UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

CENTRUL UNIVERSITAR DROBETA TURNU SEVERIN

FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA
AFECERILOR
SPECIALITATEA : MANAAGEMENT
ANUL II

REFERAT
LA DISCIPLINA ECONOMETRIE
Istoria și evoluția econometriei
Motto : ” Ori de câte ori metodele, tehnicile şi instrumentele statistico-matematice sunt aplicate
pentru a analiza procesele şi fenomenele economice, termenul aplicat unei astfel de cercetări nu
poate fi altul decât acela de econometrie„

COORDONATOR
Lect. univ. dr. STUPARU DRAGOȘ

Student:
Pinoșanu (Golu) Voichița

Drobeta Turnu Severin

2022
Cuprins

Capitolul I..........................................................................................................................1
Introducere și definiții.......................................................................................................1
Ce este econometria ?.........................................................................................................................................1

Capitolul II .......................................................................................................................4
Scurt istoric privind apariția și dezvoltarea econometriei...............................................4
Capitolul III.......................................................................................................................6
Personalități care au definit evoluția econometriei ca știință a măsurării și modelării
în economie........................................................................................................................6
Etapa I - Protoeconometria sau etapa clasică a precursorilor econometriei.....................................................7

Etapa a II-a sau a apariţiei şi consolidării econometriei în plan ştiinţific.........................................................7

Etapa a III-a - etapa dezvoltării econometriei moderne prin competiţie continuă cu alte ştiinţe modelatoare
ale realităţii economice......................................................................................................................................8

Capitolul IV.....................................................................................................................11
Câteva obiective importante şi obiectul de studiu al econometriei................................11
Concluzii..........................................................................................................................15
Bibliografie......................................................................................................................16

1
 Capitolul I
Introducere și definiții
„Puterea de a pune întrebări este baza progresului uman” - Indira Gandhi -

Ce este econometria ?
O întrebare aparent simplă de tipul ce este econometria, îşi găseşte un răspuns etimologic
consacrat, rezultat al traducerii a două cuvinte din greaca veche, un răspuns considerat comun, şi având
sensul simplu de „măsurare economică sau în economie” (oikonomie = economie şi metron =
măsurare). Există însă multe alte nebănuite semnificaţii, de la cele înscrise deja într-o mulţime de
dicţionare specializate, până la cele desprinse din istoria relativ recentă a ştiinţei econometrice, precum
şi a personalităţilor ce au conturat-o, în cele aproape opt decenii de existenţă matură şi prolifică .
Cele mai multe dintre dicţionarele enciclopedice uzuale definesc econometria drept o simplă
aplicare de tehnici matematice şi statistice în economie, pentru a studia probleme, a analiza date,
precum şi pentru a dezvolta şi testa modele şi teorii. În practică, econometria se identifică cu cererea de
date statistice şi de analize ale domeniului economic cu rigoarea specifică matematicii, dar şi cu cererea
de teorii statistice referitoare la testarea şi decizia statistică, la prognoza statistico–matematică a
fenomenelor economice cu scopul de a le cunoaşte principalele tendinţe. Metodologic, econometria
aplică metodele din statistica empirică, de tip clasic, şi din statistica matematică modernă, formulând
noi modele şi legităţi ale activităţii economice, ulterior postulate prin teoria economică. În optica
metodologică simplă, econometria rămâne tot o aplicare de tehnici statistice pentru a genera modele
economice, atât în plan pragmatic, în cadrul efortului managerial micro şi macroeconomic de a atinge
rezultate eficiente în plan economic (cuantificate sau numerice), cât şi în context teoretic, pentru a
verifica, respectiv valida sau invalida noile teorii economice.
Un dicţionar bancar detaliază conceptual econometria, ca reuniune de metode şi tehnici de
modelare, care explică o realitate economică specifică (financiar-bancară), în termenii unor relaţii
statistico-matematice, între variabilele fundamentale ale acestei realităţi (de la cheltuieli de capital, la
salarii sau venituri, de la rate ale dobânzilor bancare, la evoluţia numerică a populaţiei, de la politici
fiscale, la politici monetare etc.).
Viziunea unui dicţionar geografic asupra econometriei este în mod surprinzător mult mai
pragmatică, descriind-o drept ştiinţa care realizează o analiză economică, în care se prelucrează date cu
ajutorul metodelor şi tehnicilor statistice, cum ar fi, spre exemplu, analiza de regresie, pentru a valida
spaţial şi temporal anumite modele teoretice. Scopul econometriei în optica specifică geografului este
de a face previziuni şi de a determina politica micro şi macroeconomică în lumina unor astfel de
previziuni.
Alte dicţionare consacrate prin calitatea definiţiilor, prin nivelul lor elevat de formulare a
definitorului (definiens) şi, mai ales, prin stilul deosebit de concis, consideră econometria ca fiind
„statistica şi analiza matematică a relaţiilor economice”, capabile împreună să creeze ecuaţii pentru a
descrie fenomene şi procese economice, să estimeze funcţii economice şi să formuleze modele
economice diverse (Encyclopedia Britannica) sau „tehnici de analiză economică, prin care teoria
economică se exprimă în termenii unor relaţii matematice, validate mai apoi prin teste statistice”,

2
materializate la final prin încercări de a elabora previziuni economice corecte şi a face posibile
politicile de planificare de succes (Columbia Encyclopedia).
Accepţiunea contemporană a econometriei, derivă din aceea atribuită de către economistul
norvegian Ragnar Frisch, respectiv o semnificaţie de „unificare a unor puncte de vedere care se
referă la teoria economică, statistică şi matematică, privind natura relaţiilor cantitative din
economie“.
Ştiinţa econometrică, astfel formulată, înglobează un ansamblu de metode statistico-
matematice, utilizate în studiul şi elucidarea principiilor şi legităţilor economice. Prin accentul pus pe
aspectele şi relaţiile economice cantitative, econometria a impus treptat o „unificare” a teoriei şi
măsurării în economie.
Econometrie îmbină teoria economică cu statisticile economice pentru a analiza matematic şi a
testa în final statistic modelele ce substituie relaţiile economice. În contextul ştiinţific contemporan
coexistă o econometrie teoretică substanţializată de estimatori şi proprietăţile acestora, împreună cu o
gamă vastă de teste statistice, în acelaşi concept larg alături de o econometrie aplicată, metodelor
econometrice revenindu-le aici rolul esenţial, de a crea modele statisticomatematice, pentru a evalua
teoria economică.
De o manieră foarte generală, raţiunea de a fi a econometriei este acela de a oferi conţinut
empiric relaţiilor economice, testării teoriilor economice, îmbunătăţirii prognozelor, asigurării unui
caracter cât mai ştiinţific luării deciziilor, precum şi politicilor de evaluare prin modelări ante şi post
decizionale
În conformitate cu istoria ştiinţei se pot detalia câteva dintre cele mai des folosite definiţii sau
accepţiuni ale econometriei.
I. Econometria în sens inductiv şi restrictiv reprezintă o investigare a fenomenelor
economice realizată cu ajutorul modelelor aleatoare sau stohastice (definiţia anilor ’40 şi
’50 ai secolului trecut, cunoscută şi ca definiţia Cowles, de la Cowles Commission for
Research in Economy din Chicago). Se includeau astfel în domeniul econometriei numai
cercetările economice care utilizau metodele inducţiei statistice, respectiv ale testării
estimaţiei, ale verificării ipotezelor statistice, ale verificării relaţiilor cantitative privind
procese şi fenomene economice cercetate. Cercetarea econometrică clasică în sens
inductiv şi restrictiv impunea atât existenţa prealabilă a unei teorii economice privind
procesul şi fenomenul cercetat, care să stea la baza modelării şi să permită formularea
ipotezelor, cât şi posibilitatea aplicării metodelor statistice moderne (verificarea
ipotezelor teoriei economice şi formularea şi interpretarea modelului econometric). Erau
excluse multe fenomene şi procese economice, lipsite de posibilitatea de interpretare
aleatoare a modelului econometric sau lipsite pur şi simplu de o teorie economică.

II. Econometria în sens extins sau operaţional, care face pasul de la o definiţie analitică
(care enumera utilizările acceptate), la una stipulativă (care generează noi utilizări),
reuneşte în domeniul ei de studiu caracteristic atât cercetările econometrice în sens
inductiv şi restrictiv, cât şi metodele cercetării operaţionale (teoriile optimului,
stocurilor, grafurilor, deciziilor, jocurilor etc.) inclusiv tehnicile moderne de analiză a
datelor sau analiza tabelelor de date de mari dimensiuni. Noua abordare conceptuală a
extins aproape nelimitat frontierele econometriei.

III. Econometria în sens ostensiv sau enciclopedic (prin impunerea unui nume, prin actul
indicării sau prezentării obiectului la care numele se aplică, prin rostirea acestuia
concomitent cu indicarea obiectului desemnat) se identifică practic cu Societatea
3
 Econometrica (Econometric Society), întemeiată la 29 decembrie 1930, la Cleveland, cu
revista purtând acelaşi nume şi cu autorii articolelor acesteia, tot societatea fiind aceea
care a cristalizat şi noţiunea de econometrie pe baza experienţei acumulate şi a noilor
cercetări organizate.

IV. Econometria în sens extensional (pentru studenţii, cercetătorii şi specialiştii

contemporani) a devenit ştiinţa care se ocupă cu expunerea sistematică a metodelor,
tehnicilor şi instrumentelor de investigare cantitativă a fenomenelor şi proceselor
economice, beneficiară a unor legităţi proprii, rezultate din formularea şi analiza
modelelor sale aleatoare (stocastice) în mai mare măsură teoretizate şi deterministe,
decât probabilistice, dar cert structurale şi dinamice..

Termenul de econometrie are doi părinţi adoptivi, respectiv pe Pawel Ciompa (1867-1913),
economist şi profesor polonez care, în anul 1910, l-a utilizat pentru prima oară cu un sens mult prea
general, de contabilitate (bookkeeping) şi pe Ragnar Frisch (1895-1973), statistician şi economist
norvegian devenit econometrician, unul dintre fondatorii Societăţi de Econometrie, în anul 1930, care a
scris mai multe studii importante pe această temă şi care l-a folosit încă de la prima sa citare, cu
semnificaţia modernă de cuantificare şi modelare în economie.

4
 Capitolul II .
Scurt istoric privind apariția și dezvoltarea econometriei
„Tempus edax rerum...” sau „Timpul ucide lucrurile”... – vechi dicton latin –

Principalele etape ale apariţiei şi dezvoltării econometriei pot fi descrise în mod concis astfel:
Etapa I
- protoeconometria sau etapa clasică a precursorilor econometriei (începând cu secolul XVII
şi sfârşind odată cu consumarea primelor trei decenii ale secolului XIX),
Etapa a II-a
- apariţia şi consolidarea econometriei în plan ştiinţific (după fondarea la 29 decembrie 1930,
în Cleveland, a Societăţii Econometrica - Econometric Society - până la consacrarea definitivă a acestei
noi modalităţi de a gândi şi modela economia, prin obţinerea primului premiu Nobel, de către un grup
de reprezentanţi remarcabili ai acestei noi discipline ştiinţifice, în anul 1969)
Etapa a III-a
- etapa dezvoltării econometriei moderne prin competiţie continuă cu alte ştiinţe modelatoare
ale realităţii economice (după anul 1970, până în prezent).
Şcoala aritmeticii politice a deschis etapa clasică a precursorilor econometriei, prin apariţia
ştiinţei statisticii, asigurând premise pentru desprinderea repetabilităţilor şi regularităţilor din datele
cantitative colectate din fenomenele şi procesele economice pentru formularea de legităţi sau chiar de
previziuni, prefigurând esenţa statisticii moderne, dar anticipând şi econometria ca proces de modelare.
William Petty, John Graunt, Gregory King, Charles Davenant prin analiza înregistrărilor de date
empirice s-au dovedit pionieri în a face pasul decisiv pentru a forma şi dezvolta economia, statistica şi
matematica aplicată, iar la final, econometria.
Economia clasică (Adam Smith în The Wealth of Nations şi David Hume în definirea relaţiei
cantitative bani–inflaţie), bazele macroeconomiei (François Quesnay în Tableau économique), apariţia
teoriei probabilităţilor (Jakob Bernoulli în Ars conjectandi) şi detalierea probabilităţilor subiective
(Thomas Bayes) desăvârşesc procesul de delimitare a graniţelor disciplinelor, în interstiţiul acestor
graniţe urmând să apară econometria. Personalităţile ştiinţifice de sorginte anglo-saxonă au jucat un rol
important în definirea noilor discipline, care au cuantificat bunăstarea naţiunilor, prin abordarea
inductivă sau examinarea atentă a datelor, dar şi prin abordarea teoretică axată pe teorii economice

5
validate sau invalidate de realitate şi de trecerea „ucigătoare” a timpului. Econometria modernă
recunoaşte cinci mari direcţii de dezvoltare ulterioară: macroeconometria (obiectul fiind aici analiza
modelelor macroeconometrice axate pe serii lungi de date temporale şi unde s-au remarcat Jan
Tinbergen şi modelările sale axate pe ciclicitatea evoluţiei economice, Lawrence Klein cu contribuţii
modele fundamentate pe ciclurile de afaceri, dezvoltând cu Arthur Goldberger şi unele modele de
creştere, Alban William Phillips, autorul celebrei curbe de analiză şomaj - inflaţie, George Box şi
Gwilym Jenkins, autorii metodologiei Box-Jenkins, care a dat naştere la o uriaşă literatura a
sezonalităţii şi a variabilelor aleatoare în economie), microeconometria (definită prin modelele
microeconomice, unde sunt esenţiale contribuţiile lui Zvi Griliches cu analiza şi modelarea cererii,
James Tobin cu modelul Tobit, Henri Theil cu modele de estimare şi distribuţia venitului, Daniel
McFadden şi James Heckman cu modelul logit condiţionat),econometria teoretică (care prin
contribuţia teoretică desprinsă din modelări şi analize a redimensionat importanţa econometriei cu
ajutorul lui Trygve Haavelmo, autorul revoluţiei probabilistice şi Lars Hansen, inventatorul metodei
generalizate a momentelor), econometria financiară (unde Robert Engle, Clive Granger, Tim
Bollerslev prin analiza condiţionată a dispersiei în seriile de timp financiare şi descoperirea
particularităţilor acestor serii), econometria non-lineară (dezvoltată mai ales de către James Hamilton
prin elaborarea celui mai complicat model econometric filtrat propus situaţiilor de tranziţie),
econometria bayesiană (a cărui părinte rămâne Arnold Zellner care a revigorat statistica bayesiană şi a
dezvoltat modelele bazate pe incertitudinea ataşată variabilelor independente sau factoriale). Procesul
diversificării econometriei continuă şi în alte direcţii cum sunt econometria datelor de panel şi
econometria datelor calitative, econometria teritorială etc. Istoria econometriei este şi una legată de
evoluţia variabilelor independente modelate de la cele definite printr-o mare certitudine în modelele
clasice, la cele cu un grad tot mai ridicat de incertitudine, ataşate modelelor moderne.
Semnificaţia istorică a econometriei, aşa cum a fost ea formulată, în primul editorial al revistei
Econometrica, este următoarea:“Experienţa a arătat că fiecare din următoarele puncte de vedere, al
statisticii, al teoriei economice şi al matematicii, este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă, pentru o
înţelegere efectivă a realităţilor cantitative din economia modernă; unificarea lor este aceea care asigură
eficienţa. Econometria este tocmai această unificare”( Ragnar Frisch)

6
 Capitolul III
Personalități care au definit evoluția econometriei ca știință a măsurării și modelării
în economie

Abordarea economică inductivă şi cantitativă beneficiază de o istorie lungă şi prolifică.

Etapa I - Protoeconometria sau etapa clasică a precursorilor econometriei (începând cu

secolul XVII şi sfârşind odată cu trecerea primelor trei decenii ale secolului XIX), descrie conturarea
disciplinelor în intersecţia graniţelor cărora se va dezvolta econometria. Reprezentanţii noilor ştiinţe,
statistica şi economia, modern redefinite în secolul al XVIII-lea îşi doreau să identifice regularităţi şi
repetabilităţi în fenomene şi procese economice, formulând legi similare, ca importanţă, cu cele din
fizica clasicăsau newtoniană.
Prima încercare reuşită de a utiliza practic o analiză economică cantitativă este atribuită lui
Gregory King (1648-1712), care a reuşit să folosească o funcţie liniară pentru preţurile recoltelor de
porumb.
François Quesnay (1694-1774), economist francez, reprezentant al şcolii fiziocrate, prin
lucrarea Tableau économique, publicată în 1758, a oferit prima formă tabelară de a descrie
funcţionalitatea unei economii naţionale, în mod sintetic, simultan cantitativ şi analitic, şi, ca urmare,
poate fi privit ca unul din fondatorii macroeconomiei contemporane.
Adam Smith (1723- 1790), părintele economiei moderne, om politic şi filozof scoţian, autor, în
1776, al celebrei lucrări The Wealth of Nations (Avuţia naţiunilor), a permis dezvoltarea treptată a
teoriei evoluţiei economice, finalizată prin diversificarea teoriei ciclicităţii economice de la ciclul de tip
lung (Kondratiev şi Kuznets), la cel mediu (variantele Juglar, Jevons sau astral de tip Moore), precum
şi la ciclurile scurte (Kitchin şi Hanau).
Wesley Mitchell va fi unul dintre primii contestatari ai modelului parametric sau econometric
al ciclicităţii activităţilor economice, considerând fiecare ciclu de afaceri în parte, drept un fenomen
unic care ar putea fi cunoscut exclusiv în mod descriptiv (1928).
Statistica matematică clasică, prin descrierea funcţiei de repartiţie normală (F.K.Gauss şi
P.S.Laplace) şi a repartiţiei evenimentelor rare (S.D.Poisson), statistica aplicată, prin legităţi privind
cheltuieli, venituri, preţuri conform bugete de familie (E.Engel), economia clasică, prin legea cererii şi
ofertei (formulată matematic de A.Cournot), micro şi macroeconomia raportului cerere-ofertă într-o
exprimare ecuaţională (J.S.Mill) sunt dovezi ale expansiunii gândirii statistico-matematice modelatoare
în comensurarea şi anticiparea fenomenelor economice.
Etapa statisticii moderne a şcolii anglo-saxone de statistică matematică. Coordonatele
universitare majore ale modelării statistico – matematice au fost legate de Oxford, Cambridge şi
Londra, iar cele publicistice de Biometrica şi Annals of Eugenics, iar corolarul instituţional marcat de
multiplicarea instrumentală a noilor modelări Royal Statistical Society (K.Pearson, F. Galton,
R.A.Fisher,A.L.Bowley,F.Y.Edgeworth,W.S.Gosset cunoscut sub pseudonimul „Student“,
C.E.Spearman,G.U.Yule,M.Kendall etc.)
De aici se va desprinde şi primul autor al unui model statistico-matematic profund elaborat, ca
în cazul lui Yule (1895,1896), prin exemplul modelului său privind relaţia dintre sărăcie şi relief, dar se
pot enumera ulterior şi alte influenţe prin modelele Hooker (1901), cu referire la relaţia dintre rata de
căsătorie şi nivelul general de prosperitate, definit prin indicatori economici ca importuri, exporturi şi
preţuri la porumb, prin contribuţia modelatoare a statisticianului italian Benini (1907), care a utilizat
7
metoda regresiei în economie, prin modelul Henry Moore (1914,1917), ca relaţie de estimare statistico-
economică a relaţiilor economice etc.

Etapa a II-a sau a apariţiei şi consolidării econometriei în plan ştiinţific durează practic din
momentul istoric al fondării lui Econometric Society, în 29 decembrie 1930, până la consacrarea
definitivă a noii ştiinţe de graniţă, prin obţinerea primului premiu Nobel, de către un grup de
reprezentanţi remarcabili ai acestei noi discipline ştiinţifice, în anul 1969).
Prin accentul pus pe aspectele şi relaţiile economice cantitative, econometria a impus treptat pe
parcursul a patru decenii o „unificare” a teoriei şi măsurării în economie. Nici teoria singură prin
abordări simpliste, nici măsurarea solitară, lipsită de principii teoretice nu sunt suficiente pentru a putea
înţelege evoluţia economică.
Teoria fără măsurare poate fi justificată doar în cazul unei necesităţi stringente de a analiza
foarte rapid o problemă economică reală. În acelaşi timp, măsurare fără teorie este evident lipsită de
cadrul ştiinţific necesar pentru a interpreta observaţii statistice, este puţin probabil să aducă rezultate
satisfăcătoare în ceea ce priveşte explicarea interacţiunilor compensate sau nu, ale factorilor, în
fenomene şi înprocese economice complexe.
Dacă Ragnar Frisch este iniţiatorul unui proces amplu de delimitare a econometriei, în raport cu
alte ştiinţe, dar şi unul din scepticii utilizării în teoria generală economică a testelor de semnificaţie, Jan
Tinbergenva iniţia o nouă concepţie privind cercetarea ştiinţifică macroeconomică, atribuind un rol
determinant modelării, în interconexiunea sa cu teoria economică în general.
Obiectivul Tinbergen a fost unul dublu, în primul rând, modelul econometric devenea un
instrument de construcţie a unei noi realităţi, în sens de simulare şi analiză a impactului unei decizii în
economie, iar în al doilea rând, modelul econometric testa unele teorii propuse cu privire la fluctuaţiile
ciclice în activitatea economică sau în evoluţia concretă a ciclului afacerilor (1937,1939).
Testarea statistică întregită prin validarea econometrie şi extinsă către testarea unor teorii
economice complexe de către Tinbergen, alături de utilizarea unei analize de regresie generalizate şi
tehnic sau statistico-matematic mult evoluate sau avansate de către Koopmans (1937) şi prin definirea
conceptului de structură a unui fenomen economic analizat în termenii distribuţiilor de probabilitate a
observaţiilor efective de către Haavelmo (1944) au reprezentat principalele contribuţii în această
perioadă în definirea esenţei ştiinţei econometrice moderne.
Ragnar Frisch şi Jan Tinbergenau fost primii econometrişti laureaţi ai Premiului Nobel pentru
economie, în anul 1969. Justificarea acordării acestui premiu unei echipe de econometricieni pentru
descoperirea şi utilizarea modelelor dinamice în analiza proceselor economice identifică încheierea
unui proces destul de rapid de maturizare a ştiinţei econometrice.
Desigur că există multe alte contribuţii importante în dezvoltarea econometriei în aceste decenii
de maturizare deplină, de la soluţiile de inferenţiere a parametrilor fundamentate statistico-matematic
de către Hart şi von Neumann (1942), la contribuţia lui Durbin Watson şi devenită astăzi celebrul test
econometric de tip diagnostic prin identificarea limitelor reziduale ale autocorelaţiei, test marcând
practic un nou început în analiza economică a seriilor de timp simultane sau sincrone şi cu decalaj,
dezvoltate ulterior prin studiile econometrice investiţionale ale lui Koyck (1954).
Dezvoltarea teoretică a modelelor econometrice axate pe decalaje a continuat prin Cagan
(1956), Friedman (1957), Nerlove (1958), Solow (1960), Almon (1965), Jorgenson (1966), Eisner şi
Strotz (1963), Sargan (1964) etc.

8
 Etapa a III-a - etapa dezvoltării econometriei moderne prin competiţie continuă cu alte
ştiinţe modelatoare ale realităţii economice (după anul 1970, până în prezent) multiplică recunoaşterea
oficială a acestei ştiinţe prin creşterea numărului de laureaţi ai premiului Nobel.
O preocupare aparte a devenit prognoza econometrică pe termen scurt axată pe analize şi teste
specifice, Box şi Jenkins (1970) reprezentând începutul unei optici complet noi în domeniul testărilor
şi modelărilor, urmată de lucrările lui Cooper şi Nelson (1972), Zellner Palm, (1974), Trivedi (1975),
Prothero şi Wallis (1976, 1977) şi multe altele.
Alte contribuţii remarcabile sunt cele ale modelărilor econometrice realizate de către Granger şi
Newbold (1974) şi Phillips (1986).
Noii laureaţi ai premiului Nobel în economie provin într-o proporţie tot mai mare din rândul
econometricienilor consacraţi. Lawrence Klein, profesor de economie la University of Pennsylvania, a
primit premiul în anul 1980, pentru modelarea pe computer.
Trygve Haavelmo a primit premiul în 1989. Contribuţia sa principală în econometrie a fost
considerată un articol remarcabil din anul 1944, intitulat The Probability Approach to Econometrics
(publicat în revista Econometrica), care subliniază importanţa abordării prin gândire şi teorie
probabilistică a fenomenelor economice.
Daniel McFadden şi James Heckman au primit premiul în comun în anul 2000, pentru
lucrările lor în microeconometrie.
McFadden a înfiinţat laboratorul de econometrie la Universitatea California în Berkeley.
Profesorii şi cercetătorii Robert Engle şi Clive Granger au primit premiul în 2003, pentru lucrările lor
referitoare la analiza seriilor de date din pieţe bursiere şi referitoare la evoluţia cursurilor de schimb,
permiţând evaluarea riscurilor bursiere şi la stabilirea unui echilibru între cursul de schimb al
monedelor şi nivelul preţurilor
Robert Engle a iniţiat şi fundamentat în 1984 metoda ARCH (autoregressive conditional
heteroskedasticity) iar Clive Granger a promovat şi a dezvoltat cointegrarea (co-integration) sau
metoda GARCH. Conceptul co-integration a fost introdus în econometrie de către Clive Granger, în
1986 şi dezvoltat formal, ulterior de aceiaşi Engle şi Granger un an mai târziu, în 1987.
Lucrările lui Elliott, Timmermann şi Granger (2006) furnizează excelente recenzii ale
evoluţiilor tehnicilor de prognoză economică axate pe modelarea econometrică.
Aceia care au inventat conceptul de econometrie au avut în vedere dezvoltarea cercetărilor
economice în strânsă legătură cu statistica şi matematica.
Ei au fost în acelaşi timp şi întemeietorii Societăţii Econometrice (Econometric Society):
Irving Fischer-preşedinte (Yale University), Ladislaus von Bortkiewicz (University of Berlin), Ragnar
Frisch (Oslo University) Charles F. Roos (Princeton şi Cornell University), Harold Hotelling (Stanford
University), Arthur L. Bowley (London School of Economics), Carl Snyder (Federal Reserve Bank of
New York), L. Schumpeter, Norbert Wiener şi alţii.
Tot aceşti cercetători care au consacrat conceptul de econometrie sunt aceia au avut în vedere
extinderea consecventă a aplicării statisticii şi matematicii în dezvoltarea cercetărilor dincolo de
domeniul economic, în cel demografic, apoi mai larg, în cel social, în cel electoral şi cel al politicilor.
Debutul ştiinţific al noii discipline este în întregime legat de misterioasa Societate Econometrică
(Econometric Society) şi de data de 29 decembrie 1930.
Ar trebui să detaliem cum s-a format această societate, ceea ce relevă cum era şi firesc tot o
problemă de natură cantitativă.
Mai întâi trebuie menţionat rolul de iniţiator al lui Ragnar Frisch. În anul 1927, Ragnar Frisch a
plecat într-o excursie la Fundaţia Rockefeller în Statele Unite, unde se reuneau economiştii de orientare
matematică. El a făcut o impresie deosebit de puternică lui Irving Fisher. Ragnar Frisch într-un prim
articol scris încă din 1926 (urmat de celebra sa carte, intitulată New Methods of Measuring Marginal
9
Utility, apărută în anul 1932), a pus bazele axiomatizării cercetărilor în domeniul teoriei economice, dar
şi al statisticii matematice aplicate în economie, prin contribuţiile sale la teoria cererii, la posibilitatea
empirică de măsurare a utilităţii marginale, fiind considerat primul cercetător consecvent al noii ştiinţe
modelatoare a fenomenelor din economie, denumită ulterior econometrie.
În 1928, Ragnar Frisch „în acea vreme profesor de economie la vârsta de numai 34 de ani la
Universitatea din Oslo”, l-a întâlnit pe Charles F.Roos, un „tânăr membru al facultăţii de matematică a
Universităţii Princeton”, pe atunci şi secretar al secţiei de economie, sociologie şi statistică a Societăţii
Americane pentru Propăşirea ştiinţelor. Roos şi Frisch se hotărăsc să formeze noua societate pentru
care numele Econometric Society îndeplinea toate cerinţele şi, împreună cu Charles Roos, au pus
bazele ideii de planificare a formării noii societăţi.
Prima lor mişcare a fost să se adreseze părintelui economiei americane, să-i ceară ajutorul
celebrului Irving Fisher şi, în aprilie 1928, cei trei bărbaţi se întâlnesc la New Aven, în casa acestuia
din urmă.
Cine era oare acest părinte al economiei şi al matematicii economice americane în formula ei
neoclasică?
Un număr restrâns de lucrări selectate din bogata sa operă, limitare cauzată de lipsa unui spaţiu
suficient, îl descriu şi astăzi drept unul dintre cei mai profunzi economişti ai epocii sale: Mathematical
Investigations in the Theory of Value and Prices (1892), Elementary Principles of Economics (1911),
The Making of Index Numbers (1922), A statistical method for measuring marginal utility and testing
the justice of a progressive income tax (1927),The Stock Market Crash and After (1930), The Theory of
Interest (1930) etc.
La propunerea făcută de cei doi tineri cercetători, Irving Fisher nu a fost prea optimist, dar a
promis să coopereze dacă Roos şi Frisch vor găsi alte 100 de persoane ce beneficiau de o recunoaştere
a meritelor lor în întreaga lume academică şi a cercetării ştiinţifice, care să se arate interesate să se
asocieze la o astfel de societate. Ei au întocmit o listă, dar nu au putut identifica mai mult de 80 de
nume. Totuşi s-au hotărât să continue acţiunea, primul pas fiind intrarea in corespondenţă cu cei 80.
Scrisorile s-au bucurat de o primire favorabilă şi au rezultat încă alte aproximativ 80 de propuneri de
nume noi. Cantitatea fusese şi aici precursoare a calităţii.
Astfel, la 29 decembrie 1930, în Cleveland, a fost întemeiată Societatea Econometrică
(Econometric Society). În cadrul procesului de apariţie a acestei societăţi s-au conturat şi dezideratele
noii discipline, denumită econometrie, fapt ce a contribuit la cristalizarea ei ca ştiinţă independentă, pe
baza experienţei dobândite şi în temeiul noilor cercetări organizate.
Un rol deosebit în dezvoltarea şi popularizarea econometriei l-a avut revista acestei societăţi,
intitulată Econometrica, care a apărut în patru numere anuale neîntrerupt, din 1933 până în 1970, şi s-a
extins la şase numere după 1970, depăşind până în prezent 290 de apariţii, cu un moto sugestiv adresat
autorilor articolelor sale.
Econometric Society şi publicaţia acesteia au fost şi au rămas o societate şi o publicaţie
internaţională care propun „dezvoltarea teoriei economice în strânsă legătură cu statistica şi
matematica.”
Istoria econometriei contemporane este însă una mult mai dinamică decât se poate teoretic
imagina, prin expansiunea sa în corpul multora dintre disciplinele considerate mai vechi sau mai noi şi
prin multiplicarea de metode şi soluţii de modelare.
În ultimele decenii, econometria s-a structurat tipologic în subdiscipline aparte: econometria
financiară, econometria datelor de panel, econometria datelor calitative, macro şi microeconometria,
econometria teritorială etc.
Are loc un proces de diversificare în ceea ce privesc domeniile de aplicabilitate ale
econometriei moderne, simultan cu unul de concentrare şi multiplicare a modelelor pe tematici
10
distincte. Un astfel de demers tipologic structurat şi distinctiv multiplicativ subliniază viteza deosebit
de mare a proliferării teoriilor axate pe ipotezele şi modelele econometrice. Un exemplu relevant de
multiplicare a modelelor prin concentrare tematică excesivă, îl constituie prin amploarea trecutului ca şi
a aplicabilităţii ei viitoare, ipoteza pieţei eficiente, o ipoteză care a generat de peste un secol, respectiv
de la teza de doctorat a lui Louis Bachelier, susţinută în anul 1900, o nouă teorie economică situată la
intersecţia cu teoria informaţională şi teoria comunicării, precum şi un şir de modelări multiplicate
continuu în plan econometric.

11
 Capitolul IV
Câteva obiective importante şi obiectul de studiu al econometriei
Succesul nu înseamnă absenţa eşecurilor, ci realizarea obiectivelor finale. ” – Mihai Eminescu –

Ca dovadă certă a originii sale statistice, econometria are şi ea ca un prim obiectiv tot pe acela
al măsurării. După cum, biologia s-a transformat prin măsurare riguroasă, prin evaluare ştiinţifică şi
prin estimare cu un anumit nivel de încredere în biometrie, sociologia în sociometrie, psihologia mai
târziu în psihometrie, demografia în demometrie, tot astfel si economia s-a regăsit prin exces statistico -
matematic în econometrie.
Aşa cum se poate constata toate ştiinţele ce dobândesc apetit pentru măsurare devin treptat şi
“metrii”.
Dominată de metodele de testare şi de decizie statistică, dar în aceeaşi măsură şi de modele
matematice de analiza a variabilelor cantitative ori calitative şi de înţelegere cantitativă a regularităţilor
lumii prin modelare, economia în căutarea sa factorială, principială şi în tentativa de a descoperi noi
legi de manifestare şi de a prognoza eficient şi prompt procese şi fenomene economice devine tot atât
de firesc econometrie.
Măsurarea este însă nuanţată în econometrie atât prin teorie cât şi prin datele empirice sau reale.
Obiectivul iniţial de măsurare se scindează brusc în două direcţii. Econometria oferă măsurări empirice
necesare economiei, dar şi pune sub semnul întrebării această teorie, prin măsurare, mai ales prin
procedeele evoluate ale testării şi deciziei statistice, devenite treptat componente ale modelării
econometrice ca atare.
Obiectivul principal al lui Econometric Society şi al revistei Econometrica a fost încă de la
înfiinţarea şi respectiv apariţia lor acela de a promova studii care vizeze: unificarea cunoaşterii teoretice
şi abordării empirice, exclusiv cantitative în soluţionarea problemelor economice şi care să fie pătrunse
de spiritul unei noi gândiri mai constructive şi evident mult mai riguroase.
„Orice activitate care contribuie la această unificare teoretică a unor astfel de studii în economie
trebuie să fie în sfera de interes a lui Econometric Society.”
Două dintre obiectivele principale iniţiale ale econometriei rămân valabile şi azi:
- realizarea de măsurări empirice (cantitative) necesare în teoria economică
- verificarea teoriei economice cu ajutorul testelor, finalizate prin decizii de validare sau
invalidare a unor componente teoretice importante.
Econometria modernă redefineşte ca obiective:
- identificarea variabilelor,
- testarea ipotezelor statistice
- previziunea fenomenelor economice.
Orice teorie economică este preocupată să-şi definească caracteristicile de interes (agregatele
esenţiale în macroeconomie sau compensările diferitelor subiecte sau participanţi în microeconomie, de
la cifra de afaceri, la profit ori de la salariu la dobândă etc.), să cunoască şi să poată descrie cantitativ
relaţiile dintre variabile, dinamica lor structurală, temporală şi spaţială, să estimeze parametrii
variabilelor semnificative prin inferenţa statistică, delimitând impactul unor procese şi fenomene
economice în care sunt implicate factorial sau rezultativ variabilele respective, să simuleze situaţii
reale, prin scenarii cu probabilităţi determinate de apariţie sau chiar să previzioneze, să anticipeze ori să
prevadă schimbări în evoluţia caracteristicilor de interes.
Toate acestea nu pot fi de conceput fără modelarea econometrică.

12
 Legi economice generale au fost simple rezultate ale utilizării de modele econometrice în
cunoaşterea teoretică a economiilor (legea cererii, legea ofertei, legi privind elasticităţi şi
substituibilităţi sau adversităţi în pieţele produselor şi serviciilor etc.).
Nu puţine au fost însă situaţiile când legi economice considerate clasice şi implacabile au fost
contestate de aceleaşi modele econometrice, de testele şi deciziile implicate în validarea acestor modele
prin bazele de date empirice oferite de realitatea economică.
Spre exemplu, estimările econometrice au putut verifica, valida sau invalida anumite ipoteze ale
teoriei economice, ale previziunilor sau prognozelor, ale magnitudinii schimbărilor reale. Realizarea de
măsurări empirice (cantitative) necesare în teoria economică şi verificarea teoriei economice în esenţa
sa au extins sistematic obiectul de studiu al econometriei, de la domeniile sale clasice, cum au fost:
- domeniul analizei cererii(Friedman M,Haavelmo T,Stone R, Wald H.Schultz M.);
- domeniul elasticităţii cerere-preţ sau ofertă-preţ (Marshall A, Edgeworth E. etc.);
- domeniul analizei marginaliste (Jevons W.S., Walras L. etc.); -
- domeniul ciclului economic(Juglar C,Kuznets A,Kondratief A,KitchinW,HanauA);
- domeniul macroeconomiei, al ciclului afacerilor, precum şi măsurarea rezultatelor conform
SCN (Mitchell, C. W,Burns A.F.etc.);
- domeniul funcţiilor de producţie:(Cobb W,Douglas PH,Arrow KJ,Tintner G.etc);
- domeniul macroeconomic (Goldberger AS, Klein LR, Tinbergen J,etc);
- domeniul microeconomic (Griliches Z,Tobin J, Theil H,Fadden D,Heckman J etc);
- domeniul analizei seriilor de date (Anderson TW, Hotelling H,Fisher RA.etc);
- domeniul analizei şi prognozării crizelor (Sims, Engle, Muth, Lucas, Sargent, Tobin,
Amemiya etc.);
- domeniul politicilor de intervenţie a statului în economie (Keynes M. etc.); până în zonele
specifice econometriei, respectiv bazelor de date şi informaţiilor, metodologiei modelărilor, testărilor,
abordărilor temporale, respectiv către:
- domeniul informaţiei, energiei informaţionale şi informaţiei entropice (Corrado G, Shannon C,
Weaver W, Wiener N, Odobleja Ş, Onicescu O, Geogescu-Roegen N,)
- domeniile metodologice pure:
a) verificarea autocorelaţiei perturbaţiei rezultate în urma aplicării regresiei (Hooker,
Durbin, Watson);
b) evaluarea efectului întârziat sau a decalajelor în cunoaşterea evoluţiei în timp şi
aplicarea ei modelatoare (Brown, Koyck);
c) dezvoltarea teoriei estimării (Haavelmo, Koopmans, Rubin, 22 Zellner, Theil,
Reiersol, Sargan);
d) elaborarea de modele cu ecuaţii simultane (Tinbergen, Klein, Goldberger);
e) construirea modelelor macroeconomice bazate pe teoria keynesiană (Wharton,
Brookings, Treasurery, LBS);
f) perfecţionarea metodelor de analiză şi prognoză bazate analiza spectrală (Hannan,
Tukey, Granger);
g) modelele statistice de prognoză (Box, Jenkins);
h) unificarea econometriei axate pe regresie cu analiza seriilor cronologice(Econometric
Modelling Time Series Analysis) etc.
Obiectul de studiu al econometriei se identifică în multe aspecte cu acela al statisticii
matematice aplicate în economie, respectiv reuneşte acele fenomene şi procese statistico-economice,
dar şi statistico-sociale sau chiar politice, cu sens de procese electorale sau decizionale (în ultimele
decenii, niciodată exclusiv economice, devenind considerabilă multiplicarea şi aplicabilitatea
econometriei în social, politic etc.), în marea lor majoritate fenomene global omogene şi intern
13
structurate, care se produc sub forma unui număr mare de manifestări individuale, cazuri, elemente
aparent întâmplătoare, dar care, la nivel de ansamblu, prezintă o esenţă comună, o regularitate sau o
legitate de manifestare. Acelaşi obiect de studiu poate fi comparat cu cel al mai noilor discipline de tip
data mining (investigarea ansamblului datelor, rezultat al unificării statisticii cu inteligenţa artificială şi
sistemele de baze de date), regăsind suprapuneri până la identitate în modelare de la explorări de date,
elaborări de model, la validări şi aplicări de modele valide.
Această confruntare, privind obiectul specific de studiu, relevă diferenţe semnificative, ce
personalizează toate aceste noi ştiinţe sau discipline. O ancheta realizată de UNESCO, la sfârşitul
secolului XX, reuşea sa identifice circa 1000 de discipline ştiinţifice distinct conturate. Procesul de
multiplicare al ştiinţelor este definit de o graniţa aparte? Ce este o ştiinţă? Ce condiţii minime se impun
a fi îndeplinite de o anumită formă de cunoaştere pentru a deveni ştiinţă?
Ancheta a identificat următoarele condiţionări: teorie, obiect şi model propriu, iar în secundar
sau derivate din cele trei elemente esenţiale, legităţi obţinute prin aplicarea unor metode şi instrumente
proprii. Multe din disciplinele contemporane ce formează o nouă cultură economică sunt discipline
economice sau de graniţă ale economiei (de aceea se mai pot denumi şi econo-discipline).
Pentru a înţelege mai uşor cum se formează o nouă ştiinţă se poate apela la două componente
importante ale familiei econodisciplinelor: econometria (rezultată din unificarea economiei cu
matematica şi statistica matematică) şi econofizica (produsă ca rezultat al reunirii economiei cu fizica şi
fizica statistică).
Ceea ce constituie originalitatea acestor două discipline pare deosebit de transparent sau la
vedere, respectiv teoria lor aparent distinctivă, cu legităţi proprii. Numai că toate acestea sunt rezultatul
„lentilei” complet diferite cu care econometria şi econofizica investighează acelaşi „colţ” de realitate,
denumit economică. Este vorba de expresia lor cea mai profundă sau aşa cum se întrevede cu uşurinţă,
de cel de-al treilea element distinctiv esenţial în definirea modernă a ştiinţelor, de modelul specific de
abordare a realităţii. Modelul econometric, complet diferit de modelul fizic şi mai ales de cel al fizicii
statistice sau cuantice diferenţiază econometria de econofizică. Tot modelul econometric este cel care
se distinge de modelul altor ştiinţe, delimitând econometria de mai recenta data mining sau de
disciplina denumită sociofizică, de ştiinţa complexităţii, de aceea a arborilor genetici, a reţelelor
similare celor de tip neuronal, de logica şi mulţimile fuzzy etc.
În cadrul obiectului de studiu al econometriei se conturează tot mai mult, dincolo de statistica
descriptivă pentru variabilele modelate, o precizie specială a construcţiei şi validării modelului în sine,
de la estimarea parametrilor modelelor prin intervale de încredere, testarea statistică a diferitelor
ipoteze modelatoare sau explicative, validate sau invalidate,alături de rigoarea matematică, drept
procedura metodică şi complexă de înţelegere şi fundamentare a micro şi macroeconomiei, a analizei
economico-financiare, a teoriei deciziei, a previziunii economice, a eficienţei economice, a optimului, a
gradului de acoperire prin modelare a acoperirii fenomenului economic etc. Desigur că rămân valabile
şi alte opţiuni de definire „unghiulară” sau restrânsă a econometriei care îmbogăţesc continuu
obiectivele şi obiectul de studiu al econometriei
. Accentul se mută de pe un subdomeniu pe altul, din ceea ce constituie obiectul econometriei,
iar obiectivele se restructurează continuu prin:
- înţelegerea relaţiilor dintre variabilele economice, acordând rolul de obiective esenţiale
selectării factorilor şi modelului (Onicescu, O.,. Botez, M);
- măsurarea relaţiilor economice, definind ca obiective majore verificarea teoriilor economice,
evaluarea şi implementarea politicilor macro şi microeconomice (Chow, G. C, Pesaran, M.H,
Wootdridge, J.M.);

14
 - reuniunea sau unificarea obiectului de studiu şi a obiectivelor teoriei economice, statisticii şi
matematicii, privind natura relaţiilor cantitative din economie (Frisch, R, Malinvaud, E, Samuelson,
PA, Koopmans, TC, Stone, JRN,);
- formularea şi investigarea de ipoteze, utile în luarea deciziilor (Walters, A.A.,);
- obiectul de studiu şi obiectivele unei economii de intenţie ştiinţifică (Perroux F.);

Limitându-ne la conceptualizările şcolilor româneşti, unde matematica studiază relaţiile

calitative şi cantitative, precum şi structurile care se pot imagina între obiectele lumii reale, în cadrul
modelelor sale specifice, după cum afirma Caius Iacob, iar statistica se conturează prin cercetarea
variaţiei datelor şi informaţiilor, cu accent pe observarea, prelucrarea, testarea, analiza şi interpretarea,
inferenţa şi decizia statistică, conform semnificaţiei atribuite de către Nicolae Georgescu – Roegen
seriei statistice, ca exprimare a unei variabile în raport cu variaţia alteia, dar se şi redefineşte drept
concept reprezentativ al informaţiei, adeverind cuvintele lui Octav Onicescu, econometria nu poate
decât reuni obiectele de studiu ale economiei cu cele ale matematicii şi statisticii, prin modelare
multidimensională, asemeni unei adevărate orchestre în care fiecare instrument, test, metodă îşi
interpretează distinct partitura şi toate împreună reuşesc să creeze modelul real pentru desluşirea unor
sensuri ascunse în date şi informaţii, necesare cunoaşterii şi previziunii prompte şi eficiente.
Delimitarea concretă a obiectului Econometriei creează o întreagă tipologie a unor
subdiscipline, ca în cazul macro şi microeconometriei, econometriei financiare, econometriei datelor de
panel şi econometriei datelor calitative, econometriei teritoriale, econometriei deciziei manageriale în
condiţii de risc şi incertitudine etc.

15
 Concluzii

O concluzie generală ce se desprinde de aici este că econometria oferă modele econometrice de

măsurare, testare şi decizie, dar şi previziuni prompte, riguroase şi în planul evoluţiei fenomenelor
economice în ansamblu şi al disciplinelor parţiale, ce constituie prin reunificare arealul extins al
obiectului de studiu economic.
Dacă în cazul particular al econometriei seriilor de timp obiectul de studiu al acesteia derivă
direct din tipologia modelului, respectiv este constituit 24 din estimarea parametrilor unor ecuaţii
diferenţiale care conţin componente stohastice (aleatoare, perturbatoare etc.) în econometria teritorială
conform specificităţii modelelor acesteia accentul se mută din timp în spaţiu, ca variabilă definitorie în
obiectul de studiu. Distribuţia de probabilitate a variabilei aleatoare, impactul integrării metodelor
moderne în modelele econometrice sunt accente care separă econometriile moderne în bayesiene şi
non-bayesiene.
Econometria, prezentă acolo unde testele şi metodele statistico - matematice sunt aplicate
pentru analiza fenomenelor economice îşi delimitează obiectul de studiu şi obiectivele de natură
empirică şi teoretică, tocmai prin cercetările ce o definesc.
Econometria este şi va rămâne o disciplină de graniţă a economiei şi face parte din marea
categorie a „metriilor“.
Ca atare, orice s-ar întâmpla prin detalieri la nivel de subdomenii şi subdiscipline, econometria
va avea în continuare drept principal obiect de studiu înţelegerea, modelarea, testarea şi previziunea
proceselor şi interdependenţele cantitative din economie.
Econometria va studia în continuare fenomenele economice (extinse către social, politic,
demografic, ecologic etc.) pe baza datelor, metodelor şi testelor statistice şi cu ajutorul modelelor
matematicii, la nivel macro, mezo şi microeconomic sau chiar la nivel individual.
Tendinţa de unificare specifică econometriei va continua însă într-o direcţie nouă, reunind
modelele de prognoză, cu modelele privind luarea de decizii, cu metodologiile de evaluarea şi testare a
modelului şi alăturându-le noi tehnici şi modele de învăţare într-un proces interactiv şi repetitiv, ceea ce
va transforma econometria clasică modelatoare post – factum într-o econometrie „în timp

16
 Bibliografie

http:www.econometrisociety.org.tocs.asp.
http://www.encyclopedia.com
http://www.academia.edu
http://www.studocu.com
http://ro.wikipedia.org
Ragnar Frisch, 1933, Editor's Note. Econometrica 1
Gheorghe Săvoiu, Consuela Necșulescu, Econometrie, Editura Universitară, București, 2009

17