Raritatea si alegerea.

Costul de oportunitate.
Caracterul limitat al resurselor, raritatea acestora, pune intotdeauna problema
alternativelor de utilizare a lor.
Din multiplele alternative de folosire a resurselor rare, oamenii sunt obligati sa
aleaga pe aceea care permite, la un moment dat, obtinerea unei cantitati cat
mai mari de bunuri de o calitate corespunzatoare, astfel incat sa sigure
satisfacerea in conditii superioare a nevoilor.
Rezulta ca raritatea resurselor impune si presupune alegerea, iar aceasta ii
costa pe oameni.
Costul unei alegeri reprezinta valoarea alternativelor la care s-a renuntat,
respectiv, ceea ce pierde individul sau/si colectivitatea prin alegerea facuta.
De aceea, orice alegere presupune evaluarea atat a ceea ce se castiga in
cazul ei, cat si a ceea ce se pierde.
Definitie: Costul de oportunitate (al alegerii, costul alternativ sau costul
oportun) consta in valoarea (costul) bunurilor alternative sacrificate
pentru a alege un anume bun spre a fi produs sau consumat; este
costul (valoarea) unei activitati masurate in termenii celei mai bune
alternative sacrificate.
Cazul
1.
2.
3.

4.

Decizia economica
Producerea bunului X

Efectul deciziei economice

Renuntarea la producerea
bunului Y
Satisfacerea dorintei A
Renuntarea la satisfacerea
dorintei B
Cresterea cantitatii bunului X, in situatia in Reducerea
cantitatii
care resursele economice disponibile sunt obtinute dun bunul Y
utilizate pentru producerea bunurilor X si Y
Cresterea gradului de satisfacere a dorintei Reducerea
gradului
A, in cazul in care venitul disponibil este desatisfacere a dorintei B
folosit pentru satisfacerea dorintelor A si B

In fiecare din cele 4 cazuri, efectul deciziei reprezinta Costul economic real al
alegerii (costul alternativ, oportun sau de oportunitate); acesta masoara
castigul obtinut prin pierderea pe care o presupune respectiva alegere (este
un cost relativ pentru ca nu exprima o marime absoluta, ci una masurata
prin raportare la o alta).
De exemplu:
Cazul 1-3 (tabelul de mai sus): presupunem ca, la un volum dat de resurse,
se pot obtine 2 unitati din bunul X si 2 unitati din bunul Y. Decizia de a obtine 4
bunuri X presupune renuntarea la 2 bunuri Y, ceea ce inseamna ca nivelul
costului de oportunitate al unui bun X este egal cu o unitate de bunY.
Cazul 2-4 (tabelul de mai sus): presupunem ca un consumator dispune de un
venit de 1000 u.m. cu care poate cumpara 2 bunuri X sau 4 bunuri Y. Daca

decide sa cumpere 4 bunuri Y, atunci costul de oportunitate al unei unitati de

bun Y este egal cu 1/2 din bunul X.
Calcularea costului de oportunitate se face astfel:
- se determina cresterea cantitatii (produse sau consumate) bunului X : X
- se determina reducerea cantitatii bunului Y: - Y
- se raporteaza cantitatea din bunul la care se renunta la cantitatea castigata:
- Y / X
Deci, Costul de oportunitate se calculeaza dupa formula:
Cop(al bunului X) = - ( Y) / (X)
Daca exprimarea se face in unitati monetare, atunci:
Cop(al bunului X) = - ( Y) / (X) Py
(Deoarece Y este intotdeauna negativ, se adauga semnul minus in fata
raportului pentru a opera cu numere pozitive)
Exemplu pentru a ilustra costul de oportunitate al consumului:
Variante
combinari

de

I
II
III
IV
V
VI

Bunul a

Bunul b

5 buc.
4
3
2
1
0

0 buc.
1
2
3
4
5

Daca presupunem venitul de 1000 u.m., pretul bunului a = 200, iar pretul
bunului b = 200, atunci costul de oportunitate al unui bun b este egal cu 1a,
sau este egal cu 200 u.m.
6

Bunul a

II
III

IV

2
1

V
VI

0
0

3
Bunul b

De regula, costul de oportunitate al consumului unui bun este mai mare decat
pretul sau de piata, diferenta fiind costul tranzactiei; acesta include toate
cheltuielile directe si indirecte, explicite si implicite, efectuate cu ocazia
tranzactionarii unui bun, cu exceptia pretului de piata al respectivului bun.
Definitie: Costul tranzactiei unui bun este egal cu suma tutror costurilor care
nu sunt incluse in pretul de piata al bunului respectiv, este, deci,
diferenta intre costul de oportunitate si pretul pietei acelui bun.
Costul tranzactiei include:
- costul asteptarii pretul platit pentru amanarea achizitionarii respectivului
bun si a satisfactiei pe care o aduce consumul lui;
- costul deplasarii cheltuielile ocazionate de transportul, manipularea,
asamblarea respectivului bun sau serviciu;
- costul informarii/informatiilor cheltuielile presupuse de obtinerea
informatiilor privind calitatea si pretul produselor similare,
spre a fi comparate cu pretul si calitatea bunului ce se
doreste a fi achizitionat;
- costul deciziei efortul, timpul, alte resurse angajate in procesul luarii
deciziei, plus asumarea riscului pe care orice decizie il
presupune.
Privita din perspectiva alegerii, rationalitatea inseamna capacitatea oamenilor
de a-si stabili obiectivele si de a actiona intr-o asemenea maniera incat sa
realizeze aceste obiective in conditii de eficienta maxima; ea reflecta procesul
maximizarii efectelor actiunii umane in contextul cheltuirii unui anumit efort,
deci, obtinerea unui rezultat maxim din alegerea facuta.
Avand in vedere caracterul limitat al resurselor, faptul ca alegerea implica
intotdeauna costuri si se bazeaza pe principiul rationalitatii, rezulta ca
economia ca activitate practica si stiinta economica se organizeaza in
jurul unei probleme fundamentale, si anume: in toate deciziile lor economice
oamenii se opresc la acele alternative prin care cred si spera ca obtin castigul
net maxim.
Alegerea dintre alternativele posibile are insa si unele consecinte sociale.
Deci, pentru ca o alegere sa poata fi apreciata ca rationala, agentii economici
trebuie sa tina seama de risipa (eventuala) de resurse rare si scumpe, de
inechitatile pe care le poate provoca respectiva alegere, de efectele poluante
ale unor productii considerate rentabile economic etc.
Pentru a gasi alegerea rationala, trebuie luat intotdeauna in considerare
decalajul inevitabil intre dezirabil si posibil.
Indiferent de felul operatiunii economice desfasurate, principiul decalajului
intre dezirabil si posibil impune fie cautarea maximizarii utilitatii (satisfactia,
plecerea de a trai, productivitatea, rentabilitatea, remuneratia etc.), fie
minimizarea efortului (intrari de factori, renuntari, costuri, disponibilitati banesti
plasate etc.)

Orice act economic implica anumite procese decizionale, atat in cheltuirea

veniturilor banesti de catre consumatori (in procesul de consum), cat si in
procesul de utilizare a resurselor economice (in procesul de productie) de
catre producatori.
Chiar si cele mai bune decizii presupun/orice decizie economica presupune
incertitudinea si riscul:
- certitudinea se refera la situatia in care o anumita decizie are un rezultat
indubitabil;
- inceritudinea si riscul presupun existenta mai multor rezultate posibile ale
unei decizii, probabilitatea aparitiei fiecarui rezultat fiind necunoscuta in
conditii de incertitudine, si (doar) previzibila in conditii de risc.
Incertitudinea exprima o stare de nesiguranta cu privire la viitor.
Nesiguranta economica are ca sursa fie caracterul obiectiv impredictibil
al unui proces economic, fie caracterul incomplet, aproximativ al
informatiilor existente/detinute la un moment dat.
Riscul se caracterizeaza prin posibilitatea descrierii unei legi de
probabilitate pentru rezultatele scontate, aceste rezultate putand fi insa
alterate/modificate/anulate
datorita
interventiei
unor
factori
imprevizibili uneori, aleatori a caror probabilitate este, la randul ei,
calculabila,
(Probabilitatea exprima in ce masura este posibila producerea unui
anumit eveniment in conditii bine determinate; masoara sansa
producerii unui eveniment posibil).
Riscul si probabilitatea se pot interpreta atat obiectiv, cat si subiectiv:
- obiectiv prin date statistice colectate in timp si interpretate stiintific,
estimari etc.;
- subiectiv prin interpretari subiective, personale, ale datelor si
estimarilor; probabilitatea subiectiva si, respectiv, aprecierea subiectiva
a riscului poarta amprenta personalitatii fiecarui individ, reflecta
mentalitatile sale, particularitatile psiho-temperamentale, educatia, dar
si masura in care individul se bazeaza in luarea deciziilor pe intuitie
sau, dimpotriva, pe observatii si analize minutioase.
Tipuri de risc:
La nivel microeconomic:
- Riscul pur: descrie un risc accidental, neintentionat (se refera doar la
probabilitatea agentilor economici de a pierde intr-o actiune data);
costul natural si financiar al acestui risc poate fi prevazut, de unde si
posibilitatea de asigurare fata de el. Riscul pur este susceptibil de a
aduce profit: cel care isi asuma riscul se asteapta ca profitul sa creasca
cu o suma corespunzatoare riscului asumat, numita premiu pentru risc.
- Riscul speculativ: acela in care agentul economic are atat
posibilitatea de a pierde, cat si posibilitatea de a castiga ( asigurarea
fata de el este este mai dificila).
- Riscul de neplata: apare in conditiile unei firme susceptibile de a da
faliment. In aceste conditii, profitul scontat de catre investitorul de
capital trebuie sa includa un premiu suficient pentru a acoperi riscul de
faliment.
- Riscul de/pentru inovatie: conduce la obtinerea asa-numitului profit
inovational, adica un profit suplimentar care sa il raplateasca pe
inovator in caz de reusita.

La nivel macroeconomic:
- Riscul social: este cel provocat de evenimente sociale majore cu
puternic potential perturbator in viata oamenilor (de exemplu, somajul).
- Riscul politic: este determinat de evenimente politice majore (de
exemplu, razboiul).
- Riscul economic: este determinat de dezechilibre macroeconomice
mai importante (de exemplu, inflatia)
- Riscul de tara: se manifesta la nivelul e onomiei mondiale si este
riscul asociat imprumutului sau altor operatii financiare practicate de
institutiile de credit internationale.
In conditiile economiei de piata (libertatii de actiune a agentilor economici si
concurentei), incertitudinea si riscul sunt caracteristici permanente ale
mediului economic.

Curba (frontiera) posibilitatilor de productei.

Eficienta economica
Conceptul de cost de oportunitate are o importanta deosebita in procesul
alocarii resurselor.
Curba (frontiera) posibilitatilor de productie ilustreaza relatia dintre raritatea
resurselor, costul de oportunitate si decizia economica. Prin acest instrument
sunt puse in evidenta combinatiile posibile de producere a doua bunuri prin
folosirea integrala si eficienta a resurselor disponibile la un moment dat.
Exemplu:
O suprafata de teren poate fi cultivata cu grau si/sau cu porumb.
Pretul tonei de grau este egal cu cel al tonei de porumb, respectiv, 100 u.m.
Combinatiile posibile ale celor doua culturi sunt urmatoarele:
Variante de
combinare
A
B
C
D

Grau
( bun x)
0
6
8
10

Porumb
(bun y)
20
14
10
0

In varianta B, costul de oportunitate al unei tone de grau este egal cu o tona

de porumb (se renunta la 6 tone de porumb pentru a produce 6 tone de grau).
Rezulta ca :
Cop(grau) = - (- 6 tone porumb) / 6 tone grau = 1 tona porumb
In expresie valorica:
Cop = - (-6 tone porumb) / 6 tone grau 100 u.m. = 100 u.m.
Daca se alege varianta C, atunci costul de oportunitate al unei tone de grau
este egal cu 2 tone de porumb, deoarece se renunta la 4 tone de porumb si

Porumb

se obtin in plus 2 tone de grau; in acest caz, costul de oportunitate este de

200 u.m.:
Cop = - (-y) / x = - (-4) / 2 = 2 tone porumb 100 u.m. = 200 u.m.

22
20
18
16
14
12
10
8
6
4
2
0

B
C

D
0

10

12

Grau

Analiza graficului curbei (frontierei) posibilitatilor de productie pune in evidenta

urmatoarele concluzii:
- resursele economice disponibile sunt utilizate in cel mai inalt grad posibil la
orice punct de pe curba (frontiera);
- resursele economice sunt utilizate eficient in cadrul oricarei variante
reprezentata de un punct de pe curba (frontiera);
- orice punct din afara curbei nu poate fi atins fara cresterea volumului
resurselor, fara cresterea gradului lor de utilizare sau a nivelului eficientei;
altfel spus, pe termen lung, economia poate produce o cantitate mai mare din
ambele bunuri numai prin progres tehnic, prin investitii, prin sporirea cantitatii
resurselor disponibile;
Cresterea eficientei in productia
bunului x

Cresterea eficientei in
productia bunului y

120

80

bunul y

bunul y

100

60
40
20
0
0

50

100
bunul x

150

200

160
140
120
100
80
60
40
20
0
0

50

100
bunul x

150

Cresterea eficientei in productia

bunurilor x si y

bunul y

150
100
50
0
0

50

100

150

bunul x

- resursele economice sunt partial si/sau ineficient utilizate in orice varianta

reprezentata de un punct din interiorul curbei;
- pe masura ce cantitatea produsa dintr-un anumit bun creste, costul de
oportunitate al unei unitati din acest bun are tendinta de crestere; acest
fenomen formeaza continutul legii cresterii costurilor relative.
Sensul negativ al curbei reflecta caracterul limitat al resurselor. Panta curbei
posibilitatilor de productie este intotdeauna negativa datorita caracterului
limitat al resurselor.
Variantele de combinare aflate pe curba posibilitatilor de productie ilustreaza
situatii de utilizare eficienta a resurselor.
Eficienta utilizarii resurselor presupune productii maxime la un nivel dat al
costurilor sau cheltuieli minime la un volum dat al productiei.
Eficienta alocarii resurselor presupune satisfactie maxima din utilizarea unui
anumit volum de resurse sau castig net maxim, iar aceasta se realizeaza
numai intr-o anumita varianta de combinare de pe curba.
Eficienta alocarii presupune eficienta utilizarii.
Eficienta economica presupune eficienta utilizarii si eficienta alocarii .
Productia unei firme este eficienta atunci cand realizarea unei cantitati
suplimentare dintr-un anumit bun nu este posibila fara renuntarea la
producerea unei anumite cantitati dintr-un alt bun in aceasta situatie, ea se
afla intr-una din variantele posibile de pe curba.
Atunci cand cresterea productiei unui bun (fara nici o modificarea in
conditiile productiei acelui bun) nu implica scaderea productiei altui bun, firma
se afla in situatie de ineficienta reprezentat de un punct din interiorul curbei.
Cresterea eficientei, in primul rand pe baza introducerii unor noi tehnologii,
mai avansate, determina deplasarea curbei posibilitatilor de productie spre
dreapta. (vezi graficele).

Cresterea eficientei sistemului economic, in ansamblul sau, presupune in mod

necesar adancirea specializarii factorilor de productie/productiei cu efectul
sau, extinderea schimburilor.
Adancirea specializarii trebuie insa sa se desfasoare in concordanta cu legea
avantajului comparativ: productia obtinuta este maxima/eficienta economica
atinge cel mai ridicat nivel in conditiile date atunci cand factorul de productie
este specializat in acel domeniu in care are cel mai mare avantaj comparativ
sau cel mai mic dezavantaj comparativ ( avantaj comparativ = un avantaj
determinat prin compararea cu avantajul rezultat dintr-o alta specializare/
utilizare a factorului respectiv).
Teoria avantajului relativ (comparativ) a fost sugerata de A. Smith si
fundamentata de D. Ricardo pe exemplul specializarii internationale.
Conform teoriei, un agent economic obtine un avantaj comparativ/relativ in
raport cu altii daca obtine un anumit bun cu un cost de oportunitate mai mic in
raport cu al celorlalti.
Exemplu:
Presupunem ca intr-o comunitate exista 3 grupe de producatori A, B, C, care dispun de resursele RA, RB, RC, egale ca marime si identice ca
structura.
Datorita abilitatilor proprii, fiecare din acesti producatori ar putea obtine
bunurile x si y dupa cum urmeaza:
Producatorul A: 10x sau 5y sau orice combinatie liniara intermediara;
Producatorul B: 4x sau 4y sau orice combinatie liniara intermediara;
Producatorul C: 2x sau 3y sau orice combinatie liniara intermediara.
Din aceste date rezulta ca producatorul A detine un avantaj absolut in raport
cu ceilalti producatori.
Un agent economic (individ, intreprindere, tara) obtine un avantaj absolut
atunci cand produce o cantitate data de bunuri cu mai putine resurse in raport
cu orice alt agent economic (sau, reciproca: din resurse identice, acesta
obtine o cantitate mai mare de bunuri in raport cu oricare alt agent economic).
Evidentierea avantajului relativ/comparativ presupune o analiza mai
complexa.
Pentru a evidentia avantajul relativ/comparativ este necesara determinarea
costului de oportunitate (Co), adica pretuirea pe care un agent economic o
acorda sanselor la care renunta atunci cand face o alegere/ia o decizie in
privinta a ce si cat sa produca.
Pe exemplul anterior, daca producatorul A ar alege sa se specializeze si sa
produca numai bunul x, atunci pentru fiecare unitate produsa din acest bun
trebuie sa renunte la producerea a 0,5 y; daca alege sa se specializeze in
producerea bunului y, aceasta inseamna ca pentru fiecare unitate produsa din
bunul y trebuie sa renunte la 2 x.
Pentru cei trei producatori, datele se prezinta astfel:

Costul de oportunitate
Producatorul

A
B
C

Co (x)

0,5 y
y
1,5 y

Co (y)

2x
x
2/3 x

Se constata ca producatorul A are cel mai mic cost de oportunitate in

producerea bunului x, deci, in aceasta situatie, el dispune de un avantaj
relativ/comparativ, ceea ce justifica din punct de vedere economic
specializarea lui in obtinerea acestuia.
In schimb, producatorul C, care in ansamblu este cel mai putin eficient,
dispune de un avantaj relativ in obtinerea bunului y, fiind fundamentata
specializarea lui in producerea acestui bun.
Efectele economice ale specializarii (la nivel intern si international)
fundamentate pe teoria avantajului relativ se concretizeaza in cresterea
productiei (a eficientei, a gradului de acoperire a trebuintelor) cu resursele
existente.
Continuand analiza pe exemplul anterior:
Daca fiecare din cei trei agenti economici ar produce atat bunul x, cat si bunul
y afecatnd pentru fiecare bun jumatate din resursele disponibile ,
productia totala (Q) care s-ar putea obtine ar fi de 8x + 6y.
Specializarea producatorului A in obtinerea (doar) a bunului x si a
producatorului C in obtinerea (doar) a bunului y (pentru simplificare,
consideram ca producatorul B se specializeaza in obtinerea bunului y
deoarece costul de oportunitate este identic pentru x si y) duce la obtinerea
unei productii totale (Q) de 10x + 7y.
Rezulta ca, din aceleasi resurse RA, RB, RC comunitatea a realizat un
spor de productie egal cu 2 unitati din bunul x si 1 unitate din bunul y.
Concluzii
- Orice decizie economica presupune o alegere din mai multe posibilitati/
oportunitati; rezulta ca ea are un cost costul de oportunitate egal cu
valoarea celei mai bune sanse/oportunitati/variante de actiune la care s-a
renuntat prin alegerea facuta. Conceptul de cost de oportunitate este folosit
atat in domeniul consumului, cat si in domeniul productiei.
- Costul de oportunitate al consumului este mai mare decat pretul de piata al
bunului la care s-a renuntat deoarece include si costul tranzactiei.

- Costul de oportunitate al productiei poate fi reprezentat prin modelul

economic al curbei/frontierei posibilitatilor de productie util atat la nivel
microeconomic, cat si macroeconomic.
- Conceptul de eficienta are doua acceptiuni:
- eficienta utilizarii
- eficienta alocarii
Curba/frontiera posibilitatilor de productie cuprinde toate posibilitatile /
variantele de utilizare eficienta a unui volum dat de resurse.
Agentul economic rational va alege aceea varianta de pe curba care asigura
nu doar eficienta maxima a utilizarii, ci si eficienta maxima a alocarii
resurselor in functie de scopurile sale.
- Un factor important al cresterii eficientei este specializarea cu efectul sau
direct, extinderea si diversificarea schimburilor , care se produce pe baza
legii avantajului comparativ.