Lecţia: Mecanismul concurenţial

Fişa de lucru – partea 1

Patru tipuri de piețe

1. Concurența perfectă și agricultura (castraveții)

Agricultura Statelor Unite se apropie cel mai mult de ceea ce economiștii numesc
concurență pură și perfectă. În S.U.A. există foarte multe ferme agricole și, deoarece numărul
lor este foarte mare, este puțin probabil ca un dintre ele să poată stabili sau influența prețul
pentru toate fermele. Un exemplu de produs agricol folosit pentru a înțelege mai bine acest
lucru sunt: castraveții.
Este relativ ușor să devi cultivator de castraveți. Această cultură se poate practica pe mai
multe tipuri de soluri, cresc repede și ajung la maturitate in aproximativ două luni de la
plantare.
Să presupunem că te hotărești să intri în această activitate, cultivând castraveți în grădina de zarzavaturi din
spatele casei pentru a-i vinde pe piața locală de zarzavaturi. Deși există soiuri diferite de castraveți, ai tăi vor fi
asemănători, dacă nu chiar identici cu cei vânduți de ceilalți cultivatori din zonă. Dacă prețul castraveților pe piață
este, de exemplu, un kg la 3 lei și tu încerci să vinzi mai scump, probabil n-o să poți să vinzi nimic. Dacă te vei
retrage de pe piață, scăderea ofertei generale de castraveți nu va fi suficient de mare încât să producă creșterea
prețului. Nu poți controla prețul pentru că sunt mulți producători pe acestă piață. Și probabil nu va fi rentabil nici să
folosești strategii concurențiale non-preț (cum ar fi publicitatea, calitatea) pentru a-i convinge pe oameni să cumpere
de la tine castraveți mai scumpi, în condițiile în care castraveții tăi sunt identici cu cei ai vecinilor.
Pe lângă piața produselor agricole, un alt exemplu de piață care are unele caracteristici comune cu concurența
perfectă este piața valutară. Pe această piață există un număr mare de vânzători care oferă produse identice și niciunul
dintre aceștia nu pot influența prețul. Este relativ ușor să intri pe piață și, în general, nu se folosesc strategii non-preț.

2. Concurența monopolistă și saloanele de coafură

În localitatea ta și în alte localități din țară, există multe locuri unde poți să te
tunzi. Prețul pe care îl plătești poate pleca de la câteva zeci de lei la un salon de coafură
sau la o frizerie de cartier și poate ajunge la sute de lei la un salon foarte bine cotat, la
modă. Și atunci, dacă există atât de multe saloane de coafură, de ce concurența nu
conduce la un preț scăzut și același la toate firmele?
Răspunsul are legătură cu caracteristicile pieței cu concurență monopolistică.
Saloanele de coafură ca și alte afaceri locale (benzinării, restaurante fast-food, spălătorii)
sunt asemănătoare în multe privințe cu piața cu concurență perfectă. Există mulți vânzători sau firme concurente pe
această piață și este relativ ușor să deschizi o firmă de profil. Dar în condiții de concurență monopolistică, firmele
concurente încearcă să-i convingă pe consumatori că produsul propriu este diferit de al celorlalți și concurează pe alte
căi decât scăderea prețului.
Unele persoane ar putea argumenta că un tuns este ca oricare altul și atunci de ce să plătești 60 lei, când poți
plăti doar 10 lei? Stiliștii mai scumpi ar putea spune că ei sunt mai buni, că ei cunosc ultima modă în domeniu și că,
deci, tunsoarea realizată de ei este diferită de a celor mai ieftini. Deoarece acesti stiliști îi conving pe clienții lor că
tunsoarea realizată de ei este diferită, ei pot influența prețul. Nu înseamnă că ei determină prețul pentru toți ceilalți
stiliști, dar pot practica un preț diferit de al acestora.
In lupta concurențilă, firmele (cum sunt saloanele de coafură, restaurantele fast-food, benzinăriile) folosesc
adesea strategii concurențiale non-preț. Ei pot să atragă mai mulți clienți având o locație mai bună, pentru că se află în
zone renumite sau pentru că au un orar mai convenabil.
În concluzie, firmele aflate pe piața cu concurență monopolistică au unele caracteristici comune cu cele în
situații de concurență de monopol, dar sunt mai competitive.
3. Oligopolul și cerealele pentru micul dejun
Oligopolul înseamnă că în producția unui bun există doar câteva firme. În condiții de concurență de tip
oligopol o firmă poate realiza produse care sunt diferite de celelalte firme din domeniu (un săpun sau cerealele pentru
micul dejun diferă de la o firmă la alta) sau poate realiza produse identice cu alte firme din domeniu (de exemplu,
cupru sau sticlă). Deoarece sunt câțiva producători mari pe piața acelui bun, aceștia pot avea o influență semnificativă
asupra prețului, pe care il pot schimba. Fiecare firmă trebuie să fie atentă la schimbările făcute de celelalte firme
competitioare. De exemplu, dacă o companie aeriană își modificâ prețurile, este posibil ca și celelalte să-i urmeze
exemplul. Deoarece, firmele de pe piețele cu concurență oligopol sunt, în general, firme foarte mari, este adesea dificil
pentru noi firme să intre pe acea piață și să concureze cu firme deja existente.
Producătorii de cereale pentru micul dejun cheltuiesc foarte mult pentru publicitate și
folosesc publicitatea ca o metodă în lupta concurențială. Această formă foarte scumpă de competiție
non-preț este frecvent folosită în concurența de tip oligopol de către firme care realizează produse
diferențiale. Alte exemple de tip oligopol întâlnim în producia de automobile, săpun sau în
transportul aerian. Deoarece publicitatea la nivel național este costisitoare, fapt care ridică costurile
factorilor de producție, ea reprezintă o barieră în intrarea pe piață a n oilor competitori.
Atunci când sunt puțini competitori mari pe o piață, apare posibilitatea realizării unor înțelegeri între aceștia.
Practic, firmele se pun de acord pentru a fixa un anumit preț, în ciuda faptului că, în multe țări, este ilegal. Insă, faptul
că pe o piață există un număr redus de firme, nu înseamnă neapărat că există înțelegeri între acestea. Între un număr
mic de firme poate exista o concurență la fel de aprigă ca și între un număr mare de firme.

4. Monopolul și diamantele
Monopolul apare acolo unde există un singur vânzător al unui anumit produs. În
viața reală, exemplificarea situațiilor de monopol nu este la fel de ușoară, pentru că fiecare
afacere are concurenți de un anumit fel.
Economiștii constată că monopolurile nu se pot menține mult timp, datorită forței
cu care presează firmele ce vor să între pe respectiva piață. Tendința firească este ca
monopolurile să fie distruse.
Industria diamantelor, este un exemplu de monopol care s-a „spart” datorită imposibilității de a împiedica
intrarea altor firme pe piață. Începând din 1930 și până la sfârșitul secolului al XX-lea, compania De Beers, cu sediul
în Elveția și Africa de Sud, a controlat oferta mondială de diamante. Această companie este un exemplu tipic de
monopol. Controlul asupra ofertei de diamante i-a dat posibilitatea companiei De Beers să restricționeze numărul
diamantelor oferite spre vânzare și să le vândă la un preț mai mare decît în condiții de concurență. Pentru a fi un
monopol, o firmă trebuie să impună bariere puternice la intrarea pe piață a noilor concurenți. Ani la rând, De Beers
și-a eliminat concurenții, în principal, cumpărând întreaga producție de diamante atunci când prețurile erau scăzute și
vânzându-le atunci când prețurile erau ridicate. Firma consacra sume importante publicității. La prima vedere, acest
lucru ne poate mira. Dacă un monopol este singurul vânzător al unui bun, de ce să mai facă publicitate? Obiectul
publicității De Beers este să poziționeze diferit diamantele în spiritul publicului, pentru a le deosebi de celelalte pietre
prețioase, adică pentru a convinge publicul despre unicitatea diamantelor („Un diamant pentru eternitate”). Dacă
publicitatea își atinge obiectivul, diamantele nu au substitute apropiate (safire, rubine, smaralde) în ochii publicului,
ceea ce conferă companiei De Beers o putere de piață mai mare.
Către sfâșitul secolului, De Beers a început să piardă controlul asupra pieței diamantelor, deoarece s-au
descoperit noi zăcăminte de diamante în Canada și Africa și datorită problemelor etice ale companiei (aceasta
cumpăra diamante din țări africane aflate în stare de război). Ca urmare, în iulie 2000, De Beers, a anunțat că nu va
mai controla oferta mondială de diamante și, astfel, monopolul a încetat oficial.
Cu toate că monopolurile sunt rare, existența unor situații apropiate de monopol poate crea probleme unei
economii. In unele tări, monopolurile nu sunt ilegale, dar sunt ilegale acțiunile firmelor de a-și păstra monpolul asupra
pieței. Monopolurile pot fi aduse în instanță prin legi anti-trust. Statul poate reglementa activitatea monopolurilor, așa
cum se întâmplă cu majoritatea utilităților publice.
 Lecţia: Mecanismul concurenţial

Fișa de lucru – partea 2

Patru tipuri de piață

Competați tabelul de mai jos:

Tipuri de piață
Caracteristicile
1. Concurență 2. Concurență
pieței 3. Oligopol 4. Monopol
pură și perfectă monopolistică
Numărul
producătorilor
(mulți, câțiva, puțini,
unul singur)

Produse omogene
(identice, asemănătoare)
sau diferențiate
(diferite)

Capacitatea de a
controla prețurile
(pot/nu pot stabili
prețurile: da/nu)

Accesul pe piață
(ușor, relativ ușor,
dificil, blocat)

Existența
concurenței non-
preț (concurează prin
alte metode decât prețul:
da/nu)

Exemple