Tema 5.

Concurența
 Planul temei:

1. Concurenţa – componentă definitorie a pieţei

◼ Concurenţa: conţinut şi funcţii
◼ Tipuri de piaţă în funcţie de gradul de competiţie (concurenţă)

2. Modelul concurenţei perfecte.

3. Firma în condiţiile monopolului. Discriminarea prin

preţ.

4. Alegerea producătorului în condiţiile concurenţei

monopolistice.

5. Oligopolul: comportamentul strategic al firmelor şi

formele sale.
 1.Concurenţa: conţinut
◼ Concurenţa - reprezintă
comportament specific interesat al
unor subiecţi de proprietate care
pentru a-şi atinge obiectivele intră
în raporturi de cooperare şi
confruntare cu ceilalţi. Ea este o
manifestare a liberei iniţiative.
◼ Concurenţa – reprezintă relaţiile
de rivalitate comercială, lupta
dusă cu mijloace economice
şi/sau neeconomice, loiale şi
neloiale între producători,
comercianţi, ţări etc. pentru
acapararea pieţei, desfacerea
unor produse, pentru clientelă şi
pentru obţinerea unor câştiguri cât
mai mari.
Elementele definitorii ale concurenţei:
◼ Este o întrecere, adică o confruntare
dar şi cooperare dintre diferiţi agenţi
economici în vederea obţinerii unor
condiţii mai bune de producţie, de
vânzare, de achiziţie a bunurilor de
consum, de efectuare a operaţiunilor
băneşti, valutare, financiare etc. Este o
întrecere pentru a obţine avantaje.
◼ În această competiţie fiecare
acţionează din interes. De exemplu,
cumpărătorul “aleargă” pentru a găsi
vânzătorii cu preţul cel mai mic,
calitatea cea mai bună, condiţiile de
livrare a bunurilor de consum şi
factorilor de producţie cele mai
favorabile etc. Iar vânzătorii se întrec
între ei pentru “banul clientului” pentru
a atrage cumpărători cât mai mulţi, cu
putere economică ridicată, stabili în
achiziţii şi alte favorabilităţi. Din
această competiţie, ca regulă, ies cei
mai buni.
◼ Premisa extinderii concurenţei este
libertatea preţului.
 Funcţiile concurenţei
◼ stimulează progresul general: ea incită la inovaţie şi creativitate,
care favorizează creşterea eficienţei, economisirea resurselor,
satisfacerea mai bună a nevoilor;

◼ diferenţiază agenţii economici: îi favorizează pe cei creativi,

întreprinzători; şi îi elimină sau îi reorientează spre alte domenii
pe agenţii imobili, conservatori;

◼ uneori duce la diferenţierea ofertei, la reducerea costurilor şi chiar

a preţurilor de vânzare;

◼ permite cumpărătorului să găsească furnizorul cu marfa cea mai

bună şi mai ieftină;

◼ când este necorespunzător reglementată şi supravegheată,

concurenţa se poate transforma în contrariul său: generează
risipa de resurse, poate deprecia calitatea bunurilor marfare, îl
defavorizează pe consumator.
 Instrumentele luptei de concurenţă

◼ Instrumente economice folosite în cadrul

concurenţei se remarcă: reducerea costurilor, creşterea
calităţii, diversificarea şi reînoirea sortimentului,
publicitatea, acordarea unor avantaje cumpărătorilor, iar
în unele cazuri chiar reducerea preţurilor sub cele ale
concurenţilor.

◼ Instrumentele extraeconomice cele mai frecvent

folosite în cadrul concurenţei sunt: obţinerea de
informaţii privind activitatea concurenţilor, sponsorizarea
unor activităţi social-culturale, spionajul economic, iar în
cazuri limită, corupţia, şantajul, boicotul sau chiar
violenţa deschisă.
 Forme de manifestare a concurenţei

Din punctul de vedere al respectării prevederilor dreptului comercial,

concurenţa cunoaşte următoarele tipuri:

 concurenţa loială, considerată licită, deoarece este

admisă prin lege;

 concurenţa neloială, considerată ilicită, deoarece

este interzisă prin lege.
Conform Legii cu privire la protecţia concurenţei nr.1103-XIV din

30.06.2000, instrumente ale concurenţei neloiale sunt considerate:

◼ răspândirea de informaţii false ce pot cauza daune unui alt agent

economic;

◼ inducerea în eroare a cumpărătorilor privitor la caracterul, modul şi

locul fabricării, proprietăţile de consum, utilitatea consumului,
cantitatea şi calitatea produselor;

◼ compararea neloială în scopuri publicitare a bunurilor produse sau

comercializate de el cu produsele altor agenţi economici;

◼ folosirea neautorizată, integral sau parţial, a mărcii comerciale,

emblemei altui agent economic, precum şi copierea formei,
ambalajului şi aspectului exterior al mărfii unui alt agent economic;

◼ obţinerea nelegitimă de informaţii ce constituie secretul comercial al

unui alt agent economic, pentru a le folosi sau a le divulga.
În funcţie de gradul de competiţie (concurenţă) (numărul
purtătorilor cererii, respectiv, ofertei, accesul pe piaţă
al acestora (liber sau îngrădit) şi natura produselor)
teoria economică evidenţiază următoarele tipuri de pieţe:

◼ piaţa concurenţei perfecte;

◼ piaţa concurenţei imperfecte, principalele
forme ale acesteia fiind:
- concurenţă monopolistică;
- oligopol;
- monopol.
Tipuri de piaţă în funcţie de gradul de competiţie (concurenţă)

Tipul de piaţă Numărul participanţilor Accesul pe piaţă Natura produselor

(Libertatea de
La cererea de La oferta de pe intrare)
pe piaţă piaţă (Nr.
firmelor pe
piaţă)
Concurenţa Foarte mulţi Foarte mare Nelimitată Omogene
perfectă (nediferenţiabile)
Concurenţa Mulţi sau Mare Bariere neînsemnate Diferenţiate
monopolistă câţiva
Oligopolul Foarte mulţi Câteva Deficilă Nediferenţiate sau
Diferenţiate
Monopolul Foarte mulţi Una singură Restrânsă sau Unic
complet blocată
pentru ofertanţi
 2. Modelul concurenţei perfecte.
Concurenţa perfectă este o formă ipotetică a pieţei în care nici un producător
sau consumator nu are puterea de a influenţa preţurile de pe piaţă.
Particularităţile pieţei cu concurenţă perfectă:
 atomicitatea pieţei – adică existenţa unui număr foarte mare de agenţi
economici de talie identică, ce participă pe piaţă în calitate de ofertanţi şi
cumpărători. Fiecare are o dimensiune neglijabilă în raport cu dimensiunea pieţei şi
nu pot influenţa formarea preţului. Aceştia negociază cantităţi mici de bunuri, astfel
încât o modificare a cererii şi ofertei individuale nu poate să determine o schimbare
a cererii şi a ofertei de piaţă;
 omogenitatea perfectă a bunurilor – toate firmele sunt producătoare ale
aceluiaşi produs sau pe piaţă există numai produse echivalente şi perfect
substituibile. Practic, indiferent de producător, produsele nu sunt diferenţiabile, nu
există publicitate şi preţul este singurul instrument economic de concurentă;
 fluiditatea pieţei – cumpărătorii pot în mod liber să-şi aleagă furnizorii, iar
producătorii pot în mod liber să intre sau să părăsească piaţa. În acest caz, nu
există bariere juridice sau instituţionale la intrarea unor noi producători concurenţi pe
piaţa unui anumit produs;
 transparenţa perfectă a pieţei – toţi agenţii economici sunt perfect informaţi,
cunosc complet toate elementele pieţei şi schimbările care pot interveni pe ea.
Aceştia au informaţiile necesare despre natura şi calitatea produsului, cantitatea
cerută şi oferită, preţul practicat pe piaţă;
 mobilitatea perfectă a factorilor de producţie – agenţii economici pot găsi
şi folosi fără restricţii deosebite factorii de care au nevoie la un moment dat. Factorii
de producţie se îndreaptă liber spre acele domenii în care se obţine o rentabilitate
ridicată.
 Comportamentul firmei pe piaţa cu concurenţă perfectă în perioada
scurtă
Cererea pentru producţia firmei concurente
◼ Cererea la producţia firmei concurente este
◼ Piaţa perfectă e piaţa care satisface perfect elactică, iar curba cererii este o
condiţiile concurenţei perfecte. dreaptă orizontală şi corespunde cu dreapta
Firmele care îşi duc activitatea pe o preţului
asemenea piaţă sunt numite firme
concurente.
Firmele concurente sunt numite
primitoare de preţ. a) Piaţa b) Firma concurenţială

◼ Un agent economic este “primitor P D S P

de preţ” când are o forţă economică
aşa de redusă în raport cu oferta P* P* d
totală, încât el nu are nici o
posibilitate de a-l influenţa, pentru el
preţul este dat, se formează prin
tatonări permanente dintre cerere şi O Q O q
ofertă.
O
Figura 3. Cererea la produsele unei firmei
◼Pe o asemenea piaţă, fiecare firmă concurente
este preocupată doar de cantitatea de
bunuri pe care să o producă, iar
această cantitate poate fi vândută la
un singur preţ – preţul pieţei.
 Echilibrul firmei concurente pe termen lung

Rezultatul activităţii firmei ( a profitului

sau pierderi) depinde de raportul dintre a) Piaţa b) Firma concurentă
preţul stabilit pe piaţă şi costul mediu total
al volumului ce maximizează profitul sau P S P MC
minimizează pierderile. Există 3 situaţii:

1) P > ATC → TП > 0. MC=P*

Profit
A
ATC


P
1
ATC
Acest nivel al preţului de echilibru îi va D
permite firmei să obţină profit economic.

O Q* Q O q* q
Suma totală a profitului pe care îl
obţine firma concurentă corespunde Figura 8.6. Echilibrul firmei concurente (P > ATC)
suprafeţei dreptunghiului haşurat şi
poate fi exprimat prin formula:
TП = q* (P* - ATC)
 2) P = ATC → TП = 0.

a) Piaţa b) Firma concurentă

Acest nivel al preţului îi va P P
permite firmei doar să acopere S MC ATC
integral costurile medii totale, însă
în acest caz firma nu obţine
profit.
ATC=MC=P* A
Deoarece preţul de piaţă permite P
2


acoperirea integrală a costurilor

medii, firma îşi permite înlocuirea D
capitalului fix pe măsura uzurii
acestuia.
O Q* Q O q* q
Figura 8.7. Echilibrul firmei concurente (P = ATC)
3) P < ATC → TП < 0.

Firma înregistrează pierderi a) Piaţa b) Firma concurentă

reprezentate de aria dreptunghiului
colorat. În continuare, firma urmează P P MC
S
să ia decizia dacă va continua să ATC
activeze sau îşi va suspenda
Pierderi
activitatea.
ATC
Dacă preţul de echilibru depăşeşte
costurile variabile medii minime pe P3 MC=P* A
termen scurt, firma va continua să
producă. D
Dat fiind faptul că preţul de piaţă
este mai mic decât costurile medii,
firma nu va înlocui capitalul fix pe O Q* Q O q* q
măsura uzurii acestuia.
Figura 8.8. Echilibrul firmei concurente (P < ATC)
 Minimizarea pierderilor sau suspendarea activităţii firmei pe
termen scurt
Decizia firmei privind continuarea sau
întreruperea activităţii pe termen scurt depinde ATC
de corelaţia dintre preţul de echilibru şi AVC.
MC
Există 3 situaţii:
AVC

1) Preţul este mai mic decât costurile medii A B

totale, dar mai mare decât costurile medii
variabile: P=MR
АVС < Р < АTС AFC1
D
C
◼ În acest caz, decizia firmei de a-şi suspenda
activitatea va genera pierderi estimate la nivelul
costurilor totale fixe (pierderi = FC), 0 Q0 Q1 Q
menţinându-şi însă activitatea, firma va suporta
pierderi sub nivelul costurilor totale fixe, o parte Figura 9. Minimizarea pierderilor
din acestea fiind acoperite de preţul pieţei firmei concurente în perioada scurtă
(pierderi < TFC).

De exemplu, presupunând că salariile sunt singurele costuri variabile ale firmei, iar chiria este singurul cost fix, firma obţine
un venit suficient pentru a achita salariile (costurile variabile) şi o parte din chirie (costurile fixe), ţinând cont de preţul de
echilibru stabilit la un nivel АVС < Р < АTС. În acest caz, firma îşi va menţine producţia, fiind în căutarea volumului optim
de producţie, aşa cum a fost arătat în figura 8.9. Dacă firma s-ar închide temporar, nu ar obţine niciun venit şi, în plus, ar
trebui să acopere integral chiria. Astfel, pierderile ar fi mai mari decât în cazul în care firma optează pentru un nivel al
producţiei la care veniturile marginale se egalează cu costurile marginale.
2) Preţul este la nivelul costurilor medii totale, dar mai mare decât

costurile medii variabile: АVСmin = Р < АTС.

În acest caz, atât decizia firmei

de a-şi suspenda, cât şi cea de a- P MC
ATC
şi menţine activitatea va genera
AVC
pierderi estimate la nivelul
costurilor totale fixe (pierderi =
FC).

P*
Punctul în care P = AVC min
este numit punct de oprire a 0 Q* Q
producţiei.
3) Preţul este mai mic decât costurile medii variabile:

Р < АVСmin
Întreruperea activităţii firmei pe termen
scurt

AVC MC
ATC ATC
În acest caz, decizia firmei de MC

a-şi menţine activitatea va MR

genera pierderi ce vor depăşi AVC

nivelul costurilor totale fixe

(pierderi > FC).
P* MR

O Q
 3. Comportamentul firmei pe piaţa cu concurenţă perfectă
în perioada lungă

În perioada scurtă, dacă firmele ce

activează pe piaţa cu concurenţă a) Piaţa b) Firma concurentă
perfectă obţin profit, acestea vor fi
P D P
interesate în extinderea volumului S0 MC
producţiei.
S1
În acelaşi timp, lipsa barierelor la A AC
intrarea pe piaţă va determina apariţia P0
noilor firme în ramură, ceea ce va
conduce la creşterea atât a ofertei B
firmei, cât şi a ofertei totale pe piaţă.
P1
În situaţia în care firmele ce
activează pe piaţă suportă pierderi,
acestea vor părăsi piaţa, ceea ce va
determina diminuarea ofertei totale.
O Q0 Q1 Q O q1 q0 q
Dacă însă firmele se menţin la linia
de recuperare a cheltuielilor, acestea Figura 8.12. Fixarea preţului în perioada lungă şi realizarea echilibrului firmei
nu-şi vor modifica volumul de
producţie .
 Echilibrul firmei pe termen lung

◼ Modificările ce intervin pe piaţă în

perioada lungă vor determina
condiţiile de echilibru ale firmelor
concurenţiale, altele decât în P MC
perioada scurtă.
SRAC

◼ Dacă în perioada scurtă o firmă LRAC

perfect concurenţială este în echilibru
când costul marginal se egalează cu P‫٭‬
venitul marginal (care este totodată şi
preţul produsului), pe termen lung,
atunci în condiţii de echilibru preţul,
costul marginal, costul total mediu pe
termen scurt şi costul mediu pe
termen lung au aceleaşi valori: O Q

P = MR = LRMC = SRACmin = Figura 8.13. Echilibrul firmei pe termen lung

LRACmin . în condiţii de concurenţă perfectă
 3. Firma în condiţiile monopolului. Discriminarea prin preţ.

◼ Monopolul reprezintă tipul de piaţă pe care există un

singur ofertant care, în lipsa concurenţei, deţine o putere
monopolistă echivalentă cu existenţa unei poziţii
dominante şi care produce un produs total diferit,
nesubstituibil, pe care îl oferă unui număr infinit de
cumpărători.
Termenul monopol reprezintă combinaţia a două cuvinte
greceşti monos (singur) şi polein (vânzător).

◼ Consecinţa fundamentală a monopolului: preţul nu

mai este stabilit, în mod exogen, prin jocul liber al forţelor
pieţei, ca în cazul concurenţei perfecte, ci este fixat
împreună cu volumul producţiei, ţinând cont de funcţia
cererii, de însăşi firma producătoare.
 Particularităţile pieţei monopoliste

◼ Unicitatea ofertei şi inexistenţa

concurenţei;
◼ Absenţa bunurilor substituibile (firma
poate deţine statut de monopol când coeficientul de
elasticitate încrucişată a cererii din produsul pe care ea îl
vinde în raport cu preţul la bunurile pe care le vând toate
celelalte firme este nul sau foarte apropiat de zero:
Qx Py
E D
=  =0
Py Qx
x, y

D
unde: E x , y – elasticitatea încrucişată a cererii; Qx – volumul de producţie a
firmei-monopolist; Py – preţul la producţia altor firme.
 Particularităţile pieţei monopoliste
◼ Bariere la intrare (orice element care împiedică accesul unor firme
noi de a intra pe o anumită piaţă); bariere de natură tehnologică, juridică,
economică, comercială şi financiară;

Există diverse bariere la intrare:

- posesia de către firma-monopolist a unui brevet de fabricaţie, a dreptului de
autor sau a patentei de invenţie, care acordă dreptul doar deţinătorului să
producă sau să vândă bunul în cauză;

- existenţa licenţelor de stat, a cotelor sau a taxelor vamale înalte la import;

- posesia sau controlul asupra unor resurse naturale rare;

- economia de scară, care permite prezenţa în ramură numai a unui ofertant

care obţine profit, deoarece dimensiunea activităţii economice contribuie la
o asemenea reducere a costurilor, încât alte firme nu pot pătrunde pe piaţa
dată;

- cheltuieli de transport înalte, care duc la formarea pieţelor locale izolate şi

astfel ramura unică, în ceea ce priveşte tehnologiile utilizate, poate fi
prezentată de o mulţime de monopolişti locali.
 Particularităţile pieţei monopoliste

◼ Stabilirea preţului pe piaţă şi a cantităţii

de produse sau servicii vândute (firma-
monopolist stabileşte preţul pe piaţă, efectuează control maxim
asupra preţului şi stabileşte cantitatea oferită de produse sau
servicii, pornind de la egalitatea costului marginal cu venitul
marginal şi funcţia cererii la producţia sa);

◼ Posesia informaţiei depline (unicul vânzător

deţine informaţia deplină despre preţuri, caracteristicile bunului, alţi
parametri ai pieţei).
◼ Monopol pur (perfect) – existenţa unui
singur ofertant al unui produs
nesubstituibil, pe care îl oferă unui număr
infinit de cumpărători, concurenţa fiind
astfel cu desăvârşire înlăturată.

◼ Monopol imperfect – situaţia când pe

lângă ofertantul principal, există şi alţii, cu
o forţă economică incomparabil mai mică.
 Discriminarea prin preţ

◼ Discriminarea prin preţ constă în

aplicarea de către firmă a diferitor preţuri
la diferite unităţi din acelaşi produs, din
motive care nu au nici o legătură cu
diferenţele de costuri.
 Tipuri de discriminări prin preţ
Discriminarea prin preţ este posibilă, dacă firma-monopolist poate să
separe cumpărătorii pe grupe ţinând cont de elasticitatea cererii lor şi
dacă revânzarea bunului oferit de monopolist este imposibilă.

Deosebim trei tipuri de discriminări prin preţ:

◼ discriminarea perfectă sau discriminarea de gradul întâi -
presupune stabilirea pentru fiecare cumpărător a unui preţ aparte;

◼ discriminarea de gradul doi - constă în stabilirea preţurilor diferite

în funcţie de cantitatea procurată;

◼ discriminarea de gradul trei - presupune segmentarea pieţei şi

include următoarele situaţii:
- firma monopolist stabileşte locul cumpărătorului pe piaţă
(tarifele la consumul de energie electrică)
- fiecare consumator îşi determină singur locul pe piaţă (preţul la
biletele de teatru, cinema).

Stabilind, astfel, pentru fiecare grup de consumatori preţuri diferite,

firma monopolist îşi poate maximiza profiturile.
 4. Alegerea producătorului în condiţiile
concurenţei monopolistice. Caracteristica pieţei
cu concurenţă monopolistică
Particularităţile pieţei cu concurenţă monopolistică:

◼ Activează un număr relativ mare de firme: 30,

40 sau 60. Fiecare firmă are o anumită pondere pe piaţă şi acesteia
îi revin de la 1% până la 10% din volumul total al vânzărilor pentru o
anumită perioadă. Deci, în condiţii de concurenţă monopolistică,
ponderea fiecărei firme este mai mare comparativ cu situaţia în
cazul concurenţei perfecte. Din motiv că ponderea fiecărei firme
este mică, ea are un control limitat asupra preţului; existenţa unui
număr relativ mare de firme oferă o garanţie că nu este posibilă o
înţelegere între firme, având ca scop creşterea preţurilor şi
micşorarea volumului producţiei.

Concurenţă monopolistică se întâlneşte în mod frecvent în

domeniile în care bunurile oferite pieţei, deşi similare, sunt
diferenţiate şi care provin de la un număr mare de firme (industrie
textilă, încălţăminte, electronică etc.).
Particularităţile pieţei cu concurenţă monopolistică:

◼ Firmele oferă produse diferenţiate.

Diferenţierea produselor poate fi realizată sub diferite aspecte: calitate, servicii, amplasare,
ambalaj etc.

- Produsele pot să difere după calitate (materia primă utilizată, caracteristicile organoleptice,
funcţionale, ergonomice, estetice, calitatea fabricării). De exemplu, ca şi alte firme, o firmă oferă
produse similare, însă din materii prime ecologic pure sau de fabricare mai superioară.

- Serviciile şi condiţiile ce ţin de vânzare reprezintă un aspect important al diferenţierii produselor.

Aspectele diferenţierii produselor ce ţin de servicii sunt: amabilitatea personalului, oferirea
consultaţiilor respective, oferirea serviciilor suplimentare de ambalare, transportare, oferirea
serviciilor în procesul exploatării etc.

- Produsele pot fi diferenţiate după amplasarea magazinelor unde acestea pot fi procurate şi după
gradul de accesibilitate. De exemplu, magazinele alimentare nu prea mari ce nu au un asortiment
de produse atât de larg şi poate preţuri puţin mai mari decât în supermarket pot concura cu
acestea, dacă sunt amplasate în apropierea consumatorilor, sunt deschise nonstop etc.

- Diferenţierea produselor poate fi un rezultat al unor diferenţe aparente create de publicitate, de

ambalaj, de marca comercială. Publicitatea transmite mesaje consumatorilor în funcţie de
preferinţele lor. De exemplu, unii consumatori preferă şampon cu extrase de plante, iar alţii cu
efecte de volum, cu efecte curative etc.
Publicitatea contribuie la formarea unor necesităţi noi, de care consumatorii nici nu şi-au dat
seama până la mesajul publicitar respectiv.
Marca comercială la fel este un mijloc impunător de atragere a consumatorilor. Multe firme
folosesc marca comercială pentru a-i convinge pe consumatori că produsele lor sunt mai bune
decât cele ale concurenţilor.
Particularităţile pieţei cu concurenţă monopolistică:

◼ Firmele nu ţin cont de reacţia concurenţilor,

atunci când iau decizii referitoare la preţ sau la
volumul vânzărilor.
Reducerea preţului de către una din firme şi
majorarea volumului vânzărilor nu influenţează
semnificativ asupra vânzărilor şi respectiv a
profitului altor firme.
Deci, în condiţii de concurenţă monopolistică
activează un număr relativ mare de firme şi nu
există o interdependenţă între ele.
Particularităţile pieţei cu concurenţă monopolistică:

◼ Intrarea în ramură în condiţii de concurenţă

monopolistică este relativ uşoară.
Intrarea pe piaţă nu are anumite bariere, cu excepţia
celor ce ţin de diferenţierea produselor. Diferenţierea
produselor asigură firmelor anumite avantaje
monopolistice şi le protejează de concurenţi.
Din acest motiv, firmele sunt cointeresate să menţină
această diferenţiere a produselor, obţinând profituri şi,
concomitent, oferind consumatorilor o gamă largă de
produse pentru satisfacerea tuturor preferinţelor.
 4. Oligopolul: comportamentul strategic al firmelor şi
formele sale.
Caracteristica pieţei oligopoliste
◼ Oligopolul este o formă a concurenţei imperfecte în
care există un număr limitat de producători, care deţin o
parte relativ importantă din piaţa unui produs, unde sunt
dificultăţi legate de intrarea în ramură şi care reuşesc să
influenţeze formarea preţului în scopul maximizării
profitului.

◼ Cuvântul oligopol derivă de la termenul grecesc “oligos”

(puţin) şi “poleo” (a vinde), având, în acest caz, sensul
de “câţiva vânzători pentru un anumit produs”.

◼ Numărul producătorilor (vânzătorilor) este suficient de

mic, iar puterea economică a fiecăruia dintre ei este
destul de mare pentru ca acţiunea întreprinsă de fiecare
firmă să aibă un impact semnificativ asupra condiţiilor de
vânzare-cumpărare de pe piaţa bunului respectiv.
 Caracteristici specifice pieţei oligopoliste:
1. Numărul restrâns al firmelor ce domină piaţa unui bun, deci
gradul înalt de concentrare economică în ramură sau domeniul
dominat. De regulă, trei sau patru dintre producători deţin mai mult
de jumătate din piaţă.

2. Produsul oferit de cele câteva firme poate fi omogen, ca în cazul

petrolului sau oţelului, sau diferenţiat, în cazul când mărfurile lor
oligopoliştilor posedă unele caracteristici care le disting vizibil unele
de altele, precum avioanele, autoturismele, ţigaretele, berea sau
calculatoarele.

3. Întrucât stabilirea preţurilor constituie un principiu fundamental

pentru firmele oligopoliste, acestea nu folosesc politica
dumpingului, a reducerii unilaterale a preţului în confruntarea
cu concurenţii. Ele recurg la alte căi pentru a câştiga poziţii mai
bune în zonele de interes, cum ar fi: înnoirea şi diversificarea
produselor, design-ul, acordurile privind împărţirea pieţelor, reclama
etc.
 Caracteristici specifice pieţei oligopoliste:

◼ Dificultăţile legate de intrarea în ramura dominată de

oligopol.
Pătrunderea pe o piaţă ologipolistă este, dacă nu imposibilă, cel
puţin dificilă.
Ologopolul se protejează prin bariere similare monopolului.
Avantajele tehnologice combinate cu o producţie de scară mare
asigură firmelor oligopoliste costuri unitare reduse şi o puternică
flexibilitate a preţului în funcţie de circumstanţe.

Bariere de pătrundere pe piaţă:

◼ actele de natură reglementară sau instituţională;
◼ existenţa economiilor de scară, ceea ce impune mărimea eficientă a
întreprinderii destul de mare;
◼ diferenţierea absolută a costurilor (integrare verticală, reţea eficientă
de aprovizionare, de distribuţie etc.);
◼ diferenţierea pe produs şi a strategiilor de firmă (gama produselor,
nişe etc.).
 Caracteristici specifice pieţei oligopoliste:

◼ Interdependenţa acţiunilor diferitor producători.

Întrucât fiecare firmă deţine o parte semnificativă a ofertei totale,

acţiunile sale au o influenţă majoră asupra celorlalte. Dacă în cazul
concurenţei perfecte deciziile oricărui producător nu influenţează
situaţia celorlalţi (la monopol această problemă este irelevantă), aici
o firmă poate practica, în funcţie de circumstanţe şi aspiraţii, un preţ
diferit de cel al pieţei. Însă prin aceasta afectează oferta şi preţul pe
piaţă şi implicit profitul celorlalte firme concurente. Acestea la rândul
său pot declanşa acţiuni de adaptare şi uneori de represiune al
concurenţilor, motiv pentru care un producător individual trebuie să
analizeze consecinţele propriilor decizii şi prin prisma efectului
asupra celorlalţi producători. De aceea, reacţia concurenţilor
constituie un element determinant în deciziile oricărei firme. Ca
urmare, firmele oligopoliste îşi manifestă disponibilitatea spre
fuziuni, spre acorduri privind preţurile practicate, cotele de piaţă etc.
Comportamentul firmelor este variat, totuşi
el poate fi clasificat în 2 mari categorii:

◼ comportament concurenţial – fiecare

vânzător acţionează separat şi ia decizii
total independent;

◼ Comportament cooperant, care

presupune concentrarea activităţilor şi
acorduri între firme.
Realizarea echilibrului pe piaţa oligopolistă în condiţii
de comportament concurenţial
◼ Comportamentul de confruntare se caracterizează prin faptul că
firmele oligopoliste sunt angajate într-o concurenţă permanentă, atât
prin jocul preţurilor, câr şi prin schimbări de caracteristici al
produselor. Astfel fiecare firmă încearcă să-şi maximizeze profitul pe
cont propriu, creându-se un echilibru specific de piaţă. În multe
cazuri, firmele mari urmăresc să-şi maximizeze profiturile, dar
deseori nu urmăresc aceasta, ci maximizarea cifrei de afaceri
(puterea de negociere a unei firme depinde de cifra sa de afaceri şi
de ritmul de expansiune a acesteia.

Modalităţile prin care se duce lupta de concurenţă sunt extrem de

variate, spre exemplu:
◼ politica vânzărilor (de creştere a volumului acestora);
◼ politica de diferenţiere a produselor;
◼ prime acordate vânzătorilor;
◼ demonstraţii privind calităţile produselor;
◼ politica de influenţare a cererii prin informare detailată asupra
produsului, calităţii şi avantajelor utilizării lor, convingerea
consumatorilor în mod direct;
◼ condiţii avantajoase de vânzare pe credit pe termen lung etc.
Realizarea echilibrului pe piaţa oligopolistă în condiţii
de comportament cooperant

◼ Comportamentul de cooperare generează diverse

tipuri de pieţe oligopoliste, dintre care cele mai
cunoscute sunt: cartelul, trustul, concernul şi
conglomeratul, existând o politică economică corelată.

Cooperarea se poate finaliza în acorduri explicite sau implicite

(tacite, referitor doar la preţuri).
◼ Cartel – asociaţie de agenţi economici autonomi ce funcţionează pe
aceeaşi piaţă şi care convin de comun acord asupra aspectelor
legate de nivelul producţiei, segmgmentele de piaţă pe care îşi
desfăşoară activitatea, preţurile exercitate, decizând să-şi
consolideze o poziţie dominată pe piaţă.
◼ Trustul – se manifestă ca o concentrare de capitaluri grupate sub
aceeaşi conducere.
◼ Holding – firmă care posedă acţiuni şi deţine controlul altor firme,
asigurând managementul grupului astfel constituit.