Capitolul 10

COMPORTAMENTUL FIRMELOR PE PIAŢA CU CONCURENŢĂ

MONOPOLISTICĂ
Concurenţa monopolistică este o structură intermediară a pieţei care îmbină elementele
pieţei monopoliste şi ale pieței cu concurenţă perfectă. Ea este caracteristică pentru ramura
îmbrăcămintei, încălţămintei, mobilei, produselor alimentare, produselor de parfumerie şi
cosmetice, precum și pentru comerţul cu amănuntul, sfera serviciilor etc.
Concurenţa monopolistică a fost studiată, pentru prima dată, de către economistul american
Edward Chamberlin (1899-1967) şi de către economista engleză Joan Robinson (1903-1983),
ambii ajungând la concluzii similare în ceea ce priveşte funcţionarea firmelor în condiţii de
concurenţă monopolistică.

NOŢIUNI–CHEIE
Concurență monopolistică (Monopolistic Echilibru pe termen lung (Long-run equilirium)
competition) Campanie publicitară (Advertising campaign)
Diferențierea produselor (Product differentiation) Excesul capacităților de producție (Excess of
Echilibru pe termen scurt (Short-run equilirium) production capacity)

10.1. Caracteristica pieţei cu concurenţă monopolistică

Concurenţa monopolistică este o structură de piaţă ce are următoarele caracteristici:
 activează un număr relativ mare de firme;
 firmele oferă produse diferenţiate;
 firmele nu ţin cont de reacţia concurenţilor;
 intrarea pe piață este relativ uşoară.
Cu referire la numărul firmelor pe piață, această structură se caracterizează printr-un un
număr relativ mare de firme, printre care fie nu sunt în general firme mari, fie ele nu au avantaje
faţă de cele mici şi există deopotrivă cu acestea.
Comparând piaţa cu concurenţa perfectă şi piaţa cu concurenţa monopolistică, putem
menţiona că diferenţele dintre acestea sunt evidente. Pentru concurenţa monopolistică nu sunt
necesare sute şi mii de firme. De fapt, este suficient un număr relativ mare de firme: 30, 40 sau
60. Fiecare firmă are o anumită pondere pe piaţă, acesteia revenindu-i de la 1% până la 10% din
volumul total al vânzărilor pentru o anumită perioadă. Deci, în condiţii de concurenţă
monopolistică, ponderea fiecărei firme este mai mare comparativ cu situaţia în cazul concurenţei
perfecte. Din motivul că ponderea fiecărei firme este mică, ea are un control limitat asupra
preţului. În afară de aceasta, existenţa unui număr relativ mare de firme reduce posibilităţile
acestora de a încheia un acord, privind majorarea preţurilor şi micşorarea volumului producţiei.
Diferenţierea produselor, ca o altă trăsătură caracteristică concurenței monopolistice,
pune în evidenţă faptul că produsele oferite de fiecare firmă nu reprezintă substituenţi perfecţi ai
produselor oferite de alte firme. Fiecare producător are un rol de vânzător unic al unei anumite
varietăţi de produs, adică posedă o anumită putere pe piaţă, deţinând monopolul într-un domeniu
îngust specializat. Fiecare firmă controlează o parte nu mare a pieţei produsului dat. Însă
diferenţierea produsului conduce la divizarea pieţei în segmente, iar pe fiecare segment ponderea
unei firme mici poate fi considerabilă.
243
 Deci, în condiţii de concurenţă monopolistică, firmele oferă produse diferenţiate.
Diferenţierea produselor poate fi realizată sub diferite aspecte: calitate, servicii conexe,
amplasare, ambalaj etc.
 Produsele pot să difere după calitate (materia primă utilizată, caracteristicile
organoleptice, funcţionale, ergonomice și estetice, calitatea fabricării). De exemplu, ca şi
alte firme, o firmă oferă produse similare, însă din materii prime ecologic pure sau de
fabricare mai superioară.
 Serviciile conexe şi condiţiile de vânzare reprezintă un aspect important al diferenţierii
produselor. Aspectele diferenţierii produselor în acest caz vizează: amabilitatea
personalului, oferirea consultaţiilor respective, oferirea serviciilor suplimentare de
ambalare, transportare, oferirea serviciilor în procesul exploatării etc.
 Produsele pot fi diferenţiate în funcție de amplasarea magazinelor în care acestea pot fi
procurate şi gradul de accesibilitate. De exemplu, magazinele alimentare nu prea mari,
cu un asortiment de produse puțin mai restrâns şi preţuri puţin mai mari decât în
supermarketuri, pot concura cu acestea, dacă sunt amplasate în apropierea
consumatorilor, sunt deschise nonstop etc.
 Diferenţierea produselor poate fi rezultatul unor deosebiri aparente create de
publicitate, ambalaj, marca comercială. Publicitatea transmite mesaje consumatorilor în
funcţie de preferinţele lor. De exemplu, unii consumatori preferă şampon cu extrase de
plante, iar alţii cu efecte de volum, cu efecte curative etc. Publicitatea contribuie la
formarea unor necesităţi noi, de care consumatorii nici nu şi-au dat seama până la
primirea mesajului publicitar respectiv. Marca comercială la fel este un mijloc eficient de
atragere a consumatorilor. Multe firme folosesc marca comercială pentru a-i convinge pe
consumatori că produsele lor sunt mai bune decât cele ale concurenţilor.
O importanţă deosebită diferenţierii produselor îi atribuie faptul că, în pofida numărului
relativ mare de firme, acestea, în condiţii de concurenţă monopolistică, au un control limitat
asupra preţurilor produselor proprii. Consumatorii preferă produsele anumitor firme şi acceptă
un preţ mai mare pentru aceste produse, spre deosebire de concurenţa perfectă, când sunt oferite
produse omogene la acelaşi preţ.
Cu referire la reacţia concurenţilor, vom menționa că în condiţii de concurenţă
monopolistică activează un număr relativ mare de firme şi nu este o interdependenţă între ele.
Deci, ele nu ţin cont de reacţia concurenţilor atunci când iau decizii referitoare la preţ sau la
volumul vânzărilor. Reducerea preţului şi majorarea volumului vânzărilor de către una din firme
nu influenţează semnificativ asupra vânzărilor şi, respectiv, asupra profitului altor firme. Din
acest motiv firmele concurente nu au motive serioase pentru a reacţiona şi a-şi schimba acţiunile.
Intrarea pe piață în condiţii de concurenţă monopolistică este relativ uşoară. Altfel
spus, nu sunt restricţii pentru a începe activitatea în domeniul dat şi nu sunt dificultăţi pentru a
stopa activitatea. De exemplu, pentru a deschide un mic atelier nu sunt necesare mari resurse
financiare. Sau, dacă o firmă nu mare doreşte să-şi înceteze activitatea, atunci, fără mari
dificultăţi, se vor găsi doritori de a achiziționa o afacere mică.
Totodată, intrarea pe piaţă nu este atât de simplă ca în cazul concurenţei perfecte, deoarece
firmele existente care activează în domeniul dat au deja o anumită imagine şi au avantaje
comparativ cu firmele noi ce doresc să înceapă activitatea în această ramură.
În afară de aceasta, în comparaţie cu concurenţa perfectă, sunt necesare resurse financiare
suplimentare pentru diferenţierea produselor şi pentru promovarea acestora prin intermediul
244
publicităţii. Deci, la intrarea pe piaţă firmele nu întâlnesc alte bariere, decât cele ce ţin de
diferenţierea produselor. Diferenţierea produselor asigură firmelor anumite avantaje şi le
protejează de concurenţi. Din acest motiv, firmele sunt cointeresate să menţină diferenţierea
produselor, obţinând profituri şi, concomitent, oferind consumatorilor o gamă largă de produse
pentru satisfacerea tuturor necesităților.
În concluzie, menţionăm că piaţa cu concurenţă monopolistică are trăsături comune cu
piaţa cu concurenţă perfectă, deoarece produsele sunt oferite de multe firme, intrarea pe piaţă
fiind relativ uşoară. Pe de altă parte, concurenţa monopolistică se aseamănă cu piața
monopolistă, întrucât firmele au capacitatea de a controla preţul produselor oferite.

10.2. Echilibrul firmei pe termen scurt şi pe termen lung în condiţii de

concurenţă monopolistică
Curba cererii pentru produsele firmei care activează în condiţii de concurenţă
monopolistică are pantă descrescătoare, spre deosebire de concurenţa perfectă, când curba cererii
pentru produsele firmei se prezintă ca o dreaptă orizontală, adică cererea este perfect elastică
după preţ. Firma poate să modifice preţul și, respectiv, volumul vânzărilor, astfel încât să-şi
majoreze profitul. În ce măsură se va modifica volumul vânzărilor la modificarea preţului
depinde de elasticitatea cererii pentru produsele firmei. Cert este, însă, că firma va tinde să-și
maximizeze profitul. Condiţia de maximizare a profitului în acest caz este MR=MC. Deci, firma
va oferi pentru vânzare cantitatea care corespunde acestei egalități.
În figura 10.1 este ilustrat echilibrul firmei pe termen scurt în condiţii de concurenţă
monopolistică. Firma care tinde să-și maximizeze profitul va produce cantitatea Q1 pentru care
se respectă egalitatea MR = MC. Preţul pentru cantitatea dată va fi P1, în corespundere cu cererea
pentru produsele firmei. Conform graficului prezentat, firma obţine profit economic. Segmentul
AB reflectă profitul pe o unitate de produs, iar dreptunghiul haşurat corespunde mărimii totale a
profitului.

Figura 10.1. Echilibrul firmei pe termen scurt în condiţii

de concurenţă monopolistică
Pe termen lung, orice firmă poate să-şi extindă activitatea, majorând cantitățile utilizate ale
tuturor factorilor de producţie. Totodată, dacă firmele care activează în ramura dată obţin profit,
acest fapt devine un semnal atractiv pentru alte firme. Ca rezultat, alte firme își încep activitatea
în acest domeniu. După un studiu de piaţă, firmele noi încep să producă bunuri similare cu cele
care sunt oferite de către firmele care deja activează şi obţin profit.

245
 Pe măsură ce creşte numărul firmelor care oferă aceleaşi produse, preţul acestora scade şi
se micşorează venitul marginal al firmelor. Cererea pentru produsele fiecărei firme va deveni
mai elastică în raport cu preţul, pentru că pe piaţă va fi deja un număr mai mare de substituenţi.
Deci, atât timp cât firmele în ramura dată vor continua să obţină profit, firme noi vor intra în
această ramură. Procesul va continua până când preţul va scădea în aşa măsură, încât nici o firmă
nu va obţine profit economic.
În situaţia în care nici o firmă nu obţine profit economic, se stabileşte un echilibru pe
termen lung. Să analizăm echilibrul pe termen lung în condiţii de concurenţă monopolistică
(figura 10.2).
P

LRMC
LRMC LRAC
LRAC
AC
P1

MR

Q1 Q2 Q

Figura 10.2. Echilibrul firmei pe termen lung în condiţii

de concurenţă monopolistică
Cantitatea Q1 corespunde egalităţii venitului marginal şi costului marginal în perioada
lungă (MR = LRMC). Preţul P1 care corespunde acestei cantităţi este egal cu costul total mediu
pe termen lung (LRAC) şi această situaţie se prezintă ca un punct de tangenţă a curbei cererii la
curba costului total mediu. În aceste condiţii, profitul economic obţinut de către firmă este zero.
Intrarea liberă pe piaţă împiedică firmele să obţină profit economic pe termen lung. În
cazul în care cererea pe piaţa cu concurenţă monopolistică s-ar micşora după atingerea situaţiei
de echilibru, firmele nu ar putea să-şi acopere cheltuielile şi ar părăsi piaţa. În figura 10.3 este
prezentată situaţia când firma care activează în condiţii de concurenţă monopolistică suportă
pierderi, şi în cele din urmă, este nevoită să părăsească piaţa.

Figura 10.3. Firma care activează în condiţii de concurenţă monopolistică

şi suportă pierderi

246
 După micşorarea cererii, pentru a vinde cantitatea Q1 care corespunde egalităţii dintre venitul
marginal şi costul marginal pe termen lung (MR = LRMC), firmele va trebui să stabilească preţul
P1. Acest preţ, însă, este mai mic decât costurile totale medii pentru cantitatea dată. În aşa caz,
firmele ar putea suporta pierderi şi vor părăsi ramura, alocând resursele în alte activităţi.
Ulterior, după plecarea firmei de pe piață, atât cererea pentru produsele altor firme din ramură,
cât şi venitul marginal al firmelor va crește. În modelul grafic această situaţie se prezintă prin
deplasarea curbelor cererii şi a venitului marginal în sus. Ca urmare, cantitatea de produse similare se
va micşora, iar preţurile şi veniturile marginale ale firmelor rămase în ramură se vor majora.
Firmele vor părăsi ramura până la momentul în care:
a) profiturile firmelor vor fi egale cu zero;
b) se va atinge un nou echilibru.
Acest proces de ieşire şi intrare pe piaţă a firmelor, drept răspuns la modificarea cererii şi a
profitului, are loc permanent în condiţii de concurenţă monopolistică.

În condiţii de concurenţă monopolistică, firmele oferă

Analiza comparativă a echilibrului
produse diferenţiate, spre deosebire de cele omogene
în condiţii de concurenţă perfectă şi
concurenţă monopolistică oferite în condiții de concurenţă perfectă.
Consumatorii sunt impuşi să plătească preţuri mai
mari pentru produse diferenţiate. Preţurile sunt mai mari pentru produsele oferite de firme dacă
acestea suportă cheltuieli suplimentare pentru diferenţierea produselor.
În condiţii de concurenţă perfectă, profitul economic devine egal cu zero atunci când preţul
este egal cu costurile totale medii minime pentru perioada lungă (P = LRACmin). Deci, în
echilibru pentru perioada lungă în condiţii de concurenţă perfectă, preţul este egal cu costul
marginal şi mediu minim pentru perioada lungă (P = LRMC = LRACmin). Consumatorii primesc
bunuri la preţurile cele mai joase posibile. Preţurile reflectă costurile medii minimale pentru o
unitate de producţie şi costul marginal.
Firma pe piața monopolistică modifică preţul până se ajunge la egalarea dintre venitul
marginal şi costul marginal (MR=MC). Din motivul că preţul tot timpul este mai mare decât
venitul marginal, în condiţii de echilibru preţul va fi mai mare și decât costul marginal.
Echilibrul în cazul firmei care activează în condiţii de concurenţă monopolistică se aseamănă cu
echilibrul pe piața monopolistă prin faptul că preţurile sunt mai mari decât costurile marginale.
Din motivul că există bariere la intrarea pe piaţă, în cazul monopolurilor, preţul pe termen lung
poate fi mai mare şi decât costurile medii. În condiţii de concurenţă monopolistică, intrarea
liberă pe piaţă nu permite obținerea profitului economic un timp îndelungat. Profitul obţinut de
firme atrage în ramura dată alte firme şi menţine preţurile la un nivel mai jos decât nivelul care
ar exista în cazul unei firme monopoliste. Deci, în condiţii de concurenţă monopolistică, preţurile
sunt mai mici decât cele care ar exista dacă produsele ar fi oferite de o firmă monopolist, dar mai
mari decât cele care ar exista pentru produsele omogene oferite de firmele concurente.

Firmele care activează în condiţii de concurenţă monopolistică nu

Excesul capacităţii pot atinge pe termen lung nivelul costurilor totale medii minime.
de producţie Conform modelului grafic (figura 10.4), în echilibru cantitatea este
Q1, însă costurile totale medii pe termen lung devin minime doar la cantitatea Q2.

247
 Diferenţa dintre cantitatea de produse ce corespunde nivelului minim al costurilor medii pe
termen lung şi cantitatea de produse oferită de firmă în condiţii de echilibru pe termen lung
semnifică excesul capacităţilor de producţie ale firmei.

În figura 10.4 este ilustrat excesul capacităţilor de producţie, mărimea căruia este
determinată de diferenţa dintre Q2 şi Q1.
P

LRMC
LRMC LRAC
LRAC
AC
P1

MR

Excesul capacităţii
de producţie

Q1 Q2 Q

Figura 10.4. Echilibrul firmei pe termen lung în condiţii de concurenţă

monopolistică şi excesul capacităţilor de producţie
Excesul capacităţilor de producţie în ramura cu concurenţa monopolistică semnifică că
aceeaşi cantitate ar putea fi oferită consumatorului la costuri medii mai mici. Aceeaşi cantitate de
bunuri ar putea fi produsă de către un număr mai mic de firme în ramură, fiecare din ele oferind
o cantitate mai mare de produse obţinute la costuri medii minime. Deci, pentru producerea unei
unități de bun, ar putea fi utilizate mai puţine resurse, însă echilibrul la costuri medii minime
poate fi atins doar în condiţii de concurenţă perfectă, şi anume când firmele produc bunuri
omogene, iar cererea pentru produsele firmei este perfect elastică după preţ. În condiţii de
concurenţă perfectă în echilibru pe termen lung, firma obţine profit economic zero oferind
cantitatea ce corespunde costurilor totale medii minime LRACmin. Astfel, reiese că diferenţierea
produselor care presupune curbe descendente ale cererii pentru produsele firmelor nu poate fi
compatibilă cu economia resurselor neutilizate. Deci, excesul capacităţilor de producţie este o
parte a cheltuielilor pentru diferenţierea produselor în cazul concurenţei monopolistice.
În cazul în care în condiţii de concurenţă monopolistică numărul firmelor pe piaţă este mai
mic, excesul capacităţilor de producţie se răsfrânge într-o măsură mai mare asupra consumatorilor.
Aceasta se explică prin faptul că cu cât este mai mic numărul de firme, cu atât este mai mare
puterea de monopol a fiecărei firme. În echilibru, preţul şi venitul marginal pentru orice cantitate
de produse oferită de firme este mai mare dacă pe piaţă activează un număr mai mic de firme.
Deci, în situaţia de echilibru, preţurile vor fi mai mari în condiţii de concurenţă monopolistică când
pe piaţă activează mai puţine firme. Dacă alte condiţii rămân neschimbate, cu cât este mai mare
preţul în condiţii de echilibru, cu atât este mai mare excesul capacităţilor de producţie.

10.3. Publicitatea şi efectele ei pe pieţele cu concurenţă monopolistică

Pentru a satisface cerinţele consumatorilor şi a activa cu succes pe piaţă în condiţii de
concurenţă monopolistică, firmele trebuie permanent să fie implicate în procesul de inovare,
lansând produse noi, cu calităţi şi caracteristici mai performante, şi perfecţionând cele existente.
248
Fiecare firmă își are marca proprie şi, adesea, produsele de marcă bine cunoscută se vând la
preţuri mai mari decât produsele similare, dar necunoscute pe piaţă. Prin intermediul publicităţii
firmele încearcă să convingă consumatorii că produsele lor sunt de o calitate mai înaltă decât
produsele similare oferite de alte firme. În realitate, calitatea produselor poate să difere foarte
puţin, dar firmele folosesc această modalitate pentru a se impune pe piaţă şi a obţine profit, până
când alte firme îi vor urma exemplul. În condiţii de concurenţă monopolistică, firmele sunt
preocupate de publicitate, deoarece consumatorii nu au acces liber la informaţie şi pentru că prin
intermediul publicităţii pot pune accentul pe unele caracteristici deosebite ale produselor oferite.
Pe piața cu concurenţă perfectă, publicitatea nu este necesară, din motivul că produsele
oferite de fiecare firmă sunt substituenţi perfecţi ai produselor oferite de firmele concurente, iar
accesul la informaţie este liber.
Publicitatea influenţează cererea pentru produsele firmei date, elasticitatea cererii în raport
cu preţul, elasticitatea încrucişată a cererii, posibil şi cererea pentru produsele similare ale
concurenţilor. Preocupându-se de publicitate, firmele urmăresc scopul de a majora volumul
vânzărilor și veniturile. Însă publicitatea costă şi costurile aferente publicității se reflectă în
preţul majorat al produselor. Costurile medii aferente publicităţii iniţial se micşorează, iar pe
măsura creşterii vânzărilor - se majorează. Figura 10.5 pune în evidenţă costurile medii ce țin de
publicitate (advertising cost) prin curba ACa.

Figura 10.5. Evoluția costurilor medii aferente publicității

În cazul în care se modifică cererea pentru produsele firmei sau cheltuielile concurenţilor
pentru publicitate, în modelul grafic aceasta se reflectă prin deplasarea curbei costurilor medii
aferente publicității. Dacă, de exemplu, cheltuielile concurenţilor pentru publicitate nu se
modifică, atunci, la o majorare a cererii pentru produse costurile medii aferente publicității se
micşorează, iar la o micşorare a cererii pentru produse costurile respective se majorează. Aceste
modificări vor fi reflectate în modelul grafic prin deplasarea curbei costurilor medii aferente
publicității în jos (ACa0 → ACa1) în cazul micşorării acestora sau în sus (ACa0 → ACa2) în cazul
majorării lor (figura 10.6).
Dacă firmele concurente majorează cheltuielile pentru publicitate, firma dată trebuie să
procedeze la fel, pentru a nu pierde din vânzări, şi atunci costurile medii aferente publicității ale
acesteia vor creşte. În modelul grafic din figura 10.6 aceste modificări se reprezintă prin
deplasarea curbei costurilor medii aferente publicității ale firmei de la ACa0 la ACa2. Deci, cu cât
este mai mică cererea pentru produsele firmei şi cu cât sunt mai mari cheltuielile publicitare ale
concurenţilor, cu atât costurile medii ale firmei aferente publicității sunt mai mari.

249
Figura 10.6. Modificarea costurilor medii ce țin de publicitate la schimbarea cererii pentru
produse în cazul unui nivel dat al cheltuielilor publicitare ale concurenților
Să analizăm modul în care publicitatea influenţează cererea şi profitul unei firme care
activează în condiţii de concurenţă monopolistică. Vom presupune că firma produce o anumită
cantitate Q1, preţul este P1 şi iniţial (campania publicitară nu se desfășoară) profitul economic al
firmei este zero (figura 10.7).

Figura 10.7. Obţinerea profitului economic în urma campaniei publicitare

Rezultatul campaniei publicitare se va manifesta în următoarele:
1. Se majorează costurile medii ale firmei în mărimea costurilor medii ce țin de
publicitate (AC2 = AC1+ ACa).
2. Se majorează costurile marginale pentru orice cantitate de produse în mărimea
costurilor marginale pentru publicitate (MC2 = MC1 + MCa).
3. Se majorează cererea pentru produsele firmei, în cazul unei campanii publicitare de
succes.
4. Cantitatea care maximizează profitul este cea pentru care se respectă egalitatea
MR2 = MC2.
5. Firma obţine profit pe termen scurt, în cazul unei campanii publicitare de succes.
Deci, în cazul unei campanii publicitare eficiente se va majora cererea pentru produsele
firmei şi cantitatea care maximizează profitul va creşte până la Q2 (figura 10.7.). Acestei cantităţi
îi corespunde un preţ mai mare (P2) comparativ cu cel iniţial. Firma va obţine profit, reflectat în
modelul grafic prin suprafaţa dreptunghiului ABCD. Cheltuielile publicitare pentru cantitatea Q2
sunt egale cu cheltuielile publicitare medii reprezentate prin segmentul CE înmulţite cu
cantitatea respectivă Q2.

250
 După majorarea cererii în urma campaniei publicitare, este dificil de prognozat cheltuielile
publicitare ulterioare ale firmei. Firma va tinde să reducă cheltuielile publicitare dacă va
presupune că cererea nu se va micşora. Reducerea cheltuielilor publicitare îi va permite firmei să
micşoreze costurile marginale şi cele medii pentru cantitatea dată de produse, obţinând
posibilitatea de a majora profitul. Deci, pe termen scurt, firma care activează în condiţii de
concurenţă monopolistică prin intermediul unei campanii publicitare de succes are posibilitatea
de a obţine profit, iar pe termen lung situaţia se schimbă. Din motivul că în condiţii de
concurenţă monopolistică este posibilă intrarea liberă în ramură, firmele noi pot să-şi înceapă
activitatea în acest domeniu. Publicitatea care contribuie la obţinerea de către firme a profitului
economic va atrage în domeniul dat firme noi.
După o campanie publicitară de succes, firma care activează în ramură obţine profit. Pe
măsură ce firme noi încep activitatea în ramura dată şi se ocupă şi de publicitate, se impune
majorarea cheltuielilor de publicitate pentru a vinde cantitatea dată de produse. În afară de
aceasta, dacă pe piaţă activează mai multe firme care oferă produse similare, cererea pentru
produsele firmei date şi venitul ei marginal vor scădea. În modelul grafic respectiv, aceasta se
reflectă prin deplasarea curbelor cererii şi a venitului marginal în jos. Ca rezultat al micşorării
cererii la produsele firmei date şi al majorării cheltuielilor publicitare, profiturile firmei se reduc
până la zero. Totuşi, cantitatea oferită de bunuri este mai mare comparativ cu cea iniţială,
deoarece campania publicitară contribuie la apariţia firmelor noi pe piaţă şi la majorarea cererii
pentru produsele tuturor firmelor. Echilibrul pe termen lung ca rezultat al campaniei publicitare
este reflectat în figura 10.8.

Figura10.8. Stabilirea echilibrului pe termen lung ca rezultat al

campaniei publicitare
În situaţia iniţială, când firma nu face publicitate, cantitatea care corespunde condiţiei de
maximizare a profitului (MR1 = MC1) este Q1. Acestei cantităţi îi corespunde preţul P1. În
situaţia iniţială în modelul grafic curba costului mediu AC1 este tangentă la curba cererii D1
pentru cantitatea care corespunde condiţiei MR1 = MC1. Adică P1 = AC1 și firma obţine profit
economic zero. Ulterior, după campania publicitară, firmele produc cantităţi mai mari (Q2).
Acestea majorează capacitatea de producere, micşorează costurile totale medii și în consecinţă,
reduc capacităţile excedentare. Însă reducerea costurilor totale medii nu conduce la micşorarea
preţului. Preţul P2 include şi cheltuieli publicitare, fiind mai mare decât P1, care a fost în lipsa
publicităţii. Deci, în urma campaniei publicitare consumatorii plătesc un preţ mai mare,
comparativ cu cel iniţial, însă obţin informaţia necesară ce ţine de produs (calitate, sortiment,

251
condiţii de livrare etc.). Referitor la activitatea firmelor, putem concluziona că profiturile care ar
putea fi obţinute pe termen scurt, ca rezultat al campaniei publicitare, atrag firme noi în ramură.
Firmele noi şi cele existente sunt impuse să majoreze cheltuielile publicitare într-un mediu
competitiv mai dur. Cererea pentru produsele firmei date scade, pentru că sunt mai multe firme
care oferă produse similare şi, ca rezultat, profitul acesteia pe termen lung se reduce până la zero.
Altfel spus, campaniile publicitare au efecte atât pozitive, cât şi negative. Dacă e să menţionăm
aspectele pozitive, atunci din punctul de vedere al consumatorului publicitatea face consumul
mai raţional. Consumatorii dispun de informaţia necesară ce ţine de produse şi pot face o alegere
corectă. Din punctul de vedere al producătorului, publicitatea permite de a menţine diferenţierea
produselor, de a le promova şi de a majora venitul din vânzări. Totuși publicitatea are şi unele
dezavantaje, deoarece contribuie la formarea artificială a unor necesităţi. Sub influenţa
publicităţii, consumatorul poate procura produse de care nu are nevoie. Prin intermediul
publicităţii pot fi promovate unele produse care dăunează sănătăţii (alcoolul, tutunul). Totodată,
cheltuielile pentru publicitate se răsfrâng asupra preţului pe care trebuie să îl achite
consumatorul, acestea constituind uneori până la 40% din preţ. Prin urmare, nu întotdeauna
publicitatea își are efectul dorit. Pot fi suportate cheltuieli pentru publicitate, dar vânzările să nu
crească şi rezultatul nu va fi cel aşteptat.

CONCLUZII
1. Piaţa cu concurenţă monopolistică se caracterizează prin următoarele trăsături:
- există un număr relativ mare de firme;
- firmele oferă produse diferenţiate;
- firmele nu iau în considerație reacţia concurenţilor;
- intrarea în ramură este relativ uşoară.
2. Diferenţierea produselor le permite firmelor să fie în rol de vânzător unic al unei varietăţi de
produs, deţinând monopolul într-un domeniu îngust specializat.
3. Piaţa cu concurenţă monopolistică are trăsături comune cu concurenţa perfectă, din motivul
că produsele sunt oferite de mai multe firme, iar intrarea pe piaţă este relativ uşoară.
Concurenţa monopolistică se aseamănă și cu piața monopolistă, deoarece firmele pot
controla preţul produselor oferite.
4. Pe termen scurt, în condiţii de concurenţă monopolistică, firmele pot obţine profit economic.
Profitul maxim se obţine în cazul cantității ce corespunde egalităţii MR = MC.
5. Intrarea relativ uşoară în ramură contribuie la apariția altor firme, ceea ce determină profitul
economic zero în echilibru pe termen lung.
6. Pe termen lung, echilibrul firmei care activează în condiţii de concurenţă monopolistică nu se
caracterizează printr-un volum eficient de producţie. Altfel spus, costurile totale medii nu
sunt la nivelul celor totale minime, dar mai mari. Deci, există un exces al capacităţilor de
producţie şi acesta este cu atât mai mare, cu cât produsele sunt mai diferenţiate.
7. În condiţii de concurenţă monopolistică, firmele utilizează pe larg publicitatea pentru a-și
promova produsele şi, în cele din urmă, pentru a obţine şi maximiza profitul.

252
 SUBIECTE DE RECAPITULARE

ÎNTREBĂRI DE VERIFICARE
1. Care sunt caracteristicile pieței cu concurență monopolistică?
2. Ce trăsături comune au piața cu concurență monopolistică, piața cu concurență perfectă și
piața monopolistă?
3. Firmele care activează în condiţii de concurenţă monopolistică pot obține profit pe
termen scurt?
4. Care este condiția de maximizare a profitului pentru firmele care activează în condiţii de
concurenţă monopolistică?
5. Este posibil oare ca firma în condiţii de concurenţă monopolistică să suporte pierderi pe
termen scurt?
6. Din ce motiv profitul economic al firmei în echilibru pe termen lung este egal cu zero?
7. Echilibrul firmei care activează în condiţii de concurenţă monopolistică pe termen lung,
se caracterizează printr-un volum eficient de producţie?.
8. Ce reprezintă excesul capacităţilor de producţie ale firmei?
9. Care este condiția echilibrului pe termen lung în condițiile concurenţei monopolistice?
10. Ce rezultate poate obține o firmă în urma campaniei publicitare?

ENUNŢURI ADEVĂRAT/FALS
1. Dacă alte condiţii rămân neschimbate pe piața cu concurenţă monopolistică cererea este mai
elastică decât pe piața monopolistă.
2. Firmele care activează în condiţii de concurenţă monopolistică obţin profit normal pe termen
lung.
3. Pe piaţa cu concurenţă monopolistică, în condiţii de echilibru pe termen lung, firmele produc
cu costuri medii mai mari decât cele medii minime.
4. Deținerea brevetelor şi licenţelor reprezintă o barieră la intrarea în ramură.
5. Valoarea capitalului utilizat poate servi ca barieră la intrarea în ramură.
6. În condiţii de concurenţă monopolistică, firmele produc şi oferă bunuri omogene.
7. În condiţii de concurenţă monopolistică, se asigură o utilizare eficientă a resurselor.
8. În condiţii de concurenţă monopolistică, volumul producţiei este mai mare, iar preţul mai mic
în comparaţie cu concurenţa perfectă.
9. În condiţii de concurenţă monopolistică, firma obţine permanent profit economic pozitiv.
10. În condiţii de concurenţă monopolistică, echilibrul pe termen lung se atinge când MR = MC
şi P = AC.
11. În condiţii de concurenţă monopolistică, firmele pot suporta pierderi.
12. În condiţii de concurenţă monopolistică, în situaţia de echilibru pe termen lung, firmele obţin
profit economic maxim.
253
13. Excesul capacităţilor de producţie, în cazul concurenţei monopolistice, se determină ca
diferenţa dintre cantitatea de produse ce corespunde valorii costurilor totale medii minime şi
cantitatea de produse obţinută în condiţii de echilibru pe termen lung.
14. În condiţii de concurenţă monopolistică, barierele la intrarea unor firme în ramură fie lipsesc,
fie sunt nesemnificative.
15. Pe o piaţă cu concurenţă monopolistică, preţul produsului este mai mare decât venitul
marginal.
16. Pe termen lung, firmele care activează în condiţii de concurenţă monopolistică obţin profit
economic pozitiv, spre deosebire de firmele care activează în condiţii de concurenţă perfectă,
al căror profit este zero.
17. Echilibrul pe termen lung al firmei care activează pe piaţa cu concurenţă monopolistică este
determinat de punctul în care curba cererii pentru produsele firmei este tangentă la curba
costului mediu.
18. Adoptând decizii privind volumul producţiei proprii, firmele care activează în condiţii de
concurenţă monopolistică nu iau în considerație reacţia concurenţilor.
19. Consumatorii plătesc preţuri mai mari în cazul produselor diferenţiate comparativ cu
preţurile produselor omogene oferite în condiţii de concurenţă perfectă.
20. Publicitatea realizată de firme conduce la majorarea profiturilor acestora.

TESTE GRILĂ
1. În condiţii de concurenţă monopolistică:
a) firmele oferă produse diferenţiate;
b) cererea pentru produsele unei firme este mai puţin elastică decât cererea pentru produsele
unei firme în condiţii de concurenţă perfectă;
c) nu se atinge o folosire eficientă a resurselor;
d) toate răspunsurile sunt corecte.

2. În condiţii de concurenţă monopolistică:

a) produsele oferite de fiecare firmă reprezintă substituenţi perfecţi ai produselor oferite de
alte firme;
b) firmele iau în considerație reacţia concurenţilor atunci când iau decizii referitoare la preţ
şi volumul vânzărilor;
c) pe piaţă nu există intrare şi ieşire liberă;
d) pe piaţă există un număr relativ mare de vânzători.

3. Adepţii enunțului „concurenţa monopolistică este eficientă şi îi avantajează pe

consumatori” susțin că:
a) „în condiţii de concurenţă monopolistică se atinge o folosire eficientă a resurselor”;
b) „diferenţierea produselor contribuie la satisfacerea diferitor necesități ale consumatorilor”;
c) „în condiţii de concurenţă monopolistică, firmele produc un volum eficient de producţie”;
d) toate răspunsurile sunt corecte.

254
4. În condiţii de concurenţă monopolistică:
a) publicitatea nu are un rol important;
b) firmele au acelaşi acces la informaţie;
c) bunurile diferă după unele caracteristici;
d) un consumator poare influenţa preţul produsului.

5. În comparaţie cu concurenţa perfectă, în cazul concurenţei monopolistice:

a) cantitatea de produse şi preţurile sunt mai mici;
b) cantitatea de produse şi preţurile sunt mai mari;
c) cantitatea de produse este mai mică, iar preţurile sunt mai mari;
d) cantitatea de produse este mai mare, iar preţurile sunt mai mici.

6. Piaţa cu concurenţă perfectă se aseamănă cu piaţa cu concurenţă monopolistică prin

faptul că:
a) se produc bunuri omogene;
b) pe piaţă activează un număr mare de firme;
c) comportamentul fiecărei firme depinde de reacţia concurenţilor;
d) se produc bunuri diferenţiate.

7. Firma care activează în condiţii de concurenţă monopolistică va obţine profit pe termen

scurt dacă:
a) MR = MC şi P = AC min;
b) MR = MC şi P < AC;
c) MR = MC şi P > AC;
d) MR = MC şi P < AC min.

8. Pe termen scurt, pot obţine profit economic:

a) firmele care activează în condiţii de concurenţă perfectă;
b) firmele care activează în condiţii de concurenţă monopolistică;
c) firmele monopoliste;
d) toate răspunsurile sunt corecte.

9. Firma care activează în condiţii de concurenţă monopolistică va atinge echilibru pe

termen lung dacă:
a) P = LRMC, dar P > LRAC min;
b) MR = MC şi P < LRAC min;
c) MR < LRMC şi P < LRAC min;
d) MR = LRMC şi P = LRAC, P > LRAC min;
e) P = LRMC = LRAC min.

10. Echilibrul pe termen lung, în condiţii de concurenţă monopolistică, presupune că:

a) preţul la produsele firmei este egal cu costul marginal;
b) preţul la produsele firmei este egal cu valoarea minimă a costurilor totale medii;
c) este utilizată toată capacitatea de producţie;
d) firmele nu obţin profit economic.
255
11. Drept exemplu de concurenţă prin preţ poate servi:
a) publicitatea;
b) serviciile postvânzare;
c) perfecţionarea şi dezvoltarea noilor produse;
d) producerea în cazul în care venitul marginal este egal cu costul marginal.

12. Diferenţierea produselor vizează:

a) caracteristicile fizice ale produsului (miros, gust etc.);
b) marca producătorului;
c) condiţiile de vânzare (amplasarea magazinului, orele de lucru etc.);
d) toate răspunsurile sunt corecte.

PROBLEME
1. Costurile totale medii ale unei firme care activează în condiţii de concurenţă monopolistică
se descriu prin funcţia AC = 2Q + 2, iar cererea pentru producţia firmei - prin funcţia
P = 130 – 2Q.
Să se determine preţul şi cantitatea de echilibru pe termen scurt.
2. Funcţia costurilor totale medii ale firmei în condiţii de concurenţă monopolistică se prezintă
astfel: AC = 6Q – 4. Funcţia cererii pentru produsele firmei este Q = 44 – 2P. După o
campanie publicitară, cheltuielile pentru care se descriu prin funcția TCa = 5Q + 0,5Q2,
cererea s-a majorat şi se descrie prin funcţia Q = 90 – 2P.
Să se determine profitul firmei până la şi după campania publicitară.
3. Firma activează în condiţii de concurenţă monopolistică. Cererea pentru produsele firmei se
descrie prin funcţia P = 100 – 2Q, iar funcţia costului total este TC = 5Q2 + 30Q.
Să se determine:
1) preţul şi cantitatea în echilibru pe termen scurt;
2) profitul firmei.
4. O firma activează în condiţii de concurenţă monopolistică. Costurile totale medii ale firmei în
funcţie de cantitatea bunurilor se prezintă în tabelul de mai jos:
Q 1 2 3 4 5 6 7
AC 80 70 60 50 46 44 48
Funcţia cererii pentru produsele firmei este P = 70 – 3Q.
Să se determine:
1) costurile totale, costurile marginale şi veniturile marginale care corespund fiecărei
cantităţi de producţie;
2) cantitatea şi preţul în condiţii de echilibru pe termen scurt;
3) mărimea profitului.

STUDII DE CAZ ȘI SARCINI ANALITICE

1. Analizaţi mijloacele şi instrumentele utilizate de firme pentru atingerea obiectivelor sale în
condiţii de concurenţă monopolistică.
2. Analizaţi comportamentul întreprinderilor care activează pe piețe cu concurenţă
monopolistică în economia națională a Republicii Moldova.
256
 TEME PENTRU REFERATE
1. Concurenţa prin preţ şi prin produse: avantaje şi dezavantaje.
2. Publicitatea:argumente pro şi contra. Efectele campaniei publicitare.
3. Profitul economic şi rolul acestuia în funcţionarea eficientă a firmei.
4. Analiza comparativă a concurenţei perfecte şi imperfecte.
5. Analiza unei ramuri din economia naţională exemplu de concurenţă monopolistică.
6. Trăsăturile caracteristice ale diferitor structuri de piaţă.

BIBLIOGRAFIE
8. ANGELESCU, C., DINU, M., GAVRILA, I., POPESCU, C., Economie. Bucuresti:
Editura Economica, 2009.
9. IGNAT, I. Micro şi macroeconomie. Iaşi: Editura Sedcom Libris, 2004.
10. NICOLAE, S., ANDREI, M., NICULESCU,N., OPRESCU, G. Microeconomie,
macroeconomie. Noțiuni, aplicații, teste, probleme. București: Editura Economica, 1998.
11. STIGLITZ, E. J., WALSH, E. C. Economie. București: Editura Economica, 2005.
12. ZBÎRCIOG V., ZBÎRCIOG, N. Coordonata microeconomică a vieţii umane: probleme,
soluţii. Chişinău: Editura Ştiinţa, 2001.
13. FEURAŞ, E. Teoria economică. Aplicaţii. Chişinău: Editura ASEM, 2007.

257
 Capitolul 11
COMPORTAMENTUL FIRMELOR PE PIAȚA OLIGOPOLISTĂ

Existența oligopolurilor în diverse domenii de activitate este o caracteristică a economiei

moderne. Analiza comportamentului firmelor oligopoliste poate fi realizată sub aspect teoretic
prin intermediul modelelor tip sau observând realitatea concretă. În cazul oligopolului firma nu
consideră prețul o variabilă exogenă. Ea admite că variația producției sale va influența
substanțial oferta globală, ceia ce va cauza o variație a prețurilor de pe piață, indiferent de
faptul dacă vor reacționa sau nu celelalte firme la decizia luată de către firma dată. Piața
oligopolistă are două trăsături importante: interdependența firmelor și incertitudinea. Rezultatul
final al activității firmei depinde, în mare măsură, de comportamentul rivalilor, iar
comportamentul acestora nu poate fi anticipat cu certitudine. De aceea strategiile utilizate de
către firme și modelele propuse sunt considerabil de variate.
Obiectivele didactice ale acestui capitol rezidă în prezentarea: noțiunilor generale cu
privire la clasificarea firmelor oligopoliste, caracteristicilor pieței oligopoliste, specificului
produselor oferite, barierelor de pătrundere și de părăsire a pieței, consecințelor pentru agenții
economici ale existentei asimetriei informaționale pe piața oligopolistă. Totodată, capitolul
analizează oferta și cererea individuală ale firmei oligopoliste, diferite modele de comportament
al firmelor oligopoliste, noțiunea „funcție de reacție a firmei”, precum și duopolurile, ca formă
particulară a modelelor de comportament oligopolist.

NOŢIUNI–CHEIE
Firmă oligopolistă (oligopolistic firm) Echilibrul tip Cournot ( Cournot Equilibrium)
Duopol (duopoly) Echilibrul tip Stackelberg (Stackelberg Equilibrium)
Firmă dominantă(domînant(leader) firm) Punctul lui Bowley (Bowley Poînt)
Cartel (cartel) Linia frântă a cererii oligopolistului (Kinked demand curve of
Războiul prețurilor (price war) oligopolies)
Funcția de reacție (reaction curve function) Comportament cooperant (cooperative (collusive) behaviour)
Firmă satelit (satellite firm) Comportament non-cooperant (non-cooperative ( noncollusive)
behaviour)

11.1. Caracteristica pieței oligopoliste

În teoria economică piața oligopolistă este considerată o formă a concurenței imperfecte ce
se caracterizează printr-un număr redus de firme ofertante. Drept consecință, dimensiunile firmelor
sunt mari ceia ce le permite un anumit control asupra prețurilor și cantității oferite. Denumirea de
oligopol derivă de la cuvintele grecești oligos – câțiva și polein – a vinde (câțiva vânzători).
Oligopolul reprezintă o astfel de situație în cadrul pieții când un număr restrâns de
producători (mai mult ca unul) oferă produse unui număr suficient de mare de consumatori.
Pe această piață există o interdependență între firmele care practică un anumit gen de
activitate economică. Comportamentul individual al firmei este influențat de cel al firmelor
rivale. Politica promovată de firma ofertantă depinde, în mare măsură, de modul în care ea va
prevedea reacția concurenților, iar eficiența politicii depinde de reacția reală a rivalilor.
Firmele, în cadrul pieței oligopoliste oferă atât produse omogene, cât și diferențiate. În
economia reală, pe piața bunurilor, situațiile de oligopol sunt des întâlnite și poate chiar
majoritare. Marile firme producătoare de petrol, oțel sau energie electrică sunt exemple de
258
firme oligopoliste care oferă produse omogene, iar cele producătoare de automobile sau
electrocasnice pot exemplifica producția diferențiată.
Pe o piaţă oligopolistă curba cererii cu care se confruntă fiecare firmă este descendentă.
Posibilitatea fiecărei firme de a influența preţul este însă limitată din cauza existenţei produselor
substituibile. De aceea, fiecare firmă trebuie să-și vândă produsele la un preţ care se aliniază la preţul
concurenţilor, în special dacă produsele fabricate de aceasta întră în categoria celor omogene.
Oligopolul apare atunci când există interdependenta deciziilor firmelor în materie de preț
și/sau cantitate.

În cazul oligopolului, ca și în cazul firmelor monopoliste, există bariere semnificative de

pătrundere pe piață și de părăsire a ei. Dintre cele de pătrundere pe piață vom menționa:
 actele de natură reglementară sau instituțională;
 existența economiilor de scară, ceea ce impune ca mărimea eficientă a întreprinderii să
fie destul de mare;
 diferențierea absolută a costurilor (integrare verticală, rețea eficientă de aprovizionare, de
distribuție, etc.);
 diferențierea pe produs și a strategiilor de firmă (gama produselor, nișe, etc.).
Utilajele costisitoare, tehnologiile scumpe și dimensiunile mari ale firmelor oligopoliste (în
special, în cazul produselor omogene) sunt bariere importante în părăsirea activităților
economice de către aceste firme. Costurile mari de părăsire a activității creează astfel de situații
încât firmele oligopoliste preferă să își continue activitatea, să producă sub pragul de
rentabilitate, decât să - și sisteze activitatea.
O altă caracteristică a pieței oligopoliste constă în existență asimetriei informaționale
care, ca și în condiții de monopol, există între producători și consumatori, precum și între firmele
concurente de pe piață (în special, în cazul produselor diferențiate).
Procesul de fixare a preţurilor, sau de determinare a cantității oferite în situație de oligopol
este un mecanism complex, deoarece prin el firma controlează comportamentul concurenţilor, al
consumatorilor, costurile, reacţia furnizorilor etc. În cadrul pieței oligopoliste firmele
promovează un comportament strategic care presupune că fiecare acţiune a firmei este analizată
prin prisma consecințelor ei asupra celorlalte firme oligopoliste.

11.2. Comportamentul cooperant și concurențial al firmelor oligopoliste

Strategia comportării firmelor în condiții de concurență imperfectă este departe de a fi
definitivată într-o teorie generală. La moment ea este prea complexă și diversă pentru a fi sintetizată
în anumite concepte operaționale, apte de a fi utilizate pentru toate situațiile existente în cadrul pieței
oligopoliste. Astfel, ne confruntăm cu o multitudine de modele specifice care nu pot fi generalizate
și ale căror concluzii deseori depind, în exclusivitate, de ipotezele propuse. Spre deosebire de teoria
concurenței perfecte și de cea a echilibrului general care, odată stabilite ipotezele primare, ne spune
ce se va întâmpla și aceasta este adevărat pentru toate situațiile economice, „istorioarele”
concurenței imperfecte ne spun ce ar putea să se întâmple, daca ipotezele specifice pentru fiecare
”istorioară” în parte se adeveresc. După cum spunea Franklin Fisher în articolul său „Games
Economists Play a Non Cooperative View”, publicat în 1989,” Dumnezeu a creat omul, deoarece El
iubește poveștile și primul om fără dubii era un economist, specialist în concurența imperfectă”.
Deși comportamentul firmelor oligopoliste este variat, el poate fi divizat în:
 comportament concurențial - fiecare vânzător acționează separat și total independent ia decizii;
259
  comportament cooperant - presupune concentrarea activităților și acorduri între firme.
Deoarece pe piață există două variabile decizionale (prețul și cantitatea), care pot fi
influențate de către firme, comportamentul strategic al acestora din urmă se axează pe politici de
fixare a prețului sau de determinare a cantității.
Pentru ași păstra profiturile firmele oligopoliste sunt cointeresate să coopereze. Acordurile
între firme pot fi explicite (cartel), care deseori sunt interzise prin legile antimonopol, sau tacite.
Acordurile tacite cuprind reguli de bună conduită reciprocă. În cadrul acordurilor tacite firmele
pot coopera pentru a evita orice concurență neloială, publicitate agresivă etc. Negocierile între
firme, de regulă, sunt informale și concesiunile se fac în schimbul unor garanții (o parte sigura
din profitul pieței, evitarea războiului prețurilor, împărțirea sectoarelor de piață etc.)
Reușita negocierilor și încheierea unui acord stabil între firmele oligopoliste depinde de:
 numărul de firme pe piață;
 formele (modalitățile) de concurență posibile între aceste firme;
 oportunitatea că ele se vor angaja într-o campanie publicitară;
 diferențele potențiale în costurile acestor firme;
 stabilitatea cererii și a costurilor.
Drept exemplu de cooperare perfectă poate servi cartelul. Priviți din exterior, membrii
cartelului se comportă ca o singură firmă în situație de monopol. În scopul maximizării profitului
comun al cartelului membrii acestuia fixează:
 cantitatea producției în ramură (Q cartel) și prețul (P cartel) de vânzare al acestei producții;
 repartizarea producției cartelului între firmele-membre.
Dacă firmele oligopoliste cooperează formând un cartel, ele practică un preț de monopol și
oferă pe piață cantitatea care ar fi fost propusă de firma monopolist, deci și profitul obținut va fi
un profit de monopol. Din graficul prezentat în figura 11.1 se observă că cererea pieței poate fi
considerată ca fiind adresată unui singur producător – cartelului, ea reprezentând în același timp
și veniturile medii ale cartelului. Cererea (Dc) fiind o funcție descrescătoare de preț cauzează o
astfel de situație încât cartelul nu poate sa-și mărească vânzările, decât acceptând o micșorare a
prețului practicat pe piață.

MCc

Pe

MRc Dc
O Qe Q
Figura 11.1. Determinarea
P cantității optimale și a prețului
în cazul oligopolului cooperant tip cartel.
260
 Curba costului marginal al cartelului (MCc) se obține prin însumarea pe orizontală a
curbelor costurilor marginale individuale ale firmelor care fac parte din cartel, iar cartelul își va
maximiza profitul atunci când se va respecta egalitatea Din această egalitate se
determină cantitatea oferită de către cartel (Qe – în figura 11.1), iar prețul (Pe) se va determina
din funcția cererii de pe piață .
Fiind stabilite cantitatea de producție și prețul comun pentru toți membrii cartelului, apare
problema repartizării acestei producții între firmele care fac parte din cartel. Există mai multe
modalități de repartizare, de exemplu, repartizarea conform criteriului optimal. Firmele care fac
parte din cartel produc și oferă cantitatea care corespunde celor mai mici costuri posibile. Costul
minim poate fi obținut în cazul în care repartizarea producției între firme se face în așa mod
încât să fie respectată egalitatea dintre costurile marginale individuale ale tuturor membrilor
cartelului, deci:
(11.1)
În realitate, repartizarea care permite maximizarea profitului total al cartelului este rar
aplicată, deoarece există mai multe piedici în calea unui astfel de comportament. Una din ele
apare dacă funcțiile costurilor firmelor care fac parte din cartel diferă. Firma care are costul
marginal cel mai ridicat, hotărând să se alinieze la prețul de cartel, va trebui să accepte un profit
unitar mai mic. În perioada lungă, pentru a reduce costurile medii și marginale, o astfel de firmă
poate decide să-și mărească capacitățile de producție. Celelalte firme pot fi reticente față de o
astfel de decizie, deoarece, din cauza firmei care în perioada lungă și-a redus costul marginal,
ele vor vinde mai puțin, la un preț mai mic.
În cazul cartelelor slab structurate se stabilește numai prețul de vânzare și la acest preț firmele
pot să vândă cantitatea pe care o doresc, ea nefiind limitată de către cartel. Un astfel de mecanism
impune firmele să ofere cantitatea care corespunde curbei cererii individuale. Unica restricție pentru
firmă este că nu se permit vânzări la prețuri mai mici decât cel stabilit de către cartel.
În practică nu există reguli unice de stabilire a cotelor pentru membrii cartelului. Una din
cele mai simple metode presupune stabilirea pentru fiecare firmă a cotei în mărimea sectorului
de piață pe care ea îl deținea anterior, până a adera la cartel. O alta practică ar fi împărțirea
geografică a clientelei, ce se caracterizează prin lipsa concurenței în zona determinată unei
anumite firme din cartel.
Atunci când între firmele de pe piața oligopolistă nu exista o înțelegere, apare echilibrul
noncooperant. În acest caz vorbim despre comportamentul concurențial al firmelor. Spre
deosebire de piața monopolului pur, este destul de dificil de a caracteriza echilibrul în cadrul
pieței oligopoliste. Comportamentul concurențial al firmelor oligopoliste de asemenea poate fi
foarte divers. Strategia optimală a firmei depinde de strategiile concurenților. Exista tot atâtea
echilibre posibile câte combinații de strategii sunt. În cadrul pieței oligopoliste firmele rivale pot
adopta comportament de lider (firma dominantă) sau de satelit. Firma dominantă se impune pe
piață, dictând celorlalte firme prețul sau cantitatea pe care ele ar trebui să le accepte. Firmele
satelit urmează firma lider și nu promovează politici de dominație a pieței. În cazul în care toate
firmele doresc să domine piața echilibrul nu va fi stabilit și va începe „războiul prețurilor”.
Acesta presupune eliminarea concurenților de pe piață prin reducerea progresivă a prețului. De
regulă, câștigă firma care pentru o cantitate dată de producție are curba costurilor medii și
marginale cea mai scăzută. Anume ea este aceea care poate să-și permită o reducere a prețului
mai semnificativă comparativ cu rivalii săi. În economiile contemporane, este foarte dificil de

261
delimitat comportamentul concurențial al firmelor oligopoliste de cooperarea tacită, deoarece
foarte multe modele de comportament al firmelor în calitate de lider sau de satelit presupun
anumite elemente de înțelegere tacită între firmele din ramura respectivă de activitate.
Diversitatea modelelor de comportament al firmelor oligopoliste fiind foarte vastă, vom
descrie doar unele dintre ele.
Oligopolul cu firmă dominantă. Din punct de vedere economic, o firmă poate deveni
lider în cazul în care funcția costurilor ei este mai mică decât la celelalte firme. Leadership-ul în
acest caz va fi recunoscut de către concurenți, deoarece pentru ei nu este avantajos să se lanseze
într-un “război al prețurilor”. Cei care o vor face riscă să fie eliminați din cadrul pieței.

P D Sf

P1
e
P* MCD

P2

MRD DD
O Qf QD Qt Q

Figura 11.2. Fixarea prețului de către firma dominantă

Cota parte a firmei dominante pe piață este, de regulă, superioară și în luarea deciziilor ea
se comportă ca un monopolist. Celelalte întreprinderi (sateliții) acționează ca în cazul
concurenței perfecte (figura 11.2).
Cererea firmei dominante (DD) se determină ca diferența dintre cererea pieței (D) și oferta
sateliților (Sf), deci ea va fi:
DD= D – Sf. (11.2)
Pentru prețuri mai mari sau egale cu P1 toată cererea de pe piață va fi satisfăcută de către
firmele satelit, la prețuri situate între P1 și P2 pe piață vor oferi produsul atât firmele satelit, cât
și firma dominantă, iar la prețuri mai mici și egale cu P2 oferta va fi numai din partea firmei
dominante. Scopul firmei dominante fiind maximizarea profitului, ea va oferi pe piață cantitatea
(QD) care corespunde egalității:
(11.3)
Prețul (P*) va fi determinat din funcția cererii individuale a firmei dominante (DD ). La
acest preț firmele satelit vor oferi cantitatea Qf, iar pe piață se va vinde cantitatea
D + (11.4)
Oligopolul cu firmă barometru. Un asemenea model de comportament al firmei poate să
apară în cadrul pieței oligopoliste dacă între producători există asimetrie informațională. Firma
262
barometru este recunoscută de către concurenți ca firmă de referință datorită cunoștințelor sale
în materie de condiții ale pieții, experienței în domeniul producției și al activităților practicate,
dinamismului, etc.
Caseta 11.1. Casele de schimb valutar ca firmă barometru.
În Republica Moldova băncile comerciale și casele de schimb valutar sunt un exemplu de comportament a
firmelore pe piață cu firmă barometru. Ratele de schimb valutar pot sa rămână o perioada destul de îndelungată
nemodificate până în momentul în care o tendință de pe piața valutară incită una din casele de schimb valutar să
mărească această rată de schimb (uneori din motive pur speculative) Chiar dacă această casă de schimb valutar
nu este cea mai impozantă nici după cota ocupată pe piață, nici după numărul tranzacțiilor ea va fi „barometru”,
un punct de reper pentru celelalte case de schimb valutar. Ele vor considera că această firmă dispune de o
anumită informație la care ele nu au acces și strategia ei va fi urmată de celelalte case de schimb valutar în
speranța de a nu fi scoase din „joc”.

Firma barometru nu deține obligatoriu o poziție dominantă pe piața, însă celelalte firme ii
atribuie acesteia un rol director, având încredere în capacitățile ei de a aprecia tendințele din
cadrul pieței.
Un comportament aparte pe piața oligopolistă îl au firmele de tip Maverick. Acestea
promovează o politică independentă, așa numita activitate pe cont propriu, profitând de prețul
ridicat impus de cartel, dar refuzând de a participa la controlul asupra cantității.
În Republica Moldova avem astfel de întreprinderi care activează pe cont propriu în
producerea de mezeluri, lactate sau panificație. Acestea activează ca și întreprinderile în
condițiile de concurență perfectă fixând cantitatea astfel, încât să se respecte egalitatea:
(11.5)
Atât timp cât , firma va mări cantitatea produsă și oferită pe piață.

Caseta 11.2. Samuel Augustus Maverick (1803 -1870)

Samuel Augustus Maverick – avocat, politician din Statele Unite ale Americii. El a semnat declarația de
independență a Texasului. Numele lui este sursă de referință pentru termenul „maverick” (engleză, argou), citat
prima dată în 1867, ceea ce înseamnă spirit independent. Maverick era considerat nonconformist de către
fermierii din Texas, deoarece refuza să-și marcheze vitele. El zicea ca nu le marchează ca să nu provoace durere
bovinelor, însă fermierii suspectau altă motivație: de a putea pretinde că orice vită nemarcată este a lui.
Rudele aveau și ele o explicație pentru neglijarea brandingului de către Maverick – lipsa interesului pentru
creșterea vitelor, deoarece aceasta nu era o sursă importantă de venituri ale familiei. Nu conteaza adevăratul
motiv pentru care Maverick nu și-a marcat vitele, ci însuși termenul de „maverick”, care este unul din termenii
cei mai durabili din Vestul Sălbatic cu care se operează pentru a desemna o persoană nonconformistă, un mod de
speculație aparte sau o linie de conduită independentă.

Astfel, profiturile firmei de multe ori sunt mai mari decât în cazul în care ea ar fi adoptat
un comportament cooperat sau de satelit. Dacă dimensiunea firmei devine importantă, ea riscă să
fie nevoită să reducă prețul produsului și profiturile de asemenea se vor micșora.

11.3. Duopolurile – câteva modele de comportament al firmelor

Pentru simplificarea prezentărilor, situațiile de oligopol se pot aduce la forma celor de
duopol.

263
Duopolul este cel mai simplu caz al concurenței oligopoliste, care corespunde unei situații
cu doi producători pe piață și bariere semnificative de pătrundere.
În funcţie de comportamentul firmelor pe piaţă (lider sau satelit), există diferite tipuri de
echilibru și de împărţire a pieţei. Dacă ambele firme vor să domine piaţa, avem un comportament
de dublă dominație și în acest caz echilibrul nu este posibil. Punctul care descrie grafic această
situație poartă denumirea de punctul lui Bowley, după numele economistului care a analizat-o.
Dacă o firmă se stabileşte pe poziţia de lider, iar cealaltă acceptă rolul de satelit, atunci apare un
echilibru caracteristic pentru duopolul asimetric (ipoteza echilibrului lui Stackelberg). In cazul în
care ambii duopolişti sunt independenți și nu vor neapărat să domine piaţa, o ajustare progresivă
conduce la o împărţire stabilă a pieţei (echilibrul Cournot). Modelul Cournot presupune că
întreprinderile oligopoliste sunt total autonome, între ele nu există nici o înţelegere cu privire la
preţuri sau la volumul vânzărilor. Conform acestui model, fiecare firmă consideră producţia
concurentului ca dată (constantă) și apoi ia decizia cu privire la volumul său de producţie. Toate
modelele de comportament al duopoliştilor operează cu funcții de reacție.

Funcția de reacție reprezintă dependența dintre cantitatea oferită de către o firmă și cantitatea
oferită de către cealaltă firmă, atunci când scopul firmei este maximizarea profitului.

În continuare vom analiza un exemplu concret, care ne va permite să apreciem diferite variante de
ajustare a cantităţilor realizate pe piaţă de către duopolişti.
Presupunem că două firme, având funcţiile costurilor 1 și 2 2, interacționează pe

o piaţă unde cererea este descrisă prin funcţia ; iar 1 2

Să se determine funcţiile de reacţie pentru firma 1 și pentru firma 2.

Firma își maximizează profitul dacă , deci pentru firma 1 vom avea:

1 1,

2
1 1 1 1 1 1 2

1 1 2

1 u.m.
1 1

1 2 u.m.
1 2 —> funcţia de reacţie a firmei 1.
Pentru firma 2 profitul e maximal dacă se îndeplinește condiţia 2 2

2
2 2 2 2 2 1 2

2 2 1

2 u.m.
2 2

2 1 u.m.
2 1 —» funcţia de reacţie a firmei 2.
Cunoscând funcțiile de reacție ale firmelor putem determina cantitățile optimale și
prețurile practicate de către duopoliști în diferite situații.
264
 Duopolul tip Cournot (1838) este unul din primele modele de analiză a comportamentului
duopoliştilor. În tratatul său economic Cournot descrie doua mănăstiri, care comercializează apa
minerală din surse (izvoare) identice. Produsul oferit este omogen, iar comportamentul ținând cont
de statutul instituțiilor nu poate fi decât unul de satelit. Ambii vânzători practică o politică axată
pe cantitatea vândută, o politică a prețurilor (conform condițiilor expuse) este exclusă. Fiecare din
duopolişti încearcă sa-și maximizeze profitul, acomodându-se la condițiile pieței și presupunând că
concurentul va continua în viitor să livreze pe piața cantitatea egală cu oferta sa actuală.

Q1 funcția de reacție a firmei 2

108

S B
54 funcția de cooperare
C
36
funcția de reacție a firmei 1

27 36 54 108 Q2
Figura 11.3 Funcțiile de reacție și comportamentul firmelor duopoliste.
Echilibrul Cournot se stabileşte în punctul de intersecție a funcţiilor de reacţie (punctul C
din figura 11.3).

1 2

1 2 1 1 =>
1 1 1 1 ;
2 1 2 .
Astfel, 1 ; 2 sunt cantităţile de bun în echilibru, iar preţul îl determinăm din funcţia
cererii unde 1 2, deci:

u.m.
Echilibrul care se stabileşte în modelul lui Cournot este destul de stabil. Pentru preţuri
mai mari decât cel care corespunde punctului de intersecție a curbelor de reacţie, fiecare firmă
are stimulente să micşoreze preţul faţă de cel stabilit de concurent. Pentru preţuri mai joase,
fiecare firmă are stimulente să ceară mai mult decât concurentul său, deci, există numai un
singur preţ care se poate stabili pe piaţă. Deoarece această teorie este valabilă nu numai pentru
pieţele cu 2 firme, se poate demonstra că odată cu creșterea numărului de firme preţul de
echilibru se deplasează treptat de la preţul de monopol spre egalitatea P=MC. Echilibrul Cournot
pentru ramura cu o singură firmă se stabileşte la preţul de monopol, în ramura cu multe firme
(atomicitatea firmelor) la prețul de concurenţă perfectă, iar în oligopol - variază între aceste
limite. Dezavantajul acestui model constă în presupunerea că concurenţii nu vor reacţiona la
265
modificarea preţului de către firmă și vor continua să livreze pe piață aceeași cantitate. În
realitate concurenții nu-și mențin producția pe piață la același nivel, ci permanent încearcă să se
adapteze la condițiile pieței.

Caseta 11.3 Antoîne Augustîn Cournot (1801 -1877)

Matematician francez, cunoscut prin interesul sau față de formalizarea problemelor economice. El este printre
primii care a formulat un model al cererii și ofertei. În 1821 la Sorbona el obține licența în matematică. Licențiat
în drept în 1827, în 1829 Cournot devine doctor în științe matematice cu teza de bază în mecanică și cea secundară
în astronomie. Articolele sale științifice au fost remarcate de către matematicianul Simeon Denis Poisson, care în
1834 îl numește profesor de analiză și mecanică la facultatea de științe a Academiei din Lyon. Așa începe strălucita
sa carieră de înalt funcționar și cadru didactic. În 1835 Cournot devine rector al Academiei din Grenoble. De
asemenea o perioada îndelungată a lucrat în calitate de inspector general în învățământul public. Din 1854 pană în
1862 el este rector al Academiei din Dijon. Moare la Paris în 1877 şi este înhumat la cimitirul Montparnasse.
În microeconomie el este cunoscut prin studiul structurilor de piață, în special al duopolurilor. Echilibrul lui
Cournot este generalizat mult mai târziu (1954) în echilibrul lui Nash sau Nash-Cournot. El a introdus în economie
conceptul elasticității și cel al costului marginal. Reflecțiile lui Leon Walras, unul din militanții revoluției marginale
din teoria economică, au fost puternic influențate de către lucrările economice ale lui Cournot. Cartea de referință a lui
Cournot din domeniul economic rămâne Recherches sur les principes mathématiques de la théorie des richesses
(Studii asupra principiilor matematice ale teorii avuției, 1838), a cărei importanță a fost recunoscută mult mai târziu.

În cazul care o firmă acceptă rolul de lider, iar cealaltă de satelit, se stabileşte echilibrul
duopolului așimetric, descris de către Stackelberg.
Vom analiza aceleași 2 firme, care activează pe aceeași piaţă. Dacă considerăm firma 1 ca
lider, iar firma 2 ca satelit, atunci firma lider determină producția care ii asigură maximum de
profit (nu mai exista simultaneitate în activitatea firmelor), luând în considerație reacția firmei
satelit, iar firma 2 (satelit) consideră producția firmei 1 ca dată (constantă) și determină cantitatea
cu care va veni pe piață din funcția sa de reacție:
2 1.
Firma 1 își maximizează profitul atunci când MC1 =MR1 sau când derivata funcţiei
profitului este egală cu zero.
Profitul firmei 1:
1 1 1 1 1 1 1
2
1 1 1 2
Substituim în funcţia profitului Q2 prin funcţia de reacţie a firmei 2:
2 1
2 2
1 1 1 1 1 1 1 =>
1) 1 ;
1 -» cantitatea care maximizează profitul firmei 1.
Firma 2, acceptând rolul de satelit, produce o cantitate
2 1
Echilibrul Stackelberg se stabilește pe una din funcțiile de reacție (figura 11.3, punctul S).
Profitul, pe care îl va obține firma dominantă, este mai mare decât cel din echilibrul Cournot.
2 2
1 1 1 u.m. Pentru firma satelit acest
profit este mai mic.
2 2
2 2 2 1 2
u.m. Profitul obținut în condiţiile de echilibru tip Cournot va fi pentru firma 1:
266
 1 1 1 1 1 u.m.,

iar pentru firma 2 - 2 2 2 2 2 u.m.

Prețul care se va stabili pe piața, u.m., va fi mai mic

decât în cazul duopolului Cournot.

Caseta 11.4 Heinrich von Stackelberg (1905-1946)

Baronul Heinrich von Stackelberg, economist german s-a născut la Moscova într-o ilustră familie a
nobilimii germane din ținuturile Baltice.
După Primul război Mondial, familia sa emigrează în Germania, unde Stackelberg studiază matematica și
economia la universitatea din Colone. În 1935 el devine lector asistent al universității din Berlin,iar în 1941
profesor universitar la universitatea din Bonn. În 1944, Stackelberg părăsește Germania și se stabilește ca
profesor la Madrid (Spania). Moare bolnav de limfom în anul 1946.
Opera sa principală Marktform und Gleichgewicht (Piața si echilibrul, publicată în 1934), în care el
descrie clasificarea piețelor, a devenit cunoscută maselor largi de economiști abia după moartea sa. În tinerețe
fiind membru al formațiunilor National socialiste din Germania Fascista, lucrările sale academice reflectau
indirect angajamentul său politic. După moarte el a fost reabilitat, dat fiind participarea sa în grupările liberale,
iar lucrările sale economice care analizează problemele concurenței și organizării eficiente a piețelor, nu aveau
priză la public în Germania celui de al III-lea Reich, care nega modelul capitalismului liberal.

În cazul în care firma 2 nu acceptă rolul de satelit și de asemenea se comportă ca o firmă

dominantă, se ajunge la situația de dublă dominație (punctul Bowley), care se caracterizează
prin supraproducţie pe piaţă. În acest caz echilibru nu va exista, și va începe „războiul
prețurilor”. În exemplul nostru, când derivata funcţiei profitului va fi egală cu zero, firma 2 va
produce o cantitate Q2 care îi va maximiza profitul în situație de monopol:
2
2 2 2 2 2 ;

)
2 2 ;

2 .
Firma 1 de asemenea, dorind să fie lider, va oferi pe piață cantitatea 1 Punctul
Bowley va avea coordonatele 1 ; 2 (figura 11.3, punctul B). Acesta se află în
afara curbelor funcțiilor de reacție și este o soluție ce nu este convenabilă nici uneia din firme.
Cantitatea oferită pe piață 1 2 , va fi cea mai mare din toate modelele
de comportament non cooperant, iar prețul - u.m.- cel mai scăzut.
Acum să presupunem că firmele ajung la o înţelegere și se comportă în aşa fel ca să
maximizeze profitul total de pe piaţă și să-1 împartă egal între ele. În acest caz avem modelul de
comportament al duopolului cooperant. Firmele oligopoliste în cadrul pieței se comportă ca o
firmă monopol și oferă cantitatea totală Q1 + Q2 care maximizează profitul pieței. Să
determinăm această cantitate utilizând datele din exemplul propus:
2

;
1 2 u.m.

.
Orice combinație Q1 + Q2 = 54 maximizează profitul dobândit de pe piață.
267
 Curba 1 2 se numește – funcție de cooperare ( linia întreruptă din figura
11.3). Dacă firmele decid să împartă egal profitul, având aceleași funcții ale costurilor, ele vor
produce fiecare câte o din cantitatea care maximizează profitul pieței -
1 2 Firmele produc mai puțin, dar au un profit mai mare decât în cazul echilibrului
Cournot, deoarece și prețul este mai mare.
u.m. Profitul firmei în cazul comportamentului cooperant va fi:

În figura 11.4 sunt indicate nivelurile posibile de preţuri care vor fi stabilite de către
oligopolişti în funcţie de comportamentul adoptat.

Comportament cooperant (formarea cartelurilor)

P
MC
m
Comportament concurențial

Pc
Stabilirea prețurilor extrem de
joase în scopul ruinării
concurenților
P=MC

MC=MR

MR D

Qc Qcon Qr Q

Figura 11.4. Stabilirea preţului de către firma oligopolistă în dependență de

comportamentul adoptat
Sursa: Емцов Р. Г., Лукин М.Ю., Черемных Ю.Н. Микроэкономика. Москва, 1995. p.50
Se observă că comportamentul cooperant provoacă cele mai mari prețuri (Pc) în cadrul
pieței, cel concurențial asigură prețuri mai reduse ( ), iar dorința de a cuceri
piața și de a domina conduce la războiul prețurilor ( ), care, deseori, în special când
ofertanții sunt producători de bunuri diferențiate, sunt sub pragul de rentabilitate a multor firme
din cadrul pieței.
Modelele de comportament al duopolurilor analizate mai sus presupuneau concurența prin
cantitate. Mai există și o altă abordare a comportamentului oligopoliștilor, când concurența
dintre firme are loc prin intermediul prețurilor. Modelul acesta este denumit oligopolul tip
Bertrand. El este fondat pe o ipoteză realistă: firmele fixează prețurile la produs simultan și în

268
mod independent. Consumatorii iau decizii numai în funcție de prețurile bunurilor oferite. În
consecință, când se ajunge la echilibru, nu există decât un singur preț. Acesta fiind egal cu
costul marginal firmele obțin profit nul.

Caseta 11.5 Joseph Louis François Bertrand

Joseph Louis François Bertrand (1822- 1900.) Matematician, economist și istoric al științei franceze.
Copil – minune, la vârsta de 11 ani el urmează, în calitate de liber ascultător (auditor) cursurile de la Școala
Politehnică Franceză. Între 11 si 17 ani Bertrand obține două bacalaureate, o licență și doctoratul în științe cu
teza în teoria matematică a electricității. Este admis în 1839 la Școala Politehnică Franceză, fiind primul pe
listă. În 1856 el devine membru a Academiei de Științe Franceze, în 1874 ocupând postul de secretar al secției
de matematică.
În științele economice pe Bertrand îl preocupa problema duopolurilor. Prima critică fondată a modelului lui
Cournot a fost făcută de către Joseph Bertrand (1883). În modelul său ajustările între firme se fac prin
intermediul prețurilor, nu a cantităților. Strategia fiecărui producător constă în practicarea unui preț mai mic
decât al concurenților. Deoarece toate firmele practică aceeași strategie, prețul va continua sa scadă pana când
se va egala cu costul marginal și atunci se va stabili echilibrul tip Bertrand, care are aceleași proprietăți ca și
echilibrul concurențial. Deoarece marja (decalajul) preț-cost marginal în acest echilibru este nulă, incitația
firmelor spre cooperare este maximă.

Caseta 11.6 Exemplu: oligopolul tip Bertrand

Să examinăm cazul duopolului simetric. Funcțiile costurilor duopoliștilor sunt: TC1(q) = TC2(q)= cq,
iar funcția cererii este Q(p) = 1-P. Conform modelului propus de Bertrand, consumatorii vor cumpăra de la
firma care va fixa prețul la un nivel mai redus decât cealaltă. În cazul în care prețurile celor două firme sunt
egale consumatorii se vor repartiza uniform între ele. Prețurile P1 și P2 fiind stabilite, profitul firmei 1 va fi :

Fiecare firmă este interesată să vândă la un preț ceva mai mic decât al concurentului, acaparând astfel toată
piața, unica limită fiind costul marginal (restricția profitului pozitiv).

Deoarece modelul analizat poate fi extrapolat la un număr n de firme și pentru forme

variate ale funcțiilor cererii, el poate fi utilizat în practica analizei comportamentului firmelor
oligopoliste. Dar soluțiile acestui model creează așa numitul paradox a lui Bertrand :
 în cazul în care costurile firmelor diferă (caz asimetric), firma cea mai eficientă va
acapara toată piața;
 un duopol este suficient pentru a restabili concurența eficientă. De fapt se presupune ca
firmele oligopoliste caută sa manipuleze prețurile pentru a mări profiturile ( este
demonstrat în baza datelor empirice);
 raționamentul intrării pe piață în pofida pierderilor cauzate de costurile fixe nenule,chiar
dacă acestea sunt mici.
Explicarea paradoxului lui Bertrand rezultă din cele trei ipoteze centrale ale modelului său:
 capacitățile de producție nu sunt restricționate. O firmă poate să deservească toata cererea
care îi revine;
 se analizează o singură perioadă. Daca jocul se repetă cealaltă firma poate riposta în
perioada următoare la acapararea pieței de către firma rivală printr-o reducere mică a
prețului. E vorba de compararea câștigurilor din perioada scurtă care vin de la creșterea

269
 sectorului de piață ce îi revine firmei cu pierderile din perioada lungă cauzate de
„ războiul preturilor” inițiat;
 produsele ambelor firme nu sunt diferențiate, fiind perfect substituibile.
Totuși, trebuie luat în considerație și faptul ca în cazul produselor omogene, firmele sunt
cointeresate mai degrabă să concureze prin cantitate, nu prin preț. În cazul în care ele fixează
același preț, nu putem spune cu certitudine că firmelor le vor reveni parți egale din piață.
Modelul este util în argumentarea importanței alegerii strategice în ce privește profiturile
obținute de către firme.

11.4. Teoria liniei frânte a cererii

În teoria comportării firmelor oligopoliste un concept aparte, inițial prezentat de către
economistul Paul Sweezy (1939) îl constituie teoria liniei frânte a cererii.
Modelul lui Sweezy permite de a demonstra că în oligopol, sub ipoteze destul de realiste,
prețul tinde să rămână mult mai stabil decât în orice altă structură a pieței. În varianta inițială
prezentată de Sweezy analiza se axa pe reacțiile pesimiste ale agenților economici. În luarea
deciziilor cu privire la comportamentul lor firmele se așteaptă la cele mai rele replici din partea
concurenților. Dacă un vânzător micșorează prețul la produsul sau, concurenții de asemenea vor
micșora prețurile. În consecință, firma nu va avea posibilitatea sa vândă mai multă producție.
Daca vânzătorul mărește prețul la produsul său, iar concurenții nu-l vor urma în această
politică el va pierde o parte importantă din clientelă. Cererea individuală a firmei oligopoliste
depinde nu numai de atitudinea consumatorilor față de bunul său, dar și de comportamentul
firmelor concurente. Curba cererii pentru prețuri mai mari ca cel de pe piața (P*) va fi mai
elastică, decât pentru prețurile mai mici decât cel al pieței. Oligopolistul se confruntă cu o curbă
frântă a cererii, având două segmente cu pantă diferită și punct de inflexiune (I) care corespunde
prețului de pe piață. (figura 11.5). Acestei discontinuități a curbei cererii individuale îi
corespunde o discontinuitate a curbei venitului marginal (MR). Cu cât decalajul dintre pantele
curbei cererii individuale a oligopolului va fi mai mare, cu atât mai mare va fi și discontinuitatea.
Curba MR se compune din 2 parți separate (segmentele PoA și BC din figura 11.5). Firma
maximizatoare de profit oferă pe piața cantitatea care corespunde egalității MR = MC. Dacă
costul marginal (MC) al firmei nimerește în această „ruptură”, el poate să crească (deplasarea
spre MC1) sau să scadă ( deplasarea de la MC la MC2), dar nici prețul (P*), nici cantitatea oferită
(Q*) de către firmă pe piață nu se vor modifica.

Caseta 11.7. Paul Marlor Sweezy (1910 – 2004)

Paul Marlor Sweezy, s-a născut la New York. Tatăl sau Everett B. Sweezy, a fost vice-președinte al filialei
din New York a Băncii Naționale. El își începe studiile universitare la Academia lui Phillips Exeter, apoi le
continuă la Harvard. Pe parcursul anilor de studiu este redactorul ziarului The Harvard Crimson. În 1931
primește diploma de studii superioare, după care mai studiază un an de zile la școala economică din Londra
(London School of Economics) unde se familiarizează cu ideile marxiste. Revenind la Harvard în 1937 obține
doctoratul în economie și rămâne profesor de economie în această instituție. Din 1942 până în 1945 este analist
la Oficiul serviciului strategic, după care lucrează ca profesor la Școala Noua ( New School).
În 1949, împreună cu Leo Huberman, pe banii istoricului și criticului literar F. O. Matthiessen, înființează
revista Monthly Review, Sweezy fiind redactorul ei. Revista, de tentă socialistă, era editată în SUA în perioada
de “vânătoare a vrăjitoarelor”. În 1954, Sweezy este chemat la judecată și interogat cu privire la orientarea sa
politică. El refuză să răspundă, invocând dreptul constituțional al individului la autoexprimare și este
condamnat pentru sfidarea judecătoriei din New Hampshire, dar reabilitat în 1957 de către Curtea Supremă a
SUA. Sweezy este recunoscut ca unul din cei mai iluștri economiști contemporani de orientare marxistă.

270
 Teoria demonstrează că este posibilă o stabilitate pe piața oligopolistă fără încheierea
unui acord între firme. Această stabilitate reiese mai degrabă nu din cooperare, ci din absența
coordonării activităților între firmele oligopoliste.

MC1
I MC
P*
B
MC2
A
B

D
M
Q* R Q
C
Figura 11.5 Echilibrul lui Sweezy – linia frântă a cererii oligopolistului
Până în prezent, din cauza complexităţii problemei, nu există o teorie unică care să permită
găsirea soluției pentru stabilirea preţului și a volumului de producţie al oligopolului. Dacă
condiţiile permit stabilirea acordurilor și cooperarea între firme, formarea preţurilor și stabilirea
cantităţii produse se aseamănă cu cartelul, iar dacă cooperarea este imposibilă, preţurile și
cantitatea se stabilesc aproximativ ca și în concurenţa perfectă.
În funcție de situațiile existente și de strategiile promovate, sunt posibile mai multe situații
de echilibru. În cele mai frecvente cazuri, instrumentele economiei clasice nu ne permit să
determinăm soluțiile echilibrului. Ca un răspuns la această problemă este dezvoltarea și aplicarea
teoriei jocurilor în analiza comportamentului firmelor oligopoliste. Deci, pentru descrierea
comportării oligopolului, de la caz la caz, se folosesc diferite teorii și modele: modele de decizie
secvenţională, de decizie simultană sau jocuri de decizie cooperative.

CONCLUZII
1. Oligopolul reprezintă una din formele posibile de concurentă imperfectă din cadrul pieței,
frecvent întâlnită în economiile contemporane.
2. Pe piața oligopolistă există câțiva producători, iar pătrunderea firmelor pe piață e problematică
sau chiar imposibilă. Bunurile oferite în cadrul pieței pot fi atât omogene, cât și diferențiate.
3. Pentru ca activitatea firmelor în cadrul pieței oligopoliste să fie reușită, ele trebuie să adopte
un comportament strategic. Rezultatul final obținut de către firmă depinde atât de atitudinea
consumatorilor față de bunul propus de ea, cât și de comportamentul concurenților.
4. La moment, teoria economică nu propune modele generalizatoare pentru definitivarea
comportamentului firmelor în cadrul pieței oligopoliste, așa cum există pentru piața cu
concurență perfectă, sau pentru monopolul pur. Modelele existente analizează situații
particulare care sunt valabile cu condiția respectării anumitor restricții.
271
5. Există modele de comportament cooperant și concurențial.
 Un exemplu de comportament cooperant este cartelul. El reprezintă o reuniune de firme
care acționează de comun acord, coordonând oferta și/sau prețul, acționând ca un
monopol. Cartelul, de regulă, se dovedește a fi instabil, deoarece prețul care
maximizează profitul de cartel nu asigură maximizarea profiturilor individuale.
 Comportamentul concurențial poate fi de doua tipuri: comportament de firmă dominantă
(lider) și de firmă satelit. În cazul în care toate firmele doresc să domine piața începe
“războiul prețurilor”, iar prețurile pot să coboare pană la nivelul lor din concurența
perfectă (P =ATCmin).
6. Cele mai simple modele de comportament al firmelor oligopoliste prezintă comportamentul a
doua firme, altfel spus sunt modele de comportament al duopoliștilor. Ele operează cu funcțiile
de reacție ale firmelor, care permit luarea deciziilor ținând cont de comportamentul concurenților.
7. Alegerea soluției optimale în cazul firmelor oligopoliste este foarte complexă. În multe
cazuri instrumentele economiei clasice nu permit soluționarea problemelor care stau în fața
firmei oligopoliste și pentru găsirea echilibrului se aplică teoria jocurilor.

SUBIECTE DE RECAPITULARE

ÎNTREBĂRI DE VERIFICARE
1. Care sunt caracteristicile unei piețe oligopoliste?
2. Ce reprezintă războiul prețurilor?
3. Prin ce se deosebește comportamentul cooperant a firmelor pe piața oligopolistă de cel
concurențial?
4. Cum se definește funcția de reacție a firmei?
5. Caracterizați comportamentul firmei în cazul echilibrului lui Sweezy.

ENUNȚURI ADEVĂRAT/ FALS

1. Comportamentul cartelului în cadrul pieţei este similar comportamentului unei firme-
monopolist.
2. Existenţa mai multor modele ale oligopolului se explică prin numărul relativ mare al firmelor
pe piaţă.
3. „Războiul preţurilor” este de lungă durată și le permite firmelor să-și majoreze profiturile.
4. „Războiul preţurilor” are consecințe nefavorabile pentru consumatorii bunului oferit de
firmele oligopoliste.
5. Pe piaţa oligopolistă firmele obțin permanent profit economic pozitiv.

TESTE GRILĂ
1. Oligopolul reprezintă structura de piaţă caracterizată prin:
a) numărul mare de firme mici pe piaţă;
b) numărul redus de firme mari care activează în ramură;
c) interdependența acţiunilor firmelor concurente;
d) accesul liber pe piaţă.

272
2. Care trăsături sunt caracteristice oligopolului?
a) existenţa unui număr mic de producători mari;
b) controlul preţurilor;
c) interdependența acţiunilor producătorilor;
d) comportamentul autonom al producătorilor;
e) toate variantele sunt corecte.

3. La stabilirea preţului care ar servi drept barieră pentru apariţia pe piaţă a firmelor
noi, firmele oligopoliste vor ţine cont de:
a) necesitatea maximizării profitul propriu;
b) valoarea minimă a costului mediu propriu pe termen lung;
c) egalitatea MR = MCL;
d) toate răspunsurile precedente sunt corecte;
e) nici un răspuns precedent nu este corect.

4. În cazul duopolului tip Cournot:

a) firma lider prima determină cantitatea sa de producție;
b) ambele firme se înțeleg pentru a maximiza profitul individual;
c) firmele își adaptează comportamentul său la strategia optimală a concurentului;
d) toate variantele sunt corecte.

5. În cazul echilibrului în duopolul tip Stackelberg:

a) ambele firme se înțeleg pentru a maximiza profitul individual;
b) firmele își adaptează comportamentul său la strategia optimală a concurentului;
c) firma dominantă alege cantitatea de producție în afara funcției sale de reacție;
d) toate variantele sunt corecte.

6. În cazul duopolului tip Bowley:

a) ambele firme au comportament de lider;
b) ambele firme se comportă ca satelit;
c) o firma promovează comportament de lider iar cealaltă de satelit;
d) firmele cooperează între ele și pe piață se comportă ca un monopolist.

7. În cadrul pieții oligopoliste există:

a) atomicitatea producătorilor;
b) asimetrie informațională între producători și consumatori;
c) lichiditate și mobilitate perfectă a factorilor de producție ;
d) toate variantele sunt corecte.

8. Ca activitatea unui cartel să fie reușită:

a) cererea pe piață trebuie să fie inelastică după preț;
b) cartelul trebuie să controleze cea mai mare parte din oferta pieții;
c) oferta producătorilor care nu fac parte din cartel trebuie să fie inelastică;
d) toate răspunsurile sunt valabile.

273
9. Teoria linii frânte a cererii oligopolistului:
a) explică cum se stabilește prețul pe piața oligopolistă;
b) exprimă legătura numai între producător și consumator;
c) explică de ce prețul odată stabilit se menține constant o perioadă îndelungată de timp;
d) toate variantele sunt corecte.

10. În cazul războiului prețurilor câștigă acea firma care are:

a) cele mai mari capacitați de producție;
b) cea mai bogată experiență de activitate în cadrul pieții;
c) cele mai mici costuri pe unitatea de produs;
d) toate răspunsurile sunt adevărate.

PROBLEME
1. În ramură activează doi producători care produc bunuri omogene. Cererea la bun este
descrisă de funcţia , unde 1 2 - producţia totală a celor doi
producători. Costurile marginale sunt constante și constituie 26 u. m pentru fiecare firmă.
Pentru cazul echilibrului tip Cournot (dublu satelism):
1) Determinați cantităţile oferite de către fiecare firmă.
2) Calculați preţul și cantitatea care se va vinde pe piaţă.
3) Reprezentaţi grafic soluţia problemei, utilizând funcţiile de reacţie și schema
echilibrului din cadrul pieţei.
2. Două întreprinderi oferă un bun omogen. Cererea pentru acest bun este descrisă prin
funcția . Costurile totale ale firmei 1 sunt descrise prin funcția:
, iar ale firmei 2- prin funcția :
= . Considerăm că firmele doresc să domine piața și fiecare
se comportă ca lider.
1) Calculați cantitățile care vor fi oferite în acest caz de către fiecare firmă.
2) Calculați profiturile firmelor.
3) Reprezentați grafic punctul lui Bowley (punct de dublă dominație)
3. Cererea globală dintr-un produs este descrisă prin funcţia , oferta este
asigurată de către două firme, iar costul marginal al fiecărei firme producătoare este
constant şi egal cu 20 u.m. În situaţia de echilibru al duopolului asimetric (duopolul
Stackelberg):
1) Determinați cantităţile oferite de către fiecare firmă.
2) Calculați preţul și cantitatea care se va vinde pe piaţă.
3) Reprezentaţi grafic soluţia problemei, utilizând funcţiile de reacţie și schema
echilibrului din cadrul pieţei.

STUDII DE CAZ ȘI SARCINI ANALITICE

1. Utilizând conceptele de bază ale teoriei microeconomice, analizați avantajele și
dezavantajele pentru consumatori a existenței firmelor oligopoliste.
2. Utilizând teoria liniei frânte a cererii oligopolistului (echilibrul lui Sweezy), explicați
creșterea prețurilor în anii două mii pe piața imobiliară din municipiului Chișinău.
274
3. Explicați de ce structurile administrației publice mai des restricționează acordurile firmelor
cu privire la prețurile practicate, decât cele cu privire la cantitatea vândută în cadrul pieții.
4. Care din activitățile economice din Republica Moldova în cadrul pieței prezintă situații
similare cu cele de oligopol?
 Industria
 Agricultura
 Transporturile
 Tehnologiile informaționale
 Poșta și telecomunicațiile
 Comerțul cu amănuntul
 Turismul
 Sistemul băncilor comerciale.
Argumentați răspunsul utilizând date statistice și informații de pe site-urile
http://www.statistica.md , http://www.bnm.md , http://www.gov.md.
5. Utilizând resursele rețelei globale Internet analizați activitatea unui cartel internațional (de
exemplu OPEC).
6. Analizați dinamica prețurilor la petrol, energie electrică, ceai, cafea. Pe care din aceste
piețe și în ce perioadă se poate de vorbit despre existența echilibrului lui Sweezy.

TEME RECOMANDATE PENTRU REFERATE

1. Aplicarea teoriei jocurilor în analiza comportamentului firmelor oligopoliste.
2. Indicii de măsurare a puterii firmelor oligopoliste în cadrul piețelor contemporane.
3. Analiza strategiilor de comportament noncooperant ale marilor producători de automobile.
4. Impactul asimetriei informaționale asupra activității firmelor oligopoliste.

BIBLIOGRAFIA
1. DUDIAN M., (coordonator), Economie, Ed. A 2-a, Editura C.H. Beck, 2008
2. GHERASIM T., Microeconomie (vol. I-II), Editura Economica, Bucureşti, 1993
3. LIPSEY R., CHRYSTAL K.A., Principiile economiei, Editura Economică, Bucureşti, 2002
4. OPRESCU Gh., Microeconomie, Editura economică, Bucureşti, 2005
5. STIGLITZ J. E., Walsh C., Economie, fifteenth edition, McGraw-Hill, 1995
6. ЕМЦОВ Г., ЛУКИН М. Ю., Черемных Ю. Н., Микроэкономика, Москва, 1995
7. Вэриан Х., Микроэкономика. Промежуточный уровень. Современный подход. М.:
ЮНИТИ, 1997

275