UNIVERSITATEA “PETRE ANDREI” IAȘI

FACULTATEA DE DREPT-ANUL III

SESIUNEA IANUARIE 2022

DISCIPLINA:
DREPTUL CONCURENTEI

CONCURENȚA NELOIALĂ

Titular de discplină: Autor: Student Lazăr Iustin-Andrei

Anul de studiu: III
Conf. univ. dr. ANGELA MÎŢĂ–BACIU Email: lazariustin@yahoo.com

1
 CUPRINS:

1.INTRODUCERE...............................................................(paginile 3-7);
2.ASPECTE PROCEDURALE.................................................(pagina 8);
3.INSTITUŢIA RESPONSABILĂ LA NIVEL COMUNITAR.....(pagina 9);
4.OBIECTIVELE ÎN DOMENIUL CONCURENŢEI ÎN UE......(pagina 10);
5.PRACTICILE ANTICONCURENȚIALE..............................(pagina 10);
6.CONFUZIA..........................................................................(pagina 11);
7.CONCLUZII.........................................................................(pagina 12);
8.BIBLIOGRAFIE...................................................................(pagina 13).

2
 CONCURENȚA NELOIALĂ

1. Introducere.
Prin concurență comercială se înțelege totalitatea acțiunilor, acte sau fapte,
unui comerciant, menite să crească dreptul la clientelă. În consiliile în care pe orice
piață de regulă există mai mulți comercianți, actele de concurență au drept scop
desfacerea superioară a propriilor produse ori servicii în raport cu cele ale celorlalți
comercianti.

Actele de concurență au drept rezultat crearea unui avantaj pentru

comerciantul care le exercita. Crearea avantajului pentru comerciant poate naște
sau nu dezavantaje sau dificultăți pentru ceilalți comercianți din piață, în mod direct
sau indirect. Actele de concurență pot fi licite sau ilicite. Chiar daca afecteaza in mod
negativ comercianții concurenți, faptele licite de concurență încurajează progresul
tehnic și sunt benefice pentru comercianți și mai ales pentru consumatori. Caracterul
licit sau ilicit al concurenței comerciale nu este dat de existența sau nu a prejudiciului
altora, ci de modalitățile folosite în atragerea clientelei.

Mărirea clientelei prin câștigarea directă cu intenție a clientelei concurente

este permisă dacă mijloacele folosite sunt oneste adică sunt în concordanță cu
practicile cinstite din activitatea comerciala. Prin sancționarea practicilor comerciale
neloiale se urmeaza protejarea drepturilor atat a clienților și a comercinților.

Această concurența neloiala presupune exercitarea unor acte sau fapte ce

prejudiciază alt comerciant prin pierderea clientelei cât și consumatorii care sunt duși
în eroare cu privire la proveniență ori calitatea mărfurilor și serviciilor oferite. Agenţii
economici care se confruntă pe piaţă trebuie să respecte principiul uzanţelor cinstite,
adică a acelor standarde profesionale care se impun ca urmare a unor conduite
repetate, constante, urmată cu convingerea necesitaţii ei, specifică domeniului
comercial, industrial, de executare a lucrărilor și de prestare a serviciilor.

Protecția concurenței prezintă un interes deosenit la nivelul economiei

naționale, dar și european care s-a confruntat și se confruntă cu abuzul de poziție

3
dominantă, înțelegerile și concentrările anticoncurențiale, practici neloiale care a
drept rezultat îndrăutățirea mediului concurențial.

Concurenţa este chintesenţa economiei de piaţă. Ea semnifică posibilitatea de

a alege dintre mai multe alternative de produse sau servicii oferite. Acolo unde există
concurenţă se ajunge la o mai eficientă alocare a resurselor deoarece producătorul
urmăreşte permanent raportul dintre acestea şi cheltuieli. Totuşi, producătorul nu
influenţează piața de unul singur, ci o face numai prin raporturile de concurență cu
alți producători care determină întotdeauna o scădere a prețurilor și implicit creșterea
pieței prin stimularea cumpărătorilor.

  Adeseori, din dorinţa de a obţine o poziţie dominantă pe piaţă, de a atrage cât

mai mulţi clienţi şi de a elimina concurenţii actuali şi potenţiali, agenţii economici
recurg la o serie de acţiuni şi fapte ilegale care au un efect negativ asupra mediului
concurenţial.

In ţara noastră este în vigoare Legea Concurenţei nr. 21/1996 care îşi
propune să protejeze, să menţină şi să stimuleze concurenţa şi mediul concurenţial
normal.

  Trebuie subliniat faptul că politica de concurenţă nu este un scop în sine, ci

unul din mijloacele pentru atingerea unui ţel care, cel mai adesea, este definit ca
fiind satisfacerea intereselor consumatorilor. Pe fondul preocupărilor fireşti înscrise
pe calea spre progres, dezvoltare şi modernizare a producţiei şi distribuţiei, precum
şi de creare a unei jurisprudenţe specifice privind raporturile contractuale între
agenții economici, necesitatea creării mediului concurențial și a respectării
comportamentelor loiale ale celor care se confruntă în lupta pentru câștigarea unor
poziții favorabile pe piață devine tot mai acută și mai reală. Una dintre condițiile
esențiale pentru nașterea și consolidarea unei economii de piață este existența unui
mediu concurențial funcțional. 

Concurenţa poate fi definită ca fiind ansamblul relaţiilor dintre agenţii

economici generate dedorinţa acestora de a obţine un loc cât mai bun pe piaţă şi
un preţ cât mai avantajos.

Privită din punct de vedere economic, concurenţa este întotdeauna legată de

tranzacţiile efectuate pe piaţă, de cerere şi ofertă şi de procesul de schimb.

4
 Astfel, concurenţa este strâns legată de libertatea de a alege. Este cunoscut
faptul că, forța regulatoare este cea mai importantă a economiei de piață este
concurența.

Concurența este însăși forma activă a liberei inițiative, liberă inițiativă

generată de proprietatea privată, aceasta constituind, la rândul ei, o trăsătură
esențială a economiei de piață, al cărei mecanism este concurențial

Exercitarea concurenţei constituie un drept al tuturor agenţilor economici. Ca

orice drept recunoscut şi protejat de lege, dreptul la concurenţă trebuie exercitat cu
bună credință și potrivit uzanțelor cinstite fără să încalce drepturile și libertățile
agenților economici, precum și ale cetățenilor .

În ultimii ani s-a pus un accent din ce în ce mai mare pe politica concurenţei
deoarece funcţionarea normală a pieţei depinde, în mare măsură, de concurenţă, iar
lupta împotriva infracţiunilor din acest domeniu a devenit o preocupare generală ce a
cunoscut o  reglementare ascendentă. Lărgirea sferei conceptului de concurenţă
permite luarea în considerare a acţiunilor terţilor care sunt importante pentru
concurență, dar care nu intră direct în jocul concurenţial. Simplul risc ca aceste
acţiuni să producă un rezultat anti-concurential este suficient, independent de
folosirea sau nu a unor mijloace specifice. În ceea ce priveşte câmpul de aplicare a
dispoziţiilor care combat concurenţa neloială, acesta este domeniul economic, care
este în foarte larg, incluzând ansamblul activităţilor de producţie, distribuţie
şi consum de bunuri şi servicii, caracterizate printr-un schimb de prestaţii făcute în
scop de câştig. De asemenea, intră în sfera domeniului economic prestaţiile de
natură economică ale colectivităţilor publice, în măsura în care influenţează piața,
independent de existenţa unui raport de concurenţă.

Cât priveşte caracterul neloial al acţiunii, el constă în încălcarea unor reguli de

comportament economic, independent de existenţa unei forme de vinovăţie. Totuşi,
vinovăţia joacă un rol în ceea ce priveşte acţiunea penală şi acţiunea în repararea
prejudiciului. Încălcarea regulilor de conduită economică reflectă un comportament
contrar bunei-credinţe.

Actul de concurenţă neloială poate aduce atingere unui concurent, mai multor

concurenţi sau chiar unui întreg domeniu economic. În ultimele trei decenii, dreptul

5
concurenţei a fost influenţat tot mai mult de ideea protecţiei consumatorilor,
consumatorul alăturându-i-se astfel agentului economic ca subiect pasiv al faptului
anormal de concurenţă. Dar nu numai protecţia consumatorului a influenţat dreptul
concurenţei, acţiunea a fost şi inversa. Astfel, s-a observat o tendinţă a legiuitorului
de a include în sfera consumatorilor şi micii agenţi economici, micii comercianţi.

Legislaţia modernă privind sancţionarea faptelor comerciale neoneste a fost

adoptată pentru a proteja consumatorii, dar aceste sancțiuni se aplică frecvent și
comportamentelor care nu sunt îndreptate împotriva consumatorilor, ci împotriva
altor agenţi economici, pornind de la ideea ca eradicarea unor asemenea
comportamente de pe piaţa este cel mai bine promovată de o interdicţie generală a
activităţii neoneste, chiar dacă nu sunt afectaţi consumatorii în cazuri particulare.

Drept urmare şi agenţii economici urmăresc aplicarea legislaţiei privind

protecţia consumatorilor pentru ca în acest fel se ajunge la suprimarea practicilor
neloiale. Pe de altă parte standardele privind protecţia consumatorilor nu mai au un
caracter pur local, ele trebuie privite în contextul internaţional.

Se poate astfel afirmă că legislaţia privind protecţia consumatorilor are o

natură dublă, pe de o parte urmăreşte să corecteze disfuncţiile pieţei iar pe de altă
parte promovează valori sociale.

Ca sub-ramura a dreptului concurenţei, dreptul concurenţei neloiale îşi

justifică autonomia datorită promovării unui scop de ordine publică economică, şi
anume păstrarea jocului liber al concurenţei. Din această perspectivă, el se
deosebește de dreptul civil, deoarece conduce la înlăturarea unor principii de bază
ale acestuia, atunci când libertatea concurenței apare amenințată prin excluderea
unui contract. În lipsa oricărui control, ar putea apărea şi dezvolta practici contrare
uzanţelor comerciale cinstite, câştigătorul luptei de concurenţă nefiind cel mai bun,
dar fiind în mod cert lipsit descrupule. Cu alte cuvinte, prejudiciul concurenţial este
licit, dar numai dacă sunt respectate uzanţele comerciale loiale. Libertatea
comerţului implică libertatea preţului. Astfel un comerciant nu săvârşeşte un act de
concurenţă neloială atât timp cât vinde produsele sale la un preţ inferior celui al
concurenţilor, cu condiţia ca acest preţ să nu fie derizoriu sau contrar uzanţelor
comerţului. Dacă prin faptele de concurenţă neloială s-a cauzat un prejudiciu

6
patrimonial sau moral, cel prejudiciat se va putea îndrepta împotriva autorului
cu acţiune în răspundere civilă. 

Acţiunea în concurenţă neloială este o acţiune în responsabilitate delictuală

specială. Temeiul acestei acţiuni îl constiuie încălcarea unei obligaţii sociale de
respectare unor anumite reguli morale în raporturile de concurenţă, ceea ce
înseamnă un exerciţiu excesiv al libertăţii de concurenţă. Acţiunea în concurenţă
neloială urmăreşte în primul rând încetarea sau interzicerea faptelor de concurenţă
neloială şi apoi repararea prejudiciului cauzat. Ea tinde în principal, să reprime
starea de fapt a cărei perpetuare ar  conduce la un prejudiciu sigur, iar despăgubirea
se va acorda în plus, dacă se va face dovada ca reclamantul a suferit un prejudiciu.

Datorită specificului raporturilor de concurenţă, acţiunea în concurenţă

neloială este o acţiune în responsabilitate civilă specială.

Particularităţile acesteia sunt următoarele:

- existenţa unui act de concurenţă şi caracterul neloial al acestei concurrent;

- existenţa unui interes născut şi actual, condiţie a oricărei acţiuni în justiţie;
- dovada prejudiciului este necesară doar pentru obţinerea unei despăgubiri nu
şi pentru admiterea acţiunii; 
- reparaţia urmărită va fi în principal o reparaţie în natură pentru restabilirea
situaţieianterioare, interzicerea săvârşirii în viitor a actelor de concurenţă
neloială şi suprimarea saudistrugerea materialului care a servit la săvârşirea
actelor de concurenţă neloială;
- dacă s-a cauzat un prejudiciu, acţiunea va putea avea ca obiect plata de
despăgubiri băneşti, specificul acţiunii în concurenţă neloială permiţând anular
ea celor două forme dereparaţiune;
- acţiunea în concurenţă neloială este o acţiune în realizarea unui drept
îmbrăcând în principal forma acţiunii de interzicere;
- dreptul la acţiune aparţine atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice
care exercităun drept sau o industrie, cu condiţia ca între acestea şi autorul
faptelor să exist e un raport de concurenţă, adică să exercite un comerţ sau
o industrie identică sau similară;

7
 - răspunderea comerciantului şi a salariatului sau, care a săvârşit actul de
concurenţăneloială în exerciţiul atribuţiilor sale, precum şi a persoanelor care
au cauzat împreună prejudiciueste solidară.
2. Aspecte procedurale

Competenţa în judecarea acţiunii în concurenţă neloială revine, potrivit art. 7

din legea11/1991, tribunalului locului săvârşirii faptei sau a cărei rază teritorială se
găsesște sediul pârâtului sau autorului faptei, în general. În lipsa unui sediu,
competența revine tribunalului domiciliului sau autorului faptei.

Legea se aplică, potrivit art.14 şi străinilor care săvârşesc acte de concurenţă

neloială pe teritoriul României. Ori de câte ori fapta de concurenţă neloială constituie
infracţiune, cel vătămat va putea promova acţiunea în reparaţiune, fie la instanţa
civilă competentă, fie constituindu-se parte civilăîn procesul penal.Instanţa mai
înainte sesizată, va suspenda acţiunea civilă până la pronunţareainstanţei sesizate,
cu judecarea infracţiunii de concurenţă neloială. Dacă cel vătămat a ales instanţa
penală, el nu va putea sesiza instanţa civilă cu o acţiune înconcurenţă neloială decât
în următoarele cazuri:

- când prin hotărârea rămasă definitivă instanţa penală a lăsat nesoluţionata

acţiunea civilă;
- când acţiunea civilă a fost exercitată din oficiu, iar paguba nu a fost integral
reparată atunci pentru diferenţa va putea fi promovată o nouă acţiune;
- când paguba s-a născut ori s-a descoperit după pronunţarea hotărârii de către
instanţa penală;

Dacă instanța penală judecă și acțiunea civilă, în cadrul procesului penal, ea

va putea pronunța următoarele soluții:

- în cazul condamnării, achitării sau încetării procesului penal, instanţă poate

soluţiona şiacţiunea civilă sau poate dispune rejudecarea separată;
- în cazul în care pronunţă achitarea pentru lipsa unuia dintre elementele
constitutive ale infracţiunii sau existenţa unei cauze care înlătura caracterul
penal al faptei, instanţa poate obligă la repararea daunelor conform legii
civile;

8
 - dacă pronunţă achitarea pentru ca fapta nu este prevăzută de legea penală,
ori încetarea procesului penal pentru că lipsește una dintre condițiile
prevăzute de lege, instanța penală nu soluționează acțiuena civilă, iar cel
păgubit se poate adresa cu acțiune separată instanței civile. Dovada
concurenței neloiale poate fi făcută prin orice mijloc de probă admis de lege.
Sarcina probei revine reclamantului, conform regulii înscrise în art.116 C.civ.

Potrivit art.12 din Legea nr.11/1991, dreptul la acțiune în concurență neloială

se prescrie în termne de un an de la data la care cel lezat a cunoscut sau trebuia să
cunoască dauna și pe cel care a cauzat-o, însă nu mai târziu de 3 ani de la data
sancționării faptei

3.  Instituţia responsabilă la nivel comunitar  

Instituţia responsabilă la nivel comunitar de modul în care este implementată

politica în domeniul concurenţei este Comisia Europeană. Aceasta ia deciziile
formale prin majoritatesimplă, asemenea unui organism colectiv. Aceste decizii sunt
pregătite de Direcţia Generală pentru Concurenţă care raportează Comisarului
responsabil cu politica concurenţei. Comisia poate fi sesizată într-o problemă privind
concurenţa fie prin notificare, fie urmare a unei plângeri înaintate de o firmă sau de
un stat, fie poate acţiona din proprie iniţiativă pentru a investiga anumite situaţii
specifice sau chiar un întreg sector economic. Ultimul arbitru şi cel care poate decide
dacă acţiunea Comisiei a fost în limitele puterilor stabilite în mod legal este Curtea
Europeană de Justiţie (CEJ).CEJ este îndreptăţită să acţioneze atât în cazul unor
solicitări făcute de instanţele naţionale, cât şi în cazul unor acţiuni iniţiate împotriva
Comisiei în faţa Tribunalului de Primă Instanţă. Cu totul remarcabil pentru o
instanţă juridică, CEJ solicită Comisiei, în anumite împrejurări, mai degrabă argumen
te de ordin economic decât de ordin formal. Rolul Parlamentului European e redus la
a evalua acţiunile Comisie printr-un raport anual şi de asemenea, la a face observaţii
privind evoluţiile importante din acest domeniu. Intervenţiile Consiliului de Miniştrii se
rezumă la a autoriza exceptările în bloc, precum şi la a face modificări în bază
legală a politicii concurenţiale. În afara Comisiei, în cadrul politicii în domeniul
concurenţei acţionează şi autorităţile naţionale investite cu competenţe în acest
domeniu. 

9
 4. Obiectivele în domeniul concurenţei în UE 

Obiectivele mari pe care le are în vedere politică în domeniul concurenţei în

UE sunt următoarele:

- Integrarea pieţelor prin fluidizarea comerţului peste frontiere şi a alocării

resurselor înfuncţie de cele mai avantajoase condiţii;
- Protejarea întreprinderilor mici şi mijlocii, care contribuie la menţinerea unui
mediu competitiv;
- Protejarea consumatorilor: maximum de beneficii pentru consumatori;
- Favorizarea atingerii obiectivului coeziunii economice şi sociale;
- Dezvoltarea unor întreprinderi de dimensiuni optime pentru a face faţă
concurenţei în  plan global.În general regulile de concurenţă sunt direct
aplicabile în întreaga Uniune, iar Statele Membre trebuie să coopereze
îndeaproape cu Comisia în aplicarea acestora, adoptând o politică
economică în concordanţă cu principiile economiei de piaţă deschisă, bazată
pe concurenţă loială.

  Politica antitrust este un termen american prin care se desemnează totalitatea

reglementărilor, măsurilor pe care le pot lua guvernul şi organismele sale, precum şi
a mijloacelor de care acestea se pot folosi pentru a limita şi controla formarea
trusturilor, creşterea capacităţii diferitelor firme sau grupuri de firme de a exercita
practici restrictive pe piaţă, de a impune un comportament de monopol pe căi
considerate anormale sau ilegale.

5. Practicile anticoncurenţiale 

Practicile anticoncurenţiale constau într-o gamă largă de practici în afaceri,

prin intermediul cărora o firmă sau un grup de firme se angajează pentru a restrânge
concurenţa pe piaţă, cu scopul de a-şi menţine sau de a-şi întări poziţia pe piaţă şi a-
şi mări profiturile, fără efortul de a reduce costul sau de a spori calitatea unui produs.

Prevederile privind această politică sunt înscrise ca obligaţii ferme şi au avut

cel mai mare impact asupra ţărilor care au aderat recent la UE, inclusiv asupra
României. Promovată riguros şi instituţionalizată prin reglementări şi organisme,

10
politica concurenţei în Uniunea Europeană a căpătat astăzi dimensiunile necesare
pentru a deveni condiţia hotărâtoare a funcţionării economiei de piaţă. Adoptarea
Legii Concurenţei, în vigoare de la 1 februarie 1997, a reprezentat un pas decisiv în
crearea în România a unui mediu economic cu caracter concurenţial şi în impunerea
regulilor în acest sens. Prin Legea Concurenţei nr. 21/1996 şi prin legislaţia
secundară emisă în aplicarea acesteia, România şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute
în Acordul de Asociere încheiat cu Uniunea Europeană privind politica în domeniul
concurenţei, asigurându-se un grad înalt de compatibilitate referitor la modul de
tratare și reglementare a înțelegerilor, practicilor concentrate, abuzului de poziție
dominantă și controlului concentrărilor economice.

6. Confuzia

Crearea confuzie este cea mai răspândită formă de concurenţă neloială.

Domeniile cele mai des „avariate” de confuzie sunt cele ale semnelor
distinctive şi în special al mărcilor.
Mijloacele de confuzie sunt de două feluri: mijloace care tind să producă în
mintea consumatorului ideea că întreprinderea, produsele sau serviciile sunt sau
provin de la concurentul celui care utilizează şi mijloace care tind să creeze doar
ideea unei legături între cele două oferte, pentru a profita de clientela de confuzie.
Mijlocul cel mai frecvent întâlnit pentru creare confuziei este utilizarea de
semne distinctive identice sau similare. Pe lângă acesta întâlnim şi confuzia cu
privire la numele şi denumirile întreprinderilor, confuzia cu privire la semnele
distinctive ale produselor, similitudinea în aspectul exterior al întreprinderilor,
imitarea publicităţii unui concurent, substituirea mărfurilor.
Aprecierea riscului de confuzie este legată de întinderea teritorială a
protecţiei semnului distinctiv. Dacă confuzia este produsă pe un teritoriu unde
semnul distinctiv nu se bucura de protecţie, această confuzie nu va putea fi înlătura
cu ajutorul legii.
Confuzia cu privire la semnele distinctive este diferită de confuzia cu privire la
originea produselor. În cazul confuziei cu privire la semnele distinctive, publicul este
indus în eroare prin imposibilitatea de a distinge semnele, imposibilitatea care
conduce indirect la confundarea originii produselor sau serviciilor. În schimb, riscul

11
cu privire la originea produselor poate fi creat şi direct, prin imitarea produselor
concurentului.
Riscul de confuzie este confuzia ce constă în ideea greşită ca între două
întreprinderi exista o legătură economică sau organizatorică.

7. CONCLUZII

Cum morala comercială este frecvent uitată în lupta scruntă pentru cucerirea
clientelei şi cum limitele dintre onestitate şi neloialitate sunt uneori extrem de incerte,
cum denigrarea concurenţilor este modalitatea cea mai facilă pentru promovarea
produselor proprii, iar publicitatea comparativă, admisă de lege, constituie
instrumentul ideal de realizare a acesteia, se impune o strictă supraveghere şi
verificare a competiţiei prin mijloace publicitare, în vederea creării şi menţinerii unui
climat concurenţial sănătos.

Comercianţii sunt obligaţi să îşi exercite activitatea cu bună-credinţă, potrivit

uzanţelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor şi a cerinţelor
concurenţei loiale. Astfel, încălcarea acestor dispoziţii atrage răspunderea civilă,
contravenţională ori penală, în condiţiile prezenţei legi.
Persoana care săvârşeşte un act de concurenţă neloială va fi obligată să
înceteze sau să înlăture actul, să restituie documentele confidenţiale însuşite în mod
ilicit de la deţinătorul lor legitim şi, după caz, să plătească despăgubiri pentru
daunele pricinuite, conform legislaţiei în vigoare.

12
 BIBLIOGRAFIE

1. Legea concurenței nr. 21/1996

2. Costin M.N., Dicţionar de drept internaţional al afacerilor,
vol.II, editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996;
3. Octavian Căpăţână – Dreptul concurenţei comerciale.
Concurenţa patologică. Monopolismul. Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 1993;

4. Emilia Mihai – Dreptul concurenţei, Editura All Beck,

Bucureşti 2004;

5. Legea concurentei actualizata - Legea 21 1996 publicata in

Monitorul Oficial nr. 742 din 16.8.2005

6. Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale,

modificată prin Legea nr. 298/2001..

13