Sunteți pe pagina 1din 10

www.referat.

ro

UNIVERSITATEA HYPERION FACULTATEA DE DREPT

Fapte de concuren neloial

FAPTE DE CONCURENTA NELOIALA

Concurenta neloiala antagonismul dintre agentii economici (ag.ec.) exercitat prin instrumente contrare uzantelor comerciale cinstite, in sectoarele de libera competitie a pietei. Exista si sectoare sustrase prin lege sau prin contract (de ex., contractul de distributie exclusiva) liberei competitii. Diferenta dintre concurenta neloiala si practicile monopoliste : a) finalitati diferite (concurenta neloiala presupune captarea clientelei concurentului lezat, in timp ce practicile monopoliste presupun captarea pietei ca atare, ceea ce in subisidiar conduce si la dobandirea clientelei concurentilor lezati); b) rezultatele (concurenta neloiala duce la deformarea competitiei in timp ce practicile monopoliste duc la suprimarea concurentei). c) concurenta neloiala reprezinta incalcarea unor norme deontologice, in timp ce practicile monopoliste duc la dezechilibre socioeconomice. Concurenta neloiala graviteaza in jurul conceptului de clientela, in timp ce practicile monopoliste au in vedere conceptul de piata. Totusi, tendinta recenta in cazul ambelor practici anti-concurentiale este de a le evalua prin prisma atingerilor aduse consumatorilor. Element comun celor doua practici: - ambele presupun existenta unui raport de concurenta intre agentul economic agresor si agentii econonici agresati, aflati pe aceeasi piata relevanta (v. piata relevanta la sectiunea de practici monopoliste). Cred ca concluzia nu se mai verifica, daca admit ca faptul de concurenta neloiala se poate desfasura si cand agentii economici nu se afla in concurenta. In dreptul comparat, o asemenea conceptie a fost deja consacrata legislativ in Elvetia, prin intrarea in vigoare in martie 1988 a noii Legi impotriva concurentei neloiale (Bundesgesetz gegen den unlauteren Wettbewerb). Conform art.1, legea are drept scop sa garanteze concurenta loiala si nedenaturata in interesul tuturor participantilor. [art.2 vorbeste de comportament neloial si ilicit ca fiind orice comportament sau practica comerciala care este inselatoare sau care contravine in orice alt mod regulilor de buna credinta si care influenteaza raporturile intre concurenti sau intre furnizori si clienti, formulare diferite in partea ei finala de ceea ce prevede legea noastra]. Cum s-a remarcat in doctrina elvetiana, prin

aceasta prevedere s-a extins sfera de aplicare a legii la toti participantii la piata (agentii economici, indiferent ca se afla in raporturi de concurenta sau nu, si consumatori). Autorul citat arata ca desi conceptul de concurenta neloiala presupune ideea de concurenta, totusi oricine desfasoara o activitate organizata in domeniul economic (chiar daca nu este in scop de profit) trebuie sa se raporteze la standardele legii privind concurenta neloiala. Ceea ce inseamna ca nu numai agentii economici, ci si organizatiile de protectie a consumatorilor sau alte organizatii economice trebuie cuprinse in sfera de aplicare a dreptului concurentei loiale (ceea ce permite sanctionarea unei organizatii de protectie a consumatorilor care denatureaza concurenta prin prezentarea rezultatelor incomplete ale unei testari de marfuri). In consecinta, sfera de aplicare a legii elvetiene ar trebui descrisa printr-un criteriu begativ: nu intra in sfera domeniului economic (si deci a concurentei) relatiile pur private si unele raporturi comerciale in care intra functionarii publici, determinate de aplicarea unor masuri politienesti. Motivul extinderii sferei de aplicare a reglementarilor privind concurenta neloiala este urmatorul: aceste reglementari nu protejeaza numai interesul concurentilor individuali de a participa la relatii comerciale bazate pe moralitate, ci si interesul tuturor participantilor la piata si in cele din urma al intregii comunitati de a exista o concurenta functionala. Legea concurentei neloiale nu este impregnata numai de individualism, ci si de conceptie a dreptatii sociale. Largirea sferei conceptului de concurenta permite luarea in considerare a actiunilor tertilor care sunt importante pentru concurenta, dar care nu intra direct in jocul concurential (cum ar fi organele mass-media, institutele de teste comparative). Simplul risc ca aceste actiuni sa produca un rezultat anti-concurential este suficient, independent de folosirea sau nu a unor mijloace specifice. In ceea ce priveste campul de aplicare a dispozitiilor care combat concurenta neloiala, acesta este domeniul economic, care este in foarte larg, incluzand ansamblul activitatilor de productie, distributie si consum de bunuri si servicii (inclusiv profesiile liberale), caracterizate printr-un schimb de prestatii facute in scop de castig. De asemenea, intra in sfera domeniului economic prestatiile de natura economica ale colectivitatilor publice, in masura in care influenteaza piata, independent de existenta unui raport de concurenta. Cat priveste caracterul neloial al actiunii, el consta in incalcarea unor reguli de comportament economic, independent de existenta unei forme de vinovatie. Totusi, vinovatia joaca un rol in ceea ce priveste actiunea penala si actiunea in repararea prejudiciului. Incalcarea regulilor de conduita economica reflecta un comportament contrar bunei-credinte. Pentru a aprecia buna-credinta in acest caz special, judecatorul trebuie sa aiba in vedere doua criterii: un criteriu etic (constand in morala comerciala, in regulile de deontologie

profesionala si in uzantele comerciale, codificate sau nu, morala care constituie un liant intre concurenti si clienti si care asigura mentinerea unei increderi indispensabile schimburilor economice) si un criteriu economic (abuzul de libertate economica denatureaza concurenta normala). In intelesul larg pe care l-a dobandit conceptul de concurenta dupa modificarea din 1986, dreptul elvetian al concurentei neloiale protejeaza mai multe categorii de interese, si anume: (i) cele ale concurentilor (care din punct de vedere istoric au fost protejate intotdeauna, pe baza unei conceptii care se axa exclusiv pe protectia personalitatii economice a persoanei lezate. Actul de concurenta neloiala poate aduce atingere unui concurent, mai multor concurenti sau chiar unui intreg domeniu economic); cele ale clientilor (acestia sunt destinatarii eforturilor depuse de concurenti si au interesul de a putea alege in mod liber intre prestatiile oferite, pe cele care corespund cel mai bine nevoilor lor. Protectia intereselor clientilor, mai ales cand ei sunt consumatori, raspunde unei cerinte de politica sociala, si anume protectia partii mai slabe economiceste); cele ale colectivitatii (societatea in ansamblul ei are interesul ca lupta de concurenta sa nu fie denaturata).

(ii)

(iii)

Faptele prevazute de Legea nr.21/ 1996 ca fapte monopoliste pot fi calificate si drept fapte de concurenta neloiala, daca impactul lor asupra pietei este mai redus. Aceasta deoarece ambele categorii de fapte sunt contrare uzantelor cinstite. Drept urmare, principalul criteriu de distinctie intre faptele monopoliste si cele de concurenta neloiala este dat de magnitudinea puterii economice a autorului incalcarii uzantei cinstite. In ultimele trei decenii, dreptul concurentei a fost influentat tot mai mult de ideea protectiei consumatorilor, consumatorul alaturandu-i-se astfel agentului economic ca subiect pasiv al faptului anormal de concurenta. Dar nu numai protectia consumatorului a influentat dreptul concurentei, actiunea a fost si inversa. Astfel, s-a observat o tendinta a legiuitorului de a include in sfera consumatorilor si micii agenti economici, micii comercianti. Legislatia moderna privind sanctionarea faptelor comerciale neoneste a fost adoptata pentru a proteja consumatorii, dar aceste sanctiuni se aplica frecvent si comportamentelor care nu sunt indreptate impotriva consumatorilor, ci impotriva altor agenti economici, pornind de la ideea ca eradicarea unor asemenea comportamente de pe piata este cel mai bine promovata de o interdictie generala a activitatii neoneste, chiar daca nu sunt afectati consumatorii in cazuri particulare. Drept urmare, si agentii economici urmaresc aplicarea legislatiei privind protectia consumatorilor, pentru ca in acest fel se ajunge la suprimarea practicilor

neloiale. Pe de alta parte, standardele privind protectia consumatorilor nu mai au un caracter pur local, ele trebuie privite in contextul international. Se poate astfel afirma ca legislatia privind protectia consumatorilor are o natura dubla, pe de o parte urmareste sa corecteze disfunctiile pietei iar pe de alta parte promoveaza valori sociale (sanatatea si siguranta consumatorului, justitia sociala si prevenirea exploatarii). Aceasta legislatie urmareste de asemenea sa promoveze informarea completa si la timp a consumatorului, mai ales in legatura cu bunurile complexe si sa intervina in raportul de forte dintre consumator si agent economic, in cazul care primul este lipsit de puterea efectiva de negociere a conditiilor contractuale. Din aceasta ultima perspectiva, se naste si o pozitie critica: intervenind prea mult in sprijinul unor grupuri de consumatori considerate mai vulnerabile, statul dovedeste un anume paternalism, in dauna considerentelor de eficienta a pietei. De aceea, orice control exercitat asupra practicilor concurentiale neoneste trebuie sa ia in considerare atat interesele consumatorilor, cat si cele ale agentilor economici, incercand totodata sa armonizeze pozitiile diferitelor parti interesate (de ex., intre grupurile de consumatori cu interese diferite). In ceea ce priveste urmarirea si sanctionarea faptelor care induc in eroare consumatorii si a altor fapte neoneste, sistemele de drept nationale au dezvoltat in general cateva principii de actiune. Astfel, nu este necesara dovedirea intentiei de a induce in eroare sau insela; reprezentarile care nu sunt in sine neadevarate dar al caror efect general este de a induce in eroare, pot fi contestate; in cazul publicitatii, trebuie luata in considerare audienta careia i se adreseaza, si nu standardul clasic de om rezonabil; este suficient sa dovedesti capacitatea sau tendinta de a insela, fara a fi necesar sa dovedesti prejudiciul comis (aceste principii se abat de la solutiile traditionale din dreptul civil, dar numai asa se poate ajunge la un control eficient al faptelor de concurenta neloiala). Ca sub-ramura a dreptului concurentei, dreptul concurentei neloiale (ca si dreptul anti-monopol, de altfel) isi justifica autonomia datorita promovarii unui scop de ordine publica economica, si anume pastrarea jocului liber al concurentei. Din aceasta perspectiva, el se deosebeste de dreptul civil, deoarece conduce la inlaturarea (sau trecerea lor pe un plan secund) unor principii de baza ale acestuia (libertatea consimtamantului partilor, anularea sau modificarea in urma interventiei autoritatilor statului a unor clauze licite prin obiect si cauza la data incheierii lor, dar devenite ulterior ilicite datorita modificarii conditiile economice in raport cu cele initiale), atunci cand libertatea concurentei apare amenintata prin executarea unui contract. Se poate afirma astfel ca dreptul concurentei, ca drept special in raport cu dreptul civil, promoveaza o noua ordine publica economica, care se adauga ordinii publice traditionale.

Nu exista un drept exclusiv al comerciantului asupra propriei clientele. Atragerea acestei clientele de catre un alt comerciant este licita atat timp cat ea nu este acompaniata de acte de concurenta neloiala. Deturnarea clientelei este pana la un punct un rezultat al jocului cererii si ofertei, dar libertatea concurentei nu poate fi fara limite. Libertatea concurentei este un corolar al libertatii comertului. Libertatea comertului este o libertate fundamentala, care trebuie insa exercitata cu respectarea libertatii altora. In lipsa oricarui control, ar putea apare si dezvolta practici contrarea uzantelor comerciale cinstite, castigatorul luptei de concurenta nefiind cel mai bun, dar fiind in mod cert lipsit de scrupule. Cu alte cuvinte, prejudiciul concurential (transferul clientelei de la un agent economic la altul) este licit, dar numai daca sunt respectate uzantele comerciale loiale. Libertatea comertului implica libertatea pretului. Astfel, un comerciant nu savarseste un act de concurenta neloiala atat timp cat vinde produsele sale la un pret inferior celui al concurentilor, cu conditia ca acest pret sa nu fie derizoriu sau contrar uzantelor comertului. In dreptul francez, nu exista un fundament juridic special al concurentei neloiale. Nu exista o reglementare speciala a faptelor de concurenta neloiala. De aceea, se considera ca actiunea in concurenta neloiala- ca instrument prin care se asigura se respectarea concurentei loiale- este o actiune bazata pe raspunderea delictuala pentru fapta proprie (art. 1382-1383 C.civ.fr.). Acest fundament al actiunii in concurenta neloiala, chiar daca nu permite decat sanctionarea a posteriori (prin interventia instantie) a comportamentelor neloiale, este vazut ca un avantaj datorita supletii sale, articolele din C.civ. privind raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie putand fi folosite pentru a sanctiona o mare varietate de asemenea comportamente. Dar, doctrina si jurisprudenta franceza au stabilit in timp ca actiunea in concurenta neloiala are o sfera mai larga decat actiunea in raspundere civila delictuala, deoarece sanctiunile pentru savarsirea faptelor de concurenta neloiala nu urmaresc numai sa repare un prejudiciu, ele sunt in aceeasi masura preventive (pot avea drept obiect incetarea unui fapt care distorsioneaza artificial concurenta loiala), protejand victima impotriva deturnarii eventuale a propriei clientele. De asemenea, prejudiciul in materia concurentei neloiale are o anumita specificitate, fiind apreciat mai putin riguros decat in materie civila. Evolutia recenta a jurisprudentei franceze a fost in sensul de a recunoaste existenta unui prejudiciu in aceasta materie in lipsa oricarei pierderi de clientela. Astfel, a fost admisa actiunea unei soc.com. care nu avea clientela (s-a admis chiar si actiunea introdusa de o asociatie fara scop lucrativ, care desfasura o activitate profesionala) sau care nu avea clientela comuna cu autorul faptei. Notiunea de clientela comuna a autorului si victimei faptului de concurenta neloiala tinde sa fie inlocuita cu cea de clientela finala identica. In consecinta, s-a afirmat in doctrina

ca regulile concurentei neloiale protejeaza nu numai concurentii, dar si concurenta. S-a mai afirmat ca actiunea in concurenta neloiala are drept scop sa moralizeze relatiile intre profesionisti (comercianti), sa asigure respectarea unei anume morale profesionale, fiind o actiune de tip disciplinar si avand ca obiectiv principal sa asigure respectarea uzantelor profesionale. Astfel, actiunea in concurenta neloiala protejeaza nu numai concurentii direct lezati, dar si consumatorii. O asemenea abordare exista in sistemul german, olandez si cel belgian, care combina functia deontologica a actiunii in concurenta neloiala cu dreptul (interesul general) consumatorilor si utilizatorilor finali de a face uz de actiunea in concurenta neloiala pentru a obliga agentii economici sa isi respecte obligatiile deontologice. In consecinta, pot fi astfel sanctionate fapte care nu ar fi condamnabile intre concurenti. Alti autori, pornind de la observatia ca actiunea in concurenta neloiala este in principal de tip represiv si nu de tip indemnitar, considera totusi ca scopul actiunii nu este atat disciplinar, in sensul de a sanctiona incalcarea unor uzante profesioanle ale agentilor economici, ci este o actiune cu caracter represiv care ia in considerare o sfera mai larga de interese, atat interesul agentilor economici pentru a aavea un mediu concurential normal, cat si interesele consumatorilor. In consecinta, exista o distinctie intre caracterul disciplinar si cel represiv, distinctie care justifica introducerea actiunii in concurenta neloiala si de catre alte persoane decat agentii economici (in speta, consumatorii). Mai mult chiar, s-ar putea distinge intre caracterul represiv si cel indemnitar al actiunii, desi actiunea represiva are in multe cazuri si un caracter indemnitar (de ex., publicarea hotararii de condamnare intr-un ziar). Autorii italieni au propus un alt fundament al actiunii in concurenta neloiala, si anume protectia unui drept, si anume dreptul de proprietate asupra clientelei. Ideea a fost preluata in Franta si promovata de G. Ripert. In acest sens, s-a afirmat ca actiunea in concurenta neloiala recunoaste un drept privativ asupra unei valori concurentiale care nu este protejata printr-o lege speciala. Desigur, indepartand afirmatia cu privire la dreptul de proprietate asupra clientelei (in fond, comerciantul are un drept de proprietate cel mult asupra fondului de comert, fara ca aceasta sa presupuna insa si proprietatea asupra clientelei. Comerciantul are dreptul de a propune clientelei anume bunuri/ servicii, individualizandu-le ca fiind ale sale, dar nu are siguranta ca clientela va raspunde avansurilor sale. Cat priveste fundamentarea actiunii pe un drept privativ, nici acest lucru nu sar putea sustine, deoarece dreptul privativ presupune interdicitia oricarei concurente, in timp ce actiunea in concurenta neloiala exista tocmai pentru ca exista concurenta libera, in anumite limite. In timp ce drepturile privative sunt aparate in general prin actiunea in contrafacere (care presupune atingerea adusa acestor drepturi), incalcarile aduse concurentei asigura repararea unui prejudiciu cauzat printr-un act ilicit. Teoria a fost

abandonata de jurisprudenta, deoarece se baza pe ideea ca autorul si victima a o clientela comuna. In fine, exista si opinia conform careia fundamentul actiunii consta in sanctionarea unui fapt ilicit. Aceast fundamentare a actiunii este cea mai potrivita, fiind in concordanta cu caracterul ei de actiune in raspundere civila delictuala. Ilicitul consta in abuzul libertatii comertului care vine din partea agentului economic, si nu in incalcarea unei obligatii generale de a nu vatama pe altii (deoarece faptul de concurenta presupune prin definitie un prejudiciu adus concurentilor). Este insa vorba de o fapta ilicita pentru a carui existenta nu se cere un element intentional. Reglementari interne: - L 11/ 1991 diferentiaza faptele de concurenta neloiala in functie de gravitatea lor, ceea ce nu este prea rational (astfel, faptele de confuzie sunt considerate cele mai grave si sunt sanctionate penal, in timp ce alte fapte de concurenta neloiala sunt considerate contraventii si sanctionate cu amenda). L 11/ 1991 a transpus aproape ad-literam textele di Codul comercial Carol al II-lea, adoptat in 1938 dar care nu a intrat niciodata in vigoare. L 11/ 1991 enumera fapte de concurenta neloiala, dar enumerarea este exemplificativa . Pentru determinarea existentei unui fapt de concurenta neloiala (chiar si a unuia dintre cele enumerate in art. 4 si 5 ale L 11/ 1991), trebuie pornit intodeauna de la definitia generala a acestuia din art. 2 si anume faptul de concurenta neloiala este orice act sau fapt contrar uzantelor cinstite in activitatea comerciala (in sens larg). Dupa cum voi arata in continuare, de regula buna credinta a autorului faptei nu are inlatura raspunderea autorului faptei odata ce aceasta a fost savarsita. De unde rezulta ca toata arta este de a stabili care sunt uzantele cinstite incalcate de ag. ec. agresor (art. 4 si 5 nu fac decat sa prezinta o lista a unor asemenea fapte. In anumite situatii insa, chiar savarsirea uneia din faptele enumerate nu constituie o incalcare a unei uzante cinstite). Reglementari internationale: - Conventia de la Paris din 20.03.1883 pentru protectia proprietatii intelectuale (art. 10 bis) si Actul aditional de la Bruxelles din 1900. Romania a ratificat aceasta conventie prin L din 13.03.1924. Calificarea faptelor de concurenta neloiala (dupa Paul Roubier, Le droit de la propriete industrielle , tome I, Sirey 1952, p.504): I II confuzia in detrimentul concurentului lezat denigrarea in detrimentul concurentului lezat

III

actele de dezorganizare interna a intreprinderii concurente

IV mijloace de dezorganizare generala a pietei (acapararea agresiva a clientelei) Ripert, Roblot clasifica astfel: - denigrarea - confuzia - parazitismul economic - dezorganizarea concurentului Dupa cum s-a remarcat (P. Roubier, op.cit., p. 504), exista aproapte tot atatea clasificari ale faptelor de concurenta neloiala, cati autori sunt. Totusi, in Franta cel putin clasificarea lui Roubier a fost imbratisata de majoritatea docrtinei si a jurisprudentei, pana acolo incat s-a ajuns ca fapte care nu se incadreaza in una din cele 4 categorii, sa nu fie considerate fapte de concirenta neloiala. Nu ne vom ocupa aici de faptele de concurenta neloiala cu elemente de extraneitate (publicitatea mincinoasa trans-frontiera, dumpingul internationalde marfuri, subventiile la export, etc.), ci numai de faptele de concurenta neloiala desfasurate in cadrul unei piete relevante nationale. Legea nr.11/1990 defineste intr-un text general (art.1), ce este faptul de concurenta neloiala, iar in alte articole sunt furnizate exemple de asemenea fapte. Din acest punct de vedere, se asemenea cu legea germana (Gesetz gegen den unlauteren Wettbewerb, din 7 iunie 1909). Dupa cum sa demonstrat, tarile care au avut un concept legislativ atat de general asupra concurentei neloiale, au dezvoltat intial sistemul dreptului concurentei neloiale in scopul protejarii concurentilor, si numai ca efect secundar aplicarea legislatiei respective a dus si la protejarea altor agenti economici sau a consumatorilor. Ulterior, jurisprudenta si amendamentele aduse legislatiei initiale au condus la luarea in considerare, tot mai frecvent, in procesul de aplicare al legislatiei concurentei neloiale, si efectele actelor respective asupra unor agenti economici neconcurenti si a consumatorilor. In ceea ce priveste tarile care nu au avut in mod traditional conceptul de concurenta neloiala in dreptul lor privat, ele au adoptat dispozitii penale care sanctionau practicile care ducea in eroare sau erau neoneste (de ex., SUA, Australia si Canada). Principalul merit al unei clauze generale este ca permite ca legea sa fie aplicata si unor fapte nou aparute. Pe de alta parte, este de dorit ca legea sa sanctioneze (sa descrie)

si faptele de concurenta neloiala cele mai importante, pentru a oferi un anumit ghid de conduita agentilor economici si o anumita orientare instantelor.

Powered by http://www.referat.ro/ cel mai tare site cu referate