Suport de curs - Piața comunitară. Concurența vs.

Monopoluri

NOŢIUNEA CONCURENŢEI COMERCIALE

Definiție - Prin concurenţă se înţelege „confruntarea dintre agenţii economici1 cu activităţi

similare sau asemănătoare, exercitată în domeniile deschise pieţei, pentru câştigarea şi conservarea
clientelei, în scopul rentabilizării propriei întreprinderi.”
Acestei definiţii, voit simplificată de autorul său2 , opinăm că am putea adăuga că, desfăşurarea
confruntării dintre întreprinderi are loc pe o piaţă relevantă.

Semnificația
concurenței

Generică Economică Specifică

1.1 Semnificaţie generică

Prin concurenţă se înţelege:
 confruntare între tendinţe adverse care converg spre acelaşi scop;
 conflictul interuman în cadrul căruia fiecare persoană tinde la conservarea şi dezvoltarea
proprie;
 competiţie între interesele individuale şi colective, între drepturi şi obligaţii, între manifestări
altruiste şi egoiste.

1.2. Semnificaţie economică

În relaţiile de piaţă, concurenţa a fost privită iniţial ca factor decisiv care asigură, în mod
spontan, diviziunea muncii între întreprinderi, precum şi condiţiile normale ale producţiei, ale
schimburilor şi ale consumului de bunuri. În literatura juridică, concurenţei i se recunoaşte rolul de

1
În terminologia actuală utilizăm conceptul de întreprindere
2
Octavian Căpăţînă, „Dreptul concurenţei comerciale” – Partea Generală, Ediţia a II-a, Bucureşti, 1998.
 Suport de curs - Piața comunitară. Concurența vs. Monopoluri

„mână invizibilă” care, independent de orice intervenţie statală, realizează adaptarea cererii şi
ofertei, sub impulsul exclusiv al interesului individual, disciplinând prin ea însăşi, în mod natural,
întreaga activitate economică.
Se admite în prezent că, în esenţă, concurenţa defineşte pe de o parte, un anumit tip de
comportament al întreprinderilor, iar pe de altă parte, un mod specific de organizare a activităţii de
piaţă.
Comportamentul întreprinderilor are, în condiţiile concurenţei, caracter prin definiţie
individualist. Fiecare dintre ei îşi urmăreşte interesul propriu. Ţinta rivalităţii o constituie profitul
maxim, realizat prin captarea şi păstrarea clientelei. „Este o luptă dură, fără menajamente, în care
primează interesele economice ale fiecărui participant la piaţă”3.
Armele folosite pot fi oneste, de natură economică, precum scăderea preţului de vânzare,
reducerea costurilor de producţie, ridicarea calităţii bunurilor şi activităţii de prestări servicii,
lansarea de noi produse, organizarea mai eficientă a vânzărilor, reclama şi publicitatea.
Din păcate se recurge în acelaşi scop şi la mijloace neoneste, de natură extraeconomică.
Putem cita astfel furtul de informaţii sau răspândire de insinuări false pe seama rivalilor de pe piaţă,
mergând până la denigrare. Se practică de asemenea cumpărarea de salariaţi ai concurenţilor spre a
fi utilizaţi în interes propriu ori atragerea pe căi incorecte a unor surse de sponsorizare. Nu se exclud
nici demersuri agresive, urmărind falimentarea sau eliminarea temporară de pe piaţă a concurenţilor.
Comportamentul competiţional pe care Dreptul înţelege să-l promoveze, este inconciliabil
cu modalităţile patologice ale concurenţei, în principal cu formele ei atât monopoliste cât şi neloiale.
Organizarea pieţei în sistemul concurenţial presupune cu necesitate independenţa şi
descentralizarea activităţii de producţie, de distribuţie şi de consum. Iniţiativa privată individuală
trebuie să se exercite fără constrângeri sau limitări de ordin administrativ. Sub un alt aspect, o
condiţie de bază o constituie proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie.
1.3. Semnificaţia specifică
Prin concurenţă se înţelege lupta pentru dobândirea şi menţinerea clientelei sau, cu referire
explicită şi la subiectele de drept în cauză, rivalitatea dintre întreprinderi în căutarea şi păstrarea
clientelei.
OCDE defineşte concurenţa ca „situaţia de pe o piaţă, în care firme sau vânzători se luptă în
mod independent pentru a câştiga clientela cumpărătorilor, în scopul de a atinge un obiectiv
economic, de exemplu, profituri, vânzări şi/sau împărţirea pieţei. În acest context, concurenţa este

3
Gh. Crețoiu, V. Cornescu, I. Bucur, Economia politică, București, 1995, p.108
 Suport de curs - Piața comunitară. Concurența vs. Monopoluri

adesea echivalentă cu rivalitatea. Această rivalitate poate să se refere la preţuri, calitate, servicii sau
combinaţii ale acestor sau altor factori , pe care clienţii îi preţuiesc”4

Modalităţile concurenţei

1. Concurenţa perfectă

Acest model teoretic are la bază teza care recunoaşte competiţiei comerciale valoarea de
scop de sine stătător, de care depinde însăşi existenţa libertăţii comerciale. Se caracterizează prin:
Atomicitatea pieţei – presupune existenţa unui număr suficient de mare de vânzători şi de
cumpărători, persoane fizice sau juridice, între care se schimbă cantităţi mici de mărfuri, acţionează
în mod independent, şi nici unul nu poate influenţa semnificativ preţul unui anumit produs.
Omogenitatea mărfurilor sau serviciilor comercializate de intreprinderi pe o anumită piaţă
relevantă rezultă din similitudinea calitativă a produselor. În condiţii de omogenitate, criteriul
principal de achiziţie a unui produs este reprezentat de preţul acestuia.
Transparenţa este o condiţie a concurenţei perfecte care presupune posibilitatea
cumpărătorilor de a avea acces direct şi complet la orice date despre produsul intenţionat a fi
cumpărat, precum şi despre preţul acestuia.
Pluralitatea de opţiuni reprezintă o consecinţă normală a existenţei atomicităţii şi
omogenităţii pieţei precum şi a existenţei unui flux informaţional complet cu privire la mărfuri, flux
ce caracterizează această piaţă. Pe o piaţă caracterizat de o concurenţă perfectă cumpărătorii au
posibilităţi nelimitate de alegere a mărfurilor ofertate la vânzare de producători, la preţuri relativ
egale.
Mobilitatea factorilor de producţie constă în posibilitatea întreprinderilor şi a capitalului
pe care îl deţin de a se conforma cu promptitudine, din proprie iniţiativă, evoluţiei conjuncturale a
pieţei. În măsura în care o anumită ramură economică devine nerentabilă, din cauza creşterii
excesive a numărului de competitori, cei lezaţi îşi pot schimba profilul activităţii, îndreptându-şi
capitalul şi eforturile spre un sector deficitar, unde se întrevăd debuşee de desfacere încă
neacoperite. Prin atare migraţii de la o branşă la alta, determinate de scopul câştigului maxim, se
realizează pe de-o parte repartizarea optimală a resurselor între diferitele domenii ale producţiei, iar
pe de altă parte o ajustare adecvată a nivelului ofertei, în corelare cu volumul cererii.
Neintervenţia statului echivalează cu libertatea concurenţei. Aceasta încetează să mai fie
perfectă, de îndată ce, prin măsuri administrative, i se aduc restrângeri. Rolul statului, pe piaţă, nu

4
R.S. Khemani, D.M. Shapiro, Glossaire d`economie industrielle et de droit de la concurrence, Paris, 1995, p.23
 Suport de curs - Piața comunitară. Concurența vs. Monopoluri

poate consta potrivit concepţiei în discuţie, decât în asigurarea condiţiilor optime pentru acţiunea
spontană a competiţiei economice.
Modalitatea concurenţei pure şi perfecte a fost criticată de oponenţii tezei sus-menţionate,
arătându-se că într-o economie modernă elementele de bază ale acesteia nu pot fi reunite.
Astfel, atomicitatea cunoaşte fenomenul de regres ca efect al concentrării întreprinderilor,
omogenitatea produselor manufacturate se diferenţiază tot mai mult; transparenţa este asigurată
numai prin afişarea preţurilor ceea ce reprezintă o informare insuficientă mai ales în ceea ce priveşte
obiectele tehnice.
Mobilitatea factorilor de producţie este şi ea contrazisă de realitate, reconvertirea unei
întreprinderi – şi mai ales a unei uzine – recalificarea personalului implică cheltuieli considerabile,
foarte greu de suportat.
Tot astfel intervenţia statului în economie nu poate fi exclusă, fără riscul unei perturbări
sociale.
În sfârşit, concurenţei pure şi perfecte i se impută faptul că eliminând posibilitatea exploatării
pe o piaţă suficient de extinsă a produselor realizate fără a fi contracarată de competitori, precum şi
profitul de care beneficiază pe piaţă anumiţi agenţi economici are în sine o influenţă defavorabilă
dezvoltării activităţilor economice de vârf, care presupun cu necesitate investiţii masive
nerealizabile în condiţiile concurenţei pure şi perfecte.
Regresul atomicităţii ca efect al concentrării întreprinderilor
Între factorii destabilizatori ai concurenţei perfecte, poziţia centrală o deţine concentrarea
întreprinderilor, fenomen natural – de ordin tehnic, organizatoric, comercial sau financiar – care
determină în primul rând dispariţia treptată a atomicităţii pieţei.
Din punct de vedere economic, procesul de concentrare se poate realiza pe trei căi diferite:
a. concentrarea orizontală – care intervine între unităţi concurente cu profil similar care
procedează la coordonarea activităţilor specifice;
b. concentrarea verticală – dintre întreprinderi situate pe trepte diferite pe filiera de
producţie sau de distribuţie de mărfuri, servicii sau lucrări, reunirea are loc între fabricanţi, grosişti,
intermediari şi detailişti care se grupează într-o singură întreprindere polifuncţională;
c. concentrarea conglomerală – care pune laolaltă activităţi economice diferite, fără
conexiune între ele, cu singurul scop de a spori rentabilitate.
Tehnicile judiciare care pot fi utilizate pentru realizarea formelor de concentrare menţionate
includ îndeosebi cumpărarea de acţiuni sau de părţi sociale, cât şi subscrieri la majorarea capitalului
nominal al societăţii cu care se urmăreşte asocierea. Procedura de fuziune propriu-zisă este mai rar
folosită, din cauza complicaţiilor juridice.
 Suport de curs - Piața comunitară. Concurența vs. Monopoluri

O altă modalitate frecvent practicată o constituie înfiinţarea de filiale şi sucursale atât în ţara
de sediu cât şi în străinătate.
Ca efect al evoluţiei arătate, piaţa atomistică dobândeşte caracter de oligopol (număr restrâns
de vânzători) şi de oligopson (număr restrâns de cumpărători). Sunt mutaţii care prefigurează în linii
mari concurenţa eficientă, cunoscută în genere sub denumirea de concurenţă suficientă.
2. Concurenţa eficientă 5
Reprezintă modelul teoretic considerat a reflecta un tip de competiţie ce corespunde însăşi
condiţiilor impuse de Tratatul de la Roma.6
Concurenţa eficientă se caracterizează prin trei factori distinctivi:
֎ acces liber pe piaţă
Lipsa obstacolelor artificiale face să nu prezinte relevanţă numărul întreprinderilor aflate în
competiţie.
În esenţă, concurenţa eficientă tolerează oligopolul şi oligopsonul, dar nu se conciliază cu
monopolul sau monopsonul.
Analizând problema liberului acces pe piaţă analistul american Porter7 a susţinut că există şapte
surse majore pentru barierele de intrare.
1.- Economiile de scară –
Reducerile de cost pe care acestea şi le permit ca urmare a volumului mare de producţie au ca
efect obligarea noului intrat pe piaţă la o investiţie iniţială foarte mare pentru a putea obţine costuri
de producţie unitare reduse şi în consecinţă profit.
2.- Diferenţierea produsului.
Brevetarea produselor, cunoaşterea clientelei şi utilizarea mărcilor comerciale de companiile
stabilite de mult pe piaţă obligă nou veniţii pe piaţă fie să aştepte un timp îndelungat până să fie
cunoscuţi şi să acapareze clientela, fie la investiţii iniţiale mari.
3.- Nevoile de fonduri şi riscurile alocării acestora.
4.- Costurile de reorientare a clientelei către produsul noului intrat pe piaţă, aspect aflat în
strânsă corelaţie cu reacţia foarte posibilă a celorlalţi producători deja aflaţi pe piaţa geografică a
produsului, care vor acţiona în sensul îmbunătăţirii calităţii cu reducerea concomitentă a preţului.

5
Denumită şi „concurenţă suficientă” (workable competition) sau „concurenţă practicabilă”.
6
În acest sens, prin Decizia din 25 octombrie 1977 în litigiul Metro versus Saba, Curtea de Justiţie a Comunităţilor
Europene a decis că art. 85 din Tratat „implică existenţa pe piaţă a unei concurenţe eficiente (workable
competition) adică nivelul de concurenţă necesar pentru a fi respectate exigenţele fundamentale şi a fi atinse
obiectivele Tratatului”.
7
Porter, M.E. (1980), Competitive Advantage, The Free Press, New York.
 Suport de curs - Piața comunitară. Concurența vs. Monopoluri

5.- Accesul la canalele de distribuţie – dificultatea poate exista în cazurile în care reţelele de
distribuţie sunt deţinute sau se află în conexiune cu actorii deja existenţi pe piaţă.
6.- Dezavantaje de cost fără legătură cu economiile de scară rezultate în procesul de acaparare
a unui segment de piaţă, din faptul că firmele deja consacrate cunosc piaţa beneficiază de încrederea
principalilor cumpărători au investit în infrastructura pentru servicii pentru clienţi şi dispun de
experienţă profesională.
7.- Politica guvernului – din raţiuni de echilibru a economiei statele au adoptat legi care să
protejeze companiile şi ramurile caz în care pătrunderea pe o piaţă, de exemplu dominată de un
monopol natural este aproape imposibilă.
֎ libertate de acţiune pe piaţă a agenţilor economici, fiecare stabilind în mod
arbitrar propria politică în raport cu ceilalţi concurenţi şi consumatori.
֎ utilizatorii şi consumatorii trebuie să beneficieze de un grad satisfăcător de
libertate în alegerea furnizorului şi mărfii dorite.
Evaluarea componentelor concurenţei comerciale şi natura rezultantă a acesteia flexibilă şi
adaptabilă oricărei pieţe a obligat autorii la identificarea criteriilor necesare pentru determinarea
intensităţii competiţiei, delimitarea acesteia de monopol şi de monopson şi atestarea existenţei unei
concurenţe eficiente pe o anumită piaţă relevantă.
Astfel, au fost luate în considerare unele criterii de structură, precum dimensiunile pieţei şi gradul
de desfacere al acesteia, numărul şi nivelul de concentrare a întreprinderilor în raport cu dezvoltarea
tehnologică, ritmurile medii ale producţiei pe categorii de mărfuri.
Un alt instrument de măsură a concurenţei eficiente îl constituie comportamentul agenţilor
economici în raporturile lor reciproce, în cadrul pieţei respective. Aprecierea ia în calcul gradul de
onestitate, de corectitudine, de bună credinţă sau de agresivitate a politicii pe care fiecare dintre ei
o urmează.
Un al treilea criteriu – de rezultat – ţine seama de rezultatele obţinute de către competitori.
Din acest punct de vedere interesează efectul pe care acţiunile desfăşurate pe piaţă îl au asupra
profitului. Un profit rezonabil indică concordanţa cu exigenţele unei concurenţe eficiente, în timp
ce un profit excesiv denotă că parametrii normali au fost transgresaţi.

Linkuri de referință pentru aprofundare:

Concurenţă - EUR-Lex (europa.eu)
Setul de Instrumente pentru Evaluarea Concurenţei - Volumul I: Principiile de evaluare a
concurenţei (oecd.org)
Consiliul Concurenţei (consiliulconcurentei.ro)
Competition - OECD