UNIVERSITATEA DE VEST " VASILE GOLDIȘ" ARAD

FACULTATEA DE STIINȚE JURIDICE

SPECIALIZAREA DREPT ANUL IV

DREPTUL CONCURENȚEI

PREMISELE DREPTULUI CONCURENȚEI

 Noțiunea de concurență
 Funcțiile concurenței
 Felurile concurenței

Coordonator științific:
Lect. Univ. dr.
Drăgan Alin

Student:
Ardelean Ioana.L.

ARAD
2021-2022
 Premisele dreptului concurenței

Noțiunea de concurență.
Noțiunea de concurență este utilizată în toate domeniile vieții sociale, cum ar fi
sportul, piața muncii, economie, etc. . Ea își are originea în limba latină, termenul concurrere
însemnând a se înfrunta, a concura.
Una dintre condițiile bază pentru existența unei economii de piață funcționale, alături
de libertatea de mișcare a bunurilor, persoanelor, serviciilor și capitalului, o constituie un
mediu concurențial nedistorsionat. Într-o economie de piață funcțională, respectarea normelor
privind concurența asigură progresul economic, apărarea intereselor consumatorilor și
competitivitatea produselor și serviciilor în cadrul economiei respective, dar ș față de
produsele de pe alte piețe.
Concurența este o componentă intrinsecă a laturii umane și este firesc să existe
deoarece ea duce la progres, autoperfecționare, competiția umană fiind omniprezentă.Ca
atare, concurența nu este caracteristică doar activității comerciale, însă prezintă un interes
deosebit deoarece dacă s-ar desfășura prin mijloace ilicite ar putea duce la prejudicierea
concurenților, a consumatorilor, dar și a pieței aferente.
În sens comun, concurența nu este caracteristică doar unei anumite perioade din
istorie. În sens specific, privind numai din punct de vedere al concurenței comerciale, ea este
specifică numai economiei de piață, lipsind cu desăvârșire economiei centralizate.
Concurența constituie un mijloc eficient de a elimina profiturile excedentare realizate
de către unii comercianți, de a aloca resursele pentru unele utilizări necesare societății, de a
determina profesioniștii să producă bunuri de calitate la costuri reduse și în cantități solicitate
de către consumatori, de a stimula introducerea inovațiilor tehnologice. De aceea, concurența
trebuie privită ca un proces dinamic cu efecte benefice asupra activității economice și sociale
în ansamblul său.
Din perspectiva juriștilor, concurența este privită drept o luptă acerbă, între operatorii
economici , care exercită aceeași activitate sau o activitate similară, pentru dobândirea,
menținerea și extinderea clientelei.
Funcțiile concurenței
Funcțiile concurenței sunt diverse, toate contribuind la dezvoltarea societății
economice în beneficiul consumatorilor:
 În primul rând concurența are rolul de a stimula eficiența economică, prin impulsul pe
care îl dă inovației la toate nivelurile. În același timp, competiția conduce, în mod inevitabil,
la eliminarea de pe piață a operatorilor economici inadaptabili la schimbări și lipsiți de
inovație.
O altă funcție a concurenței este reducerea prețurilor de vânzare a produselor,
lucrărilor ori serviciilor, mecanismul concurențial contribuind decisiv la formarea prețurilor
optime prin confruntarea cererii cu oferta din punct de vedere calitativ și cantitativ.
Concurența are și o funcție preventivă, în sensul că împiedică formarea unor poziții
dominante pe piață, a unor discriminări ori abuzuri care pot duce până la situații de monopol.
Totodată, concurența are o funcție coercitivă, operatorii economici fiind constrânși să
se adapteze permanent cerințelor pieței, pentru a evita eliminarea lor din circuitul economic.
Felurile concurenței
În doctrină, de-a lungul timpului, au fost conturate mai multe clasificări privind
concurența în general, sau privind planul teoretic față de cel practic.
1. Concurența perfectă și concurența eficace
Concurența perfectă este un model al teoriei economice. Modelul acesta descrie
forma ipotetică a pieței, în care nici un consumator sau producător nu are puterea de a
influența prețurile de pe piață. Analiza piețelor perfect competitive asigură fundamentul
teoriei cererii și ofertei.
Concurența perfectă se caracterizează prin:
- atomicitatea pieței;
- omogenitatea;
- transparența;
- pluralitatea de opțiuni;
- mobilitatea factorilor de producție;
- neintervenția statului.
Dacă ideea de concurență perfectă este pur teoretică, concurența imperfectă este
modelul concurenței reale și îmbracă două forme: monopolul și oligopolul.
Concurența imperfectă poate să apară pe anumite piețe din pricina lipsei de informare
a cumpărătorilor și vânzătorilor despre prețuri și despre bunurile de pe piață.
Printre trăsăturile generale ale piețelor cu o concurență imperfectă, putem menționa:
- lipsa atomicității pieței pe partea de ofertă și/sau cerere;
- caracterul diferențiat al produselor oferite pe piață de către producători;
 - existența posibilă a barierelor la intrarea ori ieșirea de pe piață;
- posibilitatea exercitării unui control efectiv asupra prețurilor de către unii agenți
economici.
Concurența imperfectă este dată de starea pieței în care condițiile necesare pentru
existența concurenței nu sunt satisfăcute. Aceasta poate îmbrăca forme precum monopolul
sau oligopolul.
Monopolul înseamnă un singur producător ofertant pe o anumită piață.
Monopolurile au niște consecințe economice și sociale care sunt nefaste. Prezența
unui singur ofertant pe piețele de monopol nu permite îndeajuns satisfacerea cumpărătorului.
Oligopolul, se caracterizează prin existența pe piață a unui număr restrâns de
concurenți vânzători, aceștia aflându-se într-o relație de interdependență în ceea ce privește
stabilirea strategiei lor de acțiune pe piață.
Concurența eficace se caracterizează prin trei factori distinctivi:
- piața să fie deschisă, unde operatorii economici să se bucure de acces liber pe
piață, fără a fi obstrucționați artificial;
- operatorii economici să beneficieze de libertate de acțiune pe piață;
- utilizatorii și consumatorii să beneficieze de un grad satisfăcător de libertate în
alegerea furnizorului și a mărfii dorite.
2. Concurența licită și concurența ilicită
Concurența licită este considerată acel tip de concurență în care, în domeniile pe care
legea le lasă deschise competiției operatorilor economici, aceștia se bucură de facultatea
deplină de a se confrunta pe piață, dar cu bună-credință, respectând regulile de deontologie
profesională.
Concurența ilicită, în dorința de a-și maximiza profitul, întreprinderile depășesc
limitele impuse de regulile concurenței.
Concurența ilicită poate îmbrăca două forme:
- Acapararea agresivă de către cei puternici a unor segmente de piață prin
intermediul practicilor anticoncurențiale sau monopoliste;
- Exercitarea abuzivă a concurenței, cu scopul de a exclude de pe piață
întreprinderile concurente sau de a le capta clientela, prin intermediul actelor de
concurență neloială.
 BIBLIOGRAFIE
Alin Teodorus Drăgan, DREPT EUROPEAN AL CONCURENȚEI, Note
de curs, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2020