot constitui cause al

concentrării pieţeiâ: în orice an, unele firme au un success mai mare relative
la alte firme şi unele firme cresc mai puţin decât media.

10.2 TEORIA OLIGOPOLULUI:

INTERDEPENDENŢĂ ŞI ÎNŢELEGERE

Interdependenţă (Pe o piaţă cu structură de oligopol) nevoia

oligopolistică de a urmări atent acţiunile firmelor rivale
atunci când se adoptă decizii privind
preţurile sau producţia.

Teoria cartelului

Cartel Un grup de producători se asociază pentru a

maximiza profiturile prin fixarea preţurilor şi
limitarea producţiei.

Figura 10.1 Maximizarea profitului pentru cartel

Graficul reprezintă o industrie în care operează mai mult de 100 de firme,

fiecare producând la niveluri constante pe termen lung ale costurillor medii
şi marginale. Dacă aceste firme operează pe o piaţă cu structură de
concurenţă perfectă, industria este în echilibru în punctul în care se
intersectează curbele cererii şi costului marginal. Dacă firmele formează un
cartel, ele îşi pot uni eforturile de obţinere de profituri restricţionând
producţia la punctul în care costul marginal este egal cu venitul marginal şi
crescând preţul de la 80 milioane lei/unitate de produs la 160 milioane
lei/unitate de produs.
Microeconomie: Oligopolul şi concurenţa monopolistică

240
Cerere Echilibru în cazul
Preţ (milioane lei/unitate) cartelului
160
Echilibru în cazul
concurenţei

80
Cost total mediu pe
termen lung şi cost
marginal
0 100 200 300 400 500 600
Venit
Cantitate (unităţi/lună) marginal

Problema stabilităţii

Deşi cartelurile asigură profituri pentru membrii lor, ele au două mari
probleme datorită cărora se formează greu şi sunt instabile.

Prima problemă priveşte controlul intrării de noi membrii în cartel. Cu cât

cartelul are mai mulţi membrii, cu atât mai mic este profitul care se
distribuie fiecărui membru. De aceea, pentru a asigura profituri mari,
cartelul trebuie să limiteze numărul de membrii care îl formează.

A doua problemă priveşte impunerea respectării cotelor de producţie.

Într-un cartel fiecare membru are un stimulant puternic să trişeze – prin
mărirea neanunţată a producţiei peste cota care îi revine – şi astfel să-şi
mărească profitul. Trişarea presupune că ceilalţi membrii se vor comporta
corect, dar, totodată, însăşi posibilitatea ca ceilalţi membrii să trişeze este un
stimulent pentru un membru al cartelului să trişeze.

Coordonare fără înţelegere

În viaţa de zi cu zi cartelurile formale sunt rareori întâlnite. Dar, pe o npiaţă

cu structură de oligopol firmele îşi pot coordona deciziile privind preţurile şi
 Microeconomie: Oligopolul şi concurenţa monopolistică

nivelurile de producţie în vederea maximizării profituolui şi fără să

stabilească acorduri formale.

Numărul şi mărimea firmelor

Coordonarea tacită se realizează mai uşor pe o piaţă pe care operează două

sau trei firme de mărimi relative apropiate decât pe o piaţă pe care zece
firme controlează jumătate din piaţă, iar restul pieţei se împarte între mai
multe firme mici.

Lider de preţ (Pe o piaţă cu structură de oligopol) – o situaţie

în care creşterea sau scăderea preţului de către
o firmă dominantă – lider de preţ – este urmată
de toate firmele de pe piaţă – sau de cele mai
multe dintre ele.

Natura produsului

În cazul în care pe piaţă este vorba de un bun omogen, cu un flux de

comenzi relative ordonat, coordonarea între firme se realizează mai uşor.
Dacă însă produsul are un flux aleator de comenzi, coordonarea este mai
greu de realizat – pur şi simplu ar trebui coordinate prea multe lucruri.

Creştere şi inovaţie

Pe o piaţa unde inovaţia este lentă, acordurile tacite dintre firme nu trebuie
revăzute prea des. În schimb, pe o piaţă unde elementele pieţei (forma
bunului, tehnicile de producţie, personalitatea producătorilor şi
consumatorilor) se schimbă des, acordurile tacite între firme se perimează
repede.

Uşurinţa intrării pe piaţă şi uşurinţa ieşirii de pe piaţă

Chiar şi dacă pe piaţa operează puţine firme, ameninţarea că pe piaţă vor

intra noi firme poate determina firmele existente să reducă în mod voluntary
preţurile practicate pentru a evita atragerea de noi rivali.

Barierele la intrare sunt un factor important în analizarea efectelor fuziunilor

dintre firme. În cazul unei pieţe cu structură de oligopoly, fuziuniile dintre
firme reduce numărul firmelor care operează pe piaţă şi măresc gradul de
Microeconomie: Oligopolul şi concurenţa monopolistică

concentrare al pieţei. Totodată, în anumite industrii, apar repede noi firme

care acoperă golurile lăsate de fuziuni.

Uşurinţa ieşirii dintr-o industrie este un factor la fel de important ca şi

uşurinţa intrării. Întreprinzătorii sunt mult mai dispuşi să-şi assume riscurile
intrării într-o industrie atunci când ieşirea nu presupune costuri trecute mari
decât în cazul în care anticipează că ieşirea presupune costuri trecute mari.

Piaţă contestabilă Piaţă pe care barierele de intrare şi ieşire sunt

mici.

Măsurarea performanţelor pieţei cu structură de oligopol

Performanţă bună a pieţei înseamnă o performanţă asemănătoare pieţei

cu concurenţă perfectă, unde preţul este egal sau apropiat de costul
marginal, astfel încât suma surplusului consumatorului şi a producătorului
este maximizată.

Performanţă slabă a pieţei înseamnă o performanţă asemănătăare pieţei cu

structură de monopol, unde preţul este mai mare decât costul marginal,
astfel încât câştigurile potenţiale din schimb nu se realizează integral.

Studii empirice (de exemplu, Joe Bain, 1951) arată că industriile cu indici
de concentrare mai mari de 70 obţin profituri mai mari decât industriile mai
puţin concentrate. Deşi legătura dintre profituri şi concentrare există, ea nu
este nici perfectă şi nici puternică.

În timpul anilor 1950 şi 1960, studiul lui Bain a fost reluat pentru industrii
diferite şi pentru ani diferiţi. Cele mai multe evidenţe conduc spre aceeaşi
concluzie: o legătură slabă, dar persistentă, între profituri şi gradul de
concentrare.

Rezultate mult mai recente arată că legătura dintre profituri şi concentrare

este înşelătoare.

Dacă datele sunt ajustate pentru mărimea firmelor pe pieţe diferite, legătura
dintre profituri şi concentrare tinde să dispară.

Una dintre credinţele cel mai larg răspândite între economişti este că pe
măsură ce gradul de concentrare al unei industrii creşte, cu atât mai mare
 Microeconomie: Oligopolul şi concurenţa monopolistică

este tendinţa firmelor să se comporte ca un cartel sau ca un monopol, chiar

dacă între ele nu există acorduri formale pentru creşterea preţurilor sau
pentru împărţirea pieţei.

Rezultatele unor cercetări mai recente scot în evidenţă noi explicaţii ale
faptului că firmele din industriile cu concentrare mare par să obţină profituri
mai mari decât firmele din industrii mai puţin concentrate. De exempllu, o
industrie concentrată care a înregistrat creşteri rapid ear putea avea nevoie
de profituri mai mari pentru a atrage mai mult capital. Dacă lucrurile stau
într-adevăr aşa, atunci profiturile mai mari reflectă pur şi simplu eficienţa
mai mare a firmelor mari relative la eficienţa firmelor mici din industria
respectivă. În cele din urmă, s-ar putea ca profiturile mai mari să nu fie de
loc profituri în sens economic – ele ar putea reflecta doar faptul că există
diferenţe semnificative între accepţiunea contabilă a afacerilor şi
accepţiunea ecnomică.

10.3 TEORIA CONCURENŢEI MONOPOLISTICE

Piaţa cu structură de concurenţă monopolistică se referă la restaurante,

ateliere de reparaţii, brutării, staţii de benzină etc.

Maximizarea profitului în condiţiile concurenţei monopolistice

(Edward H. Chamberlin and Joan Robinson, 1930)

Figura 10.2 Echilibrul pe termen scurt şi echilibrul pe termen lung în

cazul pieţei cu structură de concurenţă monopolistică

În condiţii de concurenţă monopolistică, fiecare firmă are o curbă a cererii

înclinată negativ, dar nu există bariere la intrarea pe piaţă a unor noi firme.
Pe termen scurt (graficul a), o firmă care produce la punctul la care venitul
marginal este egal cu costul marginal poate obţine profit economic pur.
Totodată, pe termen lung (grafic b), noi firme sunt atrase de această piaţă.
Intrarea noilor firme determină modificarea cererii pentru firmele deja
existente pe piaţă, coborând curba cererii pentru fiecare dintre ele. De
asemenea, firmele pot lupta pentru a-şi menţine cota de piaţă, utilizând
Microeconomie: Oligopolul şi concurenţa monopolistică

mijloace care măresc volumul costurilor. Intrarea pe piaţă a unor noi firme
va continua până când se atinge un nou punct de echilibru pe termen lung,
punct în care profiturile sunt eliminate.

(a) Termen scurt (b) Termen lung

Cost marginal Cost marginal

Preţ
Preţ

Cost total mediu

Cost total mediu

Profit

Cerere Cerere
Venit marginal Venit marginal
Cantitate Cantitate

Performanţele pieţei cu structură monopolistică

Pe baza modelelor de analiză elaborate de Chamberlin şi Robinson, s-a

considerat că trăsătura esenţială a concurenţei monopolistice este existenţa
unui număr prea mare de ofertanţi (prea multe staţii de benzină, prea multe
supermarket-uri şi restaurante etc.), fiecare dintre aceştia operând la o
fracţiune din capacitate şi fiecare practicând preţuri ineficient de mari. Cu
toate că preţurile practicate sunt mari, fiecare ofertant obţint doar un profit
minim, care îi permite să rămână în afacere. Concluzia acestui raţionament
ar fi următoarea: poziţia de echilibru pe termen lung arată o slabă
performanţă slabă a pieţei cu structură de concurenţă monopolistică.

Ca şi în cazul monopolului, în cazul pieţei cu structură de concurenţă

monopolistică fiecare firmă se opreşte la un nivel de producţie mai mic
decât cel care ar permite maximizarea sumei dintre surplusul
consumatorului şi surplusul producătorului. Diferenţa dintre preţ şi costul
marginal indică producţia suplimentarp potenţială de pe urma căreia ar
beneficia atât firmele, cât şi clienţii lor.
 Microeconomie: Oligopolul şi concurenţa monopolistică

Mai mult, pe o piaţă cu structură de concurenţă monopolistică o firmă nu

operează la cel mai scăzut punct pe curba costului total mediu. Dacă pe piaţă
ar exista mai puţine firme care ar realiza o producţie mai mare, pe piaţă s-ar
oferi acceaşi cantitate de bunuri la costuri mai mici.

În prezent, aceste critici ale pieţei cu structură de concurenţă monopolistică

nu mai sunt atât de larg acceptate.

Cele mai multe argumente pentru eficienţa pieţei cu structură de concurenţă

monopolistică se bazează pe ideea că între această structură de piaţă şi piaţa
cu structură de concurenţă perfectă nu există chiar atât de multe diferenţe.

Unul dintre argumente priveşte credinţa că „diferenţierea produselor” este

eronată. Pe de o parte, este adevărat că restaurantele diferă prin locaţie,
bucătărie sau atmosferă. Pe de altă parte însă, ceea ce oferă restaurantele nu
constă atât în meniu, ci oferta lor este, de fapt, un produs omogen şi anume:
„plăcerea de a servi masa”.

Aceaşi argument este valabil şi în cazul pieţei cartofilor. Cultivatorii de

cartofi obţin acest produs în mărimi diferite şi folosind metode de producţie
diferite. Cu toate acestea însă, piaţa cartofilor poate fi considerată o piaţă cu
structură de concurenţă perfectă sau foarte apropiată de aceasta.