M1

Nevoile umane reprezinta trebuintele, aspiratiile si asteptarile oamenilor de a-si însusi bunuri.
Acestea se clasifica, în primul rând, în functie de natura tridimensionala a omului (biologica, sociala si
rationala) si în al doilea rând, în functie de gradul de dezvoltare economica si de nivelul cultural.
Satisfacerea nevoilor se realizeaza prin consumul de bunuri (bunuri materiale si servicii). Resursele
reprezint_ totalitatea elementelor, premiselor si conditiilor care pot fi atrase si sunt efectiv utilizate la
producerea si obtinerea de bunuri. În raport însa cu cresterea si diversificarea nevoilor umane, resursele
au fost si ramân limitate. Raritatea resurselor si a bunurilor ramâne o caracteristica generala a economiei.
Legea raritatii resurselor consta deci în faptul ca volumul, structurile si calitatea bunurilor si
resurselor economice se modifica si evolueaza mai încet decât volumul, structura si intensitatea nevoilor
umane. Altfel spus, resursele si bunurile sunt relativ limitate, rare, în comparatie cu nevoile.
Activitatea economica se defineste prin lupta împotriva raritatii, proces ce reflecta actele,
comportamentele si deciziile indivizilor privitoare la atragerea si utilizarea resurselor economice în
vederea producerii, schimbului, distributiei si consumului de bunuri, în functie de nevoile si interesele
economice. Activitatea economica a cunoscut în istoria ei doua moduri de organizare si functionare, doua
sisteme economice: economia naturala si economia de schimb.
Mecanismul economic, principiile de alocare a resurselor si a bunurilor sunt criterii care împart
economia de schimb în doua forme: economia de comanda si economia de piata.
Economia politica este un ansamblu coerent de cunostinte despre realitatea economica, o
reflectare generalizata a acestei realitati. Ea este stiinta economica fundamentala, care studiaza modul de
alocare si administrare a resurselor limitate în scopul obtinerii unei satisfaceri cât mai bune a nevoilor
umane nelimitate.
M2
Consumul reprezinta scopul final al sistemului economic, termenul de “consum” având aici un
sens mai larg decât cel conferit în mod obisnuit în discutiile economice. Prin termenul de “bun”,
întelegem de asemenea notiunea de “serviciu”.
Notiunea de “consumator” trebuie de asemenea bine precizata, caci consumatorul în sens
economic este o fiinta umana foarte simplificata. El poseda resurse initiale, bunuri si servicii pe care le
detine (forta de munca, bunuri pe care le are în proprietate) si are preferinte. Vis-a-vis de doua pachete
diferite de bunuri x si y, el poate întotdeauna afirma : “prefer pe x lui y”, “prefer pe y lui x” sau “îmi sunt
indiferente”.
Abordarea, potrivit careia utilitatea poate fi masurata, este denumita cardinala. În limitele acestei
teorii, presupunem ca un consumator poate masura utilitatea pe care o obtine în urma consumului
diferitelor bunuri si exprimand printr-un numar cantitatea de utilitate rezultata din alegerile sale.
Pe masura cresterii cantitatii consumate, creste si utilitatea (totala) obtinuta; putem în plus sa ne
gândim ca, la valori ridicate ale consumului (x1 si x2), utilitatea atinge un plafon, situatie ce corespunde
unei saturari a nevoilor consumatorului pentru bunurile respective.
Utilitatea marginala a unui bun este cresterea de utilitate datorata consumului unei unitati
suplimentare din bunul respectiv, cantitatile consumate din celelalte bunuri ramânând nemodificate. Altfel
spus, utilitatea marginala este sporul de utilitate adus de consumul unei unitati aditionale de bun. Pe
masura cresterii cantitatii consumate dintr-un bun, utilitatea marginala scade, iar atunci când bunul
respectiv este disponibil în cantitati abundente si consumatorul atinge punctul de satietate, utilitatea
marginala devine nula.
M3
Obiectul alegerii consumatorului îl reprezinta asa-numitele “pachete de bunuri de consum”,
denumite si combinatii de bunuri sau programe de consum. Programul de consum desemneaza diferite
combinatii de bunuri de la care consumatorul sconteaza sa obtina o anumita utilitate sau satisfactie
agregata.
“Axiomele” teoriei consumatorului sunt urmatoarele:
• Completitudinea;
• Reflexivitatea;
• Tranzitivitatea.
Doua bunuri sunt perfect substituibile daca consumatorul doreste sa înlocuiasca un bun cu altul,
la o rata constanta. Bunurile perfect complementare sunt bunuri care sunt întotdeauna consumate în
proportii fixe; într-un anume sens, sunt bunuri complementare unul altuia.
Functia de utilitate, denumita si functie a utilitatii sau functie utilitara, reprezinta un mod de a
asocia un numar fiecarui pachet de consum, cu conditia ca pachetelor preferate sa li se ataseze numere
mai mari, respectiv numarul reflectat de functia de utilitate sa fie cu atât mai mare cu cât preferinta
consumatorului pentru respectiva combinatie de bunuri este mai mare.
Preferintele pentru bunurile perfect substituibile pot fi reprezentate de o functie de utilitate de
forma U(x1,x2)= ax1 + bx2, unde a,b sunt numere pozitive care masoara "valoarea" bunurilor 1 si 2
pentru consumator. Panta curbei de indiferenta asociata functiei de utilitate U(x1,x2)= ax1 +b x2 este
egala cu - a / b.
Functia de utilitate care descrie preferintele pentru bunurile perfect complementare este data de U
(x1, x2) = min {ax1, bx2}, unde a,b sunt numere pozitive care indica proportia dintre bunurile consumate.
În cazul preferintelor de tip Cobb – Douglas, functia de utilitate este U(x1, x2)=x1c *x2d, unde c, d
sunt numere pozitive care descriu preferintele consumatorilor.
M4
Teoria economica a consumatorului afirma ca, în general, consumatorii aleg cel mai bun pachet
de bunuri pe care si-l permit, altfel spus cel mai bun pachet care respecta restrictia sau constrângerea
bugetara. ( x1, x2 ) este o pereche de doua numere care exprima cantitatea din bunul 1 precum si
cantitatea din bunul 2 pe care consumatorul le alege pentru a le consuma. Presupunem ca putem fixa
preturile celor doua bunuri, ( p1, p2 ) si suma de bani pe care consumatorul o are pentru cheltuiala, V.
Atunci restrictia bugetara poate fi scrisa p1x1 + p2x2 ≤ V , unde p1 ×x1 este suma de bani pe care
consumatorul o cheltuieste pentru achizitionarea bunului 1 si p2 ×x2 este suma de bani cheltuita de
consumator pentru achizitionarea bunului 2. Restrictia bugetara a consumatorului face ca suma de bani
cheltuita de consumator pentru cele doua bunuri sa nu fie mai mare decât suma totala de care el dispune
pentru cheltuiala. Cantitatile de bunuri pe care consumatorul îsi permite sa le achizitioneze sunt acelea
care nu costa mai mult de V. Aceste cantitati de bunuri de consum le numim accesibile având în vedere
preturile p1, p2 si venitul V.
Dreapta bugetului reflecta combinatia optima de bunuri care costa exact V, iar combinatiile de
bunuri situate de desubtul aceastei drepte sunt acele bunuri care costa mai putin de V. Când preturile si
veniturile se modifica, domeniul de optiune al consumatorului se modifica.
M5
Alegerea optima reprezinta pachetul de bunuri din domeniul de optiune situat pe cea mai înalta
curba de indiferenta. Conditia alegerii optime a consumatorului este egalitatea dintre panta dreptei
bugetului si panta curbei de indiferenta, sau egalitatea dintre rata marginala de substitutie între cele doua
bunuri si raportul preturilor: RMS = p1/p2.
Daca doua bunuri sunt perfect substituibile, atunci consumatorul îl va achizitiona pe cel mai
ieftin. Daca ambele bunuri au acelasi pret, atunci consumatorului îi este indiferent pe care dintre ele sa îl
achizitioneze. In cazul bunurilor perfect complementare alegerea optima se afla întotdeauna ”la colt”,
unde consumatorul achizitioneaza cantitati egale din ambele bunuri, indiferent de preturile lor. În cazul
bunului neutru, consumatorul îsi cheltuieste toti banii pe acel bun care îi aduce satisfactie si nu
achizitioneaza deloc bunul neutru. Acelasi lucru se întâmpla daca un produs este rau. Daca unul dintre
bunuri este disponibil numai în cantitati întregi, de exemplu bunul 1 este un bun discret si daca
consumatorul alege 1, 2, 3, . . . unitati din bunul 1, va alege implicit pachetele de consum ( 1, V - p1 ), ( 2,
V - 2 p1 ), (3, V - 3p1 ), si asa mai departe. Daca functia de utilitate de tip Cobb-Douglas este de forma
U(x1,x2) = x1cx2d atunci, aplicand metoda multiplicatorului lui Lagrange, obtinem x1 = c V/ p1(c+d) si x2
= d V/ p2(c+d).
M6
Functia cererii consumatorului releva cantitatile optime din fiecare bun ca o functie de preturile
bunurilor si venitul consumatorului.
 Curba consum-venit, curba care arata cum se modifica echilibrul consumatorului daca se
modifica venitul. Aceasta curba consum-venit ne da informatii asupra modului în care se modifica
structura consumului odata cu variatiile care afecteaza venitul. Bunurile normale sunt bunurile pentru care
cresterea venitului determina cresterea cantitatii consumate. Curba lui Engel reflecta cantitatea consumata
dintr-un bun în functie de venit ; exista, bineînteles, o curba Engel pentru fiecare bun consumat.
Curba consum-pret arata cum se modifica consumul optim daca se modifica pretul unui bun.
Conceptul de elasticitate a cererii desemneaza reactia cantitatii cerute la modificarea factorilor sai
de influenta.
Elasticitatea cererii fata de pret masoara reactia cantitatii cerute la modificarea pretului.
Coeficientul de elasticitate a cererii fata de pret – în forma sa cea mai simpla – se determina ca raport
între variatia procentuala a cantitatii cerute si variatia procentuala a pretului. Daca ne referim însa la o
functie a cererii, atunci coeficientul de elasticitate capata o formula mai riguroasa. Coeficientul de
elasticitate (directa) a cererii fata de pret (ec) este raportul dintre variatia relativa a consumului bunului i
𝑑𝐶𝑖 𝑑𝑃𝑖
respectiv ( 𝐶𝑖 ) si variatia relativa a pretului aceluiasi bun ( 𝑃𝑖 ).
În functie de intensitatea reactiei cantitatii cerute la variatia pretului, cererea poate fi : inelastica,
de elasticitate unitara, elastica, perfect inelastica sau perfect elastica.
Coeficientul de elasticitate a cererii fata de venit (ev) este raportul dintre variatia relativa a
𝑑𝐶 𝑑𝑉
cantitatii cerute dintr-un bun ( 𝐶 ) si variatia relativa a venitului ( 𝑉 ). În functie de valorile coeficientului
ev, se poate contura urmatoarea tipologie a bunurilor: bunuri normale, bunuri inferioare, bunuri
superioare.
M7
Productia poate fi definita ca fiind operatia care consta în transformarea - prin intermediul muncii
- a bunurilor si serviciilor existente în alte bunuri si servicii. Agentii economici care organizeaza aceasta
activitate în scopul obtinerii de profit sunt întreprinderile. Toate “intrarile” de bunuri si servicii utilizate în
productie, fie ca este vorba de factori primari fie de consumuri intermediare, poarta denumirea de factori
de productie. Acesti factori de productie sunt combinati, adica utilizati în anumite proportii, pentru a
conduce la realizarea de produse (bunuri si servicii), produse care reprezinta “iesirile” din acest proces.
Orice întreprindere utilizeaza doua categorii de factori de productie: ficsi si variabili. Un factor fix este un
factor a carui cantitate nu poate fi schimbata în timpul perioadei de timp studiate. Dimpotriva, un factor
este variabil daca cantitatea în care este utilizat poate fi modificata în aceasta perioada.
Factorii de productie sunt munca, natura si capitalul, la care se adauga o serie de neo-factori de
productie, cum sunt: abilitatea întreprinzatorului, capitalul uman etc.
Functia de productie descrie relatia dintre cantitatile utilizate din diferiti factori de productie si
cantitatea maxima de bunuri ce pot fi obtinute. Functia de productie rezuma deci ansamblul
constrângerilor tehnice cu care se confrunta întreprinderea.
Productivitatea medie a unui factor de productie este raportul dintre cantitatea de bunuri obtinuta
si cantitatea de factor utilizata. Productivitatea marginala a unui factor de productie reprezinta sporul de
productie obtinut în urma cresterii cu o unitate a factorului respectiv, ceilalti factori de productie
ramânând nemodificati.
Randamentele la scara ne arata variatia productiei rezultata în urma cresterii cantitatilor din toti
factorii de productie utilizati în aceeasi proportie. În functie de variatia productiei rezultate în urma
modificarii în aceeasi proportie a tuturor factorilor de productie, randamentele la scara pot fi crescatoare,
constante si descrescatoare.
M8
Izocuanta este ansamblul combinatiilor de factori de productie care conduc la obtinerea aceluiasi
nivel al productiei. Ele se mai numesc curbe ale productiei egale sau curbe de izoprodus. Izocuantele se
caracterizeaza prin mai multe trasaturi: în primul rând, exista o infinitate de izocuante, fiecare
corespunzând unui nivel dat al productiei. Folosind cantitati tot mai mari de factori de productie,
productia poate creste tot mai mult. O alta trasatura a izocuantelor este faptul ca volumul productiei este
cu atât mai ridicat cu cât ne îndreptam spre nord-estul graficului, astfel spus y3 > y2 >y1.
 În afara izocuantelor convexe, care reprezinta cazul cel mai obisnuit, având în vedere ca
dificultatea substituirii creste odata cu substituirea, exista si alte tipuri de izocuante: liniare, tip Leontieff
si cotite
Rata marginala de substitutie (R.M.S.) între factorii de productie exprima cantitatea suplimentara
dintr-un factor x2 necesara pentru a compensa pierderea de productie determinata de reducerea cu o
unitate a cantitatii x1 utilizate din celalalt factor. R.M.S. masoara cantitatea suplimentara de factor x2 care
poate înlocui o unitate din factorul x1 astfel încât productia sa ramâna constanta.
Daca producatorul dispune de un volum total al resurselor, de un buget notat cu C (el reprezinta
de fapt costul productiei), iar preturile unitare ale celor doi factori de productie sunt respectiv w1 si w2 ,
atunci restrictia care îi este impusa se poate scrie C=w1x1+w2x2, unde x1 si x2 sunt cantitatile din cei doi
factori pe care le poate cumpara.
M9
Profitul este definit ca fiind venituri minus cheltuieli. Presupunand ca o firma produce n produse
(y1,… , yn) si foloseste m factori de productie (x1, …. , xm), preturile bunurilor finale sunt (p1,…., pn) si
preturile factorilor de productie (w1,…, wm), atunci profiturile pe care firma le obtine, 𝜋, pot fi exprimate
astfel 𝜋 = ∑𝑛𝑖=1 𝑝𝑖𝑦𝑖 - ∑𝑚 𝑖=1 𝑤𝑖𝑥𝑖 ,unde primul termen reprezinta venitul, iar cel de-al doilea costul.
Problema maximizarii profitului firmei poate fi scrisa în felul urmator maxx1 pf (x1, x2) – w1x1 – w2x2.
Aceasta functie are o singura variabila, x1, deci conditia de maximizare a profitului (anularea derivatei
întâi a expresiei profitului) ne conduce la pPmg 1 (x1*, x2-- )=w1 ,unde p este pretul produsului realizat,
iar Pmg1 este productivitatea marginala a factorului de productie 1. Cu alte cuvinte, valoarea
productivitatii marginale a unui factor trebuie sa fie egala cu pretul sau. Pe termen lung, toti factorii de
productie sunt variabili, deci firma poate alege nivelul tuturor factorilor de productie.
Problema minimizarii costului se rezuma la a gasi punctul de pe izocuanta asociat cu dreapta
izocostului cel mai mic posibil. Punctul în care se produce minimizarea costurilor va fi caracterizat de o
conditie a tangentei: panta izocuantei trebuie sa fie egala cu panta dreptei izocostului, adica rata
marginala (tehnica) de substitutie trebuie sa fie egala cu raportul preturilor celor doi factori de
productie.
O functie de productie are randamente la scara crescatoare, descrescatoare sau constante. Daca
randamentele la scara sunt crescatoare, costurile cresc mai putin decât liniar fata de productie. Daca
functia de productie se caracterizeaza prin randamente la scara descrescatoare, functia costului va creste
mai mult decât liniar în functie de productie. În cazul randamentelor constante la scara, functia costului
este liniara fata de volumul productiei.
M10
Functia costului este definita ca fiind cheltuiala minima pentru obtinerea unui anumit nivel de
productie. Functia costului pe termen scurt este definita ca fiind costul minim de producere a unui nivel
dat de productie, ajustând doar factorii variabili de productie, iar functia costului pe termen lung ne da
costul minim de obtinere a unui nivel dat de productie, ajustând toti factorii de productie.
Costurile fixe sunt costurile asociate cu factorii ficsi; acestea sunt independente de nivelul de
productie si trebuie platite chiar daca firma nu realizeaza productie. Costurile cvasi-fixe sunt costurile
care sunt independente de nivelul productiei, dar care trebuie sa fie platite doar daca firma produce o
cantitate pozitiva de bunuri. Prin definitie, nu exista costuri fixe pe termen lung, dar pot exista costuri
cvasi-fixe, fiind necesara cheltuirea unei sume fixe de bani înainte de începerea productiei. Exista însa si
costuri care se modifica atunci când productia se modifica: acestea sunt costurile variabile. Costurile
totale ale firmei pot fi întotdeauna scrise ca suma a costurilor variabile, CV(y) si costurilor fixe, CF.
Functia costului mediu masoara costurile pe unitate de produs. Functia costurilor variabile medii
masoara costurile variabile pe unitate de produs, iar functia costurilor fixe medii masoara costurile fixe pe
unitate de produs.
Costul marginal masoara modificarea costurilor pentru o anumita modificare a productiei.
M11
Orice firma se confrunta în actiunile sale cu doua tipuri de constrângeri. Mai întâi, firma se
confrunta cu constrângerea tehnologica, rezumata de functia de productie: exista numai anumite
combinatii realizabile între factorii de productie. Mai mult, constrângerile tehnologice duc la
constrângerile economice determinate de functia costului. Mai exista însa o constrângere, constrângerea
pietei. O firma poate produce oricât este fizic posibil si poate stabili orice pret doreste, dar nu poate vinde
decât atât cât consumatorii sunt dispusi sa cumpere. Daca firma stabileste un anumit pret p, va vinde o
anumita cantitate de produse y. Numim relatia dintre pretul stabilit de firma si cantitatea de produse pe
care o vinde curba cererii cu care se confrunta firma.
Cantitatea oferita de o întreprindere se obtine pornind de la obiectivul sau de maximizare a
profitului (diferenta dintre veniturile totale ale firmei py si costurile sale c(y)), deci: maxy py− c(y).
Nivelul productiei realizate de firma va fi acela la care venitul marginal va egala costul marginal, adica
acolo unde venitul suplimentar câstigat prin vânzarea unei unitati suplimentare de produs egaleaza costul
suplimentar necesar producerii sale. O firma concurentiala va alege un nivel al productiei y la care costul
marginal necesar pentru producerea lui y este egal cu pretul pietei. Simbolizat, acest lucru devine
p=Cm(y). Curba ofertei unui producator concurential trebuie sa se situeze deci de-a lungul portiunii
crescatoare a curbei costului marginal, ceea ce înseamna ca însasi curba ofertei trebuie sa aiba o alura
crescatoare. Egalitatea dintre costul marginal si pret este o conditie necesara pentru maximizarea
profitului, dar nu si o conditie suficienta. Daca spunem ca am gasit un punct în care pretul egaleaza costul
marginal nu înseamna neaparat ca am gasit punctul de profit maxim, dar daca am gasit punctul de
maximizare a profitului stim sigur ca pretul egaleaza costul marginal .
Profitul este egal cu diferenta dintre încasari si cheltuieli, adica produsul dintre cantitatea produsa
(y) si profitul unitar (p-CTM); profitul unitar este la rândul lui egal cu diferenta dintre pretul de vânzare si
costul mediu.
M12
Piata reprezinta ansamblul tranzactiilor dintre diferiti agenti economici, fiind constituita din
grupuri de indivizi si întreprinderi aflati în relatii generate de dorinta de a vinde sau a cumpara un anumit
tip de bun de consum sau factor de productie. Definirea unei piete presupune caracterizarea naturii
bunului sau factorului de productie tranzactionat, precizarea trasaturilor sale legate de calitate, localizare,
momentul si conditiile în care este disponibil. În teoria microeconomica, o piata este considerata având o
concurenta pura atunci când îndeplineste urmatoarele caracteristici: atomicitatea pietei, omogenitatea
produsului, accesul liber pe piata. Caracteristicile concurentei perfecte sunt: transparenta perfecta a pietei
si mobilitatea perfecta a factorilor de productie.
Echilibrul pietei, respectiv pretul de echilibru si cantitatile tranzactionate, se stabileste prin
confruntarea cererii totale cu oferta totala. Pretul de echilibru (pretul pietei) este pretul la care cantitatea
de bunuri ceruta este egala cu cantitatea oferita, la un moment dat. Cererea totala se formeaza prin
agregarea cererilor individuale ale tuturor consumatorilor. Cererea totala pentru un anumit produs este
suma cererilor tuturor cumparatorilor pentru bunul respectiv. Oferta totala este suma ofertelor individuale
ale tuturor producatorilor care actioneaza pe piata produsului respectiv. Echilibrul este stabil daca orice
perturbare a sa este urmata de o revenire la starea de echilibru, care nu trebuie sa fie starea initiala de
echilibru. Echilibrul este instabil daca realizarea sa nu este garantata, deci echilibrul nu se restabileste în
urma perturbarii. Exista patru tipuri de modificari care pot aparea pe piata, determinând restabilirea
ulterioara a echilibrului: cresterea cererii; scaderea cererii; cresterea ofertei; scaderea ofertei. Exista doua
modalitati de analiza a echilibrului, propuse de Leon Walras si Alfred Marshall: Walras considera ca
ajustarea se face prin preturi, iar Marshall considera ca ajustarea se face prin intermediul cantitatilor.
Echilibrul pe termen lung pe o piata cu concurenta perfecta este caracterizat deci de o dubla
ipoteza: toti factorii de productie sunt factori variabili, iar numarul întreprinderilor din ramura se
determina liber în functie de conditiile de rentabilitate care se manifesta pe piata. În conditiile echilibrului
pe termen lung, pretul de echilibru este egal cu minimul costului mediu pe termen lung, astfel încât
întreprinderile prezente pe piata realizeaza profit zero.
M13
Monopolul în economie se defineste prin “existenta unei singure firme care fabrica un produs
total diferit de al celorlalte (nesubstituibil), pe care îl ofera unui numar infinit de cumparatori”.
Monopolul poate fi perfect sau imperfect. Existenta monopolurilor se poate datora:
 a) posesiei sau controlului unei resurse naturale rare sau unui brevet;
b) mecanismului concurentei imperfecte;
c) protectiei acordate de catre stat unor întreprinderi;
d) fuzionarii unor firme concurente;
e) ofertei personale a unui specialist sau individ talentat;
f) monopolului prin economii de scara .
Reguli de gestionare în caz de monopol:
• conditia maximizarii profitului: Vm=Cm
• conditia maximizarii cifrei de afaceri: Vm=0
• gestiunea în stare de echilibru: CTM=VM
• fixarea pretului la nivelul costului marginal: Cm=p
Daca un monopolist vinde unitati de productie diferite la preturi diferite, vorbim despre
discriminare prin pret, existând trei tipuri de discriminare. Discriminarea prin pret de gradul întâi se
refera la faptul ca monopolistul vinde unitati de productie diferite la preturi diferite, si aceste preturi
difera de la persoana la persoana. Acesta este uneori cunoscut ca si cazul discriminarii perfecte prin pret.
Discriminarea prin pret de gradul doi se refera la faptul ca un monopolist vinde unitati de productie
diferite la preturi diferite, dar fiecare persoana care cumpara aceeasi cantitate dintr-un bun plateste acelasi
pret. Astfel, preturile difera pentru unitatile de produs, dar nu si pentru persoane. Cel mai obisnuit
exemplu este cel al discounturilor comerciale. Discriminarea prin pret de gradul trei apare atunci când
monopolistul vinde productia la diferite persoane pentru preturi diferite, dar fiecare unitate de productie e
vânduta unei persoane date pentru acelasi pret. Aceasta e cea mai raspândita forma de discriminare prin
pret si exemplele includ reducerile pentru persoane în vârsta, reducerile pentru studenti si altele.
Concurenta monopolistica este situatia de piata în care un numar relativ mare de mici producatori
ofera produse similare, dar nu identice.
M14
Oligopolul este tipul de concurenta pe o piata caracterizata prin existenta unui numar limitat de
firme, între actiunile carora exista puternice interdependente. Oligopolurile pot fi omogene sau
diferentiate în functie de natura bunurilor produse. Oligopolul este omogen în cazul în care se produc si se
ofera spre vânzare marfuri aproximativ omogene sau standardizate cum ar fi: cimentul, energia electrica,
alcoolul, iar în cazul în care marfurile poseda unele caracteristici care le disting vizibil unele de altele,
cum ar fi autoturismele, serviciile hoteliere etc. vorbim de oligopol diferentiat. Cauzele principale care
determina aparitia oligopolurilor sunt economiile de scara sau alte bariere în calea accesului pe piata,
precum si fuziunile.
Obiectivele ce pot fi urmarite de o întreprindere oligopolista sunt, în principal urmatoarele:
maximizarea profitului, maximizarea cifrei de afaceri, cucerirea unei cote de piata cât mai mari, atingerea
unor rezultate predeterminate.
Dupa gradul de coordonare la care convin oligopolurile, conform diferitelor lor politici si în acord
cu legislatiile în vigoare si gradul de concurenta între ele, exista trei tipuri de oligopoluri: fara coordonare,
cu coordonare partiala si cu coordonare totala.
“Punerea la punct a unei strategii fata de concurenta – afirma Michael Porter – consta în esenta în
dezvoltarea unei linii de ansamblu, care va indica modul în care o întreprindere va lupta împotriva
concurentilor, care vor fi obiectivele sale si ce masuri vor trebui luate pentru a-si atinge obiectivele”.
Porter identifica trei tipuri de strategii ce dau firmei posibilitatea de a-si învinge concurentii : a efortului
concentrat, a diferentierii si a dominatiei prin costuri.
Cartelul este o organizatie în cadrul careia membrii iau decizii în comun privind preturile si
productia. Firmele se unesc pentru a fixa un pret si o cantitate care maximizeaza profitul total, deci se
înteleg sa se comporte ca un monopolist, în vederea maximizarii sumei profiturilor individuale.
Conditia de optimizare va fi deci alegerea nivelurilor de productie ale celor doua firme (Y1 si Y2 ) astfel
încât profitul total al ramurii sa fie maxim.
1. Utilitatea marginala:
d) scade în cazul tuturor bunurilor;
2. Utilitatea marginala în conditiile în care se consuma cantitati crescatoare dintr-un singur tip de bun
cunoaste urmatoarea evolutie:
a) scade continuu, putând ajunge negativa;
3. Ce trebuie sa se aiba în vedere pentru a se putea aprecia utilitatea economica:
a) o anumita cantitate dintr-un bun economic, un anumit consumator si dorinta acestuia de a achizitiona
acea cantitate din bunul economic;
4. Legea diminuarii utilitatii marginale ne arata ca:
b) unitatile aditionale consumate dintr-un bun vor aduce o satisfactie din ce în ce mai mica
consumatorului;
5. Utilitatea totala resimtita prin consumarea unui bun economic este maxima atunci când utilitatea
marginala este:
a) zero;
6. Utilitatea marginala reprezinta sporul de utilitate:
a) care se poate obtine datorita reducerii preturilor;
1. Toate preferintele sunt:
b) reflexive, tranzitive, complete;
2. Daca, având date doua pachete de bunuri, x si y, consumatorul poate afirma fie ca îl prefera pe x
lui y, fie pe y lui x, fie îi sunt indiferente, înseamna ca preferintele sunt:
a) complete;
3. „Mai mult înseamna mai bine” reflecta proprietatea preferintelor de a fi:
b) monotone;
4. „Mediile sunt preferabile extremelor” este o proprietate caracteristica preferintelor:
e) convexe.
5. Daca avem un set de preferinte monotone, atunci pachetul (10, 8) are, fata de pachetul (9,6), o
utilitate:
a) mai mare;
6. Daca u(x1, x2) = x1 + 2x2, care dintre urmatoarele functii nu reflecta aceleasi preferinte:
e) x1 + 2x2 – 1.
7. Panta unei curbe de indiferenta asociata functiei de utilitate u(x1, x2) = 4x21 + 4x1x2 + x22 este:
b) –2;
8. Care dintre urmatoarele functii de utilitate caracterizeaza preferintele unui consumator pentru doua
bunuri perfect complementare, care se combina în proportia de 2 unitati din bunul 2 la o unitate din
bunul 1?
c) min(x1; 0,5x2);
9. Curbele de indiferenta ale Elenei au ecuatia xB=k/xA, unde valori mai mari ale k lui reprezinta curbe
de indiferenta mai bune. Elena prefera strict pachetul (5; 13) fata de:
e) nici un raspuns nu este corect.
10. Functia de utilitate a Mariei este U(x, y) = y+4x1/2. Ea dispune de 25 unitati din bunul x si de 12
unitati din bunul y. Daca consumul sau din bunul x se reduce la zero, de câte unitati din bunul y va avea
nevoie pentru a-i fi la fel de bine ca înainte?
c) 32;
1. Daca un consumator dispune de un buget de 12 u.m. pentru a cumpara doua bunuri x si y, ale
caror preturi sunt, respectiv, 2 u.m. si 3 u.m., atunci panta dreptei bugetului este:
−2
c) 3
2. Daca un consumator dispune de un buget de 12 u.m. pentru achizitionarea a doua bunuri x si y,
ale caror preturi sunt, respectiv, 2. u.m. si 3 u.m., care dintre urmatoarele combinatii de bunuri nu si
le poate permite consumatorul:
d) (3, 3);
3. În care dintre urmatoarele situatii se modifica panta dreptei bugetului?
d) fiecare pret creste cu 10 u.m.;
4. Daca îsi cheltuieste întregul venit, Teodora îsi poate permite 20 banane si 16 portocale, sau 14
banane si 19 portocale. Pretul bananelor este 14 u.m. Care este pretul portocalelor?
d) 28;
5. Presupunem ca pretul bunului X si al bunului Y se dubleaza, iar venitul se tripleaza. Noua dreapta
a bugetului va fi:
e) nici un raspuns nu este corect.
6. Daca pretul bunului X se tripleaza, al bunului Y se dubleaza iar venitul ramâne constant, noua
dreapta a bugetului va fi:
d) mai abrupta decât cea initiala si situata dedesubtul ei;
7. Ionut obisnuieste sa consume 100 unitati din bunul X si 50 unitati din bunul Y atunci când pretul
lui X este 2 iar al lui Y este 4. Daca pretul lui X ar creste la 4 iar al lui Y la 8, cu cât ar trebui sa
creasca venitul lui Ionut pentru a putea consuma combinatia initiala de bunuri?
b) 400;
8. Daca îsi cheltuieste întregul venit pentru a cumpara mere si portocale, Violeta îsi poate permite 19
mere si 5 portocale. Ea poate de asemenea sa-si foloseasca întregul venit pentru a cumpara 3 mere si
9 portocale. Daca pretul merelor este 5 u.m., cât este venitul Violetei?
c) 195 u.m.;
1. Un consumator are curbele de indiferenta liniare, cu panta –1. El dispune de un venit de 300 u.m.
pentru a cumpara cele doua bunuri, ale caror preturi sunt, respectiv, 10 u.m. si 9 u.m. Cantitatea
consumata din bunul 1 va fi:
d) 0;
2. Un consumator are curbele de indiferenta liniare, cu panta –1. El dispune de un venit de 300 u.m.
pentru a cumpara cele doua bunuri, ale caror preturi sunt, respectiv, 10 u.m. si 9 u.m. Cantitatea
consumata din bunul 2 va fi:
100
b) 3
3. Un consumator are curbele de indiferenta liniare, cu panta –1. El dispune de un venit de 300 u.m.
pentru a cumpara cele doua bunuri, ale caror preturi sunt fiecare 10 u.m. Care dintre urmatoarele
pachete ar putea fi ales de catre consumator:
a) (20, 10); b) (15, 15); e) a sau b; e - corect
4. Doua bunuri sunt perfect complementare în proportia de 1 la 2 (o unitate din bunul 1 se consuma
împreuna cu doua unitati din bunul 2). Un consumator aloca 100 u.m. pentru cumpararea celor
doua bunuri, ale caror preturi sunt, respectiv, 10 u.m. si 5 u.m. Cantitatea consumata din bunul 1 va
fi:
a) 5;
5. Doua bunuri sunt perfect complementare în proportia de 1 la 2 (o unitate din bunul 1 se consuma
împreuna cu doua unitati din bunul 2). Un consumator aloca 100 u.m. pentru cumpararea celor
doua bunuri, ale caror preuri sunt, respectiv, 10 u.m. si 5 u.m. Cantitatea consumata din bunul 2 va
fi:
b) 10;
6. Daca functia de utilitate este u(x1 , x2 ) x12 x23 , venitul este 100 u.m., iar preturile celor doua
bunuri sunt, respectiv, p1 = 2 u.m., p2 = 5 u.m., atunci cantitatea consumata din bunul 1 va fi:
c) 20;
7. Daca functia de utilitate este u(x1 , x2 ) x12 x23, venitul este 100 u.m., iar preturile celor doua
bunuri sunt, respectiv, p1 = 2 u.m., p2 = 5 u.m., atunci cantitatea consumata din bunul 2 va fi:
b) 12;
8. Roxana are functia de utilitate U(x1, x2) = 4√ x1 x2 . Daca pretul bunului 1 este 1, al bunului 2
este 2, iar venitul Roxanei este 28, câte unitati va consuma din fiecare bun?
b) 16; 6;
9. Grigore are functia de utilitate U(x,y)=24x1/2+y. Venitul sau este 92, pretul bunului x este 2 iar al
bunului y este 1. Care va fi cererea pentru bunul y?
a) 20;
10. Comportamentul rational al consumatorului se defineste prin:
a) realizarea unei alegeri eficiente, bazate pe recunoasterea efectului consumului, sub forma
satisfactiei obtinute si a efortului, sub forma preturilor platite;
1. Daca x este cantitatea ceruta din bunul X, inversa cererii pentru X :
e) exprima pretul ca o functie depinzând de cererea pentru bunul X si de venit.
2. Viorel consuma bunurile 1 si 2 în proportii fixe: A unitati din bunul 1 si B unitati din bunul 2.
Preturile celor doua bunuri sunt respectiv p1 si p2. Pentru a determina functiile cererii lui pentru bunurile
1 si 2:
c) rezolvam urmatoarele ecuatii: Bx1 = Ax2 si p1x1+p2x2=V;
3. Curba consumului în raport cu venitul:
a) este crescatoare în majoritatea cazurilor;
c) ne arata ca, pentru bunurile inferioare consumul scade daca venitul creste peste un anumit nivel;
4. Elasticitatea cererii fata de pret depinde de urmatorii factori:
a) numarul bunurilor cu care bunul de referinta poate fi substituit în consum;
b) procentul din venit cheltuit pentru bunul respectiv;
c) intervalul de timp;
d) toate cele de mai sus; corect d
5. Daca pretul bananelor este 50 u.m./kg, cantitatea totala ceruta este 100 kg. Daca coeficientul de
elasticitate a cererii fata de pret este –2, ce cantitate se va cere în conditiile în care pretul creste la 60
u.m./kg?
c) 60;
6. Daca cererea pentru un bun este elastica fata de pret atunci:
b) cresterea pretului determina scaderea cererii într-o masura mai mare;
7. Dan, Mircea si Sorin sunt singurii cumparatori ai unui produs anume. Functiile cererii acestora sunt:
QD = 520 - 13P; QM = 40 - P; QS = 200 - 5P. La ce pret coeficientul de elasticitate a cererii în raport cu
pretul va fi egal cu -1?
a) 20 u.m.;
8. Cresterea consumului odata cu cresterea venitului dar într-o masura mai mica este proprie bunurilor:
b) normale;
1. Despre factorii de productie ficsi sunt adevarate urmatoarele:
a) sunt factori a caror cantitate nu poate fi modificata pe termen scurt;
b) nu exista pe termen lung;
c) în general, factori ficsi sunt considerati capitalul fix si pamântul;
d) toate cele de mai sus; corect d
2. Factorii variabili de productie se caracterizeaza prin:
c) cantitatea folosita din acesti factori poate fi modificata chiar si pe termen scurt;
3. Criteriul (criteriile) împartirii capitalului în capital fix si circulant este (sunt):
e) modul în care îsi transmite valoarea asupra bunurilor produse si modul de înlocuire.
4. Când productivitatea marginala a unui factor de productie este mai mare decât productivitatea medie,
aceasta din urma este:
a) crescatoare;
5. În cadrul unui proces de productie, factorul capital este invariabil, singurul factor variabil fiind munca.
Utilizându-se 2 salariati, productia obtinuta este 60 bucati, iar utilizându-se 3 salariati, productia
obtinuta este 78 bucati. Rezultatele corecte privind productivitatile medii în cele doua cazuri,
productivitatea marginala si sporul procentual al productivitatii sunt:
d) 30; 26; 18; -13,33%;
6. Existenta randamentelor la scara crescatoare este justificata de:
a) reorganizarea în profunzime a activitatii, ceea ce mareste productia într-o masura mai mare decât
factorii de productie utilizati;
b) fenomenul indivizibilitatii echipamentelor;
c) scaderea ponderii cheltuielilor generale ale întreprinderii în totalul costurilor, odata cu cresterea
cantitatilor de factori de productie utilizati;
d) toate cele de mai sus; corect d
7. În cazul unei functii de productie Cobb-Douglas de forma y=Ax1x2, randamentele la scara sunt
descrescatoare daca:
c) +1;
8. Functia de productie într-o întreprindere este Fx, y√x 2 √y.
Gradul de omogenitate al functiei si tipul de randamente la scara sunt, respectiv:
1
c) ; randamente descrescatoare;
2
1. Combinatiile de doi factori de productie care conduc la obtinerea aceluiasi volum al productiei se
reprezinta grafic în plan sub forma:
c) izocuantei;
2. Care dintre urmatoarele afirmatii cu privire la izocuante sunt adevarate:
a) este locul geometric al punctelor ce reflecta combinatiile de factori de productie care permit obtinerea
aceleiasi cantitati de produse;
c) forma cea mai obisnuita a izocuantelor este forma liniara si convexa;
e) exista o infinitate de izocuante si o infinitate de puncte de-a lungul unei izocuante.
3. Forma unei functii de productie este Fx, yx 3y . Care dintre urmatoarele asertiuni sunt corecte?
e) izocuanta este liniara, cu productie monofactoriala.
4. Functia de productie a unei întreprinderi este Fx, yx2 + 5xy, iar producatorul utilizeaza o unitate
din factorul X si 2 unitati din factorul Y. Valorile ratei marginale de substitutie si a pantei izocuantei în
punctul respectiv sunt:
12 12
a) ; -
5 5
5. Daca o firma se deplaseaza dintr-un punct de pe o izocuanta catre un alt punct de pe aceeasi
izocuanta, care dintre urmatoarele situatii sigur NU se vor întâmpla?
a) modificarea nivelului productiei;
6. O firma are functia de productie f(x,y)=x1,2y0,6. Izocuanta corespunzatoare nivelului de productie 800,6
are ecuatia:
a) y=80x -2;
7. Un întreprinzator dispune de o suma de 60 u.m. pentru a cumpara doi factori de productie X si Y, ale
caror preturi sunt, respectiv, 2 u.m. si 3 u.m. Ecuatia dreptei bugetului este:
2
e) y 20 3x
8. Un întreprinzator dispune de o suma de 60 u.m. pentru a cumpara doi factori de productie X si Y, ale
caror preturi sunt, respectiv, 2 u.m. si 3 u.m. Panta dreptei bugetului este:
2
b) - 3
1. Pe termen scurt, cantitatea utilizata din factorul de productie variabil respecta urmatoarele conditii:
b) productivitatea marginala în expresie valorica este egala cu pretul factorului respectiv;
2. Conditia de maximizare a profitului se obtine grafic astfel:
b) conditia de tangenta dintre o dreapta a izoprofitului si functia de productie;
3. Cantitatea utilizata dintr-un factor de productie variabil creste pe termen scurt daca:
a) pretul factorului variabil scade;
4. O firma perfect concurentiala produce bunuri folosind 3 factori ficsi si un factor variabil. Functia de
productie pe termen scurt a firmei este q=204x-4x2, unde x este cantitatea din factorul variabil. Pretul
bunului este 4 u.m., iar pretul factorului variabil este 16 u.m. Pe termen scurt, câte unitati din factorul x
va folosi firma?
d) 25;
5. Conditia de minimizare a costului se obtine grafic astfel:
a) conditia de tangenta dintre o izocuanta si dreapta bugetului;
6. Daca randamentele la scara sunt crescatoare, atunci:
c) costul total mediu se reduce;
7. Daca randamentele la scara sunt constante, care dintre afirmatiile de mai jos NU sunt adevarate?
d) costurile totale cresc mai repede decât productia;
8. Functia de productie a unei întreprinderi este f(L,M)=3L1/2M1/2, unde L este numarul de unitati de
munca, iar M este numarul masinilor. Daca costul unitar al muncii este 1 iar al utilizarii unei masini este
64, costul total pentru realizarea a 24 produse va fi:
a) 128;
1. Care dintre afirmatiile de mai jos sunt adevarate pe termen lung?
c) exista costuri cvasifixe si costuri variabile;
2. Costurile cvasifixe sunt:
b) costurile independente de volumul productiei, care trebuie platite doar daca productia este zero;
3. Pentru prima unitate de produs, costul marginal este egal cu:
d) costul variabil mediu;
4. Pe termen scurt exista:
d) costuri fixe, cvasifixe si variabile;
5. Costul total mediu pe termen lung este, fata de costul total mediu pe termen scurt:
c) mai mic;
6. Daca o întreprindere are functia costurilor totale CT q2 q iar volumul productiei este q =
10 buc., atunci pentru costul fix mediu, costul variabil mediu, costul total mediu si costul marginal sunt
adevarate, respectiv, urmatoarele valori:
d) 2; 60; 62; 110;
7. Functia de produtie a unei întreprinderi perfect concurentiale este F (x1 , x2 )2√ x1 x2 , unde x1 si x2
sunt cantiatile de factori de productie utilizati. Daca preturile factorilor sunt, respectiv, p1 = 1 si p2 = 36,
cât este costul marginal în functie de volumul q al productiei:
b) 6;
8. Functia costurilor totale ale unei firme este C(y)=16y2+144, unde y este numarul de produse. Pentru
ce volum al productiei costul total mediu este minim?
a) 3;
1. Relatia dintre pretul stabilit de firma si cantitatea de produse pe care o va vinde se numeste:
a) functia cererii catre firma;
2. Faptul ca cererea cu care se confrunta firma este mai mica decât cererea pietei este rezultatul:
c) constrângerii pietei;
3. Curba cererii catre firma si curba cererii pietei se suprapun daca firma cere un pret:
b) mai mic decât pretul pietei;
4. Relatia dintre pretul stabilit de firma si cantitatea de produse pe care o va vinde se numeste:
e) curba cererii cu care se confrunta firma.
5. Portiunea crescatoare din curba costului marginal situata deasupra curbei costului variabil mediu este
curba:
a) ofertei firmei pe termen scurt;
6. O firma perfect concurentiala are functia costurilor totale CT = 5q3 40q2 96q 50. Pe termen
scurt, firma va produce si va oferi pe piata numai daca pretul depaseste o anumita valoare. Care este
aceasta?
c) 16;
7. O firma are functia costului total pe termen lung C(q)=3q2+192. Pe termen lung, firma va produce
numai daca pretul este mai mare decât:
d) 48;
8. Valoarea coeficientului de elasticitate al ofertei fata de pret într-un punct de pe o curba a ofertei tipice
este:
a) mai mare decât zero;
e) variabila în fiecare punct al curbei.
1. Care din urmatoarele trasaturi nu sunt caracteristici ale concurentei pure:
e) transparenta perfecta.
2. Perioada lunga de analiza a pietei cu concurenta perfecta este perioada în cadrul careia productia
creste datorita:
d) cresterii capitalului fix utilizat;
3. Functia cererii pentru porumb este q=200-p iar functia ofertei este q=50+0,5p. Guvernul stabileste
pretul porumbului la 150 u.m. si accepta sa cumpere si sa distruga orice exces de oferta ar aparea. Câti
bani cheltuieste guvernul ca sa cumpere porumbul?
a) 11250;
4. Echilibrul pe termen scurt este stabil daca:
d) o perturbare a echilibrului este urmata de revenirea la o stare de echilibru;
5. Functia cererii pe o piata este C(p) = 50 - 3P, iar functia ofertei este O(p) = 4P + 1. Care dintre
urmatoarele afirmatii sunt adevarate daca pretul propus initial este P = 6?
a) exista un exces de cerere de 7 buc.;
c) contractele însumând 25 buc. vor fi reziliate imediat;
d) evaluatorul va mari pretul;
6. Cererea pentru un bun este data de relatia p=328-4q, iar oferta este data de relatia p=4+8q. Care este
cantitatea de echilibru?
b) 27;
7. Echilibrul pe termen lung în conditii de concurenta perfecta presupune realizarea urmatoarelor
conditii:
d) egalitatea cererii cu oferta globala;
f) anularea profitului economic.
8. Daca la un moment dat nivelul pretului pe o piata perfect concurentiala permite întreprinderilor sa
obtina profit, atunci:
a) ramura se va extinde pe termen lung;
d) pe termen lung, supraprofiturile se vor anula;
1. Un monopolist se confrunta cu un cost marginal constant de 1 u.m/buc. Daca, la pretul cerut,
coeficientul de elasticitate a cererii fata de pret este –0,5, atunci:
d) monopolistul nu-si poate maximiza profitul;
2. Într-o piata cu inversa cererii p=10-q, o întreprindere are pozitie de monopol, cu costuri fixe egale
cu zero si cost marginal egal cu 2. Daca costul marginal creste la 4, cu cât va creste pretul?
b) 1;
3. Monopolul în economia de piata are un efect negativ, demonstrat prin faptul ca:
a) elimina libera concurenta;
b) instaureaza dominatia absoluta a producatorului;
c) deterioreaza mecanismul pietei;
4. Care din urmatoarele trasaturi sunt proprii monopolului:
a) atomicitatea cererii;
c) preturile cele mai mari;
d) controlul asupra ofertei;
5. Un monopolist are functia costurilor C(q) = 1000 + 8q. Inversa functiei cererii este 100 - 4q,
unde pretul si costurile sunt evaluate în mii lei. Daca firma este obligata prin lege sa “întâlneasca”
cererea la un pret egal cu costul marginal, atunci:
d) firma va pierde 1000 mii lei;
6. Discriminarea prin pret de gradul întâi se refera la faptul ca un monopolist vinde unitati de
productie diferite la preturi diferite si, în plus:
a) aceste preturi difera de la persoana la persoana;
7. Un producator monopolist are un cost marginal constant egal cu 2 u.m./buc. si nu are costuri fixe.
El vinde produsul sau în tara X la pretul p1 si în tara Y la pretul p2. Functiile cererii în cele doua tari
sunt, respectiv: q1 = 8000 - 800p1 si q2 = 800 - 200p2. Profitul total al monopolistului va fi:
e) 13.000 u.m.
8. Piata cu concurenta monopolistica se deosebeste de piata de monopol prin:
b) atomicitatea ofertei;
1. Piata de oligopol se caracterizeaza prin:
a) atomicitatea cererii;
e) interdependenta producatorilor.
2. Cauzele aparitiei oligopolurilor sunt:
a) economiile de scara;
c) barierele în calea intrarii pe piata;
d) fuziunile;
3. Obstacolele în calea accesului pe piata de oligopol pot proveni din:
a) economiile de scara;
b) posesia unor brevete sau marci;
c) controlul asupra materiilor prime;
d) publicitatea.
4. “Cautarea unei solutii satisfacatoare” ca obiectiv al oligopolurilor înseamna:
e) obtinerea unor rezultate predeterminate cu privire la rata profitului sau cota de piata.
5. În cazul cartelului, relatiile dintre firmele oligopoliste membre ale cartelului sunt relatii de :
d) coordonare completa;
6. În productia de automobile, exista doar doi producatori, iar inversa functiei cererii pietei este
p=2100 - 3q. Fiecare întreprindere are o singura fabrica, costurile totale ale celor doua întreprinderi
fiind CT1 q12 , CT2 q22. Daca cele doua firme formeaza un cartel, care va fi productia fiecareia?
a) 150;
7. Cererea pentru un bun este y=256/p2 . Exista doar doua firme care produc bunul respectiv si au
costuri identice, C(y)=y2. Daca ele se înteleg sa actioneze ca un cartel, ce cantitate va produce
fiecare firma?
a) 2;
8. Conditia de maximizare a profitului global (agregat) în cazul unui cartel format din doua firme
este:
b) Vm = Cm1 = Cm2;