Tema 5. Piaţa.

Cererea şi oferta

Noţiuni – cheie: piaţa, infrastructura pieţei cererea individuală, cererea pieţei, legea
cererii, curba cererii, funcţia cererii, elasticitatea, cererea elastică şi inelastică, bunuri
complementare şi substituibile, bunuri inferioare şi normale, oferta individuală, oferta pieţei,
legea ofertei, funcţia ofertei, oferta elastică şi inelastică, echilibrul pieţei, cantitate şi preţ de
echilibru, deficit şi surplus de marfă.

Prelegere (2ore)
5.1. Piaţa: concept, funcţii şi tipologie. Infrastructura pieţei.
5.2. Cererea şi factorii ce o determină. Legea cererii. Elasticitatea cererii.
5.3. Oferta şi legea ofertei. Elasticitatea ofertei.
5.4. Echilibrul pieţei şi aplicarea practică a modelului cerere - ofertă.

1. Piaţa: concept, funcţii şi tipologie. Infrastructura pieţei

Piaţa - este instituţia principală a ec. de piaţă, locul de întîlnire dintre oferta
producătoru-lui şi cererea consumatorului, este sistemul de relaţii vînzare-cumpărare
dintre ag/ec. uniţi prin legături de interdependenţă şi aflîndu-se în raporturi de
opoziţie (mînă invizibilă).
Funcţiile pieţii:
determină ce, cît şi calitatea producţiei care urmează să fie confecţionată;
impune proprietarii să producă eficient, calitativ şi ieftin;
realizează legătura dintre producţie şi consum;
determină cheltuielile de muncă socialmente necesare p/u confecţionarea unei
unitaţi de producţie;
stimulează reducerea cheltuielilor de producţie şi sporirea productivităţii
muncii;
asigură echilibrul economic în dezvoltarea ec. naţionale.
Tipologia pieţii:
1. după natura economică a bunurilor care face obiectul tranzacţiei:
a) piaţa satisfacţiilor (bunuri şi serv. de consum);
b) piaţa producătorilor (a factorilor de producţie – funcţionară, a muncii, de capital, a
informaţiei, a serviciilor manageriale);
2. după existenţa sau inexistenţa bunurior în momentul tranzacţiei:
a) reală; b) fictivă (bursa);
3. după locul desfăşurării tranzacţiei:
a) locală; b) regionale; c) naţionale; d) intrenaţionale.
4. după tipul de concurenţă:
a) perfectă (atomicitatea participanţilor- producători mulţi, consumatori mulţi;
preţurile şi cantităţile reglează jocul liber al C şi O; omogenitatea produselor – e
indiferent de la cine să procure; transparenţa pieţei – se ştie ce, cînd şi unde se vinde;
mobilitatea factorilor de producţie- factorii se scurg acolo unde se asigură un profit
mai mare).- acest model este unul teoretic.
b)imperfectă (caracteristicile ei sunt inverse concurenţei perfecte).
5. după transparenţă şi legalitate:
a) legală (transparentă, oficială). b) tenebră (subterană).
6. după numărul vînzătorilor şi al cumpărătorului:
a) piaţă de monopol- toată oferta este concentrată la un vînzător, care controlează
volumul vînzărilor calitatea şi preţul;
b) piaţă de oligopol- nr. mic de vînzători şi nr. mare de cumpărător;
c)piaţă oligopsonică- nr. mare de vînzători şi nr. limitat de cumpărător;
d) piaţă monopsonică –nr. mare de vînzători şi un cumpărător.

Infrastructura pieţei - ansamblul instituţiilor, sistemelor, organizaţiilor care deser-

vesc piaţa şi asigură funcţionarea ei normală.
Elemente de infrastructură a pieţei contemporane:
1. bursele –intermediar între vînzători şi cumpărători
2. vînzarea fără intermediere - palate de comerţ, magazine expoziţii de vînzare;
3. sistemul creditar şi băncile comerciale;
4. tehnologiile informaţionale şi de comunicare (internet);
5. sistemul fiscal;
6. companiile de asigurare;
7. companiile consulting;
8. agenţii de publicitate;
9. sistemul vamal;
10. sindicatele;
11.sistemul de învăţămînt economic.

2. Cererea şi factorii ce o determină. Legea cererii. Elasticitatea cererii.

Cererea(D) descrie comportamentul cumpărătorului şi se defineşte ca dorinţa
şi capacitatea de a procura anumite cantităţi dintr-un bun la diferite niveluri de preţ
într-un anumit loc şi timp.
Cererea este descrisă de curba cererii, care reflectă legătura inversă dintre
cantităţile cerute la toate preţurile posibile într-o anumită perioadă de timp (vezi
graf).
Legea cererii afirmă: creşterea preţului unitar al unui bun determină
reducerea cantităţii cerute din bunul respectiv şi invers (în condiţii constante).
Funcţia cererii Qd= f(Px) prezintă analitic relaţia dintre preţul unitar Px
(variabilă independentă) şi cantitatea cererii de pe piaţa bunului X - Qd (variabilă
dependentă).
La schimbarea preţului bunului se modifică doar cantitatea cererii, ceea ce se
reprezintă grafic ca o deplasare pe curba cererii, iar la variaţia oricărui alt factor
nonpreţ se modifică toată cererea pe piaţa unui bun (graf b).
Principalii factori care determină modificarea cererii sunt:
1. numărul consumatorilor;
2.veniturile consumatorilor - la creşterea veniturilor reale creşte cererea
pentru bunurile normale şi scade cererea pentru bunurile inferioare. Pentru
bunurile de primă necesitate, la o variaţie neînsemnată a veniturilor, de regulă,
cererea nu se modifică;
3.gusturile şi preferinţele consumatorilor - intensificarea preferinţelor
consumatorilor pentru un anumit bun va cauza creşterea cererii pentru bunul
respectiv şi, invers;
4. preţul altor bunuri - în cazul bunurilor substituibile există o relaţie direct
proporţională între preţul unui bun şi cererea altui bun. In cazul bunurilor
complementare la creşterea preţului unui bun, scade cererea celuilalt bun.
5. aşteptările privind modificarea preţurilor şi veniturilor.
Elasticitatea cererii exprimă sensibilitatea cererii la modificarea preţului sau
al oricărui alt factor determinant.
Se poate calcula elasticitatea cererii în funcţie de orice factor variabil, însă în
scopuri practice de cele mai dese ori se calculează 3 indicatori:
coeficientul de elasticitate a cererii în raport cu preţul bunului E dp;
coeficientul de elasticitate a cererii în raport cu veniturile consumatorului E di
coeficientul de elasticitate a cererii în raport cu preţul altor bunuri E dxpy
(elasticitate încrucişată);
Mărimea coeficientului Edp determină gradul de influenţă a preţului asupra
cantităţii cererii şi arată cu câte procente se modifică cantitatea cererii dacă preţul
bunului se modifică cu 1%

Explicaţie:
x=Cantitate
(x2 − x1)=Modificare a cantităţii
p=Preţ
(p2 − p1)=Modificare a preţului

Tipuri de elasticitate a cererii, în dependenţă de mărimea coeficientului de

elasticitate a cererii după preţ:
1. perfect inelastică: Edp = 0. La orice modificare a preţului, cererea rămâne
neschimbată (graficul b);
2. inelastică 0 ≤EDP<1. La o scădere a preţului cu 1% cererea va spori cu mai puţin
de 1%;
3.cu elasticitate unitar, Edp = 1;
4.elastică, Edp > 1, când cantitatea cerută dintr-un bun sporeşte într-o măsură mai
mare decât scade preţul;
5.perfect elastică, Edp= infinit, când în condiţiile menţinerii nivelului preţului,
cantitatea cerută din bunul respectiv înregistrează sporuri(graficul a).

3. Oferta şi legea ofertei. Elasticitatea ofertei

Oferta(S) reflectă comportamentul producătorului pe piaţa unui bun şi se
defineşte ca dorinţa şi posibilitatea acestuia de a oferi anumite cantităţi de bunuri la
diferite niveluri de preţ, într-un anumit timp şi loc.
Legea ofertei afirmă că la preţuri mari producătorii sunt gata să ofere o
cantitate mai mare de bunuri şi servicii decât la preţuri mici cu condiţia că ceilalţi
factori rămân constanţi.
Funcţia ofertei:Qs=f(Px) prezintă analitic relaţia dintre preţul unui bun Px
(variabilă independentă) şi cantitatea ofertei de pe piaţa bunului X - Qs (variabilă
dependentă).
Curba ofertei exprimă raportul direct proporţional dintre preţ şi cantitatea
oferită dintr-un bun sau serviciu.

0 8 10 12
Q,.
Dacă se înregistrează o modificare a preţului, cu condiţia că ceilalţi factori
rămân constanţi, se schimbă doar cantitatea ofertei - deplasarea pe curba ofertei.
Modificările ofertei sunt redate prin deplasarea curbei ofertei spre dreapta sau
stânga.
Modificarea ofertei este determinată de o serie de alţi factori, numiţi şi
condiţii ale ofertei, care sunt:
1) numărul producătorilor;
2) costul de producţie - o corelaţie negativă (reducerea costului unui bun
determină creşterea cantităţii oferite şi invers);
3) taxele şi subsidiile - majorarea taxelor conduce la reducerea ofertei şi
invers. Dacă firmele primesc subsidii din buget, se va înregistra o creştere a ofertei
(celelalte condiţii fiind constante);
4) preţul altor bunuri care pot fi produse cu aceeaşi factori de producţie -
resurselor vor fi îndreptate spre producerea acelor bunuri al căror preţ a crescut;
5) tehnologia de fabricaţie;
 6) previziunile privind evoluţia preţului; (dacă se prevede creşterea preţului în
viitor, oferta prezentă se va reduce şi invers;
7) evenimentele social - politice şi naturale - condiţiile favorabile va
determina creşterea ofertei.
Elasticitatea ofertei exprimă gradul modificării cantităţii oferite în funcţie de
schimbarea preţului (sau a oricărui alt factor).
De cele mai dese ori se calculează coeficientul de elasticitate a ofertei şi a
cererii după preţ (Esp) care arată cu câte % se modifică cantitatea ofertei şi cererii
când preţul se schimbă cu 1 %.

E sp = (Q S1 – Q S0) / Q S0
(P1-PO)/PO

Pentru determinarea coeficientului E s se utilizează aceleaşi metode ca şi în

cazul coeficienţilor de elasticitate a cererii. Coeficientul elasticităţii ofertei după
preţ Esp este pozitiv, deoarece există o relaţie pozitivă între modificarea preţului
unui bun şi schimbarea cantităţii oferite din acesta.
In funcţie de nivelul coeficientului elasticităţii ofertei după preţ, formele
ofertei se reprezintă astfel:
oferta rigidă sau perfect inelastică reprezintă un caz extrem, când la orice
modificare a preţului oferta nu se modifică. Deci, Esp = 0
oferta inelastică, când procentul modificării ofertei este mai mic decât
procentul modificării preţului, iar 0 < Esp < 1
oferta cu elasticitate unitară - cantitatea ofertei se modifică în aceeaşi
proporţie cu modificarea preţului şi E sp = 1
oferta elastică, când unui anumit procent de modificare a preţului unitar îi
corespunde o modificare mai mare a ofertei, adică E sp > 1
oferta perfect elastică, reprezintă un alt caz extrem, mai mult un concept
teoretic şi care presupune că, la un preţ anumit oferta creşte la infinit. Deci, ESP =
INFINIT

4. Echilibrul pieţei şi aplicarea practică a modelului cerere - ofertă.

Modelul cererii şi ofertei explică nivelul preţului şi a cantităţii realizate pe
piaţa unui bun sau serviciu într-o anumită perioadă de timp prin noţiunea de
echilibru.
Echilibru pieţei reflectă situaţia când la un anumit nivel al preţului, numit
preţ de echilibru, cantitatea cererii este egală cu cantitatea de bun oferit pe piaţă,
formând cantitatea de echilibru.
Situaţia de echilibru este reprezentată pe graficul, prin punctul de
intersecţie a curbei cererii şi curbei ofertei (E).
 Echilibrul pieţei: QE = QS = QD
În viaţa economică echilibrul se manifestă sub forma unei stări specifice a
pieţei, generată de acţiunea agenţilor economici. Producătorii urmăresc
maximizarea profiturilor, iar consumatorii satisfacerea nevoilor cu cheltuieli
minimale. Deci, modul de acţiune al agenţilor economici pe piaţă determină
echilibrul economic.
Surplus de marfa apare la un preţ mai mare decât preţul de echilibru (P >PE), când
cantitatea ofertei este mai mare decât cantitatea cererii. Surplusul de marfă duce la
intensificarea concurenţei dintre vânzătorii de marfă, pentru a câştiga din
cumpărătorii în deficit, ceea ce influenţează preţul spre micşorare până la nivelul
celui de echilibru.
Deficit de marfă apare la un preţ mai mic decât preţul de echilibru (P<Pe) când pe
piaţă cantitatea cererii este mai mare decât cantitatea de bun oferit spre vânzare.
Deficitul intensifică concurenţa dintre cumpărători care sunt în căutarea bunului
deficitar, influenţând preţul spre majorare până la nivelul celui de echilibru