Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați

Facutatea de Inginerie și Agronomie din Brăila

Disciplină Bazele economiei

Referat

Mocanu Marian

Inginerie economică în domeniul mecanic,anul I

 Preţul în economia de piaţă
Economia de piață este sistemul economic în care deciziile ce privesc producția și
distribuția de bunuri se bazează pe interacțiunea dintre cerere și ofertă, care determină prețurile
bunurilor și serviciilor. Principala caracteristică definitorie a economiei de piață este că deciziile
de investiții, sunt în mare parte realizate prin intermediul piețelor financiare și de capital. Acest
lucru este în contrast cu o economie planificată, unde investițiile și deciziile de producție sunt
cuprinse într-un plan integrat de producție stabilit de către un stat sau de un alt organism care
controlează factorii de producție.

Economiile de piață pot varia de la sisteme de piață liberă la diverse sisteme de piețe
reglementate sau variante protecționiste. În realitate, piețele libere nu există în formă pură,
deoarece toate societățile și guvernele le reglementează într-o oarecare măsură. Momentan există
diferite păreri legate de cât de puternic ar trebui să fie rolul guvernului atât în ghidarea
economiilor de piață, cât și în reglarea inegalităților pe care piața le produce în mod natural. În
majoritatea economiilor de piață guvernul intervine într-o oarecare măsură în direcționarea și
planificarea activității economice, și sunt așadar clasificate ca fiind economii
mixte. Termenul de piață liberă este uneori folosit ca sinonim cu economie de piață.

Economia de piață nu presupune în mod direct existența în mâini private a mijloacelor de

producție. O economie de piață poate de asemenea să includă diferite tipuri
de cooperative, colective, sau agenții autonome de stat care achiziționează și schimbă
diverse bunuri pe piața economică. Toate acestea utilizează un preț liber ce este determinat de
piață pentru a aloca bunuri de capital și forță de muncă. În plus, există mai multe variante
de socialism de piață, dintre care unele implică întreprinderi deținute de angajați ce sunt bazate
pe un sistem de auto-gestionare, precum și modele care implică o combinație de proprietate
publică a mijloacelor de producție cu factori de piață.

Un rol important în economia modernă îl ocupă piaţa cu mecanismele ei, studierea cărora
permite naşterea interrelaţiilor dintre producţie şi consum, strategia dezvoltării economice,
relaţiile dintre agenţi economici.
 Preţul de echilibru presupune egalitatea valorică între cerere şi ofertă – pentru funcţiile
iniţiale ale cererii şi ofertei, echilibrul se realizează la preţul p 1 şi cantitatea q1; dacă funcţia
ofertei se restrânge (la acelaşi preţ, cantitatea oferită scade), cererea rămânând neschimbată faţă
de situaţia iniţială, noul echilibru va fi caraterizat printr-un preţ de echilibru şi cantitate mai mici
decât în cazul iniţial (q2, p2); dacă funcţia de ofertă rămâne la forma iniţială, dar cererea creşte
(funcţia cererii se deplasează către dreapta), noul echilibru este caracterizat prin (q 3, p3); dacă
ambele funcţii se modifică, noul echilibru se va realiza pentru (q4, p4).

Concurenţa --- economia de piaţă modernă se bazează pe conservarea principiului libertăţii

de concurenţă între cei care exercită aceeaşi activitate, urmăresc acelaşi scop sau un scop
asemănător. Concurenţa este privită ca o condiţie şi o garanţie a progresului. Dar, libertatea
concurenţei îşi are limitele în practicile comerciale cinstite, partenerii având datoria să respecte
un minimum de moralitate. Depăşirea acestor limite transmite concurenţei caracterul neloialităţii
şi angajează răspunderea celui care săvârşeşte acte de o asemenea calificare, denumite practici
anticoncurenţiale.

Apariţia tot mai frecventă a abuzurilor şi a formelor comerciale anticoncurenţiale, în lupta

pentru puterea economică, pentru dominaţia pieţei, a făcut ca problema respectării şi apărării
concurenţei reale să facă obiectul reglementărilor legale şi procedurilor de urmărire şi
sancţionare, de reprimare a abuzurilor de la regulile normalităţii concurenţei.

Mecanismul economiei de piaţă funcţionează pe baza legii cererii şi ofertei, având ca ax

central, preţul, care asigură autoreglarea echilibrului pieţei. Dar, pentru ca preţul să-şi poată
îndeplini misiunea „supremă“ de regulator al pieţei, formarea lui trebuie să aibă loc în condiţiile
mediului concurenţial normal – acesta are ca scop final maximizarea bunăstării consumatorilor şi
este definit prin următoarele coordonate:

1. existenţa mai multor producători şi, respectiv, cumpărători, condiţie care elimină posibilitatea
existenţei monopolului sau monopsonului şi a altor forme ale poziţiilor dominante pe piaţa unor
bunuri sau servicii;

2. existenţa diversificării sortimentale a unui bun omogen considerat, condiţie care dă

posibilitatea multiplelor opţiuni posibile din partea potenţialilor operatori economici din amonte
sau din aval, cu care producătorii sau distribuitorii presupuşi intră în raporturi economice pe
piaţă;

3. întreprinderile să se comporte ca entităţi raţionale, fiind preocupate, fiecare la rândul său, de

alegerea celor mai bune variante în combinarea factorilor de producţie, în scopul atingerii
obiectivului lor fundamental;

4. decizia preţului să aparţină exclusiv agenţilor economici, neexistând imixtiuni din partea
Guvernului în fixarea preţurilor ca nivel nominal;

5. raţionamentele de fundamentare a deciziei să fie definite de cerinţele dezvoltării durabile a

întreprinderii, care implică obiective prezente şi viitoare ale întreprinderii, obiective interne şi
externe, în mediul concurenţial (obiective tehnice şi tehnologice, de calitate a produselor şi de
competitivitate, de protejare a mediului ş.a.);

6. rolul statului să se manifeste în special pentru reglementarea comportamentelor, în sensul

legiferării disciplinei pe piaţă a operatorilor economici şi al supravegherii respectării acesteia,
pentru eliminarea manifestărilor anticoncurenţiale;

7. intervenţia statului în economie să se facă, de regulă, prin alte instrumente decât preţul (prin
fixarea autoritară a acestuia ca preţ de vânzare), iar, dacă este necesar, statul să opereze prin
pârghiile de elasticizare a preţurilor controlate. De exemplu, limitarea nivelului maxim al preţului
lasă agenţilor economici libertatea de a putea stabili preţuri mai mici, în condiţiile permisive ale
pieţei;

8. organizarea pieţelor de desfacere ale bunurilor şi serviciilor să aibă ca obiectiv îmbunătăţirea

calităţii prestaţiilor către consumatori, fiind totodată bazată pe criterii de eficienţă şi
comportamente loiale faţă de concurenţi;

9. manifestarea tendinţei de stabilizare a preţurilor, fenomen care demonstrează că există şi se

manifestă cele două laturi ale pieţei: oferta şi cererea, şi condiţia concurenţei, care permit
echilibrarea lor prin intermediul al însăşi preţului liber, care se manifestă în acest caz, ca preţ de
echilibru;
10. bunăstarea consumatorilor finali, asigurată de existenţa cantitativă, calitativă şi structurală
(diversificare) a bunurilor pe piaţă, în concordanţă cu maximizarea utilităţii de către consumatori,
ale căror preţuri pot fi absorbite de către veniturile acestora.

În economia de piaţă deschisă, vorbim de un preţ de concurenţă, ca preţ de vânzare minim al

pieţei. Acţionând asupra reducerii preţurilor, concurenţa contribuie la lărgirea pieţei prin
creşterea cantităţii cerute, devenind din ce în ce mai puternică atunci când preţurile sunt mai
mici. Desigur, concurenţa dusă la absurd poate deveni şi periculoasă pentru vânzători şi
cumpărători, degenerând în infracţiuni ca: alegerea preferenţială a clienţilor, atragerea unor
intermediari pentru vânzare, reclamă falsă ş.a.

Preţul de concurenţă nu trebuie să fie un preţ de ruinare a celorlalţi producători şi să

acţioneze ca barieră la intrarea în ramură a altor producători. El trebuie să fie un preţ acoperitor
al costului.

Piaţa a aparut cu multe secole în urma ca punct de legatură între producţie şi consum, atunci
când funcţiile acestor 2 sfere economice s-au separat în timp şi spaţiu. În decursul secolelor
schimbările dintre producători şi consumatori s-au extins şi s-au perfecţionat. Piaţa modernă din
ţările avansate economic s-a constituit şi s-a consolidat în ultimele secole. Piaţa fiind o categorie
a economiei de schimb reflectă sistemul de relaţii vânzare-cumparare între diferiţi agenţi
economici şi un mecanism complex ce constă din cerere şi ofertă, concurenţa, preţuri, etc. Piaţa
este locul unde sunt efectuate tranzacţiile dintre cumpărător şi vânzător. Asemenea tranzacţii
sunt bursa, iarmarocul, licitaţia, tărgul etc. Piaţa include nu numai schimbul, dar şi producţia,
reparaţia şi consumul, adică toate fazele de reproducţie.

În condiţiile pieţei cumpărătorul, procurând sau ignorând marfa, 'votează' cu banii săi
'pentru' sau 'contra' producţia acestei mărfi. Piaţa verifică, în ultima instanţă, concordanţa sau
neconcordanţa dintre volumul, structura, calitatea producţiei (ofertei) şi nivelul, structura şi
calitatea consumului (cererii). Prin informaţiile oferite de piaţă, agenţii economici pot acţiona în
sensul realizării concordanţei relative dintre cerere şi oferta.

În linii generale piaţa exercită urmatoarele funcţii:

 a) Întreţine relaţia permanentă dintre producătorii de bunuri şi servicii şi consumatorii
acestora, asigură alocarea şi utilizarea eficientă a resurselor materiale, umane şi funciare,
determinând deciziile agenţilor economici cu privire la producţie, reparaţie, schimb şi consum.

b) Economia natională se autoreglează prin piaţă, stabileşte independent propoziţiile şi

echilibrul necesar propriei producţii.

c) Asigură echilibrul dintre cerere şi ofertă, realizând interesele agenţilor economici cu

privire la utilizarea resurselor disponibile.

Trăsăturile de baza ale pieţei sunt concurenţa liberă dintre producatorii de mărfuri şi
proprietarii de resurse, migrarea liberă a capitalului între ramuri economice şi regiuni; realizarea
mărfurilor la preţurile de echilibru, ce reflectă real corelaţia dintre cerere şi ofertă.

În orice ţara economia naţională trebuie să dea răspuns la 5 întrebări 'fundamentale': 1. În

ce limite pot fi folosite resursele disponibile? 2. Ce fel de mărfuri şi servicii trebuie produse? 3.
Cum să fie produse aceste mărfuri şi servicii? 4. Cine sunt destinatarii acestor produse? 5. E
capabil oare actualul sistem economic să se adapteze la schimbările de structură a necesitaţilor
consumatorului, la modificările din resursele şi tehnologiile de producţie? La aceste probleme
fundamentale poate da răspuns numai sistemul de piaţă care asigură, în primul rand, o dezvoltare
echilibrată, propozitională a economiei naţionale, contribuie la stabilirea unei corelatii dintre
factorii de producţie (munca, acumulare, resursele naturale), între sferele şi ramurile economice,
între producţie şi consum, între veniturile diferitor paturi sociale ale populaţiei.

În al doilea rând, în sistemul de piaţă cumpărătorii şi vânzătorii de mărfuri, aflându-se în

interacţiunile de concurenţă, determină nivelul de preţuri la produsele livrate şi gradul de
utilizare a resurselor existente.

În al treilea rând, sistemul de piaţa e capabil să schimbe operativ volumul şi structura

ofertei, adoptând-o la satisfacerea cererii. Această adaptare se face pe contul schimbării
volumului de producţie, precum şi schimbării nivelului de preţuri. În sistemul de piaţă sunt
fabricate numai produsele în urma vinderii cărora se obţine un venit ce acoperă în primul rand
cheltuielile de producţie, ţinându-se profitul normal. Dacă produsele nu aduc producătorului de
mărfuri profit normal, ele nu se fabrică.

In al patrulea rand economia de piata presupune o suveranitate a consumatorului. Teama de

a suporta pierderi sau de a da faliment impune producatorii (firma) si furnizorii de resurse sa se
conduca in activitatea lor numai de cerintele consumatorului. Totodata, sistemul de piata impune
consumatorul sa aleaga cea mai rationala structura de consum, deoarece el il face pe consumator
sa sesizeze preturile ce reiese din cheltuielile reale.

In al cincilea rand, concurenta in sistemul de piata impune firmele sa aplice cheltuieli de

productie reduse, sa aplice o tehnologie moderna pentru a obtine o productivitate inalta, sa
stimuleze dezvoltarea progresului tehnico-stiintific.

In al saselea rand sistemul de piata contribuie la distribuirea resurselor de munca si acelor

materiale, concentrandu-se acolo unde e cea mai mare nevoie de ele.

In al saptelea rand, sistemul de piata, bazat pe concurenta, imbina interesele personale cu

cele publice. Firmele si furnizorii de resurse in goana dupa profit majoreaza mereu volumul de
productie, fapt ce conduce la solicitarea cerintelor publice (asigurarea populatiei cu marfuri si
servicii). Trebuie sa mentionam ca sistemul de piata nu poate, totusi, rezolva absolut toate
probleme social-economice: somajul, declinul economic, inechitatea economica si sociala pot fi
rezolvate numai prin interventia statului. Pietele sunt de mai multe tipuri si pot fi analizate prin
prisma de elemente componente ale lor, deoarece in realitate acestea constituie un sistem de
piete, dintre care se stabilisc relatii de interactiune reciproca. Criteriile conform carora se
grupeaza pietele sunt diverse.

Daca obiectul tranzactiei de vanzare-cumparare e prezent, atunci piata e numita reala; daca
acesta lipseste, ea e considerata fictiva.

Piaţa reală exprimă cererea şi oferta de bunuri şi servicii care pot satisface imediat o
anumită necesitate socială.
 Piaţa fictivă (bursa) presupune o confruntare dintre cererea şi oferta titlurilor de proprietate
asupra unora dintre aceste bunuri, fără ca acestea să fie prezente în momentul tranzacţiei de
vânzare-cumpărare.

Conform naturii economice a bunurilor ce fac obiectul tranzacţiei comerciale, piaţa se

împarte în piaţa bunurilor de consum personal final şi piaţa factorilor de producţie. Piaţa
bunurilor de consum personal final constă din ansamblul de vânzări şi cumpărări, piaţa factorilor
de producţie vine să satisfacă necesităţile personale şi cele colective. Piaţa factorilor de producţie
include piaţa resurselor naturale (inclusiv pământul), piaţa capitalului şi titlurilor de valoare,
piaţa monetară, piaţa ofertei de muncă (piaţa muncii), piaţa de resurse informaţional-ştiinţifice.
Piaţa bunurilor de producţie constă la rândul ei din alte pieţe, din pieţe de sector ce corespund
bunurilor şi serviciilor produse şi cumpărate în societate (piaţa bunurilor de consum, piaţa
mijloacelor de producţie, piaţa serviciilor, piaţa de locuinţe, piaţa de automobile etc.). Piaţa
muncii, de exemplu, constă din tot atâtea pieţe câte domenii profesionale există.

Bibliografie:

1. Dicţionar Macmillan de Economie Modernă, coordonare pentru versiunea română prof. univ.
dr. Sorica SAVA, Editura Codecs, 1999
2. Pohoata, Ion, “Doctrine economice universale”, Editura Fundației “Gh. Zane”, Iași, 1993
3. Sava, Sorica “Economia de piaţă”, Institutul Naţional de Cercetări Economice, Bucureşti,
1990