Ministerul Educatiei, Culturii și Cercetarii al Republicii Moldova

Universitatea de Stat ‘’Alecu Russo’’ din Bălți

Facultatea de Științe Reale, Economice și ale Mediului
Catedra de științe economice

Referat
pe tema

,, Avantajele si dezavantajele concurentei’’

A elaborat : Jalba Ionela

A verificat : Lidia Popov

Balti, 2021
Cuprins:

1. Introducere

2. Concurenta: concept, mechanism, factori de influenta, indicatori de

masurare

3. Concurenta perfecta

4. Concurenta imperfecta

5. Implicarea statului pe piata concurentiala

6. Avantajele si dezavantajele concurentei perfecte

7. Probleme si solutii

8. Concluzie

9. Bibliografie

Introducere
 Concurenta constituie o trasatura esentiala a economiei de piata. Ea se prezinta drept
coordonata fundamentala la care se raporteaza economia de piata, terenul pe care se manifesta
competitia dintre agentii economici, mijlocul prin care libera initiativa poate actiona nestingherit
spre realizarea unei inalte finalitati economice.

Concurenta reprezinta competitia, rivalitatea dintre agentii economici ofertanti

(producatori de marfuri, comercianti, bancheri, etc.) pentru a atrage de partea lor clientela
consumatoare, in vederea obtinerii unor profituri cat mai mari. Ea exprima, totodata,
comportamentul specific, interesat al tuturor subiectilor de proprietate in conditiile economiei de
piata, care pentru a-si atinge obiectivele, intra in raporturi de cooperare si confruntare.

Problema concurenţei prezintă interes pentru toţi actorii pieţei: producători, consumatori,
intermediari. Fiecare firmă este preocupată să fie cât mai competitivă, iar câştigul net să fie cât
mai bun. Iar acţiunile unei firme nu depind exclusiv de aceasta, ci de acţiunile concurenţilor ei.
În absenţa concurenţilor orice firmă aflată pe piaţă ar putea să-şi stabilească liber preţurile la un
nivel ridicat.
Dacă ne referim la sfera economică, un agent economic va trebui să se raporteze permanent la
ceilalţi competitori de pe piaţă, acest joc fiind cel care va determina locul competitorilor în
cadrul pieţei. Desigur, că poziţia ocupată în cadrul unei pieţe va fi determinată prin prisma
resurselor şi competenţelor de care dispune un agent economic şi pe care le utilizează în lupta
pentru câştigarea unei poziţii dominante pe piaţă.
În general, concurenţa se desfăşoară între întreprinderi în calitatea lor de ofertanţi (vânzători) ,
fiecare concurent încercând să satisfacă cât mai bine nevoile clienţilor, mai bine decât pot să le
satisfacă întreprinderile concurente. Pentru aceasta, evident, întreprinderea va utiliza mijloacele
necesare de concentrare a acţiunilor sale în raport cu nevoile exprimate de cumpărători.

Concurenta: concept, mecanism, factori de influenta

 Economia moderna de piata presupune concurenta generalizata in toate sectoarele
economice si nu doar confruntarea limitata la piata si desfasurata cu mijloacele exclusive ale
acesteia. Astfel, pentru un bun, concurenta se circumscrie tuturor etapelor pe care le parcurge
acesta, in drumul sau de la producator la consumator, respectiv de la conceptie si proiectare pana
la producere, vanzare si urmarirea comportarii in consum.

Concurenta face posibil ca prin mecanismul preturilor, al cererii si ofertei, agentii

economici sa produca doar ceea ce este dorit si cerut de consumatori, la costurile cele mai
scazute, cu eficienta cea mai ridicata. Ea constituie un stimulent pentru cei ce lucreaza si o forta
coercitiva pentru cei care lucreaza prost, obligandu-i sa reduca cheltuielile, sa sporeasca
capitalul, sa-si modernizeze activitatea prin investirea in cercetare si concretizarea rezultatelor in
toate fazele activitatii.

Concurenta contribuie la distribuirea si folosirea resurselor de care dispune societatea la

un moment dat in functie de nevoile reale ale acestora, stimuleaza progresul general contribuind
la reducerea costurilor si prin aceasta a pretului de vanzare.

Din cele subliniate reiese faptul ca, concurenta se manifesta ca o lege economica
obiectiva specifica economiei de schimb - legea concurentei - care exprima relatiile dintre
producatori, precum si dintre producatori si consumatori, in vederea asigurarii unor conditii cat
mai favorabile pentru producerea si desfacerea bunurilor economice.

Instrumentele luptei de concurenta se grupeaza in doua categorii:

a. de natura economica: reducerea costurilor de productie sub cele ale concurentilor;
diminuarea preturilor de vanzare; cresterea calitatii bunurilor; acordarea unor facilitati clientilor;
publicitate.

b. de natura extraeconomica: obtinerea de informatii privind activitatea concurentilor;

sponsorizarea unor actiuni sociale; presiuni morale asupra clientilor, speculand cu promptitudine
situatiile critice (razboaie, crize) si eludand chiar legile tarii. In cazuri limita se recurge la
coruptie, santaj, boicot sau chiar violenta deschisa.

Corespunzator instrumentelor de concurenta, aceasta poate fi departajata in loiala si

neloiala.

Concurenta loiala consta in utilizarea nediscriminatorie de catre toti ofertantii a unora din

instrumentele economice amintite, in conditiile accesului liber pe piata si ale deplinei posibilitati
de cunoastere a mijloacelor de reglementare a relatiilor de vanzare-cumparare.

Concurenta neloiala rezida in marirea artificiala a propriilor bunuri, in stimulente

deosebite acordate clientilor, in utilizarea unor mijloace extraeconomice de patrundere si de
mentinere pe piata etc. In tarile cu economie pe piata s-au adoptat reglementari speciale care
incrimineaza actele de concurenta neloiala, acte legate de: crearea de confuzie in legatura cu
activitatea altor concurenti, afirmatii false cu privire la calitatea produselor concurentilor,
ademenirea prin diverse metode a salariatilor concurentilor pentru a obtine diverse informatii etc.
De aceea, concurenta neloiala este cunoscuta si sub denumirea de concurenta incorecta sau
nelegala.

Concurenta poate fi abordata in trei sensuri: ca politica sau strategie comerciala a

firmelor; ca structura de piata si ca proces sau mecanism economic.
 Ca politica sau strategie comerciala a firmelor, concurenta vizeaza totalitatea mijloacelor,
modalitatilor prin care firma incearca sa ocupe sau sa-si imbunatateasca pozitia pe piata.

Structura de piata este legata de conditiile in care concurenta exista la un moment dat pe
o anumita piata, aici avandu-se in vedere numarul si puterea agentilor economici participanti la
schimb, gradul de diferentiere a produsului, fluiditatea pietei, gradul de mobilitate a factorilor de
productie, transparenta pietei, etc.

Ca proces sau mecanism, concurenta reflecta sistemul de legaturi intre agentii economici
prezenti pe piata si cadrul obiectiv al desfasurarii acestora. Prin acest mecanism, actele
subiective ale indivizilor sunt transformate in actiuni socialmente necesare, conforme cu legile
economice obiective, cu rationalitatea economiei de piata.

Mecanismul concurential prezinta o serie de virtuti incontestabile:

- in primul rand reprezinta motorul care pune in miscare ansamblul de legaturi dintre

capitalurile individuale si capitalul social, prin conectarea producatorilor individuali la productia
sociala. Fiecare producator individual pentru a putea functiona trebuie sa intre in legatura cu alti
producatori individuali, cu anumite categorii de vanzatori si cumparatori atat in amonte, pentru
asigurarea conditiilor productiei, cat si in aval, pentru realizarea (vanzarea si incasarea)
marfurilor produse de el;

- in al doilea rand asigura executarea cerintelor celorlalte legi economice obiective,

sanctionand incalcarea cerintelor acestora (mai ale prin procesul de faliment); fara actiunea
concurentei, a opozitiei permanente dintre producatori, acestia nu ar face eforturi deosebite
pentru folosirea eficienta a resurselor existente la un moment dat in societate;

- in al treilea rand, concurenta transforma suma intereselor individuale in necesitati

sociale, determina agentii economici sa-si dispute suprematia pe baza calitatii, competitivitatii si
eficientei, manifestandu-si in acest mod caracterul constructiv;

- in al patrulea rand, concurenta contribuie la egalizarea progresiva a veniturilor, a

conditiilor de viata. Progresul general al tarilor dezvoltate economic, in care concurenta s-a
desfasurat din plin, nu poate fi contestat

- in al cincilea rand, concurenta asigura alocarea optima a resurselor, reglarea diviziunii

sociale a muncii si stabilirea echilibrului la nivel micro si macroeconomic.

Pe langa virtuti, concurenta are si unele limite. Astfel, unii producatori procedeaza la

deteriorarea calitatii bunurilor, la poluarea mediului inconjurator; urmarind reducerea costului de
productie, diminueaza indeosebi costul salarial; daca acest lucru nu este posibil, din cauza
sindicatelor, atunci procedeaza la ridicarea pretului de vanzare al produselor. De asemenea,
concurenta poate fi insotita de specula, mai ales atunci cand cererea depaseste cu mult oferta,
permitand anumitor persoane sa se imbogateasca usor si rapid, in detrimentul maselor populare.
Astfel, apare necesitatea preintampinarii sau atenuarii efectelor negative ale concurentei, prin
diferite masuri de aparare a intereselor salariatilor, a consumatorilor, a micilor producatori, a
tarilor slab dezvoltate.

Desi concurenta orienteaza fundamental deciziile luate de agentii economici, actiunea ei

se impune de regula nu anterior ci ulterior venirii pe piata.
 Mecanismele concurentiale difera de la o perioada la alta, de la o piata la alta. Factorii si
conditiile care fac sa se contureze mai multe tipuri de concurenta sunt: numarul si puterea
economica a participantilor la tranzactii; gradul de diferentiere a bunului care satisface o anumita
nevoie umana; facilitatile acordate sau restrictiile ridicate in calea celor care intentioneaza sa
intre intr-o ramura, pe o anumita piata; gradul de transparenta a pietei; raportul dintre oferta si
cererea de bunuri; complexitatea si functionalitatea retelei pietelor intr-o tara sau alta;
conjunctura politica interna si internationala.

Daca luam in considerare numarul si puterea economica a participantilor pe piata avem

urmatoarele tipuri de piete:

Tabelul 1.

Numerosi (cu forta Cativa (fiecare Unul

economica redusa) puternic)
Numarul agentilor

Numarul a- ofertei

gentilor cererii
Numerosi (cu forta Piata Oligopol Monopol
economica redusa) monopolistica
Cativa (fiecare Oligopson Oligopol bilateral Monopol
puternic) contracarat
Unul Monopson Monopson Monopol bilateral
contracarat

Ca indicatori de masurare ai gradului de concurenta si monopolizare pot fi folositi urmatorii:

- numarul agentilor economici aflati pe piata. Cu cat acest numar este mai mare, cu atat gradul de
concurenta este mai ridicat si invers.

- marimea firmelor. Pentru aprecierea dimensiunilor unei firme se ia in considerare marimea

capitalului, volumul productiei, cifra de afaceri, numarul de salariati, etc. Din punct de vedere al
concurentei are importanta firma lider, sau primele 10 firme din cadrul unei ramuri ce actioneaza
pe o anumita piata, calculandu-se ponderea detinuta in cadrul ramurii sau pietei pentru indicatorii
de mai sus.

- indicatori privind concentrarea pietei, care pun in evidenta faptul ca pietele sunt segmentate. Se
poate determina coeficientul de concentrare (Jones) – Cc - ca insumare a ponderilor firmelor
conducatoare in totalul productiei unei ramuri sau vanzarilor pe o anumita piata: Cc = S1 + S2 +
…+Sn, sau coeficientul de concentrare Herfindahl-Hirschman – HHI,

Concurenta perfecta
 Concurenta perfecta (pura) presupune un asemenea raport de piata, incat, pe de o
parte, toti ofertantii sa-si vanda productia, la pretul pietei, fara ca vreunul dintre ei si toti
impreuna sa-l poata influenta hotarator, pe de alta parte, solicitantii sa poata cumpara ceea ce
au nevoie si cat doresc din fiecare bun la acelasi pret al pietei, de asemenea, fara a-l putea
modifica dupa vointa lor.

Principalele caracteristici ale concurentei perfecte sunt:

a) Atomicitatea participantilor care presupune un numar mare de vanzatori si cumparatori

pe piata, de marime si de forta comparabile, astfel ca nici unul sa nu poata exercita vreo actiune
asupra cantitatii produse sau a pretului de vanzare.

b) Omogenitatea bunurilor conform careia produsele sunt identice, astfel incat celor care
cumpara sa le fie indiferent de la ce producator obtin produsul.

c) Fluiditatea pietei. Cumparatorii pot sa-si aleaga in mod liber furnizorii, iar
producatorii pot intra sau iesi, in mod liber, dintr-o piata anume sau intr-o ramura sau alta,
neexistand bariere juridice sau institutionale la intrarea unor noi producatori concurenti pe piata
unui anumit produs.

d) Perfecta transparenta a pietei in sensul cunoasterii perfecte a acesteia de catre toti

agentii economici (atat a situatiei concrete a acesteia cat si a schimbarilor ce pot interveni in
cadrul ei).

e) Perfecta mobilitate a factorilor de productie care presupune ca factorii de productie

(munca, capital) sunt orientati spre domeniile care asigura profitul maxim posibil. Producatorii
pot parasi pietele unde obtin pierderi si se pot orienta spre acelea care le asigura profit.

Concurenta perfecta are o existenta teoretica, intrucat in practica este imposibil sa fie
reunite simultan cele cinci trasaturi care definesc continutul acestui tip de concurenta. Acest tip
de concurenta serveste insa ca model teoretic de analiza a mecanismului pietei concurentiale.

Realitatea economica atesta existenta unei forme de concurenta ce intruneste

caracteristicile concurentei complete cu o exceptie: omogenitatea produselor este inlocuita cu
diversificarea lor, cumparatorii avand posibilitatea sa aleaga marfa concreta pe care o doresc din
genul dat de marfa, iar vanzatorii pot sa-si impuna pretul si chiar cantitatea prin politica noilor
sortimente de produse, deosebite de cele vechi. Este vorba de concurenta monopolistica.

Concurenta monopolistica permite sa se puna in evidenta importanta pe care o are

concurenta prin produse, in conditiile economiei contemporane, alaturi de celelalte doua
variabile ale concurentei: pretul si cantitatea produsa. In multe cazuri, eterogenitatea produsului
nu decurge din diferentele de calitati intrinseci ale acestuia ci de diferentele de prezentare, de
marci, de conditii de credit avantajoase, servicii post vanzare etc., ce urmeaza a segmenta piata, a
mentine clientela, relativ stabila, si a evita ca aceasta sa abandoneze producatorul la cea mai
mica diferenta de preturi.

Forma de concurenta monopolistica prezinta elemente ce apar atat la concurenta perfecta

cat si la monopol. Principalele trasaturi ale acesteia sunt:

a) un numar mare de vanzatori aflati in fata a numerosi cumparatori;

b) diferentierea produselor din punct de vedere al calitatii, design-ului etc.;

 c) inlocuirea in mare masura a concurentei prin preturi cu concurenta prin produse
(marfuri);

d) inexistenta unor restrictii la intrarea in ramura a altor intreprinderi.

Firma monopolista nu poate vinde o cantitate nelimitata de produse la pretul pietei (ca in
conditiile concurentei perfecte) producatorii confruntandu-se cu o cerere neelastica.

Caracteristici principale

A)Pretul - intreprinderea va vinde la pretul corespunzator minimului costului mediu, pret, ce

corespunde costului marginal. In situatia concurentei monopolistice intreprinderea fixeaza pretul
sau in  ; pretul de echilibru al concurentei monopolistice este mai mare decat pretul de
echilibru al concurentei perfecte si mai mare decat costul marginal.

B)Cantitatile produselor. Productia optimala este aceea ce corespunde minimului costului

mediu. El va fi foarte diferit in cazul concurentei monopolistice unde productia de echilibru se
situeaza la un nivel inferior ( < ). Numarul de intreprinderi atrase de existenta profitului face
ca fiecare din intreprinderi sa poata utiliza in mod optim ansamblul capacitatilor sale de
productie; in acest sens apare capacitatea excedentara.

C)Strategia producatorului. In cazul concurentei perfecte producatorul prelua simplu pretul de

pe piata; in cazul monopolului, se determina simultan pretul si cantitatea de marfa produsa.
Concurenta monopolistica permite sa se puna in evidenta importanta concurentei prin produse;
producatorul poate intr-o prima etapa sa aleaga produsul pe care trebuie sa-l vanda. In a doua
etapa va alege simultan pretul si cantitatea de produse.

Concurenta imperfecta
 Regimul economic prezent in tarile dezvoltate este unul mixt, in care se imbina initiativa
privata cu cea publica, concurenta libera cu monopolul, piata actuala reprezentand un amestec de
concurenta perfecta si imperfecta.

La prima vedere, concurenta imperfecta apare ca fiind o forma de manifestare a

concurentei in general, opunandu-se liberei concurente si negand-o pe aceasta, unii subiecti
economici avand posibilitatea sa influenteze prin actiunile lor raportul dintre cererea si oferta de
marfuri si nivelul preturilor, in scopul obtinerii unor profituri mai mari si mai stabile.

Conditiile  concurentei imperfecte pot fi considerate urmatoarele :

- absenta unei structuri atomizate a ansamblului economic si prezenta unei structuri

moleculare concretizata in existenta unui numar mic de subiecti economici, care si-au instaurat
dominatia in ramura sau subramura de productie in care desfasoara activitate, prin puterea lor
economica putand influenta in mod sensibil cererea sau oferta si nivelul preturilor.

- diversificarea produselor care face ca eterogenitatea acestora sa ia locul omogenitatii.

Aceasta conditie se poate realiza la modul real (imbunatatirea calitati produselor) sau iluzoriu
(mod de prezentare, ambalare, reclama, publicitate, etc.)

- existenta unor bariere de ordin economic si/sau extraeconomic in calea miscarii libere a
capitalului tehnic, a mainii de lucru, a marfurilor si a preturilor

- lipsa de transparenta pe piata. Lupta pentru maximizarea profitului a transformat

secretul comercial, economic intr-una din cele mai eficiente arme ale luptei de concurenta pentru
succesul economic individual. Piata a incetat sa mai fie institutia atotstiutoare care sa asigure
informarea completa si veridica a actorilor economici.

Concurenta imperfecta, in functie de numarul si forta economica a agentilor economici

producatori si consumatori, poate avea urmatoarele forme:

- monopol: un vanzator domina relatiile sale cu concurentii, impunandu-si conditiile de

pret sau de calitate pe piata;

- oligopol: dominata de cativa producatori-vanzatori, de regula, de talie mare;

- monopson, duopson, oligopson: piata este dominata de anumiti cumparatori puternici -

unul, doi, cativa.

Cea mai raspandita forma de piata in tarile cu economie de piata este cea de tip oligopol,
aceasta fiind dominata de cativa producatori, vanzatori, de regula, de talie mare.

Oligopolul este acea forma a concurentei imperfecte caracterizata prin existenta unui

numar mic de firme ce produc bunuri similare (ex.: industria otelului) sau diferentiate (ex.:
industria automobilelor), firme care datorita ponderilor pe care le detin in ansamblul ofertei,
reusesc sa influenteze formarea pretului in scopul maximizarii profiturilor.

Interdependenta dintre firmele oligopoliste obliga pe fiecare firma in parte sa tina cont

de reactiile celorlalte, sa prevada aceste reactii, fiecare este sensibila la modificarea unor decizii
ale concurentilor privind pretul sau cantitatea produsa.
  Incertitudinile previziunilor (presupunerilor) rezulta nu numai din dificultatile generale
de informare, ci si din natura acestei forme de concurenta. Este greu de prevazut care vor fi
reactiile celorlalti parteneri.

O alta caracteristica a oligopolului este strategia diversificarii produselor si activitatilor.

In conditiile oligopolului, firma exercita o anumita influenta asupra pretului, dar nu-l
poate alege ca in cazul monopolului, deoarece ea trebuie sa tina seama de reactiile uneori foarte
pregnante ale celorlalte firme si de consecintele acestora asupra propriei activitati.

In teoria economica sunt consemnate urmatoarele forme de oligopol:

a) oligopol pur sau oligopol diferentiat, in functie de existenta sau absenta diferentierii

produselor.

Daca produsele sunt identice vorbim de oligopol pur, unde interdependentele intre firme
sunt mai mari, orice modificare de pret din partea unei firme fiind resimtita puternic de celelalte.
Daca produsele sunt diferentiate, modificarile de pret vor afecta in masura mai mica ceilalti
competitori.

b) in functie de legaturile reciproce, de gradul de coordonare, putem vorbi de oligopol

complet coordonat (intelegeri directe intre firme), oligopol partial coordonat (intelegeri
spontane sau tacite) si oligopol fara coordonare.

Oligopolul complet coordonat poate sa ia forma cartelului, acordul incheiat intre firme
vizand exclusiv nivelul pretului sau atat pretul de vanzare, cat si nivelul productiei.

In mod obisnuit, oligopolul presupune insa o coordonare spontana, fiecare firma luand in
considerare reactiile celorlalte la propriile actiuni, in functie de aceasta stabilindu-si propriile
politici comerciale. Aici pot sa apara doua tipuri de relatii concurentiale: acceptarea unei firme
lider a carei influenta este dominanta sau cooperarea voluntara determinata de interese comune,
etica afacerilor sau toleranta reciproca.

Oligopolul fara coordonare se poate manifesta sub forma unor relatii de concurenta
agresiva in domeniul stabilirii preturilor si a desfacerii marfurilor (oligopoluri omogene), a unor
relatii concurentiale cu accent pe calitatea/noutatea produsului si reclama (oligopoluri
diferentiate) sau a unor relatii concurentiale inlantuite in cadrul unor ramuri cu numar mare de
firme dar diferentiate din punct de vedere al marimii si puterii lor economice.

c) din punct de vedere al maximizarii profiturilor, putem vorbi de oligopol complet sau
oligopol partial.

Oligopolul complet presupune relatii foarte stranse intre firme, profiturile cumulate ale
firmelor fiind maximizate (cazul ideal), in caz contrar avem oligopol partial (acesta are
corespondent in practica).

Monopolul se particularizeaza prin existenta unui singur producator (vanzator) care

dispune de intreaga oferta dintr-un anume domeniu sau ramura de activitate.

Situatia de monopol este diversa, existand monopoluri private sau publice, naturale sau
legale (administrative, institutionale), tehnologice, obiective sau subiective etc.
 In toate aceste cazuri monopolul isi exercita numai in aparenta dominatia absoluta asupra
pietei, deoarece:

a) exista dictatul pietei - exercitat prin stabilirea pretului de vanzare - care modifica
deseori dimensiunile cererii bunului creat de firma respectiva in sens contrar celor asteptate

b) exista inlocuitori pentru orice bun economic, ceea ce da nastere unei virtuale
concurente a produselor substituibile;

c) pozitia de monopol a unei anumite firme poate fi pusa sub semnul intrebarii pe o
perioada mai scurta sau mai indelungata, datorita schimburilor economice internationale;

d) dominatia pietei de catre monopoluri se loveste de reactiile consumatorilor si uneori,

chiar de reglementarile elaborate de stat in vederea protejarii cumparatorilor.

In situatia pietei de monopol pretul nu mai prezinta o variabila exogena a intreprinderii,

aceasta fixandu-i nivelul in functie de o serie de factori, dintre care cererea si marimea costurilor
de productie se detaseaza ca importanta, acestea conditionand direct volumul incasarilor si masa
profitului.
 Implicarea statului pe piata concurentiala
In prezent nimeni nu mai contesta necesitatea implicarii statului pe piata, cel putin prin
impunerea unor norme, reguli de desfasurare a concurentei care sa avantajeze si producatorii si
consumatorii. Reglementarea concurentei apare necesara datorita imperfectiunilor acesteia,
datorita limitelor si consecintelor negative ale procesului concurential.

Politica economica in domeniul concurentei presupune un set de instrumente care stau

la baza crearii, protejarii si dezvoltarii mecanismelor pietei libere. Ea urmareste sa previna
practicile anticoncurentiale, dar si modificarile in structura economica ce pot facilita aceste
practici.

Elaborarea si aplicarea reglementarilor in domeniul concurentei vizeaza o abordare

structurala, focalizata pe cota de piata si pe concentrarea economica si o abordare
comportamentala, concentrata preponderent pe combaterea practicilor anticoncurentiale si pe
politica de preturi.

Promovarea si aplicarea concreta a legislatiei de protectie a concurentei trebuie sa fie

flexibila, mai ales in cazul unor tari cu o piata interna de dimensiuni reduse, pentru a permite
firmelor nationale sa poata atinge dimensiuni care sa le permita sa concureze pe piata
internationala.

Situatiile de monopol si oligopol natural necesita o abordare corespunzatoare,

recunoasterea lor ca atare, conferirea statutului de monopol legal si crearea unui regim
institutional privind administrarea lor. In cazul industriilor noi se pune problema protejarii
acestora cel putin pana la „maturitate” fata de concurenta straina a firmelor existente si
incurajarea totodata a aparitiei si dezvoltarii unor firme nationale.

Abordarea comportamentala se concentreaza pe modul cum functioneaza mediul de

afaceri urmarindu-se impiedicarea intelegerilor asupra preturilor, ca si acordurile de limitare a
productiei sau de impartire a pietei. Distributia exclusiva, cooperarea intre firme in domeniul
cercetarii-dezvoltarii, al stabilirii unor standarde, concentrarile (fuziuni, achizitii, societati mixte)
sunt examinate fiecare in parte.

Practica in domeniul concurentei a demonstrat ca cel mai bun instrument de aplicare a

legislatiei il constituie o agentie independenta, care sa aiba o viziune echilibrata a politicilor
structurale si comportamentale, sa clarifice unele aspecte precum: precizarea clara a „pragului”
deasupra caruia va fi aplicata legea (daca criteriile de pornire sau de respingere a unei investigatii
sunt prea largi exista pericolul aparitiei unor monopoluri, iar daca sunt prea riguroase poate fi
afectata cresterea si dezvoltarea economica); definirea pietei (de referinta), monopol sau pozitie
dominanta; identificarea practicilor interzise in sine si a celor analizate de la caz la caz; separarea
functiilor de investigatie de cele de decizie; posibilitatea de interventie in cazul unor politici
guvernamentale care afecteaza concurenta.

In Romania legislatia aferenta concurentei este reprezentata de Legea 21/1996 (legea

concurentei, armonizata cu legislatia din Uniunea Europeana), Legea 11(1991 – privind
combaterea concurentei neloiale, Legea 31/1996 privind regimul monopolului de stat,
regulamente si instructiuni elaborate de Consiliul Concurentei.
 Avantajele si dezavantajele concurentei perfecte
Ideea conform căreia, în concordanţă cu teoria concurenţei "perfecte", preţurile
concurenţiale ar trebui să fie egale cu costurile pe termen lung, conduce, de cele mai multe ori, la
aprobarea unor practici antisociale, cum ar fi cererea pentru o concurenţă "ordonată", care va
asigura un venit echitabil pentru capital şi distrugerea capacităţii de producţie excedentară.
Entuziasmul arătat concurenţei perfecte în teorie şi sprijinul acordat monopolului în practică, în
mod surprinzător, coexistă.
Acesta este, totuşi, doar unul din multele puncte asupra căruia neglijarea factorului
temporal face ca imaginea teoretică a concurenţei perfecte să fie atât de distantă de tot ceea ce
este relevant pentru înţelegerea procesului de concurenţă. Dacă ne gândim la ea ca la o
succesiune de evenimente, devine şi mai evident faptul că, de regulă, în viaţa reală nu exista
decât un singur producător care poate obţine un articol dat la cel mai mic cost şi care poate, de
fapt, vinde sub costul următorului cel mai bun producător, dar care, în timp ce încă mai încearcă
să se extindă pe piaţa sa, va fi adesea depăşit de altcineva, care, la rândul său, va fi împiedicat de
un terţ să acapareze întreaga piaţă şi aşa mai departe.
Când comparăm o astfel de piaţă "imperfectă" cu una relativ "perfectă", cum ar fi cea a
cerealelor, de exemplu, vom avea o situaţie mai bună pentru a evidenţia distincţia care a stat la
baza acestei discuţii - distincţia dintre faptele obiective fundamentale pentru o situaţie care nu
pot fi modificate de activitatea umană şi natura activităţilor concurenţiale prin care oamenii se
adaptează situaţiei.
Atunci când, ca şi în cazul din urmă, avem o piaţă a unui produs complet standardizat,
manufacturat de mulţi producători, foarte bine organizată, este puţină nevoie de activităţi
concurenţiale, deoarece situaţia este de aşa natură încât condiţiile pe care aceste activităţi le-ar
putea aduce, sunt deja satisfăcute. Cele mai bune metode de a produce bunuri de bază, natura şi
utilizările lor, sunt, de cele mai multe ori, cunoscute aproape în aceeaşi măsură de către toţi
membrii de pe piaţă.
Cunoaşterea asociată oricărei schimbări importante se răspândeşte atât de rapid, iar
adaptarea la aceasta se efectuează, de obicei, atât de repede, încât, pur şi simplu, ignorăm ceea ce
se întamplă în timpul acestor scurte perioade de tranziţie şi ne limităm la compararea celor două
stări de aproape-echilibru care există înainte şi după ele.
Dar se întâmplă ca forţele concurenţei, exact în timpul acestui interval scurt şi neglijat, să
funcţioneze şi să devină vizibile şi evenimentele din acest interval sunt cele pe care noi trebuie să
le studiem dacă vrem să "explicăm" echilibrul care le urmează.
Acest lucru se întâmplă doar într-o piaţă în care adaptarea este lentă în comparaţie cu rata
de schimbare a unui proces continuu de creare a concurenţei. Şi, cu toate că motivul pentru care
adaptarea este lentă poate fi datorat unei concurenţe slabe, de exemplu, pentru că există obstacole
speciale în calea angajării în schimburi comerciale, sau din cauza unor alţi factori de tipul celor
de monopol natural, adaptarea lentă în nici un caz nu înseamnă neapărat o concurenţă redusă.
Când varietatea de semi-înlocuitori este mare şi în continuă schimbare, dacă este nevoie de
o lungă perioadă de timp pentru a afla meritele relative ale alternativelor disponibile, sau dacă
nevoia pentru o întreagă gamă de produse sau de servicii se manifestă doar discontinuu, la
intervale neregulate, ajustarea trebuie să fie lentă, chiar dacă concurenţa este puternică şi activă.
Confuzia între datele obiective ale situaţiei şi natura răspunsurilor umane tinde să ascundă
de noi un fapt important: concurenţa este cu atât mai importantă pe măsură ce condiţiile
obiective în care aceasta ar trebui să funcţioneze sunt mai complexe sau „imperfecte”. Într-
adevăr, departe de a fi benefică doar atunci când este "perfectă", tind să susţin faptul că nevoia
de concurenţă nu este nicăieri mai mare decât în domeniile în care natura mărfurilor sau a
serviciilor face imposibilă crearea unei pieţe perfecte în sensul teoretic. Imperfecţiunile
inevitabile ale concurenţei reprezintă la fel de puţin un argument împotriva concurenţei, pe cât
dificultăţile de obţinere a unei soluţii perfecte a oricărei alte sarcini sunt un argument împotriva
încercării de a le rezolva pe toate, sau la fel de puţin pe cât sănătatea precară reprezintă un
argument împotriva sănătăţii.
În condiţiile în care niciodată nu pot exista multe persoane care oferă acelaşi produs sau
serviciu omogen, din cauza caracterului mereu în schimbare al nevoilor şi cunoştinţelor noastre
sau datorită varietăţii infinite a aptitudinilor şi capacităţilor umane, starea ideală nu poate fi una
care necesită un caracter identic al unui număr mare de astfel de produse şi servicii.
Problema economică este una a utilizării resurselor disponibile în cel mai eficient mod, şi
nu ceea ce ar trebui să facem dacă situaţia ar fi diferită de ceea ce este de fapt. Nu are niciun sens
să vorbim de o utilizare a resurselor ca şi cum o piaţă perfectă “ar exista”, dacă acest lucru
înseamnă că resursele ar trebui să fie diferite de ceea ce sunt sau să polemizăm asupra a ceea ce o
persoană, care beneficiază de cunoaştere absolută, ar face dacă sarcina noastră este să găsim cea
mai bună utilizare a cunoştinţelor existente.
Argumentul în favoarea concurenţei nu se bazează pe condiţiile care ar exista dacă ar fi
perfectă. Deşi, dacă datele concrete ar face posibil concurenţei să se apropie de perfecţiune, acest
lucru ar asigura, de asemenea, utilizarea mai eficientă a resurselor, şi, cu toate că există motivaţii
pentru înlăturarea obstacolelor umane din calea concurenţei, acest lucru nu înseamnă că aceasta
nu duce de asemenea la o utilizare cât mai eficientă a resurselor ce poate fi adusă prin oricare alte
mijloace cunoscute dacă prin natura situaţiei acesta trebuie să fie imperfectă.
Chiar şi acolo unde intrarea liberă nu va asigura mai mult decât că, în orice moment, toate
produsele şi serviciile pentru care ar exista o cerere efectivă, dacă acestea ar fi disponibile, sunt,
de fapt, bunuri care pot fi produse la cea mai puţin costisitoare (curentă)[6] alocare de resurse,
dată fiind situaţia istorică, chiar dacă preţul pe care consumatorul este determinat să-l plătească
este considerabil mai mare şi abia sub costul următorului cel mai bun mod în care nevoia sa ar
putea fi satisfăcută - acest lucru, recunosc, este mai mult decât ne putem aştepta de la orice alt
sistem cunoscut.

Probleme si solutii

Unele din limiteale modelului pe care le-am identificat sunt: pe termen lung,
concurenţa perfecta exclude comportamentul competiţional; operaţiile din interiorul
firmei şi al altor entităţi sunt neglijate; concurenţa este văzută ca o forţă care face ca
resursele să „graviteze” în jurul celei mai eficiente utilizări, ceea ce ar presupune
eficienţă productivă şi alocativă maximă; sunt neglijate interdependenţele inerente dintre
firme şi înzestrarea diferită a firmelor cu„abilitatea”de a concura, ş.a.
Pentru existenţa pieţii cu o concurenţă perfecta, este indispensabilă libertatea intrării
şi ieşirii într-o industrie, adică să nu existe bariere care să împiedice o firma să se dedice
producerii unui anumit bun. (Orice întreprinzător care doreşte îţi poate destina capitalul
fabricării grîului.) Expresia "industrie" indică numărul total de întreprinderi, care se
dedică producerii aceluiaşi bun. În realitate, pentru a exista cu adevărat "libertatea intrării
şi ieşirii" este necesar să nu existe costuri de transformare, adică maşina destinată unei
anumite producţii să poată fi "reconvertita" fără costuri pentru a produce oricare alt bun.
Pentru a exista libera concurenţă este necesar ca, consumatorului să-i fie indiferent
dacă cumpară produsul de la o firma sau de la alta, de aceea bunurile trebuie să fie exact
la fel; numai aşa va deveni realitate faptul că dacă o întreprindere pune preţul peste cel
stabilit de piaţă, cumpărătorii nu l-ar mai cumpara. Omogenitatea trebuie să includă toate
condiţiile de vînzare cum ar fi cele de garanţii sau finanţare. În realitate, după cum ştim
cu toţii, întreprinderile încearca să-şi diferenşieze produsele lor prin intermediul
campaniilor publicitare, le ambaleaza atractiv sau cu mici schimbari în desen ori
compoziţie. Mai mult, una din principalele virtuţi ale liberei concurenţe este efortul care
obligă toate întreprinderile să-ţi îmbunătăţească continuu produsele sale, încercînd să le
diferenţieze printr-o calitate mai bună sau un preţ mai mic.
In pieţele cu libera concurenţă agenţii economici cunosc preţurile tuturor produselor
şi factorilor, caracteristicile lor şi existenţa unor posibili înlocuitori. În momentul
deciderii între diferitele alternative, consumatorii vor alege pe acelea, care le
maximizeaza utilitatea şi producătorii pe cele care le maximizeaza beneficiile.
De multe ori informaţia poate fi un bun în cantitate redusa şi cu un preă mare. De
exemplu: înainte de a achizitiona un vehicol avem nevoie de timp si munca pentru a
parcurge toate locurile, pentru a cunoaste care dintre diferitele modele ce ne sunt oferite
ne poate da mai multa satisfactie. Decizia noastra, in oricare caz, va fi luata intotdeauna
avand la baza informatii insuficiente, pentru ca "Cine stie sa distinga care este cea mai
rezistenta la uzura?". Inainte de a cere o salata intr-un bar probam maioneza din diferite
locuri pentru a o putea alege pe cea care contine mai putina salmonela. Din cauza costului
mare al informatiilor, vine un moment in care renuntam sa mai investigam, chiar daca
asta poate avea drept consecinta o decizie de achizitie incorecta.
Dar pentru ca decizia sa fie cea corecta, in afara de informatie este necesara
ratiunea, adica capacitatea de a analiza si valorifica. Agentii trebuie sa poata adopta
decizii care le satisfac preferintele. Teoria economica, in principiu, considera ca gusturile
si preferintele sunt date, sunt tranzitive si invariabile pentru scurt timp. Tranzitivitatea
preferintelor inseamna ca, daca un individ prefera A lui B si B lui C, de asemenea va
prefera pe A lui C. Totusi, Kenneth J. Arrow a demonstrat "Teorema imposibilitatii",
care spune ca nu poate exista nici o constitutie democratica, care sa permita ca societatea
in totalitatea sa poata adopta decizii rationale si tranzitive.
Modelul de piaţă cu o concurenţă perfectă este, în cele mai multe cazuri, o
aproximatie distantă a pieţelor reale, cu o posibila excepţie a anumitor pieţe largi. În
general există puţine pieţe perfect concurenşiale, dacă oricare dintre condiţiile de mai sus
se aplică pieţelor reale, de exemplu, firmele nu vor avea niciodată informatii complete
unele despre celelalte şi vor exista întotdeauna anumite costuri de tranzacţie. Într-o piaţă
perfect concurenţiala va exista o eficientă alocativă şi o eficientă productivă.
 Concluzie

Pentru a înţelege mai bine ce reprezintă concurenţa pentru o economie de piaţă, atunci trebuie
cunoscut însăşi conceptul de concurenţă, aşa cum a fost el definit în literatura de specialitate de-a
lungul timpului. Prezentarea funcţiilor concurenţei, a tipurilor de concurenţă existente într-o
economie, precum şi a rolului acesteia, permite formarea unei imagini mai complexe asupra
acestui fenomen numit “concurenţă” , fiind ilustrată importanţa deplină a acesteia pentru
societate.
Într-un sens general acceptat, concurenţa înseamnă rivalitate între întreprinderi, luptă,
competiţie. În general, concurenţa este percepută de către o întreprindere ca un factor ce
generează costuri suplimentare, dificultăţi, riscuri, complicaţii. Ea nu este agreată de către
întreprinderi; ea constituie preţul plătit de acestea pentru independenţa lor.
Mecanismului concurenţei îi sunt asociate o serie de avantaje economice. Principalul avantaj al
situaţiei de concurenţă pe piaţă este acela că întreprinderile eficiente, inovatoare, cu costuri de
producţie şi distribuţie mai scăzute, se dezvoltă şi câştigă teren în detrimentul întreprinderilor
ineficiente, sclerozate, cu costuri ridicate, ajungându-se chiar la eliminarea acestora din urmă.
Teoretic, într-un mediu concurenţial corect, un produs sau serviciu mai bun şi mai ieftin este
preferat de consumatori, clienţi. Firmele care oferă asemenea bunuri sau servicii au o poziţie mai
bună pe piaţă, şanse mai mari de supravieţuire şi dezvoltare (mecanismele de limitare a
concurenţei şi complexitatea mediului economic, politic şi social permit ca acesta regulă să fie
frecvent încălcată de întreprinderile puternice sau care încalcă legea).
Tendential, concurenţa face posibilă o bună aprovizionare cu produse şi servicii. Concurenţa se
dovedeşte a fi un proces de stimulare a inovării. Ea determină apariţia continuă de noi informaţii,
produse, tehnologii, procedee, conducând, în acelaşi timp, la o economisire a factorilor de
producţie.

Bibliografie:

1. https://biblioteca.regielive.ro/referate/comert/concurenta-intre-intreprinderi-
stiinta-administratiei-185824.html
2. https://cucosdaniela.wordpress.com/2014/01/28/referat-avantajele-si-
dezavantajele-concurentei-perfecte
3. https://www.rasfoiesc.com/business/economie/Tipuri-de-concurenta62.php
4. https://www.creeaza.com/afaceri/comert/Concurenta-concept-mecanism-
fa861.php
5. https://elearning.masterprof.ro/lectiile/economie/lectie_13/
sumarul_lectiei.html