TEMA 9.

COMPORTAMENTUL FIRMELOR PE PIAŢA MONOPOLISTĂ

-------------------------------------------------------------------------------------------------------

1. Particularităţile pieţei monopoliste. Cererea din produsul firmei-monopolist. Veniturile

firmei-monopolist

2. Maximizarea profitului firmei-monopolist. Echilibrul pe termen scurt şi termen lung al

firmei-monopolist. Oferta firmei-monopolist

3. Echilibrul pe piaţa cu concurenţă perfectă şi piaţa monopolistă: analiză comparativă.

Consecinţele economice şi sociale ale monopolizării

4. Aspecte aplicative ale modelului monopolului perfect

1. Particularităţile pieţei monopoliste. Cererea din produsul firmei-monopolist.

Veniturile firmei-monopolist

Piața monopolistă reprezintă o structură de piaţă în cadrul căreia există un singur ofertant. În
lipsa concurenţei, acesta deţine o putere monopolistă echivalentă cu existenţa unei poziţii
dominante şi produce un produs total diferit, nesubstituibil, pe care îl oferă unui număr infinit de
mare de cumpărători.

Caracteristicile principale ale pieței monopoliste sunt prezentate în tabelul de mai jos:
Tipul de piaţă Numărul firmelor Ponderea firmelor în Intrarea pe piaţă Nivelul de
pe piață volumul total al diferențiere a
vânzărilor produselor

Monopolul perfect una singură 100 % blocată produs unical

Astfel, cu referință la piața monopolistă pot fi menționate următoarele particularități:

 Unicitatea ofertei şi lipsa concurenţei - pe piaţă singurul ofertant se confruntă cu o cerere
atomizată, manifestată de numeroşi cumpărători, fiecare cu cererea sa individuală.
 Lipsa bunurilor substituibile - firma-monopolist produce bunuri care, din punct de vedere al
cumpărătorilor, nu au substituenți apropiați.
 Existența barierelor la intrarea pe piață – firma-monopolist poate exista datorită faptului că
intrarea pe piaţă a altor firme este imposibilă sau nu este convenabilă pentru acestea.
Barierele pot fi de natură tehnologică, juridică, economică, comercială şi financiară. Dacă
alte firme ar întra pe piața dată, firma și-ar pierde statutul de monopolist.

Monopolul perfect este, totuși, o structură ideală deoarece în economia reală condițiile care
fac posibilă constatarea existenței acestuia nu se îndeplinesc pe deplin:
1
 rareori se poate găsi o piaţă pe care operează doar o singură firmă. În această ordine de idei,
vom delimita monopolul perfect, definit mai sus, și monopolul imperfect (sau parțial). Acesta
din urmă reprezintă o structură de piață în cadrul căreia, pe lângă ofertantul principal, există şi
alții, cu o forţă economică (pondere în volumul total al vânzărilor) incomparabil mai mică;
 rareori se poate identifica un produs pentru care nu există substituenți;
 nici o firmă nu este protejată absolut de intrarea altor firme pe piaţă. De exemplu,
proprietatea asupra unui zăcământ de minerale rare este o protecție destul de bună, dar nu
poate fi exclusă posibilitatea descoperirii şi altor zăcăminte de acest gen. Chiar şi atunci când
monopolistul este protejat prin lege (autorităţile nu permit altor firme să intre pe piaţă), pot fi
operate modificări în legislația respectivă.

Cu toate că nu există o structură de piaţă care să întrunească în totalitate trăsăturile pieţei

monopoliste, studierea modelului monopolului perfect permite înțelegerea comportamentului
firmelor care operează pe astfel de pieţe.

Principala deosebire dintre piața monopolistă şi piața cu concurenţă perfectă vizează cererea.
Mai exact, deosebirea constă în aceea că firma-monopolist nu preia preţul pieţei, adică nu este o
firmă primitoare de preț. În consecinţă, curba cererii pentru firma-monopolist nu mai este o
dreaptă orizontală, ca pentru firmele care activează pe piaţa cu concurenţă perfectă și duc o
politică pasivă în privința prețului produsului propriu.
Întrucât posibilitățile firmei-monopolist de a controla prețul produsului propriu sunt
maxime, la prima vedere s-ar părea că cererea în acest caz este perfect inelastică fiind
reprezentată grafic printr-o dreaptă verticală. În realitate, însă, lucrurile stau altfel. Monopolistul
ştie că trebuie să reducă preţul dacă vrea să vândă mai mult și, invers, dacă va majora prețul
cumpărătorii vor reacționa prin reducerea cantității solicitate. Ca urmare, curba cererii din
produsul oferit de către firma-monopolist are pantă descrescătoare. Astfel, dacă monopolistul va
majora preţul de la PB la PA cantitatea solicitată se va reduce de la QB la QA, iar reducerea
preţului de la PA la PB majorează vânzările de la QA la QB. Mai mult decât atât, ea coincide cu
curba cererii globale pe piaţa respectivă, adică cu curba cererii globale din produsul oferit pe
piaţă de firma-monopolist care este unicul vânzător.
P Reducere
a venitului

PA A Supliment
de venit
PB C B

0 QA QB Q

2
 Deci, comportamentul firmei-monopolist se deosebește de cel al firmelor concurente prin
faptul că aceasta ţine cont de reacţia cumpărătorilor atunci când adoptă decizii privind prețul sau
volumul vânzărilor. Totodată, firma-monopolist, spre deosebire de firmele concurente, stabileşte
concomitent şi preţul şi volumul vânzărilor, conducându-se de curba cererii din produsul său.
Astfel, dacă ea va stabili prețul PA cantitatea comercializată va constitui QA, iar dacă își va
propune să comercializeze cantitatea QB ea va trebui să stabilească prețul PB. Altfel spus,
alegerea monopolistului cu privire la volumul/prețul producţiei afectează în mod direct
preţul/volumul producției.

După cum cunoaștem deja din tema precedentă, pentru firmele concurente prețul este
constant și, ca urmare, între veniturile totale ale unor astfel de firme și cantitățile de produse
comercializate se manifestă în exclusivitate o dependență direct proporțională:
TR

Q
Modificarea veniturilor totale ale firmelor concurente este determinată doar de modificarea
cantităților de produse comercializate:
TR = P x Q.
Întrucât firma-monopolist trebuie să reducă preţul dacă vrea să vândă mai mult și, invers,
dacă ea va majora prețul cantitatea comercializată se va reduce, modificarea veniturilor totale în
acest caz depinde atât de modificarea prețului, cât și de modificarea cantității:
TR = P x Q + P x Q.
Dat fiind faptul că între P și Q se manifestă o dependență invers proporțională, cele două
componente ale modificării veniturilor totale ( P x Q și P x Q) vor avea valori diferite (una va
fi pozitivă, iar cealaltă negativă).
În modelul grafic inițial, în cazul reducerii preţului și majorării vânzărilor cele două
componente în modificarea veniturilor totale ale firmei-monopolist sunt evidențiate astfel:
 venitul suplimentar este egal cu aria dreptunghiului QAQBBC (se datorează majorării
vânzărilor de la QA la QB);
 reducerea venitului este egală cu aria dreptunghiului PBPAAC (se datorează reducerii preţului
de la PA la PB).
O examinare analitică și grafică aparte necesită și corelația dintre venitul marginal (MR) și
prețul (P) stabilit de către firma-monopolist:

3
 TR ( Q  P ) Q  P  P  Q P
MR     P Q
Q Q Q Q

sau

P  1 
MR  P   P   1  .
ED  E D 

P, MR

P Cerere elastică

Cerere unitară

Cerere inelastică

Cererea
0

Venit marginal
Q

TR

Venit total

Venit total
maxim

0 Q

4
 După cum rezultă din relațiilor de mai sus, venitul marginal al firmei-monopolist este mai
mic decât preţul de vânzare (MR < P). Se explică aceasta prin faptul că în prima relație raportul
P/ Q, semnificând panta curbei inverse a cererii, are valoare negativă, iar în a doua –
coeficientul elasticității cererii după preț (ED) poate avea doar valori negative. Ca urmare, curba
venitului marginal este situată sub curba cererii, ambele având pantă descrescătoare.

Corelațiile dintre nivelul cererii, veniturile totale şi veniturile marginale pentru firma-
monopolist sunt ilustrate în figura de mai sus. Acestea depind de elasticitatea cererii după preț.
Astfel, când cererea este relativ elastică veniturile marginale înregistrează valori pozitive şi
veniturile totale cresc, iar dacă cererea devine relativ inelastică veniturile marginale devin
negative şi veniturile totale scad. Veniturile totale ating valoare maximă în cazul cererii cu
elasticitate unitară, adică atunci când veniturile marginale sunt egale cu zero.

Întotdeauna, curba veniturilor marginale ale firmei-monopolist este situată sub curba cererii.
Acest lucru arată că pentru o firmă-monopolist veniturile marginale sunt mai mici decât preţul
(creşterea veniturilor totale generată de vânzarea unei unităţi suplimentare de produs este mai
mică decât preţul acelei unităţi). Aceasta se datorează faptului că pentru a majora volumul
vânzărilor, monopolistul trebuie să reducă preţul tuturor unităților vândute şi nu doar al ultimei
unităţi. Mai mult decât atât, în cazul cererii liniare veniturile marginale se reduc de două ori mai
repede ca prețul.
Din cele menționate rezultă următoarea regulă: firma-monopolist nu va alege combinația
preț-volum la care veniturile totale se reduc (veniturile marginale sunt negative). Ea va evita
cererea relativ inelastică, alegând combinația respectivă pe porțiunea relativ elastică. Se explică
aceasta prin faptul că un preț mai mic necesită un volum al producției mai mare și, respectiv,
costuri de producție mai mari.

2. Maximizarea profitului firmei-monopolist. Echilibrul pe termen scurt şi termen lung al

firmei-monopolist. Oferta firmei-monopolist

Pentru determinarea nivelului producţiei care maximizează profitul firmei-monopolist se pot

compara:

 veniturile totale cu costurile totale;

 veniturile marginale cu costurile marginale.

Abordarea venituri totale – costuri totale este reprezentată în următorul model grafic.
Profitul total este egal cu distanţa pe verticală dintre curbele veniturilor totale şi costurilor totale.
Atenționăm că volumul producției care maximizează profitul total al firmei-monopolist nu este
acel care maximizează și veniturile totale.

5
TR, TC Cost total

Venit
Profit maxim
total

0
Q

P, ATC, MC
Cost marginal

Cost mediu
Profit

Curba cererii

0 Q

6
 Abordarea marginală a maximizării profitului are la bază modelul grafic de mai sus și
presupune următoarele.

Atât timp cât veniturile marginale depășesc costurile marginale (MR > MC), creşterea
cantității de produse comercializate determină creşterea şi a veniturilor, şi a profitului. Ca
urmare, într-o astfel de situație firma-monopolist trebuie să reducă prețul și să majoreze volumul
vânzărilor.

Firma-monopolist își maximizează profitul comercializând cantitatea de bunuri la care

veniturile marginale sunt egale cu costurile marginale, aceasta fiind determinată de punctul de
intersecţie a curbelor respective:

MR = MC.
Evident, într-o astfel de situație profitul marginal al firmei-monopolist este egal cu 0
(MR – MC = 0.

Dacă veniturile marginale devin mai mici ca costurile marginale (MR < MC), firma-
monopolist trebuie să majoreze prețul și să reducă volumul vânzărilor. Ca rezultat, reducerea
costurilor totale va compensa reducerea veniturilor totale și va majora profitul total al firmei.
Este de menționat, însă, că firma-monopolist, ca și oricare altă firmă, nu trebuie să admită
creșterea producției peste nivelul corespunzător egalității MR = MC (sau P = MC în cazul
firmelor pe piața cu concurență perfectă).

Firma-monopolist, ca şi firmele concurente, în starea de echilibru pe termen scurt poate

obține profit, își poate doar recupera costurile sau poate înregistra pierderi.

Firma-monopolist obține profit

Volumul optim al producţiei (Q*) corespunde punctului în care veniturile marginale sunt
egale cu costurile marginale (MC = MR). Curba cererii determină preţul (P*) la care firma-
monopolist poate comercializa volumul Q*.
P, C

MC
P* A
ATC

B
ATC*
E

MR D

0 Q* Q

7
 În situația examinată firma-monopolist, în stare de echilibru, obţine profit maxim, deoarece
costurile medii totale (ATC*) ale volumului ales al producției sunt mai mici decât preţul stabilit
de firmă (P*). Mărimea profitului total corespunde suprafeței dreptunghiului hașurat, întrucât
T  Q  A  Q  ( P  ATC ) . La oricare alt volum al producției, în afară de cel
corespunzător egalității MC = MR, firma va obține profit, dat acesta va fi mai mic decât cel
maximal posibil.

Firma-monopolist doar își recuperează costurile

P, C

MC
P*(ATC*) A=B
ATC

MR D

0 Q* Q

În situația dată firma-monopolist, în stare de echilibru, doar își recuperează costurile

suportate, deoarece costurile medii (ATC) ale volumului ales al producției sunt egale cu preţul
stabilit de firmă (P*). Oricare alt volum, în afară de cel corespunzător egalității MC = MR, i-ar
aduce firmei pierderi.

Firma-monopolist suportă pierderi

P, C

ATC* B ATC
MC
P* A

MR D

0 Q* Q
8
 În situația dată firma-monopolist, în stare de echilibru, suportă pierderi, deoarece costurile
medii (ATC*) sunt mai decât preţul stabilit de firmă (P*). Oricare alt volum al vânzărilor, în
afară de cel corespunzător egalității MC = MR, i-ar aduce firmei pierderi mai mari decât cele
minimal posibile.
Din cele menționate mai sus că statutul de monopolist nu îi asigură firmei obţinerea
profitului în orice situație. Dacă cererea din produsul oferit de firma-monopolist se va reduce
obținerea profitului poate fi imposibilă.
Pe termen lung firma-monopolist, în vederea maximizării profitului, stabileşte volumul
vânzărilor la nivelul care corespunde egalităţii dintre veniturile marginale şi costurile marginale
pe termen lung:

MR = LRMC .

Spre deosebire de firmele care activează pe piața cu concurență perfectă, în cazul firmei-
monopolist, deoarece alte firme nu pot intra pe piață, echilibrul pe termen lung nu presupune
reducerea profitului până la 0. Dacă, pe termen lung, firma-monopolist nu ar putea obţine ea ar
părăsi piața pe care şi-a desfășurat activitatea.

LRMC
P*

MR D
0 Q* Q

Generalizând cele menționate mai sus cu referință la comportamentul firmei-monopolist

vom concluziona următoarele:
 firma-monopolist efectuează controlul concomitent şi asupra volumului vânzărilor, şi asupra
preţului;
 firma-monopolist își maximizează profitul comercializând cantitatea de bunuri care
corespunde egalităţii dintre veniturile marginale și costurile marginale (pe termen scurt –
MR = MC, pe termen lung MR = LRMC);
 dacă activitatea firmei-monopolist este profitabilă firma își poate maximiza profitul atât pe
termen scurt, cât şi pe termen lung;
 dacă firma-monopolist suportă pierderi, pe termen scurt ea își va continua activitatea atât
timp cât își recuperează costurile de producție variabile, pe termen lung însă ea va părăsi
piața.

9
Oferta firmei-monopolist

Firmele concurente, după cum deja cunoaștem, reacţionează la preţ ca la un factor extern,
deoarece sunt primitoare de preţ. Dacă cererea pe piaţa cu concurenţa perfectă creşte, preţul de
echilibru de asemenea creşte și, ca urmare, firmele concurente majorează cantitățile oferite.
Altfel spus, curbele ofertei pe termen scurt și pe termen lung ale firmelor concurente au pantă
crescătoare:
P
MC
S

E4 ATC

E3
E2
AVC

E1

P1
0 Q 1 Q2 Q3 Q4 Q 0 Q 1 Q2 Q3 Q4 Q
P2

P3
Firma-monopolist în astfel de cazuri nu reacţionează neapărat prin majorarea cantităţii
P4
oferite. Ea poate doar să majoreze preţul, lăsând cantitatea neschimbată. Deci, monopolistul
poate oferi aceeaşi cantitate de bunuri la diferite preţuri și, ca urmare, curba ofertei pentru firma-
monopolist nu poate fi construită.

P2 MC

P1

MR2 MR1 D2 D1

0 Q* Q

10
 După cum rezultă din modelul grafic de mai sus, în situația în care cererea globală este
descrisă prin dreapta D1, iar veniturile marginale prin dreapta MR1, firma-monopolist alege
volumul vânzărilor Q*, corespunzător egalității MR1 = MC, pe care îl comercializează la prețul
P1. Ca urmare, firma va reuși să obțină un profit total maxim.
În cazul creșterii cererii globale (D2) și a veniturilor marginale (MR2) firma-monopolist va
menține volumul vânzărilor Q*, corespunzător egalității MR2 = MC, dar îl va comercializa la un
preț mai mare P2. Firma iarăși va reuși să-și maximizeze profitul total.
Pe piaţa monopolistă se poate întâlni şi situaţia în care diferite niveluri ale cererii impun
modificarea volumul vânzărilor, preţul rămânând același. Și această situație demonstrează că
pentru firma-monopolist nu există o corelaţie unică între cantitatea oferită şi preţul stabilit,
precum și imposibilitatea construirii curbei ofertei.

3. Echilibrul pe piaţa cu concurenţă perfectă şi piaţa monopolistă: analiză comparativă.

Consecinţele economice şi sociale ale monopolizării

Din punct de vedere economico-social monopolurile sunt mai puţin eficiente în comparaţie
cu concurenţa perfectă. Se datorează aceasta faptului că preţul aplicat de firma-monopolist
depăşeşte preţul care ar fi în condițiile concurenţei perfecte, iar cantitatea oferită de firma-
monopolist este mai mică față de cea oferită pe piața cu concurență perfectă.
În modelul grafic de mai jos sunt ilustrate curbele cererii (D), veniturilor marginale (MR) şi
costurilor marginale (MC) pentru firma-monopolist:
P

Pmax

Pm Em
MC
A
B Ecp
Pcp
C

Pmin
MR D

0 Qm Qcp Q

În vederea maximizării profitului, firma-monopolist stabilește prețul și oferă cantitatea de

produse care corespund egalităţii MR=MC (punctului de intersecție a curbelor veniturilor
marginale și costurilor marginale). Astfel, preţul şi volumul pe piața monopolistă sunt
determinate de punctul Em și constituie, respectiv, Pm şi Qm.

Pe piaţa cu concurenţa perfectă firmele maximizatoare de profit se conduc de egalitatea

P=MC (corespunde punctului de intersecție a curbelor cererii și veniturilor marginale).
Echilibrul pe o astfel de piață, notat prin Ecp, determină preţul Pcp şi volumul Qcp.
11
 Modelul grafic confirmă constatarea anterioară privind prețurile și volumurile vânzărilor în
cadrul celor două structuri ale pieței: Pm > Pcp, iar Qm < Qcp.

Costurile sociale ale monopolizării sunt determinate de pierderile pe care le suportă

societatea în utilitatea netă datorită faptului că firma-monopolist oferă o cantitate mai mică a
produsului comparativ cu concurența perfectă. Pentru fiecare unitate a produsului utilitatea netă
poate fi exprimată ca diferența dintre prețul la care unitatea respectivă poate fi comercializată și
costurile marginale aferente acesteia (P – MC). Prin urmare, în modelul grafic de mai sus
costurile sociale ale monopolizării corespund suprafeței triunghiului FEmEcp.

Consecinţele economice şi sociale ale monopolizării pot fi identificate, de asemenea, în

urma comparării surplusului consumatorului şi a producătorului în condiții de concurenţă
perfectă şi de monopol.
Echilibrul stabilit pe piața cu concurenţă perfectă maximizează atât surplusul
consumatorului (suprafaţa triunghiului PcpEcpPmax), cât şi surplusul producătorului (suprafaţa
triunghiului PcpEcpPmin).
După cum am constatat mai sus, preţul stabilit de firma-monopolist Pm depăşeşte preţul în
cazul concurenţei perfecte Pcp, cantitatea oferită de monopolist Qm fiind mai mică în raport cu
cantitatea oferită de firmele concurente Qcp.
Respectiv, cu cât este mai redusă cantitatea comercializată cu atât este mai mic surplusul
consumatorului, care pe piața monopolistă corespunde suprafeţei triunghiului PmEmPmax (mai
mică ca suprafaţa triunghiului PcpEcpPmax). În condiţiile creşterii prețului o parte din cumpărători
vor procura o cantitate mai mică de bunuri la preţul majorat şi vor pierde o parte a surplusului
(egală cu suprafața dreptunghiului A). Totodată, o altă parte a cumpărătorilor (care anterior au
procurat produsul la preţul Pcp) nu vor putea achita preţul Pm și vor pierde partea surplusului
egală cu suprafața triunghiului B. Prin urmare, consumatorii vor pierde surplusul egal cu
suprafața totală a figurilor A şi B.
Concomitent, firma-monopolist îşi va majora profitul (în mărimea determinată de suprafața
dreptunghiului A) comercializând produsul la un preţ mai mare şi va înregistra pierderi (în
mărimea determinată de suprafața triunghiului C) oferind o cantitate mai mică. Suprafaţa A este
mai mare decât suprafaţa C, deoarece preţul Pm maximizează profitul firmei-monopolist. Prin
urmare, surplusul producătorului va creşte cu (A – C), pierderile sociale constituind (C – A).
Pierderile nete suportate de întreaga societate este egală cu (A + B) + (C – A) = B + C, adică
cu suprafața triunghiului FEmEcp.
Astfel, constatăm existența unui conflict între interesul public al consumatorilor şi interesul
privat al firmei-monopolist. Deoarece, monopolistul dispune de putere economică în detrimentul
consumatorilor, statul trebuie să reglementeze formarea monopolurilor și comportamentul lor.
Pârghiile utilizate în acest scop pot fi diferite: impozitarea, legile antitrust, limitarea superioară a
preţurilor etc.

12
4. Aspecte aplicative ale modelului monopolului perfect

Discriminarea prin preţ

Discriminarea prin preţ presupune aplicarea de către firmă a diferitor preţuri la acelaşi
produs pentru diferite categorii de cumpărători.
Diferențierea prețului în acest caz nu reflectă careva deosebiri calitative sau diferite niveluri
ale costurilor de producție, fiind doar o consecință a posibilităților firmei-monopolist de controla
prețul produsului pe care îl oferă pe piață.
Firma-monopolist poate aplica strategia preţului discriminatoriu, deoarece stabilește şi
controlează preţul şi va face acest lucru numai în cazurile care îi permit să obţină profituri
suplimentare. Pe piaţa cu concurenţa perfectă se aplică un preţ unic, firmele concurente nu pot
influenţa preţul fiind primitoare de preţ și, ca urmare, discriminarea prin preţ este imposibilă.
Discriminarea prin preţ este posibilă doar dacă firma-monopolist poate să separe
cumpărătorii pe grupe reieşind din elasticitatea cererii lor, precum şi dacă revânzarea produsului
oferit de monopolist este imposibilă.
Discriminarea prin preţ poate fi realizată în diferite forme.

Discriminarea perfectă sau discriminarea de gradul întâi presupune stabilirea pentru

fiecare cumpărător a unui preţ aparte. Aceasta poate fi aplicată doar dacă firma-monopolist
cunoaște cererea cumpărătorilor şi, datorită acestui fapt, poate comercializa fiecare unitate a
produsului la preţul cererii, adică la cel mai mare preţ pe care cumpărătorul respectiv este dispus
să îl achite anume pentru această unitate.
Conform modelului grafic de mai jos, volumul vânzărilor care maximizează profitul firmei-
monopolist Qm corespunde egalității MR = MC, adică punctului de intersecţie a curbelor MC şi
MR. Surplusul consumatorului în acest caz este determinat de suprafaţa figurii P2PmaxA, iar
surplusul producătorului – de suprafața figurii Pmin P2 AE2.

P
MC

Pmax

P2 A

P1 E1
B

E2
Pmin

MR D

0 Q2 Q1 Q

13
 Firma-monopolist care aplică discriminarea perfectă prin preţ tinde să însuşească tot
surplusul consumatorului. Altfel spus, surplusul producătorului creşte, iar surplusul
consumatorului devine egal cu 0.

Discriminarea de gradul doi presupune stabilirea preţurilor diferite în funcţie de cantitatea

procurată. În modelul grafic de mai jos sunt prevăzute trei niveluri ale preţului:
P

P1 A

P2 K B

P3 L C

0 Q1 Q2 Q3 Q

Primele Q1 unităţi ale produsului vor fi comercializate la preţul P1, următoarele (Q2 – Q1)
unităţi – la preţul P2, iar următoarele (Q3 – Q2) unităţi – la preţul P3. Prin urmare, veniturile
totale ale firmei-monopolist din comercializarea Q1 unităţi ale produsului sunt egale cu suprafaţa
figurii 0P1AQ1, din comercializarea Q2 unităţi – cu suprafaţa figurii 0P1AKBQ2, din
comercializarea Q3 unităţi – cu toată suprafața hașurată.

14
 Cu cât numărul nivelurilor preţului este mai mare, cu atât va fi mai mare partea surplusului
consumatorului însușită de firma-monopolist.

Discriminarea de gradul trei sau segmentarea pieţei presupune evidențierea pe piață a două
sau mai multe grupuri de cumpărători care se deosebesc prin sensibilitatea lor la modificarea
prețului. Stabilind pentru fiecare grup prețuri diferite firma-monopolist își majorează profitul.
Discriminarea de gradul trei este ilustrată în modelul grafic de mai jos.
Să presupunem că firma-monopolist are costurile marginale MC constante şi a delimitat
doua grupuri de consumatori (două segmente ale pieţei - A şi B). Monopolistul cunoaşte cererea
pe cele două segmente ale pieţei (DA şi DB), iar revânzarea produsului între segmente este
imposibilă. În acest caz discriminarea de gradul trei presupune stabilirea unui preţ mai mic (PB*)
pentru consumatorii care au cererea mai elastică şi a unui preţ mai mare (PA*) pentru cei cu o
cerere mai puţin elastică.
P P

PA*

PB*

MC MC

MRA DA MRB DB

0 QA* Q 0 QB* Q

Segmentul A al pieţei Segmentul B al pieţei

Condiţia maximizării profitului în cazul discriminării de gradul trei este:

MC = MR = MR1 = MR2
Firma-monopolist îşi maximizează profitul total dacă obţine profit maxim pe fiecare
segment al pieţei în parte.

Reacția firmei-monopolist la stabilirea nivelului maxim al prețului

Stabilirea nivelului maxim al prețului care poate fi aplicat de către firma-monopolist este
una din căile de reglare (limitare) a influenței acesteia asupra prețurilor. Evident, plafonul
prețului în astfel de cazuri va fi mai mic față de prețul ce corespunde condiției de maximizare a
profitului firmei-monopolist MR = MC.
15
 În cazul în care nivelul maxim al prețului nu este stabilit, firma-monopolist își va
comercializa produsul la prețul egal cu 40 determinat din egalitatea MR1 = LRMC.
Cantitatea comercializată va constitui Q1.
Stabilirea prețului maxim la nivelul 25 nu îi permite firmei-monopolist să fixeze prețul egal
cu 40. Firma va accepta prețul 25 și se va comporta ca o firmă concurentă. La acest preț ea poate
comercializa orice cantitate până la QD inclusiv. Curbă a cererii din produsul firmei-monopolist
devine linia frântă ABD. Firma-monopolist va alege volumul Q2 pentru care MR2 = LRMC, adică
va majora cantitatea oferită de la Q1 până la Q2.
După cum rezultă din cele menționate mai sus, spre deosebire de piața cu concurență
perfectă stabilirea nivelului maxim al prețului poate avea drept urmare majorarea cantității
oferite de firma-monopolist. Totodată, pe piața respectivă se va înregistra un deficit (cerere
excedentară). La prețul egal cu 25 volumul cererii QD va depăși volumul ofertei Q2.

Reacția firmei-monopolist la stabilirea taxelor și subvențiilor

Pentru a elucida acest aspect al comportamentului firmei-monopolist, vom presupune că

costurile medii și cele marginale ale firmei sunt constante (LRAC = LRMC).

Dacă asupra produsului oferit de firma-monopolist se aplică un impozit unitar egal cu 10,
cantitatea oferită se va reduce de la QM1 până la QM2. Prețul produsului va crește de la 80 până la
85, adică doar o parte a noului impozit va fi suportată de către consumatori.
În cazul în care produsul respectiv ar fi oferit pe piața cu concurență perfectă, cantitatea
oferită s-ar reduce de la QC1 până la QC2. Întrucât prețul ar crește de la 60 până la 70, întregul
impozit va fi suportat de către consumatori.

16
 Firma-monopolist are o sensibilitate mai joasă la subvenții comparativ cu firmele
concurente. Astfel, în cazul beneficierii de o subvenție unitară egală cu 10 aceasta va reduce
prețul cu 5, pe când în condiții de concurență perfectă reducerea prețului ar constitui 10 unități
monetare.

17