17.12.

2013
Formarea preturilor
pe diferite piete.
Analiza comparativa
Proiect realizat de : Zlate Ioana Raluca





Cuprins
Capitolul I PRETUL,TEORIILE PRETULUI
Teoria obiectiva a pretului
Teoria subiectiva a pretului
Teoria mixta sau teoria contemporana

Capitolul II PIATA , CEREREA SI OFERTA
Piata
Cererea
Oferta

Capitolul III FORMAREA PRETULUI PE DIFERITE PIETE
Piata cu concurenta imperfecta
Piata cu concurenta perfecta



Pretul unui bun sau al unei resurse este un element care arata la ce trebuie sa se renunte
pentru a se obtine respectivul bun sau resursa.
O definitie a pretului, unanim acceptata este cea formulata inca din antichitate de catre
Aristotel si Xenofon ,care prezinta pretul ca fiind o cantitate de moneda pe care cumparatorul
este dispus si o poate oferi producatorului /vanzatorului in schimbul bunului pe care acesta il
ofera . Acesta este pretul absolut.
De obicei pretul este exprimat in termeni banesti (pret absolut), dar poate fi exprimat in
termenii cantitatii din alt bun la care trebuie sa renunte pentru procurarea produsului necesar
(pretul relativ).
. Un alfel de pret este pretul etalon care reprezinta pretul unui bun asupra caruia se convine;
de cele mai multe ori acesta se fixeaza asupra salariului nominal sau asupra unor bunuri
reprezentative pentru aprecierea nivelui de trai.
Indiferent de optica sub care este privit, pretul masoara ceva. La intrebarea ce masoara
pretul principalele scoli economice au dat explicatii diferite cunoscute ca teorii ale pretului.


Teoriile pretului :

1.Teoria obiectiva a pretului

In teoria economica clasica, pretul exprima valoarea economica a bunurilor supuse tranzactiilor,
valoare determinata de consumul de factori de productie si de remuneratiile revendicate de catre
posesorii acestora.
Teoria obiectiva a valorii are la baza munca incorporata in marfa pe de o parte, iar pe de alta
parte utilitatea marfii.
Aceasta teorie a fost elaborata si sustinuta de reprezentantii de seama ai economiei politice
clasice: William Petty, Adam Smith si David Ricardo.
Capitolul I
Pretul , teoriile pretului
Munca este considerata, in opinia economistilor clasici, ca fiind singura masura reala ce poate
servi la aprecierea si compararea valorii tuturor marfurilor. Ea constituie pretul real (natural) al
unei marfi, in timp ce cantitatea de bani care o masoara defineste pretul nominal. Dar in pret
intervin elemente de acumulare a capitalului (renta, profit) si de fiscalitate, care modifica raportul
dintre pretul natural ale marfurilor si continutul sau exprimat in costul muncii.
In ceea ce priveste utilitatea marfii, aceasta este dependenta de carecteristicile intrinseci ale
produsului dar si de suficienta cantitativa a acestuia.

2.Teoria subiectiva a pretului

Scoala neoclasica a fundamentat teoria subiectiva a pretului dupa care acesta este determinat de
utilitatea marginala si raritatea bunului, de cantitatea in care bunul se afla comparativ cu
trebuintele si cererea solvabila. Valoarea economica si pretul unui bun sunt cu atat mai mari cu
cat el are o utilitate marginala mai mare si este mai rar.
Conform teoriei utilitatii marginale valoarea unei marfi este determinata de utilitatea pe care
consumatorii o atribuie bunurilor dorite, marimea ei fiind o functie si a raritatii marfii respective.
Altfel spus, bunurile nu au valoare pentru ca ele costa, ci oamenii le atribuie o valoare pentru ca
au nevoie de ele. Utilitatea nu mai este intrinseca, asa cum era la clasici, ci este exogena, apare
numai in relatia dintre bunuri si nevoile oamenilor, iar oamenii se conduc dupa morala
utilitarista: comportamentul lor este un calcul intre placeri si pierderi, ceea ce face ca utilitatea sa
apara ca proprietatea unui bun de a satisface o placere sau de a evita o pierdere.
Bunurile economice nu sunt utile in acelasi grad si ca atare valoarea este data nu numai de
intensitatea dorintelor omului ci si de raritatea lor. Valoarea apare ca intruchipare a doua
elemente: unul subiectiv - dorinta, si altul obiectiv - raritatea. Omul nu doreste deopotriva si cu
aceeasi intensitate multimea bunurilor economice, deoarece pe masura satisfacerii trebuintelor se
reduce intensitatea lor si, implicit, utilitatea si valoarea acestora.
Prin urmare, conform teoriei subiective a valorii se apeleaza la valoarea estimativa, valoare
apreciata (aproximativa) pe care omul o ataseaza diferitelor bunuri dorite in functie de gradul de
satisfacere al nevoilor de consum, calitatea si raritatea lor precum si dificultatile de procurare de
catre consumator. Valoarea estimativa medie se exprima in pretul pietei .
Preturile in teoria subiectiva se formeaza la fel ca si valoarea, crescand sau micsorandu-se in
functie de prioritatea trebuintelor si de raritatea sau abundenta lor.
Ca masura a pretului serveste acel ultim grad de satisfacere a nevoii, reflectat de utilitatea
marginala care ii da valoare.
Daca teoria obiectiva a valorii vizeaza criteriile rationalitatii productiei, teoria subiectiva
fundamenteaza deciziile agentilor economici, in special in calitatea lor de consumatori ori
beneficiari.
La adeptii acestei teorii accentul cade asadar pe valoarea estimativa pe care indivizii o atribuie
bunurilor dorite, in functie de anumite criterii cum sunt aptitudinea de a satisface o anumita
nevoie si dificultatile de procurare.
In procesul schimbului are loc confruntarea valorilor estimative atribuite bunului de participantii
la tranzactie, realizandu-se egalizarea valorilor estimative pentru o unitate din bunul schimbat.
Valoarea estimativa medie se transforma in valoare de schimb ca marime estimata, dar exprimata
in pretul pietei.
Analizand cele doua teorii ale pretului se poate concluziona ca, sustinatorii teoriei obiective se
situeaza pe pozitia producatorilor, care doresc sa-si recupereze cheltuielile efectuate si sa-si
asigure un anumit profit, avand ca pretext recuperarea muncii incorporate, iar sustinatorii teoriei
subiective se situeaza pe pozitia consumatorilor, care apreciaza valoarea de schimb prin utilitatea
ce le-o confera bunul si prin solvabilitatea cererii lor.

3.Teoria mixta sau teoria contemporana

Teoria mixta sau teoria contemporana a valorii economice si pretului a fost elaborata in
prima treime a secolului XXI si apartine in principal Scolii de la Cambrige. Se pleaca de la
premisa ca cele doua teorii anterioare nu sunt opuse (desi ele asa au aparut), ci doar explicatii
incomplete si solutii partiale privind valoarea economica si pretul. In acest sens pretul este
determinat atat de consumul de factori de productie, cat si de utilitatea marginala si raritatea
bunului.
In aprecierea diferitelor teorii privind pretul, orice absolutizare teoretica este gresita, intrucat nici
una, nici alta, luate separat, nu pot explica toate aspectele legate de izvorul si marimea pretului.
Este, de asemenea, evident ca trebuie abandonata si ideea abordarii exclusiviste a valorii, fie
numai de pe pozitia producatorilor, fie numai de pe aceea a consumatorilor, insasi
interdependenta, productie - repartitie - schimb - consum, impunand abordarea globala a
activitatii economice.
Cunoasterea diferitelor teorii privitoare la pret permite insa sa se inteleaga ca aceasta nu este
data numai de consumul de factori primari, in conditiile unei activitati economice socialmente
posibila si necesara, valoarea avand, pe langa componenta materiala si o dimensiune subiectiva,
raritatea, preferintele si dorintele consumatorilor fiind si ele implicate in procesul de formare a
valorii. In acest context, devine evident ca, pe de o parte, oricat de mare ar fi consumul de factori
primari, daca bunul nu este util, el nu dobandeste nici valoare, iar, pe de alta parte, oricat de mare
ar fi utilitatea unui bun, valoarea nu poate fi apreciata separat de cantitatea si calitatea factorilor
de productie consumati pentru detinerea bunului respectiv.
In aceste sens, este relevanta opinia lui Alfred Marshall, dupa care: intrebari de genul: cine
determina valoarea, utilitatea sau costul? sunt gresit puse, deoarece ridica o falsa problema,
valoarea fiind o marime aflata permanent si sub incidenta consumului de factori de productie si
sub aceea a utilitatii si raritatii". Mai departe, afirma el ar fi la fel de rezonabil de a discuta
asupra chestiunii de a sti care din cele doua lame ale foarfecelui taie foia de hartie ca si a
chestiunii de a sti daca valoarea este guvernata de utilitate sau de costul de productie... putem
spune, ca regula generala, ca cu cat perioada analizata este mai scurta, cu atat cererea
influenteaza mai mult valoare; si ca, dimpotriva, cu cat aceasta perioada este mai lunga, cu atat
valoarea va fi influentata mai mult de costul de productie".
Prin urmare, se poate concluziona ca in formarea valorii si preturilor au importanta, atat utilitatea
care determina, in ultima instanta, cererea si pretul de cerere, cat si costul de productie prin care
se manifesta caracterul limitat, raritatea factorilor de productie si care determina oferta si pretul
de oferta.
Intr-o economie de piata, ca ceea actuala, preturile se formeaza ca rezultat al comportamentului
specific al agentilor economici, al modului in care acestia reusesc sa cunoasca mai bine piata si
sa-si adapteze activitatea sau consumul la cerintele si situatia pietei. In functie de conditiile
economico-sociale prin care trece o tara, intr-o anumita perioada, importanta mai mare are unul
sau altul din cei doi factori (cererea sau oferta) in formarea preturilor. In tara noastra, in perioada
de tranzitie, preturile au fost, in general, impuse de catre ofertanti si se bazeaza pe costuri
ridicate, rezultat al unei productivitati scazute a muncii, a unor salarii care joaca si rol de
protectie sociala (nu doar de remunerare a muncii), a unor dificultati economice si financiare prin
care trec multi agenti economici.





1.Piata

Piata a aparut cu multe secole in urma, o data cu schimbul de marfuri, ca punct de legatura intre
agentii economici, producatori si consumatori, mecanism de reglare si autoreglare a proceselor
economice.
Piata reprezinta ansamblul mijloacelor si operatiunilor de comunicare si de confruntare a
vanzatorilor cu cumparatorii, prin aceasta, fiecare dintre ei, se informeaza mutual de ceea ce pot
produce pentru vanzare, de ceea ce au nevoie sa cumpere si pretul pe care urmeaza sa-1 ceara
sau sa-1 propuna in vederea incheierii tranzactiilor.
O alta definitie a pietei poate fi urmatoarea: reprezinta ansamblul deciziilor adoptate de catre
cumparatori privind ce si cat sa consume, de catre producatori si prestatori privind ce si cat sa
consume, de catre posesorii de capital cat si unde sa investeasca si de purtatorii fortei de munca
in ce ramura sau domeniu si pentru cine sa munceasca.
Toate aceste decizii sunt armonizate prin mecanismul preturilor.
Piata este definita prin urmatoarele elemente:
spatiul economic in care se intalnesc si actioneaza cumparatorii si
vanzatorii, iar, in unele cazuri, diverse categorii de intermediari;
locul de intalnire la un moment dat a dorintelor cumparatorilor cu dorintele
vanzatorilor;
un ansamblu de mijloace de comunicatie prin care vanzatorii si cumparatorii se
informeaza reciproc asupra a ceea ce dispun, de ce au nevoie si a preturilor cerute si propuse
inainte de a incheia si efectua tranzactiile;
totalitatea relatiilor de vanzare in legatura cu spatiul economic in care au loc :
cerere, oferta, concurenta, pret;
locul de manifestare a concurentei, a competitiei dintre agentii economici cu
interese identice sau apropiate.


Formarea pretului nu depinde numai de punctele de vedere ale vanzarilor manifestate prin oferta,
ci si de cele ale cumparatorilor manifestate prin cerere. In aceste conditii, pretul se formeaza prin
negociere si consens, tinzand catre un pret de echilibru al celor doua marimi complexe care se
confrunta permanent pe piata: oferta si cererea.
Capitolul II
Piata , cererea si oferta
In gandirea economica contemporana pretul este considerat ca o definitie rezultata din
interactiunea mai multor factori: utilitate, raritate, cost, raportul dintre oferta si cerere, volumul
masei monetare si stabilitatea acesteia, dobanda, pretul celorlalte bunuri, conjunctura economica.

2.Cererea
Cererea reprezinta cantitatea totala dintr-un anumit bun care poate fi cumparata pe piata, intr-o
perioada determinata de timp, la un anumit pret dat.
Cererea poate fi:
a. individuala;
b. de piata;
c. totala.
a. Cererea individuala rezulta din optiunea consumatorului si din reactiile lui fata de
variatiile venitului pe care-1 poate aloca pentru achizitionarea unui bun, ca si fata de modificarile
pretului acelui bun.
b. Cererea de piata este suma cantitatilor solicitate dintr-un anume bun, la fiecare nivel de
pret, cu conditia ca cei care solicita bunul sa ia decizii independent unii de altii.
c. Cererea totala depinde, in principal, de nivelul pretului propus la bunul cerut si de
cuantumul venitului cumparatorului , respectiv al partii de venit ce poate fi alocata pentru
achizitionarea bunului respectiv.
In functie de natura bunurilor care se comercializeaza pe piata, cererea poate fi:
a) cerere directa (ulei, zahar, otet etc.);
b) cerere pentru bunuri substituibile (otel prin aluminiu, ulei de masline prin ulei de floarea
soarelui);
c) cerere pentru bunuri complementare ;
d) cerere derivata (cererea de faina determinata de cererea pentru paine etc.)
Raportul dintre evolutia pretului unui bun si nivelul cererii pe piata al bunului respectiv
este exprimat de legea cererii, conform careia, daca pretul bunurilor economice comercializate
pe piata scade, in mod corespunzator creste cantitatea de marfa ceruta intr-o anumita perioada si
invers, daca preturile cresc, scade cantitatea de marfa ceruta pe piata in perioada respectiva,
celelalte conditii ramanand neschimbate.

Legea generala a cererii exprima raporturile esentiale ce apar pe o piata libera intre
modificarea pretului bunului oferit si schimbarea marimii cantitatii cerute din acel bun. Aceasta
inseamna ca, in cazul bunurilor normale in consumatia oamenilor, atunci cand pretul creste, are
loc contractia cererii si invers, cand pretul scade, cererea creste.
Principalii factori care influenteaza cererea sunt:
Nivelul veniturilor banesti ale consumatorilor, influenteaza diferit evolutia cererii
la bunuri normale si la bunuri inferioare. Pentru bunurile normale relatiile sunt directe si
pozitive, cresterea veniturilor determina cresterea cererii, iar pentru bunurile inferioare relatiile
sunt negative, orice crestere a veniturilor determina reducerea cererii.
Evolutia pretului la alte bunuri decat bunul analizat, influenteaza cererea astfel:
in cazul bunurilor substituibile A si B, care satisfac aceeasi nevoi, exista o relatie
pozitiva, atunci cand pretul lui A creste, cererea pentru bunul B creste si invers;
in cazul bunurilor complementare A si B, exista o relatie negativa, atunci cand pretul
lui A creste , cererea pentru bunul B scade si invers;
in cazul bunurilor neinrudite, nu exista nici o influenta asupra cererii bunului
analizat datorita modificarii pretului unui bun oarecare.
Numarul si preferintele cumparatorilor,influenteaza direct nivelul cererii pe piata;
daca cumparatorii au preferinte pentru un anumit bun, cererea pentru acel bun creste si invers.
Prognozele privind evolutia raportului preturi-venituri, influenteaza direct cererea
deoarece, atunci cand se prevede cresterea venitului, cererea pentru acel bun va creste si invers.
Factorii cu influenta indirecta: demografici, climaterici, sezonieri, naturali,
conjuncturali etc.


3.Oferta

Oferta reprezinta cantitatea maxima dintr-un anumit bun pe care un agent economic
producator intentioneaza sa o vanda, intr-o perioada si la un anumit pret.
Conform legii ofertei, cresterea pretului determina cresterea cantitatii oferite, iar
reducerea pretului determina scaderea cantitatii oferite, ofertantii fiind dispusi sa ofere o
cantitate mai mare dintr-un bun oarecare la un pret mai mare.






Evolutia cantitatii dintr-un bun oarecare oferit pe piata, la acelasi nivel al preturilor este
influentat de mai multi factori:
Nivelul costului de productie, deoarece intre costul de productie si cantitatea de
bunuri oferita este o relatie negativa.
Pretul altor bunuri, intrucat factorii de productie sunt atrasi si consumati penrtu
producerea bunurilor eficiente care se pot comercializa la un pret mai bun.
Numarul de ofertanti, deci numarul de firme care produc acelasi produs,
deoarece cu cat creste numarul firmelor noi care produc acelasi produs, cu atat creste oferta de
bunuri.
Nivelul taxelor si subventiilor, in cazul in care taxele se maresc, firmele nu mai
sunt interesate in cresterea ofertei. Daca aceste firme vor primi subventii de la Stat pentru
sustinerea sau cresterea ofertei vor cauta sa-si intensifice efortul propriu pentru reducerea
costurilor de productie si implicit pentru cresterea ofertei.
Procnozele privind evolutia in perspectiva a pietei unui bun, mai ales a pretului
acestuia, intrucat, daca se prevede ca in viitor pretul unui bun creste oferta creste, daca pretul
scade oferta scade.
Conditii social-politice, juridice si naturale care influenteaza semnificativ nivelul
ofertei, favorabil sau nefavorabil.
Elasticitatea ofertei exprima gradul de modificare a ofertei in conditiile schimbarii
pretului sau a altui factor care influenteaza oferta.
Elasticitatea ofertei este determinata de o serie de factori , astfel:
1. Costul de productie , deoarece la acelasi nivel de pret , daca pe piata se
inregistreaza o crestere a cererii , oferta va creste numai in cazul in care costul unitar va scadea.
2. Gradul de substituire al produselor deoarece , cresterea ofertei pentru un bun ,
cand pretul lui creste , depinde de viteza de atragere a unor factori de productie de la alti
utilizatori.
3. Posibilitatile de stocare a bunurilor , deoarece in cazul in care un bun poate fi
pastrat, elasticitatea ofertei in functie de pretul acestui bun creste , si invers in cazul in care
posibilitatile de stocare sunt reduse .
4. Costul stocarii, deoarece pastrarea bunurilor implica atat cheltuieli de depozitare
cat si cheltuieli legate de pierderea prin deprecierea sau schimbarea monedei si/sau a nivelului
calitativ al bunurilor stocate .
5. Perioada de timp de la modificarea pretului , factor dependent de gradul de
substituire a bunurilor , deoarece cu cat aceasta perioada este mai mare, cu atat pot fi mutate
factorii de productie de la o activitate la alta .Din punct de vedere al timpului distingem :
- perioada pietei care poate avea o durata foarte scurta de timp de la ultima
modificare de pret a bunului , ca urmare a cresterii cererii , cand ofertantii nu-si pot sporii
productia ; deci oferta este perfect inelastica;
- perioada scurta(oferta inelastica) cand unii factori de productie pot fi schimbati si
cantitatea oferita dintr-un bun poate sporii in anumite limite ca raspuns la evolutia pozitiva a
pretului si invers;
- Perioada lunga(oferta elastica) cand cantitatea oferita ca raspuns la modificarea
pretului este mai mare.




1. Formarea preului pe piaa cu concurenta imperfecta

Ramura sau piata in care o singura firma sau un singur grup de firme furnizeaza intreaga oferta
se numeste monopol; este o piata fara concurenta, deci opusa concurentei perfecte.
Monopolul producatorului imbraca mai multe forme:monopol natural, monopol legal, monopol
tehnologic, monopolul asupra marcii comerciale, monopolul asupra unor zacminte minerale.
Daca situatia de monopolizare a pietei provine din partea cumparatorului, structura de piata
rezultata se numeste monopson.
Monopolul bilateral este structura de piata in care monopolului producatorului i se opune
monopsonul cumparatorului.
In cazul monopolului, oferta individuala este, in acelasi timp, si oferta de piata. Echilibrul de
piata al producatorului se manifesta atunci cand monopolistul nu are interesul sa modifice nici
pretul si nici cantitatea bunului produs. Monopolul fixeaza atat cantitatea oferita pietei, cat si
pretul pietei.
Formarea preului pe o pia de tip monopol
Caracteristici :
existena unui singur productor, respectiv vnztor, pentru un anumit tip de produs sau
serviciu omogen;
absena produselor substituibile ;
existena unor puternice bariere de intrare n ramur

Formarea preului pe o pia de tip monopson
Piaa de tip monopson este caracterizat prin existena unui singur cumprtor pe piaa
unui bun omogen (materii prime pentru ramuri industriale importante sau produse
agricole) sau a celor de importan strategic deosebit (armament, tehnic nuclear, etc)
achiziionate de ctre un singur agent economic, care este de regul statul.
Capitolul III
Formarea pretului pe diferite piete
monopsonul este limitat de reacia productorilor sau a productorului bunului, care
ncearc s ridice nivelul preului bunului respectiv peste cel fixat de monopson, plecnd
de la premisa c atta vreme ct monopsonul este dispus s achite un anumit pre pentru
acel bun nseamn c acesta i este necesar i deci nu va putea s renune la procurarea lui
Formarea preului pe o pia de tip oligopol
Oligopolul apare atunci cnd piaa e dominat de civa productori importani, a cror
putere economic este suficient de mare pentru a influena preul de pia i cantitatea
vndut pentru un bun economic sau serviciu omogen.
Formarea preului pe o pia cu concuren monopolistic
se caracterizeaz prin existena unui numr mare de productori (respectiv vnztori) care
produc bunuri care nu sunt omogene dar sunt substituibile.
fiecare produs are caracteristicile sale proprii (serviciile hoteliere, staiile de benzin,
mrfurile alimentare, produsele electrocasnice, etc).
pentru fiecare variant a bunului exist un singur productor, care deine monopolul
asupra producerii respectiv vnzrii acelui produs, de aceea acest tip de pia se
aseamn, dintr-o anumit perspectiv cu piaa de tip monopol.
deciziile luate de ctre fiecare productor nu influeneaz ntr-o msur nsemnat
activitatea concurenei, dar reaciile tuturor agenilor economici prezeni pe acest gen de
pia au consecine asupra profitului i poziiei pe pia a fiecruia.






2.Formarea pretului pe piata cu concurenta perfecta

Piata cu concurenta perfecta, presupune intrunirea concomitenta a mai multor conditii,
numite ipotezele sau trasaturile pietei cu concurenta perfecta.
Atomicitatea pietei evidentiaza acea situatie a structurii de piata in care agentii cererii si
ofertei sunt numerosi si de forta economica redusa. Oferta individuala (a fiecarui producator)
reprezinta o fractiune neinsemnata (o marime infinitezimala) din oferta pietei, iar cererea
individuala o nesemnificativa fractiune din cererea pietei. Astfel, atat oferta individuala cat si
cererea individuala sunt considerate perfect elastice (producatorul poate vinde intreaga productie
la pretul pietei, iar consumatorul poate cumpara orice cantitate doreste la pretul pietei) si, ca
urmare, modificarile intervenite in nivelul acestora nu pot determina schimbari in cererea si
oferta pietei care sa influenteze nivelul si evolutia pretului.
Omogenitatea perfecta a bunurilor care fac obiectul tranzactiilor pe piata respectiva. Toti
producatorii care opereaza pe o anumita piata realizeaza si ofera un produs care prezinta
caracteristici intrinseci si extrinseci absolut identice iar conditiile de acces sunt aceleasi pentru
toti cumparatorii. In aceste conditii, produsele apar ca echivalente si perfect substituibile,
consumatorului fiindu-i indiferent de la cine si de unde le achizitioneaza.
Intrarea libera pe piata. Aceasta ipoteza presupune ca agentii pietiei intra, respectiv ies
liber de pe piata unui bun, fara a se lovi de bariere juridice, institutionale sau cutumiare.
Intrarea se face exclusiv pe baza de rationament economic. Astfel, producatorul (ofertantul) intra
pe piata cand costul sau de productie este inferior pretului de vanzare si iese de pe piata cand
costul este mai mare decat pretul de vanzare al produsului, cautand alte alternative de alocare
a resurselor sale in domenii de activitati unde poate obtine un profit normal.
Transparenta perfecta a pietei, care inseamna ca toti partiipantii la tranzactiile ce au loc
pe o anumita piata dispun de o cunoattere directa, completa si reala asupra cererii, ofertei si
pretului produsului. De asemenea, toti agentii cererii si ofertei sunt complet informati cu privire
la evolutia viitoare a variabilelor pietei.
Perfecta mobilitate a factorilor de productie, ceea ce presupune ca toti producatorii pot
gasi liber si in orice cantitate resursele productive (munca, pamant, capital) de care au nevoie.
Aceasta inseamna si faptul ca noi firme pot intra in orice ramura si pot parasi fara restrictii
industria si piata in care au operat. Ipotetic, nu exista deci, limite naturale, tehnice, economice si
juridice in calea alocarii libere a factorilor de productie spre domenii unde posesorii lor le
considera ca fiind oportune.
Pimele trei trasaturi definesc concurenta pura, adica pura de orice fel de monopol, iar
cele cinci trasaturi definesc impreuna concurenta pura si perfecta sau, pe scurt, concurenta
perfecta.
In concluzie, putem spune ca in toate cazurile modificarii fortelor pietei in conditiile
concurentei perfecte pretul va tinde permanent spre acel nivel la care cantitatea oferita de
producatori devine egala cu cea dorita si ceruta de cumparatori. La acest nivel piata este in
echilibru iar pretul de echilibru poarta denumirea de pret normal. El depinde in principal de
oferta care pe termen lung inregistreaza importante modificari.Pretul normal poate fi mai mare
sau mai mic decat pretul de piata care este pretul de echilibru pe termen scurt.


Bibliografie :
http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/sica/9.htm
http://ro.wikipedia.org/wiki/Formele_pie%C8%9Bei
http://www.scribd.com/doc/96508797/Tipuri-de-Piata
http://www.scrigroup.com/afaceri/economie/Piata-cu-concurenta-perfecta-s54567.php