COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI IN ECONOMIA DE PIATA

1. Sistemul nevoilor si resurselor economice. Raritatea si alegerea in economie

Studiul comportamentului agentilor economici in conditiile in care nevoile sunt nelimitate
iar resursele economice necesare producerii de bunuri si servicii au un caracter limitat, constituie
unul din domeniile importante abordate de stiinta economica.
Nevoile umane reprezinta impulsul initial si fundamental al activitatii economice si punctul
de cercetare al economiei ca sistem real (ansamblul de activitati economice). Multitudinea si
continua diversificare a nevoilor economice impun gruparea lor dupa anumite criterii (frecventa
aparitiei, natura bunurilor folosite, nivelul la care se manifesta etc) pentru formularea unor concluzii
cu privire la comportamentul subiectilor economici.
Multitudinea nevoilor economice face sa se vorbeasca de un sistem de nevoi care este
dinamic si nelimitat, aspecte aflate sub influenta nivelului de dezvoltare economica a unei economii
(conditia obiectiva) si a nivelului de dezvoltare a individului (conditia subiectiva).
Forma de manifestare constienta a nevoilor economice o reprezinta interesele economice
care se regasesc la nivel de individ, grup si societate.
Satisfacerea nevoilor economice se face cu ajutorul resurselor economice care constituie
suportul consumului si ele manifestand o anumita diversificare, insa inferioara sistemului de nevoi.
Rezultatul utilizarii resurselor economice in procesul de productie il reprezinta bunurile si serviciile
pentru productie (consum productiv) si pentru consum (consum final).
Analiza in dinamica a nevoilor si resurselor economice evidentiaza un decalaj permanent si
in continua crestere in sensul ca volumul si structura resurselor economice se modifica mai incet in
raport cu volumul si structura nevoilor. Esenta acestui fenomen economic este exprimata de "legea
raritatii resurselor", lege economica obiectiva care obliga subiectii economici la rationalitate.
Manifestarea legii raritatii obliga la o activitate creativa, adica de alegere dintre multiple
alternative de folosire a resurselor rare, pe cea care permite obtinerea de bunuri si servicii in
cantitatea, structura si calitatea necesara satisfacerii nevoilor la cel mai inalt grad posibil.
Rezolvarea legii raritatii consta in a da raspunsuri la o serie de intrebari care se constituie in
probleme economice fundamentale:
ce trebuie produs?
cat trebuie produs?
cum trebuie produs?
cine este destinatarul produsului?
Folosirea unor resurse economice (resurse materiale, resurse umane, resurse financiare,
resurse informationale, resurse manageriale etc) pentru producerea unui bun sau serviciu reduce
disponibilitatea acestora pentru producerea altor bunuri sau servicii. Din aceasta idee rezulta o alta
1lege economica obiectiva a activitatii economice: folosirea resurselor economice presupune
totdeauna un cost care are doua forme de manifestare:
un cost monetar prin care se intelege suma de bani necesara obtinerii unui bun sau serviciu.
un cost de oportunitate care reprezinta valoarea alternativa la care se renunta atunci cand se
alege o alta varianta. In teoria alegerii economice alternativa sacrificata este considerata cea
mai buna alternativa disponibila.
Raritatea resurselor economice impune asadar alegerea, problema care se poate rezolva prin
procedee statistico-matematice, modele de analiza economica, modelare matematica.
2. Cererea de bunuri si servicii in economia de piata contemporana
Bunurile reprezinta elemente materiale (din natura sau create) care intra intr-o relatie
determinata cu nevoile umane. In cadrul acestora un loc aparte il reprezinta bunurile materiale
create numite si bunuri economice.
Producerea bunurilor economice reprezinta scopul organizarii oricarei activitati economice.
Ele circula de la producator la consumator prin intermediul actului de vanzare-cumparare in virtutea
caruia devin marfuri. O marfa este caracterizata de doi factori: este utila in consum, adica satisface
o trebuinta si are o valoare economica.
Utilitatea (valoarea de intrebuintare) reprezinta latura calitativa a marfurilor care le
diferentiaza unele de altele iar valoarea reprezinta latura cantitativa comuna tuturor marfurilor care
face ca acestea sa se schimbe pe piata.
Utilitatea unui bun este data de totalitatea proprietatilor naturale, fizice si chimice existente
in corpul material al bunului respectiv. Prin intermediul acestor proprietati bunul satisface nevoia in
consum.
Valoarea economica este al doilea factor al marfii, marimea acesteia fiind data de cantitatea
totala de munca consumata pentru producerea bunului respectiv.
M = (C + S) + P
Cp = C + S
Vnc = S + P
in care:
M valoarea marfii (expresia baneasca a valorii reprezinta pretul)
C cheltuieli materiale de productie
S cheltuieli salariale
P profitul
Cp cost de productie
Vnc valoare nou creata

Pe piata valoarea se manifesta sub forma valorii de schimb definita ca raport cantitativ in
care o marfa se schimba cu alta.
X marfa A = Y marfa B
Consumatorul reprezinta principala unitate de consum sau de cerere. Daca productia are ca
scop satisfacerea nevoilor oamenilor atunci cererea trebuie sa fie ideea fundamentala a economiei.
Cererea este numai o parte a nevoii sociale satisfacute de puterea de cumparare a membrilor
societatii. Ea se prezinta ca cerere individuala si ca cerere totala (cererea pietei). Cererea individuala
reprezinta cantitatea dintr-un anumit bun care poate fi cumparata de un consumator intr-o perioada
determinata de timp si la un pret unitar dat.
Cererea pietei pentru un bun se obtine prin insumarea cererilor individuale pentru bunul
respectiv.
Pretul unitar este esential in orice discutie despre cerere si de comportament al
consumatorului pentru ca marimea si dinamica sa influenteaza marimea si dinamica cererii. Relatia
de cauzalitate dintre pretul unitar (variabila independenta) si cerere (variabila dependenta) este
exprimata de "legea cererii", lege economica obiectiva si prima lege a "legii cererii si ofertei".
Pe baza analizei comportamentului de cumprare al consumatorilor, productorii i comercianii vor
trebui s in seama de:
- reacia consumatorului la strategia de marketing a firmei, care are impact asupra succesului
acesteia pe pia;
- mixul de marketing al firmei, care trebuie s satisfac consumatorii;
- posibilitatea de a prevedea modul n care consumatorii vor rspunde la strategiile firmei;
- costul ridicat al acestei cercetri, dificultatea realizrii ei i riscul de a obine informaii
incorecte.