TEMA 8.

COMPORTAMENTUL FIRMELOR PE PIAȚA CU CONCURENȚĂ

PERFECTĂ

1. Particularitățile concurenței perfecte. Cererea din produsul firmei concurente. Veniturile

firmei concurente

2. Maximizarea profitului firmei concurente

3. Oferta pe termen scurt a firmei concurente. Decizia firmei concurente privind

întreruperea activității pe termen scurt

4. Oferta pe termen lung a firmei concurente. Decizia firmei concurente privind

întreruperea activității pe termen lung

1. Particularitățile concurenței perfecte. Cererea din produsul firmei concurente.

Veniturile firmei concurente

Structura pieţei se determină în funcţie de:

 numărul firmelor pe piață;
 ponderea fiecărei firme în volumul total al vânzărilor;
 gradul de diferenţiere a produselor diferitor firme;
 posibilitatea intrării pe piaţă a firmelor noi;
 posibilitatea fiecărei firme de a influenţa preţul produsului propriu.

În conformitate cu criteriile nominalizate, pot fi distinse următoarele structuri ale pieţei:

Tipul de piaţă Numărul firmelor Ponderea firmelor în Intrarea pe piaţă Nivelul de

pe piață volumul total al diferențiere a
vânzărilor produselor
Concurenţa foarte mare până la 1 % liberă redus
perfectă
Concurenţa mare până la 10 % liberă maxim
monopolisictă
Oligopolul câteva 20 – 50 % limitată mediu

Monopolul perfect una singură 100 % blocată produs unical

Piata cu concurenta perfectă reprezintă un model teoretic, o situaţie ideală imaginată, prin
care se urmăreşte evidenţierea avantajelor pieţei ca cel mai bun mecanism de funcţionare şi
reglare a economiei.

Concurenţa perfectă este o structură ipotetică a pieţei în care nici o firmă nu are puterea de a
influenţa preţul pe piaţă.

1
 Ca model teoretic, piaţa cu concurenţă perfectă se bazează pe o serie de caracteristici care, în
interacţiunea lor, constituie mecanismul perfect de funcţionare a pieţei. În acest sens trăsăturile
pieţei cu concurenţă perfectă sunt următoarele:
 atomicitatea pieţei – existenţa unui număr foarte mare de firme identice după dimensiuni,
care participă pe piată în calitate de ofertanţi. Fiecare are o dimensiune neglijabilă în raport
cu dimensiunile pieţei si nu poate influenţa preţul. Acestea comercializează cantităţi mici de
bunuri, astfel încât o modificare a ofertei individuale nu poate să determine o modificare a
ofertei globale pe piaţă;
 omogenitatea perfectă a bunurilor – toate firmele produc acelaşi produs, pe piaţă existând
numai produse echivalente si perfect substituibile. Astfel, cumpărătorii manifestă o
indiferenţă față de vânzătorul de la care vor procura produsul;
 fluiditatea pieţei – cumpărătorii pot liber să-şi aleagă vânzătorul, iar vânzătorii pot liber să
intre pe piață și să părăsească piaţa. În acest caz, nu există bariere juridice sau instituţionale
la intrarea unor noi firme pe piaţa unui anumit produs;
 mobilitatea perfectă a factorilor de productie – firmele pot găsi şi folosi fară dificultăți
factorii de producție de care au nevoie la un moment dat. Aceștia se îndreaptă liber spre acele
domenii în care se înregistrează o rentabilitate mai înaltă.

Grafic, echilibrul pe piața cu concurenţă perfectă se prezintă ca și în modelul general al

cererii și ofertei:
P
S

P*

0 Q* Q

Pe piaţa cu concurenţă perfectă preţul şi cantitatea de echilibru exprimă, practic, cea mai
bună alocare a resurselor economice, asigurând satisfacerea optimă a intereselor vânzătorilor şi
cumpărătorilor, asigurând pieţei dinamism şi stabilitate.

Cererea produsul firmei concurente

Caracteristicile concurenţei perfecte indică asupra incapacităţii unei firme care activează pe
această piaţă de a influenţa preţul produsului comercializat. Anume acest fapt determină
abordarea firmei concurente ca firmă primitoare de preţ.

Firma este considerată primitoare de preţ dacă pentru aceasta preţul este stabilit pe piaţă. O
astfel de firmă îşi comercializează întreg volumul de producţie la preţul care rezultă din
echilibrul pieţei.

2
 Dacă, în general, cererea din produsele comercializate pe piaţa cu concurență perfectă are
pantă descrescătoare, atunci cererea pentru produsele unei firme concurente este perfect elastică.
Ea este reprezentată grafic printr-o dreaptă orizontală care corespunde nivelului preţului de
echilibru al pieței:

Echilibrul pieţei Cererea pentru firma concurentă

P D S P

P* P* d

O Q P q

Confuguraţia curbei cererei pentru produsele firmei concurente indică asupra posibilităţii
firmei de a comercializa orice volum al producţiei la acelaşi nivel al preţului, nivelul preţului
fiind absolut independent de volumul vânzărilor individuale. Acest fapt este explicat prin
dimensiunile foarte mici ale firmelor pe o piaţă cu concurenţă perfectă, astfel încât majorarea de
către o firmă a volumului producţiei (chiar dublarea sau triplarea acestuia) nu va afecta echilibrul
de piaţă. În condiţiile în care pe o piaţă activează firme foarte mici, decizia individuală a unei
firme de ași extinde volumul producţiei este practic neobservată pe piaţă. Deci, în condiţiile
concurenţei perfecte preţul de comercializare a produsului este perceput de către firme drept o
constantă care nu depinde de volumul producţiei proprii. Pe piața cu concurență perfectă firmele
duc o politică pasivă în privința prețului. Acesta este unul dintre aspectele cheie în analiza
comportamentului firmelor concurente.

Veniturile firmei concurente

Pornind de la caracteristica definitorie a firmei concurente ca firmă primitoare de preţ, orice

modificare în veniturile firmei rezultă, în exclusivitate, din modificarea volumului vânzărilor.
Efectele modificării volumului de producţie asupra dinamicii veniturilor firmei sunt evidenţiate
în tabelul de mai jos:

Volumul vânzărilor Pretul Venitul total Venitul mediu Venitul marginal

Q (unităţi) P (u.m.) TR (u.m.) AR (u.m.) MR (u.m.)
10 10 100 10 10
11 10 110 10 10
12 10 120 10 10
13 10 130 10 10
14 10 140 10 10

Astfel, fiecare unitate de produs este vândută la acelaşi preţ de echilibru al pieţei. Mai mult,
fiecare unitate suplimentară de produs, comercializată de către firmă, îi asigură creşterea

3
venitului total în mărimea preţului. Respectiv, venitul marginal din vânzarea fiecărei unităţi de
produs este, la rândul său, egal cu preţul. Altfel spus, venitul marginal al firmei concurente este
egal cu venitul mediu, care întotdeauna este egal cu pretul.
Grafic, venitul mediu şi venitul marginal al firmei concurente sunt reprezentate prin aceeaşi
dreaptă orizontală situată la nivelul preţului de echilibru al pieţei:
P

P* AR=MR=P

0 Q

Cât privește veniturile totale ale firmei concurente, acestea se vor modifica de fiecare dată
proporţional modificărilor în volumul vânzărilor, fiind reprezentate grafic printr-o dreaptă cu
pantă cresccătoare. Numai pentru firmele concurente între veniturile totale și volumul vânzărilor
se manifestă, în exclusivitate, o dependență direct proporțională.

2. Maximizarea profitului firmei concurente

În termeni de analiză microeconomică, se consideră că o firmă este în echilibru dacă ea

înregistreză cele mai bune rezultate posibile prin utilizarea resurselor economice disponibile.
Astfel de rezultate presupun maximizarea profitului (minimizarea pierderilor) firmei.
Deoarece pentru o firmă care activează în condiţii de concurenţă perfectă preţul este o
mărime dată de piaţă, unica decizie a firmei, în vederea maximizării profitului, vizează volumul
producţiei. Pentru a identifica modul de determinare a volumul producţiei care îi asigură firmei
profitul maxim vom aplica două abordări: analitică şi grafică.

Abordarea analitică a maximizării profitului

Firma concurentă își extinde volumul producţiei atât timp cât profitul total al ei creşte.
Majorarea volumului producţiei cu o unitate îi va asigura o creştere a veniturilor totale în
mărimea preţului de echilibru (ΔTR = P), precum şi a costurilor totale în mărimea costului
marginal (ΔTC = MC). Astfel, modificarea volumului producţiei cu o unitate va genera o
modificare a profitului total cu ∆Tπ:
T  TR  TC .
Dacă majorarea volumului producţiei cu o unitate va asigura firmei creşterea profitului total
(∆Tπ>0), firma va accepta această majorare. Deci, firma va accepta extinderea volumului
producţiei dacă P>MC.
Imediat ce profitul total va înceta să mai crească (∆Tπ=0) firma va stopa majorarea
volumului producţiei. Acest lucru se va întâmpla în cazul în care P=MC.

4
 Majorarea din continuare a volumului producţiei va atrage după sine diminuarea profitului
total deoarece P < MC şi firma va înregistra pierderi pentru fiecare unitate suplimentară de
produs (∆Tπ<0).
Aşadar, condiţia de maximizare a profitului firmei concurente presupune alegerea acelui
volum de producţie pentru care se respectă egalitatea:
P =MC.

Abordarea grafică a maximizării profitului

Grafic, volumul de producţie care maximizează profitul total poate fi determinat comparând
costurile totale cu veniturile totale sau comparând veniturile marginale şi costurile marginale.

TC
Comparația costuri totale – venituri totale
TR
TR Grafic, nivelul producţiei care va asigura
Tπ TC
maximizarea profitului corespunde punctului
în care distanţa pe verticală dintre curba
800 venitului total (TR) şi cea a costului total
(TC) este maximă.
Punct de profit
600
maxim Configuraţia curbei Tπ, din acest grafic
descrie dinamica profitului firmei în funcţie
400 de volumul vânzărilor. Ea indică asupra
obţinerii profitului maxim la acel volum de
Tπ
200
producţie pentru care distanţa (respectiv
diferenţa) dintre curbele TR şi TC este
2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 24 Q
maximă.
0

100

200
Comparația venituri marginale – costuri
marginale
MC
ATC
MC
ATC Conform figurii de mai sus, atât TC, cât şi TR
MR cresc pe măsură ce producţia creşte. Atât timp
64
cât TR creşte mai rapid decât TC (respectiv
56 MR este mai mare decât MC), creşterea
48 P=MR producţiei cu o unitate va determina creşterea
40
A x Q =T profitului total. În cazul în care MC este mai
32 mare decât MR, creşterea producţiei cu o
24
P – AC = A unitate va determina reducerea profitului
16
total.
8

0 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 Q

5
 Astfel, pentru maximizarea profitului, firma trebuie să mărească producţia atâta timp cât MR
este mai mare decât MC şi să aleagă acel volum de producţie pentru care MC este egal cu MR
(care, la rândul său, este egal cu preţul P). Firma nu va accepta volumurile de producţie pentru
care MC devine mai mare decât MR (respectiv, mai mare decât P).
Distanţa pe verticală dintre linia preţului şi curba costurilor medii totale reprezintă profitul
mediu sau profitul care revine unei unităţi de produs. Prin înmulțirea profitului mediu cu
numărul de unităţi comercalizate obţinem profitul total al firmei, reprezentat de aria
dreptunghiului haşurat.

Aflându-se în echilibru, firmele ar putea să se confrunte cu situaţiile reprezentate în

următoarele 3 figuri, prețul de echilibru fiind, respectiv, P1 , P2 și P3 .

Piaţa Firma concurentă

P S P MC

ATC
Profit
MC=P* A

P 1
ATC
D

O Q Q O q* q
*

Această figură descrie situaţia în care preţul este la nivelul P1 , care este superior
costurilor medii totale. Acest nivel al preţului de echilibru îi permite firmei obţinerea de
profit.
Piaţa Firma concurentă
P P
S MC ATC

ATC=MC=P* A
P2
D

O Q* Q O q* q

În această figură preţul de echilibru pe piaţa P2 este egal cu costurile medii
minime înregistrate de firmă. Acest nivel al preţului îi permite firmei doar acoperirea
integrală a costurilor medii totale, însă firma nu obţine profit.

6
 Piaţa Firma concurentă

P P MC
S
ATC
Pierderi

ATC

P3 MC=P* A
D

O Q* Q O q* q

În figura dată preţul de echilibru este la nivelul P3 , fiind inferior costurilor medii minime
înregistrate de către firmă. Ca urmare, firma înregistrează pierderi reprezentate de aria
dreptunghiului haşurat.

3. Oferta pe termen scurt a firmei concurente. Decizia firmei concurente privind

întreruperea activității pe termen scurt

Firma care înregistrează pierderi în perioda scurtă urmează să aleagă între doua
oportunităţi: să menţină producţia la nivelul ce îi asigura minimizarea pierderilor sau să îşi
suspende activitatea pentru perioada scurtă, aşteptând o majorare eventuală a preţului sau
căutând posibilitatea de reducere a costurilor.
În acest context este de știut că dacă firma își suspendează activitatea ea nu are venitutri din
vânzări și nu suportă costuri variabile. Respectiv, costurile totale suportate de firmă și pierderile
firmei sunt egale cu costurile fixe (FC).
Pentru a lua decizia respectivă, firma va compara de fiecare dată preţul cu costurile medii
variabile minime sau pierderile din continuarea activității cu costurile fixe.

Rezultatele comparării ar putea fi următoarele:

 Preţul este mai mic decât costurile medii totale, dar mai mare decât costurile medii
variabile minime (АVСmin < Р < АTС).
În acest caz decizia firmei de aşi suspenda activitatea va genera pierderi estimate la nivelul
costurilor fixe (piederile = FC). Continuându-și activitatea firma va suporta pierderi sub nivelul
costurilor fixe, o parte a acestora fiind acoperite de preţul pieţei (piederile < FC). Prin urmare,
într-o astfel de situație firma îşi va menţine producţia.

 Preţul este mai mic decât costurile medii totale, dar egal cu costurile medii variabile minime
(АVСmin = Р < АTС).
În acest caz atât deciziile firmei de aşi suspenda activitatea şi de aşi menţine activitatea vor
genera pierderi la nivelul costurilor fixe (piederile = FC).

7
 Preţul este mai mic decât costurile medii variabile (Р < АVСmin).
În acest caz decizia firmei de aşi menţine activitatea va genera pierderi care vor depăşi
nivelul costurilor fixe (piederile > FC).

MC
AVC
ATC
MC ATC
MR

AVC

P* MR

0 Q

Într-o astfel de situație soluţia optimă a firmei ar fi suspendarea temporară a activităţii. Este
vorba despre suspendarea producerii pe o perioadă de timp datorită condiţiilor curente ale pieţei.
În acest caz firma îşi menţine capacitatea de producţie şi suportă în continuare costurile fixe, iar
atunci când condiţiile pieţei se vor modifica şi preţul va crește, firma va relua procesul de
producţie.
Deoarece suspendarea temporară a activităţii firmei începe atunci când costurile marginale
cu preţul la un nivel mai redus în raport cu costurile medii variabile minime, punctul de minim
de pe curba costurilor medii variabile (AVCmin) este numit punct de închidere a firmei.
Statutul de firmă cu activitatea temporar suspendată nu poate fi menţinut pentru o perioadă
îndelungată de timp. O conjunctură nefavorabilă de durată a pieţei va conduce la epuizarea
resurselor firmei, astfel încât în perioada lunga firma este nevoită să părăsească piaţa.

Curba ofertei pe termen scurt a firmei concurente

Pentru o firmă primitoare de preţ curba ofertei pe termen scurt se identifică cu curba
costului marginal, situată deasupra curbei costurilor variabile medii. Punctele E1, E2, E3, E4
reflectă echilibrul firmei pentru diferite preţuri, indicând în fiecare caz volumul de producţie care
îi asigură maximizarea profitului (minimizarea pierderilor) la fiecare nivel al preţului. Firma va
produce atât timp cât preţul de piaţă este mai mare ca nivelul minim al costurilor variabile medii.
Sub acest nivel al preţului firma îşi va întrerupe activitatea.

8
 MC, P
ATC,
AVC, MC
S
P

E1 ATC
P1 P1
P2 E2
P2
E3 P3
P3 AVC
P4 P4
E4

0 Q4 Q3 Q2 Q1 Q 0 Q4 Q3 Q2 Q1 Q

Curba ofertei pe termen scurt, pentru o firmă care urmăreşte maximizarea profitului şi care
operează pe o piaţă cu concurenţă perfectă, coincide cu porţiunea ascendentă a curbei costurilor
marginale situată deasupra minimului costurilor medii variabile.
Deci, pentru o firmă care activează pe piaţa cu concurenţă perfectă QS = MC dacă
P > AVCmin şi QS = 0, dacă P  AVC min .

4. Oferta pe termen lung a firmei concurente. Decizia firmei concurente privind

întreruperea activității pe termen lung

Perioada lungă este perioada în care fimele modifică cantităţile utilizate ale tuturor factorilor
de producţie. Dacă în perioada scurtă firmele care activează pe piaţa cu concurenţă perfectă obţin
profit, acestea sunt interesate în extinderea producţiei proprii.Totodată, lipsa barierelor la intrarea
pe piaţă va determina intrarea firmelor noi. Astfel vor fi influențate dimensiunile pieței, ceea ce
va conduce la creşterea ofertei globale și, ca urmare, la reducerea prețului de echilubru și a
profitului firmelor.
În perioada lungă, se ajunge la o ofertă globală din a cărei interacțiune cu cererea globală
rezultă un preț de echilibru care tinde să egaleze minimul costurilor medii ale firmelor:

Piaţa Firma concurentă

P D P
S0 MC AC

A S1

P0
B

P1

O Q0 Q1 Q Oꞌ q1 q 0 q

9
 În modelul grafic de mai sus punctul A reprezintă echilibrul pe termen scurt. Acestuia îi
corespunde prețul de echilibru P0 și cantitatea de echilibru a pieței Q0 . La preţul P0 cantitatea
de echilibru a unei firme concurente este q 0 , fiind stabilită în baza condiției de echilibru a firmei
în perioada scurtă (P ‫ =٭‬MC). La acest preţ firmele care activează pe piață obţin profit întrucât
P > AC pentru volumul q 0 .
În urma modificărilor care au loc pe piața cu concurenţă perfecta (extinderea producţiei de
către firmele existente, intrarea pe piață a firmelor noi etc.) curba ofertei globale se deplasează
spre dreapta, punctul B reprezentând echilibrul pe termen lung. La noul preţ de echilibru P1 ,
egal cu minimul costurilor medii totale pe termen lung ale firmelor care activează piață, profitul
firmelor concurente este egal cu 0.
Dacă după stabilirea echilibrului pe termen lung firme noi vor continua să intre pe piață
acestea vor suporta pierderi. Unele din ele nu vor supraviețui și își vor înceta activitatea, părăsind
piața.
Modificările care intevin pe piaţă în perioada lungă vor determina noi condiţii de echilibru
ale firmelor concurente, altele decât în perioada scurtă. Dacă în perioada scurtă o firmă este în
echilibru atunci când costul marginal este egal cu venitul marginal (egal cupreţul produsului), pe
termen lung preţul, costul marginal pe termen scurt, costul mediu total pe termen scurt şi costul
mediu pe termen lung au aceleaşi valori:
P = MR = LRMC = ATCmin = LRACmin .

Grafic echilibrul pe termen lung al firmei pe o piață cu concurența perfectă poate fi

reprezentată astfel:

P MC

ATC

LRAC

P‫٭‬

0 q

Oferta firmei concurente pe termen lung

În perioadă lungă firma va părăsi piața dacă prețul va fi mai jos de costurile medii minime
pe termen lung (LRACmin), adică atunci când ea va înregistra piederi. Oferta firmei care
activează pe piața cu concurență perfectă, în perioada lungă, poate fi descrisă astfel:

10
 Qs = LRAC, dacă P  LRAC min ;
 Qs = 0, dacă P  LRAC min .

Curba ofertei pe termen lung a firmei concurente coincide cu portiunea curbei LRMC situata
deasupra curbei LRAC:

P LRMC

LRAC

P* MR

0 Q

În încheiere menționăm că în perioada lungă firma concurentă își menține activitatea dacă
prețul de echilibru va depăși costurile medii înregistrate de către firmă, în caz contrar ea părăsind
piața. Altfel spus, pe termen lung firmele competitive lucrează la nivelul pragului de
rentabilitate, iar dacă suportă pierderi se retrag de pe piață.

11