UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

CENTRUL UNIVERSITAR DROBETA TURNU SEVERIN

FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR
Specialitatea : MANAGEMENT

REFERAT
Influenţa factorilor asupra elasticităţii cererii

Student: Pinoşanu (Golu) Voichiţa

1
 Cuprins

1. Introducere

Apariţia schimbului de bunuri şi evoluţia acestuia a dat naştere la piaţă Ea a apărut ca

urmare a dezvoltării diviziunii sociale a muncii, prin viziunea care sa realizat între producător şi
consumator.Această separare a determinat că bunurile produse să ajungă de la producător la
consumator prin intermediul pieţei. Piaţa, este aşadar o categorie economică complexă, ce
reflectă totalitatea relaţiilor de vînzare – cumpărare care au loc în societate, în interacţiunea lor,
în strînsă legătură cu spaţiul economic în care au loc. Piaţa este locul întîlnirii a ofertei
vînzătorilor şi cererii consumatorilor, a confruntării dintre ele. Deci, pe piaţă se reflectă
raporturile reale dintre producţie şi consum, prin intermediul categoriilor relative de cerere şi
ofertă şi a categoriilor de preţ.
Analiza cererii pe piaţă reprezintă continuarea problemelor privitoare la nevoile umane şi
la caracteristicile lor, la interesele economice. În acelaşi timp, teoria cererii constituie baza
alocării veniturilor limitate de către consumatorii raţionali.
Trebuinţele sau nevoile care constituie raţiunea de afi a oricărei activităţi economice se
rgăsesc pe piaşă ca cerere de bunuri materiale şi servicii.În teoria economică, termenul de cerere
are însă un conţinut bine definit. El nu se udentifică cu nevoia sau dorinţa un ui anumit bun. Sunt
foarte multe bunuri de care oamenii au trebuinţă sau şi le doresc, dar pentru unele nu le permit
nivelul venitului lor, sau pentru a le cumpăra necesită renunţarea la alte bunuri pe care şi le-ar
dori.
Noţiunea de cost de oportunitate este esenţială pentru înteşelegerea conceptului de cerere.
Cantităţile cerute pe piaţă din orice fel de bun economic depind de preferinţele şi alegerile făcute
de cumpărători după evaluarea sanşelor sacrificate prin actul cumpărării. Mărimea şanselor

2
abandonate sau a sacrificiului cerut pentru a dobândi un bun este Costul de oportunitate ( şansei
sau costul alternativ), respectiv cantitatea din alte bunuri ar fi obţinute cu acelaşi volum de
cheltuieli.
Pe de altă parte, cererea pentru u anumit bun exptimă doriţa şi posibilitatea de a cumpăra
acel bun în decursul unei perioade de timp.Cu alte cuvinte, pentru ca cererea unui produs pe piaţă
să fie o mărime determinabilă trebuie să-I dăm o dimensiune explicită în timp.

2. Concept .Legea cererii.

Cererea este o categorie economică ce exprimă, în anumite condiţii social – istorice,
nevoia socială. Cererea este numai o parte a nevoii sociale, determinată de mărimea mijloacelor
băneşti, de puterea de cumpărare de care dispun membrii societăţii. Ea reprezintă parte solvabilă
a nevoii sociale, respectiv acea parte care poate fi satisfăcută de piaţă. Deci, cererea reprezintă
cantitatea totală dintr-un anumit bun, care poate fi cumpărată pe piaţă, într-o perioadă
determinată de timp, la un anumit preţ dat.
Cantitatea totală dintr-o marfă care este dorită şi poate fi cumpărată de o persoană într-o
perioadă determinată în timp, la un anumit preţ reprezintă cererea individuală. Dacă însumăm
cantităţile cerute de toţi cumpărtătorii, dintr-un anumit bun la preţul pieţiei, rezultă cererea de
piaţă pentru acel bun. În teroria economică, cererea, reprezintă conceptul care leagă cantităţile
cerute dintr-un anumit bun economic pe piaţă de preţul sau de vânzare, respectiv sacrificiul care
trebuie făcutpentru a obţine aceste cantităţi. În consecinţă, nu putem formula cererea pentru o
anumită marfă dpar ca o simplă mărime, ca u singur număr.Întotdeauna, cererea esre o relaţie
între dosuă variabile specifice . preţul (variabila independentă) şi cantitatea cerută ( variabila
dependentă) . Ea exprimă fie cantitatea maximă dintr-un anumit bun care este doită şi poate fi
cumpărată la un anumit preţ, fie preţul maxim care poate fi plătit pentru cumpărarea unei
cantităţii din bunul dorit.
Cererea poate fi privită ca cerere pentru un produs sau un serviciu anume, pentru o
industrie sau cererea pentru o firmă, respectiv pentru producţia ei. Dimensiunea cererii pentru un
anumit bun, precum şi dinamica acesteia sunt determinate de nivelul şi dinamica preţului bunului
respectiv. Deci, între evoluţia preţului unitar al unui bun şi cererea de piaţă pentru bunul
respectiv există o relaţie de cauzalitate.Această relaţie este exprimată în mod foarte clar de legea

3
cererii. Conform acestei legi, dacă preţul bunurilor, resurselor şi serviciilor va scădea, în mod
corespunzător va creşte cantitatea de marfă cerută într-o anumită perioadă şi invers, dacă
preţurile cresc, va scădea cantitatea de marfă cerută în perioada de timp respectivă ( celelalte
condiţii rămînînd neschimbate ).
Legea generală a cererii reflectă relaţia invers proporţională între cantitatea cerută dintr-
un anumit bun şi preţul care trebuie plătit pentru a-l obţine. Creşterea preţului determină, aşadar,
o contracţie a cantităţii cerute din marfa respectivă, iar reducerea preţului provoacă o extindere a
cantităţii cerute. Relaţia invers proporţională între preţ şi cantitatea cerută dintr-un anumit bun pe
piaţă, poate fi explicată revenind la cele două efecte generate de modificarea preţului unui
anumit bun pe piaţă asupra echilibrului consumatorului, respectiv efectul de venit şi efectul de
substituţie. Creşterea sau reducerea preţului unui bun pe piaţă ( celelalte preţuri şi venitul
nominal ramân constante) determină modificarea echişibrului consumatorului ca răspuns la
schimbarea preţului relativ ( raportul dintre preţuri) şi al venutului real al acestuia. Efectul
acestor schimbări asupra cererii consumatorilor este măsurat prin efectul de substituire şi efectul
de venit.

Efectul de substituire este întâlnit atunci caînd preţul unui bun creşte , ceea ce detrmină o
diminuare a puterii de cumpărare, respectiv a cantităţii ce poate fi achiziţionată cu venitul dat. În
aceste condiţii, consumatorul va substitui bunul devenit mai scump cu un alt bun devenit, asfel,
mai ieftin compartiv cu primul.

Efectul de venit este întâlnit atunci când preţul unui bun scade, ceea ce detrmină o
creştere a puterii de cumpărare, respectiv a cantităţii de bunuri achiziţionatecu aceeiaţi sumă de
bani, ceea ce echivalează cu o creşetere a venitului.

Conţinutul legii este valabil pentru toate bunurile normale şi pentru majoritatea bunurilor
inferioare .
a) Bunurile normale sunt acelea bunuri a căror cerere creşte pe măsura ce veniturile
consumatorilor cresc şi scade pe măsură ce veniturile consumatorilor scad.

b) Bunurile inferioare sunt acele bunuri a căror cerere scade pe măsură ce veniturile
cresc şi invens, cererea creşte pe măsură ce veniturile scad. Această relaţie negativă
se explică prin faptul că, pe măsură ce preşurile cresc, consumatorii vor tinde să se
orienteze să achiziţioneze alte categorii de produse care corespund mai bune noului
statut financiar ) aduc o satisfacţie mai mare), în timp ce atunci când veniturile scad,
consumatorii cu venituri reduse vor tinde să achiziţioneze cantităţii mai mari din
bunuri relativ mai ieftine faţă de alte bunuri dar şi cu un grad de satisfacţie mai redus
( ceea ce impune o majorare a cantităţii consumate prntru satisfacerea trebuinţelor.

Delimitarea dintre bunurile normale şi cele inferioare este, însă, una relativă, în sensul că un bun
nu poate fi incadrat în categoria celor normale dacă venitul se icadrează într-un anumit plafon,
sau poate fi incadrat în categoria celor inferioare atunci când venitul depăseşte respectivul
plafon.
Conţinutul legii generale a cererii este valabil pentru toate bunurile normale ţi pentru
majoritatea bunurilor inferioare. Există, însă, şi situaţii în care această lege nu se verifică, între
cantitatea cerută şi preţ existând o relaţie pozitivă ( o creştere a preţului determincă o creştere a

4
cererii şi invers.) Aceste situaţii sunt cunoscute sun numele de excepţii (paradoxuri) d la legea
generală a cererii, cum ar fi:
 Pradoxul Giffen ( sec.XIX –lea, economistul Robert Giffen) – se referă la acea situaţie în
care deşi areloc o creştere generalizată a preţurilor, cererea pentru anumite produse
creşte.Această situaţie este specifică gospodăriilor aflate sub pragul sărăciei, care, în
condiţiile creşterii preţurilor, vor reduce consumul din bunurile cu valoare nutritivă
ridicată şi vor creşte consumul din bunurile cu valoare nutritivă scăzută. Acest
comportament se datorează faptului că o creştere însemnată a preţului determină o
scădere a venitului real atât de mare, încât, efectul de venit este mai mare decât efectul
de subtutuire, ceea ce conduce la o creştere a cererii;
Un exemplu clasic dat de Marshall este acela al creşterii preţului alimentelor de bază, de
calitate inferioară, a căror cerere este determinată de sărăcie, ceea ce îi determină pe
consumatorii acestor produse să se afle în imposibilitatea de a-şi perimite alimente mai bune
calitativ. Atunci când preţul alimentelor de calitate inferioară creşte, aceştia nu îşi mai pot
permite să îşi cumpere alimente mai bune calitativ şi consumă mai multe alimente de calitate
inferioară.
Marshall a scris în cartea sa „Principii economice“ din 1895:
Aşa cum domnul Giffen a semnalat, o creştere a preţului pâinii face ca resursele familiilor clasei
muncitorilor să se reducă considerabil şi face ca utilitatea marginală a banilor acestora să
crească, astfel încât aceştia sunt forţaţi să-şi reducă consumul de carne şi de produse făinoase mai
scumpe, iar pâinea fiind încă cea mai ieftină pe care aceştia şi-o pot permite, ei vor consuma mai
multă pâine.

 Paradoxul de snobism (Thorstein Veblen 9 – se referă la aceea situaţie a unor

consumatori care, pentru a-şi etala un anumit statut, cumpără bunuri ale căror preţuri au
crescut considerebil, bunuri care astfel se adresează unui cerc mai redus de cumpărători
şi renunţă la achiziţionarea unor bunuri cu preţuri relativ mai mici, bunuri care astfel sunt
accesibile unui cerc mai larg de consumatori;
Termenul a fost introdus în literatura economică de Thorstein Veblen în “Teoria clasei fără
griji”. Veblen afirmă că modul de consum burghez presupune achiziționarea de bunuri al căror
unic scop este să ilustreze bogăția și statutul social al persoanelor si al grupurilor care le
consumă. Poate fi vorba, de exemplu, de bunuri de lux (automobile, bijuterii, îmbrăcăminte de
lux): cu cât aceste bunuri sunt mai scumpe, cu atât ele vor fi mai căutate pentru valoarea lor
demonstrativă. În mod invers, atunci când prețul lor scade, aceste bunuri devin accesibile mai
multor categorii de consumatori, inclusiv celor care pâna în acel moment nu și le puteau permite.
Astfel, clienții care consumau aceste bunuri la început nu le mai pot folosi pentru a-și pune în
valoare statutul social aparte.

5
  Paradoxul Rugină (Anghel Rugină) – se referă la aceea situaţie întâlnită în economiile
unor ţări aflate în recesiune, caracterizate prin mari dezechilibre şi o ionflaţie economică
intensă , şi în care, deşi preţurile cresc, consumatorii, de teama unor scumpiri viitoare şi
mai accentuate a bunurilor şi servicilor, vor achiziţiona o cantitate mai mare din acestea,
încercând astfel să se protejeze faţă de inflaţie. În aceste condiţii, relaţia de cauzalitate
dintre preţ şi cantitatea cerută devine una pozitivă.

Paradoxul Rugină în economia de piață

Prețul crește, cererea crește.

În special în perioada de hiperinflație (România după anii ’90), când economia se

întâlnea cu un grad ridicat de dezechilibrare curba cererii va prezenta un curs anormal. De la un
anumit nivel se remarcă o creștere a prețurilor, iar exstinderea cererii apare ca măsură de apărare
a cumpărătorului împotriva creșterilor însemnate de preț estimate a se înregistra în viitorul
apropiat.

3. Elasticitatea cererii.
Cantitatea cerută din diferite bunuri şi servicii este influenţată de o serie de factori. Pe
lângă preţ, ceilalţi factori care determină creşterea sau scăderea cererii ( factori cunoscuţi şi sun
numele de condiţiile cererii sunt:

6
7