REFERAT-Utilitatea economica

O parte dintre nevoi sunt satisfcute pe seama bunurilor libere, iar alte
trebuine se mplinesc consumnd bunurile economice, insuficiente n raport cu nevoile;
producerea i obinerea bunurilor economice induc consumuri de resurse, cheltuieli.
De aceea, atenia consumatorului se centreaz spre bunurile economice fa de
care adopt un anumit comportament, prin comportamentul consumatorului
desemnm raionamentele i reaciile pe care le are n legtur cu alegerea
(cumprarea) i utilizarea bunurilor economice. Unul dintre punctele de referin
pentru comportamentul consumatorului l constituie utilitatea bunurilor economice.

La prima vedere, utilitatea pare o noiune foarte clar. Pentru oricare dintre noi
noiunea util, utilitate desemneaz ceea ce este de folos, trebuincios, necesar, ceea
ce servete la ceva. Utilitatea n sens general reprezint capacitatea unui bun
(material, serviciu, informaie) de a satisface o nevoie. Baza acesteia o reprezint
proprietile, nsuirile, caracteristicile pe care le posed fiecare bun sau categorie
de bunuri. Asemenea proprieti pot fi naturale i/sau create de om. Cele naturale
pot fi luate ca atare sau sunt adaptate de om n funcie de necesiti. Baza utilitatii
o constituie proprietatile (insusirile) fiecarui bun economic.
n acest sens, pentru oricare dintre noi este evident n ce const utilitatea general a pinii, a
apei, a mbrcminii sau a locuinei etc. Dar, dei apa este necesar i util pentru oricine, n
mprejurri date, nevoia de a consuma o cantitate determinat de ap (s presupunem plat)
este mai intens sau mai puin intens. n funcie de situaie, decidem s o cumprm sau nu,
s pltim un pre mai mare sau mai redus. Decidem ntr-un fel sau altul n func ie de
intensitatea nevoii n a crei ntmpinare vine cantitatea determinat de ap plat la care ne
referim.

Aprecierea

Aprecierea utilitii economice are un caracter subiectiv: depinde de raportul pe care

fiecare consumator l stabilete intre cantiti determinate din bunul respectiv i nevoile
sale

in condiii date de loc i timp. Hotrtoare n acest sens este intensitatea nevoii pe care o
resimte consumatorul respectiv. De aceea, bunuri omogene avnd aceleai propriet i pot f
apreciate n mod diferit ca utilitate economic de diferii indivizi in func ie de volumul i
intensitatea nevoilor, de nivelul de cultur, de situaia economic i aspiraiile proprii
fecruia.
 Mai mult chiar, pentru un anumit individ, fecare element dintr-o multime de bunuri identice
are utilitate economic diferit, n functie de condiiile de loc i de timp.

Aprecierea utilitii economice se realizeaz prin suma de bani (preul) pe care, n condiii
determinate de loc i timp, un cumprtor decide s-o plteasc n schimbul unei cantit i
determinate dintr-un anumit bun economic.
Utilitatea economica reda legatura existenta intre caracteristicile proprii ale
bunurilor si nevoile si preferintele consumatorului.
Putem afirma deci ca utilitatea economica este satisfactia resimtita de
un individ ca urmare a consumarii unei cantitati, doze date dintr-un bun
( combinatie de bunuri).
Fiind o noiune subiectiv, utilitatea este, n acelai timp, nu numai dificil de
definit, ci i dificil de msurat.

n teoria economic exist dou accepiuni diferite de msurare a utilitii:

accepiunea cardinal (abordarea clasic); conform acestui punct de

vedere fiecrei doze consumate i se poate ataa un numr ca msur a
utilitii.
accepiunea ordinal (abordare neoclasic); conform acesteia utilitatea
nu poate fi msurat cu precizie i nici nu este important s msurm
utilitatea n condiiile n care intereseaz ordonarea preferinelor n raport cu
nivelul satisfaciei totale scontate a se obine. Altfel spus, sistemul ordinal
presupune stabilirea unei ierarhii ntre utilitatea diferitelor bunuri, cum ar fi
de exemplu primul, al doilea etc.

Factorii care impun diferenta de utilitate a aceluiasi bun in raport cu

indivizi diferiti pot fi:
-volumul, structura si intensitatea nevoilor,
-situatia economica,
-preferintele,
- nivelul de cultura,
- obiceiurile si traditiile de consum.
Functia de utilitate a unui bun [U(x)] arata dependenta dintre cantitatea
consumata dintr-un bun [x] si utilitatea resimtita de un consumator [U]
,adica :
U = U(x)
n teoria i practica economic se opereaz cu conceptele utilitate marginala si utilitate
totala:.
UTILITATEA MARGINALA = este satisfactia resimtita de un individ dupa
consumarea unei unitati suplimentare dintr-un bun sau serviciu.
Utilitatea marginala se determina ca raport intre sporul de utilitate obtinut prin cresterea cu o
unitate a consumului
Umg = Ut = Ut1-Ut0
O q1-q0
unde
Ut1, Ut0 = nivelurile utilitatii totale in momentele t1 si t0
X1, X0 = cantitatile consumate din bunul x
Ut = modificarea utilitati totale
Q = modificarea cantitatii.

Umg(x) = Umg(y) relatia de echilibru a consumatorului.

Px Py

Prin definitie, utilitatea marginala reprezinta variatia utilitatii totale in

conditiile in care cantitatea consumata dintr-un bun se modifica cu o unitate.
Utilitatea marginala descreste pe masura ce creste consumul.
Din punct de vedere economic, semnificaia noiunii de utilitate marginal
este aceea de prag pn la care se justific consumul unui bun/serviciu.
Legea utilitatii marginale descrescande poate fi explicata astfel : cand
cantitatea consumata dintr-un bun creste, atunci utilitatea marginala tinde
sa se diminueze pana la 0 ( este nula )

UTILITATEA UNITARA (INDIVIDUALA) este satisfactia pe care o aduce o doza

dintr-un bun consumata de individ.
UTILITATEA TOTALA este satisfactia totala resimtita de un individ dupa
consumarea intregului bun sau serviciu.

Ut = Umg
Utilitatea totala este maxima cand Umg = 0
Utilitatea totala scade cand Umg este negativa.
n tabelul de mai jos este prezentat un exemplu de calcul al utilitii totale i marginale, urmat de reprezentarea
grafic a relaiei dintre cele dou mrimi
 Exemplul de mai sus evideniaz urmtoarele:

pe msur ce individul va consuma mai mult din bunul X, utilitatea totala va crete, insa cu cantitati din ce in
ce mai mici
pe masura cresterii consumului acestui bun, utilitatea marginala va scadea
curba utilitatii marginale are panta negativa
atunci cand utilitatea marginala este pozitiva utilitatea totala sporeste
utilitatea totala este maxima atunci cand utilitatea marginala este nula
atunci cand cnd utilitatea marginala devine negativ utilitatea totala incepe sa scada
suma algebric a utilitatilor marginale este utilitatea totala

Evolutia utilitatii marginale este redata de Legea lui GOSSEN sau legea utilitatii marginale
descrescande. Aceasta se refera la faptul ca, pe masura ce creste cantitatea consumata dintr-un bun,
sporul de utilitate este din ce in ce mai mic, devenind nul (zero) in punctul de satietate. Odata cu
cresterea cantitatii consumate, utilitatea totala creste, dar cu o ratie descrescatoare, pana la un punct de
maxim ( saturare), dupa care incepe sa scada, utilitatea marginala descreste, dar este pozitiva, pana in
punctul in care este egala cu zero (acest punct coincide cu acela in care utilitatea totala este maxima),
dupa care utilitatea marginala devine negativa (este zona in care utilitatea totala incepe sa scada).

Costul de oportunitate si alegerea consumatorului rational

Bunurile economice sunt destinate consumului. Orice consumator urmareste

ca in schimbul sumei platite pentru un bun sa obtina o satisfactie
maxima. Pe cumparator il intereseaza deci, utilitatea bunului cumparat. De
regula, este util ceea ce este de folos.
CONSUMATORUL este persoana care utilizeaza bunuri si servicii in scopul
satisfacerii trebuintelor sale.
Consumatorul se defineste prin :
- trebuintele si preferintele sale;
- veniturile de care dispune.
Se spune ca bunurile sunt utile, adica au capacitatea de a satisface nevoile si
dorintele consumatorilor.
Bunurile economice = acele elemente rare din natura sau create de
om, identificabile si masurabile, bunuri care
intra intr-o relatie determinanta cu nevoile
umane.
Dupa forma de existenta :
bunuri propriu-zise
servicii
informatii
Dupa modul in care circula :
- marfare
- nemarfare
Dupa modul de relationare :
complementare
substituibile
Dupa modul de fixare in spatiu :
- mobile
- imobile

Bunurile complementare = sunt bunurile care atrag dupa sine

consumarea unui alt bun.
Ex : masina si benzina, stiloul si cerneala
Bunurile substituibile = sunt bunurile care inlocuiesc in consum alte
bunuri.
Ex : uleiul si untura, untul si margarina.

Comportamentul consumatorului se subordoneaza unor cerinte de rationalitate si

eficienta.
Bunurile si serviciile necesare satisfaceii trebuintelor sunt oferite in cantitati
limitate iar veniturile consumatorilor sunt limitate.
In aceste conditii , consumatorul nu poate ignora efectele deciziilor sale privind
cheltuielile pe care le face.
Rational este ca satisfactia resimtita de consumator in urma cheltuirii venitului de
care dispune sa fie cat mai mare.
Satisfactia resimtita = efectele obtinute in urma consumului, iar
 venitul cheltuit reprezinta eforturile depuse in
vederea consumului.

Eficienta consumului = satisfactia resimtita

cheltuiele efectuate

Eficienta consumului se exprima sub forma raportului utilitate / pre.

E=U
P

Unde : E = eficienta ; U = utilitatea resimtita ; P = prt

In termeni de utilitate, eficienta unui act de consum se masoara prin utilitatea pe

unitatea monetara cheltuita, iar un consumator rational obtine maximum de
utilitate cumparand, cu venitul limitat de care dispune, diferite bunuri si servicii
oferite spre vanzare.

REGULA DE MAXIMIZARE A UTILITATII :

Utilitatea maxima se obtine atunci cand utilitatea marginala obtinuta cu ultima
unitate monetara cheltuita pentru achizitionarea unui bun este aceiasi cu utilitatea
marginal ape ultima unitate monetara cheltuita pentru orice alt bun.
Un consumator care actioneaza conform acestei reguli va alege cea mai buna
alternativa dintere cele existente si, daca, preferintele, venitul sau preturile
diferitelor bunuri raman constante, nu va avea niciun motiv sa opteze pentru
altceva.
Regula de maximizare a utilitatii ne spune, de fapt, ca un consumator va obtine
satisfactie maxima daca isi va cheltui venitul disponibil astfel incat ultima unitate
monetara cheltuita pentru un bun sa ii procure o satisfactie suplimentara (utilitate
marginala), egala cu satisfactia suplimentara procurata de ultima unitate monetara
cheltuita pentru a cumpara orice alt bun.
COSTUL DE OPORTUNITATE = beneficiul (castigul) asociat celei mai
bune variante de actiune la care s-a
 renuntat in favoarea alternativei alese.
Compotamentul rational al consumatorului este acela care asigura un maximum
de satisfactie in consum cu un minim de cheltuieli; acesta se ghideaza dupa
criteriul eficientei economice.

REFERAT UTILITATEA ECONOMICA

Utilitatea economic Utilitatea exprim proprietile reale sau presupuse ale unui bun
economic, de a satisface, prin folosire, o nevoie uman oarecare, de a servii la
ntreinerea vieii sau la sporirea bunstrii oamenilor. Pentru ca un bun material
sau un serviciu s aib utilitate, trebuie s ndeplineasc urmtoarele condiii:
- s existe o relaie ntre calitile sale i cel puin una dintre nevoile materiale i
spirituale umane;
- oamenii s fie contieni de relaia dintre caracteristicile bunului economic i
nevoile lor, s fie convini c prin nsuirile lor , bunurile consumate satisfac un
serviciu real, personal, sau contribuie la creterea bogiei sociale;
- bunul respectiv s poat fi folosit efectiv n satisfacerea nevoilor, ceea ce
presupune i existena capacitii omului, a societii umane n ansamblul ei, de a
folosii utilitatea potenial a acestui bun.
Atunci cnd sunt ndeplinite aceste condiii, utilitatea dobndete sens
economic. Utilitatea economic presupune raportarea la o nevoie, la o trebuin a
nonposesorului i apare ca o unitate a proprietilor intrinseci ale bunului i a nevoii
i preuirii de care se bucur din partea nonposesorului. n aceast unitate,
proprietile intrinseci ale bunului au rol determinant n evaluarea utilitii
economice (concepia aparine gndirii economice clasice).
Utilitatea are determinri n natura proprie a fiecrui bun economic, dar i o
nsemnat ncrctur subiectiv, ceea ce nseamn c utilitatea depinde i de
raportul pe care fiecare individ l stabilete ntre bunul economic i nevoile sale.
Pornindu-se de la aceast realitate, n gndirea economic contemporan se
ntlnesc dou curente extreme de abordare a realitii.
Unul dintre curente consider c utilitatea este intrinsec bunurilor economice, ine
exclusiv de capacitatea obiectiv a bunurilor de a satisface o nevoie social de
consum personal sau consum productiv. n aceast concepie, toate elementele unei
mulimi omogene de bunuri au aceeai utilitate, n msura n care acestea
(bunurile) se ncadreaz n dimensiunile nevoii sociale.
Al doilea curent acord o deosebit importan componentei subiective a utilitii ,
rolul intensitii cererii individuale n determinarea utilitii bunurilor marfare. n
acest sens, Alfred Marshall arta: Mrimea intensitii unei plceri descrete
progresiv pn la saturare dac este satisfcut n mod continuu (...) aceasta
semnific faptul c utilitatea primei uniti (doze) dintr-un bun economic este mai
ridicat, apoi se reduce succesiv, treptat, cu fiecare nou unitate (doz) de bun care
se confrunt cu o nevoie n descretere" 3,

Continutul termenului utilitate capata doua sensuri:

1. La modul general, utilitatea reprezinta proprietatea, capacitatea reala sau

presupusa a unui bun de a satisface o nevoie, o trebuinta, datorita
caracteristicilor intrinseci;
2. In sens economic, utilitatea este satisfactia pe care o creeaza folosirea unei
cantitati determinate dintr-un anumit bun pentru un consumator dat, raportarea
facandu-se la o trebuinta concreta a nonposesorului bunului respectiv.

In teoria economica regasim doua curente de abordare a utilitatii: conceptia

clasica si cea neoclasica.

In gandirea clasica se considera ca bunurile identice au aceeasi utilitate

economica pentru persoane diferite (in masura in care ele sunt necesare, indiferent
de intensitatea nevoilor sau de marimea sacrificiului pentru a le obtine).

Utilitatea apare ca unitate a proprietatilor bunului si a nevoii

consumatorului. De exemplu, daca un bun X este format din n unitati: X 1, X2,, Xn,
avand utilitatile individuale u1, u2,, un, egale intre ele, atunci utilitatea totala (Ut) va
fi produsul dintre utilitatea individuala (u i) si numarul de unitati (n):.Ut=ui*n
In conceptia neoclasica, utilitatea unui bun capata sens economic doar
atunci cand sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:

- caracteristicile bunului vin in intampinarea a cel putin uneia din nevoile

individului sau societatii, indiferent de natura acesteia ea putand fi reala sau
imaginara;

- constientizarea relatiei dintre caracteristicile bunului economic si nevoi,

oamenii trebuind sa fie convinsi ca bunurile consumate le aduc un serviciu;

- cumparatorul sa fie capabil sa se foloseasca de utilitatea pe care el o apreciaza

la bunul economic.

Existenta celor trei conditii releva ca utilitatea economica exprima pretuirea

pe care un individ o acorda, la un moment dat si in conditii determinate, fiecarei
unitati dintr-o multime de bunuri identice.

Din cele prezentate rezulta ca, desi utilitatea la modul general, are
determinari in proprietatile intrinseci ale fiecarui bun economic, cea economica, are
si un pronuntat caracter subiectiv, depinzand de raportul pe care fiecare individ il
stabileste intre un bun economic si nevoile sale.

2. Masurarea utilitatii economice

 Problema care se pune este privitoare la posibilitatea de a cuantifica utilitatea. Reprezentantii
Scolii Marginaliste au considerat ca utilitatea este masurabila, sau cardinala.

Fondatorii marginalismului: Leon Walras, Stanley Jevons si Carl Menger au

dezvoltat Teoria cardinala a utilitatii, in cadrul careia s-au straduit sa masoare
utilitatea in mod cardinal. Conform acestei teorii, pentru fiecare nivel de utilitate,
care rezulta din consumarea unui produs, se stabileste cate un numar bine
determinat. Spre exemplu, putem sa dam fiecarui bun pe care dorim sa-l consumam
o anumita utilitate exprimata printr-o cifra. In functie de cifrele atasate se face o
comparatie care va fi utilizata pentru esalonarea satisfacerii nevoilor.

Exemplu: (venitul saptamanal si preturile sunt date)

Tabelul nr. 1. Utilitatea bunurilor si serviciilor

Bunuri si servicii ce vor fi Utilitatea

cumparate pentru folosire sau
consumare intr-o saptamana

5 kg paine 20

4 casete audio 75

3 kg carne 100

0,5 kg cafea 50

reparatia masinii 300

vizionare spectacol de teatru 150

Se considera ca fiecare consumator poseda cunostinte asupra numarului de unitati

de utilitate pe care i le procura fiecare cantitate din orice bun, ceea ce-i permite sa
compare utilitatea diferitelor bunuri si sa efectueze un calcul economic riguros.

Insa preferintele consumatorilor sunt diferite de la un individ la altul. Astfel

nu este aplicabila teoria elaborata pe baza stabilirii nivelului de utilitate printr-un
numar, care poate fi determinat doar prin investigarea preferintelor unui numar
restrans de indivizi.

Sesizand faptul ca utilitatea nu poate fi masurata cardinal, Vilfredo Pareto,

succesorul lui Leon Walras, reprezentant al Scolii de la Lausanne, a elaborat Teoria
ordinala a utilitatii. In conceptia sa, pentru a reprezenta diferitele preferinte ale
consumatorilor nu este necesar sa se masoare utilitatea numeric, ci trebuie sa se
ordoneze preferintele acestora. El are meritul de a fi descoperit curbele de
indiferenta pe care se bazeaza economia moderna. Teoria sa a fost ulterior
dezvoltata de economistii J. R. Hicks si G. Debrew. Teoria ordinala a utilitatii are la
baza ordonarea diferitelor bunuri in functie de preferintele unuia sau altuia dintre
consumatori. In functie de ierarhizarea facuta se stabileste utilitatea pe care o
atribuie consumatorul unui anumit produs, comparativ cu alt produs.

Prezumtiile acestui model sunt urmatoarele:

1) consumatorul are anumite gusturi si preferinte, pe baza carora compara

diferitele alternative de combinare a bunurilor si serviciilor ca:

- preferate;

- nepreferate;

- indiferente;

2) preferintele nu se schimba la modificarea venitului consumatorului si pretului

bunurilor si serviciilor;

3) pretul bunurilor si serviciilor este dat si nu poate fi modificat de consumator;

4) consumatorul dispune de un buget limitat pe care il aloca in intregime pentru

cumpararea diferitelor bunuri si servicii, fara a face economii;

5) consumatorul urmareste maximizarea satisfactiei obtinute prin consumul sau

folosirea bunurilor economice;

6) consumatorul actioneaza rational, alegand cea mai buna combinatie ce-i sta
la dispozitie.

Deoarece in Teoria ordinala se realizeaza doar o ordonare a preferintelor, nu

se stie cu cat este preferat mai mult un produs altuia. Dar avantajele acestei teorii
sunt multiple:

- ea tine cont de faptul ca preferintele pentru un produs sau altul difera la diferiti
consumatori;

- presupune ipoteze de comportament ale consumatorului mai putin restrictive,

fiind suficient ca acesta sa poata clasifica diverse bunuri printr-o ordine de
preferinta;
 - deciziile privind un anumit bun nu depind doar de cantitatea consumata din
acel bun, ci si de cantitatile folosite din alte bunuri.

3. Formele utilitatii

Utilitatea individuala (Ui) reprezinta satisfactia pe care o aduce fiecare

unitate consumata dintr-un bun economic.
Utilitatea totala (Ut) este o functie crescanda in raport cu cantitatea
folosita, dar ea creste din ce in ce mai putin.

Utilitatea totala rezulta din consumul cumulat al dozelor:

Ut = Ui1 + Ui2 + Ui3 + Uin

Modificarea utilitatilor totale prin cresterea consumului cu o doza, se
apreciaza prin conceptul de utilitate marginala.

Calculul economic al consumatorului se fundamenteaza pe doua legi: legea

descresterii utilitatii marginale; legea egalitatii utilitatilor marginale.

Ipoteza descresterii utilitatii marginale a fost enuntata de H. Gossen si poate

fi exprimata astfel: cand cantitatea consumata dintr-un produs creste, utilitatea
marginala a produsului (adica utilitatea suplimentara adaugata de ultima unitate)
tinde sa se diminueze. Acest aspect a fost subliniat si de Marshall, care spunea ca
marimea intensitatii unei placeri, care este satisfacuta in mod continuu, descreste
progresiv pana la saturare.

Utilitate marginala (Umg) reprezinta variatia utilitatii totale ( ut) care

rezulta prin cresterea (x) cu o unitate a cantitatii consumate dintr-un bun, sau
satisfactia resimtita de un consumator dat la consumarea ultimei cantitati dintr-un
bun:

Pe baza comportamentului individual al consumatorului, se poate aprecia ca utilitatea

aditionala este pozitiva, dar descrescatoare.

Tabelul nr. 2. Date ipotetice pentru utilitatea marginala si totala

Unitatea de bun Utilitatea Utilitatea

economic marginala totala

I 100 100
 II 80 180

III 60 240

IV 45 285

V 20 305

VI 0 305

Inspectia datelor din tabelul de mai sus ne permite sa constatam in primul

rand, o descrestere a utilitatii marginale, iar in al doilea rand o crestere a utilitatii
totale, dar cu sporuri descrescande.

Redam reprezentarea grafica a utilitatii totale si marginale conform datelor

din tabelul nr.2.

Fig. 1. Curba utilitatii marginale

 Fig. 2. Curba utilitatii totale
Teoria utilitatii marginale explica paradoxul valorii sesizat de Adam
Smith. De exemplu - apa, esentiala pentru viata, este mai ieftina decat diamantele,
mult mai putin folositoare. Explicatia presupune distinctia dintre utilitatea totala si
marginala a unui bun.

Utilitatea totala obtinuta prin consumul apei este enorma dar cu cat
consumam mai multa intr-un interval de timp, utilitatea ei marginala scade la o
valoare foarte mica.

In cazul diamantelor utilitatea lor totala este mica in comparatie cu a apei

dar cumparand foarte putine, utilitatea lor marginala este foarte inalta. In aceste
cazuri utilitatea marginala pe unitatea monetara este aceeasi.