Prețul și concurența

PREȚUL
Prețul se prezintă ca un fenomen de o complexitate deosebită, rezultat al interacțiunii unui număr foarte
mare de factori dinamici, cu acțiune directă sau indirectă.
Prețul exprimă, în condițiile actuale, cantitatea de bani pe care cumpărătorul o plătește în schimbul
unei cantități de bun economic, respectiv, el este expresia bănească a valorii de schimb pe care o încasează
vânzătorul pentru o unitate din bunul tranzacționat. Prețul este suma de bani încasată sau plătită pentru
transferarea definitivă a atributelor dreptului de proprietate de la o persoană la alta.
În economia de piață, prețul îndeplinește funcții multiple, toate contribuind la orientarea agenților
economici în procesul de fundamentare a deciziilor pentru desfășurarea unor activități posibile.
Funcțiile prețului:
 funcția de coordonare a deciziilor agenților economici, producători și consumatori – prețurile servesc
drept semnal pentru producători și consumatori. Atunci când consumatorii doresc o cantitate mai mare
dintr-un anumit bun, prețul crește, semnalându-le producătorilor că este necesară sporirea ofertei. Pe de
altă parte, dacă pentru un bun se formează stocuri prea mari, comercianții și companiile producătoare
reduc prețul pentru a diminua nivelul stocurilor și pentru a încuraja achiziționarea acestuia, astfel se
restabilește echilibrul dintre cerere și ofertă
 funcția de reglare a mecanismului de funcționare a pieței, prețul fiind astfel balansierul din viața
economică – prețurile mai mari contribuie la reducerea volumului achizițiilor efectuate de consumatori,
dar încurajează producția. Prețurile mici încurajează consumul și descurajează producția, restabilindu-se
astfel echilibrul între producție și consum
 Funcția de stimulare a intereselor producătorilor spre crearea acelor produse cu cerere mai mare și cu
calitatea cerută de consumatori – deoarece veniturile acestora depind de mărimea prețurilor,
producătorii se orientează spre acele ramuri în care se încasează profiturile cele mai mari pe produs,
profitul fiind o parte importantă din preț
 Funcția de recuperare a costurilor și recompensare a întreprinzătorilor – cerându-se astfel posibilitatea
reluării și dezvoltării activității economice, întreprinzătorii având satisfacția unei activități eficiente
Factorii care determină formarea prețului:
Formarea prețului are loc sub influența unor mai mulți factori care se împart în două mari grupe:
Grupa factorilor interni – se referă la acele procese care sunt specifice mecanismului pieței
concurențiale. Factorii interni ai formării prețului pot fi grupați astfel:
o factori interni care acționează dinspre oferta producătorului – nivelul costurilor unitare,
abilitatea întreprinzătorului, structurarea ofertei și posibilitatea producătorilor de a se raporta la
nevoile consumatorilor, prețul bunurilor pe alte piețe
o factori interni care acționează pe ansamblul pieței – presiunea celor două forțe ale pieței, factorii
monetari, cererea și oferta de bani ca element constitutiv al pieței în general
Grupa factorilor interni externi – cuprinde factori exogeni pieței dar subordonați acesteia:
o intervenția indirectă guvernamentală la nivelul cererii și ofertei, în sensul suplimentării sau
reducerii lor
o măsurile specifice adoptate de stat pentru menținere unor echilibre social-economice (pe piața
muncii sau pe alte piețe)
o comportamentul unor mari organizații cu tentă monopolistă
Pe baza acțiunii factorilor care determină formarea prețului, a influenței preponderente a uneia sau
alteia dintre grupele de factori, există mai multe tipuri de prețuri:
 prețurile libere – se formează în condițiile concurenței deschise, în care nici unul dintre agenții pieței nu
poate influența sau decide în mod material nivelul și dinamica prețului
 prețurile administrative – sunt acele prețuri care se formează și se modifică mai ales sub influența
firmelor cu o poziție cheie sau sub influența statului
 prețurile mixte – sunt cele care există în realitate, într-un sistem economic real de piață, ele fiind formate
pe baza tuturor factorilor de mai sus
 CONCURENȚA
Manifestarea cererii și a ofertei se întemeiază pe libera inițiativă generată de proprietatea particulară.
Forma activă a liberei inițiative este însăși concurența, trăsătură esențială a economiei de piață, al cărei
mecanism este concurențial.
Concurența reprezintă confruntarea deschisă, rivalitatea dintre agenții economici vânzători-ofertanți
pentru a atrage de partea lor clientela (cumpărători-solicitanți). Ea exprimă, totodată, comportamentul
specific, interesat al tuturor subiecților de proprietate, comportament ce se realizează diferit, în funcție de
cadrul concurențial și particularitățile diverselor piețe.
Producătorii autonomi și specializați vizează profitul, în timp ce consumatorii își manifestă opțiunile lor
pentru bunurile și serviciile oferite de primii. Orientând agenții economici spre producerea a ceea ce este
dorit și cerut de consumatori, la costuri cât mai reduse în condițiile date, concurența asigură producătorilor
profiturile așteptate, iar consumatorilor, satisfacerea nevoilor.
Instrumentele luptei de concurență sunt:

☛ de natură economică – reducerea costurilor bunurilor sub cele ale concurenților, diminuarea prețurilor de
vânzare, îmbunătățirea calității, reînnoirea sortimentelor, publicitatea, acordarea de facilități clienților

☛ de natură extraeconomică – furtul de informații privind activitatea concurenților, răspândirea de

informații false despre concurenți, atragerea pe căi necinstite a unor surse de sponsorizare, unele cazuri
care eludează legea: corupția, șomajul sau chiar violența deschisă
În funcție de instrumentele luptei de concurență, aceasta poate fi:

😊 Loială – se caracterizează prin folosirea nediscriminatorie de către vânzători a unora dintre instrumentele
amintite, în condițiile accesului liber pe piață și ale deplinei posibilități de cunoaștere a mijloacelor de
reglementare a relațiilor vânzător-cumpărător

☹ Neloială – constă în acordarea unor stimulente deosebite clienților, în utilizarea anumitor mijloace
extraeconomice de pătrundere și menținere pe piață, etc. În țările cu economie de piață s-au adoptat
reglementări speciale care incriminează actele de concurență neloială precum: faptele de a crea confuzie în
legătură cu activitatea industrială sau comercială a unui concurent, afirmațiile false în exercitarea comerțului
de natură a discredita produsele concurentului. Concurența neloială este cunoscută și sub denumirea de
concurență incorectă sau nelegală.
În economia de piață, concurența îndeplinește un rol foarte important prin funcțiile sale.
Funcțiile concurenței pot fi sintetizate astfel:
 Concurența stimulează progresul general – prin competiția pe care o întreține între întreprinderi ea
deschide perspective de profituri convenabile pentru toți participanții, favorizându-i pe cei abili și
eliminându-i pe cei care nu au mobilitatea necesară de adaptare la noile cerințe
 Concurența duce la reducerea prețurilor de vânzare în paralel cu diminuarea costurilor și chiar
diferențierea și diversificarea ofertei – prin intermediul presiunii pe care o exercită asupra producătorilor
în sensul satisfacerii la un nivel cât mai ridicat a exigențelor consumatorilor
 Concurența alimentează optimismul agenților economici – stimulându-i pe aceștia să identifice noi
modalități de sporire a eficienței activităților desfășurate, de maximizare a profiturilor, dar și de
satisfacere mai deplină a nevoilor de consum
Mecanismele concurențiale diferă de la o perioadă la alta, de la o țară la alta, de la o piață la alta.
Factorii și condițiile care fac să se contureze mai multe tipuri de concurență sunt:
 numărul și puterea economică a particularităților la tranzacții
 gradul de diferențiere a bunului care satisface o anumită nevoie umană
 facilitățile acordate sau restricțiile ridicate în cale celor care intenționează să intre într-o ramură, pe o
anumită piață
 gradul de transparență al pieței
 raportul dintre oferta și cererea de bunuri
 complexitatea și funcționalitatea relației piețelor într-o țară sau alta
 conjugarea politică internă și internațională
În funcție de existența acestor factori, există mai multe tipuri de concurență:
 Concurența perfectă sau pură – presupune asemenea raporturi de piață încât toți producătorii
(vânzătorii) sunt capabili să-și vândă toată producția, mărfurile, oferite la prețul pieței, fără a putea
influența hotărârea acestui preț, iar cumpărătorii (consumatorii) pot să cumpere tot ceea ce au nevoie, în
cantitatea dorită, la același preț al pieței, de asemenea, fără a-l influența după bunul lor plac.
Trăsăturile pieței cu concurență perfectă:
 Atomicitate perfectă – existența unui număr mai mare de participanți de talie/putere economică mică,
egală sau apropiată, care acționează independent, astfel încât niciunul dintre ei nu poate influența
hotărârea în favoarea sa volumul producției și nivelul prețului
 Omogenitatea produsului – este asigurată prin producerea acelorași bunuri de către toți producătorii, cu
caracteristici și utilizări absolut identice, astfel încât alegerea vânzătorului de la care s-a efectuat
aprovizionarea este indiferentă pentru cumpărător
 Accesibilitatea în ramură – reprezintă libera intrare pe piață a noilor vânzători și cumpărători
 Fluiditatea – respectiv adaptarea ofertei la cerere, fără piedici de natură monopolistă sau puternic
dirijistă și invers, libera alegere a consumatorului (consumatorul suveran)
 Transparența deplină a informațiilor în ceea ce privește prețurile și dinamica lor ca și în legătură cu
cantitățile cerute și oferite dintr-un bun – cunoașterea perfectă a pieței, informații complete și real
privind piața prezentă și viitoare a unui produs
Pe piața cu concurență perfectă se formează la nivelul punctului de echilibru dintre curbele cererii și ale
ofertei, acest preț numindu-se preț de echilibru. La nivelul prețului de echilibru cantitatea cerută este
întotdeauna egală cu cea oferită, se realizează volumul de încasări cel mai mare de pe piață.
La acest preț se realizează echilibrul firmei care-i permite acesteia să obțină cele mai bune rezultate
posibile sintetizate în maximizarea profitului și echilibrul pieței, acel volum de tranzacții la care cererea și
oferta sunt egale.

Presupunând un nivel al prețului P1 mai mare decât prețul de echilibru Pe atunci cantitatea cerută Qc1 va
fi mai mică decât cea din punctul de echilibru Qe, iar cantitatea oferită Qo1 va fi mai mare. Întrucât pe piață
nu se poate vinde decât valoarea minimă dintre cantitatea cerută și cea oferită, rezultă că volumul vânzărilor
va fi mai mic (egal cu volumul cererii) decât volumul vânzărilor de la nivelul prețului de echilibru. Un preț
mai mare decât nivelul prețului de echilibru va determina deci un surplus de ofertă.
În situația în care prețul P2 coboară sub nivelul prețului de echilibru cantitatea cerută Qc2 va crește
foarte mult, dar cantitatea oferită Qo2 se va reduce realizându-se deci un volum de vânzări doar la nivelul
cantității oferite, care este mai mică decât cea realizată la nivelul prețului de echilibru, situație în care avem
un surplus de cerere, sau cu alte cuvinte o lipsă de bunuri.
Trăsăturile prețului de echilibru:
 Apare spontan, ca rezultat al jocului liber al forțelor pieței, în acel punct în care se egalează cantitățile
cerute cu cele oferite
 Formarea prețului de echilibru depinde de situația piețelor interdependente
 Echilibrul pieței se realizează în dinamică, aceasta nu însemnă absența schimbărilor
În funcție de orizontul de timp asupra prețului de echilibru, pot acționa în mod diferit cererea și oferta:
 Pe perioade foarte scurte de timp oferta se consideră relativ constantă, ca atare prețul este influențat doar
de evoluția cererii. Oferta se bazează pe factorii de producție existenți și pe stocurile existente, ea
trebuind să se adapteze automat la cerințele consumatorilor
 Pe perioade scurte de timp oferta se poate modifica prin schimbarea factorului muncă, producătorii nu
pot interveni asupra capitalului, prețul ce se formează fiind numit preț normal (durabil, stabil), care
presupune egalitatea dintre costul marginal, venitul marginal și preț la nivelul căruia profitul va fi maxim
 Pe perioade lungi oferta se poate modifica prin intermediul capitalului fix ca urmare a investițiilor
făcute, condiția de echilibru presupunând egalitatea dintre costul marginal, preț și costul mediu al
producției
Pentru ca să se ajungă la realizarea echilibrului economic prin intermediul prețului este necesar
respectarea unor condiții:
 cunoașterea de către fiecare consumator a bunurilor ce îi sunt oferite, pentru ca acesta să facă cea mai
bună alegere în funcție de utilitățile ce îi vor fi satisfăcute prin preț și venitul de care dispune
 cunoașterea de către fiecare producător a tuturor combinațiilor posibile ale factorilor productivi, astfel
încât să poată alege tehnologia cea mai favorabilă care să-i permită obținerea unui profit maxim
 accesul liber și neîngrădit pe piața factorilor de producție și a bunurilor de consum
 Concurența imperfectă sau reală – presupune asemenea raporturi de piață în care agenții economici
vânzători sau cumpărători pot să influențeze prin acțiuni unilaterale, raportul dintre și ofertă de mărfuri,
precum și nivelul și dinamica prețurilor.
În funcție de numărul și forța economică a agenților economici producători (vânzători) și consumatori
(cumpărători), iar acest tip de concurență se prezintă în următoarele forme:
o Monopol, respectiv monopson – dacă un vânzător, respectiv un cumpărător domină în relațiile
sale cu concurenții, impunându-și condițiile sale de preț sau calitate
Formarea prețului pe piața de monopol
Prin definiție, întreprinderea în situație de monopol furnizează totalitatea producției ramurii luate în
considerație, este acea situație în care există un singur producător al unui bun omogen și o mulțime de
cumpărători. Pe acest tip de piață întreprinderea aflată în situație de monopol poate controla prețul.
Teoretic situația de monopol există în două ipostaze diferite: monopol pur și monopol temporar
(parțial sau izolat).
Situația de monopol pur presupune să existe doar o singură întreprindere pe piață, care să nu aibă de
suportat nici un fel de concurență, iar produsul fabricat să nu aibă un substituient apropiat.
Monopolul temporar sau parțial este situația întâlnită în realitatea economică având cauze diverse:
 înțelegerile intervenite între diferite întreprinderi care le determină să acționeze colectiv ca un
monopol
 aria geografică poate oferi unor firme situația de monopol, alte firme neavând posibilitatea să
pătrundă datorită unor cauze diverse (nu le permit autoritățile, nu sunt interesate etc.)
 posedarea unei "mărci" de fabricație, a unui brevet, care nu dă dreptul altor firme de a produce bunul
respectiv
 introducerea pe piață a unui produs nou care va oferii unei firme poziția de monopol, până când
 alte firme reușesc să producă bunuri similare
 structura costurilor proprie activității de producere a unui bun nu permite funcționarea eficientă a mai
multor firme (situație de monopol natural)
Tendința de monopol absolut este limitată de mai mulți factori:
 intervenția pieței, care în cazul unei "forțări a prețului" va determina modificarea dimensiunilor
cererii și ca atare va avea efect contrar celui așteptat de producător
 există înlocuitor practic pentru orice bun economic care va conduce la o concurență virtuală a
bunului de monopol
 consumatorii se pot organiza și acționa direct sau indirect prin intermediul statului împotriva
monopolurilor
 modificările rapide ce pot interveni în piețele regionale și internaționale limitează dominația
monopolurilor
 există rațiuni morale, etice, religioase în ceea ce privește impunerea unui monopol absolut din partea
monopoliștilor
Poziția de monopol a unei firme îi permite acesteia să obțină anumite avantaje în raport cu alte firme
vizând stabilirea prețurilor și dimensiunea ofertei astfel încât să obțină profituri maxime.
În cazul unei piețe cu concurență perfectă, venitul marginal este egal cu prețul deoarece firma nu poate
modifica sensibil dimensiunea ofertei astfel încât să influențeze prețul. Această situație va conduce la un
venit marginal care se poate calcula pornind de la următoarea relație:
În cazul unei piețe de monopol creșterea prețului determinată de interesele monopolului de a obține profit
suplimentar va conduce la reducerea cererii și ca atare la diminuarea venitului marginal, care se va situa
întotdeauna sub nivelul prețului conform relației:

Monopolul va mări producția atât timp cât venitul marginal va fi mai mare decât costul marginal.

- AB reprezintă venitul marginal

- AC - curba cererii
- M - intersecția costului marginal cu venitul marginal
- PN - profitul unitar
- P'N'NP - profitul total
Profitul maxim al monopolului va fi înregistrat în situația în care venitul marginal va fi egal cu costul
marginal, deci pentru nivelul Q al producției. Un nivel inferior al lui Q va însemna un profit mai redus pe
seama cantității, firma având rezerve de creștere a profitului, iar un nivel superior a lui Q va însemna un
profit mai redus deoarece creste costul marginal peste limita venitului marginal.
o Duopol – dacă doi vânzători domină piața și oferă bunuri similare unui număr mare de
cumpărători cu putere economică relativ egală, iar dacă piața este dominată de doi
cumpărători, situația este denumită duopson
o Oligopolul – este cea mai răspândiră formă de piață în economiile dezvoltate, piață dominată
de un număr de producători-vânzători puternici care se adresează unui număr mare de
cumpărători mici și dispersați. Dacă pe piață există un număr mic de cumpărători, piața se
numește oligopson
Relațiile dintre firmele care acționează pe piața de oligopol pot fi incluse în două modele extreme:
necooperare și cooperare. Întrucât comportamentul necooperant atrage de multe ori urmări negative vizând
rezultatele financiare ale firmelor oligopoliste, aceste încheie de multe ori acorduri, unele chiar cu caracter
confidențial, vizând aspecte importante asupra împărțirii piețelor, cantitatea oferită, prețul etc.
Aceste înțelegeri iau forme specifice cum ar fi:
1. Cartelul este o organizație formată din firme independente care realizează produse similare și care
conlucrează în vederea nivelului prețurilor și al producției și împărțirea piețelor de desfacere. Deși
legislația interzice în majoritatea țârilor acordurile în scopul fixării prețurilor sau împărțirii piețelor,
firmele mari ajung la înțelegeri tacite asupra aspectelor menționate urmărind prin aceasta maximizarea
profiturilor și micșorarea gradului de risc al afacerilor.
2. Trustul este o modalitate de înțelegere orizontală sau verticală a producției și de concentrare a
capitalurilor grupate sub aceiași conducere, unitățile participante pierzându-și independența și
proprietarii lor devenind coacționari.
3. Concernul este o grupare oligopolistă alcătuită din firme aparținând unor ramuri diferite care cooperează
fiind integrate vertical, după cerințele fluxului tehnologic sau orizontal din ramuri complementare.
4. Conglomeratul este forma cea mai complexă de înțelegere oligopoliste care concentrează şi integrează
sub controlul unui centru de decizie unități economice care au activități foarte diferite, aparent fără nici o
legătură între ele, ceea ce permite realizarea unui profit mai mare prin acțiunea simultană pe mai multe
piețe, conduce la diminuarea riscurilor şi permite adaptarea la progresul tehnic.
Înțelegerile aferente dintre firmele oligopoliste determinate de ideea maximizării profiturilor conduc la
situația în care prețul practicat, cantitatea de marfă desfăcută şi profitul obținut să fie caracteristice situației
de monopol. Prețul optim va fi înregistrat deci în situația în care costul marginal va fi egal cu venitul
marginal. Prețul stabilit fiind mult mai mare decât costul marginal profitul obținut de oligopol este
substanțial, dar mai mic decât cel care ar fi fost încasat de un monopol deoarece fiecare firmă domină doar o
parte a pieței şi există tendința din partea fiecărei firme de a practica prețuri mai mici pentru a-şi mări cota
de piață.
În cadrul modelului cooperant concurența se manifestă între firme prin alte forme decât prin preț, cum ar
fi: publicitate, acordare de avantaje cumpărătorului, service performant etc.
o Concurența monopolistică – este un tip de piață care prin elementele pe care le conține,
combină două forme de piață: concurența pură și monopolul
Diferențierea produselor permite firmelor ca pe termen scurt fiecare ofertant să beneficieze de
libertatea de majorare sau reducere a prețurilor, firma comportându-se ca un monopol. Firma va produce
acea cantitate Qe de bunuri pentru care venitul marginal va fi egal cu costul marginal. Pentru cantitatea Qe
aferentă intersecției cu dreapta cererii (punctul C) va conduce la un nivel al prețului (punctul D) superior
costului mediu total CMT ce va determina un profit destul de bun reprezentat de suprafața dreptunghiului
ABCD.

Pe termen lung însă, pe piață vor intra noi producători atrași de profitul pe care l-ar putea obține,
intrarea şi ieșirea pe acest tip de piață fiind relativ facilă, ceea ce determină o creștere a ofertei şi simultan o
micșorare a cererii pentru produsele firmei, ceea ce va avea ca efect deplasarea curbei cererii spre stânga.
Noul punct de echilibru la care venitul marginal este egal cu costul marginal va determina un nivel mult mai
scăzut al prețului, unde dreapta cererii este tangentă la curba CMT în locul cel mai apropiat de origine
(punctul B). În acest punct profitul va fi egal cu 0 întru-cât costul mediu total va fi egal cu prețul şi ca atare
afacerea nu mai este tentantă, deci firmele nu vor mai dezvolta producția bunului respectiv.
 Piețele contestabile și formarea prețului
Pentru ca o piață să fie contestabilă (disputabilă) trebuie să fie îndeplinite două condiții: libertatea de
intrare şi respectiv de ieșire de pe piață. Aceasta înseamnă că situația pieței permite intrarea şi ieșirea
eventualilor concurenți pe piață cu costuri minime sau chiar egale cu zero (piață perfect contestabilă).
Libertatea de intrare şi de ieșire de pe piață este dictată de costurile necesare acestei acțiuni. Pentru a
pătrunde pe piață o firmă trebuie să facă investiții în tehnologie, studii de piață, publicitate etc. Dacă după o
perioadă de timp firma va dori să se retragă din diferite motive şi cheltuielile cu care a intrat s-au amortizat,
atunci spunem că firma va avea costuri mici, iar cu cât acestea vor fi mai scăzute cu atât firmele sunt tentate
să pătrundă pe piața respectivă.
O piață este perfect contestabilă (disputabilă) dacă „libertatea de intrare este totală și în care
întreprinderile care ies după o tentativă de intrare ratată nu riscă alte costuri decât amortizarea normală a
mijloacelor de producție învestite”.
Costurile mici legate de intrarea şi respectiv ieșirea de pe piață obligă firmele existente pe piață chiar
dacă sunt puține sau una singură să acționeze ținând cont şi de potențialii concurenți care pot intra oricând
pe piață şi ca atare profitul solicitat de firmele de pe piață va fi profitul normal şi nicidecum un supraprofit
de monopol, deoarece el ar fi repede anihilat de concurența noilor veniți.
În realitate piețele contestabile au o existenta limitată deoarece în cele mai multe cazuri cheltuielile
legate de intrarea pe piață sunt ridicate datorită procurării tehnologiilor de producție şi know-hou-lui
necesar, iar eventuala retragere de pe piață în cazul unui insucces ar atrage costuri ireversibile.
Statul și prețurile în economia de piață
Intervenția statului în mecanismul formării prețurilor poate avea cauze multiple: situația dramatică a
unor producători interni ruinați de concurența străină, protejarea unor categorii de consumatori cu venituri
modeste, penuria de resurse energetice şi de materii prime, calmarea inflației, recoltă bogată în agricultură
etc.
În funcție de scopul urmărit strategiile de intervenție a statului în formarea prețurilor vizează
următoarele aspecte:
 Asigurarea condițiilor de desfășurare normală a concurenței. Prin aceasta autoritatea publică
supraveghează şi controlează activitatea producătorilor şi eventualele înțelegeri intervenite între aceștia
astfel încât să limiteze tendințele de monopol sau de oligopol. Intervenția statului se face atât în plan
legislativ prin adoptarea unui "Cod comercial" cât şi în planul executivului prin controlul şi
supravegherea modului de respectare şi de aplicare a prevederilor legale referitoare la desfășurarea
concurenței.
 Politica de protecție socială poate fi de asemenea o cale prin care statul intervine în mecanismul
prețurilor în vederea protejării persoanelor cu venituri mici. Astfel în domeniul politicii de salariu, statul
poate interveni prin fixarea unui salar minim garantat.
 Statul poate interveni prin acordarea de subvenții unor produse de interes național (cereale, energie) sau
poate asigura menținerea unor venituri garantate pentru producătorii agricoli.
 În situații excepționale (crize economice, războaie, calamități naturale) statul poate interveni autoritar în
domeniul fixării prețurilor şi eventual al raționalizării consumului.
 Blocarea prețurilor poate fi realizată de asemenea prin intermediul autorității publice în situații de
dezechilibre grave între cerere şi ofertă, în felul acesta încercându-se calmarea inflației.
 Intervenția statului asupra formării prețurilor se realizează de cele mai multe ori în mod indirect
acţionându-se asupra ofertei şi cererii. Atunci când există o ofertă excedentară statul poate recurge la
politica de stocare (exemplu la produsele agricole), deblocarea importurilor, distribuirea gratuită a
excedentului, campanii de publicitate pentru stimularea consumului etc. În caz de penurie se acționează
prin raționalizarea consumului, realizarea de importuri, scăderea tarifelor vamale, încurajarea producției
prin avantaje fiscale şi credite
Intervenția autoritară a statului în formarea prețului prin stabilirea unor plafoane maxime sau minime de
preț determină întotdeauna consecințe asupra cererii şi a ofertei în primul rând.
Stabilirea prețului maxim și minim
Astfel stabilirea unui preț maxim care este sub nivelul prețului de echilibru urmărind protecția
consumatorilor în primul rând, are ca efect creșterea cererii şi scăderea ofertei. În această situație va apare
un deficit grav pe piața produsului respectiv şi ca atare protecția consumatorului va fi compromisă datorită
lipsei de pe piața produsului. Statul va trebui să intervină în continuare prin măsuri de raționalizare, se vor
forma cozi de așteptare care vor fi satisfăcute
diferit, se va dezvolta piața neagră sau o piață paralelă unde produsele se vor vinde chiar deasupra prețului
de echilibru.

În cazul stabilirii unui preț minim statul urmărește încurajarea producției prin stimularea ofertei. Se
va ajunge în final la o supraofertă şi vor trebui create posibilități de desfacere a produselor respective. Acest
aspect este urmărit în domeniul salarizării prin fixarea unui nivel minim al salariilor. Fixarea salariului
minim poate avea următoarele consecințe: creșterea remunerării lucrătorilor folosiți; scăderea efectivului
utilizat; apariția unui excedent de lucrători; apariția muncii la "negru".
Una din direcțiile principale ce vizează intervenția statului în mecanismul prețurilor este asigurarea
stabilizării şi susținerii prețurilor agricole. Acest lucru este necesar deoarece volumul producției agricole şi
deci oferta depinde în mare măsură de condițiile naturale, iar pe de altă parte cererea de produse agricole
este rigidă, elasticitatea cererii în funcție de preț fiind relativ mică.

Prețurile produselor agricole fiind fluctuante se va ajunge la situația paradoxală în care producătorii
agricoli vor realiza venituri însemnate în situația unor recolte proaste şi invers vor înregistra pierderi dacă
vor avea recolte bune. De aceea se impune intervenția statului pentru protejarea intereselor atât ale
consumatorilor cât şi ale producătorilor prin fixarea unor prețuri garantate.
În România liberalizarea prețurilor a fost o condiție pentru realizarea mecanismului economiei de
piață. Această acțiune a fost făcută însă fără o pregătire necesară şi uneori în contradicție cu legile
economice obiective şi ca atare efectul dorit nu s-a realizat. Cauzele acestui fenomen sunt următoarele:
- liberalizarea prețurilor s-a realizat mai ales sub aspect administrativ fără elaborarea unor norme privind
formarea şi funcționarea prețurilor;
- liberalizarea s-a realizat în condițiile existenței unui dezechilibru puternic între ofertă şi cerere;
- inexistența concurenței şi dominația monopolului de stat au favorizat extinderea prețurilor de monopol,
oligopol şi de speculă;
- moneda națională s-a devalorizat continuu conducând la fenomene grave de inflație;
- creșterea prețurilor nu a fost acoperită de creșterea salariilor şi ca atare consecințele negative asupra
nivelului de trai sunt evidente, iar cererea se situează la un nivel coborât.
În aceste condiții, prețul de mai multe ori nu mai poate să-și îndeplinească funcțiile specifice fiind la
discreția producătorului.
Statul va trebui să intervină prin măsuri legislative care să elimine inconvenientele politicii de
liberalizare a prețurilor şi să conducă la un mecanism de prețuri real care să stimuleze cererea şi oferta, bazat
pe costurile de producție, pe calitatea şi competitivitatea produselor.